4 Feb
2015

Carmen Simion: poesis

 

ZBOR

 

 
Atâta timp îmi trece-n zbor,
departe, în nemărginire
mă clatină o lacrimă de dor
și-un gând îmi cade-n ruginire…

Ce lung mi-e drumul către zi!
Când e desprins din taina vieții,….
îl răscolesc prin poezii
cu liniște, sub umbra nopții…

Și dacă-am să mă-ntorc în timp,
jucând doar rolul de actor,
între vis și zbor, tacit răstimp
îmi înfășoară zilele cu dor
și pot mereu s-aștept, să sper…
că timpul nu este efemer…

 

IUBIRE GEOMETRICĂ

 

Mi-am desenat în inimă
un cerc înscris în pătratul iubirii,
l-am colorat cu o pană de curcubeu
înmuiată într-un diametru plin de șoapte,
și, când să-l mângâi cu poala privirii,
m-a aruncat într-un cerc… vicios…

M-a împins tot mai departe…

Am decis să-l rostogolesc printre amintiri,
să-l șterg cu urechea minții,
fără a-mi aminti de ce…
mă mulțumesc cu puținul
sub care m-a cuprins… înfiorarea…

Nu-mi rămâne decât să mă tratez
cu niște raze tremurate,
să le agăț de centrul unui univers ovalizat
și să mă trezesc, strângând în brațe,
un cerc plin de… speranțe…

 

ȘAH PE TABLA VIEȚII

 

m-am trezit printre clipe cărunte,
o damă pierdută pe câmpuri
uneori prea albe, alteori prea negre,
secunde cad atinse
ca niște pioni mutați cu gândul…

sunt doar lemne cu suflet
în turnul mângâiat cu grația iubirii
săritura calului fără copite
zboară spre un câmp verde
fărâmițat de viață
se trântește ușa
scârțâie balamalele închizând zile și nopți într-o cutie…

pe aceeași tablă de șah, gânduri transparente,
pioni, nebuni,
regina dă la final ”șah – mat”…

”le roi est mort, vive le roi!” …

 

Carmen Simion
(volumul ”Eterne nostalgii”)

 

 

3 Feb
2015

Camelia Cristea: Bogatul

Bogatul

 

Uneori mă pierd prin mine
că-ntr-o aspră izolare…,
bucuria e poruncă,
de la soarele răsare.
————————
Pune lacrima tăcerii
ca să ardă într-un sfeșnic,
de frumos și de iubire
să fiu Doamne și eu vrednic.

 

Bogăția cea mai mare
sunt virtuțile cerești,
nici domnia nu se pune
căci prin ea doar rătăcești.

 

E bogat acel ce-n casă
are liniște mereu
și în rugă lui smerită
îl vede pe Dumnezeu.

 

E bogat samariteanu
când ridica un sărman
prăduit la zidul sorții,
de tâlharii far’ de neam.

 

E bogat acel ce dă
când nimica nu mai are
și din sufletu-i de pâine
hrană-i pentru fiecare.

 

Bogăția e Cuvântul
ce are putere multă
și hrănește cu iubire,
doar pe cel ce îl ascultă!

 

Camelia Cristea

01 februarie 2015

 

3 Feb
2015

Franko Sicra: Poezii

Colinda….



Colinda marea…peste valuri,
Rătăcitor pe drum mereu,
Mângâind cu-asale triluri,
Pribeagul cântec de Orfeu.

Tăcută…marea îl ascultă,
Cu val de spumă lăcrimând,
Și-n unduirea ei tăcută,
Înalță cor la al sau gând.

Se-nalță sunete în ceruri ,
Spre stele ce-abia răsar,
Danseaza-n luna printre cercuri,
Cu aștri reci…lumini de jar.

Prin codrii vechi…răzbiți de timpuri ,
Duios…își plimba versul lui ,
Si mângâind trecute vremuri,
Se-nneaca-n cupa timpului .

Apoi…tăcut se-ntoarce ‘ndată ,
Spre sufletul prea zbuciumat,
Spre celui ce viața dată,
Corzii care l-a ‘ngânat.

Din ochii lui preling bobițe,
Șiroaie de mărgăritar,
Ating chitara în suvițe,
Și se preschimbă-n cântec iar .

Izvor de dor sunt corzile chitării ,
De dorul ochilor ca-un cer senin,
De-un suflet,din largul depărtării ,
De ea și chipul ei divin .

 

 

La tine….



La tine-am venit din nou acum,
În prag de înserare…
Acum… când gândurile se depun,
În noaptea ce răsare.

Sa te întreb mă paște gând…
De frig ți-a fost aseară…
Căci timpul nu a fost prea blând,
Iar tu… stăteai afară.

La tin’ dorit-am ca să vin…
Veșmânt de noapte să-ți aduc…
Și valul rece să-ți alin
La pieptul meu când îl apuc.

Mă iartă dara de uitare…
Mă iartă tu…iubită înspumată,
Te rog… cu mine ai răbdare,
Și dă-mi iertare… o clipa împacată.

Mă lasă dară creștetul învolburat,
A mâinii mângâiere să o trec,
Să liniștesc un zbucium ‘negurat,
Și-n brațul tău… plânsul să-mi înnec .

26.01.2015

 

 

Ploaia



Din departarea zări-albastre,
Din umbra norilor sărutul dând,
Pamântului ce-acol se naște,
Coboară cântec pe pamânt.

Al mării valuri stau mirate
Mirajul lui le-a ‘ncremenit ,
Și vuietul de-adânc de ape
Acum e susur odihnit.

Aripa vântului hoinar mai plimbă
Peste hotarul necuprins…
A vrajii cânt ce înfioară
Si-adânc patrunde-n suflet trist.

Săgeti pe ceruri taie zarea,
Lumini …spărgându-se în mări,
Sfârșind apoi în ea cărarea,
Se sting tăcute-n depărtari.

Tipând cu glas temut de vreme,
În zbor albaștrii pescăruși,
Zbătând aripi peste întins de ape,
Grăbesc spre stânci… spre-al lor culcuș.

Din negrii nouri se revarsă
Fuior de calde picături…
Și sărutând întreg văzduhul,
Se-asează blânde pe pământ.

Descarcând poveri de ape…
Mareții nori…grăbesc apoi…
Spre alte zări…spre altă parte,
Dând soarelui pamânt și mări.

 

Franko  Sicra

Ravenna
26.01.2015

 

3 Feb
2015

George Anca: 90-91-92

1990

 

nu se năzărea

 

nu se năzărea

jumătatea sa

revoluția

cutăricăva

m-o admonesta

momo m-o mâca

și cu dodia

Nola să trăiești

până-n București

Giovanna e andatta

că o bate tata

cigaretti due

bătute în cuie

s-a mai dus

foarte plus

bate lux

fiat lux

pozelor

rozelor

în Indore

grazia notte

teracote

 

fum pe coș

pod cocoș

pini rotunzi

despătrunzi

amfiteatru

turnul patru

de-a pătruns

soare uns

prin tumel

prin inel

Jundandel

 

 

palmieri

 

palmieri ferchezuiți

oilor nu behăiți

stânjenei nestânjeniți

încismatelor răchiți

așteptați-i pe tranziți

sus mai sigur jos veliți

 

la cină mitraliera

în noi și la Abdera

certându-ne himera

filigranat computer

nimic ce dă din uter

în praf e a mea mutter

 

un italian de stâng

zice vine Timișoara

a rima cu-a lui Ferrara

luna-n dreapta n-o mai strâng

doamne unde-ți petreci seara

că mi-e mintea numai crâng

 

jos ard lumini tămâie

până peste Banat

Eminovici rămâie-n

cerescul împărat

altarele mângâie

și melancoliat

 

pe Rabindranath l-a salutat marea

pe Mahatma l-a salutat Blaga

pe Maica o salută Golanii

Maică tu ești lângă rugăciunea

lui Eminescu mângâindu-ne

libertatea nemuritoare

 

 

după

 

după ce m-ai omorât

m-ai cuprins pe după gât

după ce m-ai gâtuit

o rărisei din clipit

de ce nu vă bucurați

pe când vă omoară frați

criminali sanctificați

 

vreme indigo dicteze

din memorie asceze

martiraje calabreze

între cheile franceze

declinarea cazului

Cheile Bicazului

 

blândețe-n mușuroi respir-o

pauză-n teatru lumea mir-o

foșnet în toate limbile

femei pierdute zimbrii le

mâna de tuș sub linii

ghicească-le-o elinii

 

 

așa eram

 

așa eram în viață pe când mergeam la curse

fript aerul de șoapte când lacrima nu curse

 

ar fi un film de lume sfârșită împreună

și niciodată timpul de soare și de lună

 

n-am petrecut cruzimea cu dragoste atlantă

decapitându-și trupul mințirea de bacantă

 

de-al sfătuirii satir întorsă la ai ei

nu s-o lega reproșul nevsetelor de smei

 

suită despărțirea pe mute ruturi zise

copilei mănăstire copilului parise

 

pe câtă călcătură vocația de-o parte

iubi-ne-vom o viață uita-ne-vom o moarte

 

tulce

 

tulce de dulce tulnice culce

sfântul Francesco frate al fresco

lume lumină ca luna plină

ape secrete oglinzi îmbete

disimulato-n pașii lui Platon

suferă nuferi numai să suferi

moartea comună de ne cunună

destin cu soartă viul cu moartă

mama mă naște cam pe la Paște

apoi mă cheamă țărâna mamă

Diana suplă păduri acuplă

cu păunașul codrilor Iașul

dai fiecărui ce ne mai dărui

viață și moarte întreg cu parte

muiere miere fiere-nfiere

lacul din ploaie umple-l Danae

ne mai observă stinsă Minervă

 

 

1991

 

adormind golf

 

adormind golf trezindu-te

cântec într-o diană

tu descrii jalea câmpului

alegerea sinuciderii

letter words for the same

sadness called thought

 

pagini de-astea ne lipsiră

nici dușmanii nu citiră

cantarida Londrelor

lindina atolilor

înhăitarea sorilor

florilor vrejurilor

altfelul omorurilor

 

de mă minți de nu mă minți

ești femeie cu părinți

de mai vii de nu mai vii

ești femeie cu copii

de iubești de nu iubești

femeie din București

de te lasă nu te lasă

în America mireasă

 

pe necitite oe nescrise

tu vei mai prefera narcise

cine-n Suceava te găsise

la Zamka-n clopot iarbă ți se

în ascultare nu de misse

în voce tremurând abise

strigați copii crescute vise

pe necitite pe nescrise

 

 

 

1992

 

ești

 

ești numai din țara asta numai

din satul tău numai din căsuța

cu două odăi mai mult ferestre

nici una spre nord la miazăzi

urzoiul spre cea de răsărit

buduroaiele afară zburate

spre nucul tăiat la moartea

mamei fără bani de-nmormântare

 

n-ai habar de lumea asta dusă

plus ce-o să vină nu te mai cheamă

strigăte plouate pe copii

fata pe o regie civilă

ne-o trece agonia ca o bucurie

schimbă-te dă-ți un pumn scoate limba

ne-ar trebui prunele prunilor tăiați

distrugere prodigioasă ne păscu din veac

la ce ne-am despărți în curăția furată

de spinările răscoapte ale rechinilor

 

unde sunt oamenii serioși

unde sunt tinerii feți-frumoși

unde sunt fetele cinstite

unde sunt crescătorii de vite

unde sunt cei ce nu mai fură

unde sunt criminalii în armură

unde sunt sfinții din jilț

unde sunt îngerii cu șbilț

 

nu mai cânți nu mai vorbești

mă mir la ce mai trăiești

cine să te mai omoare

mioare apus de soare

du-te și înjură-te

Doamne neîndură-te

spre alți munți Bihar Bihor

cum mi-a fost moartea să mor

 

 

nici strigăt

 

nici strigăt nu te pierde ce n-ai da

cochetă sanie pe lanț sub nea

cazi lemn arzi căprioara-n laț

ne-apropia ocheanul braț la braț

pingeluiți rășina căpriori

cu Nanda Devi prânzului răcori

din Bombay armatorul cu ziar

chinezilor basarabeni fanar

în Moscova pancartele omor

Moldova molotovă dragă lor

la fel americanilor deviz

de viză pe independent parbriz

trei nasturi între filme înghiții

și-mi pică ochii fostei veresii

cum nu te-afunzi în Himalaia nici

zăpezilor nu le îndemni furnici

mereu la începutul de poem

sărit în hău matern sub diadem

cum te-ai îmbolnăvit să stai de viu

în depărtările delir deliu

nu-mi urmăresc nici partea de covor

filosofat persan pereților

 

 

cireșe

 

cireșe păsări amărui

bătăi armate pui de cui

îi dete caporalului

din elea lungi homarului

pe burtă la loc comanda

două numere Smaranda

când sub pat el mă băgase

câinele căzut pe oase

atenție trec tancurile

târâș pe coate și genunchi

și cum dădea-n fluier cu bocancii

îi rup piciorul prins în Vâlcea

i-arăt eu cum vin tancurile

la Heidelberg în New York scris

ca-n vârful Folgariei mi-s

 

 

ceva mai mult

ceva mai mult de două luni pre Indii

ființa cui și-a mea nemaisonindii

 

pluralele rimate inabil de

cuvintele împleticite pilde

 

nevasta îmi trântește ușile

țânțarii țărilor căpușile

 

deci nu ne revedem calamici

cu dumnezeul foștilor germanici

 

la nervi speli vase dacă nu speli rufe

se duce vremea țâțelor de fufe

 

industrioiul trup c-al dumitale

mai gras la față mâini fractale

 

ce-oi fi spălat orgolioasă pleci

cu dumnezeu alături la dovleci

 

vei și lega alcool de gambă

nu muzicală pic de malagambă

 

 

nu făceam politică

 

nu făceam politică parol

zvâcneam centauri pe rol

deșteptăciunea tunurilor ruse

metal pe cap de fier s-aduse

secretul vieții moartea laur

și veștejit și ne de aur

 

studiază-se părăsirea comanda

poza mergătoare ananda

voi nu-mi înșelegeți glanda

nici deșertuțul Karaganda

de-o șansonetă cu Sanda

pe ce tinerețe banda

nici arici nici brici un ban da

 

 

vină euforia

 

vină euforia morții putrezitoare

grabnic întrebându-se a companie

grave cadavre peace is deathe Sarajevo

cum te înconjură aura întunecimii

Alecu Russo trece podul pe la Tighina

Alecu Ghica la poarta templului Jaganath

femeile în trenuri deraiate nască

întru zărirea stelei magii orbi la timp

Vinod aproape-n uitarea zoroastriei

siriaca întrebându-l de un poet

simplificate poemele de amurg

doctor honoris causa în woodland

pagini sanscrite ori nimic Albionul

calm șamanism un chong pe Jamuna

oameni mulți în gesturile bazarului

spitalul Jain de vizavi de Lal Qila

 

 

Tiraspol

 

Tiraspol ucide adus de Siberia

până-n Sibiu poate yana

copacul o femeie dărâmându-l

cu tot soarele din coaja infernului

bobul de orez fecundând Himalaia

șoarecele sodomizând elefantul troian

până și norul trezindu-te acoperise soarele

nu știu dacă am avut c-am avut holeră

mă și durea în Amazonia serii

 

pe somn devreme nopți tiraspe

exact ca Dariu-al lui Istaspe

te culci cu visul pe-mpușcate

să te trezești oltean macate

ferindu-te cum te aruncă

bombarda și nu singur luncă

la nevăzută și grădină

poetului să te ațină

 

în romanul colonel

este foaia de bordel

el se-ncineră bătrân

Jean jumate fără fân

tocmai azi de împărați

maică-sa nici la Galați

astei Prahove țărână

peste anima stăpână

 

se luminează tir pe somn Tiraspol

Cocioarvă pe unde o fi pus cărțile

femeie înveselită de operație

pe legăturile cu biblioțara

nu te mai snobești snopești

miaună surzenia în parte

ieri cu meditația azi cu pagină

dacă mai ajunge la citat

 

cum omoară rușii păsări înjurate

anglic panglic dodii netelefonate

doar războiul gluma cât că te omoară

și se ivănește sconxul subțioară

vii se priveghează la plecări incerte

sfinții cu Așoka să nu se mai certe

te gândeai prin lume c-ai trecut agale

munții te uitară sângele la vale

 

contaminezi mai moale

andante ideații

la sreașină la poale

surorile și frații

așteaptă cine moare

a mai trăi pomană

aprinsă lumânare

vecină narcomană

 

ți-am fost mi-ai fost prieten m-ai ucis

copiilor le-ai spus că nu există dumnezeu

mărunte educații copii în locul sângelui

regie arheologică muzică de război

Eroica-n Berlin cartea de pace

spre Chișinău microbuz albastru iranian

Romulus încă etnos în sala academică

pe cine porecliseți regina de cupă

morbiditatea din lipsă de umor și caracter

tot mergem în vorbele politrucilor

cu neveste nevorbitoare pământului

vârfuri verzi în plai albastru vara morți

demult m-am dezvățat de testament

ziseși de putsch acum încep războiului

motivați numai de primejdie singura-ne soartă

Dubăsari și duba noastră cu bătrâni și securiști

 

câte și-ale vieții și-ale morții și-ale nimicului

ne privește comensurabilitatea caravană

unghiuri comuniste de filmare muribundă

octogenarii mă retrag din consilii

în bibliotecă și greu ne ironizăm

trei mese rotunde pe o împăcare

în neant cu discursuri de pelin

o bătută sciților și cine știe capul

nu spui oricui că l-ai mai văzut

 

Wulfila Golful Basarabia

haine mâncare meditație rugăciune

ajungi pe front virgină de război

dulgheri muzeografi

cum să practici devoțiunea

pământească născut din

frumusețea batjocorită

femei nevrotice în amurg

urască-te în calea ucigașilor

cum dacă-ai fi trăit

ar fi avut cum să te ignore

 

lăudată să nu dea greș

țintuindu-te toată viața

oriunde de oriunde ca și cum

îți ești carabina sortită

spre tine îndreptată

că de ce Dubăsari

la Consiliul de Securitate

 

când mergi în Basarabia

îți faci o cruce

sub fulgere că de trei

zile plouă mană

vezi merele și vinul

încirezând bazarul

te năpădească semin-

țiile în necunoștință

 

de la zero azi și mâine

cu Sisif mânânci o pâine

mai străinul niciun câine

nu-nțelege azi și mâine

ci tu doame ne rămîine

dăruiești la câine pâine

dragostea ne e de câine

de la zero azi și mâine

 

a se găsi din subiecte

cămara crestei basarabe

o Indie de dialecte

pân’ la Soroca Om și Babe

ce să le spun tăcere secte

armata paișpe fără roabe

abia a treișpea incorecte

stanțări de Gemina la boabe

deci imnuri urmă improviză

cântarelor de peste vreme

pe Tisa tisă marșandiză

pe Nistru sângerate creme

grâu supt în drumul către spice

de râs dușmanul să se strice

 

de și-a pus sub cap la moarte

traista cu țărâni departe

din toate pământurile

să nu-l bată vânturile

mormântul Sibiului

buruiana viului

mâna balomirului

verde calomfirului

 

George Anca

 

3 Feb
2015

Mugurel Pușcaș – Reghin: ,,Orașul de pe deal”

SOMNUL ORAŞULUI ( I )

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal ”
Iar primăvara-n geam tăcut îmi bate…
Viorile-n acorduri de cristal
Se arcuiesc spre cer, plângând în noapte.

Pe trotuare trecători-s rari,
Doar jos la ” Silva ” parcă e lumină,
Doi moşi întârziaţi, la un pahar,
Răstălmăcesc isprăvi de-o săptămână.

Balconul meu e suspendat de nori,
Văd vârfuri de biserici sub cer de smoală,
Iubesc oraşul prăbuşit spre zori,
Suflete triste vin de mă-nconjoară…

Sunt cei plecaţi…” Oraşul de pe deal ”
Se-ndreaptă spre un mâine plin de viaţă,
Cu primăvara, ţintă, ideal,
Mă-ndrept şi eu spre-o altă dimineaţă.

 

SOMNUL ORAŞULUI ( II )

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal ”
Spre dimineaţă visul se prelinge…
E toamnă, încă, multă-n calendar,
Octombrie, încet, abscons, se stinge.

Decoru-i monoton şi ruginiu,
Bizare constelaţii zboară-n noapte,
Oraşu-mi pare tainic şi pustiu,
Din case mai răzbat suspine, şoapte…

Văd vârfuri ce străpung neabisal,
Sus, la ” Pădure ” se sărută fagii,
Mă bântuie din nou un vis veral,
Cu ochii verzi şi buze dulci ca fragii.

Se-mperechează frunze pe alei,
Un ultim gest de clorofile-amoruri,
Cu iz de mentă şi miros de tei,
Mă prăbuşesc într-ale mele doruri…

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal “,
Noiembrie, tăcut, în geam îmi bate,
Sub potpuriu de toamnă, ireal,
Te mai aştept în cartea vieţii…Parte…

 

Reghinul Săsesc – Piața

SOMNUL ORAŞULUI ( III )

 

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal ”
Iar focul în cămin, încet, se stinge…
Un ultim vers mocneşte, ireal,
Cerneala pe hârtie se prelinge.

Mesteceni dalbi se răţoiesc spre cer,
Îşi împletesc cununi din praf de soare…
Un menestrel, aed cuprins de ger
Nu are somn…Tăcerea ta îl doare.

Prăpăstii şi genuni, în abisal…
Telurice..Vremuri autumnale,
Ne-nlănţuie şi ne cuprind veral
Împărăţind amoruri ancestrale.

Sunt treaz…Privesc la luna ca un scai,
Ce poposeşte peste toţi şi toate,
Te-aştept la ceas de ziuă la un ceai,
Să ne întoarcem în singurătate.

La geamul meu eşti unic felinar,
Peste păcate, idealuri, dogme…
Mai ard în sobă urme, vagi, de jar,
Se împletesc în ale tale forme.

Tomnatec, anodin…În cartier,
Placid şi elegiac , privesc în noapte,
Oraşu-nconjurat e de mister…
Mi-e dor de tine, de-ale tale şoapte.

Privesc cum doarme “Oraşul de pe deal”,
Ştiu c-o să vii…În asta penurie
De dragoste, de vis, de ideal…
Cerneala se aşterne pe hârtie.

Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România)

3 Feb
2015

Vasilica Grigoraş – MAMA şi mirarea copilăriei : haibun

De la o vreme, din ce în ce mai des mă năpădeşte un

val de amintiri-

foşnetul proaspăt de vânt

zburdând pe alei.

Să fie oare vorba despre bagajul în care am adunat, odată cu trecerea anilor, speranţe şi dezamăgiri, împliniri şi eşecuri, bucurii şi tristeţi, clipe luminoase ori mai tulburi? Înclin să cred că, da. Toate acestea s-au întâmplat cu voia Domnului şi au fost stocate în memoria subconştientului. Acum revin şi, iar revin.

Raza soarelui

pe pianul timpului-

zugravul clipei.

Clipele se înşiră ca mărgelele de toate culorile în colierul vieţii. Sunt imagini şi frânturi de viaţă de acum mulţi ani. Amintirile de pe la 5-6 anişori s-au păstrat foarte vii. Eu, mezina familiei m-am simţit iubită de părinţi, de cei 3 fraţi şi sora mea. Cu toţii mai mari decât mine. Când eu am început să deschid ochii spre lume şi să cunosc universul natural şi uman în care creşteam, fraţii şi sora au plecat cu toţii la şcoli ori pentru a-şi face un rost în viaţă.

Aş putea spune că am crescut precum un vlăstar fraged la umbra pomului roditor, MAMA, trecută deja de prima tinereţe. M-a adăpat permanent cu lumina, căldura şi iubirea atât de necesare unei creşteri viguroare. Eram mereu în preajma ei şi, iscoditoare din fire cum sunt, mă interesa tot ceea ce făcea şi cum făcea lucrurile. Asta, însă nu mă împiedica să-mi trăiesc şi copilăria. Înconjurată de copiii vecinilor, joaca noastră se desfăşura în aerul curat din curte, grădină, livadă sau pe uliţă. În aceste locuri ne zbenguiam şi ne simţeam bine. Nici pomeneală de jucării cumpărate, ci învăţam să ni le confecţionăm din ceea ce ne oferea natura. Îmi aduc aminte cu mare bucurie când

peste mai mulţi ani –

într-o traistă din pod

păpuşi din pănuşi.

Din zilele calde de vară îmi amintesc acea senzaţie plăcută pe care o simţeam când umblam în timpul unor

ploi de-altădată-

desculţă prin şanţ adunând

râme şi melci vii.

Era fascinant acest lucru. Aşezam toate aceste vietăţi într-un loc cu iarbă, îngrădeam cu atenţie un ţarc în jurul lor şi le urmăream atent mişcările. Noaptea, cu grijă le acopeream cu o cârpă de prin casă, să nu le fie frig. Îmi vine să râd în hohote de naivitatea mea. Mare dezamăgire era dimineaţa, când nu le mai găseam.

Uneori, asemenea unor

fluturi aievea-

prinşi în dans şi culoare

printre flori şi pomi,

de când mă sculam, alergam cât era ziua de mare, împreună cu ceilalţi prieteni.

Era minunat când dormeam pe prispa casei, înveliţi de cerul plin cu stele, mângâiaţi de triluri de păsărele şi adulmecând mirosul fânului ori al florilor din grădina din faţa casei.

În nopţi de vară-

adieri de fân cosit

până şi-n casă.

Începând de pe la sfârşitul lunii mai, nerăbdători, aruncam

priviri de copii

spre cireşii în floare-

ce lung e timpul!

Era mirarea inocentă a noastră, a copiilor. Dădeam mereu târcoale cireşilor şi abia aşteptam să se coacă. De când începeau a se pârgui, dorinţa şi pofta de-a mânca sporeau văzând cu ochii. Culegeam şi mâncam pe săturate. Fetele, ne şi găteam cu ele, agăţându-le la urechi şi ne minunam. Ce cercei minunaţi avem! Care de care era mai mândră. Însă cireşele ajungeau la maturitatea coacerii pe la

moşii de vară-

gătite cu cireşe

cănile de lut.

De pomenirea morţilor, se cumpărau străchini şi căni de lut, care se împodobeau cu cireşe şi se împărţeau. Eram nelipsită de lângă mama în această zi, dându-mi toată osteneala să ajut ca cele date de pomană să arate cât mai frumos. Era un adevărat ceremonial, care începea cu pregătitul laptelui cu orez, aşezarea în străchini, punerea apei ori vinului în căni, apoi gătirea lor cu cireşe. Urma tămâiatul, apoi dădeam fuga cu ele prin vecini şi la rude, să nu se răcească. Nu uitam niciodată să aprind lumânarea şi să pomenesc numele celui pentru care împărţeam

Îmi amintesc şi faptul că, în alţi ani era

secetă mare

scaieţii mai ascuţiţi

ca niciodată,

şi când am mai crescut, începeam să înţeleg grijile, lipsurile din acei ani. Acestea, precum ciulinii răneau inima oamenilor care, obosiţi de munca câmpului se linişteau doar

după-nserare-

prin geam intra tăcut un

petec de lună.

Iar a doua zi,

din nou arşiţă –
în muget de talangă                                                                

zace tăcerea.

Tăcerea adâncă şi dureroasă punea stăpânire pe oamenii satului. Îmi povestea mama despre seceta din 1946, când copiii mureau de foame. Mă cutremurau aceste poveşti, mi se părea tare nedrept acest lucru. Din fericire, eu nu am prins astfel de perioade triste, de lungă durată. Erau ani mai buni, ani mai sărăcăcioşi, însă ţăranii cunoşteau foarte bine lecţia vieţii satului: nu înstrăinau recolta unui an până nu vedeau în hambare rodul anului în curs.

Apăsată de grijile vieţii, mama era mai mereu îngândurată şi preocupată de treburile casei şi ale gospodăriei. Mi-a rămas în minte imaginea şi

mirarea mamei-

găina pierdută ieşind

cu pui din claie.

Era tare necăjită pentru că avea impresia că i-a mâncat găina vreo vulpe, ori a furat-o cineva, dar spre bucuria tuturor, n-a fost aşa. Ea-şi clocise ouălele, din care au ieşit puişorii. Cântd toţi mergeau pe picioarele lor, i-a adus lângă prispa casei. Grijă de mamă! Iar, pentru noi toţi, bucurie.

Şi vara trecea iute, curcubeul ascuns îşi vărsa toate culorile în întreaga natură, frunzele erau purtate de vântul rătăcitor prin locuri neumblate şi nebănuite, iarba se îngălbenea, apoi se făcea una cu pământul. Parcă, fără să observi venea

deja ninsoarea-

ultimul car de coceni

scârţâind pe drum.

Soarele, şi el tot mai scump la vedere îşi arăta dinţii, iar copiii alergând şi umblând cu gura căscată se întâlneau cu guturaiul.

Casa soarelui,

cerul plin de nori-

în geam printre muşcate

mere şi gutui.

Doamne, ce frumos miroseau! Iar plăcinta şi fiertura din aceste fructe era un adevărat deliciu.

Începea postul Crăciunului, frigul se înteţea şi

flori de gheaţă-n geam

şi broderii de argint

la streaşina casei.

Când zăpada se aşternea peste tot, iar lângă gard se forma derdeluş, noi, copiii eram cei mai fericiţi. Cu toţii participam la o

oră deschisă-

modelând cu sârg şi drag

om de zăpadă.

Iernile erau grele, sătenii ştiau acest lucru şi-şi aduceau în casă cele necesare hranei, încălzitului şi unelte pentru dezăpezire. Uneori

nicio cărare-

fumul din horn spre cer

mângâind luna.

În casă, admiram

lângă vatră-

încâlcind ghemul mamei

câţiva pisoiaşi

şi intram şi noi în joaca lor.

Îmi amintesc Crăciunul, cu datinile şi obiceiurile de iarnă. Copil fiind, nu am înţeles cum puteau oamenii să taie porcii în ziua de Ignat. Guiţatul lor punea stăpânire pe întreg satul şi răsuna până în depărtare. Mi se părea ceva înfricoşător. Întotdeauna mă ascundeam, îmi ţineam mâinile strânse la urechi ca să nu aud.

Însă, cu mare drag îmi amintesc mirosul din casă, când, în

iz de cetină –

pelincele Domnului

pe plita mamei.

Anii, ca şi clipele, au zburat ca nebunii şi la un moment dat observ la mama

peri albi la tâmplă-

fulgi de înţelepciune

pe aripi de timp.

Treptat

apar insomnii –

la fereastra inimii

bat stropi reci de ploaie.

Urmându-mi crezul de a învăţa, am plecat de acasă, am început să vin tot mai rar şi-n

vântul de apus-

inima măicuţei mele

abia pâlpâind.

Pentru noi, copiii

brumă groasă-n zori-

şi dincolo de uşă

de-acum nelinişti

Într-o zi de octombrie, un

strigăt în ceaţă-

mult nedorita răpind

scumpa mea mamă

şi pe lângă

haine cernite-

din nou lăcrămioarele

laolaltă.

Da, lacrimile noastre şi lăcrămioarele flori de pe mormântul mamei şi-au dat mâna pentru totdeauna.

Însă, iarna, când şi lăcrămioarele îşi dorm somnul de veci,

omăt peste tot-

şi celor reci mai de mult

plapumă nouă.

Acum stau de multe ori

în taina serii-

frunze pe aripi de vânt

împletind amintiri.

Viaţa îşi urmează cursul,

satul adormit-

norii pufoşi depănând

poveşti de seară,

iar în cimitirul din capul satului

candelă vie –

un licurici prin rouă

sub crucea mamei

Ştiu că totul funcţionează după logica Domnului. Toţi trecem prin timp spre veşnicie, însă rămân cu regretul că nu am avut înţelepciunea să fiu mai mult timp împreună cu mama. Iertare, măicuţă! Dumnezeu să te odihnească, în linişte şi pace!

Vasilica Grigoraş

3 Feb
2015

Valentina Teclici – Poezii

De la imposibil la posibil

 

E imposibil să zbor cu tine, ai şoptit.

Doreşti prea mult albastru,

Mult prea intens şi prea departe,

Şi nu pot prinde luna de pe cer

Ca mânzul, de căpăstru.

Inimile noastre locuiesc

În emisfere separate.

Eşti prea învăluită în mister.

 

Orice-i posibil, am şoptit

Primind ecou din patru zări.

Zburând pe-un mânz albastru,

Am plantat un fir de nufăr, în deşert.

Nisipul roşu, pârguit de aşteptări,

A lăcrimat adânc şi-a ferecat

Eternitatea în găoacea unei oaze.

 

Ca o candelă, nufărul alb,

Prin desferecate raze

Luminează potecile inimii

De la imposibil la posibil.

Sus, pe cer în albastru căpăstru,

Luna, nebunatic  mânz, dansează.

 

Pretutindeni şi nicăieri

 

Poteca pe care visez

E presărată cu pulberea lunii.

Calul pe care zbor

Mănâncă jar din palma soarelui.

Dragostea cu care te-nvălui

E vie ca respiraţia pământului.

Dragostea cu care mă ocroteşti

E adâncă precum rădăcina oceanului.

 

Port praf de lună

Pe palme, tălpi şi-n suflet.

Tot ce ating e idee şi formă.

Hăţurile calului meu

Devin flăcări în mâinile mele.

Respiraţia mea e pretutindeni

Jar şi cenuşă,

Aripă albastră de fluture

Atingând infinitul.

 

Fiecare din noi e pretutindeni

Şi pretutindeni e în fiecare din noi.

Nicăieri e doar un cuvânt

Similar cu aici, acum şi pretutindeni

Sau poate că este ochiul conexiunii

Din ţesătura Universului

În care suntem  îngemănaţi.


Caii singurătăţii

 

Lasă-mă să-ncălzesc inima

Lângă tăcerea mâinilor tale!

În suflet aud

Caii singurătăţii venind…

Lasă-i să tânjească

Lângă nelinişte,

Să meargă domol

Pe poteci solitare

Adulmecând timpul bolnav

De neîntoarcere.

 

Valentina Teclici

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii