Cuvânt și iubire

Încă din titlul ales, „Boeme şi alte proze scurte”, volum apărut  la Editura Inspirescu, Satu Mare, 2017, colecţia „Scriitorii secolului XXI”, George Terziu demonstreză apetenţa sa spre joc – lingvistic şi semantic – „boeme / poeme” susţinând un soi de paronimie metaforică. În ce fel se traduce asta? De la început, autorul ne dezvăluie esenţa existenţei sale artistice şi a existenţei sale în general: boemia, traiul într-o dezordine indusă de crezul şi simţămintele sale, sinceritatea de a o recunoaşte şi a face acest gest cu un fel de curaj ostentativ.

Boemia poetică e susţinută însă de poezie adevărată, cu timbru propriu.”Linia imaginară” trasă de  George Terziu are concreteţe, „Poeţii îi fac cu mâna din fum”,  prietenii îi sunt „în creier”, iar lumea sa „e din sticlă murdară/ din fantezii şi din şoapte”. Omul contemporan văzut de poet înseamnă ”Omul trist din oraşul trist/ Cu viaţa lui repetată, rotundă/ Care se trezeşte la 8 dimineaţa/ Sorbindu-şi aerul şi silabele din ceaşcă/ Şi privirea lui blândă/ El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni,/ Este echidistant ca o floare tandră/ Puţină realitate şi multe amintiri ratate…/” Concluzia? „De atâta prostie se face seară/ Şi încep să ne crescă dinţii de lapte”. Această „minoritate” reprezintă majoritatea şi titlul poemului e pe măsură: „Concert de pian pentru majori”.

Partea de poezie „Boeme” are o structură combinată:despre  condiţia poetului faţă în faţă cu cea a omului obişnuit:”Rimele curg printre cărţi disperate/ Poetul stă respectuos în picioare” („Prietenilor din cărţi”), despre sentimentul religios („Aer de sărbătoare creştină”)şi multe poeme de dragoste, de fapt lamento-uri pentru iubita cândva reală, acum devenită ”O himeră/ Postată undeva în stratosferă/ Ca un final de film fără imagini/ Sau ca un vis frumos, neomenesc…” („Final ratat”). Dar cu toate regretele şi tristeţea, aferente despărţirii, autorul are forţa lucidităţii întru potolirea unei disperări adesea mimate. Altminteri n-ar fi scris ”Picioarele mele sunt acoperite cu lut”(„Momentul”), simţindu-se destul de „pe pământ”, trufaş chiar, atunci când afirmă:

„Dacă te-ncrezi în rândurile mele/ Şi crezi în ele mereu,/ Să ştii că ai în mână/ Cartea de vizită a lui Dumnezeu…” („Poate”).”Învingătoare viaţa va merge mai departe” (”Dimineaţa ciudată”), cu atât mai mult cu cât parodicul, sarcasmul care nu-l părăseşte o clipă, îşi arată brusc faţa:”Azi te iubesc nepereche/ Azi te iubesc precum o torţă de flori/ Dar fii calmă, poate o să-mi treacă…” („Poem banal, într-o zi banală”) sau „De ce gândesc imagini fără noimă?/ Aceste roiuri de cuvinte-n zbor/ Când tu, de fapt, eşti dusă după lapte,/ Iar eu te-aştept şi mi-e atât de dor…”(„Retorica matinală”).

Pentru a completa acest caleidoscop liric sunt şi câteva poeme preamărind copilăria şi puritatea („Caii gândului”, „Copilărie”). Între Ion Minulescu, Marin Sorescu şi Şerban Foarţă, ba chiar preluând ceva din poemele de frondă ale lui Vladimir Vâsoţki, din care am tradus, George Terziu are glas propriu şi poezie notabilă.

„Alte proze scurte” anunţate în titlul cărţii au totuşi un nume în volum:”Proze etnobotanice”. Iarăşi plăcerea jocului semantic! Etnobotanicele sunt prafuri create în laborator: droguri sintetice care dau dependenţă, care induc halucinaţii, euforie, relaxare, amnezie, dar pot cauza şi moartea. Ele sunt consumate în starea de boemie, anunţată anterior. Apreciez autorii care ştiu să-şi aleagă titlul cărţilor lor în conformitate cu conţinutul, frizând echivocul, aşa cum stă bine artei, literaturii. Prozele lui George Terziu pot da dependenţă la lectură, dar se poate înţelege şi că autorul e dependent de scrisul lui. Că scrisul, în genere, dă halucinaţia măririi, a rămânerii în timp prin el. Doar că, paradoxal,  şi aici autorul operează cu ironie şi sarcasm, ba chiar cu autoironie, în semn că îşi cunoaşte limitele şi nu se ia prea tare în serios. Reţeta e asemănătoare cu cea din „Proza bipedă”. De la versul manifest din „Boeme”, în care se adresează confraţilor „Voi chiar credeţi că acum suntem cu adevărat?” desfiinţând iluzia scrisului, se trece la concret, la real, cu biciuirea absurdului social şi politic contemporan, cu mesaje codificate şi parabole, care au ca scop să ia în derizoriu contradicţiile lumii în care trăim, pentru „a uşura” mizeria de zi cu zi, cauzată de tarele noastre caracteriale, de starea perpetuă de nerezolvare a problemelor din contemporaneitate.

Personajele lui George Terziu sunt construite din stările lor psihologice şi comportamentale. Nu au chip, dar au atitudini, mod de gândire şi reacţie, care să le contureze faţa. Hazardul, absurdul se grefează pe tragic, dar tocmai din această combinaţie iese parodicul.  Finalurile sunt neaşteptate, iar jocurile de cuvinte fac deliciul  povestirilor. Afacerea seminţelor din „Afaceri comuniste” ascunde drama politică a intelectualului care cumpără seminţe pentru ambalajul lor preţios – pagini dintr-o „Istorie a literaturii române pe unde scurte” de Monica Lovinescu. Finalul e ca de roman poliţist, dezvăluind parabola sămânţei .Peste cea mundană şi banală, ca hrană a săracului şi a omului de rând, deci deasupra ei, la propriu şi la figurat, stă „sămânţa culturii”, interzisă în comunismul incipient. Modelul lui Dimi, bărbatul în căutare de neveste şi cu multe căsătorii la activ, din proza „Miresele lui Dimi”, nu e altul decât politicianul contemporan Călin Popescu Tăriceanu, campion la însurătoare. Morala povestirii, deşi vulgară, „Şi şoarecele se satură de aceeaşi gaură”, e adevărată şi salvatoare pentru bărbat şi justificativă pentru derapajele feminine ale personajelor. Filozofia de viaţă desprinsă din fiecare mariaj al lui Dimi e savuroasă şi extrem de reală. Finalul este de un comic tragic. La spovedania în faţa preotului, întrebat de acesta după tipic, dacă se leapădă de Satana ( femeia, în capul celuia cu atâtea experienţe matrimoniale la activ), Dimi răspunde:”- Părinte, m-aş lepăda, dar am trei copii cu ea!” „Iubita lui Pink” aduce pe tapet duetul credincios / ateu cu deriziunile soartei pentru credincios. Dialogul spumos între cei doi nici nu eludează, nici nu confirmă adevărata existenţă a Celui de Sus. „Asociaţii” prezintă un alt cuplu tragi-comic: profesorul de filosofie şi elevul său, ba chiar şi tatăl elevului, la fel de troglodiţi amândoi aceştia din urmă..Încercând să pareze obrăznicia golănească a elevilor, dar şi prostia lor, filosoful însuşi devine ridicol cu explicaţiile date pe măsura tembelilor interlocutori, speriaţi nu de neştiinţa lor , ci de urmăririle la modă ale DNA.

Ca ingrediente, toate prozele au perechi antinomice: sacru / profan, înţelepciune / prostie, naivitate / şiretenie, bigotism / ateism, masculin / feminin. Din confruntarea lor

se naşte tensiunea prozei „tratată” de către autor gradual: de la ironie la sarcasm, totul reliefând absurdul existenţial. O altă trăsătură a prozelor din această carte este caracterul lor interactiv. În toate finalurile, autorul intervine şi-şi face simţită prezenţa, ori moralând discret, ori autoironizându-se, ca în „Asociaţii”:” Pentru că nu mai am ce să vă povestesc, aici, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, unde sunt internat de doi ani, se stinge lumina la orele 22, vă doresc numai bine şi ne vedem mâine. Până atunci nu uitaţi: Viaţa noastră este un mare rahat, dar e singurul bun de preţ pe care-l avem!”

Morala? Nu credeţi un nebun, dar nu uitaţi că el e rezoneurul care spune lucrurilor pe nume. „Rezon”! i-aş răspunde şi eu ca unui confrate, ca demni urmaşi ai lui Nenea Iancu, cel cu „văz enorm” şi „simţ monstruos”.

———————

Passionaria STOICESCU

Bucureşti, august 2017

Lumea în care trăim este înţesată de paradoxuri, dar tot mai puţini oameni le bagă în seamă. De pildă: „Dacă numărul lăcaşurilor de cult creşte în progresie aritmetică, cel al necredincioşilor creşte în progresie geometrică”, „Cine munceşte n-are timp să facă bani”, „Numai oamenii liberi au posibilitatea să-şi înrobească semenii”, „Bogăţia exterioară îşi trage seva din putregaiul lăuntric”. Dar cu adevărat regele neîncoronat al paradoxurilor lumii noastre în derivă este următorul: „Oamenii se împuţinează pe măsură ce populaţia globului creşte”!

Da, căci nicăieri nu se simte omul, îndeosebi omul cu frică de Dumnezeu, mai singur şi mai pierdut decât într-o mare aglomeraţie urbană, adică în idealul loc al pierzaniei şi înstrăinării, unde doar valoarea aparenţială, respectiv cea conferită de bani, se simte ca peştele în apă. În plus, dacă nu dăm uitării faptul că în urmă cu aproape 2500 de ani, Diogene Cinicul umbla ziua-n amiaza mare cu felinarul aprins în căutarea unui om (Atenţie, căutarea se petrecea în Grecia, ţara despre care se afirmă că la vremea respectivă avea cea mai mare densitate de valori umane din lume!), atunci se impune concluzia că din totdeauna Omul plenar a reprezentat un ideal de neatins pentru omenirea din ce în ce mai săracă în plan moral-spiritual din pricina devastatoarei patimi de a avea tot mai mult, tocmai de aceea aşteptat ca izbăvitor al omenirii, care ajunsese în cel mai grav impas din întreaga ei istorie.

Iar El a venit taman la cumpăna mileniilor, S-a întrupat ca Om şi S-a constituit în singurul Model demn de urmat de către tot omul dornic să devină atotuman, adică desăvârşit, iar prin aceasta sincer preocupat să se mântuiască. Un lucru este cert: Se simt împliniţi ca oameni, iar în acest chip apropiaţi de semeni până la deplina fraternitate, doar aceia care merg cu credinţă şi bucurie pe urmele Omului îndumnezeit! Că doar ni se spune cât se poate de limpede în Ioan 14/6: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Vasăzică, Mântuitorul Iisus nu-i o cale oarecare, să-i spunem conjunctural-istorică, ci singura şi eterna punte de legătură din Pământ şi Cer, dintre Aici şi Dincolo…

Astfel de oameni, angajaţi pe calea îndumnezeirii prin forţa bunătăţii şi harul simplităţii, sunt aici, lângă noi şi printre noi. Atâta doar că, fiind la noi în floare era ticăloşilor, prea puţini au ochi să vadă mărgăritarele îmbăloşate de râmătorii cu rol decizional.

Omul modern şi cercul său vicios-sugrumător

Pretutindeni şi în tot momentul constaţi că omul zilelor noastre se zbate din răsputeri să-şi taie craca de sub picioare. Ăsta să fie mult trîmbiţatul progres de către toţi participanţii la comedia vieţii (politicieni, strategi, afacerişti etc.), ori pedeapsa lui Dumnezeu aşa cum decretează neîncrezătorii (înţelepţii, misticii, exaltaţii) în corectitudinea drumului urmat de omenire?! Adevărul este undeva la mijloc. Sigur că omenirea nu poate să stea cu mâinile în sân şi să aştepte ca para mălăiaţă să-i pice-n gură (de altminteri, apostolul Pavel spune răspicat în 2Tesaloniceni 3/10: „Cine nu vrea să lucreze, să nici nu mănânce!”), căci dintr-un atare efort conştient şi colectiv s-a întrupat indiscutabilul ei progres material. Dar tot atât de adevărată este alarmanta sa involuţie moral-spirituală, lumea zilelor noastre fiind doldora de necredinţă, minciună, hoţie, ipocrizie şi cruzime, într-un cuvânt de răul în expansiune.

Eu, cel puţin, sunt de-a binelea buimăcit când văd că-n România toate s-au dat peste cap (deopotrivă planul exterior şi cel interior) şi că grosul semenilor noştri nu numai că nu-şi bat capul cu repunerea lor pe picioare, astfel ca binele să nu mai fie răul machiat şi minciuna bine ticluită să nu mai dea cu tifla adevărului, ci caută din răsputeri ca, prin progresiva lor distorsiune,  să se adapteze la profunda distorsiune a mediului din care fac parte, contribuind în acest chip la continua degradare a condiţiei umane, în general, a românismului, în special.

Tot ce se poate ca unii dintre semeni să fie împinşi de la spate de atotputernica inconştienţă a instinctului de conservare, caz în care, cu subînţeleasa toleranţă creştină, vina lor tinde la zero în analiza matematică a faptelor omeneşti. Descurcăreţii, însă, chiar se laudă cu conştienţa premeditat-programatică a unor ticăloşenii de felul „După noi, potopul!” sau „Ce-i în mână nu-i minciună”, din care cu necesitate decurge dezastruoasa abilitate de-a dribla legile pentru a putea scoate bani şi din piatră seacă. Adică, taman ce se întâmplă de 27 de ani în România postdecembristă…

Dar cum, mai devreme sau mai târziu, totul se întoarce ca un nimicitor bumerang  împotriva ştiinţificului om modern, conştient până la inconştienţă de grozăvia civilizaţiei pe care o edifică, iată o probă concludentă în acest sens: Pe internet ba se trage semnalul de alarmă în legătură cu bolile generate de devastatoarea lege a nechibzuinţei sau a celor trei „c”-uri (consum-confort-comoditate), ba sunt înfăţişate remediiile chimico-farmaceutice sau cele naturiste prin care, zice-se, bolile pot fi puse în timp record cu botul pe labe.

Atâta doar că aroganţa şi necumpătarea lovesc pe la spate omul civilizat, şi asta exact atunci când lumea-i este mai dragă, prin poluare, chimizare şi sedentarism, cei mai redutabili adversari ai traiului sănătos. Aşa că sănătatea în sensul ei clasic („Mens sana in corpore sano”) a devenit un ideal imposibil de atins în actualele condiţii, când omul este lup pentru ceilalţi, se îndoapă pe rupte cu otrăvuri atrăgător ambalate, respiră un aer tot mai toxic, se tratează cu chimicale extrem de profitabile pentru omnipotentele trusturi farmaceutice şi-şi face iluzii că fericirea (de-o clipă) poate fi înşfăcată în stresul omniprezent.

Iar noi locului ne ţinem…

Nu-i cu putinţă ca un individ, o familie, un popor sau o ţară să le aibă pe toate (sănătate, bogăţie, frumuseţe, înţelepciune) şi toate să-i meargă din plin pe drumul anevoios spre fericirea deplină (combinaţia de vis dintre desăvârşirea moral-spirituală şi mulţumirea material-corporală). Căci, dacă aşa ceva ar fi posibil, atunci ateii s-ar umfla în pene şi ar striga din fundul bojocilor: Iată, răul poate fi învins de om în scurta lui viaţă şi fericirea nu-i un ideal imposibil de atins, prin urmare, Dumnezeu, Judecata finală şi binomul răsplătirea drepţilor-pedepsirea păcătoşilor sunt concepte numai bune pentru cei care ţin morţiş să creadă în ele!…

România, de pildă, a fost dăruită de Creator cu ambele mâini în ceea ce priveşte rodnicia pământului, bogăţiile subsolului, aşezarea geografică (la gurile Dunării şi la întretăierea marilor artere comerciale dinspre Est către Vest şi dinspre Nord către Sud), clima, reţeaua hidrografică şi blândeţea reliefului (coline domoale şi munţi fierăstruiţi prin popasuri, trecători şi defilee, care din vremuri imemoriale au înlesnit legăturile traco-geţilor de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor), astfel contribuind în decursul timpului la fundamentarea românismului pe unitatea limbii (în română nu există dialecte, ci numai subdialecte!) şi pe forţa centripeto-spirituală a tradiţiilor multimilenare.

Iată de ce, zic eu, România încă îşi permite să aibă un popor exasperant de resemnat, autorul unor stropi de filosofie fatalistă („Ce ţi-e scris, în minte ţi-e pus”, „Să nu dea Dumnezeu românului cât poate să ducă”), şi să-şi desemneze atari cârmuitori, care pe alte meleaguri (ex. China sau Singapore) ar fi de îndată puşi la zid şi împuşcaţi.

Dar când românii nu vor mai fi dispuşi să rabde, este de presupus că vor şti să se descotorosească de toate lichelele postdecembriste (nu doar prin simpla lor ejectare de la butoanele puterii, ci prin recuperarea integrală a enormului prejudiciu naţional provocat de alde ăştia) şi, taman ca-n vremurile de mare cumpănă pentru ţară, îşi vor descoperi conducătorii providenţiali.

Până atunci (oare cât mai e până atunci?) trebuie, aşa cum ne îndeamnă Eminescu, să ne ţinem locului, un loc despre care tot mai mulţi străini afirmă că, pe vremea tracilor, a fost axa spirituală a omenirii. Da, căci nu numai noi avem nevoie de americani, ci şi ei au nevoie de noi. Iar autostrada Gdansk-Constanţa (Nord-Sud), deocamdată doar promisă de consilierii şi strategii lui Donald Trump, după realizare va face dovada că vitezele de rulare pentru ţările din Uniunea Europeană pot fi schimbate de americani, atunci când punctele de vedere economico-strategice ale oficialilor de la Washington şi Bruxelles sunt diferite.

Aleşii când sunt hoţi sadea,

întreaga ţară-i în belea…

Motto:

Prosperitatea generală

e-un vis etern pentru popor,

când legile-s de hoţi făcute

pentru ei înşişi şi ai lor!

Traian Băsescu va rămâne în istoria României postdecembriste prin meciul nul făcut cu sistemul mafiot în cele două mandate prezidenţiale şi, îndeosebi, prin cele două memorabile  spuse: „Iarna nu-i ca vara” şi „Legile sunt făcute de hoţi pentru hoţi”.

Treaba cu hoţii stă cam aşa: Vasăzică, tu, preşedintele României, ştiai că legile sunt hoţeşti şi că fatalmente vor pune umărul la ruina ţării tale, dar cu toate astea (fie din dezgustătoare prudenţă, fie din detestabile motive de ordin clientelar) le-ai promulgat, în acest chip devenind parte nedemn-activă din vastul şi aproape indestructibilul proces de demantelare naţională, pentru ca la urmă, adică după legalizarea tâlhăriei, să te speli pe mâini cu ajutorul unor ziceri de două parale.

Şi iată rizibilul paradox băsescian, unul din nenumăratele paradoxuri postdecembriste: În calitate de preşedinte, direct sau indirect contribui la încurajarea, generalizarea şi consolidarea corupţiei, dar în calitate de senator al unei minuscule formaţiuni politice, faci mare caz pe la unele posturi de tembelizare în masă cu eforturile depuse întru asanarea deciziilor luate de cârmuirea vremelnico-netrebnică!

Păi, nea Traiane, pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu şi terfelite de aleşi ca alde matale, se ştie foarte bine că năravurile fanariote (minciuna, necinstea, linguşeala, ipocrizia etc.) au devenit în scurt timp obişnuinţe şi că obişnuinţele sunt ridicate de aleşii postdecembrişti la rangul de legi. Aşa că, ce mai tura-vura, toată pălăvrăgeala cu opoziţia făcută tăvălugului pesedisto-aldist este, ca să mă exprim elegant, o desăvârşită aflare în treabă. Ceva de genul următor: Cetăţenii naivi să nu spună că n-am făcut nimic în timpul mandatului, iar la viitoarea escrocherie democratică să nu ne mai dea voturile, deşi cam toată lumea de la noi ştie prea bine că opoziţia centrală şi în teritoriu n-a fost, nu este şi nu va fi băgată în seamă de majoritatea conjuncturală, motiv pentru care românii rămaşi în ţară s-au specializat în bătuta pe loc.

Da, căci penalul binom Dragnea-Tăriceanu, dimpreună cu sculele sale centrale şi teritoriale, nu numai că-i dă cu tifla opoziţiei şi sistematic ofensează onestitatea din această ţară mult încercată, dar ţine cu tot dinadinsul ca, împotriva logicii elementare, să-şi implementeze „la virgulă” aberantul program de guvernare, cu pensii speciale ce depăşesc lefurile neobrăzate (circa 100.000 de alde ăştia încasează lunar mai mult ca cinci milioane de amărâţi, cu şi fără şcoli înalte), cu generali, magistraţi şi alţi favorizaţi ai regimului, cărora li se creează şansa să se pensioneze sub 50 de ani pentru a putea fi de îndată reangajaţi, astfel cumulând pensia nesimţită cu leafa necuvenită (ce mai, jaf la drumul mare!), cu pensii pentru grefieri de peste 12.000 lei şi pentru chirurgi şefi de doar 1700 lei (atunci câte zeci de mii încasează un fost magistrat superior?!) şi cu un mizilic de 1000 lei pentru fostul deţinut politic, torţionarul acestuia fiind răsplătit de statul nostru ticăloşit cu o pensie ce trece binişor de 5000 lei!

——————————

George  PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

5 august 2017

 

Money plays a vital role in sustaining your basic needs and fueling your dreams. But if you don’t have a strategy to make your finances grow, your relationship with money can feel like a revolving door. You work hard for your money, so why not make it work for you? Below are six ways you can put your hard-earned money to work today.

Save Consistently

The idea of saving may seem elementary, but it’s a lot easier said than done. The best way to do this is to automate your savings. Set up a rule in your online banking so that each time you get paid, a portion gets transferred to a savings account. Keep in mind, the interest rates in traditional savings accounts are quite low, so consider opening a high-yield savings account or money market account. These pay a higher interest rate, enabling your savings to grow faster.

Use Credit Cards Strategically

Credit cards can either be harmful or helpful to your finances. To achieve the latter means using them strategically to both build credit and take advantage of rewards programs (rewards = free money). Choose a card with a strong rewards system, and use it to pay for everyday or recurring expenses. Be sure not to carry a balance in order to avoid interest charges. Before you know it, you’ll be earning rewards that you can use for food, clothes, travel, etc. If your rewards come in the form of cash back, you could put those funds into a savings or investment account and let them grow even more. Just remember: the key to using credit cards the right way is to not exceed your budget. Having the latest gadgets is cool, but carrying credit card debt is not.

Take Advantage of 401K Matching

If your employer offers 401K matching, maximize the full amount they’re willing to contribute to take advantage of free retirement money. For example, let’s say your employer will match your contributions dollar for dollar, up to $1,500 a year. To max out that benefit, you would need to contribute $1,500. By doing so, you just turned that $1,500 into $3,000! Of course, each 401K plan varies, so check with your employer to learn about the specific terms of your plan. Again, this is FREE money! Make sure you are taking full advantage of it!

Open an IRA

Another way to grow your money is to open an IRA (individual retirement account). IRAs are tax-advantaged investment accounts designed to help you save for retirement. There are two primary types of IRAs: Traditional and Roth. With a Traditional IRA, you contribute pre-tax dollars, and the funds get taxed when you withdraw them in retirement (although you can withdraw early and incur penalties). Conversely, with a Roth IRA, the money you contribute is after taxes, meaning it will not be taxed when you withdraw at retirement age. Talk to your financial advisor to determine which type of IRA is best for you.

Open a Non-Retirement Account

In addition to saving for retirement, it’s also important to have financial assets you can leverage before then. Perhaps you want to buy a home, pay for college in the next few years, or even buy your dream car; that’s where non-retirement investment accounts can be beneficial. While non-retirement accounts are not tax-advantaged, you can access the funds at any time without early withdrawal penalties and minimum distributions (that is, withdrawals required by the IRS when you reach retirement age). Keeping in mind there is always risk involved when investing, a non-retirement account offers the opportunity to grow your money exponentially and use it to meet your goals at any age.

Purchase Real Estate

One of the smartest ways you can build your wealth is through homeownership. Owning a home helps you build equity, which grows as you pay down your mortgage and as your home appreciates in value each year. This equity becomes a valuable asset you can utilize later on. If you’re already a homeowner, buying a rental property is another way to make your money work for you, because it can be another source of income while helping you build your overall net worth.

Start implementing the above strategies today to make the most of your money and grow your wealth.

———————————-

Octavian D. Curpas is a licensed REALTOR with U.S. Preferred Realty in Phoenix, Arizona and he can be reached at: Ph.(623)215-7337 & (602)400-6031.

Languages spoken: English & Romanian

„Cade-se celui ce învață și nu face, ca, rușinându-se de cuvintele sale, să înceapă și el a lucra într-o bună zi”.  (Sf.Ioan Scararul)

„Scopul vieții pământești pentru fiecare om este mântuirea sufletului. Iar mântuirea se câștigă prin păzirea dreptei credințe până la sfârșit și prin lucrarea faptelor bune (Iacov 2, 26).

Toți Sfinții Părinți din Biserica Ortodoxă au păstrat cu mare sfințenie adevărul de credință. Unii prin scris, alții prin cuvânt, iar alții au pecetluit adevărul prin jertfa vieții lor. La cele șapte Sinoade Ecumenice învățăturile de credință s-au întărit de sute de Sfinți Părinți în prezența Duhului Sfânt și chiar au fost pecetluite cu anateme, punându-se această afurisenie și blestem asupra tuturor care vor îndrăzni pe parcursul vremii să modifice cele stabilite de către ei. De exemplul canonul privind Simbolul Credinței de la Sinodul II Ecumenic zice asa : „Cine va îndrăzni să adauge sau să scoată ceva din Simbolul Credinței să fie anatema”.

Până la anul 1054, Biserica de Răsărit cu biserica Romei a Apusului, au fost una, însă datorită faptului că cea din urmă, chiar cu 2-3 secole înainte de acest an a introdus o mare greșeală și erezie în Simbolul de Credință, Filioque, adică purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul, acest fapt a culminat cu ruptura dintre Răsărit și Apus.

De la acea dată și până în prezent biserica Romano-Catolică a adăugat inovație peste inovație și erezie peste erezie, din care enumerăm câteva: infailibilitatea și supremația papală, imaculata concepție, purgatoriul, suprimarea Epiclezei în cadrul Sfintei Liturghii, suprimarea posturilor etc.

Datorită acestor abateri, în Biserica Răsăriteană sau ridicat sfinți care au combătut cu mare curaj ereziile catolicismului…” Ecumenismul este numele de obște ale pseudocreștinismului și al falselor biserici din Apus. El cuprinde în sine, întregul umanism European, în frunte cu papismul. Pseudocreștinismul și pseudobisericile din Apus nu sunt altceva decât erezie peste erezie.

Aceste erezii înlătură pe Hristos, Dumnezeu-Omul, punând în locul lui pe om (papa). În această privință nu este deosebire între papism, protestatism, ecumenism și alte erezii, ale căror nume este legiune”.

La noi în țară, Sfântul Paisie de la Neamț și câțiva mari duhovnici contemporani, printre care Părintele Rafael Noica, Părintele Dumitru Stăniloaie, care a afirmat: Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei. Iarăși vor să relativizeze credința cea adevarată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, nu sunt surori. Nu există decât un singur trup, adică o singura Biserică. Deci noțiunea de biserici surori este improprie.” Un domn, o credință și un botez.

Biserici surori cu Biserica Ortodoxă Română sunt toate celelalte Biserici Ortodoxe din lume.

Nu se exclude dialogurile și întâlnirile între reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe și reprezentanți ai altor credințe, dar acest dialog să aiba o singura menire: ca acești reprezentanți să vadă și să creadă că Ortodoxia este singura care deține adevărul, fapt confirmat și de minunile de netăgăduit care se întâmplă și astăzi în Biserica Ortodoxă (coborârea Sfintei Lumini la Ierusalim, aghiazma s.a.).

Părintele Cleopa îndeamnă la păstrarea credinței noastre Ortodoxe, fără a face vreun compromis cu catolicismul sau cu celelalte confesiuni”.

„Biserica este stâlp și întărire a adevărului! Biserica este Trupul lui Hristos, cum zice marele Apostol Pavel, al cărui cap este în ceruri.

„Credința este moartă fără fapte și faptele fără dreapta credință sunt moarte !”

———————————————————-

(Arhimandrit Cleopa Ilie-Mărturii Ortodoxe)

Volum primit în dar de la Părintele Justin Pârvu.

►Mariana Gurza

Pașii m-au purtat în această vară spre Muntele Sfânt, Ceahlău.

Nimic mai frumos decât “Atohosul” nostru românesc. Perle binecuvântate, ctitoriile ortodoxe voivodale, aer proaspat primenit de respirația tainică a sufletelor ce încă mai rătăcesc prin peșteri.

Un loc tainic l-am descoperit urcând la Schitul Sihla, unde într-o peșteră pe versantul nordic al muntelui s-a nevoit o mare pustnică, Cuvioasa Teodora, “aleasa floare duhovnicească a Moldovei.”

Peștera a devenit un mic paraclis, un loc de pelerinaj pentru cei credincioși. O mulțime de lumânări, de iconițe, o rază de soare oprită în loc de vremuri.

S-a scris mult, sunt multe legende, dar personal sentimentul călătorului care ajunge în acel colț de țară, este unic. Ești undeva, într-un colț de rai.

Aproape de peșteră, pe o cărare în vale, te întâmpină misterios, fântâniţa Sfintei Teodora, pe o stâncă înaltă, așezată la marginea unei prăpăstii. Într-o mică scobitură, dupa cum spune tradiția, “Sfânta Teodora și-a săpat-o cu înseși unghiile sale”,  se strângea ploaia, sau picături de rouă din care, Sfânta își potolea setea.

“Un strop de apa adunat din ploi sau din roua nopților zace veșnic pe fundul acestei scobituri căptușite cu mătreață”, fiind tămăduitoare de boli.

De ce Sfintele sale moaște se afla la Kiev, în peșterile Mănăstirii Pecerska nu am înțeles. Pe raclă fiind scris; “Sfânta Teodora din Carpați”. Oare nu o putem aduce acasă?

Unii spun că moaștele au fost duse în Rusia imediat dupa moartea sa, alții mai spun că după 1830, ele fiind în posesia familiei Sturza și așezate în biserica Miclăușeni-Iași, iar în 1856, au fost date Mănăstirii Pecerska, în schimbul unor veșminte de fir.

Minunile din acel colț de rai, prezența nevăzută a Sfintei Teodora de la Sihla, încă rugătoare pentru Neamul Românesc, au dus la trecerea Cuvioasei în rândul sfinților, fiind pomenită în ziua de 7 august.

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare, roagă-te pentru noi!

***

Sfânta Teodora de la Sihla

 

“Ieșind din moartea pietrei, cu ochiul obosit,

Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit.

E vatra suferinței, e peștera în care

Martira Teodora aflat-a alinare.

 

Aici, sfânta femeie, ducând un aspru trai,

Vedea prin rugăciune minunile din rai.

În fața grotei sfinte, o piatră se arată

Pe fruntea ei pleșuvă, de fulgere brazdată

 

Săpat e din natură, un mic rotund bazin

Ce-n orișicare vreme cu apă este plin.

Sfințenia și taina aicea predomnesc.

Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc.

 

Doar micul licurici, a tufelor făclie

Împrăștie în noapte lumina albăstrie,

Aici rășina albă, tămâia bradului

Carpatice arome trimite cerului.

 

Și-adesea, către seara, când clopotul se plânge,

Când glasul rugăciunii încet prin vai se stânge,

Călugarii din Sihla, bătrânii munților

La piatra Teodorei înalta ruga lor”

(Sfânta Teodora de la Sihla din volumul Poezii al lui N. Beldiceanu, Bucureşti, 1893)

 

(Peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla)

—————————-

Mariana Gurza

►Mariana Gurza

 

ANOTIMPURILE

 

Acum, mai spre bătrâneţe,

mi-am propus, de ceva timp,

să iubesc şi să observ

fiecare anotimp.

Să fug de căldura VERII

în pădurea cu răcoare

iar în zilele senine

să mă răcoresc în mare…

TOAMNA să nu mă-ntristez

nici cînd cerul e de smoală

să mă bucur că aud

glasuri de copii la şcoală.

Despre IARNĂ ce să spun

sunt atâtea sărbători

că precis îmi va părea

că ninge din cer cu flori.

Deşi toate-s ale Tale

existente pe pământ

fie iarnă, fie vară,

fie ploaie, fie vânt,

Dar.. cînd vine PRIMĂVARA

şi-n jur totul e divin

să nu o iubesc mai mult

nu pot, Doamne, să m-abţin!

 

 

 A PLECAT MĂICUŢA…

 

A plecat măicuţa casa e pustie

poarta e legată cu un lanţ de fier

în grădină-s singuri butucii de vie

cumpăna fîntînii scîrţîie de ger.

 

Nu-i mai umblă paşii prin ogradă

nu mai strînge neaua cu lopata

nu mai iese-n prag ca să ne vadă

pe pridvor s-a stins, demult, muşcata..

 

Trist, Grivei, rămas lăngă căsuţă

c-a murit stăpîna lui cea bună

nu mai umblă noaptea pe uliţă

latră, lung, sfîşietor, la Lună.

 

Şi cum stau, aşa, privind grădina

şi ograda care-i proaspăt ninsă

mama iese-n prag, face cu mîna

şi-n pridvor muşcata e aprinsă.

 

 

CÂTE TOAMNE?

 

Este toamnă  peste ţară,

prin păduri şi-n câmp e vaier,

câte toamne oi fi tors

din al vieţii mele caier?

 

Câte toamne o să mai am

pe această lume tristă,

astăzi, când, iar mi-a venit,

să-mi vărs lacrima-n batistă?

 

M-am privit într-o oglindă

să-mi aduc de mine aminte

şi când m-am văzut în ea

am rămas fără cuvinte…

 

M-am rugat acum de toamnă,

toamnă ea şi toamnă eu

şi ne-am pus toată speranţa,

în credinţa-n Dumnezeu…

 

 

CASE FRUMOASE ŞI TRISTE…

 

Case frumoase şi triste,

pe dealuri împrăştiate,

nimeni nu vă locuieşte,

sunteţi case-nsingurate…

 

Pe dealuri împrăştiate,

case frumoase şi triste,

mai că-mi vine, când vă văd,

să-mi vărs lacrima-n batiste…

 

In voi nu e sărbătoare,

nu vă vin colindători,

căci, cei ce v-au construit,

sunt plecaţi în alte ţări…

 

Puteau găsi bucurii,

chiar aici, la ei acasă,

cum că  ar sta cu toţi cei dragi,

adunaţi la aceeaşi masă…

 

Cum că ar asculta cucul,

în pădurea înverzită,

admirând pe sub copaci,

vioreaua înflorită…

 

Căci averea pe pământ,

nu are nicio valoare,

omul se duce sărac,

dincolo, atunci când moare..

 

Nu mai chinuiţi copiii,

care plâng rămaşi în ţară!

Niciodată nu uitaţi:

Ei sunt singura Comoară…

 

 

ZĂDĂRNICIE

 

In casa aceasta a locuit un om,

avea în grădină flori și roșii

si  dmineața îl trezeau cocoșii,

iar fructele le lua direct din pom!

 

Mai avea-n grădină și un gutui,

le  admiram și iarna când treceam,

cum stăteau înșiruite-n geam,

galbene cu puful ca de pui…

 

Acolo, lăngă casă, avea o vie,

cu  struguri albi și tămâioși,

cum nu se poate mai gustoși,

iar viața îi părea o veșnicie…

 

Prin curte îi zburdau nepoții,

din prispă îi privea cu bucurie,

în jur era tot veselie,

dar, anii au fugit ca …hoții.

 

Acum  n-ai ce să mai admiri,

omul  a plecat, de mult, spre stele,

lăsând  aicea toate cele

și un crâmpei de amintiri,

 

care… vor dispărea și ele…

 

 

CHEIA BĂTRÂNEI

Stă bătrâna gârbovită

pe o bancă sub un tei,

toate tristeţile lumii

sunt ascunse-n ochii ei.

 

Se gândeşte neîncetat

la căsuţa ei umilă

ce i-au vândut-o copiii

ca să-şi construiască vilă.

 

Dar în vilă n-are loc,

i-au făcut lângă grădină

cămăruţă cu un geam

să privească spre lumină.

 

Căci copii-s ocupaţi

se plimbă în jos şi-n sus.

Merg chiar la Biserică

Să-L slăvească pe Iisus.

 

“Fii, măicuţă mulţumită

să ne-ajuţi pe fiecare!

Cine astăzi ţi-ar mai da

farfuria cu mâncare?

 

Că dacă ai îmbătrânit

nu este a noastră vina,

vila se-ntreţine greu

vrem să schimbăm şi maşina.!”

 

În clipele de răgaz

ascunzând o cheie-n mână,

se îndreaptă către casa

unde a fost, cândva, stăpână.

 

Numai cheia i-a rămas

că în rest toate sunt duse,

casă, tinereţe, soţ,

sunt durerile-i nespuse.

 

Lung priveşte printre gard

şi îşi vede viaţa toată,

simţind cum din ce în ce

de puteri este lăsată.

 

Însă, într-o dimineaţă,

au găsit lângă grădină,

moartă, pe bătrâna mamă,

tot strângând o cheie-n mână.

————————–

Titina NICA ŢENE

Cluj-Napoca

1 august 2017  

PRIMII PAŞI

 

A pornit încet băiatul

La plimbare pe covor.

Buni îi măsoară pasul:

Este mic, şovăitor,

Repede să-l prind! N-ajunge!

Tata sare-n ajutor.

 

 

LIBELULA BALERINĂ

 

Cine zburdă prin lumină

În tutu de balerină

Diafană, graţioasă,

Pe sub salcia pletoasă?

 

Libelula zburătoare.

Azi, maestră-dansatoare,

Pe a lacului oglindă

La spectacol ne invită.

 

Apa susură şi cântă,

Balerina se avântă

În valsuri şi piruete

Admirată de egrete.

 

Dinspre trestia înaltă,

O lăcustă acrobată

Cu pretenţii de artistă

Se anunţă prim-solistă

 

Cu ţânţarul partener

Apărut dintr-un ungher

Au pornit în pas de doi

Printre frunze de trifoi.

 

BUCHETUL PRIMĂVERII

 

Zambile şi lalele

Din straturi ne zâmbesc,

Soseşte primăvara,

Narcisele-nfloresc.

 

Brânduşe, viorele,

Gingaşii ghiocei,

De-a valma prin pădure

Răsar în drumul ei

 

Se bucură copiii

Din marginea cărării

Şi fir cu fir adună

Buchetul primăverii.

 

 

PRIMĂVARA GOSPODINĂ

 

Primăvara gospodină

Roboteşte prin grădină

Printre straturi cu legume

Ceapă verde să adune

 

Salată cu multe foi

Şi spanac şi usturoi

O ridiche arătoasă,

Mare, roşie, gustoasă.

 

Din toate prepară-ndată

O salată asortată,

Bogată în vitamine

Pentru mine, pentru tine

 

Cu poftă să o serveşti,

Să creşti mare, ca-n poveşti.

 

 

GRIVEI

 

Ham, ham, ham, latră Grivei

Căţeluşule, ce vrei?

Îţi aduc îndată oase,

Cum îţi plac ţie, gustoase,

Dar te rog, nu mai lătra,

Doarme păpuşica mea!

 

Căţeluşul credincios

Dă din coadă bucuros,

Stă cuminte lângă uşă

Şi-o păzeşte pe păpuşă.

 

 

A B C – UL VITAMINELOR

 

Vitamina  „A” de vrei,

Să mănânci mulţi morcovei.

 

În banana bine coaptă

Vitamina „B” te-aşteptă.

 

Vitamina „C”, fireşte,

În lămâie se găseşte.

 

Din porumb, din cereale,

Vitamina „D” apare.

 

Din varza cu foi o mie

Vitamina „E” te-mbie.

 

Voi, copii, mă ascultaţi,

Legume să consumaţi,

Mere şi struguri zemoşi,

Să fiţi veşnic sănătoşi!

 

 

ÎN PĂDUREA CEA UMBROASĂ

 

În pădurea cea umbroasă

Multe vietăţi au casă:

Vulpea stă în vizuină

Cu bursucul e vecină.

Ursul doarme în bârlog

Învelit într-un cojoc.

Veveriţele roşcate,

În scorburi întunecate.

În desişuri nepătrunse

Căprioare stau ascunse.

Urecheatul iepuraş

Prin tufiş sapă sălaş.

Sub frunzişul foşnitor

Are-ariciul dormitor

Şi mai întâlneşti aici

Muşuroaie de furnici,

Melcul cu casa-n spinare

Şi-alte mici vieţuitoare.

Ştii şi tu vreo două, trei?

Poţi continua, de vrei.

 

 

PICA

 

Şade Pica-n colivie

Cu hăinuţa cenuşie

Ce zice numai ea ştie

Şi fetiţa grijulie

Ce-o ascultă şi-o priveşte

Cum „vorbeşte” păsăreşte.

Ea crede că-i mulţumeşte

Fiindcă zilnic o hrăneşte

Cu fructe şi cu grăunţe

Şi mai mari şi mai micuţe.

Fiecare ciripit

Este un cuvânt vrăjit,

O magie-adevărată:

Fata lasă totul baltă,

Dă fuga la colivie,

Pune apă în cutie,

Curăţă şi primeneşte,

Iar când totul isprăveşte,

Cu-n surâs prietenesc

Îi şopteşte: „Te iubesc!”

 

 

POVESTEA IERNII

 

Povestea iernii-ncepe

Cu primul fulg de nea,

Un strop de apă vie

Ce-i preschimbat în stea

De-mpărăteasa Iarnă,

Să-i fie ajutor

Când cerne peste lume

Veşmânt strălucitor

Cu broderii de gheaţă

Ţesute la fereşti

Şi salbe de cristale,

Podoabe din poveşti.

Grăbită pregăteşte

Tărâmul fermecat

În care să domnească

Cu Albul-Împărat

Ierni lungi şi fericite,

Bogate în nămeţi,

S-ajungă împreună

Albite bătrâneţi

 

 

MĂRŢIŞOARE

 

Mărţişoare, mărţişoare,

Curcubee de culoare,

Zbor de flutur, chip de floare

Printre razele de soare.

.

Buburuze, ghiocei,

Poţi alege tot ce vrei.

Prinse-n şnur cu gingăşie

Sunt a  inimii solie.

 

Mărţişoare, mărţişoare,

Primăvară călătoare,

Bucurie şi candoare,

Daruri pentru fiecare.

————————————————

Cornelia Chifu

Timișoara