7 May
2012

Podul Soarelui – Veronica Balaj

            PODUL VERII

Podul verii
peste-un galben spumos,
fierbinte, către departe
se vând aici
cântări şi zile cu răsuflarea tăiată
întrebări sibilinice,
căni cu apă neîncepută…
negustorii
meşteri în vorbe stăruitoare
scot la vedere ferestre
prin care se ivesc ploile
fertile, relative
copacii, pe maluri,
umbresc o singurătate verde,
cosmică,
o punte aburoasă
transcede lunatecă peste noi
inima însăşi,
în echilibristică
de-a lungul, de-a înaltul
ştie
preţul celor vândute
la Podul Verii
până când cade
lama îngheţului.
26 Octombrie, 2011
VERONICA BALAJ
Debut publicistic:
Reportaje literare, în revista „Orizont”, numere săptămânale, februarie-noiembrie, 1983;
 Debut literar:
 Aşteptare în amurg, (proză scurtă), revista „Orizont”, nr. 10 (1046), anul xxxv (III) 6 marite,1987, p. 14;
Debut editorial:
Editura Facla, Timişoara, volum colectiv de proza scurtă În căutarea timpului perzent, 1989.
Membră a Societăţilor Literare:
Membră a Uniunii Scriitorilor din România filiala Timişoara (din 1992); Membră a Societăţii culturale „Radix”, Namur, Belgia,1992; Membră a Asociaţiei Scriitorilor de limba română din Quebec, Montreal, ASLRQ, 2007; Membră a Asociaţiei Culturale Austria-România, Graz, 2006; Vicepreşedinta Asociaţiei Culturale Internaţionale „Athanor”, Roma, 2009; Membră a Societăţii Sud-Est Europene de Studii Canadienistice, 2008.
Premii literare:
Premiul de Excelenţă, al UNSR, Filiala Timişoara, 2000; „Diploma di merito”, Acccademia „Citta di Roma”, 2004; Premiul Asociaţiei Culturale, „Austria pentru România”, Graz, Austria, 2005; Premiul „Lenau” pentru poezie, Viena, 2005; Premiul Concursului internaţional de poezie, „Don Luigi di Liegro”, Roma, 2009; Premio „Itinerari di Solidarieta e Cultura”, edizione, 2008/2009; Diploma di merito „Comune di Ocre”, Italia; Diploma de merit Asociaţia Culturală Internaţională „Athanor”, Roma, 2010; Diploma de onoare, „Orizonturi Universitare”, Timişoara, 2010.
Volume  publicate, (până în 2010):
 În căutarea timpului prezent, Timişoara, Editura Facla, 1989 (volum colectiv de debut, proză scurtă); Poeme ornitologice (poeme), traducere din limba franceză, după Gilbert Stenfordt, Timişoara, Editura Paradox, 1990; Jurnal de Timişoara (proză scurtă), Timişoara, Editura Hercules, 1991; Ne tirez plus (proză scurtă), ediţie în limba franceză, traducere de Rodica Draghincescu, Namur, Belgia, Editura „Radix”, 1991; Parisul fără mine (proză scurtă), Timişoara, Editura Popa’s Art, 1992, ediţia în limba franceză; Paris sans moi, traducere Rodica Opreanu, Angouleme, Franţa, Editura L’Oest, 1992; Sărbători amânate (roman), Timişoara, Editura Helicon Banat, 1993; Ploua la Troia (proză scurta), Timişoara, Editura Helicon Banat, 1994; Andrada şi prinţul Vis, Timişoara, Editura Eubeea, 1995 (proză pentru copii); Vara himerelor (roman), Timişoara, Editura Perenia, 1996; Cu îngerul la arat/ Ploughing with the Angel (poeme), ediţie bilingvă română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Mirton, 1997; Ritualuri de scrib/ The Rituals of the Scribe (poeme), ediţie bilingvă, română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Excelsior, 1998; Cafeneaua anticarului/ Le cafe du bouquiniste (poeme), ediţie română-franceză, traducere Claudiu Soare, Bucureşti, Editura Vinea, 1999; Istoria clipei la microfon, (jurnalism radio) Timişoara, Editura Augusta, 2000; Între alb şi noapte/ Between hiteand Night, (poeme), ediţie bilingva, română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Augusta, 2000; Zile de sticlă (proză scurtă), Timişoara, Editura Augusta, 2001; Baltazara (roman), Timişoara, Editura Mirton, 2001, ediţia în limba italiană, traducere Marcella Marone, Roma, Editura Cameleone, 2003; Băutori de nepăsări (poeme), ediţie trilingvă, română-engleză-franceză, traducere Antuza Genescu şi Rodica Opreanu, Timişoaa, Editura Art Press, 2004; Fuga nell cerchio (poeme), traducere Laura Mara, Timişoara, Editura Arte, 2004; De şapte ori viaţa/ Sieben mal das Leben, ediţie română-germană (proză scurtă), Timişoara, Editura Mirton, 2005; Carnavalul damelor (roman), Timişoara, Editura Hestia, 2005; Între noi soarele nordic (proză scurtă), Timişoara, Editura Hestia, 2006; Poeme în civil/ Timeless Hallucinations (poeme), ediţie română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Hestia, 2006; Puzzle venetian (proză scurtă), Timişoara, Editura Hestia, 2008; Piruetă pe catalige/ Pirouette auf Stelzen (poeme), ediţie română-germană, traducere Julia Schiff, Timişoara, Editura Brumar, 2009; Exil de zi şi noapte/ Exil de jour et de nuit, ediţie română-franceză (poeme), traducere Rodica Opreanu, Timişoara, Editura Anthropos, 2010; Piruett Golyalabakon (versuri), ediţie în limba maghiară, traducere Julia Schiff, Budapesta, Editura Amon, 2010; Scut iluzoriu (versuri), ediţie română-ebraică, traducere Menahem Fallek, Ierusalim, Editura Zur-Ott, 2010;
 Volume în colaborare:
Areopagus, interviuri cu scriitori din diaspora (intreviuri), coautor Cristina Mihai, Timişoara, Editura Atticea, 2007.
În antologii:
 Antologia revistei „Orte”, Zurich, Elvetia, 2007; Timpul poeziei/ Time of Poetry, antologie bilingvă, română-engleză, Bucureşti, Editura Odeon, 2009; Antologia scriitorilor de limba română din Quebec, Montreal, 2009.
Referinţe    critice
 În volume:
 Alexandru Ruja, Parte din întreg, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 1994, p. 38; Olimpia Berca, Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 51; Who’s who, Bucureşti, Editura Pegasus Press, 2000, p. 35; Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Timişoara literară, Dicţionar biobliografic, Timişoara, Editura Marineasa, 2007, p. 33; Who’s Who, dicţionar internaţional, Ediţia pentru România, Bucureşti, Editura Pegasus Press, 2002, p. 35; Petre Ciobanu, Marginalii de critică şi istorie literară, Craiova, Editura Mim, 2004, p. 152; Petre Ciobanu, Minotaurul şi floarea de crin, Craiova, Editura Ramuri, 2006, p.17 şi 53; Mihaela Dumitraşcu, Ţesăturile Penelopei, Timişoara, Editura Aegis, 2007, p.24; Lucian Alexiu, postfaţa/ coperta, vol. Poeme în civil, Timişoara, Editura Anthropos, 2006; Enciclopedia personalităţilor, Basel, Elvetia, Editura  Hubner, 2007, p. 92; Rodica Opreanu, Întâmpinări cordiale, Timişoara, Editura Eubeea, 2008, p. 71; Maria Niţu, Lecturi la fileu, Timişoara, Editura  Eubeea, 2007, p. 85; Dicţionarul Academiei Române, Bucureşti, 2008, p. 41; Ştefan Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, Bucureşti-Cluj Napoca, 2008, p. 82; Enciclopedia personalităţilor, Basel, Elveţia, Editura Hubner, 2009, p. 103; Cornel Ungureanu, postfaţă/ coperta vol. Piruetă pe catalige/ Pirouette auf Stelzen, Timişoara, Editura Brumar, 2009; Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, Timişoara, Editura Marineasa, 2009, p.156.
Paul Eugen Banciu, postfaţă la vol. Ploua la Troia, Timişoara, Editura Helicon-Banat, 1993; Rodica Draghincescu, Tangouri pe trambulină, Brasov-Bucuresti, Editura Paralela 45, 2001, p. 60-68; Theodor Damian, Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, Editura Danubius, 1998, p. 103.
În periodice:
 Rodica Draghincescu, Fluxul entropic al dragostei, Vara Himerelor, „Arca”, 1996, n. 10-11-12, p. 91; Rodica Draghincescu, Între criza de identitate şi afirmare, „Arca”, nr. 8-10/1999, p. 21; Gh. Mocuţa, Creuzet… poetic, „Arca”, nr. 1-2 -3/2003, p. 197; Dana Nicoleta Popescu, Marea, Narcis, şi camera de filmat, „Arca”, nr. 10,11,12/2006, p. 184; Maria Niţu, Jurnalul unui timp caleidoscopic, „Arca”, 2009, nr,7-8-9, p.186; Ioan Ardeleanu, Carnavalul damelor, un roman al planurilor alternative, „Banat”, nr. 3/martie 2006, p.3; Graţiela Benga, Voluptatea onirică, „Banat”, Lugoj, nr. 5(41), mai/2007, p. 6; Olimpia Berca, Areopagus, „Banat” 2009, nr. VI/1, ian., p. 16; Graţiela Benga, Exil de zi şi noapte/ Exil de jour et de nuit, „Banat”, anul VII, nr. 3,  martie, 2010, p. 10; Simion Danilă, Piruete pe catalige/ Pirouette auf Stelzen, „Banat”, 2010, nr. 10, p.12; Gheorghe Tomozei‚ Această Şeherezadă…, Contemporanul – Ideea Europeană, anul VII, 11 oct. 1996, p. 3; Iulian Ciocan, Truman versus Veronica Balaj, „Contrafort”, (Chişinău), an III, nr.10  (124), 1996, p. 9; Emanuel Marcu, Carnavalul damelor, „Convorbiri literare”, martie-aprilie, 2008, p. 38; Virgil Cuţitaru, Căutarea şi valenţele ei, „Cronica”, 1989, nr. 17, 28 apr., p. 7; Cristina Chevereşan, Baltazara, un roman asemeni unor oglinzi rotitoare, Cronica, 3 martie, 2003, p. 9 şi 18; Theodor Damian Legătura cu Thalassa, „Gracious Light”, nr. 6, 1998, p. 38; Luciano Pizziconi, Baltazara, „Il Corriere di Roma”, 30 aprilie, 2010, p.5; Luciano Pizziconi, Fuga nel cerchio,  „L’Attualita”, Roma, 10 oct., 2010, p. 5; Adrian Dinu Rachieru, Viaţa ca o sărbătoare amânată, „Luceafărul 1996, nr. 4, 11 dec., p. 11; Adrian Dinu Rachieru, Proza cu aer fantast, „Luceafărul”, nr. 8, 2 martie 2005, p. 7; Sorin Gârjan, Patru cărţi comentate de S.G., „Minerva”, nr.74-75, 1997, p. 7; Petre Ciobanu, Vertij cu trucaje, „Mozaicul” (Craiova), anul IX, serie nouă, nr. 9, (95-969, 2006, p.14; Gerhard Binder, Puzzle veneţian, Observatorul cultural, 2009, aprilie, Toronto, Canada, p.13; Pompiliu Crăciunescu, Fineţea detaliului, „Orient Latin”, an III, nr. 6 (17-18), 1995, p. 5; Eugen Dorcescu, Ploua la Troia, „Orizont, 1993, nr. 4, 18 apr., Anul V, p. 6; Cornel Ungureanu, Cărţi, ediţii, autori din diaspora, „Orizont”, sept. 2009, /18/, p. 2; Ion Marin Almăjan, Argintul viu al literaturii feminine din Banat, „Paralela 45”, din 4 aug., 2009, p. 3; Cornel Munteanu, Poezie şi mimesis, „Poesis”, 1998, an II, nr.10, mai-iunie, p.7; Val Telceanu,” Ne tirez plus,”   „Radix” (Namur, Belgia), 1995, nr.16, p. 5; Mihaela Albu, Portret din ţară, Romanian Journal, New York, 7 martie, 1997, p. 21; Constantin Buiciuc, Poeme în civil, „Steaua,’ xxxI, aug., 2006, p. 12; Giovanni Amodio, Fuga nel cerchio,  „Ultima Oră”, Roma, 4 oct.,  2008, p. 4; Adrian Laurenţiu, Poetizarea în octave, „Zburătorul”, 1994, serie nouă, anV, 123, p. 8.
Citate din cronici:
„Versurile Veronicăi Balaj se dovedesc pline de substanţă şi idei articulat structurate într-o expresivitate plurivocă. Jucându-se inteligent cu dozajul de invenţie şi amintire, ce stă la originea demersului său poetic, dezvăluie propria dimensiune spirituală şi artistică”. (Petre Ciobanu,  Marginalii de critică şi istorie literară, Craiova,  Editura Mim, 2004, p.152).
„Prozatoare cu un semnificativ exerciţiu al construcţiei româneşti, Veronica Balaj izbândeşte deopotrivă în propria poezie, într-o încercare în care, experienţa şi deprinderile omului de litere sunt solicitate pe paliere şi în registre de sensibilitate în care prima importanţă au, nu raportările livreşti ci autenticitatea, trăitul, caracterul de document existenţial. Aş reţine de aceea în versurile acestui volum (s. n. Poeme în civil) odată cu simbolurile mitologice (Pan, Mercur, Iov etc.), cu scenariile şi plăcerea asumării „rolurilor”, regimul afectiv al confesiunii, rememorările care vorbesc aici şi acum despre un traseu printr-un univers lipsit de refugii protectoare dar, parcurs la limită cu o aspră nostalgie a începuturilor, a unor limanuri edenice.” (Lucian Alexiu, postfaţa/ coperta vol. Poeme în civil, Timişoara, Editura Anthropos, 2007).
„Veronica Balaj a publicat romane, jurnale, poezii care au fost traduse în numeroase limbi străine, interviuri cu personalităţi ale timpului nostru. Poet, prozator sau jurnalist, eseist sau comper, a fost prezentă pe câteva continente. Scriitor al prezentului, ea îşi sprijină demersul pe un bun simţ inatacabil.” (Cornel Ungureanu, postfaţa/ coperta vol. Pirueta pe catalige/ Pirouette auf Stelzen, Timişoara, Editura Brumar, 2009).
„Prozatoare dinamică, poetă modernă şi postmodernă […], jurnalistă «en grande vitesse», între graba senzorială şi luciditate, între explozie vitală şi persiflarea vechilor mituri lirice, între instinct şi calcul stilistic, poet-prozatoarea aşează viziunile feminine, materne.
Ludicul şi strategiile lui flanchează o tensiune de nerezolvat, o zbatere vizionară între un timp istoric, obiectiv şi un altul biologic, intern, ireversibil. Organicitatea e legea supremă a sentimentelor enunţate. Imaginile ritualurilor provin din teama de totalitate, din fuga de teluric şi a individuaţiei.” (Rodica Draghincescu, vol. Tangouri pe trambulină, Bucureşti-Braşov-Cluj, Editura Paralela 45, 2001, p.80).
„Noul roman al Veronicai Balaj, Carnavalul damelor, Editura Hestia, Timişoara, 2005, se articulează sub semnul feminismului şi al oglindirilor. Autoarea, poetă, prozatoare, îmbină lirismul şi observaţia psihologică, strategii narative şi motive de circulaţie universală într-o carte ce conturează un univers aparte, definit prin mască şi artificiu… ecou din Mantissa lui John Fowles, ar putea constitui una din cheile romanului” (Dana Nicoleta Popescu, „Arca”, nr. 10-12, Arad, 2006 p. 184).
Sursa: http://veronicabalaj.blogspot.com/
7 May
2012

Dialog

Sunt atâtea întrebări pe care mi le pun! Este greu să-mi dau răspunsuri plauzibile deaoarece este greu să fiu obiectiv. Ah, memoria asta! Am citit atâtea lucruri scrise de atâţia şi despre atâtea încât încep să regret că am făcut-o. Fără să vreau fac slalom printre ideile altora şi, oricât de îndemânatic îmi par, mă pomenesc izbit de elasticitatea obstacolelor întâlnite. Mereu şi mereu, gândurile-mi sunt biciuite de gândurile altora. Aşa o fi şi cu alţii?! Oare gândurile mele ar reuşi să le interfereze pe ale altora, tulburându-le originalitatea? Nu ştiu, pentru că n-am publicat niciodată nimic. (-De ce?) Simplu! Niciodată nu am avut o părere prea strălucită despre mine. Am fost înclinat prea des să acord prea multe atuuri altora. Admirându-i sincer, nu rareori i-am supraapreciat, acordându-mi astfel o notă prea mică. E bine ce-am făcut? Ar fi fost bine dacă aş fi fost suficient de exigent cu ei. M-ar fi scutit de o judecată prea aspră făcută asupra-mi. Uite, să-mi dau un exemplu. In adolescenţă am fost prieten cu un fel de ”copil minune”. Era cu un an mai mic, foarte dotat. M-a ajuns din urmă, dând două clase într-un an. Da, pe atunci se putea încă. Erudit, autodidact într-ale limbii franceze, ne împresiona prin siguranţa lui. Scria şi ne citea, într-un cerc restrâns. Ne adunam în mansarda lui văruită, purtând pe pereţii strălucitor de albi, citate, multe citate, scrise fără nici o ordine, cu cărbunele. Fără nici o ordine, doar aparent. Dacă începeai să le răsfoieşti, şi asta o făceam întotdeauna când ajungeam în acel ”sanctuar”, dacă le răsfoiai spun, alunecai într-o stare de beţie, într-o stare de euforie bachusiană ce te îndemna să continui să bei. Era un ceremonial în alb şi negru pe care-l săvârşeam în linişte şi fum – se fuma mult – fără comentarii. Urmau lecturile – schiţe, nuvele, frânturi de impresii. De pe atunci avea un timbru uşor răguşit care-i conferea o notă de ”bărbăţie”. Nu poza! Erta felul lui de a fi. Ascultându-l, cum numai în anii adolescenţei o poţi face, noi, de fapt, îl răsfăţam. Prin anii ’47 – ’48, şi noi, şi el, eram ”monarhişti” convinşi. Ştia multă istorie pe care o exploata din plin în scrierile lui. Avea ceva fascinant şi despotic. Era minunat de sigur pe el. Dacă ştia că îl admir atât? Nu, nu! Eram prea timid şi bolnăvicios de modest ca să mă manifest. Pe vremea aceea cochetam cu poezia. Versificam relativ uşor. O făceam numai pentru plăcerea mea. Numai noaptea. N-am îndrăznit să-i spun, să mă manifest în ”cenaclul” care-i aparţinea în exclusivitate. M-am închinat talentului său şi am făcut un jurământ: să nu păstrez nimic! Să scriu ca să mă descarc, dar să rup. Şi am rupt. Au trebuit să treacă multe decenii ca să-mi calc jurământul. Între timp am făcut politehnica!? Am ajuns inginer. El a făcut literele în joacă. Era şi normal! Odată cu instaurarea Republicii, conţinutul lecturilor din ”cenaclu” a devenit ”subversiv”. (-De ce?!) Mi-aduc aminte cum într-o noapte de iarnă, ne-am adunat în curtea liceului, care mai era, încă, confesional, şi am manifestat pentru rege. Directorul, preot ortodox, cunoscut pentru severitatea sa, ne-a vorbit de la o fereastră a etajului unu, cum să spun? ca unor copii răi. Ne-a vorbit de părinţi, de urmări, de situaţia lui, încheind cu mult patos cu îndemnul de a merge acasă. Nu mult după acea seară liceul n-a mai fost confesional iar câţiva nu au mai venit la şcoală. Tremuram conspirativ deoarece cu doi dintre dispăruţi eram bun prieten. Doi băieţi minunaţi, au întrerupt pentru mulţi ani drumul şcolii. Nu, liceu, nu, facultate! Când au ieşit, marcaţi de suferinţă şi neînţelegere, au recuperat cu greu timpul pierdut şi s-au retras în anonimat. Nici eu, şi nici mulţi alţii, nu i-am contactat!? (-De ce?!) Eram deja nişte îndoctrinaţi, cu o doză de teamă sădită în noi care era mai puternică decât vrerea. (-Şi Tit?) Tit?! El a urmat un drum ”firesc” pentru acele vremuri. Nu ştiu dacă a distrus ceea ce scrisese în minunata-i adolescenţă, dar ştiu că talentul l-a ajutat să se ”încadreze”, să abordeze subiecte ”convenabile”, dar, dar fără strălucirea de altădată. Cel puţin pentru mine…A scris un roman ”bine primit!, promiţând o carieră literară, a scris lucrări de mici proporţii care s-au transformat în scenarii, a scris, a scris ca să trăiască bine. Mult timp a fost la modă, deputat, cu tot tacâmul care se impunea. Eram lovit în amorul propriu, dar aşteptam romanul vieţii, care nu a mai venit. Nu l-am căutat. Ne-am întâlnit întâmplător. Dar, apropo de roman. Ce m-a deranjat cel mai mult a fost modul în care a folosit micile slăbiciuni, cusururi, ale unui minunat om şi dascăl. Titi, cum i se spunea printre elevi, profesor de istorie, un singuratic, ne ţinea nu cursuri de istorie, ci adevărate prelegeri, demne de un auditoriu academic. El nu iubea istoria, o trăia! Cu Napoleon o lua razna, ignorând manualul, purtându-ne pe urmele marilor campanii. Descoperise în Tit un posibil prieten. Îl admira, îl încuraja, îl asculta în tăcere. Credea cu toată fiinţa însingurării sale într-un viitor aparte al acestui adolescent neobişnuit. L-am întâlnit după mulţi ani, cocoţat pe un colţ de stâncă, admirând, sau, mai bine zis, savurând marea. Era scimbat, oarecum îmbătrânit. A rămas mişcat de faptul că l-am recunoscut şi abordat. Mi-a depănat amintirile anilor de liceu. Brusc şi-a adus aminte de mine. Când l-am întrebat de Tit, s-a posomorât. După o tăcere apăsătoare, m-a întrebat dacă am citit romanul. Apoi a adăugat: nu avea voie să-mi facă aşa ceva! Eu l-am iubit ca pe un prieten. Să mă folosească drept model pentru un personaj grotesc! Şi cum?! Folosindu-mi defectele! Groaznic! Nu-l voi ierta niciodată!…Mi-a părut bine! La revedere! Şi a plecat lăsându-mi mie gustul amar al înstrăinării, căci din acea clipă am simţit că acel roman mă înstrăinase de idolul adolescenţei mele. (-L-ai mai întâlnit?) Ultima oară înainte de revoluţie, pe Ana Ipătescu. Am schimbat câteva banalităţi, după o îmbrăţişare căreia i-am răspuns cu căldură. Mi-a dat telefonul, mi-a spus unde stă, mi-a spus să-l caut. Nu, nu l-am căutat! La despărţire mi-am dat seama că mă depărtam de un om obişnuit şi mi-am adus aminte de jurământ. Oricum, îl călcasem. (-Cum aşa?) Mai bine m-aş întreba de ce am făcut acest jurământ!…

Daris Basarab

10 nov.’91
Bucureşti

Boris David

6 May
2012

“Mariana Gurza scrie din prea-plinul sufletesc…”

 

 

Mariana Gurza scrie din prea-plinul sufletesc. Eruptiile de revolta coborand in concret, fac casa buna cu cele ale afectivitatii, inundand pagina. Incat, izvodite din pamant si sange”, aceste poeme – “boabe de lacrimi, vin sa intareasca o veche si stiuta concluzie: intr-o societate care afandandu-se in mlastina tranzitiei, vrea sa tranzactioneze orice exista ceva – ne spune cald Mariana Gurza -care nu poate fi cumparat. Si acest ceva este iubirea. O carte trista covarsita de reaua intocmire a lumii dar incercand a semana iubire si bunatate pentru semeni. Adunand ganduri ratacite si cuvinte fosnitoare, obosita de existenta ea ar dori ca lumea sa se schimbe. Raul adulmeca, speranta palpaie si depanand “o fila de poveste” poeta ingana un cantec plapand, pribeag cercand a transporta spre citiror “lumina daruita din iubiri”. Accepta asadar, deloc tematoare, povara care, dintotdeauna apasa pe umerii Poetilor si sufera in numele tuturor.

ADRIAN DINU RACHIERU

“Ultimul strigăt”

 

6 May
2012

TANDREȚE VERSUS VERTIJ EXISTENȚIAL

La polul opus cartilor care vor sa socheze, sa atraga atentia cu orce pret, aproape vehement si care populeaza peisajul editorial de la noi, mai exista si carti, mai exista si autori care, increzatori in binele si tandretea acestei lumi vijelioase, scriu altfel. Senzatia lecturii este una linistitoare.Pornind de la percepte morale .De la credinta intr_o “”spiritualitate a locului “”si a iubirii de neam . Este si cazul cartii DESTINE UMBRITE,semnata de MARIANA GURZA, edit, Atticea, Timisoara, 2008, cu o prefata de Adrian D. Rachieru., coperta in tonuri discrete semnate de Ioana Gurza. .

Volumul este structurat pe 4 capitole, toate legate prin tonul de lirism cald. Este o modalitate de la care multi au abdicat .Primul capitol,, “Spiritul locului”,este o tandra rememorare a unor locuri istorice si afective, in speta e vorba de “dulcea Bucovina””, de drama traita de multi dintr_o generatie de sacrificiu precum si familia autoarei, o restituire pentru cei care vor sa stie ceva din geografia spirituala si istorica a acestui neam. Portretele evocate aici sunt personalitati de atunci, sau de azi, care au slujit acest frumos simtamant al iubirii neamului din care fac parte . Remarcabil este Vasile Plavan, un intelectual de clasa aleasa , jurnalist si avocat bucovinean, alaturi de persoane obisnuite care insa, au trait la fel, aceeasi drama a dezradacinarii.Tragedia traita atunci, este doar sugerata fara a se intra in detalii dar raman in memeoria cititorului scene precum cele din textul intitulat “Caruta cu destine “.Desigur ca s-ar putea face trimitere dupa modalitatea de expresie , la Agarbiceanu sau samanatoristi dar, exista nota particulara a autoarei care face disonanata fata de ceea ce inseamna adesea azi modern, exarcebarea limbajului frust , vulgar.

Capitolul al doilea, este o insumare de texte despre spiritualitate, credinta ortodoxa, despre intelesuri tainice , asa cum le_a trait intens autoarea si le_a intalnit in drumetiile sale. Este o” ROMANIE TAINICA” precum de_codifica si titlul. Este un adanc sentiment din care izvorasc pilde, intelesuri, o anume filozofie de viata .Filozofia respectului si iubirii pentru strabuni, parinti, pamant si neam,autoarea fiind evident, o sentimentala.Aceasta , de remarcat , se petrece azi, cand multi se feresc mai ales in scris a spune lucruri din suflet pentru aparteneta la spiritualitatea mostenita. Autoarea accentueaza cu fermitate ca, acestea fac parte din arsenalul obligatoriu al echilibrului nostru interior.

Figuri ale Sfintilor Parinti, vin sa sustina acest demers, aceasta pledoarie pentru identitatea spirituala , in capitolul urmator, “FETE BISERICESTI””.Portrele se sustin tot prin trairile autoarei. Un flux de simtaminte inradacinate pana la amintire. Parintele Iustin Parvu,Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu sau, figura unui preot de tara, stralumineaza o filozofie plina de intelepciune si tandrete, Inteaga carte este strabatuta de tonul cald moralizator, cu accente didacticiste uneori, lucru firesc intr_o asemenea derulare de trairi.

Un volum cat un periplu de moralitate chiar si cand autoarea intervine direct, ca intr_o marturie limita , si face referiri punctuale, personale la globalizare si comunism, la actualitatea politica romaneasca . Totul in ideea respectului pentru spiritualitatea lasata noua mostenire. Teama ca globalizarea sa nu afecteze sau sa stirbeasaca acest dat existential, are argumentul , din nou, al iubirii, de neam de aceea se poate afirma ca, volumul in discutie este ..::o carte traita ”

Ganduri adumbrite, destine frante de istorie, marturii traite la cota arderii interioare, iata liantul textelor din acest volum eterogen ca expresivitate literara. Este si nota de reportaj si de povestire si de memorialistica.

Peste orice formula de a spune, ramane insa , ca un arc luminos , care leaga intelesurile cartii, iubirea de neam si respectul pentru valorile sale.

O carte tandra in acest vertij existential contemporan.

VERONICA BALAJ

6 May
2012

ICOANA MARIEI

Autorul a ales sa pastreze si sa faca cadou generatiilor viitoare, (acum, nici ca se putea sa aleaga mai bine) sa garanteze drumul spre pomenire si pastrare, a”luptatorilor nedreptatiti de istorie”, a eroilor sai – si ai nostri acum – a dragostei lor. A adunat aceste pietre pretioase din colb din drumul carelor si a zidit o icoana precum zidesc mesterii la tara in manastirile lor: ICOANA MAICII DOMNULUI. Nimeni nu va avea curajul sa o sfarame iar nedoritii nu-i vor vedea, pentru ca soarta lor va fi protejata de Chipul Mariei.

Poporul acesta a fost navalit de urgii napraznice in drumul sau, insa romanul a stiut intodeauna sa-si iubeasca aproapele si din cioburile ramase au construit spre aducere aminte si rasplata, a trudei parintilor lor – noi lacase.

Mariana Gurza prin’Destine Umbrite’ se dovedeste a fi, si continua sa duca flacara miilor de cititori, din acest neam. Ca si icoana, de la distanta, cartea e un chip, E CA O LUMANARE APRINSA insa daca te apropii de ea truda sincera a mesterului , BINECUVANTEZA.

Pentru ca dragostea e adevar – si nu se pierde!

Ben Todica, Melbourne 2008

6 May
2012

” O implicare afectiva puternica in demersul existential…”

Volumul ” Ultimul strigat ” , semnat de Mariana Gurza, Editura Eubeea, 2006, marcheaza o treapta noua pe ideea profunzimii in creatia sa care insumeaza 6 volume.

Insusi titlul ne sugereaza o implicare afectiva puternica in demersul existential, lucru firesc daca ne gandim ca , “strigatul” nu apare decat in momente dznadajduite. Taisul unui strigat devenit poezie aduce in vers, sentimente ascutite, abisale.

Este o neliniste adanca, involburata in fata vietii, a trecerii, a eternitatii versus fragilitatea umana. Dualitatea clipa, eternitate, se poate afla in subtextul multor expresii poetice..

Este o tensiune dramatica pe care autoarea si-o asuma in diferite ipostaze. Uneori , cu accente retorice:”mai e lumina dincolo de lumina??” “intuneric dincolo de intuneric”??

Doar poezia poate fi o salvare din ghearele incertitudinii:”vorbele se-aseaza straniu/intre viata si alt univers”.

Se intelege ca , verbul poetic ne poate sprijini in balansul existential dintre “aici” si “acolo”, acea zona enigmatica. Marturia este uneori directa: “Am incorsetat vremea intr-un poem”{ pag.77}

Avem de-a face cu o poezie densa in trairi, nici vorba de o poezie lanceda, stravezie, lesios feminina.. Dar nici agresiva.Mai degraba se intersecteaza smerenia in fata nemasuratului divin si tristetea general-umana ca , totul are un final prea rapid. Ne sustin in aceasta afirmatie, chiar “cuvintele cheie” prezente in derularea volumulii: clipa, trecere, clepsidra, luntre, abis, plecari, neant, , lumina divina, etc .

Sugestia fragilitatii umane in fata nemasuratuli mister de dincolo de lumea reala, mi se pare excelent ilustrata in poezia “Trestia lui Pascal”din care citam : “”“Ca trestia ma indoiesc/ de tot ce vad, /dar sufletul meu plimba renii / prin pustiul Polului Nord/;locuit de fantasmele malefice,/ fara sa stie ca dincolo de toate/noi suntem noi,/ trestiile raurilor/ cu gand spre izvoare.”

Deznadejdea in fata trecerii , a clipei cu efect de sageata, este contracarata, uman, cald, de iubire. Nu doar cea erotica , prezenta in accente discrete ci, iubirea fata de forta nevazuta, divina a toate coordonatoare. Aceasta complementaritate, da versului o gravitate care innobileaza sensul existentei umane. Reflectiile sunt cele din poezia tuturor vremurilor, difera, fireste, tonalitatea si expresivitatea . Este o poezie moderna fara sa acceada la experiment si descriptivism sec. E o poezie a emotiei, a trairilor profunde. Primavara, culorile cerului, fiul, marea, sunt tot atatea prilejuri de a se adanci intrebarile despre raportul om univers. Starile incercate sunt marcate de o tristete calda, de resemnare si sfiosenie in fata cerului , nimic sfidator, abisalul este acceptat ca un dat existential.

VERONICA BALAJ

 

6 May
2012

‘Mântuirea prin poezie…”

*

PRECUVÂNTARE

De la Paradox sentimental, placheta ivită în 1998, valorificând însemnările prin “carnete prăfuite” şi până la opul de faţă, MARIANA GURZA, statornicindu-şi şi albia, se caută, totuşi, fără istov, încredinţându-ne ca „sunt ceea ce nu voi şti niciodată”. Un nucleu erotic, să observăm, potenţiază acest efort, aflându-şi reazemul sufletesc în oaza poeziei.

Dar poeta noastră, confesivă şi suferitoare, cutreierată de „iluzii călătoare” şi oferindu-ne, cu generozitate, „şoate gândite”, nu transcrie aici, sub presiunea inter-textualităţii (care frisonează epoca) o experienţă livrească ci una strict existenţială. De o sinceritate nudă, pendulând între „vuietul iubirii” şi adierile thanaticului, cuprinsă de gheara anxietăţii.

Într-o lume rău întocmită, răvăşită de ură, ea ne propune, cu aceste poeme – „boabe de lacrimi” , mânată de un vis azuriu, un sperat corectiv, invitându-ne într-o altă lume, neîntinată, străină de revărsările de pizmă, ipocrizie, micime.

Poeta-receptacol vibrează la suferinţele celor din jur, visează la povara bunătăţii, acuză tocmai dorul unei lumi sperând să descifreze înţelesul cuvântului. E bântuită de „vise plăpânde”, are momente de neputinţă şi deznădejde strigată, e atinsă de zbucium şi revoltă. Dar, este toate, ar vrea să recupereze sentimentul, să înalţe pe osia iubirii în numele re-romantizării.

Într-o vreme care, sub invazia cinicilor şi a lidicilor cunoaşte o nouă glaciaţiune lirică sau, în plin pornocultism, frecvente explozii de vulgaritate (implicit, un prosper trafic de expresii licenţioase), d-na Mariana Gurza încearcă, cu slabele-i puteri, să afle mântuirea prin poezie. Erotica dezvoltată nu vizează carnalitatea ci râvneşte prin comunicarea/comuniunea cu marele tot, la o ascendenţă spiritualizată, vibratilă, oferind drept ofrandă „lacrima iubirii”.

 

ADRIAN DINU RACHIERU

2 aprile 2006

(Şoapte gândite – Mariana Gurza , Timişoara, 2006)

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii