„Aduceţi Basarabia acasă
Aşa ne cere “Sfatul Ţării Doi”
Aduceţi Basarabia acasă
Reîntregiţi scăpa-vom de nevoi”.
(Virgil Ciuca. New York/ 22 aprilie 2016)
Avântul mişcării unioniste deranjează tot mai mult forţele proruse, care văd în aceasta o ameninţare la scopurile lor hegemoniste în regiune. Isteria antiunionistă ia avânt. Ea le întunecă minţile unora, care devin scule docile în mâinile acoliţilor Kremlinului. Această isterie dodonistă exprimată prin ruperea unor nevinovate hărţi, prin declaraţii de „…ai băga (pe unionişti – n.n.) în cartea roşie” îi uneşte pe toţi proruşii indiferent de culoare, credinţă ş.a. Am scris în repetate rânduri: în acest colţ de ţară numit Republica Moldova toate sunt dea îndoaselea. Nu mai există acea linie roşie care separă adevărul de minciună, credinţa de satanism, dreapta de stânga. Slujitori ai bisericii îi blagoslovesc pe satanişti la izbândă în lupta lor împotriva curentului credincioşilor ortodocși unionişti (unioniştii întotdeauna au fost de dreapta, iar dreapta întotdeauna creştin – democrată!), care devine tot mai deranjant pentru acoliţii Kremlinului, iar sataniştii cheamă poporul la credinţă „bisericii mame ruse”. Ca o sfidare a bunului simţ talimbul Dodon apare foarte des (în special, acum în ajun de Paști) la cele două televiziuni ale sale (NTV şi Accent TV) cu chemarea de „salvare a iubitei Moldove de pericolul unionist”, de a fi alături de „biserica mamă care de secole ne-a înfrăţit”. Nu e nevoie de prea multă logică pentru a înțelege fariseismul dodonist. Stimaţi credincioşi, care daţi crezare aiurelilor satanistului Dodon, mai citiţi programul şi statutul partidului criminal socialist al lui Dodon (continuatorul fidel al ideologiei sataniste marxist-leniniste): „Partidul politic (PSRM – n.n.) foloseşte simbolul permanent în forma stelei (roşii!!!) reliefate cu cinci colţuri…”. Vă imaginaţi câtă ipocrizie: una să scrii (în acelaşi statut şi program), să spui şi alta să faci (de ce ne-am mira: acesta fost întotdeauna crezul bolşevicilor şi urmaşilor lor!). Dar este arhicunoscut faptul că acesta (steaua roşie!) este simbolul satanismului, introdus de satanistul nr. 1, idolul ideologic al lui Dodon, Voronin ş. a. satanişti, V. Lenin, care declarase după puciul bolşevic că „…Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul împărat“. La ordinul lui au fost distruse biserici şi mănăstiri, deportaţi credincioşi, întemniţaţi şi împuşcaţi slujitori ai Domnului.This is obsession with Satanism as with total theomachy. Aceasta este obsesia satanismului. Leninism is materialistic by its ideology, but not by ontology.
Printre primii martiri ai satanismului bolşevic a fost Mitropolitul Vladimir al Kievului, împuşcat în februarie 1918 nu departe de Pecerskaia Lavra, centru spiritual cunoscut şi apropiat românilor datorită marelui mitropolit Petru Movilă. Dupa sechestrarea moaştelor, în acea mănăstire, pe Sfântul Prestol a fost pusă statuia lui Lenin. Câţiva mitropoliţi şi episcopi, precum şi zeci de mii de preoţi şi călugări, au fost nimiciţi prin împuşcare. Mulţi clerici din Rusia au murit în torturi inimaginabile, în răni înfingându-le cruci. Preoţii basarabeni ucişi la Chişinău în timpul retragerii ruşilor în 1941 au fost găsiţi cu ochii scoşi şi cu alte vătămări corporale greu de imaginat că ar fi fost făcute de o făptură omenească. În unele puşcării clericii au fost înecați în fecale. În mănăstirea intelectualilor, la Solovki, transformată în lagăr de exterminare, arhiereii erau obligaţi să doarmă în altar, unii chiar pe Sfanta Masă, şi să accepte plasarea tot acolo a vaselor pentru excremente. Drept răspuns pe 19.01.1918 patriarhul Tihon al Moscovei i-a anatemizat pe toţi cei care, fiind botezaţi în Ortodoxie, au ucis oameni nevinovaţi alături de hoarda comunistă. Trei zile mai târziu, Sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse a confirmat această anatemă (anatema nu a fost anulată până în prezent). Patriarhul Tihon l-a înfruntat pe Lenin pe faţă, pentru care fapt a fost arestat în acelaşi an, petrecând ultimii ani din viaţă în arest la domiciliu (mănăstirea Donsk din Moscova) în 1925 fiind otrăvit. A fost ultimul patriarh cu verticalitate şi credinţă. În a.1922 toate atribuţiile patriarhale au fost cedate mitropolitului comunist Agatanghel al Iaroslavului (de atunci până astăzi toţi patriarhii şi mitropoliţii bisericii ruse (inclusiv şi vladâca Vladimir – capul „bisericii Chişinăului şi a întregii Moldove!!!”) au colaborat cu regimul comunist. Cum poate fi tratată altfel acordarea de către patriarhul Alexii II comunistului nr. 1 Voronin a celei mai înalte distincţii bisericeşti „pentru promovarea şi apărarea ortodoxismului”? Bolşevicul Buharin declarase că “dragostea creştină este cel mai înrăit adversar al comunismului (socialismului – n.n.)“. Atunci cum să înţelegem „această dragoste creştină” a lui Dodon, auzită atât de des de pe ecranele televiziunilor lui?
Strigătoare la cer au fost şi răspunsurile episcopului de Bălţi şi Fălesti Markel în dialogul cu scriitorul Anatol Moroşanu, care sunt o chemare directa de renunţare la Ţară şi reîntoarcere la Rusia gulagurilor. Să-mi fie iertat nihilismul aparent însă în opinia mea Markel de mult timp nu mai este un propovăduitor al creştinismului printre mireni ci vândut pentru treizeci de arginţi serviciilor secrete ale Rusiei, aşa cum au fost majoritatea slujitorilor bisericii ortodoxe ruse după puciul bolşevic. Participant alături de Dodon, Ţîrdea, dar şi de ultranaţionalistii ultracomunisti ruşi Prohanov, Deleaghin s.a. la conferinţa „Moldova şi Rusia: istorie comună, valori comune” este clar rolul acestui „slujitor al bisericii”. Nu cred că merită să luăm în seamă „argumentele” lui Markel, care coincid întocmai cu argumentele antihriştilor Dodon, Voronin ş.a. Pentru mine un adevărat slujitor al bisericii naţionale este cel care aduce lumină în popor. Din păcate Markel nu face parte din această categorie. Doar cele câteva gafe (să fie doar gafe???) strecurate în dialogul cu pricina confirmă acest lucru.
„Ştefan cel Mare vorbea slavona, adică rusa, că nu era să comunice cu nevastă-sa – crăiasa Evdochia originară din Rusia Kieveană prin intermediul traducătorului”. Interesantă logică. Ei bine, Ştefan cel Mare a avut-o de soţie şi pe grecoaica Maria de Mangop, descendentă din neamul bizantinilor. Conform logicii lui Markel Ştefan cel Mare vorbea rusa, greaca, doar româna nu.
„…regele Ferdinand, rudă cu ţarul…”. Să nu ştie acest „aducător de lumină” că rudă cu ţarul era regina Maria şi nu regele Ferdinand!!!
„Unicul sprijin pentru idealul credinţei ortodoxe a fost Rusia…”. Care Rusie? Cea care a fost creştinată (şi nu cea de la Moscova ci Rusia kieveană!) doar în a. 988, atunci când „…poporul român a fost cel dintâi popor creştin” (N. Crainic), că „…la Nichea a se fi iscălit orînduialele soborului (primului sobor creştin!) acolo ţinut, Theofil, al mitropoliei Ghotiei (Daciei de la nord de Dunăre – n.n.)” (Gh. Şincai).
„…Cât priveşte limba română vă declar pe şleau: muntenii, transilvănenii şi toţi ceilalţi vorbesc limba moldovenească, rebotezată românească” declară „academicianul” Markel. După atâtea „perlele” istorice spuse mai sus mai străluceşte cu cunoştinţe în domeniul lingvistic.
„…Aşa numita Mitropolie a Basarabiei este mai mult o făcătură de interes geopolitic”. Adică revenirea la biserica Neamului este o făcătură şi nu rămânerea oarbă în sfera Bisericii Moscovei şi a întregii Rusii (ce are Moldova cu întreaga Rusie?) este făcătura geopolitică a Rusiei. De fapt ortodoxism înseamnă dreapta credinţă, însă pe lângă ortodoxia rusă există ortodoxia greacă (care ar fi mama ortodoxiei), română, sârbă, primatul fiind deţinut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Nu pot să mă închin bisericii, care a binecuvântat războiul de pe Nistru dus de nişte criminali împotriva poporului paşnic. Nu pot să cred în biserica care îi blagosloveşte pe antihrişti de alde Dodon în „lupta lor contra unionismului”. Nu pot să mă închin bisericii, care în raport cu noi a folosit crucea ca par de hotar. Nu pot să cred într-o biserică, care în loc să ilumineze poporul în limba sa l-a îndobitocit, propovăduindu-i credinţa într-o limbă neînţeleasă de el (limba rusă!), conducând la apariţia multiplelor secte (în perioada ţaristă). De ce atunci atâta închinăciune faţă de biserica ortodoxă rusă, care a fost subordonată ultimii apr. 100 de ani serviciilor secrete sovietice?
„…În romanul său de excepţie „Tema de acasă” scriitorul N. Dabija îi înferează pe ruşi, care sunt descrişi ca nişte monştri (dar tocmai aşa îi descrie şi regretata basarabeancă de origine rusă E. Kersnovskaia, care a trecut prin acest calvar!), pe când românii basarabeni, năpăstuiţi şi umiliţi de soartă, cheie de biserică” continuă Markel. Aceasta este o blasfemie, o insultă adusă sutelor de mii de deportaţi basarabeni: slujitori ai Domnului, cei mai buni intelectuali şi gospodari, multora dintre care le putrezesc oasele pe întreg întinsul siberian până la Cercul Polar.
„Apropo Ştefan cel Mare n-a purtat războaie cu ruşii…” ne luminează Markel. N-a purtat fiindcă la acel timp Rusia practic nu exista. Cnezatele ruseşti încă mai plăteau tribut Hoardei de Aur. Filorusul Markel ar trebui să ştie că Ştefan cel Mare a domnit cam în perioada când Ivan cel Mare (1462-1505) abia începuse acţiunile de „strângere a pământurilor ruseşti” (de altfel prin aceleaşi războaie fratricide!) (el având acest drept, iar noi nici acum nu avem dreptul de a fi împreună toate pământurile ruseşti!!!) şi nu putea să-i fie de ajutor, neavând nici hotar comun. Să fim siguri că ar fi purtat dacă ar fi domnit mai târziu. El şi-ar fi apărat Ţara aşa cum a apărat-o de turci.
Ceva despre istoria comună a Moldovei cu Rusia, despre care ne vorbeşte episcopul comunist Markel. Care istorie comună? Poate cea legată de nefericita înrudire prin căsătoria fiicei Elena cu ţareviciul Ioan, care împreună cu nepotul ţareviciul Dmitrii, nominalizat urmaş la tronul Rusiei, au fost sugrumaţi în închisoare, fiica Elena supravieţuindu-l pe marele Stefan doar cu un an? Sau poate de la 1812 încoace? Adevărata istorie comună de mii de ani acest colţ de ţară a avut-o cu restul Ţării, fiind parte componentă a culturii Cucuteni, a Traciei, a marelui Regat dac al lui Buerebista, a multiplelor state medievale româneşti, parţial a micii Românii de la 1859 şi principalul promotor al Marii Uniri de la 1918.
În final i-aş spune episcopului comunist prorus Markel că nu Dabija greşeşte în ideea Unirii ci tocmai el a greşit (dacă a greşit?), luând calea iluminării creştine. Să-mi fie iertat păcatul dacă am greşit însă prin gura acestui slujitor al bisericii vorbeşte diavolul chiar în ajun de Sfintele Sărbători de Paste. Diavolul a pus stăpânire pe el, nu şi pe noi, cum declară. „Atingeti un punct dureros care stârneste lacrimi: coruperea clerilor. Multi erau cekisti sau securisti înainte de a fi hirotonisiti si, asa cum învăţaseră în şcolile de Partid că trebuie să fie un popă, au devenit nu călăuze şi duhovnici ai neamului, ci factori de cretinizare a norodului. Numai şcolirea majorităţii băştinaşe va “scoate norodul din nerozie” cum spuneau “deşteptătorii neamului” spune I. Cepleanu, prof., Paris.
Referitor la Re-unire numai uniţi putem realiza Re-unirea, rezolva gravele probleme, cu care se confruntă această aşchie de popor. Acest lucru încercam să-l discut cu cei din jur la protestul de duminică. O doamnă în etate şi cu un alt domn, sosiţi de la Orhei, au declarat clar că sunt unionişti. Un al treilea în vârstă de până la 50 de ani declara cu spume la gură că este moldovean şi doreşte să se „…unească toate cele trei moldove”. „Răsădeşte Doamne dragostea şi crinul / În Ogorul năpădit de ură/ Şi aşterne peste munţi de zgură / Liniştea, iertarea şi seninul” ar fi spus în acest caz Corneliu Coposu. Mai erau în jur şi din cei care ar dori unirea cu România dar… Iată aceştia trebuie recuperaţi. Dar şi dintre susţinătorii stataliştilor nu sunt toţi pierduţi. Aveam cu mine careva materiale informative, pe care le-am difuzat. Este clar că avem de lucru. Nou formatele departamente ale „Sfatului Ţării 2” au de lucru. Dar şi noi cu toţii, în special, intelectualii, ar trebui să ne punem pe treabă, fără a aştepta comenzi de sus, în greaua problemă de iluminare. Un alegător deşteptat va vota altfel decât o face astăzi. „Unirea Basarabiei cu Ţara este singura soluţie firească. Şi se va produce! Aşa să ne ajute Cel de Sus” ne scrie cu încredere prof. dr. Nicholas Dima din SUA. Aceeaşi încredere ne-am dori-o cu toţii. Să nu fim indiferenţi! Să nu fim nepăsători, în special, astăzi când avem atâta ipocrizie la nivel guvernamental! „Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte / Multe / Şi pribegesc scrâşniri din dinţi…/ Dar cine să le-asculte, /Când minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,/ Când guvernanţii-s de carton /Şi nepăsarea Rege?” scria acum 100 de ani Ion Pribeagu (În ţara mea, 1915).
Să nu fim nepăsători. Să aducem Basarabia acasă!
Valeriu Dulgheru
