George ROCA: Delicată, modernă, interesantă, sofisticată, prietenoasă, comunicativă, expresivă, harnică, educată… sunt doar câteva trăsături pe care le aveţi. Dumneavoastră cum v-aţi defini, distinsă Daniela Gîfu?
Daniela GÎFU: Toate astea la un loc… şi ceva în plus. Sunt născută sub semnul Capricornului… Semn de pământ. Prin urmare, sunt ambiţioasă, cerebrală, întreprinzătoare, chibzuită, organizată, imaginativă, generoasă, vehementă, melancolică, aş putea spune predispusă la pesimism, corectă, uneori repezită şi aş putea continua. Dar mi-e să nu-L înfurii pe Cel de Sus!
De fapt, am o viaţă activă. Uneori exagerez de teama să nu fi pierdut timpul pe astă lume. Mereu îmi propun prea multe şi asta – probabil – mă înclină spre tristeţe. Dispun de un spirit… versatil. În sensul că, mai mereu – hmm, dacă voi continua, e posibil să mă tem şi de mine însămi – îmi schimb obiectivele, oricât de fermă mi-ar fi voinţa. Şi, cred că cel mai vădit defect al meu, păstrez amintirea ofenselor primite.
George ROCA: Puţină istorie personală, vă rog! Amintiri plăcute… din copilărie…!
Daniela GÎFU: Amintiri… Sunt unele cuvinte al căror sens este, sau ar trebui să fie, tăinuit. Sunt originară din Bârlad şi o mândrie locală am purtat-o mereu cu mine. Cine nu a auzit de primul domnitor al Principatelor Unite, Moldova şi Muntenia, Alexandru Ioan Cuza? Sau de poezia „Gândăcelul” scrisă de poeta Elena Farago? Sau de inegalabilele portrete de copii realizate de pictorul Nicolae Tonitza? Sau de lingvistul Alexandru Philippide care dispreţuia formele fără fond? Sau de piesa de teatru „Take, Ianke şi Cadâr” scrisă de dramaturgul Victor Ion Popa, al cărui nume îl poartă şi Teatrul din urbe? Sau de savantul fizician Ştefan Procopiu, a cărui biografie m-a urmărit în anii adolescenţei, care a avut neşansa să se nască în România, motiv pentru care premiul Nobel l-a pierdut în favoarea fizicianului Niels Bohr pentru formula magnetonului.
De altfel, o amintire tare dragă mie a fost vizita pe care am făcut-o în toamna anului 1992 doamnei sale, Rodica Procopiu, care s-a dus la cele veşnice la vârsta de 101 ani. Aveam 19 ani şi eram deja studentă în anul I la Facultatea de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), facultate pe care am ales-o cu gândul să fac o carieră în cercetare. Avea o memorie absolut sclipitoare.
Şi, special l-am lăsat la urmă, fostul om politic al epocii comuniste, Gheorghe Gheorghiu Dej, figură extrem de contrariantă, care, se pare, că de pe patul de moarte, în martie 1965, convocându-i pe membrii Biroului Politic, l-a desemnat drept succesor pe Gheorghe Apostol şi nu pe Nicolae Ceauşescu. Acesta din urmă nici nu votase.
Dar să revin la… amintirile copilăriei. Mă voi opri la una tare dragă mie. Să fi avut vreo 13 ani. Eram la teatru. Şi se juca piesa „Rămâne pe joi” în regia lui Cristian Nacu. În distribuţie se afla – pe atunci era atât de chipeş! – actorul (Dumnezeu să-l ierte!) George Alexandru. Juca personajul care se chema Liviu Diaconescu. Ştiu că făcea parte din trupa Teatrului de Stat „Victor Ion Popa” din Bârlad. La una dintre replicile interogative pe care le avea, eu, fascinată de acel bărbat tânăr, am strigat DA cu voce tare şi sala a izbucnit în râs!!!
George ROCA: După terminarea studiilor liceale ce v-a determinat să vă înscrieţi la facultatea de fizică!? Aţi intrat, în felul acesta, în universul tainic al biofizicii şi biochimiei. V-aţi apropiat astfel, citindu-i şi studiindu-i, de eminenţi dascăli şi cercetători în materie: Emil Palade, Henri Coandă, Şerban Ţiţeica, Radu Grigorovici, Ştefan Procopiu, Wilhelm Reich, Alain Lloyd Hodkgin, Walter Gilbert, Selig Hecht şi alţii. Prin ce se remarcă această ştiinţă numită „fizică”? Cine v-au fost profesorii şi ce curs v-a plăcut mai mult?
Daniela GÎFU: Am amintit deja… că Ştefan Procopiu a trezit în mine un patriotism local alimentat şi de profesorul Ioan Adam, cel care, săptămână de săptămână, îmi veghea timizii paşi în cunoaşterea misterelor fizicii. Ca studentă la Facultatea de Fizică am învăţat să mă cunosc mai bine şi să înţeleg pe ce drum mi-ar plăcea să merg. Cu admiraţie şi stimă mă gândesc la profesorul meu Mihai Toma, primul de care mă leagă momente minunate. O altă amintire tare dragă mie. Aveam ore de Mecanică cuantică de la 8, oră pe care şi acum o evit. Prefer să-mi încep ziua, profesional, după ora 10. L-am aşteptat la pauză. Vădit marcată de moment, am început să mă scuz că întârziasem pentru prima oară. Cu un zâmbet părintesc pe care nu-l voi uita niciodată, mi-a spus: Întotdeauna există un „prima oară”. De altfel, acelaşi minunat Profesor, m-a încurajat când am fost pentru puţină vreme reporter la o televiziune locală. Dumnealui i-am luat primul meu interviu, axat pe probleme studenţeşti. Pe atunci era prodecan. Şi…, mai apropiat, în 2010, domnul Profesor a răspuns invitaţiei mele de a participa la susţinerea primului meu doctorat. La final, a vorbit minunat. Îi savuram vorbele, care au continuat faţă-n faţă, oferindu-mi un boboc de trandafir alb pe care l-am păstrat în manuscrisul tezei.
George ROCA: După terminarea facultăţii aţi început să lucraţi în domeniul cercetării?
Daniela GÎFU: Da, o vreme. Vreau să zic, în ultimii ani de facultate (4 şi 5) alesesem ca specializare biofizica. Eram pasionată de tot ce însemna bionică. Şi acum, mărturisesc faptul că sistemul nervos central mă fascinează. Împreună cu doamna profesor Doina Creangă, care credea mult în viitorul meu, începusem să scriem articole privind infuenţa radiaţiilor Hartman (emise de unda tectonică) asupra sistemelor biologice. Imediat după absolvire, m-am înscris la studii masterale. Tot în biofizică. Pe vremea aceea se numeau studii aprofundate. Aşa a început o nouă etapă în viaţa mea, pe care nu o vedeam în altă parte decât în cercetare. O alegere mai puţin inspirată, însă, a curmat o vreme îndelungată visul de a deveni cercetător.
George ROCA: La câţiva ani după absolvirea primei facultăţi aţi urmat o altă facultate! V-aţi încununat cu un masterat şi cu un doctorat trecând de la fizică la filozofie, studii politice şi comunicare. Care a fost motivaţia acestor schimbări? Prin câte centre universitare v-aţi plimbat paşii? Care au fost împlinirile profesionale după un asemenea efort academic?
Daniela GÎFU: Din tainele vieţii… Da, în 1998 am decis să mă stabiliesc în Cluj-Napoca, în speranţa că o schimbare însemnată îmi va readuce echilibrul în viaţă. Dar, Clujul nu e un oraş care să te primească doar pentru că eşti tânără absolventă de fizică la Iaşi. Stigmatul de moldoveancă avea să-mi dea puţin de furcă. A trebuit să învăţ să fiu ardeleancă! Începând cu graiul, vai, Doamne!!!, ce grai moldovenesc trădam?! Am avut însă cu mine acel îngeraş păzitor (cum suntem învăţaţi de mici) care a vegheat asupra-mi. Treptat m-am integrat printre clujeni. Vreau să spun, Clujul m-a adoptat!
Am început să lucrez cu copii, începând de la vârsta de 5 ani până la 14 ani. Aveam un magnetism aparte asupra lor, declarată de părinţii şi dascălii acestora. Le ţineam cursuri de calculatoare (o oră curs şi una de jocuri). De-atunci nu m-am mai jucat pe calculator. Am făcut-o atunci pentru o viaţă.
Apoi, în 1999, am cunoscut-o pe directoarea de la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca. Colaborarea s-a dovedit de bun augur pentru mine, care m-a şi angajat ca referent cultural. Aici coexista şi Universitatea Populară, unde mai multe personalităţi clujene susţineau expuneri pe diverse teme: educaţionale, culturale, ştiinţifice, sociale. Se ivise prilejul de a mă familiariza cu conceptul de Life Long Learning, ceea ce se pare că mă însoţeşte oriunde aş merge.
În toamna lui 2002 am decis să-mi continui studiile. Dar…. în comunicare. Cu doi ani înainte, în august 2000, la un seminar pe tema „Educaţia permanentă a adulţilor”, organizat la Buşteni, am avut bucuria de a-l întâlni pe prof. Dumitru Borzun. Pur şi simplu, m-a fascinat discursul său. Interactivitatea pe care nu o cunoscusem în procesul meu de formare. Este şi ceea ce practic cu studenţii mei, care răspund extraordinar. Se simt implicaţi, motiv pentru care rezultatele se reflectă în viaţă, atât în calitatea lor de studenţi, cât şi după. Am ştiut că am nevoie de o schimbare. Lucram deja în educaţia adulţilor. Fizica nu mă mai avantaja.
George ROCA: Studiile post-doctorale v-au ajutat să lucraţi într-un mediu academic. Aţi fost, şi mai sunteţi, cercetător ştiinţific, lector şi profesor asociat la mai multe catedre din diferite oraşe, precum Iaşi, Craiova, Cluj! Ce materii/ştiinţe predaţi studenţilor dvs.?
Daniela GÎFU: Au fost pietrele de temelie la care construiam, ca Manole, de ani de zile… Într-o zi, sacrificiul pe care-l făcusem a început să se materializeze. Da, după o activitate de mai bine de 10 ani la Universitatea Populară din Cluj-Napoca, unde predasem cursuri de operare pe calculator, de grafică pe calculator şi de formatori, timp în care terminasem masteratul în comunicare şi relaţii publice şi un doctorat în filosofie-comunicare, am obţinut o bursă postdoctorală la UAIC (o cotutelă între Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei şi Facultatea de Informatică) de 30 de luni. Cred că a fost cea mai revigorantă perioadă din viaţa mea. Deşi era un domeniu nou, prelucrarea limbajului natural (cunoscut în lumea ştiinţifică drept NLP – Natural Language Processing), acest fapt m-a ambiţionat peste măsură. Îmi demonstram mie însămi că cercetarea, chiar dacă nu în (bio)fizică, este ceea ce mi se potriveşte cel mai mult.
Un început anevoios, adesea pe picior de plecare de unde venisem. Şi, totuşi, am refuzat barierele. Asta a şi fost cheia carierei mele în formare. Din 2011, adevărul e că duceam lipsa activităţii didactice, am început o minunată colaborare cu prof.univ. Dan Stoica la două catedre, Jurnalism (Facultatea de Litere) şi Comunicare şi Relaţii Publice (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice). Seminariile pe care le ţin sunt: „Introducere în ştiinţe ale comunicării” (anul I, studii de licenţă), „Comunicare şi relaţii publice” (anul III, studii de licenţă) şi „Comunicare internă” (anul III, studii de licenţă). În semestrul al II-lea al aceluiaşi an universitar, împreună cu prof.univ. Mihai Dinu Gheorghiu avem o disciplină numită „Psihosociologia comunităţii”, la masteratul de Relaţii umane şi comunicare (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei).
După finalizarea studiilor postdoctorale, am obţinut un post de cercetător ştiinţific III (echivalent poziţiei de lector) la Facultatea de Informatică, devenită a doua mea casă. Profesională şi nu numai. Aici am avut şi am ocazia să mă dezvolt, având condiţiile necesare şi suficiente pentru a-mi construi cariera. Am şi propriul meu curs numit: „Semantica şi pragmatica limbajului natural” (anul II, studii masterat). De altfel, atât de mult m-am ataşat de colectivul de aici, încât am decis să mai fac un doctorat în informatică. Ceea ce şi fac din toamna lui 2013. E năucitoare viaţa. Viaţa mea!
George ROCA: Aţi scris nenumărate studii şi cărţi de specialitate. Puteţi să îmi enumeraţi câteva titluri şi tematica pe care o abordează?
Daniela GÎFU: Prima a fost chiar teza mea de doctorat „Violenţa simbolică şi discursul presei scrise. Analiza unei campanii electorale”, desigur adaptată pentru o apariţie editorială, pe care am publicat-o în 2011 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, intitulată „Violenţa simbolică în context electoral”. Tematica este practic anunţată de titlu: „Discursul politic”. Analizez formele şi strategiile discursive de care fac uz politicienii, mai ales în context electoral. Aici am analizat campania prezidenţială din 2009.
În acelaşi an, am publicat un volum intitulat „Dezvoltare comunitară şi incluziune socială în perspectivă socio-economică”. Este o colecţie de articole ştiinţifice din domeniul ştiinţelor sociale, semnate de mai mulţi doctoranzi sau cercetători postdoctoranzi de la acea vreme, pe care am coordonat-o cu Mihai Dinu Gheorghiu.
În 2013, am publicat la Editura Academiei Române cartea „Temeliile Turnului Babel”. O perspectivă integratoare asupra discursului politic, o vastă privire de ansamblu asupra temeiurilor comunicării politice, în general, şi ale discursului politic, în particular. În acest peisaj general, analiza de conţinut pe care am propus-o a avut drept subiect, Codul Muncii din 2011, pe vremea guvernării lui Emil Boc. De altfel, la fel ca în teza de doctorat, am folosit un instrument computaţional care vizează latura cantitativă a analizei semantice a discursului politic, la acea vreme primul pe piaţa românească.
Aş mai aminti două evenimente organizate de Facultatea de Informatică de la Iaşi în parteneriat cu Academia Română, Asociaţia Română pentru Inteligenţă Artificială şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, care se finalizează şi cu publicare de volume unde sunt şi eu părtaşă. „BringITon! Catalog”, ediţiile din 2012 şi 2014, este o colecţie de rezumate care descriu proiectele studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor de la informatică, supervizate de profesorii lor. Acestea cointeresează diferiţi parteneri industriali ori potenţiali investitori într-un dialog direct în timpul expoziţiei de postere. „Proceedings of The 11th International Conference Linguistic Resources and Tools for Processing The Romanian Language” (ConsILR-2015) este de asemenea un volum colectiv, care include articole semnate de distinşi profesori, studenţi şi cercetători din domeniile inteligenţei artificiale şi filologie.
Aceste volume sunt coordonate împreună cu mai mulţi colegi de la Facultatea de Informatică, al doilea volum aflându-se deja la ediţia a XI-a. An de an cu ocazia Conferinţei Consorţiului de Informatizare pentru Limba Română, intitulată „Resurse lingvistice şi instrumente pentru prelucrarea limbii române” se publică volumul lucrărilor prezentate, precedat de un proces atent de revizuire în care-i regăsim pe acad. Dan Tufiş, alături de prof. Dan Cristea, membru corespondent al Academiei Române, ambii fiind şi tutorii mei în pregătirea tezei de doctorat în informatică. De altfel, acestora le datorez revenirea mea în universul cercetării. Mă întreb dacă voi avea atâtea zile să mă revanşez pentru şansa pe care am primit-o a doua oară?!
George ROCA: Ne cunoaştem de câţiva ani prin intermediul revistelor literare virtuale cu care colaborăm. Cum şi când aţi produs primele creaţii literare? Ce vă place să scrieţi mai mult, proză sau poezie?
Daniela GÎFU: Da, este un privilegiu să mă pot bucura de prietenia dumneavoastră, stimate George Roca. Nu ştiu în ce măsură vă mai amintiţi, dar mi-aţi scris prima oară un mesaj, felicitându-mă pentru un interviu pe care îl luasem sculptorului Geo Goidaci.
Începuturile mele literare… hm!, pe la începutul anilor 2000 începusem să public în revista „Cetatea culturală” din Cluj-Napoca, îngrijită de dl. Dan Brudaşcu, unul dintre primii oameni care mi-au întins o mână prietenească la sosirea mea în Cluj-Napoca. Pe atunci lucra la Primărie, iar din 2000 a devenit deputat PRM, partidul edilului din acea vreme, Gheorghe Funar. Da, o altă etapă interesantă din viaţa mea. Realmente, erau nişte încercări, dar încurajările şi sugestiile pe care le primeam mi-au fost de folos. Apoi, Dumnezeu să-l ierte!!!!, cel care avea să-mi devină părinte în ale scrisului, Artur Silvestri, mi-a îndrumat filă cu filă cuvântul scris. Treptat, am început să colaborez cu Lucian Hetco de la revista „AGERO” din Stuttgart şi cu multe alte reviste din ţară. Dar, într-o formă sau alta, am rămas fidelă cuvântului religios. E adevărat, am abordat şi alte limbaje. Prefer eseul. Fără a mă considera poetă – deşi în ochii unui prieten de la Cluj-Napoca, Ion Cristofor, sunt o poetă – când sunt foarte obosită sau îndrăgostită, scriu versuri. Reminiscenţele adolescenţei trăite în regimul comunist şi într-o familie care mă păzea ca pe sfintele moaşte aduse din Israel.
George ROCA: Sunteţi redactor şef al unei reviste de limbă română numită semnificativ „Destine literare”. Tocmai din Canada! Cum este posibil, mai ales că dumneavoastră locuiţi în România? Care sunt obiectivele şi dezideratele acestei publicaţii? Cu ce alte reviste aţi colaborat şi colaboraţi în prezent?
Daniela GÎFU: Relaţia mea cu „Destine-le literare” din Montréal (Canada) a început tot în România. Mai precis la Cluj-Napoca, atunci când dl. Alex Cetăţeanu, împreună cu dl. George Filip, fuseseră invitaţii de onoare ai unui eveniment literar organizat la sediul revistei „Oraşul”, unde lucram în regim „part-time”. Atunci am aflat de revista „Destine literare” şi am primit primul număr al ei, care abia văzuse lumina tiparului. Intenţiile celor doi de a promova creaţiile scriitorilor români din România şi diaspora se suprapuneau peste ideea unui proiect pe care-l aveam în gând de mai multă vreme. Pur şi simplu, am început să lucrăm împreună. Îmi place să cred, aşa cum chiar dumneavostră aţi spus-o într-unul dintre mesajele trimise, că revista se îmbunătăţeşte de la număr la număr. Ce pot spune laudativ, avem semnatari dintre cei mai de seamă, ceea ce înseamnă o confirmare că trebuie să continuăm. Şi o facem. E adevărat, ne-am dori mai multe texte scrise în limbile engleză şi franceză. Deocamdată, avem, graţie colegei Maria Muguraş Petrescu, traduceri în limba engleză.
În afară de Destine literare… Hmm, dacă timpul ar fi mai generos?! Scriu la „Candela” de Montreal (am o rubrică permanentă acolo, „Filosofia discursului politic”), condusă de un foarte bun prieten, Victor Roşca, care mă anunţă din timp să trimit material. Am o relaţie minunată cu revista de cultură „AGERO” din Stuttgart, îngrijită de dl. Lucian Hetco, revista „Gând Românesc” de la Alba-Iulia (redactor, dl. Virgil Şerbu Cisteianu), Revista de „Recenzii” de la Craiova (redactor, dl. Dan Ionescu) etc… Sunt prezentă în reviste doar atunci când am ceva de spus. Altfel, evit să trimit articole doar de dragul de a trimite. Dar, îmi lipseşte foarte mult colaborarea cu un alt minunat prieten, dl. Corneliu Leu (Dumnezeu să-l odihnească şi pe dânsul!) care îngrijea „Caietele periodice cu dezbateri, opinii şi considerente referitorare la nevoile României”, unde împreună şi cu prof.dr. Mihai Berca şi prof.dr. Adrian Severin eram moderatorii dezbaterilor „Grupului de Reflecţie privind Democraţia reală”. E un proiect în care am crezut şi care ar trebui să continue.
George ROCA: Cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată faţă-n faţă, fizic, am devenit prieteni şi colaboratori pe parcursul anilor. Ne-am împărtăşit deseori gândurile, ideile şi preocupările. Ce proiecte de viitor aveţi? Mă refer la taina scrisului şi ale celor din domeniul învăţământului universitar.
Daniela GÎFU: Da, este unul dintre privilegiile pe care ni le oferă Internetul. Pentru mine prietenia e sacră şi nu sunt vorbe de dragul de a fi scrise. Am simţit că pot fi eu, sentiment care nu apare la orice pas. Mulţumesc pe calea asta de reciprocitate şi la cât mai multe interacţiuni pe drumul scrisului, fie el şi virtual. Anul trecut am regretat că nu ne-am putut întâlni faţă-n faţă. Sper ca la următoarea dumneavoastră venire în România – sau, cine ştie, poate voi veni eu la Sydney – să putem sta de vorbă în faţa unei cafele foarte lungi. Multe se pot scrie pe Internet, dar eu sunt de modă veche. Prefer să respir acelaşi aer cu prietenii. Proiecte? Să continui ce-am început. E foarte mult de muncă şi timpul nu e mereu aliatul meu.
George ROCA: De curând, pe data de 10 ianuarie 2016, aţi împlinit 42 de ani! O vârstă frumoasă! Un secret pe care merită să-l dezvăluim cititorilor noştri! În realitatea fotografică păreţi mult mai tânără. Cum aţi reuşit să vă menţineţi forma fizică şi prospeţimea juvenilă? Faceţi sport? Aveţi o dietă specială?
Daniela GÎFU: De fapt 43! Hmmm, nu mai e o aşa de frumoasă vârstă, când e vorba de o femeie. Da, probabil că, fără excepţie, toţi sunt uimiţi de această tinereţe pe care am reuşit să o conserv. Cred că se datorează modului în care îmi trăiesc viaţa. Nu fumez, nu beau, nu pierd nopţile, am grijă de pielea mea, fac sport, mănânc cât mai crud. Şi… iubesc!!!
George ROCA: Deoarece acest interviu este neconvenţional, mi-am permis să vă pun unele întrebări care nu aparţin de domeniul ştiinţei sau literaturii. Aş mai avea o ultimă întrebare. Deci: Ce vă bucură şi ce vă supără cel mai mult!?
Daniela GÎFU: Mă bucură prietenia, tinereţea sufletească şi activitatea cu studenţii şi mă supără minciuna, laşitatea şi snobismul.
George ROCA: Wow! Aici la Sydney, îmi frec mâinile de bucurie că am realizat acest interviu! Vă mulţumesc mult pentru spumoasele răspunsuri şi vă doresc bucurii şi sănătate!
——————————————–
* Daniela GÎFU (Dr.Drd.), născută la 10 ianuarie 1973, la Bârlad. Doctor în filozofie (comunicare), specialist în comunicare şi relaţii publice, doctorand în informatică, cadru universitar, cercetător ştiinţific, redactor şef al revistei „Destine literare”, scriitor, eseist, poet, şi de curând şef al departamentului de Jurnalism din cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
A consemnat,
George ROCA
Sydney, Australia – Iaşi, România
15 martie 2016
The following is the initial press release document which is being sent to news outlets in the greater Los Angeles area to alert them to the upcoming April 16th protest. It is the first in a series of press releases meant to build up interest in covering the anti-Barnevernet movement. It will be followed by more detailed press releases as we approach the day of the protest
