În luna mai a anului 2017, cu ocazia unor lucrări de reparaţii ale unor pivniţe din Palatul Companiei Naţionale a Uraniului din Ştei s-a descoperit un seif din oţel ascuns în zid, de unde, după tăierea cu flacără oxiacetilenică a capsulei, au fost extrase mai multe documente cu caracter confidenţial privind situaţia la zi a livrărilor de uraniu către fosta U.R.S.S., calitatea deosebită a eşantioanelor de uraniu care au fost expediate pe calea aerului direct către Moscova, o hartă amănunţită şi bine documentată, cu privire la zăcămintele de uraniu, aur, argint, bismut, molibden, etc., încă neexploatate din această zonă a Munţilor Apuseni. Într-un colţ al seifului s-a mai descoperit o cutie mai mică, zincată, umplută cu scrisori a căror unică destinatară era tovarăşa Liudmila Zenaida Groznîilanskaia din Moscova, districtul Central, raionul Arbat, str. Maxim Gorki nr. 56, etajul 5, apartamentul 8. Epistolele sunt scrise cu multă dăruire şi căldură, chiar cu entuziasm, pe file de culoare trandafirie de către acelaşi inginer sovietic al cărui nume l-am aflat abia acum, acesta fiind Ivan Ivanovici Ivanov, un tânăr rus, sosit pe meleagurile Şteiului şi Băiţei şi despre care am scris şi în alte ocazii. Unele documente descoperite au pe ele ştampila pe care o reproducem, alăturat, având atât cuvinte în limba română, cât şi în limba rusă, în format mare şi în culoarea ei original, albăstrie.
Ne-am străduit să traducem şi de astă dată, cu cea mai mare grijă şi cu respectul cuvenit datorat manuscrisului, aceste epistole de dragoste tulburătoare, fideli întru-totul spiritului şi expresiei, a literei ruseşti şi atenţi în depistarea şi descrierea atmosferei criptocomunisto-panslaviste de altădată a acestor scrisori expediate către frumoasa şi necunoscuta femeie din capitala fostei Uniuni Sovietice. Întrucât, noi am făcut publice o bună parte din aceste epistole în cartea intitulată „Scrisorile secreteale tovarăşului Ivan din Ştei către iubita sa din Moscova”, carte apărută în anul 2014 în editura Biblioteca revistei „FAMILIA” din Oradea, înclinăm să credem că aceste mărturii şi evocări (scrise dintr-o iubire oarbă, iraţională,aproape don-quijotească pentru Liudmila) au cuprins destule realităţi specifice locului şi chiar unele întâmplări cu caracter insolit din perimetrul exploatării miniere Ştei-Băiţa, astfel încât cele mai multe file amoroase au fost confiscate de către organele locale ale KGB (Komitet Gosudarstvenoi Bezopasnosti – Comitetul pentru Securitatea Statului). Printr-o fericită întâmplare, ele fiind descoperite de curând, văd acum, pentru prima oară, fireasca şi binecuvântata lumină a tiparului, în vederea cunoaşterii pe deplin a frumoasei şi durabilei poveşti de dragoste, înfiripată între inginerul rus din Ştei şi misterioasa sa iubită din Moscova. Prin aceste scrisori de dragoste, Şteiul s-a metamorfozat dintr-o puternică cetate industrială de altădată cu zeci de mii de mineri şi muncitori într-un fel de Taj Mahal al Europei centrale şi de est.
***
Oleg Kedrovski, al nost΄ Tătuc din Ştei…
(Despre relatarea celei mai mari explozii din toată istoria exploatării de uraniu, executată chiar în duminica de Paşti a anului 1952, sovieticii fiind presaţi de cursa de înarmare atomică în competiţie directă a războiului rece cu S.U.A. şi ţările din Occidentul Europei.)
Oleg Kedrovski, al nost΄ Tătuc din Ştei
Ca să combată aici pe mistici, bieţii,
A dat poruncă el, la toţi băieţii,
Ca-n ziua cea de Paşti, când mieluşei,
Tăiaţi sunt pe ascuns de creştinei,
Să umfle la Băiţa parapeţii
Cu patru mii de kile de injecţii
De explosivi în nişe adânci prin şchei.[1]
Când clopotul bătu amiaza zilei
Munţi de uraniu s-au cutremurat
Zvârlind spre cer depunerea fosilei
Şi soarele- nvelind cu un brocart:
Sub cruce-ateii comuniştiai silei
Vârâră suliţele-n Împărat…
———————————-
Duminică, 20 aprilie 1952
[1] În ziua de duminică, 20 aprilie a Sfintelor Paşti din anul l952 a avut loc cea mai mare detonare din istoria exploatării de uraniu de la Băiţa când s-au utilizat peste 4.000 kg. de explosibili, iar efectele detonării au fost atât de puternice încât martorii ocular au relatat cum s-au cutremurat toate casele din satele din jur, precum Fânaţe şi Câmpani (n.a.)
***
Tov. Kuzneţov întruna mă îmbie…
(Despre invitaţia neaşteptată făcută de către tovarăşul Kuzneţov eroului nostru de a pleca împreună cu el în delegaţie în oraşul Kişinev (Chişinău), capitala R.S.S.M – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească unde prim-secretar era tovarăşul Leonid Ilici Brejnev)
Tov. Kuzneţov întruna mă îmbie
Să merg cu el acum la Kişinev:
Prim secretar în urbe e Brejnev…
Cred că mă duc; eu, într-o berărie
Am auzit: «Moldova-i satrapie
A Moscovei sau un oblast[2] la Kiev».
Dar lucrul ce mai ţin să îl relev
Dragă Liudmila, tu, minune vie,
E că aflai de la un basarabean:
«Kremlinul tot strămută pe români
La Irkutsk, Karaganda, grosolan
Şi-aduce în R.S.S.M.[1] alţi stăpâni
Din Rusia întreagă, an de an,
S-o smulgă dintr-a României mâini».
———————————-
Joi, 1 mai 1952
[2] Oblast – regiune, provincie. Leonid Ilici Brejnev a ocupat funcţia de prim secretar al Partidului Comunist Moldovenesc între iulie 1950 – octombrie 1952 la Chişinău, capitala R.S.S.M. (n.a.)
[3] R.S.S.M. – adică Republica Sovietică Socialistă Moldovenescă (n.a.)
***
Ieri am văzut áura de uraniu…
(Despre o lumină supranaturală, nefirească pe care eroul nostru a observat-o în jurul căştii unui miner în Vinerea mare a anului 1952 pe când ortacul ieşea din adâncurile pământului.)
Ieri am văzut áura de uraniu
Cum strălucea pe-o cască de miner
Crezui la început că-i un mister,
Un fenomen montan, stingher şi straniu:
N-o fi un abur transpirând din craniu
Când omul iese din pământ la ger,
Sau luna plinăde acol΄ din cer
Nu se reflectă ca-n oglinzi de staniu?
Dar azi, Liudmila, când ieşea din şut,
Văzui iar pâcla aceea nefirească,
Vie şi caldă ca al tău sărut,
Ce mi l-ai dat în izba ta rusească.
Românulcobora spre Ştei, tăcut,
Făr΄ ca lumina – acea să-l părăsească.
———————————-
Vineri, 16 mai 1952
***
E-un cimitir în marmură-n Vaşcău…
(Despre dorinţa funerară a eroului nostru de a fi înmormântat în straturile albe de marmură din împrejurimile oraşului Vaşcău în caz că nu se va mai întoarce la Moscova)
E-un cimitir în marmură-n Vaşcău
Pe o costişă: aici să-mi sapi mormântul,
Liudmila, dacă nu mor pe pământul
Moscovei noastre împietrită-n hău.
Pe-aici mut plânge, doar în felul său,
Ţăranul izgonit, ars de cuvântul
Partidului, să-l bată mereu vântul
Prin Bărăgan cu seceri pe ilău.
Tov. Kuzneţov îmi spuse că o sută
Familii fost-au încuiate-n tren
Şi lângă Dunăre, acum, le mută
Să facă loc l-ai noştri-n ăst Eden.
Pe alţi chiaburi din sate, tot strămută
Să vină elementul alogen…
———————————-
Marţi, 20 mai 1952
***
«Mult, repede şi bun!» asta-i deviza…
(Din nou despre îndoctrinarea pe care o suportă colectivele de mineri, lucrători şi specialişti de la Ştei prin însuşirea lozincii «Mult, repede şi bun!», sub care să se desfăşoare întreaga activitate de scoatere a uraniului la suprafaţă.)
«Mult, repede şi bun!» asta-i deviza
Sub care scoatem noi uraniu zilnic
Din adâncimi de munţi sau pe sub câlnic
Iar Moscova cunoaşte care-i miza
Şi vrea să se-ntărească în repriza
Acestui joc: războiul rece, silnic…
Liudmila, dragă, sunt eu oare vrednic
Să pregătesc burjuilor surpriza
De-o fi să ne provoace slăbănogii?
Ca Ivan Groznîi eu m-aş duce-n lume
Să scot la luptă orbii, muţii, ologii
Pe cai sălbatici, asvârlind cu spume,
Cum aruncat-au ei, Paleologii,
Focul grecesc în păgâneşti huidume..
———————————-
Miercuri, 28 mai 1952
***
«Cobori Doamne pe pământ/ să vezi Stalin ce-a făcut…»
(Despre comentariul făcut de eroul nostru asupra unor versuri care circulă printre minerii din perimetrul Băiţa Plai)
«Cobori Doamne pe pământ/ Să vezi Stalin ce-a făcut:
A făcut din cai cârnaţi/ Şi din ţigani deputaţi!»
Ce spui Liudmila, cât de talentaţi
Sunt ei, minerii, care ies din şut
Şi cântă pe la nunţi cu glas crescut,
Mereu sperând c-«americanii fraţi»
Vor coborî pe creste prin Carpaţi.
Un manifest regal, chiaram văzut
Adus de la Vaşcău în mare taină
De un ortacslăbuţşi cumsecade;
L-a-mpăturit de şapte ori în haină
Şi mi l-a dat şi l-am simţit cum arde:
Nu am mai spus la nimeni marea taină,
Nu vreau a face rău la nici un bade…
———————————-
Sâmbătă, 31 mai 1952
***
L-am întrebat pe- un deţinut râzând…
(Despre aflarea veştii morţii unui torţionar comunist prin gura unui fost deţinut politic)
L-am întrebat pe-un deţinut râzând,
Uimit să ştiu şi eu care-i pricina:
I-o fi iertat regimul, oare, vina?
Dar el îmi spuse: «Am aflat curând:
Ludovic Czeler[4], un călău bolând
Ce ne orbea-n anchete cu lumina
Şi ne împungea sprezid cu bormaşina,
Plutoane de-execuţii aducând
Şi simulând că-ndată ne împuşcă
S-a sinucis c-un glonţ: cumplit farsor,
Simţind că toată viaţa lui e-o cuşcă
Prea mică pentru un întreg popor.
Când a avut pistol, putere, puşcă,
A tras şi dup-al lui înger păzitor…»
———————————-
Duminică, 22 iunie l952
[4] Ludovic Czeller (cu numele căruia s-a botezat neinspirat în anii studenţiei mele o sală de seminar a Facultăţii de drept din Cluj-Napoca!) a rămas în amintirea supravieţuitorilor din închisori printr-o apucătură sinistră… simularea execuţiilor. Se spunea despre el că a făcut parte dintr-o „elită a morţii” ce a îngrozit tot sistemul concentraţionar din România anilor ’50. El alegea care deţinuţi se vor duce în diferite penitenciare din ţară, dar şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. A fost la început un torţionar şi informator al Siguranţei, fiinducenic într-o moară şi apoi a devenit strungar. Între 1919-1920 a participat la tentativa lui Bela Kun de bolşevizare a Ungariei. După înfrângerea de către Armata regală a României a Republicii Sovietelor Ungare, Ludovic Czeller a fost internat în Abony şi Nyreghaza, de unde a evadat la 1 ianuarie 1920. S-a întors în Regatul României unde în anul 1933 a fost arestat de Siguranţă pentru infiltrarea comuniştilor în mişcarea sindicală din Banat. În anul 1940 a fost internat în lagărul de la Caracal. După Diktat-ul de la Viena s-a întors la Oradea unde şi-a luat angajamentul faţă de Siguranţa maghiară de a nu mai activa în mişcarea muncitorească. În anul 1942 a fost arestat de Siguranţă şi predat contraspionajului care l-a şi recrutat ulterior ca informator pentru a divulga activitatea unor membri importanţi din conducerea organizaţiei de partid orădene. De la statutul de informator al Siguranţei maghiare, Ludovic Czeller a reuşit uluitoarea performanţă de a fi numit în funcţia de comisar-şef la Chestura Poliţiei Oradea la 1 ianuarie 1945. În această poziţie cheie a condus cu mână de fier activitatea Securităţii orădene în perioada 1 aprilie 1948-31 mai 1950. A rămas în amintirea anchetaţilor şi a duşmanilor poporului prin cruzimea sa atroce, dar mai ales prin metoda perversă de simulare a execuţiilor deţinuţilor, astfel că a devenit în scurt timp spaima întregii regiuni Crişana. Aurel Brazdă, fostul preşedinte al Filialei bihorene a Asociaţiei Deportaţilor şi Victimelor Opresiunii Comuniste (ADVOC), relatează un incident în care membrii organizaţiei „G4” au fost martorii unei astfel de simulări. „În arestul Securităţii din Oradea era o linişte de mormânt. De teama gardienilor se gemea în surdină. Când, deodată, zgomot de cizme în fugă, gratii trântite de pereţi, urlete: «Afară, bandiţilor, afară!». Îmbrânciţi, duşi de puhoiul celor peste 100 de oameni scoşi din celule, loviţi cu bâte şi paturi de armă, am ajuns în curte. Eram toţi grămadă, în faţa unui zid. Era beznă, nu vedeam nimic. La un moment dat vocea aspră a lui Czeller se aude în noapte: «Pluton de execuţie, v-aliniaţi! Rându’ unu, în genunchi! Încărcaţi armele! Ochiţi…» Aşteptam cu groază prima rafală. Eram atât de mulţi că nu aveau cum să ne ucidă pe toţi de prima dată. Mihele, un alt deţinut politic, care era lângă mine, a zis: Mă, dacă trag, strigăm «Trăiască România! Să nu murim ca nişte câini» (apud Florin Budea, „Călăii Roşii”, în Bihoreanul, (Oradea), 16 mai 2005, accesibil on-line http://old.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/cclcii-rocii/5729/ Czeller s-a sinucis prin împuşcare în data de 3 iunie 1952 (n.a.)
***
Lucru firesc să ai salar «balşoi…»
Lucru firesc să ai salar «balşoi»:
Dragă Liudmila, ar trebui să cer
Şi spor de depărtări, la Minister:
Din Ştei până la Moscova, la noi.
Alt spor ar fi: pericol de război,
C-aici ţăranii uită-se la cer
Să vină americanii cu jungher
Să-i spintece pe ruşii mai de soi.
N-ai nici o grijă. În vreo câţiva ani
După «ukaz»[5]-ul de la Bucureşti
Ar trebui să strâng movili de bani,
Să cumpăr pentru tine de-aur ceşti,
S-avem copii cuminţi şi dolofani,
Să bem cafea, s-asculţi din Ştei poveşti…
———————————-
Sâmbătă, 28 iunie 1952
[5] ukaz – (ordin, ordonanţă, decret, în limba rusă). Este vorba de H.C.M. nr. 919/07.06.1952 pentru aprobarea sistemului de tarifare şi salarizare al muncitorilor societăţii SOVROM –CVARŢIT (n.a.)
***
Cu bucurie văd cum limba rusă…
(Despre felul în care este recepţionat aici studiulobligatoriu al limbii ruse în rândul tinerei generaţii de şcolari şi elevi din Ştei)
Cu bucurie văd cum limba rusă
Se-nvaţă pe la şcolile de-aici:
Cu note de la unu pân΄ la cinci.
Cu faţa concentrată, descompusă,
Şcolari cu atitudine supusă,
Află că oamenii sunt… cialovici
Şi că… nagaikae un fel de bici
Ce nu se dă din România dusă.
Tî gavariş΄ po ruski?[6] îl întreabă
O profesoară pe-un elev ce-i place,
El e un înger, ea este o gloabă;
Cel întrebat o las΄ de-ndată-n pace
Şi nu-i răspunde barem c- o silabă.
Ia tebia liubliu![7] Dar el tot tace.
———————————-
Luni, 15 septembrie 1952
[6] Tî gavariş po ruski? – Vorbeşti ruseşte?
[7] Ia tebia liubliu! – Te iubesc!
***
Sunt bucuros, cum nici nu se mai poate…
(Despre bucuria pe care o resimte eroul nostru la ştirea oficială că vor fi repartizaţi prin ordin de la Bucureşti un număr suplimentar de 200 de şoferi pentru a conduce autocamioanele sovietice ce transportă uraniul de la Băiţa la Ştei)
Sunt bucuros, cum nici nu se mai poate:
Prin H.C.M. o mie cincisute doi
Din luna aceasta august ciin΄ş΄doi[8]
Se pune treaba aici la Ştei pe roate.
Ascultă, Liuba-un pic şi te socoate:
S-au concentrat ca şi într-un şuvoi,
Şoferi, fix două sute, oameni noi,
Sergenţi, soldaţi, cu scrupulozitate.
Românii dau şoferii, iar noi ZIL-uri,
Excavatoare, vagoneţi de mină,
Locomotive şi trotil, fitiuri,
Să scoatem tot uraniul la lumină.
Vom alungaburjuii prinsteriluri,
Cum trântorii goniţi sunt de albină.
———————————-
Marţi, 30 septembrie 1952
[8] Prin H.C.M. nr. 1.502 / l9. 08. l952 s-a decis concentrarea a 200 de şoferi, sergenţi şi soldaţi în rezervă pentru Societatea sovieto-română SOVROM-CVARŢIT (n.a.)
***
Se spune pe aici că un anume…
(Despre revolta lui Vasile Roba într-un sat din Apuseni şi despre credinţa multor români că vor debarca americanii, aşa cum se vehicula la posturile de radio occidentale)
Se spune pe aici că un anume
Vasile Roba, moţdin Apuseni
La o serbare, chiar între săteni
A smuls, de faţă cu atâta lume,
Portretul lui Stalin plin de cunune
Şi l-a călcat pe scenă. Vai, ce vremi!
Tot auzind , începi ca să te temi
De ai lui «Dumnezeu haiduci», aşa le spune!
Deci, nu mă miră, scumpa mea Lidmila,
Un strigăt: « Ţine doamne partizanii,
Până vin americanii!». Sila
Tot creşte-n inimă-mi încet cu anii
Şi cred c-o să ne cadă-n Ştei acvila
C-aici dormim în pat cu toţi duşmanii.
———————————-
Duminică, 16 noiembrie 1952
***
Am cunoscut ieri un profesor mare…
(Despre episodul cunoscut în Ştei al marelui specialist român în radioactivitate şi combustibili nucleari, Mihailovici, care a refuzat colaborarea sa, atât cu nemţii, cât şi cu sovieticii)
Am cunoscut ieri un profesor mare,
Pe nume Mihailovici, bun român,
De dragul lui, în mină mulţi rămân
Să smulgă minereu dintre calcare.
Se spune-n şoaptă: este omul care
Sacrificând ficat şi ochi, plămân,
Palpă uraniu-n ale sale mâni,
Ghicind puterea lui nimicitoare.
Dar n-a colaborat nicicum cu nemţii;
Din munţi, naziştii –l aruncară-n beci,
Dar nu ştiu ce făcură ei, procleţii ,
C-acest savant onest , cu priviri reci,
Deşi făcuram noi pe mari clemenţii,
N-o să ne spună tainele-i în veci…
———————————-
Duminică, 7 decembrie 1952
***
Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei…
(Despre enumerarea societăţilor mixte româno-sovietice, create rapid, în vederea exploatării bogăţiilor României)
Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei,
Sovromtransport, năşit în patru΄ş΄cinci,
Fost-a şi Sovromfilm cu caterinci,
Sovrompetrol cu sonde printre miei,
Un Sovromlemn, cu brazi făcuţi scântei,
Un Sovrombank: ruble, dolari, şilingi,
Iar Sovromgaz ,să sugă de su- opinci
Sovrommetal, d-Urali la Pirinei,
Cu Sovromchim şi Sovrom în construcţii,
Sovromnaval , Sovrom de neferoase,
Sovromcărbune pentru revoluţii,
Sovromasigurare pentru oase,
Sovromtractor pentru mai mari producţii
Şi chiar Sovrom la zboruri ΄nalte- ori joase…
———————————-
Luni, l5 decembrie 1952
***
Cum ştii, iubito, că sunt grijuliu…
(Despre un Raport cu caracter confidenţial al inginerului sovietic care propune imediat Conducerii Partidului Comunist al URSS din Moscova să se treacă la exploatarea intensivă a aurului, argintului, wolframului, bismutului şi altor elemente existente în perimetrul Băiţa-Avram Iancu din Munţii Apuseni)
Cum ştii , iubito, că sunt grijuliu,
Atent la totul, mare gospodar,
Având în grijă orişice pahar,
Aşa am fost şi sunt şi o să mai fiu,
Azi, redactat-am un Raport, târziu :
Având atâta aur, dat în dar,
De care Kremlinul n-are habar
Şi-argint, wolfram, bismut, atunci, măcar,
Să profităm de-ndat΄ şi utilaje
S-aducem la Băiţa să culeagă
Şi-aceste bogăţii în alte barje,
Să meargă către Moscova cea dragă…
Am dat Raportul… unui şef de-o maje
Şi-am „anexat”, cum e pe-aici, şi-o iagă…
———————————-
Duminică, 25 ianuarie 1953
***
Iubita mea, Liudmila, am zărit…
(Despre apariţia camioanelor pentru transportarea minereului de uraniu de la minele din Băiţa Plai în Ştei şi care face o deosebită impresie eroului nostru)
Iubita mea, Liudmila, am zărit
Un lung convoi urieşesc de ZIL[9] -uri
Din ale Marelui Război aziluri,
Venind spre Ştei din dalbul Răsărit.
Ce tare inima mi-a tresărit:
Cum crinul ΄nalţă către cer pistiluri,
Aşa ale Katiuşelor fitiluri,
La Orsa[10], au zdrobit nemţescul mit.
Acum aceste – eroice camioane
Vin să deschidă-n Ştei altfel de front;
Le-aş acorda, ca şi la veterane,
Medalii de uraniu de un font
Din minele de-aici, mari garnizoane
De care lumea tot va ţine cont.
———————————-
Luni, 6 aprilie 1953
[9] ZIL, de la rusescul „Zavod imeni Lihaciova” (rusă: Завод имени Лихачёва (ЗиЛ), cunoscut mai mult ca un mare producător rus de camioane, dar şi de tehnică grea, pentru război. ZIL-ul a mai fabricat şi multe şi solide, sigure automobile de lux pentru foştii lideri sovietici, precum şi microbuze, dar şi o variată tehnică militară şi aerosănii. Se spune că limuzinele marca ZIL erau comparabile cu modele redutabile ca Maybach şi Rolls-Royce. Pe autocamioanele sovietice s-au instalat celebrele baterii de proiectile numite KATIUŞA în cel de-al doilea război mondial.
[10] Orsa este localitatea din Bielorusia unde au fost folosite pentru prima oară katiuşele în 14 iulie 1941 cu ajutorul cărora au fost distruse maşinile de luptă, vagoanele de combustibil etc. sosite din Germania în gara din localitate. Atacul a început devastator la orele l5:l5, întreaga încărcătură de pe şine s-a preschimbat într-o uriaşă minge de foc. Înaltul comandament german a scris în jurnalul de luptă: „Pe l4 iulie la staţia Orsa, ruşii au folosit arme noi, necunoscute până acum. Pământul însuşi a ars, iar metalul s-a topit…” (n.a.)
***
Îţi scriu cu frică şi dezgust deodată…
(Despre sentimentul de nesiguranţă resimţit de eroul nostru la Ştei la o eventuală epurare între membrii de partid de aici)
Îţi scriu cu frică şi dezgust deodată
Că iar Ejovşcina[11] s-a instalat la Ştei:
Zilnic zăresc pe micii dumnezei
Ai Moscovei trimişi ca să ne bată.
Ne urmăresc în mină, la serată,
Răstălmăcesc cuvintele tot ei,
Ne cred burjui, vânduţi, cripto-yanchei
Şi scormonesc biografii de tată.
Iar între ei, un« politruk» dement
Mi-aţine calea chiar când ies din şut,
Dulce la vorbă, aparentclement
Pe buze-mi dă scârnavul lui sărut:
«N-ai vrea să o tulim în Occident?»
Mă-ntreabă rusul Iudaprefăcut.
———————————-
Vineri, 8 mai 1953
[11] Ejovşcina – epurarea făcută prin teroarea sau Marea Teroare declanşată de Stalin şi al cărei nume provine de la numele lui Nikolai Ejov, şeful NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne. În 1933, de exemplu, aproximativ 400.000 de membri au fost daţi afară din partid. Dar din 1936 până în 1953 termenul ejovşcina şi-a schimbat sensul, pentru că a fi exclus din partid era sinonim cu a fi arestat, întemniţat şi de cele mai multe ori, executat (n.a.)
***
Aur, argint şi platină, uraniu…
(Despre bogăţiile incredibile pe care inginerul crede că le ascund Munţii Apuseni şi pe care le face cunoscute iubitei sale din Moscova, fără a i se mai adresa pe nume, ci trecând direct la enumerarea acestor elemente, scrisoare care a fost imediat oprită la sursă, în Ştei de către organele KGB de aici, tocmai în scopul de a fi păstrat un secret absolut asupra formidabilelor resurse ale Carpaţilor Occidentali, aflaţi în apropierea Europei centrale).
Aur, argint şi platină, uraniu,
Molibden, bismut, fier, titan, iridiu,
Plumb, cobalt, mercur, crom, beriliu,
Nichel, magneziu, fosfor, tungsten, staniu
Cadmiu şi ceriu, galiu şi germaniu,
Sulf, calciu, bor, carbon, azot, paladiu,
Cupru, mangan, zinc, wolfram şi berkeliu,
Galiu, siliciu, litiu şi poloniu
Lantan, lawrenţiu, osmin şi krypton
Curiu şi fermiu, bohriu, franciu, stibiu,
Natriu şi iod, zirconiu şi neon,
Vanadiu, gadoliniu, mendeleeviu,
Stronţiu, teluriu, fermiu, flor, radon
Scandiu, potasiu, stibiu şi einsteiniu…
———————————-
Marţi, 14 iulie 1953
***
În mina de uraniu, ieri, văzui…
(Despre strania viziune a unui cap de mort în mina de uraniu din Băiţa şi relatarea, deloc întâmplătoare a felului în care Stalin, profanând mormântul lui Timur Lenk, şi-a atras nenorocirea invaziei fasciste a altui mare năvălitor din istorie, pe nume Adolf Hitler)
În mina de uraniu, ieri, văzui
Un cap de mort. Ce tare am urlat
Ca şi cum cineva m-ar fi-njunghiat.
Liudmila mea, la nimeni să nu spui
Această întâmplare. Când mă sui
Pe muntele Băiţei saturat
Cu atâtea elemente de furat
Mi-aduc aminte ca de un cucui,
De o legendă-n care el, Tătucul
Popoarelor, pe care-l ştim, Stalin,
Vrut-a să vadă-n taină, el, năsucul
Lui Tamerlan în copârşeul fin.
Era-ngropat în Samarkand, năucul,
Năvălitor, cu sumbrul lui destin.
———————————-
Luni, l7 august 1953
***
Dar somnul «Dumnezeului Război»…
(Despre relatarea, în continuare, a episodului profanării nelegiuite de către I.V. Stalin a mormântului Dumnezeului Războiului, aşa cum a fost cunoscut Timur Lenk sau Tamerlan şi despre nenorocirea abătută asupra Tătucului popoarelor care a luat în derâdere legenda despre inviolabilitatea sarcofagului năvălitorului din Samarkand)
Dar somnul «Dumnezeului Război»
(Cum fost-a botezat, turco-mongolul,
Ce dat-a Rusia de-a rostogolul,
Scăldând-o-n groază, sânge şi puroi),
Nici ieri şi nici în veacul de apoi,
Nu trebuia stârnit barem de stolul
De libelule ce-ar fi dat ocolul;
Dar… Djugasvilli nu a dat ΄napoi:
Râzând, în nouă΄şpe chiar, patru΄ş unu
A profanat sicriul cu blestem[12],
Peste trei zile,-n douăzecişiunu
Lunii lui Iunie, fatal totem,
Află Tătucul: Hitler, Herr, nebunu΄,
Ca Timur dă năvală-n tanc suprem.
———————————-
Marţi, 18 august 1953
[12] Este vorba de blestemul marelui năvălitor asiatic Tamerlan (cunoscut şi sub numele de Timur Lenk). Dictatorul U.R.S.S. din acea perioadă, Iosif Vissarionovici Stalin a vrut să-i vadă faţa comandantului turco-mongol, din secolul al 14-lea, înmormântat în Samarkand. Legenda atrăgea atenţia că „somnul Dumnezeului Războiului nu trebuie să fie deranjat”, după cum relatează în biografia lui Stalin, Edvard Radzinsky. Se spunea că, în cazul în care cadavrul lui Tamerlan ar fi fost deranjat, temutul năvălitor s-ar fi întos în a treia zi, aducând război şi distrugere. Dictatorul Stalin a luat însă în derâdere această legendă şi, la 19 iunie 1941, a poruncit să fie deschis sicriul lui Timur Lenk. La 21 iunie, adică a treia zi de la profanarea mormântului, Stalin a fost informat că Germania nazistă era pregătită să invadeze Uniunea Sovietică, a doua zi în zori, adică pe 22 iunie 1941, lucru ce s-a şi întâmplat (n.a.)
***
Te-ntreb, Liudmila: după ce eu chipul…
(Despre gândurile negre care îl bântuie pe eroul nostru după ce a dezgropat şi el un chip ca de mort în zăcămintele de uraniu ale muntelui din Băiţa şi despre intrebarea tulburătoare, dramatică, adresata iubitei sale de la Moscova)
Te-ntreb, Liudmila: după ce eu, chipul,
Din sarcofag de-uraniu dezgropai,
Câţi ani preascumpi de viaţă îmi mai dai ?
Ca-ntr-un deşert, mereu simt cum nisipul
Umple-al clepsidrei meletainic şipul,
Iar eu, când praful tulbur c-un vătrai,
Îmi văd tot trupul: arde ca un pai
Şi nu mai ştiu cum aş afla tertipul
Să fug de –aici: văzui în mort blestemul
Unui atomic Timur Lenk modern.
De-aici, din Ştei-ţi trimit acum îndemnul,
Că-n caz că peste mine pulberi cern,
Să te măriţi cu altul : ăsta-i semnul
Tău de Iudită rusă, eu sunt Holofern!
———————————-
Miercuri, 19 august 1953
***
Acu-mi explic eu viziunea morţii…
Acu-mi explic eu viziunea morţii
Ce am avut în recea adâncime:
El, Kuzneţov, veni palid, la mine
Ca un trimis al vremii şi al sorţii.
«Toţi banii câştigaţi la Ştei sunt orţii
Plătiţi de noi la ultima centime;
Iţi spun ceva ce n-am mai zis la nime΄
Pân΄ nu vom fi pulverizaţi cu toţii.
Am fost chemat să văd experimentul
Exploziei… cu bombă d-hidrogen
Şi eu i-am ascultat nerod, dementul…
De două nopţi nu dorm, ci numai gem.
Nimeni nu ştie-n Ştei evenimentul
Care despică-al lumii antic ghem».
———————————-
Joi, 20 august 1953
***
«Yancheii însă ştiu cu de-amănuntul»…
«Yancheii însă ştiu cu de-amănuntul
Ce s-a-ntâmplat că ne-au filmat de sus,
Deşi credinţă n-am, te rog, Iisus,
Salvează acumde generalipământul.
Fumul ciupercii a-mprăştiat-o vântul
Ca într-o premoniţie spre – Apus:
Mai repede, al înarmării fus
Se-nvârte, pregătindu-ne mormântul.
Ceasul Apocalipsei[13] ce ne-arată
Câte minute sunt pân΄ la sfârşit
Din patru΄ş΄nouă-ncoace, groaznic, iată
În Statele Unite a fost pornit.
Să ne săpăm aici o cazemată,
Ultim răvaş, trimiţi spre Răsărit»…
———————————-
Vineri , 21 august1953
[13] Ceasul Apocalipsei este o formă a unui ceas simbolic administrată de un conclav de directori al buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic de la universitatea din Chicago şi care arată în mod sugestiv câte minute mai are omenirea până la o catastrofă de proporţii globale, momentul fiind simbolizat prin indicarea acului atomic spre miezul nopţii. Ceasul a fost pornit pentru prima oară în anul 1947 şi de atunci a fost repornit de 19 ori, în momentele tensionate de pe planetă ce ar fi putut declanşa un război nuclear. Acest ceas al Apocalipsei este un proiect generos, pacific, de a face publicul să conştientizeze ameninţarea armelor nucleare şi de a face presiuni asupra guvernelor pentru a descuraja construirea acestui tip de arme. Ceasul apare pe coperta fiecărui număr al buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic, începând cu iunie 1947, când coperta a fost proiectată de artista grafică Martyl Langsdorf, soţia lui Alexander Langsdorf junior, un cercetător asociat la proiectul Manhattan. Deciziile de a potrivi Ceasul Apocalipseieasul, fie înainte, în caz de tensiuni, fie înapoi, în caz de destindere, sunt luate în urma şedinţelor consiliului de directori al Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, format din cercetători şi oameni de ştiinţă, 19 dintre aceştia fiind laureaţi ai Premiului Nobel. În anul 1953, oamenii de ştiinţă au fixat acele ceasului atomic la ora 11:58:00, după ce SUA au testat prima armă de tip termonuclear, iar câteva luni mai târziu, URSS a testat o bombă cu hidrogen. Dar şi la începutul anului 2017, anul în care noul preşedinte ales al SUA a făcut afirmaţii şi comentarii îngrijorătoare cu privire la utilizarea şi proliferarea armamentului nuclear şi a contestat consensul ştiinţific copleşitor în ce priveşte schimbările climatice, Ceasul Apocalipsei a fost fixat la ora 11:57:30, la doar două minute şi jumătate distanţă de midnight (miezul nopţii) moment ce ar reprezenta sfârşitul civilizaţiei umane (n.a.)
***
Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt..
Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt
Un upravdomî; ştii tu, şef de bloc:
Toţi ruşii m-au ales, mi-au spus: «Noroc!».
Chiar am nevoie, după câte-nfrunt.
Le sunt duhovnic, frate, tată, sfânt,
Doctor ce pune oasele la loc,
Judecător, când între ei fac troc
Sau un hamal când beţi cad la pământ.
Le-am auzit atâtea întâmplări
Din Rusia cea mare şi de-aici;
Cerneală albastră nici din două mări
Nu mi-ar ajunge să le scriu. Ce zici?
Mereu golesc a inimii cămări
Şi plâng când şi- amintesc de-ai lor bunici…
———————————-
Duminică, l5 noiembrie 1953
***
Unic pe lume, trenul de uraniu…
Unic pe lume, trenul de uraniu
Coboară din Băiţa către Ştei
Cu trena lui de fum şi fumigei –
Un şarpe boa, greu, prelung şi straniu
Cu stemă roşie în loc de craniu
Şi burta cu uraniu şi scântei
Spre îmblânzitorii comunişti, atei,
Sclipind în noapte solzii lui de staniu…
Se-ntoarce apoi, nesăţios să strângă
Sub muşchii lui tot muntele captiv:
Şi-ncep să iasă printr-a minei strungă
Filoane mari de aur pur, nativ
Şi-argint, în chip de-ofrandă,cât s-ajungă
Acestui monstru radioactiv.
———————————-
Joi, 26 noiembrie 1953
***
În zile fără vânt şi umezeală…
(Despre efectele nefaste ale emisiei şi respirării radonului şi disperarea inginerului care nu îşi mai aduce aminte de nici o rugăciune din copilărie…)
În zile fără vânt şi umezeală,
Iubita mea Ludmila, făr΄ pereche,
Sunt ca un armăsar împuns de streche:
Radonul invizibil , cu fereală,
De-aici pân΄ l-aurora boreală,
Intră-n plămâni ca un ocnaş în zeghe…
Noaptea nu dorm, îmi sunt mie de veghe:
Să mă păzesc de stinghera scrânteală.
Ce rău îmi pare acum că nu mai ştiu
Nici mica rugăciune de copil:
În minte-mi scotocesc până târziu
Ca –n mină după un pierdut fitil…
Abia un Boje moi! dacă mai ştiu
Şi azi l-am învăţat lângă un ZIL …
———————————-
Miercuri, 20 ianuarie 1954
***
L-am sfătuit pe un ortac de-al meu…
(Despre sfaturile date unui ortac de a nu mai aduna pietrele pentru construcţia casei sale din pârâul Crişului Băiţei)
L-am sfătuit pe un ortac de-al meu
Să nu adune pietre pentru casă
Din râul cu şopoata cea duioasă
Că-s bune doar de cruci în temeteu…
Omul a râs precum un cimpanzeu
Şi a muşcat din slana lui cea grasă
C-un fel de lăcomie fioroasă,
Cum dintr-o zebră muşc-adânc un leu.
Nărodul, casa şi-a clădit din stâncă,
Cea prăvălită de pe munţi în vale,
Cum iese spinul dintr-o groapă adâncă…
Al meu miner, tot subţiat de boale
Şi-a amputat indiferent o brâncă
Dar tot nu-l scoţi pe ins dintr-ale sale…
———————————-
Marţi, 16 februarie 1954
***
De la un Obiectiv Întâi la altul…
(Despre neaşteptata cunoştinţă cu tovarăşul Mihai Urzică, venit de pe plaiurile Moldovei la Băiţa şi trasferat apoi la proaspăta uzina de alumină din Oradea)
De la un Obiectiv Întâi la altul
Cu număr Doi şi- apoi la Trei, tot zilnic,
Iubita mea Liudmila, în mod silnic
Trăiesc şi eu făr΄ de-a gândi la ΄Naltul.
Uraniu-i mai moale ca bazaltul
E şi-n adânc, dar şi pe runc, ce jalnic!,
E peste tot, distrugător, nacealnic,
Iar eu suport însingurat asaltul…
Am întâlnit un om numit Urzică,
Venit de pe la Iaşi şi-i vesel, harnic,
Când trâncănesc cu el, nu mi-e mai frică,
Mi-a povestit că a muncit amarnic
Pe la Canal, n-a stat la căldurică
Şi este bun cu mine, cald şi darnic…
———————————-
Miercuri, l9 mai 1954
***
Ieri scris-am tovului Ambasador…
(Despre episodul în care eroul nostru scrie ambasadorului URSS de la Bucureşti în speranţa că-i va fi acordată o permisie pentru a pleca la iubita sa de la Moscova şi despre răspunsul rapid, primit prin telex la Ştei)
Ieri scris-am tovului Ambasador
Leonid Gheorgheevici Melnikov[14],
Cum sufăr eu în mină ca un Iov,
Cu câtă dragoste îţi sunt dator…
N-am căutat să fiu linguşitor,
Nici să îl dădăcesc ca la ceaslov,
Ci l-am rugat, ca din acest ostrov
Din Ştei să scap, să vin spre tine-n zbor
La Moscova: fruntaşă-ntre oraşe,
Să-mi fac concediul ca orice om:
M-am săturat să tot compun răvaşe…
Mă şi vedeam în drum spre-aerodrom.
Dar telexul prin slove ucigaşe
Răspuns-a: Нет! (Niet!) De-atunci sunt ca neom.
———————————-
Joi,16 decembrie 1954
[14] Prin H.C.M. nr. 2495 din 25. 07.1953, a Republicii Populare Române, s-a acordat agrementul necesar ambasadorului U.R.S.S. în R.P. Română – tovarăşul Melnikov Leonid Gheorgheevici. El a fost ambasador al U.R.S.S. la Bucuresti între 28 iulie 1953 şi 7 aprilie 1955 (n.a.)
***
Iubita mea, minciună păgubaşă…
(Despre fariseismul oficial al denumirii de Sovrom-Kvarţit când denumirea reală ar fi trebuit să fie Sovrom-Uraniu)
Iubita mea, minciună păgubaşă
Este SOVROM-KVARŢIT. Ca denumire:
Ea este pe de-a –ntregul o scornire
Să piară adevărul chiar din faşă.
Nu-mi place nici postura noastră laşă:
Suntem ca struţul cel lovit de-orbire
Ce capul îşi îngroapă cu grăbire
Sub duna de uraniu uriaşă.
SOVROM-URANIU ar fi fost mai bine
Şi mai cinstit să botezăm frăţia;
Să nu le fie ruşilor ruşine
Că au minţit întreagă România.
Un neadevăr cădea-va de la sine
Şi va vădi întragă viclenia.
———————————-
Duminică, 9 ianuarie 1955
***
Tot muntele Băiţei e filon…
Tot muntele Băiţei e filon
De-uraniu pur, Liudmila,- a mea feerie!
Dicţionar de mineralogie,
De la argint şi aur la krypton.
΄Nalt turn de avuţii. Alt Babilon,
Cu flori de mină, nu cu limbi, ne –mbie;
Din toată carpatina bogăţie:
Noi am ales războinicul atom.
Noapte şi zi, cărăm spre Uniune
Şi ultimul bobuţde minereu.
De sună goarna iar, spre Soare-Apune,
Am să mărşăluiesc în rând şi eu.
Înfrângerile vor să se răzbune,
Dar am învins şi vom răzbi mereu.
———————————-
Sâmbătă, 29 ianuarie 1955
***
Dacă demult am suferit destul…
(Despre strigătele de revoltă ale unui specialist sovietic auzite într-o noapte de eroul nostru la Ştei)
«Dacă demult am suferit destul
De fobia boiaznitankovaia[15],
În Marele Război, fiind cucuvaia
Ce prohodea şi -al tunului recul,
Acum de mină, Hruşciov, sunt sătul
Că-mi vine să te- njur de… vorba aia,
Când cântă pe ruseşte măgăoaia
De difuzor drăcesc şi somnambul».
Astfel de strigăte – auzii azi noapte
În blocul peste care eu sunt şef;
Era Serghei , cel din odaia şapte,
Răcnind aşa , după un straşnic chef.
Liudmila mea, alină- mă cu şoapte,
Căci am să le brodez pe un gherghef.
———————————-
Marţi, 22 februarie 1955
[1] Boiazni tankovaia – fobia sau groaza, teama faţă de tancuri (n.a.)
***
Frumosul Saşa e leningrădeanul…
(Despre povestea unui leningrădean chipeş care trezeşte multe pasiuni în rândurile femeilor din Ştei)
Frumosul Saşa e leningrădeanul[16]
Ce patimi mari stârneşte la femei;
Când iese la plimbare el prin Ştei
Muieri întind pe feţe sulimanul,
Şi vor în Rusia, la el, hatmanul,
Chiar dacă le-ar trânti într-un bordei,
Vor să îşi facă din spinări fuştei
Pe care să dansezehoţomanul.
Ce oarbă-i dragostea! Cemare proastă!
Iar mintea la muieri, cât e de mică!
Eva-i creată dintr-o slabă coastă,
Căci ale ei urmaşe, totul strică:
La Ştei, rimez nevastă cu năpastă,
Liudmila mea, tortură bolşevică.
———————————-
Marţi, 8 martie 1955
[16] Este vorba despre Alexandru (Saşa) Gherghelenici, despre care mi-a relatat regretata prof. Ana Marossy care a predat în tinereţe la Ştei şi ing. Gelu Rădoiu din Cluj şi care a lucrat, de asemenea, în perioada exploatării uraniului la Ştei, ambii cunoscându-l pe frumosul şi masivul tânăr leningrădean venit în Munţii Bihorului din vechea capitală ţaristă de pe Neva (n.a.)
—————————
VA URMA
