Cuvânt și iubire

Spune, zicala francofonilor că “partir, c’est mourir un peu”.  Eu  încep să cred că e valabilă şi reciproca. “Venir, c’est naître un peu”. De ce nu? Este, mai ales pentru noi, românii plecaţi din țară,  noi cei care obişnuim să venim în România prin vacanţe aşa cum în copilărie mergeam vara la bunici. Nu e obligatoriu ca incursiunile în trecut să provoace remuşcări și lacrimi.

Atunci când nu mai ești sigur dacă satul în sine, ca localitate, mai există, e nevoie de multă imaginaţie pentru a mai crede că acolo se depozitează ”eternitățile noastre cumulate”. Dar iată că vara aceasta m-a catapultat exact în acel tablou rural neverosimil despre care credeam că ar fi dispărut demult. În concediul anual din România m-am încumetat de data aceasta să vizitez satul bunicilor, un loc despre care nici nu mai eram sigură dacă a fost cu adevărat.

Veşnicia, cea care în dulcea viziune a lui Lucian Blaga s-ar fi născut la sat, nu e întotdeauna aceeaşi. Puţin rest rămâne dintr-o “eternitate” confundată cu ceva care s-ar putea declina la plural. O eternitate, două eternităţi? A mea, a ta, a noastră?

Auzisem că-n localitatea uitată de lume casele se dărăpănează şi oamenii se prăpădesc, așa că m-am așteptat să nu mai întâlnesc decât o mână de bătrâni însingurați şi câteva gospodării pustiite. Nu numai că nu mi s-au adeverit temerile, ba dimpotrivă, am fost chiar surpinsă de puţinul cu care s-a schimbat între timp peisajul pe care nu-l mai văzusem din copilărie. Chiar dacă n-am conștientizat până acum, mi-a lipsit ceva.

N-a fost nevoie de multe cuvinte pentru a dibui cărările demult ştiute, intrarea în „Gura Hudiţii”, poteca spre biserica din deal, piatra sub care păstram cheia de la  « casa dinaintre » sau lanţul care ţine porticul închis, ca să nu intre nepoftită ciurda de „ghibole”. Au reînviat fantasmagoric fizionomii uitate, ale unor oameni care şed pe băncile de pe la porţi, dând cumpănit bineţe, coborâţi parcă dintr-un film alb-negru. Fireşte, mulţi au dispărut, dar sunt şi destui nou-veniţi, cu gospodării aşezate, căruţe, animale domestice şi chiar şi copii de şcoală, care nu sunt doar în vacanţă la bunici.

Chipurile ţăranilor din satul bunicii le-am recunoscut imediat, poate pentru că ei au fost primii pe care ochii mei de prunc i-a văzut la în viață. Sau poate că realmente ei nu s-au schimbat prea mult, încremeniţi în făgaşul unei vieţi egale, constanţi în straiele lor sobre, tipice româneşti.

« Nă-i fi tu copila ai mică a lui Ditu lui Ionu’  lui Ion Niculii ? » – mă-ntreabă un vecin cu privirea sfredelitoare, pe care mi-l amintesc de la sapă, de la locul nostru din „râpă”. În întrebarea sa, Gustinul Melentii – aşa se numește săteanul cu pricina –  mi-a pomenit fără dificultate strămoşii până la a treia generaţie. Îmi vine să-i pup mâna și să-i  răspund cu « onoarea e de partea mea ». Și mă simt ca la decernarea premiilor Oscar…

Pe drumul spre “tânărog”, o femeie cu „şurţă” se repede entuziasmată spre mama, exclamând: « Getuţo, mai ştii tu când erai fată de măritat şi m-ai cântat pe mine mireasă ? ».  Mi-am închipuit un fel domnişoară de onoare, într-o formă arhaică: mama, o mândră renumită pe atunci, floare printre tinerele învățătoare, cu voce de privighetoare (pe are eu nu o am; nu chiar totul se ”reciclează” în viață).

Renume şi nume; multe din numele de aici sunt neobişnuite:  Candit (cu „t”, nu ca personajul din Voltaire), Sanvina, Susana (cu „s”!), Amalia, Samoilă, Aurente, Laurean. Sună de parcă le-ar fi inversat cineva literele.  De unde or fi venit ele?

Trecând pe lângă căminul cultural am dat de magazinul sătesc. “Bolda”, acum închisă, mirosea pe vremuri a boboroanţe şi a petrol de lampă. Stă pustie, ca şi sediul “Colectivei” care a acrit multe inimi de ţărani, împingându-i spre colectivizarea forţată. Nici localul în care crâşmarul Ilarie servea rachie creierelor înfierbântate nu mai e în folosinţă. Aflu că sătucul neînsemnat a fost unul din cele mai temute cuiburi legionare.

Şi mai aflu că bunicul bunicului meu a fost cel dintâi român  împroprietărit de groful ungur, în semn de recunoaștere a meritelor față de familia latifundiarilor. Abia acum înţeleg de ce Moşu’ a murit neîmpăcat, după ce a renunţat în favoarea “proprietăţii întregului popor” la tot ce agonisise. Mie de ce nu mi-a spus nimeni mai dinainte toate astea? Pentru că nu era bine pentru mine, bănuiesc.

Cât de anevoioasă şi istovitoare trebuie să fi fost transformarea tatălui meu din tânăr intelectual de pe sate, care visa la drepturi egale pentru toți, în înverşunat oponent al regimului comunist, pe care securiştii îl ameninţau cu eliminarea de la facultate a fiicelor sale?! Cum de i s-a întâmplat asta tocmai lui, el care în tinereţe a săpat cu elan și entuziasm la şantierul de tineret pentru conducta de gaz metan Agnita-Botorca?!

Satul are Poştă, Telefoane, Vulcanizare şi multe case în renovare. Didactic, cloştile râcâie pământul, înconjurate de puii pestriţi care le imită vioi. Câinii latră, caii fornăie, pisicii aleargă sprinteni, cumpenele de pe la fântâni scârţâie, clopotele bat, e viață peste tot. Şi zgomot.  Belşug nu este, dar e forfotă. Iar  nouă parcă ne-a mai venit inima la loc.

Şi iar mă duce gândul la eternitate, aşa cum se vede ea dinspre sat. Sau mai bine zis dinspre dealul Bendorfului (oh pardon: Benești!), locul din care se poate arunca o ultimă privire înapoi. O zicală din familia noastră aminteşte de un frate de-al bunicului, care, la emigrarea în America ar fi oprit carul în vârful dealului, aruncând o ultimă privire peste aşezarea natală. Cu obidă stăpânită se pare că ar fi strigat: „No satule, zece ani de luna lui mai poţi să stai, până oi apuca tu să mă mai vezi o dată”. Stă satul şi astăzi, ca pe atunci. Unde era să se ducă?

Mai lipsesc ceva ani buni până se vor fi adunat lunile lui florar pentru deceniul de absenţă promis de strămoșul meu, la fel de emigrant ca și mine. Pentru că numai o lună pe an se numără, luna mai, nu s-au scurs încă cei o sută douăzeci de ani necesari. Mă tem însă că satul nu s-ar lăsa impresionat nici cu atât. Poate că tot Blaga avea dreptate: din perspectiva satului, eternitatea e pur şi simplu mai încăpătoare…

Mi-a rămas întipărită în minte imaginea a unei cruci la margine de drum, văzută din mersul maşinii, undeva pe-o vale din Podişul Transilvaniei. Flancată de două buchete de flori, se desena albă pe fond verde, în faţa unui lan de porumb. Sună funebru, dar realmente avea o poziţie demnă de invidiat. Atârnată de « gâtul » crucii, o ghirlandă din flori de câmp amintea de ritualurile de bun venit de prin arhipelagurile de la tropice: „Bun venit în eternitate!”

De n-ar fi îndoiala. Oare ce-o fi dincolo? Dincolo de dealul Bendorfului, dincolo de ocean, dincolo de veşnicie?

Să nu uit să-mi pun în bagaj o plasă de virgule când plec iar din ţară! Îmi trebuie ca să pun accentele şi  tremele pe sub caracterele româneşti, la ţ-urile de sub “ţuică” sau “ţară” şi pentru „ă” de la “acasă”. Oriunde se  întâmplă să fie casa mea.

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

călătorind prin lume…

15 iulie 2015

Căprioara nebună

 

Culcat,

stau cu ochii închişi

şi visez la poiana mea cu flori.

E atâta linişte şi armonie!

Şi totuşi căprioara nebună

nu vrea să-mi dea pace

încercând din nou

să mă mângâie cu copita

pe albul ochilor mei obosiţi

de atâta privit spre spaţiul virtual.

 

Evadarea

 

Mi-a ieşit în cale copilăria

dar a trecut pe lângă mine

de parcă nu aş fi avut-o niciodată.

Mulţi oameni m-au ocolit

fără să îmi dea bună ziua.

M-am refugiat la rude,

dar mi-au întors spatele.

Am cerut ajutor prietenilor,

dar s-au făcut că nu mă cunosc.

Am încercat să mă apropii de tine,

dar ai fugit,

lăsându-mă şi mai însingurat.

 

Când m-am întâlnit cu poezia

Aceasta mi-a deschis larg braţele

Şi m-a mângâiat pe creştet!

 

Nostalgie

 

Reverie printre glastre

Admirând florile-albastre

Ca un pui de bogdaproste

Care cântă a dragoste.

Gângurit de guguştiuc

Mă-ndeamnă să mă duc…

Să mă duc oriunde, aiurea,

Să mă iubesc cu pădurea,

Să văd o turmă de oi

Păscând iarbă în zăvoi

Şi un munte cu tichie

De zăpadă argintie

Să ascult frunza cum creşte

Şi o vorbă-n româneşte…

 

Îmbrăţişare

dacă te-aş întâlni
ţi-as spune

să te prefaci într-un avion
tu,

pentru a-mi face pe plac
ţi-ai desface braţele

şi ai plana lin spre mine

 

eu

m-aş preface în pasăre
şi apropiindu-mă de tine
ne-am împleti aripile

într-o îmbrăţişare de suflet şi trup

mângâindu-ne tandru

până când am simţi
simbioza iubirii noastre…

 

Mira Fujita

 

ieri te-am zărit

ascunsă într-un tablou
veşmântul tău, de culoare lilas,

părea costumul unui clovn

părul tău negru

era acoperit de un basc

faţa ta pudrată în alb

avea bujori în obraji

ochii tăi ca două albăstrele

erau foarte trişti

o lacrimă atârnându-ţi nemişcată

sub pleoapa dreaptă

într-o mână ţineai

un trandafir mov

cu frunze violet

 

mai jos am văzut

un spaţiu liber

şi o semnătură:

Mira Fujita

Sărutul

 

M-am îndrăgostit de buzele tale!

Frumoase, roşii, voluptoase,

aidoma unei piersici altoite cu o cireaşă.

Când am început să te sărut

gura ta avea gustul fructului pasiunii.

Totul era atât de activ şi real

De parcă doi îngeri

Făceau dragoste pe limba mea.

 

Atunci am înţeles

de ce a păcătuit Adam!

 

Micul Univers

(domnului Marin Sorescu)

 

Hai să credem tot ce spunem…

 

Prieteni buni

am fost încă din copilărie.

 

Cât era ziulica de lungă

ne zbenguiam prin Univers,

călărind pe câte-o cometă,

jucând fotbal cu planetele

şi fabulând câte-n lună şi în stele!

 

Seara,

căutam prin iarbă

stele căzătoare!

Câteodată ne luam la întrecere

care din noi culege mai multe stele!

 

La început,

ne jucam de-a soldaţii,

punându-ne stele pe umăr

sau agăţându-le pe piept

în loc de medalii.

 

Apoi,

ţi le-am pus în păr,

spunându-ţi că te iubesc.

Atunci, în ochii noştri

sclipeau stelele dorinţei…

 

Şi astfel, din stele,

s-a născut copilul nostru.

A venit la noi ca un meteorit

şi l-am invăţat şi pe el

să se joace cu universul.

Anii au trecut…

Copilul a crescut şi

a plecat ca o cometă,

pe altă planetă,

după o stea.

Am rămas iar noi,

singuri,

doi bătrâni,

visând la universul copilăriei noastre.

 

Ochii ni se închid încet

şi dispărem fără urmă

într-un alt univers,

fără planete, fără stele

şi fără comete…

acolo,

unde domneşte doar

CRUCEA…

Crucea Sudului!

 

George ROCA

____________

 

George ROCA s-a născut la 14 iulie 1946, România. În 1980 s-a stabilit la Sydney, în Australia. Are o bogată activitate literară și publicistică, fiind prezent cu poezii și proză în multe reviste din România, Australia și America. Este membru al Academiei de Științe, Literatură și Arte (ASLA), al Academiei Româno-Americane, al Ligii Scriitorilor din România etc.

Studii

1964 – Liceul Nr. 4 ,,Mihai Eminescu”, Oradea

1964-1967 –  Student al Facultății de Filologie – Oradea

1977-1970 Studii de actorie și arta mânuirii păpușilor – București

Curs organizat de Ministerul Culturii și Institutul de Teatru ,,Ion Luca Caragiale” (I.A.T.C.)

1988 – Curs de specializare consultanți turism – T.A.F.E. – Dover Heights, Sydney, Australia

1990-1994 (Faculty of Tourism) The School of Business and Administrative Studies – Sydney institute of Technology Australia

Limbi străine vorbite

Bine:engleza, maghiara, italiana, franceza

Satisfăcător: spaniola, rusa, germana

 

Activitate profesională

1967 – Actor la Teatrul pentru Tineret „Arcadia” – Oradea

1971 – 1974 Actor stagiar la o secţie a Teatrului de Stat Ploieşti

1975 – 1979 Salariat al Ministerului Turismului – Bucureşti

 

1980 – Pleacă din ţară. După aproape doi ani de şedere la New York (SUA), se stabileşte la Sydney, Australia, unde locuieşte şi în prezent

1982 – 1988 Lucrează pentru firma turistică „Phill Travel Agency” ca reprezentant pentru compania aviatică română „TAROM”

1998 – Interpretează un rol de compoziţie în filmul artistic de lung metraj „A Change of Heart”. Producţie australiană. (Regia: Rod Hay)

2000 – National Olympic Commitee Assistant – S.O.C.O.G. (Comitetul Organizatoric al Jocurilor Olimpice de la Sydney), pentru Lotul Olimpic Român

2001– 2008 Translator, Interpret, traducător şi cenzor acreditat al guvernului australian (LOTE, AADAKE – Probleme juridice şi medicale), Australian Council of the Arts (literatură), Australian Institute o Modern Languages (reclame vorbite la radio)

2005 – 2014 Scriitor, ziarist, fotograf freelancer, grafician, editor de carte

Cărţi publicate (personale):

 

1. „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2006, Studiu istoric

2. „Evadare din spaţiul virtual”, Editura Anamarol, Bucureşti, 2009, Poezie, 120 pagini

3. „De vorbă cu stelele” (Vol 1), Editura Anamarol, Bucureşti, 2010, Proză, 312 pagini

4. „De vorbă cu stelele” (Vol 2), Editura Anamarol, Bucureşti, 2011, Proză, 296 pagini

5. „Căutând insula fericirii”,Edtura Anamarol, Bucureşti, 2013, Poezie, 108 pagini

 

Cărţi publicate (antologii – mai mulţi autori):

 

1. „Orizonturi albastre” – (Antologie – poezie), Editura Cogito, Oradea, 1993

2. „Dincolo de orizont” – (Antologie – poezie), Editura Călăuza, Deva, 1996

(autor şi editor de carte)

3. „Mărturisire de credinţă literară” (Vol 1) – (Antologie – proză), Edit. Carpathia Press, Bucureşti, 2006

4. „Arta de a fi” – (Antologie – poezie), Editura Anamarol, Bucureşti, 2009

5.„Simbioze lirice” – (Volumele 1-6) (Antologie-poezie) 20 de autori – 320 pagini/volum, Editura Anamarol, Bucureşti, 2012-2014 (co-autor şi editor de carte)

6. „Scripta Manent”– (Volumele 1-2) (Antologie-proză) 20 de autori – 400 pagini/volum, Editura Anamarol, Bucureşti, 2012-2014 (co-autor şi editor de carte)

 

 

Cărţi editate în limba română (editor, redactor şi grafică):

 

Mai mulţi autori, „Alexandru Husar în Australia” –(Antologie – proză), Sydney, 2002

Bugariu, Adrian, „Tehnici de manipulare prin radio”-(Jurnalistică), 96 pagini, 2004

Abrudan Iosif, „Torentele vieţii” – (Poeme alese), 80 pagini, 2006

Mai mulţi autori,„Daruri de Crăciun” – (Antologie – poezie), 198 pagini, 2007

Balaci, Paşcu, „Fluerul de oţel”– (Teatru – Dramă istorică), 165 pagini, 2008

Roca, George,„Evadare din spaţiul virtual” -(Poezie), 120 pagini, 2009

Roca, George,„De vorbă cu stelele” (Vol 1) – (Interviuri), 312 pagini, 2010

Roca, George,„De vorbă cu stelele” (Vol 2) – (Interviuri), 296 pagini, 2010

Ţene, Al. Florin, „Geamănul din oglindă”– (Roman), 192 pagini, 2011

Vintilă, Viorel, „Românaş la San Francisco” – (Proză scurtă),152 pagini, 2011

Ţene Al Florin, „Inelul de iarbă”, (Roman) – 192 pagini, 2013

———————————————————————————————-

 

1993 – Devine membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA Oradea) http://asla.rexlibris.net

2002- Devine membru al AcademieiRomâno-Americane (ARA)http://www.americanromanianacademy.org/

2006 – Devine membru al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP) http://arp-romania.com

2008 – Devine membru al Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio (Istorie)

2009 – Devine membru al Ligii Scriitorilor din România http://liga-scriitorilor-romani.com

2010 – Devine membru al Academy of International Interferences „Paul Polidor”

2011 – Devine membru de onoare al International Association of Paradoxism, Gallup, New Mexico, SUA

2011 – Devine membru al Fundaţiei „Academia DocoRomână”.

2013 – Devine „Emeritus Member” alAcademieiRomâno-Americane (ARA) http://www.americanromanianacademy.org/announce.htm#!ara-emeritus-members/c1qhr

2013 – Primeşte diploma de „Doctor în Dacoromânistică” al Academiei DacoRomâne – Bucureşti

2013 – Primeşte ordinul „Ambasadorii culturii” din partea Ligii Scriitorilor Români + Filiala Bucureşti

2013 – Primeste medalia „Virtutea literară” din partea Ligii Scriitorilor Români

—————————————————————————————————–

 

Creator de publicaţii şi membru în colegiile de redacţie:

 

2000 – 2000 Creator al revistei (fizice) personale „Jurnal olimpic” pentru Olimpiada de Sydney

2000 – 2003 Creator al revistei (virtuale) personale „Rexlibris”www.netcolony.com/arts/rexlibris

2001 – 2009 Creator şi redactor al website „ASLA Romania”şi al primului dicţionar virtual al personalităţilor româneşti http.asla.rexlibris.net

2002 – 2004 Creator al revistei (virtuale) personale „Prolibris”http://prolibris.rexlibris.net

2002 – 2005 Redactor al revistei (fizice) „Românul Australian”, Melbourne, Australia

2004 – 2005 Creator al revistei (virtuale) personale „Paradox” http://paradox.rexlibris.net

2005 – 2006 Redactor şef al revistei (fizice) „Spirit românesc”, Sydney, Australia

2006 – 2009 Redactor al revistei (virtuale) „Agero”, Stuttgart, Germania http://www.agero-stuttgart.de

2006 – 2008 Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) „Viaţa parohială”, Sydney, Australia, Creator al suplimentului literar „Revista Junior”http://www.scribd.com/doc/941954/augdec-07

2007 – 2009 Redactor al revistei (virtuale) „Arcada” http://www.arcada.org.ro

2008 – 2009 Redactor al revistei (virtuale) „Romanian VIP”http://www.romanianvip.com

2008 – >>>>Creator al nano-revistei electronice „Expresia”(Blog personal) în cadrul grupării

„Reţeaua literară” http://reteaualiterara.ning.com/profile/GeorgeROCA, Proză

http://reteaualiterara.ning.com/profile/GeorgeROCA74, Poezii

2008 – >>>>Membru al colegiului de redacţie al revistei virtuale „Starpress”,România – Canada – USA,

http://www.valcea-turism.ro/j15/index.php?option=com_content&view=article&id=225&Itemid=148

2008 – >>>>Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) „Familia română”

http://www.bibliotecamm.ro/biblioteca/fr_2009_2&3.pdf

2009 – >>>>Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) „Oglinda literară”

http://www.oglindaliterara.ro/arhiva/Oglinda96.pdf

2009 – >>>>Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) Ligii scriitorilor din România

„Cetatea lui Bucur”http://cetatea-lui-bucur.com/

2009 – >>>>Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) „Pagini româneşti din Noua Zeelandă” romanianpages@yahoo.co.nz

2008 – >>>>Senior editor al revistei (fizice şi virtuale) „Mioriţa”din Sacramento, California, SUA

http://www.ziarulmiorita.com/staticpages/index.php?page=redactia

2009– >>>>Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) „Contraatac”

2009 – Membru al colegiului de redacţie al revistei (fizice şi virtuale) „Clipa”, Anaheim, California, SUA

http://www.clipa.com/a18-Despre-Ziar.aspx

2009 – 2010 Redactor şef al revistei (virtuale) „Romanian VIP”http://www.romanianvip.com/despre-noi/

2010 – 2011 Senior editor al revistei (fizice şi virtuale) „Român în lume”, Madrid, Spania

http://www.romaninlume.com/index.php

2011 – 2012 Senior editor al revistei (fizice şi virtuale) „Occident românesc”, Madrid, Spania

http://occidentul-romanesc.com/?page_id=2

2011 – 2012 Membru al colegiului de redacţie al revistei virtuale „ZIDUL” (Redactor literar)

http://ziarulzidul.ro/?page_id=44

2011 – 2013 Membru al colegiului de redacţie al revistei virtuale „Vocea ta”, Nürnberg, Germania

http://www.voceata.eu/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=5&Itemid=4

2011 – >>>>Membru al colegiului de redacţie al Agenţiei de presă „Aşii români”, Germania-România,

http://www.asiiromani.com/despre-noi.html

2011 – >>>>Membru al Consiliului director şi redactor şef-adjunct al revistei Ligii Scriitorilor Români

„Cetatea lui Bucur”(varianta tipărită)

2011 – >>>> Creator al revistei (virtuale) personale „Expresia”, Sydney, AUS http://expresia.rexlibris.net

2012 – >>>> Fondator al revistei virtuale „Confluenţe Literare” http://confluente.ro

2013 – >>>> Membru al Colegiului de redacţie al revistei „Booklook”, Iaşi, România

2013 – >>>> Redactor şefal revistei (virtuale) „ProLitera”, Zirndorf, Germania http://prodiaspora.de/

—————————————————————————————-

 

Referinţe critice:

 

– BĂLAN, Dimitrie, „Oamenii cetăţii şi nopţile lor albe” – (Interviu cu George Roca, pp. 142-145), Editura Arca, Oradea, 2006

– BOTEZ, Adrian, „Interviu cu scriitorul australian George Roca, jurnalist şi promotor cultural”, Revista Cetatea lui Bucur, Nr. 11, ianuarie 2010 http://cetatea-lui-bucur.com/2010/01/22/interviu-adrian-botezinterviu-cu-scriitorul-romano-australian-george-roca-jurnalist-si-promotor-cultural%e2%80%9d/

– BUICĂ, Elena, „George Roca de vorbă cu stelele”, Revista Gândacul de Colorado, USA, 7 oct. 2010,

http://www.gandaculdecolorado.com/cultura/5-cultura/1554-george-roca-de-vorba-cu-stelele-

– BUICĂ, Elena, „Poeme bilingve”, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Bucureşti, 1 Mai 2013,

http://uzp.org.ro/george-roca-poeme-bilingve/

 

 

– CĂCIULARU, Roni, „Un trubadur al spaţiului virtual”, Revista Animanews, 4 mai 2010, http://www.animanews.com/politic/orientul-mijlociu/1329-roni-cciularu-un-trubadur-al-spaiului-virtual.html

– CĂTUNESCU, Carmen, PROFIL DE PERSONALITATE CREATOARE, Ziarul Curentul Internaţional, Sterling Heights, Michigan, SUA, 17 decembrie 2009, http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:LQjIJ9eboy0J:curentul.net/2009/12/17/profil-de-personalitate-creatoare-george-roca/+CATUNESCU+GEORGE+ROCA&cd=8&hl=en&ct=clnk&gl=au

– CHIVA, Laura, „Lansare de carte românească la Madrid”, Ziarul Adevărul (Spania), 23 septembrie 2009, http://www.adevarul.es/stiri/social/lansare-carte-romaneasca-madrid

– CIUBOTARU, T. Constantin, „George Roca, românul de la marginea lumii”, Revista Phoenix Magazine, Phoenix, Arizona, SUA, 1 septembrie 2010,

http://www.phoenixmission.org/web/index.php?option=com_content&view=article&id=2021:george-roca-romanul-de-la-marginea-lumii&catid=40:reviews&Itemid=75

– CUC, Melania, „Evadare din spaţiul virtual”, Revista Port@Leu, Nr. 10, Bucureşti,

http://www.cartesiarte.ro/portaleu/p5.php?nr=10&an=2009

– DEFESES, Eva, „Interviu cu George Roca”, Revista NIRAM ART Nr.9/2009 , Madrid, Spania, http://revistaniramart.wordpress.com/2009/07/16/

– EVU Eugen, „Păcatul traducerilor neprofesionale – (Interviu cu George Roca)”, Revista Agero, Stuttgart, Germania, http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Pacatul%20traducerilor%20neprofesionale%20de%20George%20Roca.htm

– IONAŞ, Loredana, „Scriitorul George Roca s-a întâlnit cu viitorii jurnalişti”, Ziarul Crişana, Oradea, 22 octombrie 2008, p.6

– IVANOV, Veronica, „Interviu cu George Roca – Despre prietenie, literatură şi artă – între două continente”,Revista Clipa, Anaheim, California, SUA, 26 aprilie 2014

http://www.clipa.com/a6780-INTERVIU-CU-GEORGE-ROCA-DESPRE-PRIETENIE-LITERATURA-SI-ARTA-%E2%80%93-INTRE-DOUA-CONTINENTE.aspx

– KATZ, Silvia, „Un om de departe”, Revista Familiei, Israel, noiembrie 2011

– MĂLINAŞ, Constantin, „George Roca, un cavaler al poeziei”, Jurnal de Botoşani şi Dorohoi (RGNews), http://www.jurnalulbtd.ro/articol-George-Roca–un-cavaler-al-poeziei-6-1669.html

– MARTINEZ SANZ, Hector, „Escape from Cyberspace”, Revista Retrato Literario, Madrid, Espana, 29 septebre 2009, http://retratoliterario.wordpress.com/2009/09/29/%E2%80%9Cevadare-din-spatiul-virtual%E2%80%9D-by-george-roca-niram-event/

– MARTINEZ SANZ, Hector, „Videoconferencia y encuentro virtual con el escritor George Roca. Sydney-Madrid”, Revista Defeses Fine Arts, Madrid, Spania, noiembrie 2010 http://defesesfinearts.com/2010/11/videoconferencia-y-encuentro-virtual-con-el-escritor-george-roca-sydney-%E2%80%93-madrid/

– MAXIMINIAN, Menuţ, „George Roca: de vorbă cu stelele”, Revista Clipa, Anaheim, California, SUA, 27 noiembrie, 2010, http://www.clipa.com/print_a2061-DE-VORBA-CU-STELELE.aspx

– MUNTEANU, Lucian, „George Roca, încă o valoare neconvenţională”, Revista Agero, Stuttgart, Germania, http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/George%20Roca%20-%20inca%20o%20valoare%20vie%20oradeana%20de%20Lucian%20Munteanu.htm

– NEDELCU, Georgeta, „Interviu cu poetul şi ziaristul George Roca”, Revista Gândacul de Colorado, 31 ianuarie 2011, http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/1795-interviu-cu-poetul-si-ziaristul-george-roca

– PETCU, Gabriela, „George Roca, un evadat din spaţiul virtual, regăsit într-o poveste pe Insula Fericirii”, Revista Curentul International, Sterling Heights, Michigan, SUA, 25 septembrie 2009,

http://curentul.net/2009/09/25/george-roca-un-evadat-din-spatiul-virtual-regasit-intr-o-poveste-pe-insula-fericirii/

– POPA, Iosif, „Personalităţi locale: George Roca, actor, scriitor şi manager turistic”, Ziarul Informaţia de Vest, 6-12 noiembrie 2003, p.7

– POPESCU, Maria Diana, „Interviu cu George Roca”, Blog Reţeaua Literară, august 2008,

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/1971741:BlogPost:43075

– POPESCU, Maria Diana, „George Roca, un romantic avant lettre”, Revista Clipa, Anaheim, California, SUA, http://www.clipa.com/a1113-George-Roca-Un-Romantic.aspx

– POPESCU, Maria Diana, „George Roca: Epoca Ştefaniană – Cercetare istorică de importanţă majoră”, Revista NOI NU, Cluj-Napoca, 9 noiembrie 2008,

http://www.revistanoinu.com/George-Roca-Epoca-Stefaniana.html

– SILVESTRI, Artur, „George Roca: Epoca Ştefaniană – Viziunea răzeşească”, Editura Carpathia Press, 2006, http://carpathia-press.com/2007/06/27/george-roca-%e2%80%9eepoca-stefaniana%e2%80%9c/

– STOICA, Daniela, „Portret: George Roca îşi reprezintă ţara cu mândrie”, Cotidianul Adevărul de seară (Oradea), ediţia de luni, 7 septembrie 2009, p.16

– Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi”- Iaşi, AL. HUSAR – 80, (Bibliografie), (Ediţia a II-a), Editura Vasiliana ’98, Iaşi, 2003, p. 88

– STOICA-MUJEA, Oana, „Interviu cu George Roca”, Revista Argeş, august 2007, p.1

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=803&Itemid=112

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=6119

– TOMESCU-TUDOR, Loredana, „Portret: George Roca, sau arta de a fi, la capătul lumii, mai român decât românii de acasă”, Revista Spirit Românesc Nr.6, Sydney, Australia, 16 iunie 2006

– ŢENE, Alexandru Florin, „George Roca: Evadare din spaţiul virtual”, Revista Armonia, Saltmin, SUA, 21 octombrie 2010,

http://www.saltmin.com/3726/george-roca-%C2%ABevadare-din-spatiul-virtual%C2%BB.html?mobile=1

– ŢENE, Alexandru Florin, „Întâlnire cu steaua George Roca la lansarea cărţii «De vorbă cu stelele», Ziarul Făclia, Cluj, octombrie, 2011

– VASILESCU, Stelian, „Oameni din Bihor – 1940-2000 – Dicţionar sentimental”, Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002

 

—————————–

Adresa de e-mail: georgeroca@gmail.com

RG CV mai 2014

^{„Tot ce face Dumnezeu e să ne privească}

^{şi să ne omoare când devenim plictisitori”}

^{C. Palahniuk}

 

Ce aventurieri, mon cher, ce aventurieri!, aceşti şcolari din Parlament, plătiţi din banii poporului. Aventurieri capabili de performanţe greu de egalat! Micimile lor – repetenţi la materiile de bază, au pe mînă şi la degetul mic legi şi decizii vitale pentru soarta poporului, dar o ţin din vacanţă în vacanţă. Cele douăsprezece luni ale anului se duc pe apa sîmbetei, în chiul, influenţă, corupţie, odihnă, desfătare şi privilegii, dar îşi încasează toate beneficiile financiare cu vîrf şi îndesat. Parlamentul şi-a încheiat sesiunea şi, de la 1 iulie, a intrat în vacanţă. Pînă la 1 septembrie prin sediile partidelor şi în Palatul Parlamentului cîntă cucuvelele. Aceşti şcolari bătrîni în ale trădării propriului popor, au rămas corigenţi la peste 200 de iniţiative legislative nedezbătute, dar nu s-au dat înapoi de la a-şi salva colegii de anchetele D.N.A. şi de rechizitoriile procurorilor, cinci parlamentari fiind salvaţi în plen. În schimb, au grăbit votul pensiilor speciale pentru ei şi pentru funcţionarii parlamentari. Şi-au tras pensii uriaşe, iar poporul abandonat de un sfert de veac, e la mila lui Dumnezeu, cu cele mai mici salarii şi pensii din UE, iar sărăcia creşte alarmant în România. Oare pensionarii români cunosc faptul că pensionarii greci au o pensie medie de 850 de euro pe lună, în condiţiile în care economia elenă este slăbită considerabil? La noi, grija deosebita se manifestă doar pentru pensiile aleşilor.

Ca nişte şoareci echipaţi cu senzori

Surmenaţi de atîtea cantonamente, antrenamente şi faulturi în teren, parlamentarii au aruncat problemele Ţării în vestiare şi pe-aici ţi-e drumul. Două luni de zile i-am pierdut de pe radar! Ca nişte şoareci echipaţi cu senzori, vor comunica între ei potrivit intereselor personale, vor încerca să dea de modalităţile prin care averea lor, acumulată ilicit, să se poată adapta condiţiilor de „imponderabilitate”. În plus, departe de Sala Palatului, se pot „împreuna” şi combina în strategii, alianţe lăutăreşti, iar onoarea şi sărăcia poporului, tot „nereperate” vor rămîne. Îndrăzneşte careva să le strice socotelile şi concediile? Obosiţi de jugul legislativ la care au tras, unul hăis şi altul cea, vor zburda pe imaşuri exotice, după care se vor reîntoarce să desăvîrşească opera de tracţiune a României în ocupaţie şi colonizare. Să fii deputat sau senator în România este, se ştie, cea mai miraculoasă slujbă, după aceea de europarlamentar! Slujbe de vis! Cine nu şi-ar dori să vină cîteva ore la serviciu (sau chiar să nu vină, că doar îi „ponteză” colegii), două-trei zile pe săptămînă şi să aibă buzunarele şi conturile pline din bani publici. Nu de puţine ori televiziunile au surprins scaunele goale în sălile de şedinţe ale comisiilor. Chiulangeală, cît cuprinde! Seriozitate, ioc! Aceste comisii permanente şi speciale înseamnă, de fapt, cheltuieli foarte mari cu şoferi, secretare, consilieri şi protocoale. Nimic altceva.

Au devastat Ţara ca nişte lăcuste şi au dat-o spre hrană şi termitelor străine

Chiar au nevoie de două luni de vacanţă precum şcolarii, maeştrii aceştia în arta neisprăvirii, hoţiei, asupririi şi incompetenţei, pe care noi îi plătim şi le suportam fărădelegile şi deciziile oneroase? Codul muncii nu-i valabil şi pentru ei? Un simplu angajat primeşte, după un an de trudă cu 12 ore de lucru pe zi, cel mult trei săptămîni de concediu, plătit cu cîţiva amărîţi de gologani. Cînd vor veni din vacanţă cu minţile şi mai „odihnite”, ce vor mai vrea oare să dărîme în capul poporului aflat la terapie intensivă? Mai în glumă, mai în serios, cum ar fi oare, dacă ar fi scoşi în şuturi din fotoliile de pluş ale democraţiei originale? Pentru că după un sfert de veac de libertăţi amăgitoare, ne-am ales cu dreptul de a face ce vor muşchii lor şi cu dictatura privilegiului politic. Datoria de membru al celui mai înalt for al statului este văzută de ei ca o glumă. Mandatul trece, leafa barosană le merge, procentul pentru pensia lor se ridică la cer. Trag cîte un pui de somn în plen, în pauze se plimbă pe holuri ca să-şi aranjează ploile. Niciunul nu citeşte cap-coadă proiectele de lege propuse spre aprobare, pentru că, inculţi cum sînt, nu le înţeleg. Acolo sînt formulări de specialitate, de care se izbesc ca de un zid. Votează şi ei ca oile, după cum le poruncesc şefii partidelor! La un îndemn, ridică mîinile în cor şi habar n-au ce implică acţiunea lor. Aleşii noştri care au devastat Ţara ca nişte lăcuste şi au dat-o spre hrană şi termitelor străine, aceşti frecători de legi virtuale, care umilesc şi batjocoresc poporul, oferindu-i un nivel de trai sub cel minim de civilizaţie, cu mult sub nivelul de trai ceauşist, se îndreaptă acum spre destinaţii de lux. Din nefericire pentru România, cei mai mulţi dintre conducători şi parlamentari sînt nişte ciocli cu haine de demnitari.

Maria Diana Popescu

Revista ART – EMIS

 

A f o r i s m e

 

 

Sisif, regele Corintului, a fost primul care a demonsstrat că omul are un număr nebănuit de cai putere.

X

Nu există o ieșire mai onorabilă din viață decât prin ușa din dos.

X

Într-o viață comună, cel mai incomod obiect devine peste timp, este patul conjugal.

X

Nu poți minți tot timpul, dar nici să spui adevărul  totdeauna.

X

E o naivitate să  crezi că Dumnezeu, după ce a creat lumea asta becisnică, mai avea chef să trăiască.

X

Doi frați, două lumi, o singură moștenire.

X

Nu toate punctele sunt cardinale.

X

Dacă s-ar evita îmbătrânirea, statul ar  trăi fericit  din pensii.

X

Într-o lume bolnavă, nebunia stă cu

țicnitul la masă.

X

Știm câte bătăi  are inima. Nu știm câte  îndoieli trec prin ea.

X

Toți oamenii sunt la fel, dar caracterul îi diferențiază.

X

Arta este ca o plantă care este cultivată de mari talente și de mărunți

cabotini.

X

Avem voie să greșim, dar nu față de cei mai mari decât noi.

X

Pietrele rămân amintirea cea mai veche despre civilizația umană.

X

Universul este o mare enigmă pentru om, iar omul, o mare enigmă pentru univers.

X

Moartea este un sfârșit totalmente inuman.

X

Învățând, descoperim cum arată prostia semenilor noștri.

X

E foarte greu să cobori treptele pe care odată le-ai urcat.

X

Necunoscutele sunt mai fascinante de necunoscuții, mai barbari.

X

Când iubirea are trei unghiuri, nu te gândești neapărat la geometrie.

X

Oare cât s-a căutat omul pe sine până s-a autodescoperit?

X

Din când în când, câte o renaștere este aproape inevitabilă.

X

Bețivii sunt creatori de drumuri noi.

X

Scriem pentru a  dezvălui tainele sufletului nostru.

X

Lumea este tot mai obosită pentru că mecanismele ei au ruginit.

X

Viitorul este un nod gordian, al cărui dezlegare este așteptată la Paștele cailor.

X

Raiul lui Eva și Adam a devenit o legendă, iar facerea lumii, o mare minciună.

X

Trecutul are atâtea fețe câți cercetători au scotocit  prin el.

X

Ne iubim amicul, dar mai mult pe sora lui.

X

Există o pasiune obsesivă de a anunța sfârșitul lumii, de parcă ar fi vorba despre descoperirea unui nou Eden.

X

Nu dați somnifere rațiunii. Poate adormi pentru vecie.

X

Sunt atâția măgari în lume și nici un deștept care să-i învețe carte.

X

Relicvele istoriei sunt o groapă cu gunoi în care cercetătorii mereu găsesc câte o comoară.

X

 Ar fi ideal ca pe fiecare câmpie să cultivăm doar poezie.

X

 Orbii nu văd lumea, dar îi simt duhoarea.

Harry Ross

Israel

11.07.015

 

„Dă-mi, Doamne, puterea tânărului și mintea bătrânului!”

–      Proverb românesc

 

   Sărăcia a existat, există și va exista, per ansamblu, cât va fi lumea. Ea este cea care accentuează sau slăbește inegalitatea dintre oameni; poate acoperi o parte din viața unui om sau viața sa întreagă. Din această cauză omul este dator, în viața care i se dăruiește, să lupte pentru înlăturarea sărăciei. Ea ne sperie, ne întristează în prima fază, apoi doare din ce în ce mai tare, după care se poate ajunge la disperare, revoltă sau… tristă resemnare.

   Camil Petrescu avea dreptate când spunea: „Criza nu îi atinge pe cei bogați, găsitori întotdeauna a unor soluții pentru a-și proteja milioanele, ci pe dezmoșteniții sorții”. De ei trebuie să se îngrijească conducătorii. Societatea nu are dreptul să nu-i apere.

   Confucius spunea că este greu a fi sărac și a nu dispera, după cum a fi bogat și a nu deveni arogant este și mai greu, deoarece săracul are nevoie de puțin, iar bogatul din ce în ce de mai mult. Există aici o balanță pe care omenirea trebuie să o echilibreze, să nu atârne mult în defavoarea sărăciei. Să ținem seamă de vorbele lui Democrit: „Dorința de câștig care nu se satură niciodată este mai rea decât sărăcia cea mai mare, căci creșterea lăcomiei aduce creșterea nevoilor”. Sărăcia înseamnă o viață lipsită de șansele de a trăi la un minim nivel. Desigur acest nivel minim este diferit pentru fiecare țară, regiune și chiar pentru fiecare familie, întrucât sărăcia atrage după sine și lipsa de cultură, iar lipsurile materiale la care se adaugă și cele sufletești duc la umilirea ființei; omul este obligat să se concentreze numai asupra vieții materiale, a condițiilor de hrană, frig, odihnă a trupului, spiritualitatea cu frumusețea ei devenindu-i inaccesibilă. Și…adevăratul om sărac este cel care nu mai poate avea vise.

   Apostolului Pavel cunoștea rădăcina din care poate crește bogăția, ea fiind mândria, mai bine zis orgoliul, trufia, și a zis: „Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă din belșug toate spre îndulcirea noastră, să facă bine, să se înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inima largă…” (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, cap.VI;7,18).
Observa bine cineva că vagabonzii, cerșetorii, oamenii fără drept de muncă „vorbesc mai mult despre bani, prețuri și calitatea mărfurilor, decât directorii de fabrică și managerii de bănci”.
Omului sărac viața îi pare când prea scurtă și este îndemnat să o trăiască în mod imoral, când i se pare prea lungă și îl străbate gândul sinuciderii. Moralitatea oamenilor săraci deviază de cele mai multe ori de la normalul vieții. Din această cauză, oamenii politici trebuie să aibă grijă de această categorie de oameni. Condiția omului sărac nu-i poate scuza lenea, necinstea și de multe ori el se dovedește a fi mult mai cinstit decât omul bogat, omul în mâna căruia este puterea. Cât privește lenea omului sărac, ea îl cucerește, devine un răsfăț în lipsa posibilității de a munci. Există oameni săraci și mult mai morali decât oamenii obișnuiți, întrucât ei au credința în Dumnezeu, cunosc legile morale ale vieții, luptă și nădăjduiesc în dreptate, fapt care le înseninează viața și îi face să nu se abată de la calea dreaptă a cinstei. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind cu înțelepciune despre lăcomie, spunea: „Căci precum am zis că vinul nu este lucru rău, ci beția, așa nici avuția nu este rea, ci lăcomia și iubirea de argint. Unul este iubitorul de argint și altul bogatul. Iubitorul de argint nu este bogat, el are trebuință de multe, iar cel ce are trebuință de multe nu va fi bogat niciodată. Iubitorul de argint este păzitor al banilor, iar nu stăpân al lor; rob, iar nu domn”.

   Se pot ivi anumite momente defavorabile ale vieții care pot răsturna existența, vârful venind în jos și îngropând posibilitatea ascensiunii spre vertical. Degradarea morală ni se dezvăluie în toată urâciunea ei, părelnică a fi salvatoare, dar puterea voinței noastre este în stare să o refuze. Cei căzuți se pot ridica! O mână de ajutor li se poate acorda!

   Sărăcia este un efect al cărei cauze pot fi multe, dar în principal se pare că ar fi greșeala și lipsa de orientare în mediul în care se trăiește. Greșim, uneori repetat, este adevărat, dar nu e necesar să greșim mereu pentru a învăța ceva. Se intră într-o fază numită criză, a cărei sferă se tot lărgește cuprinzând economia, politicul, socialul. Se trăiește o perioadă tensionată, cu evidente dificultăți și lipsuri. Este asemănătoare unei boli care se declanșează treptat dar se face simțită  brusc și care poate deveni cronică dacă nu se intervine la timp și în mod corect.

   Iată, spre exemplu, minunata țară Grecia, spațiul încărcat de istorie pe care-l vizitează oamenii pentru frumusețea și trecutul ei, despre care am scris în cartea „Popasurile vieții”, a intrat în criză. Țara în care am văzut oamenii dansând pe străzi frumosul lor dans „Zorba Grecul”… Constantin Noica spunea și parcă profețea într-un fel: „Zorba știe să se desprindă încântător de toate, dar nu știe în ce să se prindă, așa cum nu știe că sunt lucruri mai mari, care-l cuprind. Va cădea frânt de oboseală, la capătul dansului. Și va exclama: « voiam să uit ceva!» În timp ce lumea aceasta nu e de uitat, ci e de luat în brațe”.

  Țara trebuie reformată, întrucât a ajuns cel mai îndatorat stat din zona euro. Un bun orator, plin de intenții bune, dar fără soluții credibile, ca atare toată pledoaria lui nu a putut obține încrederea oamenilor maturi care lucrează cu cifre exacte și obligă la responsabilitate. Să ne amintim la întrebarea personajului scriitorului Marin Preda, arătând înțelepciunea – de stâncă aș spune – a poporului român: „Pe ce te bazezi?”

   Urmează să se dea un aviz decisiv asupra ultimelor propuneri de reformă ale Atenei. Tânărul orator care nu se abate de la gândirea tuturor conducătorilor veniți la putere și lipsiți de responsabilitate, dă vina pe guvernele anterioare. Grecii și-au arătat hotărârea de a rămâne în zona euro. „Tsipras – « învingătorul perdant » al Greciei, cum este numit, vrea „și în car și-n teleguță!” El este precum jucătorul aventurier de poker care are în mâna careul de ași, dar nu intuiește chinta de culoare existentă în mâna unui jucător de la masa de joc.

   Întrebarea este dacă se poate avea încredere în promisiunile conducătorului de guvern? Din punct de vedere rațional, unde banii au putere, vorbele pot avea un preț prea mic, și totuși, din punct de vedere umanitar, voința politică poate echilibra balanța. La preț mare va fi, probabil, întrebarea înțeleaptă: „Pe ce te bazezi?”

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

 

 

 „Totuşi unde-au fost, românii, când a fost tăiat viteazul…”

(Adrian Păunescu. Capul de la Torda)

 

 

Totuşi unde au fost românii basarabeni pe 5 şi 11 iulie, când au avut loc două evenimente de suflet extrem de importante pentru renaşterea ideii de Reunire (pângărită într-atât de iuda Roşca!), poate unica viabilă şi capabilă să ne scoată din mizeria morală şi materială în care ne aflăm, să ne scape de pericolul iminent din est? Pe 5 iulie curent la Chişinău pe Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc cea de a patra Mare Adunare Naţională – aşa a fost planificată de Blocul Unităţii Naţionale, componenta de bază fiind Asociaţia „Tinerii Moldovei”. A fost o frumoasă, extrem de importantă şi la timp iniţiativă a tinerilor într-o perioadă când o bună parte a aşchiei de popor român din Basarabia nu mai crede în nimic. Prin importanţa problemei discutate – Reunirea cu Ţara, prin simţul pur românesc al celor prezenţi a fost, într-adevăr, o Mare Adunare Naţională, însă prin numărul participanţilor, cu regret a fost un miting ordinar, chiar mai mic după numărul participanţilor decât mitingul organizat de aceeaşi tineri pe data de 16 mai când au fost comemoraţi 203 ani de raptul de la trupul vechii Moldove a celei mai frumoase părţi numită impropriu de ruşi Basarabia. Cei drept mai puţini la număr însă mult mai motivaţi. Tineri frumoşi la chip şi la suflet de pe ambele maluri ale Prutului scandau frumoase lozinci unioniste plăcute auzului nostru, îngânau cântecele interpreţilor îndrăgiţi de pe scenă. Alături de ei se aflau multe persoane de vârsta a treia de pe loc dar şi sosite la Chişinău din locuri îndepărtate ale Ţării. O bătrânică cu probleme locomotorii încerca să susţină ritmul horei cu cârja într-o mână şi cu un tricolor (de dimensiuni mari) în altă mână. Cu regret manifestanţi de vârsta a doua erau puţini, foarte puţini.

Îmi pun întrebarea în stil păunescian: unde au fost românii basarabeni pe 5 iulie? Făcând un simplu calcul stabilim că dacă măcar 10% din cei peste 440000 de români basarabeni cu acte în regulă (conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie până în 2014) şi apr. 50000 de elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, care-şi fac studiile în România, veneau în Piaţă numărul participanţilor s-ar fi apropiat de 100000 de oameni. Din păcate în piaţă au fost doar 1-2% din cei cu cetăţenie română. Aceasta vorbeşte despre faptul că nu toţi cei cu cetăţenie română simt româneşte. Unii dintre ei, în special, alolingvii au obţinut cetăţenia română din interes mercantil. Îmi amintesc un caz dintr-o emisiune televizată cum unul dintre marii antiromâni un rătăcit Tabără, cunoscut prin scandaloasele declaraţii şi un comportament în studiouri sub orice nivel fapt ce nu-i face onoare în calitatea sa de profesor universitar (de fapt între unul care le „citeşte” lecţii studenţilor şi care le predă cunoştinţe este o mare diferenţă!) declara că fiica-sa, care nu cred să fie proromâncă fiindcă conform unui frumos proverb românesc „…ce iese din pisică tot şoareci prinde”, a obţinut cetăţenie românească „…pentru a circula liber prin Europa”. Am cunoscut şi ruşi cu paşaport românesc care nu cunoşteau o boabă româneşte. Cu toate acestea majoritatea barabenilor cu cetăţenie română sunt români şi, sper, simt româneşte. Atunci să ne mai întrebăm încă o dată: unde au fost românii basarabeni cu acte în regulă pe 5 iulie? Organizată de un grup de tineri neafiliaţi politic niciunui partid unde au fost partidele unioniste. Cu excepţia insemnelor PNL nu am văzut în piaţă insemnele altor partide unioniste, în primul rând, nu le-am văzut pe cele ale Partidului Liberal – unicul partid unionist cu putere decizională reală.

Am fost puţini, foarte puţini pentru o Mare Adunare Naţională. Să fi fost măcar vreo 200 – 500 de mii nu-şi mai permiteau tot soiul de cozi de topor gen Dodon, Voronin, Borşevici ş.a. să ia în derâdere idealul nostru de secole – de a fi împreună cu Ţara, să fim ameninţaţi de mare trădare de stat! Ei sunt fricoşi în faţa forţei şi mari eroi în lipsa ei. Vă mai amintiţi cum la sfârşitul anilor 90 neprietenii noştri erau cuminţi (fiindcă eram mulţi!), fapt ce a făcut posibilă votarea celor mai sacre legi ale Neamului – limba română în hainele ei fireşti – alfabetul latin, Declaraţia de Suveranitate şi mai apoi de Independenţă, foarte multe hotârări la nivel de Chişinău privind redenumirea străzilor, instituţiilor, implementarea limbii române şi a Istoriei Românilor în şcoli etc. Acum fiind atât de puţini minţile înguste ne atacă. Nu-i vedeţi cum turbă alde Dodon, care în pofida susţinerii majore (financiare, informaţionale, logistice) din partea Kremlinului nu-şi ating scopurile formulate de stăpânii lor, iar aceia pentru banii cheltuiţi le cer rezultate. Observaţi ce tămbălău au ridicat în Parlament legat de manifestaţia tinerilor, catalogată drept tentativă de lovitură de stat şi mare pericol pentru statalitatea „ţării lor!”. Cu câtă ură s-au năpustit asupra tinerilor. Cu câtă turbare şi spumă la gură atacă această coloană a 5^-a tot ce-i românesc, pe toţi cei cu simţ românesc, pe adepţii Unirii. Prin intermediul altor cozi de topor aflate la guvernare l-au expulzat cu interdicţia de intrare în „ţara lor” pe tânărul Gheorghe Simion care, aşa cum eu am dreptul să fiu în orice colţ al Ţării tot aşa şi domnia sa are dreptul să fie în orice colţ al României, inclusiv, în Basarabia, temporar ruptă din trupul ţării de puhoaiele bolşevice la 28 iunie 1940. Atunci când tot soiul de şovini gen Rogozin, Narîşkin, Muhamedşin umblă nestigheriţi prin acest colţ de ţară prost guvernat, se duc la Tiraspol, în Găgăuzia ca în votcina lor, atunci când de alde Tuleanţev, Petrenko, Klimenco, dar şi cozi de topor gen Dodon, Usatîi participă în acţiuni antistatale şi nu li se întâmplă nimic (nu sunt traşi la răspundere) cei cu simţire românească ne simţim tot mai străini în „ţara lor”.

Un alt frumos eveniment ca o continuare logică a celui din 5 iulie, când manifestanţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale i-au petrecut pe tineri în marşul „Ştefan cel Mare” spre Iaşi, a fost reconstituirea Podului de Flori la Ungheni, atât de terfelit prin acţiunile ulterioare timp de 25 de ani (primul pod de flori a avut loc la 6 mai 1990, la care la cele 8 puncte de trecere au participat peste un milion de oameni de ambele părţi ale Prutului!) şi întâlnirea frumoasei coloane la Ungheni. La aceşti tineri s-au alăturat unii din cei veniţi de la Chişinău şi alte colţuri ale Basarabiei (spun Basarabiei fiindcă nu era exclus ca ar fi participat cineva din Bucovina sau din sudul Basarabiei) care ulterior au trecut podul. În discuţii cu unii tineri participanţi la acest marş am aflat despre frumoasele întâlniri de la Sadova (satul de baştină a celui mai mare antiromân la momentul actual – I. Dodon!), Lozova, de la Călăraşi ş.a. localităţi întâlniţi cu pâine şi sare, dar şi despre cazuri când în ei au aruncat cu pietre unii rătăciţi şi venetici. De la Chişinău doar cinci autocare (mult prea puţin pentru a face Unirea!!!) cu prieteni ai Unirii la orele 7.30 au luat calea spre Ungheni. În autocarul în care mă aflam se aflau, în special, persoane de vârsta a treia, dintre cei care de peste 25 de ani retrăiesc pentru visul nerealizat tânjind pentru Reunirea cu Ţara. Am întâlnit însă şi o frumoasă familie cu trei copii mici, cu vârste între 5 şi 10 ani, în piepturile cărora sau în fundiţe erau prinşi fluturaşi tricolori, iar părinţii lor cu câte un tricolor de dimensiuni mari. Ce minunată lecţie de patriotism au dat aceşti părinţi copiilor. Ajunşi la orele 10 la Ungheni ne-am alăturat grupului marşului „Ştefan cel Mare” aflaţi deja sub pod chiar pe malul Prutului. Primarul Unghenilor de pe partea dreaptă (unde era primarul Unghenilor de pe partea stâng?) a ţinut un scurt discurs, salutându-i pe cei ajunşi la acest evenimnet. Un mic avion a făcut câteva zboruri deasupra podului, salutând mulţimea legănând din aripi. O stare sufletească de nedescris. La strigătul unuia dintre liderii „Tinerii Moldovei” A. Ursu de pe malul drept al Prutului „Ne aşteaptă mama acasă. Mamă Românie, ne primeşti? Mamă Românie ne auzi?” de pe celălalt mal al Prutului se auzea un DA deslusit al mulţimii.

În continuare organizatorii au separat mulţimea în două părţi – cei cu paşapoarte care vor trece Prutul şi cei care vor rămâne pe malul stâng. Cei rămaşi pe malul stâng s-au apropiat de malul Prutului pentru a arunca în apele lui florile aduse cu ei. Cu regret poliţiştii de frontieră nu au permis să ne apropiem de apă, rămânând separaţi de o panglică cu rolul de sârmă ghimpată. Poliţiştii şi-au luat rolul de arunca în apele Prutului florile primite de la manifestanţi. Excepţie au făcut doar pentru grupul de artişti constituit din Cristi Teodorovici, Cătălin Josan şi artistul Voloh (aflat acum într-un proces de judecată stupid, căruia pentru nişte înjurături în adresa oamenilor legii a primit doi ani de închisoare atunci când ex-ministrul Papuc vinovat de moartea pe 7 aprilie 2009 a celor patru tineri şi mutilarea în comisariatele de poliţie a sute de tineri participanţi la acea manifestaţie a fost achitat), cărora li s-a permis să se apropie de apa Prutului şi să arunce florile în apă.  La un moment dat a avut loc un eveniment deosebit de simptomatic: pe malul drept se auzeau cântecele interpretate de cuplul nemuritor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, iar pe malul stâng chiar pe malul apei Cristi Aldea Teodorovici însoţit de interpretul Cătălin Josan interpretau aceleaşi cântece, realizând astfel legătura spirituală între maluri şi între membrii aceleiași familii (familia Teodorovici).

Startul trecerii Prutului l-au dat un grup de frumoase tinere, îmbrăcate în haine naţionale, care au fost întâlnite pe malul drept cu pâine şi sare şi ovaţii ale mulţimii aflată în aşteptare. Ele au fost urmate de grupuri nu prea mari care treceau podul, trecând şi controlul de frontieră. De ovaţii a celor rămaşi pe malul stâng s-au bucurat membrii minunatului ansamblu „Ştefan cel Mare” de la Căpriana, care de aproape 30 de ani se află pe baricadele mişcării naţionale. De aceleaşi ovaţii s-au bucurat şi pe malul drept unde au interpretat câteva cântece patriotice din minunatul lor repertoriu. De acelaşi succes s-au bucurat şi Cristi Aldea Teodorovici şi Cătălin Josan (având un picior fracturat a considerat necesar să fie acolo în acest moment important), care au interpretat (deja pe malul drept) câteva dintre minunatele cântece ale părinţilor lui. Organizarea evenimentului pe malul drept a fost superbă. La orele 13.00 marşul „Ştefan cel Mare” şi-a continuat mersul spre Iaşi, punctul terminus fiind Catedrala Metropolitană. Pe 12 iulie, la orele 5.00 trenul Unirii a luat cale spre Bucureşti, repetând cauza unionistă a lui Alexandru Ioan Cuza de la 24 ianuarie 1959.

Clipe de neuitat, dar umbrite puţin de numărul mic al adepţilor Unirii aflaţi la eveniment (sunt sigur că adepţi ai Unirii sunt mulţi mai mulţi!). Totuşi unde au fost românii basarabeni pe 11 iulie? Deranjantă este şi pasivitatea unioniştilor din parlamentul moldovenesc. În parlamentul actual există un puternic grup constituit din 25 de parlamentari socialişti şi din cei vre-o 17 parlamentari comunişti (în total, peste 40% din numărul parlamentarilor), care neoficial constituie grupul parlamentar „Prietenii Rusiei”. În parlamentul României există un grup de deputaţi în număr de 64 (date din martie, acum pot fi mai mulţi) constituiţi în grupul parlamentar „Prietenii Unirii”, care prin acţiunile lor contribuie la sprijinirea acestui frumos ideal al tinerilor. Să ne punem întrebarea: de ce în parlamentul Republicii Moldova nu există un grup al „prietenilor Unirii”? Să nu avem printre parlamentarii noştri adepţi ai unirii? La sigur că există, cel puţin în fracţiunea PL, dar şi cea a PLDM. Dar nu-i auzim. Dimpotrivă, atacaţi de javrele socialiste şi comuniste ei uneori încearcă să se distanţeze de opţiunea unirii.

În această situaţie extrem de complicată când încrederea în guvernarea aşa numită proeuropeană a fost compromisă ireparabil prin găinăriile politice şi în mare măsură financiare (legate în primul rând de furtul Secolului) ale celor de la conducere, când asupra Basarabiei atârnă pericolul alegerilor parlamentare anticipate care vor conduce inevitabil la aducerea la putere a forţelor proruseşti, când aşa numita reglementare a conflictului transnistrean în varianta lui Putin planează asupra noastră şi poate fi extrem de periculoasă acum (participarea la vot a celor 300-400 mii de alegători transnistreni ar putea înclina ireversibil balanţa în favoarea vectorului estic), ce facem?

Unica şansă reală este Reunirea cu Patria Mamă! Să nu stăm de o parte acum când tinerii au nevoie de susţinerea noastră, să ne urcăm măcar în ultimul vagon al Trenului Unirii. Scontribuim la realizarea visului de Unire până în a. 2018.

Să ne ajute Dumnezeu!

 

Valeriu Dulgheru 

Zilele trecute am avut o revelaţie. Intenţionam să fac câteva însemnări despre viclenie, trăsătură umană ce ne pândeşte prea adesea din umbră. Căutând pe internet nişte proverbe pe această temă, am găsit un studiu despre inteligenţă, cu referire şi la viclenie, o lucrare care m-a captivat. E un studiu de mare complexitate şi subtilitate, intitulat „Inteligenţa pozitivă şi inteligenţa negativă”, o cercetare migăloasă, făcută de-a lungul a 30 de ani, cu prelungiri chiar şi în prezent. Poartă semnătura cunoscutului scriitor Ştefan Dumitrescu, unul dintre membrii Biroului de Viitorologie Bucureşti, profesor de psihologie şi pedagogie, pasionat cercetător în domeniul ştiintelor sociale. Ideile şi exemplificările sunt atât de interesante şi  clare, încât prin faţa ochilor, mi s-au prezentat multe persoane, venind ca dintr-o ceaţă şi căzând în conul de lumină. Mi-au răsunat în urechi chiar şi cuvintele cu care aceştia îşi argumentau comprtamentul, le-am văzut  şi faţa şi mai ales privirile care însoţeau vocea.

Lucrarea aduce ca noutate o altă clasificare a inteligenţei: cea  pozitivă şi cea negativă, însoţită de o riguroasă argumentare. Cele mai revelatoare aspecte mi s-au părut acelea referitoare la inteligenţa negativă şi la relaţia ei cu viclenia. Aici se încadrează persoanele care au comportamentul orientat spre acţiuni negative: parvenirea, furtul, înşelăcinea, etc, pentru a obţine putere şi avantaje nemeritate. Comportamentul devine mai agresiv, cu cât individul are un grad mai mare de inteligenţă. Lecura mi-a amintit de admiraţia cu care privim câte un plan ingenios pus în aplicare de câte un hoţ, lăsând pe planul secund discuţiile despre moralitate, dar şi de faptul că  privim admirativ vicleniile ingenioase ale coanei vulpiţe sau ale altor animale.

Persoanele înzestrate cu inteligenţă negativă sunt foarte diverse, dar au câteva trăsături comune: setea de putere sau de a ocupa un loc vizibil în colectivul de muncă sau de dominare în familie. Mi-amintesc de o colegă, profesoară de română la unul din liceele la care am lucrat. Aceasta, un lung şir de ani, nu a dat semne de oboseală luptand să mă umbrească pe cât îi stătea în putinţă, pentru a se renarca ea. Alţii luptă pentru îmbogăţire folosind toate  căile necinstite, inclusiv forţa fizică, înşelându-şi semenii în fel şi chip, chiar şi rude apropiate, fraţi, uneori  părinţi,  fără să aibă nici cea mai mică tresărire de cuget. Pe propria-mi piele am simţit de câteva ori forţa fizică şi chiar ameninţarea cu moartea a unei persoane, un oarecare Mitică al Bucureştiului zilelor noastre, deşi rudă apropiată. Tip de om capabil să treacă şi peste cadavre, mai ales că era  împins pe la spate de soţia lui. Această persoană înzestrată cu inteligenţă negativă, mi s-a părut cea mai reprezentativă pentru ilustrările desprinse din studiul domnului Şterfan Dumitrescu. Parcă l-ar fi cunoscut şi l-ar fi încadrat în şirul celor pe care i-a descris. Din studiu amintit, reiese şi următoarea remarcabila idee: aceşti indivizi sunt atât de obsedaţi de atingerea scopului lor, încât reuşesc să-l şi atingă, dar dacă inteligenţa raţională este scăzută, ei nu învaţă nimic de la viaţă, până la urmă îi paşte eşecul. Şi mai spune autorul, că inteligenţa negativă sprijină viclenia şi îl face pe om să devină mai viclean, mai îndrăznet, mai răzbătător, mai adaptat.

Acesti oameni  folosesc şi fapte bune, (şi parcă am auzit glasul acestui zis Mitică, mieros, relatând fapte de mare măreţie şi generozitate). Fac fapte bune, nu pentru că au suflet bun şi inima caldă, ci pentru a duce în eroare semenii, să poată trage foloase, adeseori ca să elimine un adversar, dar capabil chiar să-l ucidă dacă nu s-ar teme de consecinţe. Ei folosesc binele dintr-un instinct obscur de manipulare şi de re-echilibrare a răului. Subconştientul le spune vag că binele făcut de ei ar putea să îi ajute mai tâziu. E o poză sub care se ascunde adevarata lor fire. Trăiesc permanent şi cu intensitate într-o dedublare. Pe faţă poartă permanent o mască şi în gură minciuna. In subconştientul lor există întotdeauna un adversar pe care trebuie să se răzbune, ori să-l păcălească, să-l manipuleze pentru a-l depăşi şi dacă nu reuşesc, invidia lor devine devastatoare. Aceşti indivizi nu recunosc niciodată că au greşit, pentru toate este de vină doar predestinarea, „M-a urmărit ghinionul, neşansa, îmi spunea cu năduf Mitică, m-am născut fără noroc”. Deşi Mitică a avut un aliat temeinic în soţie, deşi a făcut o avere cosiderabilă în timp record, imediat după 1989, se plângea în câteva scrisori, dar şi prin viu grai, gata să-i dea lacrimile: “sunt un om nefericit, profund nefericit. Nu sunt mulţumit pe niciun plan, chiar absolut pe niciun plan.” Este îndreptăţită afirmaţia autorului Ştefan Dumitrescu că pe  oamenii de acest tip, în final, îi paşte eşecul. Nu putea să fie altfel,  este ştiut că gândurile urâte  afectează emoţiile, emoţiile afectează deciziile şi deciziile afectează viaţa.

Acest tip de oameni, mint cu uşurinţă alunecâd pe nesimţite de la o stare de fapt, la minciuna sfruntată, încât nu poţi sesiza momentul când a pus masca minciunii. Mint cum respiră, fără să fie conştienţi de minciuna lor, mint fiindcă aşa le stă în fire. Într-adevar, dacă te apuci să îi contrazici, ei neagă evidenţa. Albul devine negru chiar dacă albul este strălucitor. Te dezarmează oricum şi pe de-asupra îţi sar in cap cu agresivitate, sau nu te lasă să vorbeşti. Uşurinţa cu care Mitică şi soţia lui mint fără să clipească, le creaza o stare în care ei se mişcă confortabil. La ei minciuna este patologică. Pentru astfel de oameni, minciuna în formă continuă este o formă de inteligenţă. Pentru a minţi în stil mare este nevoie, pe lângă un fond psihologic propice, şi de mult tupeu. Fiecare minciună spusă de mincinos dă senzaţia că se adresează unor inşi reduşi mintal. Au un mare dispreţ pentru oamenii visători şi idealişti. Din punctul acesta de vedere, pe mine mă consideră la pământ. Idealul lor de viaţă este diferit de al meu, pentru Mitică este un unchi de-al lui, fost cârciumar cu veleităţi de mare viclenie, iar pentru soţia lui, modelul a fost şi a rămas Elena Ceauşescu.

Deşi sunt ascunşi, oamenii din jurul lor îi simt şi se feresc de ei. De aceea ei nu au prieteni, nu vizitează şi nu sunt vizitaţi de nimeni. Cei cu acest mod de comportament se demască uşor. L-am văzut odată pe Mitică prăbuşit, într-o stare de jalnică umilinţă când fratele lui i-a smuls pe faţă masca prefăcătoriei. Dar viclenia iese la suprafaţă oricum. Un astfel de exemplu mi-a venit în minte, prin chipul lui Dinu, care din bun senin, îndemnat şi el de soţie, imi spunea  pe faţă, lăudându-se, că prin  abilitate lui ingeniosă, el mă poate escroca târându-mă prin tribunale. Presupun că a renunţat fiindcă îl pusese la încercare un cancer pe piele.

Şi galeria viclenilor mi se perindă prin faţa ochilor fără să am posibilitatea să închei lista. E o situaţie în care se află tot omul vieţuitor pe acest pământ, căci Domnul ne-a lăsat diferiţi. Trebuie să acceptăm cu înţelegere, adevărul plin de înţelepciune spus de poetul George Coşbuc: “Şi de există alb, nu vezi,/ Că negru-l face să existe?”

Elena BUICĂ

Toronto, Canada

7 iulie 2015