10 Feb
2012

CETATEA MAYA – George Anca

CETATEA MAYA

Bietul Parpangel cântă la masă
De lìbov, de vin și de jele,
Ș-apoi vede-o copilă frumoasă,
Și stă dus cu ochii cătră stele.
Florescu spune de țigani ș-alte

A lui Vlad tocmeli și fapte nalte. (Cântecul a III)

Pe gustul comanditarilor (printre ei, învăluită, poate islamic, şi copila frumoasă) din cetatea maya, himerică, soloul lui Parpangel atinge kama (ars amandi, amor, libov), soma (vinul), śoka (jelea). Jundandel se spiritualizase cu soma, urmaşul cântă vinul în ecou, sub imperiul lui Dionis, apropiat, indologic, de Shiva sau de fiul său Skanda (Somaskanda).

Florescul îl va întrerupe cu discursul, dacă nu chiar despre un rajarashi (rege înţelept, virtuos), despre Vlad-Vodă, opus invadatorilor Mohamet, Hamza, Katavolinos ş.cl. Coincidenţa opoziţiilor este statuată şi în tratatul sanscrit Arthashastra, comparat de Max Weber cu Principele lui Machiavelli. Kautilya pune artha (economia, politica) mai sus decât dharma (legea, credinţa, spiritualitatea) şi kama.
(Amor-Kama)

„Iubiți, o suflete muritoare,
Că libovul este legea-întie
A toatei ființe de supt soare!
Tot care nu sâmte libovie,
Mult defăimează legea firească
Și nu e vrednic să mai trăiască.

Tot ce sâmte, să mișcă, viază,
Tot ce-înverde, ce-înfloare și crește,
Cu poftă lină să-îmbrățoșază,
Cu dulce dor să leagă, să mește,
O! Amor! ție toată să-închină,
Toată ție jertfește jivină!

Însuș pe-astă lume trecătoare,
Din háos un sânt libov o scoasă,
Și dragoste, cu-întia lucoare,
Îi suflà în mădulările ghiețoase,
Așezând ca legea ei întie
Priința ș-armonia să fie!…

După-această lege nemutată,
Făptura toată merge, să ține;
În toate libov și dor s-arată:
Iubescu-să stelele-între sine,
Iubește-să ceriul cu pământul,
Iubescu-să mările cu vântul.

(Vin-soma)

„Vinule dulciu, tu roadă de raiu
De la Dumnezieu dată pe pământ,
A toate roduri de pe lume craiu!…
Laude ți-oi cânta, cum purure cânt,
Numa de beut cându-mi vine dor,
Tu să mi te-îmbii cu plinul urcior.

Tu ești mirul sânt, dintru toate-ales,
Ce viață dai, mângăind pre toți;
Fie fericit care te-au cules!…
A lui Dionis veniți, o preòți
Să-închinăm, să bem cu păharul plin,
Să trăiască toți cei care beu vin!

„ Dionis este la poeții elinești un zieu ce au aflat vița vinului, pe care latinii au chiemat Bahus. Poeticul chiamă pe preòții lui Dionis, adecă pre cei ce-l cinsteau ca să vie să beie vinul. Însă aici, prin metaforă s-au luat cuvântul Dionis și însemnează vinul.”

(Jele – soka)

Dar’ ian’ cântă-ne vruna de jele,
Carea ți-e mai dragă, Parpangele!”
*
Libovul Illenii cătră tine
Și dorul tău cătră dânsa,-Arghine!
*
Multe țări îmblai, dragă, pentru tine!
Dar’ acuma-mi văd cărarea curmată;
La locuri sosind puste și străine,
Nedejdea-mi pieri de-a te-afla vrodată.
Dar’ nice a-întoarce fără tine-acasă,
Libovul nestâns ș-inima mă lasă!…
*
Când iacă dedu supt poale de munte,
De-un groaznic omoiu c’un ochiu în frunte
*
„Foarte tu te-înșeli, tânăr ticăloase,
De-în arme te-încrezi și-întru mâna tare!
Că nici vărtute, nici arme tăioase
Pot să-ți aducă ție vro scăpare,
Deacă legii mele nu te vei supune,
Care eu acuș’ de-amărunt ț-oi spune.”

Tocma când fârșea ceste cuvinte,
Copila cu fața coperită
Ce-l făcusă de jele să cânte,
Doară vrând să-l aducă-în ispită,
Desvălindu-și obrazul s-arată,
Și iacă povestea lui curmată,
Căci alăuta-i căzu din mână
Și el stete ca fără sâmțire.
Iar’ întracea copila străină
Ieși din casă fără de-a știre
Ce s-au făcut. Toți să minunează
Și nu știu ce vor mai să crează.

Iar Parpangel venindu-ș’ în sine
Rapede să scoală… iasă-afară,
Caută,-întreabă prin odăi vecine,
Cearcă-în zădar și să-întoarce iară,
Mult apoi în sine să mâhnește
Că fata dorită nu găsește.

Oaspeții dintru toate aceste
Nu putea să gâcească nimică,
Numa că li să curmă poveste
Și rămasără fără músícă.
De-aci multă glumă și voroavă
Să-iscă de-a țiganilor ispravă.

„Nu să știe din ce pricină autoriul sau izvoditoriul Țiganiadei au băgat aici cântarea aceasta, care îi alcătuită întralt feliu de stihuri, care ies afară din măsura celoralalți, fiind cu un picior sau metru mai lungi. Cu adevărat altă pricină nu vede a fire, afară de că așa au aflat-o în orighinalul vechiu și n-au vrut să o prefacă, după celealalte vierșuri, mai vârtos socotind ș-aceasta, că nu este fârșită, ci numai începutul, precum să va vedea din cele ce urmează. M. P. /a) Am cercetat în tot feliu să pociu afla și ceailaltă parte a poveștii aceștii de obște iubite, dar nu am putut-o afla. De atâte ori pomenitul preînvățat Talalău a lăsat o însămnare la orighinal, că ceaialaltă parte cu totul s-au pierdut. Adauge ș-aceaia, cum că întiiul izvoditoriu au fost din cetatea Ceúgmei, care acum demult s-au năroit și să află năruitura și astezi lângă țărmurile Murășului în Ardeal, unde aproape este un sat ce să chiamă Cigmău, de bună samă nume prefăcut din cetatea Ceugma. Cine știe! doară săpând la năruiturile aceii cetăți s-ar afla manuscritul. P. Filologos. / Acest feliu de oameni cu un ochiu în frunte era urieș, și poeții cei de mult le zic ciclopi sau, de pe grecie, cìiclòpi. Trebuie a ști că povestea aceasta este făcută pe acele vremi când românii încă era păgâni și să închina la idoli; pentru aceasta vorbește de zâna Ermìnă, care au crescut pe Arghin. M. P. / Adecă când Parpangel cântând fârși acele cuvinte, atunci din oaspeți, copila cea ce-l făcusă să cânte de jele, dezvălindu-și fața să arătă cântărețului, iar’ el îndată curmă cântarea și povestea. M. P. / Adecă, după ce zărî Parpangel pe fată, îi căzu lauta din mână și el rămasă ca împietrit. Venindu-și apoi în fire și văzând că fata ieși din sală afară, de grabă mearsă după dânsa. Iar’ oaspeții neștiind ce va să zică aceste lucruri, să mira și le părea rău că cântărețul n-au fârșit povestea, și din această istorie apoi începură a vorbi de trebile țiganilor. M. P.”

(Vlad la divan – artha)

Văzând vodă-atâta țigănească
Gloată încolea și-încoace,
Ce nu vra c-alți să agonisească,
Ci numai a trândăvire-i place,
Socoti să-i armeze cum poate
Făgăduindu-le case ș-olate.

Ba le și dărui de moșie,
Prin milostivă domnească carte,
Toată-acea mândră periferie
Ce s-află-într-a țării ceștii parte:
De la Corbi păn la Cetatea Neagră,
Giur în pregiur epárhia-întreagă.

Zic unii că Vlad numai o șagă
Prin asta cugetă să facă,
Alții,-împrotivă, de samă bagă
Că vra pe țigănimea săracă
Să prăpădească, puind-o în poară
Cu turcii, ca mai curând să piară.

Eu mă țin de-această socotință
Cum că trebile lui Vlad oștene
Au poftit atare sârguință,
Ca să-armeze gloatele-eghiptene;
Știind că turcii acuș or să vină,
Iar’ el oaste are foarte puțină.

Prin țigani vru el să dobândească
Doao scòposuri: unul, să vază
Pe gloata murgă faraonească
Cum este la războiu de vitează,
Iar altul, ca să facă-arătare
Turcilor cumcă mai multe-oști are.

*

Fiindcă dumneta ești de-aice,
Nu-mi vei ținea de rău o-întrebare
Ce nimărui nu poate să strice:
Cine-i stăpânul ceștii curți rare?
Ca să-i dau căzută mulțămită
Pentru-ospătarea bună, cinstită…”

„Bucuros aș face, drag jupâne,
Îndestul dreptei cererii tale
(Zisă Florescul), dar și pe mine
Aicea mă abătu de la cale
O sângură tâmplare ciudată,
Nici am cunoscut curtea vodată.
*

Auzind de-a lui Vlad vitejie,
Dorit-am să fiu la cea nălțată
Bătălie ce are acum să fie
Și-a cării fârșit Evropa toată
Îl așteaptă cu nesuferință,
Poftind creștinilor biruință.
*
Aceste zicea Vlad la divan
Și la macar ce feliu de-adunare,
Adăugând că-oricine, fie țăran,
Târgoveț, boiariu mic sau mare,
Mestec va-avea cu limbă străină
Cu capu-ș’ va plăti șugubină.

Deci apreg pedepsea pe cei care
Asupra patrii făcea sfaturi
Ș-avea cu turcii vro mestecare,
Sau veri cu ce străine staturi,
Împărțându-le-averi și moșii
La-a patrii-apărători și fii.

Prin asta rând nou el introdusă:
Pe tâlhării și mari fapte rele,
Prin așezate pravile, pusă
Deosăbite pedepse și grele,
Din care cea mai obicinuită
Era țapa cu moarte cumplită.
*

Însă Vlad fiind cu bună pază,
Oaste-având bine-în arme deprinsă,
Gloate tâlhare cu mână vitează
De multe ori în fugă și prinsă;
Celor prinși dete moarte sureapă
Făcând să-i tragă de vii în țapă.

Acum la treizeci de mii aproape
De tâlhari păgâni el împărasă,
Nici lăsa pe nime să-i îngroape,
Ci vulturilor mâncare-aleasă
Și corbilor de jaf ca să fie,
Porunci spânzurați să rămâie.

„Nu trebuie a să mira că Florescul zice străinului „jupâne”, căci pe acele vremi această titulătură să da numa la boieri, nu ca în zioa de astăzi la fieștecare.
Acum să știe în ce chip au zidit Sătana curtea cea vrăjită, adecă în chip de neguțătoriu de preste mare, din Anadól. Simpliț.
De-acolea să cunoască că au fost lucru dievolesc, că au adunat acolo atâte copile tinere și cu tineri depreună ca să-i tragă la păcate. Păr. Desidemon.

a) Cine știe, doară toate acele fete au fost drăculeți în chip de om! P. Agnosie.
Vra să zică că el deprins fiind la oștenie, inima-l trage tot spre lucruri oștenești și la războiu.
Precum să vede, voinicul acest străin au fost din Ardeal, căci amintrele n’ar fi putut grăi romănește! Onoch.
Fiindcă Florescu, ca un om bine născut și cu bune învățături, nu vorbește așa de obște ca țiganii, ci cu un stil mai ales și rădicat, pentru aceasta am socotit să tălmăcesc gândurile lui pentru unii, care doară nu-l vor înțălege. Deci, zice el că acum cetatea lui Constantin (Țarigradul) căzusă în mânile turcilor, din pricina că grecii apucând împărăția romanilor, nu să îndeletnicea mai mult întru învățătura armelor, ca romanii, și să făcusă molateci și evlavioși, căutând mai vârtos a să sfădi prin săboare dese ce făcea și desputa pentru dogme neînțălese, decât a purta sabii și scute.
Între ceialalți creștini de la Apus (zice Florescul), să scornisă alte întrebări netrebnice, cu care ei îș bătea capul, precum: care s’au zidit mai întii, oul sau găina? Și oare sunt lăcuitori în lună? Și deacă sunt, oare Hs. și pentru ei au pătimit sau numai pentru pământeni? Cu aceste toate, Florescu nu vra alta numai s’arete deșărtăciunea sfezilor și învățăturii de pe acele vremi.
Domnul Romii. Spune mai încolo Florescu că papa șezând pe scaunul lui Petru (Chiefa ovreiește va să zică piatră, și de-acolea S. Petru care jidovește se chiema Chiefa, s-au numit lătinește Petru, de la piatră); de unde vei înțelege ce va să zică Florescu, adecă că întemeindu-să papa în domnia sa, precum îi plăcea așa afurisea și blagoslovea, bucurându-să întru sine că pe patriarhul de la Țarigrad, muftea (popa cel mai mare turcesc) alege și sultanul stăpânește pe greci care era protivnici înălțării păpești. Că nici ar fi fost papa vreo dinioară așa mare, să nu fie căzut Țarigradul. M. P.
Însă Florescu povestește la strofa următoare și alta și mai ciudată: zice că craii Apusului lăsând țările sale, mergea cu oști la Răsărit și să bătea cu păgânii pentru Ierusalim; și apoi adauge: pănă ce ei făcea întracest chip, turcii îndeletnicindu-să în politică și războaie, lua o țară după alaltă, precum e Țara Grecească, Bulgaria ș. al. M. P.
Florescul, după ce arată starea lucrurilor în Europa și între creștini, acum pogoară la Vlad Vodă și povestește istoria lui de când au stătut domn în Țara Muntenească.
Pentru acest Vlad Vodă îndoite sunt cronicele; unele îl scriu ca pe un tiran cumplit, iar’ altele ca pe un domn vrednic, însă apreg la pedepsire; precum să zice și de Stèfan, principu Moldávii, că au fost iute la mănie și vărsătoriu de sânge. M. P.
a) Fiindcă această izvoditură au scosu-o un țigan, lesne să poate cunoaște că priește lui Vlad Vodă, pe care socoti că au fost pretenul țiganilor, și doară din scrisorile țigănești au luat unii cari îl laudă. Chir Criticos.
b) Eu socotesc almintre, adecă prietenii lui au scris bine și neprietenii rău; dar să vedem ce au scris streinii, care n-au fost interesați. C. Adevărovici.
Câte s-au scris pănă aici pentru treaba lui Vlad cu sultanul Mahomet sunt toate adevărate și nu povești; să află și la scriptorii bizantinești, mai vârtos la Dúca Honiates; însă, să fie fost Catavolin copil de prăvătariu, n-am cetit. M. P.
Hamza, precum să știe de la istòrie, au fost pașă la Vidin pe acea vreme. M. P.
Adecă aceasta va să zică că nu vra să să închine nice odată. Onochef.

a) Premărețe sunt cuvintele aceste de cătră un domn muntenesc cătră puternicul Mahomet! C. Criticos.

b) Și totuș’ sunt adevărate; cu mult mai vârtos că tocma despre acest Vlad am cetit într-o cronică, că pe nește soli turcești au făcut să-ș’ ia învăliturile și cu capu gol să vie înaintea lui, iar’ ei răspunzând că legea lor oprește ca să-ș’ desgolească capul de învălitură, porunci vodă să le întărească mai bine cătră cap învăliturile și să le bată cu cuie de fierr, zicând vodă că întracest chip nu vor fi nici odinioară în primejdie de a-ș frânge legea. Care făcându-să după poruncă, toți muriră cu cumplită moarte. Deci, unu care făcu de aceste cu solii puternicului sultan Mahomet, cu mult mai lesne putea să răspunză într-acetchip lui Mahomet. M. P.”

George Anca

http://georgeanca.blogspot.com/

http://georgeanca.blogspot.com/

8 Feb
2012

În amintirea prea bunului Părinte Teoctist, Patriarhul tuturor românilor

“Un Inger nevazut l-a ridicat”

Marii duhovnici nu-si incheie lucrarea o data cu trecerea lor la cele vesnice. Petrecerea lor prin aceasta lume rodeste mult timp dupa ce ei nu mai sunt printre noi. Pilda vietii lor, cuvintele lor de invatatura, randuielile asezate de ei in viata nenumaratilor fii duhovnicesti, aluatul sanatos pus in framantare, nadejdea pe care au sadit-o in inimile oamenilor, toate aduc in lume si in sufletele oamenilor roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, dupa cuvintele Sfantului Pavel (Gal. 5, 22-23).

Din ziua in care am ramas fara PASTOR, simt o sfarseala, o durere, ochii imi sunt plini de lacrimi. Am ascultat mesajele oamenilor, care au venit acum desi tarziu. Mi-am amintit ce s-a intamplat in vara anului 2004, pe 15 august la Sf. Manastire Techirghiol. Preafericirea Sa oficia Sfanta Liturghie, alaturi de un public numeros. Il priveam cu sfiala, inmarmurita de alura Sa, de acea mantie nevazuta pe care doar cei alesi stiu cum sa o poarte. Nu stiu ce s-a intamplat, dar, dorind sa se aseze, a cazut pe spate. Toti am incremenit. In spatele scaunului, nu exista nici un punct de sprijin, doar beton. “Un inger” nevazut l-a ridicat si a continuat oficierea slujbei ca si cum nimic nu s-a intamplat. Stiu doar ca la terminarea Sfintei Liturghii, am alergat si eu la fel ca altii doar sa-l ating. Nu mi-am dorit altceva. A fost ultima mea intalnire cu MARELE PATRIARH, intr-adevar SINGUR, DOAR CU DUMNEZU. “Diamantele” vazute in ochii Prea Fericitului vorbind de mama Domniei  Sale, sunt acum stele. UN MARE PASTOR CARE A RABDAT SI A TRUDIT PENTRU BINELE NEAMULUI ROMANESC!

Imi este foarte greu sa-mi privesc sufletul in aceste zile. Sunt cernita si eu, ca adevaratii iubitori de neam. Sunt trista! Aceeasi tristete care va macina si pe Dumneavoastra! Dar “Botosaneanul” nu a plecat! Va fi mereu printre noi, facand cinste poporului romanesc! Isi va gasi locul in numeroase scrieri si cei care l-au umilit poate vor regreta raul  facut. DUMNEZEU SA-L IERTE! O pilda pentru fiecare dintre noi! Sa stim sa iubim, sa iertam, sa ne putem pastra demnitatea si credinta strabuna.

Orele scrasnesc dureros. Un singur lucru regret. Ca nu-mi permite timpul si sanatatea sa fiu si eu acolo, la marea plecare a “PASTORULUI”.

Cu smerenie si cu umilinta sa cerem Lui Hristos: “Pomeneste-l, Doamne, pe Preafericitul PatriarhTeoctist in Imparatia Ta”. Sa luam aminte la cel ce a plecat dintre noi. Sa aprindem si noi o lumanare si sa-i iertam in gand pe cei care i-au amarat uneori firea sa duhovniceasca. Sa invatam sa “pretuim gesturile si sacrificiul” pe care le-a pus in slujba Neamului omenesc.

Am pierdut un mare Parinte. Dumnezeu sa-l odihneasca cu Dreptii in gradina Sa! Amin.

MARIANA GURZA

“Al cincilea patriarh” – volum colectiv, Editura Intermundus, 2007

8 Feb
2012

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ? Sfidare şi umilinţă !

“Deportaţii din Basarabia şi Nordul Bucovinei îşi aşteaptă încă drepturile… Până când?“

Acum când mama mea Plevan Viorica, după căsătorie Rizac, împlineşte 80 de ani, am un sentiment de neputinţă. Este singura supravieţuitoare a “plevenilor”.Era o fetişcană când singură, pierdută de rudenii, fusese abandonată într-un sat cărăşan, fără nimic; fără acte, fără o mângâiere.Provinea dintr-o familie numeroasă.Din cele aflate, în anii în care ne-am caştigat libertatea, aflasem lucruri cutremurătoare mergând la Cupca şi Cernăuţi. Casa mamei nu mai exista.Făcuseră autorităţile drum, o dărâmaseră.

Pentru mulţi români din nordul Bucovinei şi din Basarabia, cea mai mare tragedie a constituit-o deportarea în masă în noaptea din 13 iunie 1941, care îi viza pe cei ce au avut un rol activ la răscoala de la Fântana Albă.

Un frate, Plevan Nistor a fost arestat şi a decedat în închisoare.Un alt frate, Plevan Toader a decedat în lagărul de munca din Karelia.Vasile Plăvan, avocat-publicist, murise tanar, trudind pentru binele naţiei, participant voluntar la Marea Unire, având convingeri legionare ca toti intelectualii din acele vremuri .De ceilalţi fraţi nu stiu nimic.Întotdeauna tăcerea se instala în casă când puneam întrebări.Parinţii mei nu au dorit să se întoarcă în timp, să ne povestească despre ceea ce a fost…Era prea dureros pentru a mai retrai acele momente, sau poate frica i-a determinat să tacă. Fratele tatei, Vasile fusese împuşcat încecînd sa treacă graniţa.

Drumul pribegiei nu a fost usor.Dar, Dumnezeu prin lucrarea sa, întăreşte pe cei nedreptăţiţi de vremuri.Şi iata ca mama, va implini în 9 noiembrie , frumoasa vârstă de 80 de ani.Este la fel de vioaie ca atunci când eram copil.Împreună cu tata, şi dânsul un pribeag, ne-au dăruit bucuria vieţii, muncind doar pentru noi, pentru ca cele două fete “să ajungă în rândul lumii”. Au reuşit. Tata a luat drumul veşniciei.Prezenţa dânsului o simt mereu în preajmă. Mama mi-a rămas ca o perla bucovineancă căruia prin dragostea şi preţuirea mea, mi-aş fi dorit să-i pot reda ceea ce pe drept i se cuvine.

Prin Legea 290/2003, toţi cei care şi-au lăsat bunurile şi au fost obligati sa plece , (cred că a fost o condiţie de aderare la U.E) urmau să fie despăgubiţi şi m-am străduit să-i fac dosarul. Având o altă matuşă la Craiova, Magdalena Plevan (Ivanof), am trecut-o în acel dosar în anul 2003. Anii au trecut. Mama mă întreba adesea ce se intamplă cu dosarul dânsei…Nu ştiam ce să-i răspund.Aflasem că toata documentaţia a fost trimisă la Bucureşti, figurând şi acea matuşa ce-şi avea domiciliul în alt judeţ. În 2008 am fost nevoiţi să o aducem pe matuşa noastră în Timişoara, fiind grav bolnavă şi avea nevoie de îngrijiri, stabilindu-i domiciliul la noi..Nu avea pe nimeni.Între timp s-a stins. Mama mă tot intreba de dosar…

Un răspuns negativ, ca un boomerang, venit printr-o hotărâre la inceputului anului 2012…! I se cer documente vechi. De unde le pot procura? Am scris peste tot! Nu se  mai iau în seama declaraţiile martorilor. Din 2003, de când a fost depus dosarul, au trecut ani buni. Mulţi dintre ei , care ar fi putut declara date concrete nu mai sunt…

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ? Sfidare şi umilinţă !

Poate nu aş fi scris niciodata despre acest subiect, dacă mama nu mi-ar fi spus într-o zi înlăcrimată: “Eu nu am norocM-a ocolit norocul”.

Mi-aş fi dorit ca sa-i pot face un dar la aniversarea dânsei, cînd împlinise 80 de ani. Ar fi fost darul neaşteptat, după care tânjeşte, ca o reparaţie morala pentru toată viaţa dânsei chinuită. Acum , la aproape 82 de ani, este puţin mai tăcută, mai resemnată de mersul vremurilor…

Mă simt neputincioasă. Mi se reproseaza uneori că în biserica la care merge, a cunoscut oameni care şi-au primit drepturile.Oare ce trebuie să fac? Cum aş putea să o ajut? Şi-a dorit casa dânsei pe pamant, nu o cameră de bloc în care aerul parca nu-i ajunge.Mama mea este  icoana a sufletului meu.M-aplec cu pioşenie în faţa durerii dânsei tăinuite, şi a tenacităţii de a merge mai departe cu demnitate şi credinţă. Este mama care la ceas târziu în noapte îşi apleacă genunchii şi se roagă. Pentru noi, pentru acest popor chinuit.Este un exemplu de puritate sufletească, de dăruire şi speranţă.Este încrezătoare sperând că ne îndreptăm, mai greu, dar prin credinţă, spre ceea ce noi ne dorim, fiind convinsă, de prezenţa lângă noi a Maicii Domnului , în tot ceasul.

Sunt file de istorie ce nu le pot uita.Am rămas conexată în acele vremuri  pentru a păstra vie în conştiinţa colectivă viaţa moşilor mei.

Saru’ mâna MAMA! Saru’mâna POPOR ROMÂN UMILIT!

Mariana Gurza

(13 noiembrie 2010 – publicat in “Neamul Românesc”)

_______________

NOTA:

Prin edictarea Legii nr.290/2003, Statul Român a încercat stabilirea cadrului legal pentru repararea prejudiciilor cauzate cetăţenilor români prin semnarea Tratatului de Pace între Romania şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Drept consecinţă practică, romanii stabiliţi în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost supuşi unor importante presiuni din partea URSS pentru a se intoarce în România.

Astfel, românii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, şi-au abandonat proprietăţile  agonisite prin muncă de o viaţă şi s-au refugiat în România.

Legea 290/2003 vine sa ofere unele compensaţii pentru aceste pierderi.”

Şi cum o face?

Se comercializează dosarele ! Se comercializează destine?  De ce şi în ce scop ? De ce este nevoie de a merge în instanţă pentru un drept câştigat? Şi cine îmi garantează că, cei care se ocupă de recuperarea sumelor sunt de bună credinţă? Cum reusesc? Întrebări fără raspunsPribegii Neamului, înca mai sunt umiliţi ! O palmă dată ISTORIEI, şi celor care au simţit gustul dezrădăcinării!

O aventură dacă doreşti să te interesezi telefonic de stadiul unui dosar.Ori este ocupat, ori nu raspunde nimeni. Să nu mai fie valabile datele de contact afişate pe pagina instituţiei? Sau din prea mult zel, nu mai contează ceea ce are de spus un simplu cetăţean…Pentru acest minim respect pe care îl dorim de la instituţiile statului, sa fie vinovat doar un singur om?

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ?Ce aţi făcut din 2003 până acum?

Sfidare şi umilinţă !

 

Mariana Gurza

 

 

6 Feb
2012

Timotei Cipariu : „Cuvânt către Naţiunea Română“

…”Nici o durere nu poate sa se asemene cu acea durere cand isi vede omul nu numai pieirea sa, ci vede deodata si pieirea unei patrii, a unei natiuni intregi mai fara nici o separare de ridicare din acea pieire. Insa din toate aceste ruine, providenta ni-a conservat inca in aceste dureri cumplite un tezaur nepretuit care nu l-au putut rapi nici sabia invingatorului, nici cruzimea tiranului ce domnea pe corpurile noastre, nici puterea fizica, nici politica infernala,- un tezaur nascut cu noi, de la sanii mamei noastre, dulce ca sarutarile maicutelor cand ne aplecau la sanul lor, tezaur mai scump decat viata, tezaur care de l-am pierdutm de l-am pierde, de vom suferi vreodata ca cineva cu puterea, sau cu momele sa ni-l rapeasca din mainele noastre, – atunci mai bine sa ne inghita pamantul de vii, sa ne adunam la parintii nostri cu acea mangaiere ca n-am tradat cea mai scumpa ereditate fara de care n-am fi demni de a ne mai numii fii lor : limba romaneasca”

Timotei Cipariu

Brasov, 1861

6 Feb
2012

Cuvinte de folos – Părintele Justin Pârvu

Pământul este baza de existenţă a naţiei. Naţiunea  stă ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul ţării. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat  în aer….

Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii! De ei suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa pe care ne-o dă muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele moşilor şi strămoşilor care dorm în ţărâna lui! Toţi părinţii noştril sunt aici.Toate amintirile noastre, toată gloria noastră războinică, întrega noastră istorie, cu fapte bune şi rele , aici stă îngropată…

Moartea nu anulează şi nici măcar nu simplifică lucrurile şi faptele, vorbele sau gândurile noastre de aici de pe pământ, ci le complică, implicându-le în veşnicie(Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol.2, pag.130-131)

“Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, parinţi spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti parinţi spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu ne ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeu nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine….Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărată dragoste de neam nu are nici o legatură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific si nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu discursul patriotard de partid.

Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste…ne-am iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu aparută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale erau preluate (fara nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învătat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii au facut-o în timpul robiei; acolo am învătat cât de sfânta este noţiunea de neam, cât de cristică este ea, şi nici un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astazi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari” (Parintele Iustin Parvu -”Dragoste prin fapte, patriotism fara lozinci” )

“Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sînt atît de grozave. Dar prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi”.

“Stiţi ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decat un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai incercat, cu cat un popor este mai impilat, mai strâns şi ţinut in stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai inţelept şi mai destoinic in a invinge iadul. “

“Politicienii ştiu că întotdeauna Biserica a fost forţa şi rămâne forţa unui stat, şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva. “

“S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniţi cu toti călugării si călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creştini, care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului.” (Par.Justin Pârvu – E vremea de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa)

 



 

6 Feb
2012

Părintele ARSENIE BOCA : Cuvinte insuflate

Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Cînd îsi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Când şi-l tradeaza, sa se gătească de pedeapsă!”.

“Faptul ca din partea Sa, Dumnezeu a facut totul pentru om, pâna si jertfa Sa pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine: centrul si sinteza creatiunii Sale: lumea vazuta îmbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine; adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute, caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce.

Când omul traieste în adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte, nu mai poarta un nume, ci poarta un numar. Deci, ce poate sa însemneze coborârea omului la simpla valoare economica, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor salbaticii întreolalta si-si vor împinge conducatorii pâna la marginile nebuniei. Asta înseamna treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, pretuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului.

Pentru o alunecare a omului de la nume la numar, au sa dea seama toti înzestratii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu raspunderi, cu mariri, cu puteri si cu tot felul de haruri.


(Parintele Arsenie BOCA)

6 Feb
2012

Părintele CLEOPA : Neamul Românesc

DREAPTA CREDINŢĂ

                           Părintele Cleopa

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama !

Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi. Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul “. Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare “. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !

Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.

Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ?Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi :Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie. Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.

Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? ” Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai “. Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.

Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava. Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta. Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.

Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei. Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este inBiserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !

Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.

Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!

Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.

Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Sa dreptmăritoare.

Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.

Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt “grădina Raiului” dată nouă de Dumnezeu să “lucrăm în ea şi să o păzim” (Facere 2,15) cu sfinţenie. Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu? Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.

Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.

Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.

Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta – adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).

Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.

Protestanţii zic “Sola Fide”, mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.

Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.

Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică “Sola Fide”, ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau “Sola Graţia”, care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!

A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?

Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale… şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.

Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.

Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.

Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.

Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.

Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.

N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.

Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: “N-o lua lată, că rămâne negrăpată!”

Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.

Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: “Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească”. Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.

PĂRINTELE CLEOPA

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 11528

Ultimele Comentarii