Cuvânt și iubire

„Eleganța este o pace interioară strălucitoare.”

 – C. JoyBell C.

   Eleganța este un cuvânt dificil de definit, deoarece poate fi ușor confundat cu stilul, moda sau luxul. În realitate reprezintă un set de calități, un STIL DE VIAȚĂ.

   Trăsăturile caracteristice eleganței sunt: gust, grație, rafinament, frumusețe, naturalețe. Eleganța nu vine numai din exterior, ci, de asemenea, este un sentiment interior care ne face încrezători în noi, liberi în contact cu ceilalți, cărora le acordăm stimă și încredere.

  Scriitorul francez Honoré Balzac spunea că „Eleganța nu constă așa mult în îmbrăcăminte, ci în modul de a o purta”. Ca atare, Eleganța este mai degrabă o problemă de personalitate, dar și de ceea ce porți pe tine și cu tine, este modul în care te miști, modul în care vorbești, cuvintele care le folosești, lectura pe care o preferi.

   Nu de puține ori Eleganța poate fi văzută ca simplitatea unui suflet în fața căruia te simți cucerit, dezarmat, ne mai luând în seamă celelalte amănunte exterioare. Ești cucerit de sobrietatea, discreția, șarmul persoanei, ceea ce întărește convingerea ca Eleganța nu este definită numai de ceea ce porți. CloseSigur că există câteva reguli ce pot fi învățate, mai ales câteva aspecte ce țin de imaginea exterioară și care te pot ajuta să face primii pași pe „autostrada eleganței”. Printre ele: evitarea exceselor, toaleta riguroasă și grija pentru îmbrăcăminte, atenția la alegerea accesoriilor, genților, pantofilor și parfumurilor. În cazul femeilor, dacă parfumul este folosit ziua, el trebuie să fie ușor, cu iz de prospețime, iar dacă este folosit seara, să fie puternic, după personalitatea și mirosul selectiv al fiecăreia. Accesoriile completează înfățișarea, făcând persoana mai atractivă, oferind un farmec aparte ținutei, reușind să scoată din anonimat orice ținută. În ultimii ani, accesoriile au devenit treptat o parte importantă a stilului și a tendințelor. O pălărie, o pereche de mănuși, o centură, o bijuterie sunt esențiale pentru ținuta unei femei. O brățară sau un colier pot spune multe despre persoana care le poartă; o pereche de mănuși te poate scoate din banal, o eșarfă poate oferi o eleganță unică; pantofii comozi și dacă se poate – de calitate – să fie în ton cu rochia. Postura, adică felul în care părem, vorbește foarte mult despre noi, fără ca noi să folosim vreun cuvânt. Mersul, ținuta dreaptă, așezarea cu picioarele împreunate și puțin înclinate, dar nu picior peste picior; statul pe fotoliu sau canapea, nici prea relaxant, nici prea întins și mai ales cu picioarele despărțite. Unii se studiază în oglindă pentru a-și corecta greșelile, după cum unii oratori țin discursul în fața oglinzii pentru a-și corecta mimica, a alege inspirat pauzele textului.

   Totul face parte din educația primită sau autoeducație și a fi un om educat și a avea bune maniere este cea mai bună investiție ce se poate face în toate domeniile vieții. Eleganța, sau lipsa ei, o poți aprecia sau o poți detesta cel mai ușor la o persoană.

   Poți să fii îmbrăcat (ă) la modă, culorile să fie foarte bine asortate, bine aranjat (ă), impecabil (ă), dar dacă mesteci gumă, vorbești cu persoanele din jurul tău utilizând un ton autoritar, ești aspru (ă), vorbești cu voce tare sau acționezi nepoliticos, eleganța dispare ca prin magie și pentru a o regăsi, trebuie să treacă mult timp.

   Eleganță înseamnă gust, grație, rafinament și stil, toate fiind trăsături ce se adaugă femeilor frumoase. De fapt, toate femeile sunt frumoase! Fiecare are ceva ce te poate atrage. Eleganța vine nu numai din exterior, ci, de asemenea are de-a face cu un sentiment interior de încredere în sine și respect de sine și pentru ceilalți.

   Cochetăria și totodată eleganța unei femei este talentul de a-i face pe cei din jur să se simtă bine în preajma ei. Pentru unele este ușor, pentru altele este mai greu, pentru unele – spre regretul bărbaților – chiar imposibil. Dar cu voință și străduință se poate transforma în posibil. A crea o atmosferă plăcută și destinsă care să scoată pe fiecare din starea de stinghereală și închidere în sine, a reuși să dai încredere celui pe care îl privești cu bună-voință, este la unii un talent, la alții o calitate dobândită și în acest mod încurajezi pe celălalt să se manifeste, să intre în dialog.

  Cât privește interiorul casei, un șifonier ordonat, un birou, o bibliotecă ordonată, curățenia din casă, toate acestea creează o atmosferă plăcută, un mister asupra universului în care trăiește familia respectivă, o notă dată femeii. Astăzi femeia este întâlnită în diferite ipostaze: femeia-mamă, femeia-iubită, femeia-soție, femeia-prietenă, dar și femeia-om politic, femeia-director, femeia-dascăl, femeia-om de afaceri… Unde și cum este însă, Femeia pe care o adoră bărbații? Cea care odinioară inspira poeții și pictorii cu misterul ei, femeia fascinantă, creativă, cea plină de erotism rafinat, femeia-copil, femeia-spirituală, femeia care poate îngenunchea marile personalități masculine, care poate opri anii bărbatului și lungi viețile amândurora? Rar, tot mai rar o întâlnim în lumea în care trăim, cu multele-i solicitări și cu veșnica criză de timp… Da! „N-am timp!”, mi-ar putea răspunde o tânără dacă aș încerca să-i spun toate acestea… Au dispărut multe din obiceiuri, unele calități au fost înlocuite cu altele, Dumnezeu știe cât de avantajoasă a fost schimbarea!

   Și totuși, aseară, în data de 20 ianuarie 2017 – zi memorabilă –, după ceremonia de investire a noului președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la Washington, a avut loc concertul și balul a cărui deschidere a fost făcută de cuplul prezidențial, urmat de ceilalți membri ai familiei prezidențiale. Am putut vedea „învierea” eleganței feminine, probabil una dintre dorințele ascunse din sufletele bărbaților… A fost un exemplu de eleganță, frumusețe, rafinament și discreție. Poate va fi o inspirație, o aspirație a femeilor din zilele noastre cu tot mai puține posibilități de a-și crea o astfel de viață – elegantă. Dar nimic nu este imposibil atunci când exemplul ne trezește imaginația. Așa, poate, ne-am dori să trăiască tineretul viitoarelor generații, cu gânduri și comportament civilizat, cinstit, sensibil, elegant.

   Femeia a uitat și a abandonat astăzi adevărata, gingașa sa putere feminină: seducția. Orice femeie are puterea și libertatea de a avea orice fel de relație dorește, să dobândească un cuplu armonios unde fericirea și iubirea să înflorească. Capacitatea de seducție a femeii se naște uneori din privirea sa profundă, infinită, ceva în care bărbatul se poate pierde cu ușurință, în care-și poate pierde propria identitate pentru moment, pentru a renaște, în imaginația ei bogată…

    Femeia este considerată alchimist al Universului, deține piatra filosofală, tot ce trebuie să facă este să-și trezească sufletul și să folosească acea putere ascunsă. „Cheia vieții e femeia/…Femeia/ eterna poveste/ nu-ntreba cine este/ și iubește-o mereu”, sunt cuvintele unui cântec românesc. Forța feminină – energie colosală, misterioasă – o însoțește oriunde s-ar duce și orice ar face. Are puterea de a încânta partenerul, de a-l atrage în sfera ei. Fiecare femeie s-a născut cu propriul mister, cu înfățișarea și magnetismul personal și de aceea nu trebuie să înceteze, în nici o împrejurare, să fie „Femeie”.

   Este nevoie ca ea să se afle alături de bărbat, pentru ca acesta să-și găsească mai lejer calea către sine și să-și poată amplifica puterea. Iar femeia trebuie să se desăvârșească alături de bărbat, deoarece astfel se va produce desăvârșirea acestei lumi. Adevărata natură a femeii fiind Iubirea, lege fundamentală a Universului. Femeia poate naște universuri când se lasă purtată de energia ce i-a fost dăruită de Dumnezeu. Ea trebuie să iubească și să nască, să aibă răbdarea să asculte, și să fie, tot cu răbdare ascultată, să creeze fiindcă este înzestrată cu imaginație, să știe să se joace uneori ca un copil, sau cu un copil, să zâmbească, să râdă, să lăcrimeze – fiindcă Dumnezeu i-a dat lacrimile – și bărbatul s-o consoleze, să-i înțeleagă durerile și s-o mângâie, să dăruiască unul altuia înțelegere, dragoste, să-și facă amândoi planuri frumoase de viață.

   Femeia acestor vremi să învețe (dacă nu știe deja) să se facă plăcută și prin eleganța sa exterioară, nu numai prin ceea ce comunică. Să se îmbrace cuviincios, corespunzător momentului: ca o zeiță la bal și în clipele de amor, ținută casnică în gospodărie, decență la serviciu, îmbrăcată modest și de preferință cu capul acoperit în biserică, cu alte cuvinte în deplină armonie cu statutul ei interior, care ar trebui să fie excelent din punctul de vedere al respectului față de sine.

   Da, eleganța – un cuvânt atât de simplu și totuși atât de complex! Valabil și pentru femei, și pentru bărbați. Să fii elegant înseamnă să știi să te exprimi, să știi ce să vorbești, când să vorbești, cum să vorbești; când și cum să asculți; cum să te comporți. Eleganța te definește ca om; să fii elegant înseamnă să știi că îți faci datoria de om decent, să știi să ții capul sus și pieptul înainte. Și desigur, să te îmbraci cu gust, nu neapărat scump; poți fi îmbrăcat simplu, dar cu gust.

   Să căutăm eleganța, nu luxul, să alegem rafinamentul și nu neapărat moda ce reprezintă uneori un clișeu. Să încercăm să fim respectabili, bogați sufletește și demni de a fi luați în seamă. Să reînvățăm să ascultăm stelele noaptea și păsările ziua, să privim eleganța florilor, să dăm atenție copiilor, bătrânilor.

   Să fim eleganți cu toți și în toate! Ce frumos sună!

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

 

Cuvânt înainte

Ideea acestei cărţi care adună în paginile ei poeţi din două culturi, a răsărit dintr-o convorbire avută pe skype cu una dintre prietenele mele scriitoare din România la începutul acestui an. Discutând despre poezie, noi apariţii şi evenimente literare, am întrebat-o dacă ştie măcar un nume de poet din Noua Zeelandă. Prietena mea s-a gândit puţin, a zâmbit încurcată şi a răspuns „Pe nimeni în afară de tine”. Am repetat experimentul cu alţi patru sau cinci prieteni scriitori din România şi toţi au ridicat din umeri. Apoi, cu colegii mei de la grupul Poeţi în viaţă din Hawke’sBay, grup căruia îi aparţin de trei ani. Când am pus întrebarea, dacă pot să spună numele unui poet român, mulţi din ei au indicat cu degetul arătător către mine.

M-am gândit că asta era o oportunitate să apropii cele două ţări şi culturi aflate la capetele opuse ale lumii. Am şi vizualizat o carte în care zece poeţi din Noua Zeelandă şi zece poeţi din România împărtăşeau aspecte din creaţiile lor şi din biografiile lor.  Rolul pe care mi l-am asumat a fost cel de traducător şi de redactor, bazându-mă pe experienţa de mai bine de un deceniu ca redactor de carte la editurile Porto Franco şi Oscar Print din România. Am început să încropesc o listă şi, primele poezii pe care le-am tradus, au fost ale lui Bill Sutton. La şedinţa lunară a grupului nostru din februarie, am anunţat colegilor mei ideea mea de proiect. Bill a citit poezia „Noua recoltă” în engleză şi eu am citit traducerea pe care am făcut-o în română.

Colegii mei de cenaclu au fost entuziasmaţi şi pozitivi de punerea în practică a acestui proiect, la fel ca şi prietenii mei poeţi români.

Criteriul de selecţie al poeţilor români, a fost uşor, invitând prieteni şi colegi de condei pe care-i cunoşteam şi admiram de ani de zile, pentru calităţile lor umane şi pentru talentul de scriitori. Cu unii aveam strânse prietenii de-o viaţă. De exemplu, Tudor Opriş, care din păcate nu mai este printre noi din ianuarie 2015, mi-a devenit mentor în primul meu an de liceu. Am fost mereu uimită de puterea lui de creaţie, de ingeniozitatea şi diversitatea creaţiei sale. Mereu l-am admirat pe Tudor pentru timpul investit ca mentor al sutelor de copii şi tineri talentaţi, în taberele de creaţie, în cadrul cenaclului Săgetătorul pe care le-a coordonat timp de patru decenii şi ca editor al creaţiilor lor. Uşa casei lui a fost mereu deschisă celor care aveau nevoie de încurajarea şi îndrumarea lui. M-am simţit binecuvântată să fiu unul din discipoli, prietena lui şi a familiei lui timp de 50 de ani. Tudor este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare şi al debutului şcolar al scriitorilor români, pe o perioadă de aproape 200 de ani. Sunt onorată că am fost inclusă în cartea lui Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcolii (1820-2000), carte pe care am şi editat-o.

Selecția din acest volum al poeţilor din Noua Zeelandă a fost ceva mai dificilă, pentru că încă învăţ să le înţeleg tematica, tehnicile folosite şi să le disting „vocile”. Cert este că am dorit să includ în proiect cât mai mulţi poeţi din grupul nostru din Hawke’s Bay, pe care-i consider ca o familie, pentru că printre ei mă simt „acasă”.

Am invitat nouă colegi de la cenaclu să fie parte din acest volum, plus alţi trei pe care i-am întâlnit la conferinţele naţionale de poezie ori au fost invitaţi să-şi prezinte creaţia la şedinţele noastre.

Volumul include 12 poeţi din Noua Zeelandă (unii dintre ei aducând influenţe ale culturii lor de origine) şi 12 poeţi de origine română.

Sper că voi avea energie ca în următorii 2-3 ani să continui acest proiect.

Criteriul de ordonare a cărţii este de la poetul cel mai în vârstă, la cel mai tânăr, intercalând poeţii din cele două culturi.

Traducerea dintr-o limbă în alta a fost un proces interesant, care a necesitat timp şi reflectare. Adevărata provocare a fost pentru mine traducerea poeziilor rimate şi traducerea în engleză a poeziilor româneşti, unele dintre ele foarte metaforice şi de neînţeles chiar şi pentru românii iubitori de poezie. Am mult mai multă înţelegere şi respect pentru traducători, după ce am practicat acest exerciţiu în ultimele unsprezece luni. Am simţit uneori că am ajuns la „măduva poeziei” în încercarea de a înţelege şi exprima „adevăratul” sens sau mesaj al poeţilor.

Doresc să menţionez că singura poetă pe care am rugat-o să-şi traducă poeziile este Alexandra Balm, care are o situaţie similară cu a mea: este născută în România, a emigrat în Noua Zeelandă şi se exprimă poetic în ambele limbi.

Tind să cred că titlul acestui volum, Poduri lirice, cât şi poeziile şi prezentările biografice vor deveni, de fapt, 24 de poduri spirituale între cele două culturi. Doresc să fie un început promiţător pentru a îmbrăţişa diversitatea, dragostea pentru poezie, aprecierea pentru cei care scriu poezie şi cei care o citesc. Să fie o cale de cunoaştere care să ne îmbogăţească şi să ne inspire pentru noi creaţii poetice.

Valentina Teclici,

Noiembrie 2016

 

Foreword

 The idea of this book that gathers poets from two cultures sprang from a Skype conversation that I had with one of my writer girlfriends from Romania earlier this year. Talking about poetry, new releases and literary events, I asked her if she knew the name of a poet from New Zealand.My girlfriend thought about it for a little while, then smiled and responded: ‘No one except you.’I repeated the experiment with another four or five writer friends from Romania and they all shrugged. I then asked my fellow poets from Hawke’s Bay Live Poets, the group that I have been attending for three years. When I asked the question, if they knew the name of a Romanian poet, many of them pointed their index finger at me.

I thought that this was an opportunity to bridge the distance between the two countries and cultures located at opposite ends of the world.I imagined a book in which ten poets from New Zealand and ten poets from Romania were sharing aspects of their work and their biographies. The role I assumed was of a translator and editor, by relying on my experience of more than a decade as a book editor at Porto Franco Publishing house and Oscar Print Publishing house in Romania.

I started to draft a list and the first poems I translated were those of Bill Sutton.At the monthly meeting of our group in February, I shared with my colleagues my project idea. Bill read his poem “New Harvest” in English and I read its translation in Romanian.

My poet colleagues were enthusiastic and positive about the implementation of this project, just like my Romanian poet friends.

The selection criteria for the Romanian poets was easy, inviting friends and pen colleagues that I know and admire for years for their human qualities and talent as writers.I have been close friends with some of them for a lifetime. For example, Tudor Opriş, who unfortunately left this world in January 2015, became my mentor when I was in my first year in high school. I was always amazed by his creative power, ingenuity and the diversity of his creation. I always admired Tudor for his generosity. He mentored hundreds of children and talented young people and edited their creations in creative camps, in the literary circle Sagittarius which he coordinated for four decades. The door of his house was always open to those who needed his encouragement and guidance. I felt blessed to be one of his disciples and one of his family friends for 50 years. Tudor is considered the first historian of school magazines and literary debut of Romanian pupils over a period of nearly 200 years. I felt honored to be included in his book History of Romanian Writers Literary Debut During School (1820-2000) and I was the editor of this book.

The selection of New Zealand poets for this volume was a bit more difficult, because I’m still learning to understand their themes, their techniques and to distinguish their „voices”. I wanted to include in the project as many poets from our group from Hawke’s Bay, whom I consider family, because among them I feel „at home”.

I invited nine colleagues from our poetry group to be part of this volume, plus three others poets I met at national poetry conferences or were invited to present their creations at our meetings.

The volume includes 12 poets from New Zealand (some of them bringing influences of their culture of origin) and 12 poets of Romanian origin.

I am hoping I will have energy to continue this project in the next 2-3 years.

The ordering criteria in the book is from the oldest poet to the youngest, alternating poets of the two cultures.

Translation from one language to another has been an interesting process that required time and reflection. The challenge for me was the translation of rhyming poems and English translation of Romanian poems, some of them very metaphorical and incomprehensible even to Romanian poetry lovers.

I have much more understanding and respect for translators after these last eleven months. At times, I felt that I reached „to the bone of poetry” in trying to understand and express the „true” meaning or message of poets.

I would like to mention that Alexandra Balm is the only poet I asked to translate her poems. Alexandra has a similar situation to mine: she was born in Romania, immigrated to New Zealand and is able to poetically express herself in both languages.

I believe that the title of this volume, Poetical Bridges, the poems and also the biographies will become 24 spiritual bridges between the two cultures. This book is a promising start to embrace diversity, love for poetry, appreciation for those who write and those who read it. I would like it to be a way to get to know one another that will enrich and inspire us to continue creative poetry writing.

Valentina Teclici,

November 2016

Este ultima zi a anului 2016, un an greu, dureros în istoria poporului român. Chiar și în zilele acestea ale Sărbătorilor  de iarnă și în ajunul Anului nou este bine  să rămânem lucizi și să ne gândim în primul rând la țară. Poporului român și României nu le este bine…Din Organismul național  care era România în 1989 a mai rămas doar jumătate… 80 la sută din ce se produce în  Țară merge în afară, nu mai avem Economie, populația țării s-a înjumătățit, copiii noștri nu mai au nici un viitor, țara a ajuns o colonie și o piață de desfacere, în care noi nu suntem altceva decât neosclavi…Copiii noștri nu mai au nici un viitor în țara părinților lor. Tocmai de aceea este bine ca patrioții  acestui neam, dacă mai există, să treacă la salvarea Țării. Noi îi invităm să lectureze  „A treia Scrisoare literară și pedagogică”, pe drumul  pe care am pornit, acela al Salvării poporului român și al României.  V-am fi recunoscători dacă ați lectura și această Scrisoare. Pentru ca să o puteți citi intrați ,vă rog, pe site-ul www.stefandumitrescu.com,  apoi în secțiunea „Povestiri de dragoste”, unde veți putea lectura toate Scrisorile. Sărbători fericite, La mulți ani tuturor românilor ! Fie ca Domnul să nu lase acest neam să piară ! Doamne ajută !

 

SCRISORI LITERARE ȘI PEDAGOGICE

APEL ADRESAT POPORULUI ROMÂN !

PATRIOȚI ROMÂNI, NU MAI PUTEM AȘTEPTA, ȚARA ESTE APROAPE TERMINATĂ.  DACĂ NU  SE VA ÎNTÂMPLA UN MIRACOL ÎN ISTORIA NOASTRĂ CARE SĂ NE SALVEZE VOM DISPĂREA CA POPOR ȘI CA NAȚIUNE.

 DE ACEEA TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM,  SĂ PORNIM LA LUPTĂ SĂ SALVĂM  ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN !

PREGĂTIREA REVOLUȚIEI PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI !

 A TREIA SCRISOARE LITERARĂ ȘI PEDAGOGICĂ PE DRUMUL SALVĂRII POPORULUI ROMÂN ȘI AL ROMÂNIEI

    Ne continuăm  mersul pe drumul Salvării  poporului român și al României. Cu Prima și ”A Doua Scrisoare literară și pedagogică” am făcut primii pași pe acest drum. Îl mai rugăm încă o dată pe Domnul ca de la El să ne vină Gândul, Ideea de a porni la acest drum, El să fie cel care ne-a îndemnat să pornim pe drumul Damascului, să ajutăm poporul român să se salveze în istorie.

       Lecturând „A doua scrisoare literară și pedagogică” am văzut situația dezastruoasă în care se află poporul român, în care a fost adusă România. Ea este  una dintre cele mai dezastruoase situații din toată istoria acestei Țări. Niciodată populația acestei Țări, românii, nu au emigrat într-un număr atât de mare, aproape un sfert din toată populația românească a emigrat în alte țări. Niciodată nu au murit atât de mulți români, peste șase milioane, într-un sfert de veac, niciodată în istorie, de la Burebista și Decebal încoace, poporul român nu a avut o creștere demografică negativă, și pe  un interval de timp atât de mare, peste un sfert de veac. Ceea ce înseamnă că poporul român, neamul daco-românilor, a fost lovit crunt, distrus la temelia lui biologică, la rădăcina sa genetică. Or asta pune în primejdie însăși supraviețuirea poporului daco-român, care se află aici în aria carpato-istro-pontică de la Început…Niciodată într-un interval atât de mic, de 25 de ani, poporul român nu a pierdut un sfert din Corpusul lui biologic, români care au fost puși în situația de a muri, (anual mor în spitalele din România peste 80 de mii de oameni, care în condiții normale ar fi putu să trăiască)  iar cu cei plecați în afară, jumătate din Organismul național românesc a fost dislocat și distrus. Altfel spus, cel mai bătrân popor, cel mai vechi popor european, cel care stă biologicește și culturalicește la baza Europei, a fost pur și simplu distrus mai mult de jumătate într-o perioadă istorică foarte scurtă. Or aceasta este o catastrofă biologică și demografică de proporții istorice, nemaiîntâlnită niciodată în istorie !  Nici un alt popor din lume nu a fost înjumătățit, distrus mai mult de jumătate într-un sfert de veac !  Dacă ne gândim că în nici 10 ani etnia țigănească va depăși numeric etnia românească este limpede că ne aflăm în preziua dispariției noastre ca popor din istorie.

      Cum să ne explicăm lucrul acesta ? care au fost acele cauze, acei factori, acele arme secrete distructive, acele strategii subtile de distrugere a poporului român care au putut să topească, să disloce într-un timp atât de scurt jumătate din Organismul poporului român ? Să producă un DEZASTRUL ATÂT DE MARE ÎN CORPUSUL BIOLOGIC ȘI PSIHOLOGIC AL NEAMULUI DACO-ROMÂN ? Asta trebuie să descoperim noi și să vedem cum putem combate distrugerea demografică și genetică, biologică, spăirituală a poporului  daco-român !

Mai trebuie de asemenea să înțelegem, să cunoaștem cauzele care au făcut ca poporul român să stea 27 de ani fără să reacționeze, asistând nepăsător la distrugerea sa, („Capul aplecat sabia nu-l taie”) încercând să se salveze  doar prin fuga lașă !

     Așadar în acești 27 de ani care au trecut de la Lovitura de stat dată împotriva poporului român, a Statului român și a lui Ceaușescu, la 22 decembrie 1989,  Corpul biologic și social al poporului român a fost distrus mai mult de jumătate ! Populația României este acum de circa 16-17 milioane de locuitori, cam atât cât eram în anii 1952-1955, iar fără cei plecați în afară, peste 5 milioane, mai suntem în țară 11-12 milioane de locuitor. Vedem asta uitându-ne la satele și la orașele noastre pustiite ! Minciuna că suntem în țară 20 de milioane de locuitori, dintre care 18 milioane votanți, este una sfruntată, imensă, scopul ei fiind acela de a ne adormi vigilența, de a ne minți că mai suntem 20 de milioane. De a ne ascunde adevăratul dezastru biologic, psihologic și cultural al poporului român, pe care nu l-am mai trăit niciodată în istoria noastră, și care ne poate face să dispărem cât de curând ca popor de pe scena istoriei ! 

    În perioada interbelică la recensământul din anul 1938 populația României Mari era  între 19  și 20 de milioane. Nu era încă de 20 de milioane. După Război, anii 1945-1950, când  Stalin ne-a luat Basarabia și Bucovina populația României era acum de doar 16 milioane. Cam cât este acum, dar dacă ne gândim că din acești 16-17 milioane de români câți mai suntem acum peste 5 milioane sunt plecați la muncă în afară, produc pentru alte țări,  și dacă în țară mai suntem circa 12 milioane de români, și aceștia fiind o populație îmbătrânită, lipsită de forță de muncă, ESTE LIMPEDE CĂ POPORUL ROMÂN LA CAPITOLUL REZISTENȚĂ BIOLOGICĂ ȘI SOCIALĂ ÎN ISTORIE STĂ MAI RĂU DECÂT ACUM 60 DE ANI. Decât în anii 1950. Cu atât a fost dată în urmă România, cu peste 60 de ani ! România a involuat atât de mult încât ne găsim acum în anul 1950. Ba, mai rău dacă ne gândim că nu mai avem Economie, forță de muncă, resurse, totul fiind vândut, inclusiv jumătate din pământul Țării, care a fost din neolitic până azi temelia materială a existenței vieții umane pe acest pământ,  că Statul român a dispărut o dată cu Ceaușescu, că plecăm în continuare din țară, în timp ce la conducerea Țării se află doar mafioți jefuitori. Aceasta  este explicația pentru care Organismul românesc este acum mult mai slăbit, îmbolnăvit psihic, cultural și biologic, dezorientat, victimă a războiului informațional care aruncă asupra lui oceane de dejecții informaționale, culturale și psihice. Aceasta este explicația pentru care putem fi distruși mult mai ușor ca neam și ca Organism național,  ca Ființă  națională.

   Dacă ne gândim la faptul că poporului român,  acesta cât a mai rămas din el, 12-13 milioane de români, suntem dezbinați, dezorientați, manipulați, încăierați de partidele politice și de mulți Alții care folosesc pentru a ne dezbina metode ultrasofisticate, foarte eficiente, dacă ne gândim că sistemul de valori care a ținut neamul acesta în viață și l-a orientat  în istorie a fost distrus, și că habar nu avem ce este cu noi și încotro ne îndreptăm, că suntem inerți și nu mai avem nici un ideal național, că nu mai avem pentru ce trăi pe acest pământ, este limpede că ar trebui să fim îngrijorați, și că asta face ca Ființa națională să fie foarte ușor distrusă ! De altfel și pentru că am fost distruși economic, psihic, cultural, biologic, ca Organism național, că nu mai aven nici un ideal, că suntem lipsiți de energie, face din nou o populație inertă, lașă, slabă, jefuită, fără nici o reacție !

    Românii de acum 60 de ani, de după Războiul ultim mondial, așa cum erau ei în marea lor majoritate țărani, formând clasa țărănească, deși erau țărani sau ciobani cu patru clase, din punct de vedere biologic și psihic erau mult mai sănătoși, mai vitali. Mai uniți, mai morali, mai puternici în fața vicisitudinilor istoriei, în fața Ocupantului  sovietic, pe care l-am invitat să vină în țara în urma Loviturii de stat de al 23 august 1944, când regele Mihai și complotiștii au predat și Țara și Armata și bogățiile țării în mâinile lui Stalin, în mâinile dușmanului nostru secular, care din anul 1812, când ne-a luat Basarabia, nu a urmărit decât să  ne acapareze, să pună cizma pe grumazul nostru, să ne ia bogățiile și tot ce mai aveam noi !  

    Cultura locuitorilor României trăitori în anul 1950, pentru că erau formați în universul popular în care s-au născut și au trăit, într-o cultură sănătoasă, naturală, care îl ancora pe român  asemenea rădăcinilor unui arbore în pământul milenar al strămoșilor lui, care îl integra solid în universul  spiritual și cosmic în care trăiam de sute de ani, îi făcea pe părinții noștri să fie puternici și tari, de nedislocat. Bine integrat în universul cultural tradițional, în cultura populară creată de acest neam de-a lungul secolelor, românul era legat profund de glia strămoșească. El nu putea fi dezrădăcinat cu ușurință, și dacă era nevoit el mergea curajos la luptă să își apare țara și pământul strămoșesc cu vitejie. Așa se explică de ce după al doilea Război mondial când România a intrat sub cizmă rusească s-au găsit mulți români care au luat arma în mână, s-au făcut partizani și au luptat în munți împotriva sovietizării Țării. Așa se explică de ce în Primul și în al Doilea război mondial românii au plecat cu fruntea sus la luptă să-și apere pământul strămoșesc sau să recâștige provinciile pierdute, Basarabia și Bucovina. În primul Război mondial peste 300 de mii de tineri țărani români îmbrăcați în haina militară și-au dat viața  pe câmpul de luptă ca să apere Țara, au învins  la Mărăști, Mărășești și Oituz, și au făcut România Mare. Acum clasa țărăneasca a dispărut din istoria noastră, iar Intelectualii români bolnavi de egoplasm, de egoism, de lașitate, de idividualită,  dedublați, lași, lipsiți de conștiință, lipsiți de demnitate sunt total incapabili să apere Țara. Fuga din țară a românilor ca potârnichiile, fără să se gândească pe mâna cui lasă țara,  că fii lor nu vor mai avea nici un viitor aici în vatra strămoșilor lor, că alții vor jefui  bogățiile dăruite de Domnul și munca strămoșilor noștri este o realitate cruntă și foarte periculoasă.

Bine îi zice Țara poporului român în Scrisoarea adresată de actorul Florin Zamfirescu românilor ?

„Nu vezi că ne pierdem unul de altul?
Tu, POPOR român ești cel care dai bir cu fugiții!
Nu-ți mai pasă de străbunii pe care i-am strâns la pieptul meu?
Nu mai vrei ca nepoții tăi să se scalde în apele mele?
Nu-ți mai plac bucatele pregătite de mine?
Mă lași singură, la cheremul tuturor?
Mă simt tăvălită și necinstită de toți năvălitorii”.…

    Vedem așadar că poporul român  în momentul Primului Război mondial, anii 1914-1918,  era capabil să lupte până la jertfirea totală pentru a-și apăra țara, pe când poporul de azi, sau mai bine zis societatea de azi dezbinată, atomizată, intoxicată și bolnavă nu mai știe cum să dea bir cu fugiții, pentru că nu-i mai pasă de mormintele și de jertfa strămoșilor, de frumusețile acestui pământ, de viitorul copiilor ei, de ce a avut și are mai sfânt acest neam. Pe când strămoșii noștri, țărani și ciobani, au luptat să-și apere țara și pământul strămoșesc intelectualul din perioada postcomunistă, (pentru că toți suntem intelectuali, nu-i așa, avem liceul făcut, o facultate, trei, șapte) al cărui caracter a fost infestat de egoplasm, de lașitate, de dedublare, de lipsă de moralitate și demnitate din perioada comunistă, iar după 1990 și mai abitir, nu face nimic, nu întreprinde absolut nimic pentru a-și apăra țara, pentru a participa la dezvoltarea ei. Decât să bârfească și să fugă de țară.

    Ajunși aici credem că am demonstrat cât se poate de convingător că poporul român și România sunt în această perioadă procomunistă mult mai vulnerabile, mai slabe, periculos de vulnerabile în fața istoriei, a vicisitudinilor ei, a încercărilor la care ne supune destinul nostru de popor chinuit și jefuit. Noi, românii, suntem mult mai slabi acum în deceniul doi al secolului XXI decât erau în anul 1917 bunicii noștri, sau chiar în anul 1950 părinții noștri. Organismul național românesc este acum foarte fragil, destructurat, dezechilibrat, distrus psihic, cultural, social, biologic, cancerizat, fiind mult mai  slab în fața Agresiunilor istorice. Am putea să spunem este periculos de slab, de vulnerabil.

    Același lucru ni-l spune și economistul Ilie Șerbănescu. Să citim cu atenție ce ne spune în fragmentul de mai jos, luat dintr-un articol din  ziarul Cotidianul:

„Iată, într-un bilanț real!”, exclamă ziaristul: „1) Dispariția economiei naționale și înlocuirea ei cu o combinație bizară între o economie străină, ce deține controlul, și o economie subalternă derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi;

2) Pierderea proprietății românești asupra țării, românii devenind chiriași pe pământurile strămoșești;

3) Transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE; 4) Lichidarea deciziei naționale în plan politic;

5) Efect maxim al alinierii prețurilor și disjuncției salariilor din UE, cel mai important mecanism de extracție de sevă economică din țările periferice de către țările din centru;

6) De la rezonabil la odios în împărțirea PIB-ului între muncă și capital; salariile cele mai mici din UE;

7) Deposedarea „administrativă” mai împovărătoare decât cea economică (răpirea dreptului de a beneficia de resursele proprii, falsele liberalizări fără temei economic și fără condiții concurențiale, impuneri de creșteri de tarife în utilitățile publice);

 8) Punct final impus agriculturii și șanselor oferite de aceasta României;

9) Marea expropriere istorică a românilor de pământurile lor;

10) Îndatorare externă pentru nimic; amanetarea statului pentru finanțarea băncilor străine; 11) Depopularea țării, tragedia bejeniei naționale;

12) Sărăcirea țării, declasarea socială și tratamentul dezonorant al românilor în UE;

13) Minciuna în staniol a fondurilor europene;

14) Anularea perspectivelor de ieșire din subdezvoltare și consolidarea poziției codașe în Europa;

15) Agresiunea asupra identității naționale.”

 Lecturând afirmațiile curajosului Economist pe noi ne cuprinde groaza, spaima, ne ia cu fiori: pe dumneavoastră, oamenii politici, oamenii din Justiție, din Poliție din Armată, de ce nu vă cuprinde nimic, de ce nu vă pasă de jefuirea, umilirea și distrugerea acestui neam, cel mai bătrân din Europa, temelia, creuzetul genetic și cultural al Europei de azi ? Dar pe dumneavoastră, domnilor din mass-media, care ne bombardați de ani de zile cu numărul asfixiant de crime, de violuri, de accidente, de sinucideri, cu kilometri de reclame, cu circul și cu certurile dumneavoastră între televiziuni, care ne îmbolnăvesc ? Dar dumneavoastră domnilor scriitori, domnilor profesori universitari, domnilor educatori, domnilor oameni de știință, domnilor medici, că sunteți oameni de carte, de ce tăceți și vă vedeți doar de interesele dumneavoastră personale, egoiste, de indivizi mărunți ? Cine să lupte pentru Țara aceasta, bătrânii din satele care  sunt o ruină, femeile, copiii ?

     România muribundă de azi este atât de distrusă, atât de slabă, de vulnerabilă, de devitalizată, de atomizată încât poate fi spulberată foarte ușor. Subliniem acest lucru pentru că suntem îngroziți că acest Adevăr înspăimântător nu ni-l spune nici presa, nu ni-l spun nici oamenii de cultură, nici oamenii de știință, ci dacă îl mai rostesc câțiva oameni de cultură curajoși ca domnul Călin Georgescu, Ilie Șerbănescu, ca acest admirabil patriot care este domnul general Corvin Lupu și ca subsemnatul.

   Așadar, dragii noștri compatrioți, așa stăm, acesta este adevărul, de la acest Adevăr îngrozitor, de pe acest aliniament, care este anul 1950, plecăm noi la acest Drum al Damascului și al Golgotei, ca să salvăm poporul român și România. Niciodată poporul român nu a fost mai slab, mai defensiv, mai vulnerabil în fața istoriei, în fața dușmanilor ca în această perioadă postcomunistă, când este Victima și Obiectul celui mai Mare, Perfid, Abscons și Distructiv Război din istoria sa.

    Și ca să vedem că vulnerabilitatea poporului român, a Organismului românesc în fața agresiunilor de tot felul, foarte perfide, savante și distructive, din afară și din interior, este cât se poate de mare, vă spunem că o dată cu Nicolae Ceaușescu a dispărut pentru o lungă perioadă de timp Statul român, fapt care este cât se poate de grav. De altfel Economia,  Cultura, Învățământul și Societatea Românească au fost distruse și datorită faptului că nu a mai existat Statul român autentic care să apere Avuția națională, Economic, Societatea… Așa zisul Stat de drept este o mască, un mijloc prin care suntem păcăliți, manipulați, și în spatele căruia se ascund un grup, o rețea de mafioți, care își urmăresc doar interesele lor …și împlinirea intereselor străine. În realitate Statul de Drept românesc din această perioadă este un Antistat  (adică un Instrument invers, opus Statului autentic) și un Instrument în mâinile intereselor străine și ale mafiei naționale.

      La aceasta mai adăugăm faptul că poporului român i-a fost distrusă cultura, valorile  culturale autentice, pozitive fiind înlocuite cu valori negative, toxice, care îmbolnăvesc sufletele oamenilor și sufetul poporului român, slăbindu-l. La fel i-a fost distrus Învățământul și Sănătatea. Și când îi distrugi unui popor Învățământul, Cultura și Sănătatea ești sigur că l-ai terminat, că acel popor nu mai are nici un viitor, este total incapabil să-și mai revină, să mai renască. De aceea spunem și noi într-un glas cu  foarte mulți români care cred lucrul acesta, că NUMAI DUMNEZEU NE MAI POATE SLAVA!  De aceea, bunule Tată ceresc, fierbinte Te rugăm, îndură-Te de neamul lui Decebal, al lui Ștefan cel Mare, al lui Eminescu și nu ne lăsa să pierim ! Și chiar dacă am ști că România și poporul român vor fi total învinse și că vom pieri noi tot vom lupta până la capăt pentru salvarea lor !  Însă Domnul nu ne va lăsa să pierim ! Slavă Ție, Doamne ! Amin !

Prof Ștefan Dumitrescu, scriitor, Purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București !

                 

                                     DRAGI ROMÂNI !

Și pentru că este Ajunul anului nou, așa cum suntem noi, creștinii, cu inimile încălzite de credință și de  dragostea Lui Dumnezeu, pornim  în seara aceasta cu Colinda prin toate satele și orașele. Primiți-ne, vă rugăm cu această Colindă de Țară!

                                   COLIND DE ȚARĂ

 

 

 

O, lerui ler,

Ce prăpăd e,

Doamne,

Lerui ler,

Pe pământ

Și în cer,

 

Lerui ler,

Țara mea

Răsărind pe cer

Ca o stea !

 

Aruncată

Acum

În noroi

Și călcată-n

Picioare,

O, lerui ler,

De tâlhari

Și de noi,

Agonizează

Și moare !

 

Lerui ler,

Ce se întâmplă,

Neamul meu

Cu tine,

Ne sinucidem

Și nu  ne

Este bine !

 

O, lerui ler,

E noapte

În sufletele

Noastre

Pustii

Și deșarte,

 

O, lerui ler

Miroase Țara

A prăpăd

Și a moarte,

O, lerui ler,

Până-n adânc

Și până

Departe !

 

O, lerui ler,

Țara mea,

Cum se reped

Asupra ta,

Corbii, hainii

Tâlharii și câinii,

Să te sfâșie,

Din hoitul tău

O, lerui ler,

Nimic

Să nu

Mai rămâie !

 

O, lerui ler,

Neamul meu

Trădat

Și distrus,

Înviază din moarte

O, lerui ler,

Ca Iisus !

 

Nu te mai poți

Trezi

Din moarte,

Nu-i așa ?

Poporul meu iubit

Și țara mea !

 

 O, lerui ler,

 De durere

Un  urlet sunt,

O, lerui ler,

Pe pământ

Și în cer !

 

O, lerui ler,

O, lerui ler,

Adânc mă rog,

Bunule Tată,

Îndură-te de noi

Și ne mai

Salvează

O dată !

 

O, lerui ler,

O, lerui ler,

E pustiu

În sufletele

Noastre

Și ger

Și târziu !!

 

ȘTEFAN DUMITRESCU

31. 12. 2016

Sursa : http://www.stefandumitrescu.com/2016/12/31/treia-scrisoare-literara-si-pedagogica-pe-drumul-salvarii-poporului-roman-si-al-romaniei/

Mă simt privilegiată, fiind prima persoană care a văzut şi a strâns la piept volumul intitulat Poetical Bridges – Poduri lirice, ediţie bilingvă (engleză-română), a antologiei de poezie română-neozeelandeză.

 Cartea a apărut la sfârşitul anului 2016, publicată de Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, România. Un proiect cultural realizat prin contribuţia a 24 de poeţi din două ţări, România şi Noua Zeelandă, aflate la antipozi, la mii de kilometri distanţă, cu istorii, culturi şi civilizaţii extrem de diferite. Acest lucru a fost posibil prin iniţiativa poetei Valentina Teclici, care, în anul 2002 a ales să trăiască în Aotearoa, „Ţara Norului Lung şi Alb”. În cadrul acestei „construcţii” lirice, Valentina Teclici îşi asumă resposabilităţile de antologator, editor şi traducător.

 Autorii incluşi în volum participă fiecare cu un buchet de trei poezii. Iniţiativa editorului se explică prin bogata sa experienţă de scriitor şi poet în ţara natală şi în cea adoptivă, fiind autorul mai multor volume personale şi în colaborare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Societăţii de Poezie din Noua Zeelandă şi al Societăţii Poeţilor în Viaţă din Hawke’s Bay, Noua Zeelandă.

Volumul este un bogat florilegiu de poezie care înlătură distanţe, oprelişti, apropie şi elogiază unitatea în diversitate. Exerciţiile consecvente de integrare culturală, experienţa din ce în ce mai bogată în acest sens constituie temelia aprecierii tuturor culturilor şi armonizării relaţiilor din şi dintre ţări şi popoare. Multiculturalitatea este o realitate caracterizată printr-o atitudine de recunoaştere şi de respect faţă de valorile culturale şi umane ale celorlalţi, este un mod de viaţă. Atât timp cât se va scrie poezie, atât timp cât se vor publica asemenea cărţi, atâta vreme cât vom fi solidari întru cuvântul scris, avem speranţa că lumea va fi mai bună, că iubirea între oameni persistă şi Domnul ne iubeşte pe toţi.

Urez poeţilor neozeelandezi şi români incluşi în carte inspiraţie, unitate în trăiri şi sentimente, pana scrisului să le fie mereu vie şi să constituie „arma” cea mai preţioasă şi eficientă pentru pacea şi binele planetei şi locuitorilor acesteia, dincolo de timp.

Aceste gânduri sunt o invitaţie la lectura cărţii, lăsând cititorului bucuria de a aprecia volumul şi contribuţia fiecărui autor la conturarea şi temeinicia unui proiect, după ştiinţa mea, primul şi singurul de acest gen până acum între cele două ţări.

Şi, nu în ultimul rând, cu ocazia împlinirii anilor îi urez poetei Valentina Teclici multă sănătate, energie şi inspiraţie pentru noi volume publicate, iar în munca de editare şi traducere multe proiecte împlinite.

„LA MULŢI ANI ŞI BUNI”!

 

____________________

  

VALENTINA TECLICI,

Repere biobibliografice

 

Scriitor, poet, publicist, editor, traducător

S-a născut la 21 ianuarie 1952,  în com Dolheşti, jud. Iaşi, în familia Sofiei şi Valentin Teclici. A copilărit şi a învăţat în Huşi, judeţul Vaslui, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi. Obţine doctoratul în sociologie la Facultatea de Sociologie-Psihologie-Pedagogie, Universitatea Bucureşti cu teza de dizertaţie Copiii străzii, diagnoză şi strategii de combatere. „Studiul Valentinei Teclici pune, pentru prima oară, problema copiilor străzii din România în dimensiunea ei reală şi în raport cu situaţia pe plan mondial. Apar astfel şi soluţiile – mai mult sau mai puţin reuşite – care au fost aplicate de la cunoaşterea fenomenului la mediatizarea lui şi la adevărata lui stare de fapt”, consemnează psiho-sociolog Valentina Negriţoiu în (Câteva gânduri care prefaţează  lucrarea Vina de a fi copil al străzii, p. 11).

          Valentina Teclici a început să scrie poezii din clasa a doua. „Mi-amintesc că primele două poezii le-am lăsat intenţionat într-un caiet pe care l-a luat învăţătoarea mea, d-na Liuba Matei, acasă, să verifice o temă. Învăţătoarea mi-a pus a doua zi o mulţime de întrebări (Dacă am copiat poeziile dintr-o carte, dacă m-a ajutat cineva) şi din întrebările ei, am înţeles că poeziile mele aveau o oarecare valoare, dacă ea nu putea crede că mintea mea le concepuse. În familie circulau nişte poveşti că unele rude din partea tatălui erau talentaţi la rime şi puteau compune poezii pe loc, pornind de la orice cuvânt.”, mărturiseşte Valentina.

          Debutează publicistic în perioada adolescenţei.  Iată ce consemnează Tudor Opriş în lucrarea „500  debuturi literare: Istoria debutului şcolar al scriitorilor români: (1820-1980), Editura Porto Franco, 1991, p. 202-203: „Valentina Teclici, redactoare şefă a revistei Năzuinţe a Liceului „M. Kogălniceanu” din Huşi şi animatoarea cenaclului literar din prestigioasa şcoală huşană, a risipit colaborări adolescente în publicaţia pe care a condus-o, în presa locală, în antologii… Debutul literar (posterior celui din  revista Zorile a Liceului „Cuza Vodă” din Huşi, nr. 2/1968), îl găsim în pagina elevului din nr. 7/1971 a revistei Amfiteatru  cu poezia Cînd plouă”: Cînd plouă / Copacii îşi cântăresc picăturile / Şi nu se mai miră / De-albastru. / Vântul a învăţat caii / Să urce în tei / Şi să cânte. / De câte ori plouă / Cântăresc caii / În balanţa vântului.

Volume publicate: Moş Teacă, dramatizare scrisă în colaborare cu Vlad Vasiliu după „Schiţe şi articole” de Anton Bacalbaşa şi jucată la Teatrul „Maria Filotti”   din Brăila  (1985-1987); De la noi din grădiniţă, versuri, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1986 (premiu naţional); Mama mea e cea mai bună, versuri, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1987); Fetiţa cu nume de cântec, povestiri, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1990; Jocurile verii, versuri, Bucureşti, Editura Coresi, 1991; Caseta video- poveşti: Daruri de la Moş Crăciun (în colaborare cu Cezarina Adamescu şi Ene Stanciu, 1992); L’Enfance en Poesie, versuri, traducere în franceză de Constantin Frosin, Editura L’ Etoile d’Argent (Belgia, 1993, carte care a luat mai multe premii naţionale şi internaţionale); Vina de a fi copil al străzii, Bucureşti, Editura Oscar Print, 1998; Ghid de Educaţie pentru Sănătate, Bucureşti, Editura Oscar Print,  2002 şi reeditat în 2004,  sub egida Centrului Romận pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană; The Dance Lesson, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2002; Gioconda nimănui, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2011; Dialog, în colaborare cu Ana Anton, Bucureşti, Editura Oscar Print,  2011; De la imposibil la posibil – From impossible to possible, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2013; Oglinzi, în colaborare cu Violeta Ionescu, Bucureşti, Editura Oscar Print,  2013.

În viziunea scriitorului  Dan Ravaru „Ansamblul versurilor doamnei Valentina Teclici, pe lângă încărcătura de idei şi de frumuseţe, este un apel spre întoarcerea la adevărata poezie, la frumosul etern, salvat de influenţele contemporane ale prozaismului şi violenţelor de limbaj”.       În volumul Poetical Bridges – Poduri lirice, Valentina mărturiseşte: „Poezia pentru mine este un mod spiritual de-a explora tainele sufletului şi-ale gândului. O cale unică de-a împărtăşi propriile frământări, îndoieli, întrebări, revelaţii, observaţii cu tine însuţi, cu semenii şi întregul Univers. Este nelinişte, căutare, energie. Este tinereţea fără bătrâneţe.”

Vasilica Grigoraş                                 

 

 

Chipuri prinse-n rame

(Cu drag, poetei Valentina Teclici)

 

 

Depărtările nu există

aidoma uitării

ce-și întinde vălul peste mări…

Chipuri prinse-n rame

surâd tăcut

printre razele

sufletului,

când ziua devine incandescentă

prin trecerea anilor…

 

 

Nimic nu poate schimba

pomul ce și-a îmbogățit coroana

prin frumusețe și rod bogat…

Verdele abundă

prevestind iarăși,

un nou ciclu…

Pentru tine,

draga mea…

 

La Mulți și Fericiți Ani

21 ianuarie 2017

Mariana Gurza

 

 

Între cer și pământ

 

O ghiară

inima-mi străpunge

viul  se scurge

nu mai simt nimic

oprită de timp.

 

O cicatrice pe inima mea

și câte vor mai fii

din neliniști târzii…

 

Din nou cineva

m-a întors din drum

arătându-mi calea…

 

A fost doar vis

nu –mi înțelegeam rostul

mă priveam dintr-un colț

nerecunoscându-mă

pe drumul morții…

Îmi venea să râd

văzându-mă acolo

nemișcată…

Mă ciupeam inconștient

pentru a reveni,

deși,

eram într-un zbor

între cer și pământ….

 

Mariana Gurza

 

Aceasta este A Doua Scrisoare literară și pedagogică. Vor urma în ordine alte  Scrisori, în care le  arătăm românilor adevărata situație în care ne găsim, starea foarte gravă și periculoasă în care a fost adus poporul român. Vă vom ajuta, dragi români, să înțelegem ce s-a întâmplat cu noi în anii aceștia, de ce suntem un popor dezorientat care habar nu avem încotro mergem și ce este cu noi, de ce poporu daco-român a rezistat două mii de ani în fața tuturor năvălirilor și de ce acum ne-am prăbușit ca un castel de cărți. Cum a  fost posibil să ajungem în  halul acesta.  Apoi, după ce vom înțelege de ce și cum am devenit Victima și Obiectul celui mai Mare Război din istoria noastră care ne-a  distrus aproape total, vă vom arăta, dragi Români soluția prin care putem să ne salvăm în istorie. Și cum putem deveni chiar un Mare Popor. Intrați ca și până cum pe siteul nostru www.stefandumitrescu.com, apoi mergeți al Secțiunea Povestiri de dragoste (Scrisorile aceste sunt adevărate Scrisori de dragoste adresate poporului român) unde veți găsi „Scrisorile noastre literare și pedagogice„, de la prima scrisoare până la ultima ! Fie ca Domnul să fie cu noi tot timpul pe acest drum !

 

SCRISORI LITERARE ȘI PEDAGOGICE

APEL ADRESAT POPORULUI ROMÂN !

PATRIOȚI ROMÂNI, NU MAI PUTEM AȘTEPTA, ȚARA ESTE APROAPE TERMINATĂ.  DACĂ NU  SE VA ÎNTÂMPLA UN MIRACOL ÎN ISTORIA NOASTRĂ CARE SĂ NE SALVEZE VOM DISPĂREA CA POPOR ȘI CA NAȚIUNE.

 DE ACEEA TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM,  SĂ PORNIM LA LUPTĂ SĂ SALVĂM  ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN !

PREGĂTIREA REVOLUȚIEI PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI !

 A DOUA SCRISOARE LITERARĂ ȘI PEDAGOGICĂ

 Cu siguranță că suntem cu toți dezamăgiți, mai mult scârbiți de clasa politică românească.  Am văzut cum  s-a consumat circul  trist dintre  Dragnea-PSM și  Klaus Iohannis. Bine că s-a terminat.(dar nu s-a terminat) Mâine sau în zilele următoare Iohannis va trebui să aprobe desemnarea primului Ministru propus de PSD în persoana d-lui….În cazul în care nu o va face va fi  jale…O va  face însă pentru că ține de scaun, și pentru că  ar provoca foarte multe tensiuni și haos în viața societății românești. Ar fi  pentru el sinucidere curată.

 Pentru un analist atent al scenei politice și pentru un cunoscător profund al clasei politice românești situația poporului român și a României rămâne foarte gravă și periculoasă. Prevedem că vor urma aceleași certuri și același circ care durează de 27 de ani în timp ce Economia va fi jefuită în continuare, românii vor pleca din țară, situația în spitale va rămâne la fel dezastruoasă, învățământul se va scufunda și mai mult. Aceasta este previziunea  noastră de viitorolog.

  Sigur este mai bine că a câștigat alegerile PSD-ul decât PNL, sigur este puțin mai bine că vor fi mărite salariile medicilor și ale profesorilor, DAR SITUAȚIA ORGANISMULUI NAȚIONAL ROMÂNESC VA RĂMÂNEA DRAMATICĂ. România  fiind în continuare în situația  de a fi o țară jefuită, săracă, manipulată din care românii vor pleca și în situația de a dispărea. Și iată de ce?

ADEVĂRATA  STARE A ORGANISMULUI NAȚIONAL ROMÂNESC. Din păcate foarte puțini români conștientizează SAU ȘTIU situația foarte gravă în care se găsesc poporul român și România. Când spunem Organismul Național Românesc ne referim desigur la România și la Sistemul socio-economic românesc, pe care le vedem în  ansamblul lor, ca un ORGANISM VIU. Aceste concepte definesc cum am spus aceiași realitate, România.

Dacă mess-media, ne gândim în primul rând la televiziuni, la radio și la presa scrisă, care nu prea mai este cumpărată, ne bombardează ziua și noaptea cu scandalurile din lumea politică, din lumea mondenă, dacă ne intoxică mințile și sufletele cu miile de accidente mortale, de crime, de scandaluri, de sinucideri, de furturi,și jafuri, (aceste fiind de fapt UN RĂZBOI INFORMAȚIONAL, PSIHOLOGIC, CULTURAL ȘI EDUCAȚIONALE PREMEDITAT) ei bine această mass media ne-a ascuns și ne ascunde, manipulându-ne, spălându-ne creierele adevărata stare îngrozitoare și îngrijorătoare a poporului român și a României.

 Credem că 80 sau 90 la sută dintre români (ceea ce este foarte grav) nu știu care este adevărata situație a României. Există doi (la care adăugăm Biroul de Viitorologie de la București) oameni pentru care avem o deosebită stimă, care au avut curajul și luciditatea să le spună românilor adevărata situația a poporului român și a României. Este vorba despre profesorul univ de Economie, Ilie Șerbănescu,  pe care l-am văzut mai des la Antena 3 și despre dl Călin Georgescu, Președintele Filialei de la Viena a Clubului de la Roma. Circulă pe internet o Scrisoare a d-lui Ilie Șerbănescu în care patriotul,  lucidul economist ne spune foarte clar că România nu mai are Economie, că România este o colonie și o piață de desfacere, că apa le-am dat-o francezilor și  pentru apă le plătim lor, pentru curent electric le plătim italienilor, pentru gaz le plătim rușilor, că 80 la sută din industria României a fost distrusă, că 80 la sută din capitalul din România este străin, că 80 la sută din resursele țării au fost vândute, că peste 40 la sută din pământul arabil al României a fost vândut străinilor… Și acesta este Adevărul, dragi români, îngrozitor Adevăr !

 Articolele domnului Călin Georgescu completează imaginea dezastrului României. Astfel, ne spune domnul Georgesu, Economia românească a suferit distrugeri care sunt mai mari decât distrugerile provocate de Primul și al Doilea Război mondial și de cutremurului din anul 1977 la un loc. Că distrugerile provocate României depășește 1000 de trilioane de euro. Cifra este enormă și din păcate adevărată. Altfel spus Organismul național românesc a fost distrus în proporție de peste 80 la sută. Știți dumneavoastră ce înseamnă să tai dintr-un organism uman, (din corpul dumitale, cititorule) și să distrugi 80 la sută din el, așa cum s-a întâmplat cu  Sistemul economic românesc și cu Organismul național românesc ? Vă spunem noi, organismul acela uman din care tai 80 la sută este de acum infirm, și este condamnat să sucombe. Aceasta este situație Organismului național românesc, dragi români în această perioadă postcomunistă.

La aceasta imagine a dezastrului românesc adăugăm următoarele distrugeri suferite de populația României. Astfel în anul 1989, anul în care a căzut Ceaușescu, regimul comunist, populația României era de 23.346.000 de locuitori. Populația activă, angajată în câmpul muncii, era de peste 11 milioane de oameni care munceau în Economia românească și care produceau. Populația școlară era și ea de peste 10 milioane de elevi și studenți. Ei bine, populația României mai este astăzi, în anul 2016, de circa 16-17 milioane de locuitori, aceștia fiind în marea lor majoritate bătrâni, pentru că toți acei care  au putut și pot să muncească au  plecat în străinătate. (De fapt nici nu se mai știe câți români au rămas în țară).

Ei bine din acești 16-17 milioane de român, peste 5 milioane, forța de muncă cea mai bună, a emigrat plecând la muncă în străinătate, astfel că în țară au mai rămas  în jur de 11-12 milioane de români.  Cu toții  știm că  multe sate românești au dispărut, iar majoritatea satelor românești sunt goale, sunt îmbătrânite, că sunt sate în care nu s-a mai născut un copil de zece ani. Și ca urmare a scăderii natalității în țară au fost desființate peste 4000 de școli generale, rămânând într-o comună numai Școala de la centru, unde întâlnim 6 copii în clasa I, 5 în clara a II-a, 7 în clasa a III-a. Dacă mergem seara prin orașele României vom vedea că aproape jumătate din ferestrele blocurilor sunt neluminate, semn că în acele apartamente nu mai locuiește nimeni, pentru că cei care locuiau în acela apartamente sunt plecați la muncă în străinătate. Numărul elevilor a scăzut în comparație cu cel al anilor  1989 de peste 5 ori… Această scădere catastrofală a numărului de locuitori ai Românei, acest dezastru  al populației României se numește GENOCID, ȘI EL PUNE ÎN PRIMEJDIE ÎNSĂȘI EXISTENȚA POPORULUI ROMÂN ȘI A NAȚIUNII ROMÂNE ÎN ISTORIE. Peste nici zece ani populația de etnie romă, singura care a crescut în această perioadă, și încă substanțial, demografic, va depăși populația  de etnie românească și atunci noi, românii, vom dispărea ca popor, devenind a doua etnie pe acest teritoriu străbun, daco-românesc.

În această situație se găsește deci poporul român, este distrus din punctul de vedere al populației mai mult de jumătate. Faptul că în țară au rămas doar bătrânii, faptul că nu mai există forță de muncă nici la sate nici la orașe, că nu mai găsești într-un sat un tâmplar, un cizmar, un mecanic, și aceiași situație este și în orașe, este semnul sigur al prăbușirii la pământ a poporului român.   

 Faptul că din 1989 până azi, din cei 23 de milioane și ceva de locuitori câți avea România au murit peste 6 milioane de oameni, iar din cei 16-17 milioane, câți români am mai rămas, peste 5 milioane au fugit la muncă în străinătate ESTE UN GENOCID MAI MARE DECÂT HOLOCAUSTUL  DIN CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

 Este așa, sau nu este așa, dragi români, din țară și din diasporă ? Este  sau nu este așa stimați domni care lucrați în serviciile secrete și care trebuia să păziți Organismul național român ca pe ochii din cap ? Este așa sau nu este așa, stimați colegi care lucrați în mass-media și care ați ascuns poporului român acest Adevăr teribil, preferând să faceți emisiuni pentru rating ?  ? Acesta este Adevărul, dragi români, și dacă suntem oameni cu  mintea pe umeri și dacă mai ținem la țara aceasta, trebuie să privim acest adevăr în față și să încercăm să rezolvăm Situația-problemă dramatică a poporului român și a României. De ce nu ne-au spus politicienii, partidele politice acest ADEVĂR DUREROS ȘI PERICULOS, MARE CÂT ROATA CARULUI ?

Pentru că acest dezastru istoric, total al României, a fost provocat în primul rând de clasa politică  românească ! Și pentru că politicienilor nu le pasă absolut deloc de poporul român ! Ei chiar sunt interesați să ascundă acest adevăr. Și în loc ca politicienii să ne spună acest adevăr, ca să ascundă  adevărul, să ascundă situația dezastruoasă a poporului român (creată de ei) ei promit  la nesfârșit în campaniile electorale și după ce ajung pe funcţii marea cu sarea. Că vor construi mii de kilometri de autostrăzi, că vor mări salariile și pensiile,  că vor crea zeci de mii de locuri de muncă. Dar, vai, toate acestea nu au fost decât minciuni, un mod grosolan de a ne manipula, de a ne minți, de a ne scuipa în faţă, de a ne călca în picioare, dus la extrem. Iar noi ne-am lăsat manipulați, mințiţi și nu am luat nici o atitudine, nu am  avut nici o reacţie (în afara celeia de a fugi din ţară ca potârnichiile, de a tăcea şi de a fura şi noi din ce a mai rămas) în faţa faptului că politicienii ne-au jefuit și ne-au mințit ca pe nişte gâște.  

Dar dacă politicienii, care sunt principalii artizani ai distrugerii Organismului național românesc au tăcut mințindu-ne în continuare, Mass-media care are funcția de a ne informa de ce ne-a ascuns acest Adevăr !?

Nu v-ați întrebat niciodată de ce nu ne spune nimeni în România că Economiei românești, care este baza, temelia existenței acestui popor, i s-au produs distrugeri care depășesc 1000 de trilioane de euro, și nu zice nimeni nimic ?  De ce nu se întreabă nimeni dacă pământul unei țări este vândut străinilor, deci nu mai este al acelei țări, pământul fiind temelia care hrănește  poporul, ce se întâmplă cu această țară și cu acest popor ? La asta mai adăugăm faptul că țara noastră nu mai are Economie și este doar o piață de desfacere și  o colonie, iar  locuitorii  care trăiesc într-o colonie sunt sclavi moderni, neosclavi. Așadar poporul român a fost deposedat  de aproape jumătate din pământul său, din pământul țării. (pământ care a fost apărat  cu sânge de moșii și strămoșii noștri). Ca să apere acest pământ în Primul război mondial au murit peste 300 de mii de români. Și ca și cum nu am fost distruși destul Poporului român i-au fost jefuite și furate pădurile, astfel că de la cea mai mică ploaie au loc inundații ale localităților. Ne întrebăm și vă întrebăm, dragi români, vă întrebăm domnilor politicieni, domnilor care lucrați în mass-media, domnilor scriitori, domnilor artiști, domnilor intelectuali, domnilor profesori universitari care tăceți, ce popor este acela care a fost deposedat de 80 la sută din bunurile cerate de el, și căruia  i-a fost asasinată un sfert din populație, iar celălalt sfert a fost alungat la muncă în străinătate, lipsind Țara de forța de muncă ?.

Bine, dar dacă oamenii politici au mințit la fiecare Alegeri poporul, manipulându-l ca pe o turmă, dacă presa a preferat să ne bombardeze cu milioanele de crime, de  accidente, de violuri, de sinucideri, cu circul oribil făcut de politicienii care se certau între ei în parlament și pe sticla televizoarelor în față, ca să fure în spate în cârdășie, POPORUL ACESTA CHIAR NU A AVUT CONȘTIINȚE CARE SĂ-I SPUNĂ ADEVĂRUL ȘI CARE SĂ LUPTE PENTRU EL ?  Mari conștiințe așa cum a fost și cum este Vladimir Bukovski, pentru care avem un mare respect. Acesta este adevărul, poporul român, România nu au avut aceste Mari Conștiințe, în primul rând pentru că nu le-a dat, nu le-a creat. Pentru că mediul românesc nu permite apariția și cultivarea unor asemenea Mari Personalități. Mulțumim Domnului pentru că am avut totuși Economiști ca domnule Ilie Șerbănescu și  ca domnul Călin Georgescu șu ca Biroul de viitorologie.

2

Bine și dacă aceasta este adevărata situație a poporului român și a României ce ar trebui să facă românii ? În primul rând ar trebui să se gândească la salvarea Țării și a lor, a Economiei, a populației. Dar nu se întâmplă acest lucru. Pentru că s-a întâmplat ceva foarte grav cu poporul român, așa cum ne spune actorul  Florin Zamfirescu :

„Erai cinstit, harnic și iubitor de glie si de familie. Ce te-a schimbat?
Nu vezi că ne pierdem unul de altul?
Tu, POPOR român ești cel care dai bir cu fugiții!
Nu-ți mai pasă de străbunii pe care i-am strâns la pieptul meu?
Nu mai vrei ca nepoții tăi să se scalde în apele mele?
Nu-ți mai plac bucatele pregătite de mine?
Mă lași singură, la cheremul tuturor?
Mă simt tăvălită și necinstită de toți năvălitorii”.

Ca  să putem ajuta poporul român ajuns în starea aceasta de letargie când  este asemenea unei vite căreia s-a dat cu parul în cap și abia se mai zbate muribundă căzută la pământ va trebui să înțelegem ce s-a întâmplat în istorie noastră și în ultimii 27 de ani cu neamul daco-românesc, de se comportă în acest  mod sinucigaș.

„Tu, POPOR român ești cel care dai bir cu fugiții!
Nu-ți mai pasă de străbunii pe care i-am strâns la pieptul meu?
Nu mai vrei ca nepoții tăi să se scalde în apele mele?”

Cuvintele acestea ar trebui să ne urmărească, să ne cutremure și să nu ne lase să dormim.  Cum adică, poporul lui Decebal și al lui Ștefan cel Mare a rezistat două mii de ani și să se prăbușească acum într-un mod atât de rușinos și de facil ?. Credeți-ne că nu este de colea ca poporul român, trăitor în aria carpato-dunăreană, care este de două mii de ani temelia și creuzetul în care s-a format Europa să dispară, iar noi, românii să fin total nepăsători și inconștienți.

Dar mai poate fi oare salvat poporul român ajuns în această situație când este jefuit și căzut la pământ ? Mai poate fi oare salvată România ?  Foarte mulți români, peste  50 la sută, cred că soarta poporului român și a României este pecetluită, că suntem  distruși definitiv și că nu ne mai putem reveni. Iată ce ne-a scris pe f b doamna Ionica Anghelina, și are mare dreptate.

„V-ați trezit târziu. De cine să-l salvați ? Viitorul României este rămas în mâinile lui Dumnezeu. Biroul de viitorologie decomandată nu privește departe. Surprindere totală”.

 Îi răspundem doamnei Ionica Anghelina că are dreptate. Credem și noi că soarta poporului român nu mai este în mâinile lui, pentru că nu vrea să și-o asume, și că este în mâinile lui Dumnezeu.  Cât despre afirmația că ne-am trezit târziu îi răspunde doamnei Ionica Anghelina, că ne-am trezit din anii 1991-1992, când am înțeles că România, Economia românească, întregul Organism Național Românesc sunt Victima și Obiectul celui mai mare război, a celui mai abscons, perfid și distructiv război cu care s-a confruntat poporul daco-român în toată istoria lui. Și că privirea noastră bate din trecut până departe în viitor ! O să demonstrăm lucrul acesta în Scrisorile următoare. Acest război mascat invizibil, atât de savant, de subtil și de distructiv a distrus Ființa națională românească în proporție de peste 80 la sută, a jefuit Economia românească la sânge, a distrus populația României într-un mod de necrezut, ne-a furat și ne-a distrus aproape toate resursele dăruite de Domnul, cum nu se poate închipui. Numai războaiele daco-romane din anii 101-102 și 105-106 au mai distrus poporul daco-român și bogățiile lui așa cum ne-a distrus acest Război mascat din ghearele căruia trebuie să ieșim cât mai repede, pentru că astfel nu mai rămâne nimic din poporul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Viteazul.

     Să reținem, niciodată poporul român și România nu au mai fost distruse ca acum în istorie. Atunci, după Războaiele daco-romane din anii 101-102 și 105-106 au dispărut doar Statul dac și instituția regalității, (pierderi foarte grave, poporul dac continuând să existe prin istorie decapitat, fapt care l-a supus la mari suferințe) poporul dac continuând să existe în istorie ca vai de mama lui. Acum, așa cum este căzut la pământ, incapabil de orice reacție, nu știm dacă poporul român se va mai putea ridica, se va mai putea slava vreodată. Noi asta facem prin acest „Scrisori literare și pedagogice” (și psihoterapeutice), prin cărțile pe care le-am scris (”Psihologia și Pedagogia poporului român”, ”Explicarea poporului român”, „Filozofia destinului românesc”, pe care le găsiți la Librăriile Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu din București) și pe care le vom scrie, prin poemele patriotice dramatice, încercăm să trezim poporul român la realitate, să-l ajutăm să se regăsească, și să iasă învingător din acest Mare Război mascat invizibil. De aceea vă spunem avem nevoie pe acest drum al Salvării poporului român de prieteni și de soldați loiali  României. Veniți cu noi, dragi români, vă așteptăm. Fără dumneavoastră nu ne putem nici salva nici ieși învingători. Fie ca Domnul să ne asculte ruga și să ne călăuzească pe acest drum foarte greu !

AȘADAR, DIN ACEASTĂ SITUAȚIA, DE PE ACEST ALINIAM PORNIM LA DRUM SĂ SALVĂM POPORUL ROMÂN ȘI ROMÂNIA !

   Ștefan Dumitrescu, scriitor , Purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București

29.  12. 2016

 

Sursa: http://www.stefandumitrescu.com/2016/12/29/doua-scrisoare-literara-si-pedagogica/