Cuvânt și iubire

„Tot mai puternic străluceşte chipul lui Mihai Viteazul, tot mai vie şi mai luminoasă este amintirea faptei lui”.

                                (Constantin C. Giurăscu)

 

   „Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim  pe mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţei noastre.     

    Numai cu chipul acesta vom putea conserva  patria ce avem;  numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire  în viitor!…” (Mihail Eminescu)

 

      Darul asumării responsabilităţii ca Om, fiinţă creată după Chipul Atotcreatorului, ca persoană religioasă în cadrul entităţii ontologice a Neamului, ca fiu-hristic al Instituţiei divine Biserica, ca cetăţean-apărător al Cetăţii-Patria, ca  novator în cultură în cadrul spiritualităţii naţional-universale, ca mărturisitor al Adevărului revelat, ca jertfitor în procesul de mântuire personală şi colectivă în cadrul credinţei, suferinţei şi iubirii Naţiunii este primit prin harul Sfântului Duh, doar de cei Chemaţi şi Aleşi ca Fii ai Bisericii lui Hristos şi ca Elită Naţionalistă a Patriei Creştine, a acestei Vetre strămoşeşti binecuvântate, pe care se pune Temelia şi Stâlpul Neamului Dacoromân, fiecare după treapta sa de dăruire, mărturisire şi sacrificiu sfânt: de la Ţăran la Voievod, de la Poet la Vlădică, de la Dascăl la Duhovnic, de la Meşteşugar la Artist, de la Cioban la Boier, de la Pedagog la Monah, de la Soldat la General, de la Pustnic la Profet, etc., toţi împlinindu-se ca misiune şi vocaţie, ca ctitori de Biserică şi Ţară în Aristocraţia Mistică a Mântuitorului Iisus Hristos-Domnul lumii, Împărat al Cerului şi al Pământului.

      Părintele Dumitru Stăniloae precizează nobleţea spirituală a neamului dacoromân, astfel: „La noi este o luminozitate în poporul nostru, e o cuviinţă, e o delicateţe, o blândeţe, o bunătate, o generozitate, o căldură, o curăţie, sunt nişte virtuţi… Noi vorbim foarte mult de lumină, noi zicem şi lumii lumină; lume de la lumină… noi avem nişte adâncimi foarte clare, nişte adâncimi luminoase, lumina e adâncimea noastră… basmele, iarăşi; e-atâta bunătate, atâta lumină în ele… avem colindele, doinele sau dorul-cuvinte fără echivalenţă la alte popoare”. (Scara, 2001, Dec., p.153)

   Mihail Sturdza-prinţ, descendent al Cânejilor Sturzeşti ai veacului al XII-lea, Familie princiară ce s-a împletit cu marea Naţiune regală a Dacoromânilor de pe vremea descălecărilor prin: cânezii Nan, Baliţă, Marele Hatman şi Pârcălab de Hotin Ion Sturdza, câneazul Bărboi, Marele Vornic Nestor Ureche-Cronicarul şi Kneaghina lui Maria Jora-ctitorii Mânăstirii Secu, Marele Logofăt Alexandru Sturdza, până la Domnitorii Moldovei, Ioniţă şi Mihalachi Sturdza, Caimacanul Moldovei Vasile Sturdza, boierul Costachi Negri, Maica Efghenia Negri-Stareţa Mânăstirii Văratec, Mihail Kogălniceanu, cumnatul bunicului său Mihail Jora (Dafina Jora fiind Doamna lui Dabija Vodă, iar Antioche Jora-ultimul Pârcălab al Cetăţii Neamţ), la diplomatul Radu Sturdza şi Maria Jora, părinţii săi.

   Dotat cu o inteligenţă covârşitoare, cu o educaţie princiară aleasă înrâurită de apoteoza Neamului Dacoromân, prinţul Mihail Sturdza s-a întrupat cu spiritualitatea ortodoxă după modelul Marilor străbuni care au ctitorit Cetatea, Voievodatul, Patria, Biserica, şi-a asumat personalitatea înflorind-o în iubirea de Dumnezeu şi de Neam: „ Sunt un vrăjit al slavelor trecute. Cred că orice neam, orice sat, orice ţinut, orice ţară, are datoria şi dreptul la mândria trecutului său, şi că uitarea trecutului de către pătura conducătoare a unui popor este cea mai mare nenorocire ce i se poate întâmpla acestuia”. (Mihail Sturdza, România şi Sfârşitul Europei. Amintiri din Ţara pierdută. Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 1994, p. 51)

   Hărăzit cu o demnitate de erou şi o dreaptă credinţă binecuvântată în cadrul slujirii şi comuniunii cu Elita Naţionalist-creştină, Mihail Sturdza a atins adevărata înţelegere a semnificaţiei şi a menirii Neamului nostru dacoromân în dimensiunea Suferinţei şi a Jertfei sale de-a lungul istoriei, mărturisind: „Din adâncă dumerire că singur Adevărul este Mântuitor, că numai pe temelia Adevărului se va putea clădi acea împreunare a tot ce este Românesc împrejurul năzuinţelor nemuritoare ale Neamului; împreunare care ne-a dat Descălicările, minunea Dăinuirii Voevodatelor, Unirea, Neatârnarea şi Întregirea, singura Putere care cu Mila lui Dumnezeu, ne va putea da Reînvierea”. (ibid., p. 47)

   Mihai Buracu-deţinut politic naţionalist, senator de Mehedinţi, poet mistic-creştin s-a născut în numeroasa familie-11 copiii a preotului militar Coriolan Iosif Buracu, la Turnu Severin în anul 1930.

   La 7 Iunie 1949, pe când era licean a fost arestat de securitate şi condamnat la 2 ani de închisoare. „Binevoitorul” regim ateu i-a prelungit pedeapsa la 5 ani trecând prin închisorile: Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Piteşti, Ghencea, Bicaz, Borzeşti, Oneşti.

   Elevul Mihai Buracu, sclipitor de inteligent şi strălucitor ca chip creştin a gustat din plin ororile absolut-diabolice ale Iadului-Piteşti.

     A absolvit după eliberare ca şef de promoţie, Facultatea de Filologie din Iaşi, secţia română-istorie, lucrând ca bibliotacar şi profesor de limba şi literatura română, apoi parlamentar, trecând pe tărâmul de lumină în 2011.

   Lucrările sale memorialisto-poetice create mental în perioada detenţiei şi publicate după 1990: Tăbliţele de săpun de la Itşet-ip, la care adaugă cele 3 volume de poezie mistică s-au bucurat şi se bucură de o aleasă preţuire în cercurile lumii culte.

Graţie temperamentului său îndârjit în credinţă, a dragostei atotcuprinzătoare  şi a rezistenţei în nădejde, tânărul naţionalist a supravieţuit torturilor şi prigoanelor comuniste, prin nemăsurata sa jertfă şi iubire de Ţară şi de Dumnezeu, mărturisind-o la vremea de aur a senectuţii, ca înalt parlamentar, militant al reîntregirii tuturor românilor, astfel:

   „ Aşa cum Carpaţii nu au fost niciodată un hotar între fiii aceluiaşi neam, nici Dunărea nu a putut fi o graniţă între fraţii de aceeaşi limbă şi acelaşi sânge…Fraţii noştri nu au nici o revendicare de ordin politic ce ar ameninţa structurile fundamentale ale statului de drept în care se află cei mai vechi autohtoni cu atestare istorică de peste 2 milenii. Ei nu-şi revendică decât recunoaşterea dreptului de minoritate… Ei vor să fie asemenea nouă, cetăţeni ai limbii lui Dosoftei şi Eminescu… Urmaşii românilor din Vlahiile medievale: Vlahia Mare, Vlahia Mică, Vlahia Albă, Vlahia Rodopi, Vlahia Sirmium şi Stari Vlahi (Românii Bătrâni) din Bosnia sunt supuşi unui regim comparabil cu cel al iobagilor români din Transilvania după acel faimos Unio Trium Nationum, deşi îşi arată cu orice prilej respectul deplin faţă de statul căruia îi sunt cetăţeni loiali…

 Suntem poporul cu cei mai mulţi minoritari în sânul altor naţiuni şi tocmai această uriaşă comunitate românească este condamnată la dispariţie din vina noastră în primul rând, deci şi acelor aici de faţă din Senatul României”. (Mihai Buracu, Eu sunt Scribul… Amintiri şi poezii din închisoare, Ed. Filos, Bucureşti, p. 247-279)

   În închisorile comuniste, în vâltoarea suferinţei sale au odrăslit ca un zâmbet de soare într-un mărgăritar de rouă-înroşit de lacrimi şi sânge: psalmii de dor şi psalmii de luptă. Aşa s-a ivit în cugetul său cinstirea limbii române, în Camera 4 Spital în penitenciarul Iadului-Piteşti:

                    Inscripţie pe o carte de limba română

 

   Tu n-ai umblat în larguri purtată de corăbii. / Nu ţi-au slujit în temple gingaşele fecioare. / Doinită, ori rostită în zăngănit de săbii, / te-ai zămislit din glie şi te-ai umplut de soare, / asemeni florii albe ivite din zăpezi / ce o privesc cum creşte în zori de primăvară / şi-n gând mi-eşti, ce frumoasă vei fi mai spre amiezi / şi cât de prea înaltă vei fi mai către seară.

 

Gavriil Stoica-Arhimandrit, ctitor, pedagog s-a născut în comuna Aninoasa din judeţul Argeş, într-o familie cu 10 copii ai lui Stelian şi Maria Stoica, la 21 Februarie 1935. Pe la vârsta de 12-13 ani s-a îmbolnăvit de inimă, dar s-a însănătoşit prin leacul Sf. Scripturi şi a scrierilor religioase cunoscute prin Oastea Domnului. La 23 Iunie 1953 părăseşte casa părintească pentru Casa Domnului la Schitul Slănic-Prahova, renăscut din numele de Gheorghe în cel de Gavriil. Tânărul monah a studiat la Seminarele Teologice de la Neamţ, Curtea de Argeş şi Bucureşti, apoi Facultatea de Teologie din capitală, devenind unul dintre ucenicii marelui Părinte Mărturisitor Nicodim Măndiţă.

  Îndemnul tatălui său i-a fost pavăză în viaţă: „ Omul cel muncitor, cel ce spune totdeauna adevărul şi cel ce este cinstit în toate, răzbeşte frumos în viaţă şi este preţuit şi iubit de toţi”, la care s-a adăugat pilduitor şi rugămintea mamei: „ să respectăm şi să cinstim pe toţi oamenii, să ajutăm la nevoie şi să sărutăm mâna bătrânilor, să vorbim cuvincioşi şi să nu spunem minciuni, să nu îndrăznim vreodată să ne însuşim vreun lucru străin, să nu râdem de neputinţele altora, să fim miloşi şi ajutători celor din nevoi, să nu fim risipitori, să fim muncitori, să preţuim orice lucru obţinut prin muncă…”. (Arhim. Gavriil Stoica, De o mie de ori dacă  mă năşteam, tot călugăr eram. Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2009, p. 134-135)

   Ajungând slujitor al lui Dumnezeu, la Curtea de Argeş, Părintele Gavriil s-a pus şi în slujba Neamului, căutând să îndrume poporul, gratuit cu cărţi religioase, numai că securitatea care vâna astfel de îndeletniciri moral-creştine l-a arestat pe 25 August 1964, după marele decret de eliberare a tuturor deţinuţilor politici. Mai întâi i-a propus colaborarea ca informator şi îndulcirea pedepsei: „ Nu, domnule, nu pot să colaborez, Iudă din mine nu puteţi să faceţi. Nu pot să vând pe fraţii mei. Ori Hristos, ori nimic”. (ibid., p. 142)

   Unul din temeiurile arestării Părintelui Gavriil a fost găsirea de către securitate la domiciliul său a cărţii dactilografiate: Scara Sf. Ioan Scărarul. Securiştii neînţelegând tematica şi conţinutul spiritual au apelat la consilierul cultural din Departamentul Cultelor, care a elaborat un referat favorabil condamnării părintelui între 1964-1967.

   Iată icoana Părintelui Gavriil rămasă posterităţii: „ Drept ca bradul, cu voce tunătoare, intransigent dar omenos în toate deciziile duhovniceşti, cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu şi-o trădează, cu un simţ al umorului măsurat, aşa îl cunosc şi aşa îl vor purta veşnic în inimă pe părintele Gavriil Stoica toţi cei care trec pragul Mănăstirii Zamfira”.

   Am fost unul dintre creştinii care au trecut pragul acestei Sfinte Mânăstiri cănd Părintele încă slujea Hristosului nostru-Mântuitor.

   A primit cununa veşniciei la 25 August 2008.

   Gabriel Constantinescu, scriitor, jurnalist, deţinut politic, luptător anticomunist, editor, publicist s-a născut în 5 Noiembrie 1921 la Sibiu în familia scriitorului Paul Constant (1895-1981). Absolvă Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu, iar în 1942 Şcoala Militară de Ofiţeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I” din Târgovişte. Participă ca proaspăt sublocotenent în Regimentul de Gardă Călare la campania anticomunistă din Răsărit. Cade prizonier în mâinile sovieticilor, nerecunoscând actul de trădare militară de la 23 August 1944, refuzând înrolarea în Diviziile roşii „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan, astfel că rămâne oaspetele bolşevicilor până în 1948, trecând prin Oranki, Mănăstârca, Krasnigorsk, Gorki, Mriţeiska, Marşansk.

   Obţine la excepţional licenţa în Filosofie după numai 2 ani, dar în 1950 este arestat de securitate şi condamnat la 10 ani detenţie pentru uneltire împotriva ordinii sociale, tipărirea şi difuzarea de publicaţii interzise şi deţinerea ilegală de arme şi muniţie. După ce cunoaşte rigorile bestiale ale închisorilor Sibiu, Jilava, Aiud, Canal-Peninsula, Baia Sprie, Valea Nistrului, Lugoj şi Gherla, primeşte un supliment de 2 ani cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în comuna Satu Nou-Viişoara unde se căsătoreşte cu Maria Blaj, la fel deţinută politic. Între 1966-1972 parcurge cursurile Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti. După 1989 devine membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi al Uniunii Veteranilor de Război, participând şi la constiruirea Uniunii Democrat-Creştine din România. Gabriel Constantinescu şi-a elaborat Teza de Doctorat în Filosofie închinată filosofului arab Ibn Haldun (sec. XVI-lea): Filosofia arabă a istoriei. Ibn Haldun, apărută la Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996, la care se adaugă: Marginalii la Talmud, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, Evreii în România (secolele  XVI-XX, Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 2000, Gâlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), Ed. Christiana, Bucureşti, 2002. În anul 1991 a fondat Revista cultural-creştină Puncte Cardinale, pe care a condus-o timp de 16 ani.

   Marele Mărturisitor Gabriel Constantinescu poseda una dintre cele mai rafinate biblioteci private din Sibiu sau alte capitale de judeţ. Am avut cinstea să-l cunosc personal, fiindu-i oaspete de câteva ori pe când eram student teolog la Sibiu, onorându-mă cu cărţi alese şi prodigioasa sa Revistă creştin-ortodoxă Puncte Cardinale, căreia i-am făcut o elogioasă prezentare printre cunoscuţii mei.

   Gabriel Constantinescu, rafinatul intelectual şi omul de cultură aleasă, ca oricare creştin autentic a pus accentul axiologic şi crucial pe Tradiţia şi Pedagogia creştină, călăuzind tineretul prin harul iubirii de Neam şi de Dumnezeu: „ Rolul educaţiei în familie, şcoală, biserică şi în toate celelalte instituţii care participă la procesul de formare a persoanei umane este capital în procesul de transformare al sentimentului naţional-materie brută-într-o concepţie naţionalistă despre lume şi viaţă… Naţionalismul este deci un sentiment natural, înnăscut, care există în sufletul oamenilor ca o forţă latentă. Pentru a deveni însă forţă creatoare, sentimentul naţional trebuie să depăşească stadiul difuz de stare afectivă, devenind fapt de conştiinţă”. (Gabriel Constantinescu, Gâlceava Anticomunismului cu lumea… Ed. Christiana, Bucureşti, 2002, p. 302-303)

   Slavă şi sfântă cinstire Marilor Voievozi ai Cerului şi Pământului, Mihail şi Gavriil!

   Aleasă preţuire şi cinstire Marilor Români Mărturisitori, purtători ai Sfintelor nume!

   Aleasă urare şi cinstire tuturor purtătorilor cu demnitate al numelor Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil!

  

    Gheorghe Constantin Nistoroiu

+8 Noiembrie 2014, Brusturi-Neamţ-Dacoromânia.

Să nu care cumva să întăriţi Leul, domnule Guvernator! Cele peste patruzeci de instituţii de cămătărie de pe teritoriul Ţării, care au ca obiect de activitate şi fraudarea clienţilor, băncile pentru care v-aţi poziţionat de atîtea ori împotriva propriului popor, ar rămîne orfane dacă Leul n-ar mai fi acelaşi pisoi de maidan zgribulit şi speriat de propria inflaţie, ca de umbra lui. Ţinînd isonul guvernelor postdecembriste, observăm că vă pricepeţi de minune să aliniaţi doar taxele şi preţurile la cele din U.E. Salariile românilor, însă, stagnează la cota celor de lumea a treia! E mai indicat să avem salarii de Guineea, sărăcie, şomaj, comisioane şi clauze de furat clienţii băncilor şi preţuri de Bruxelles! Nu-i aşa! Pentru prosperitatea corupţilor! În 25 de ani de hoţie instituţionalizată sub umbrela guvernelor nefaste şi a guvernatorului trilateral, unul din celebrii artizani ai colonizării României, delegat permanent al licuricilor planetari, traiul cetăţeanului român a intrat la apă. Niciunul din preşedinţii pe care i-am votat n-au făcut politici naţionale, ci politici criminale împotriva României. Fie că ne preia Ponta sau Iohanis, Ţara este din nou  în pericol! Pentru români tot rău va fi! Niciunul nu-i mai breaz ca să urnească Ţara din loc! Ambii se ocupă acum cu acuzaţii de „secesionism şi cretinism”. Metoda dezbină şi stăpîneşte funcţionează de minune, mai ales acum în circul dinaintea turului doi, pe care îl consider o regie de Oscar! Nici veşnicia aceluiaşi personaj în funcţia de guvernator nu mai cade bine la inima românului.

Unde este traiul omenesc şi civilizat?

După alegeri, tot două Românii vom avea: România celor peste 80% de săraci şi exploataţi, care trăiesc pe caietul de datorii de la lună la lună şi Romafia Puterii, Justiţiei, clanurilor interlope, evazioniştilor cu sau fără dosare penale, ştiuţi sau încă  acoperiţi, afacerişti necuraţi cu statul. Niciunul dintre cei doi nu reprezintă o şansă pentru poporul român. Niciunul nu va fi preocupat de smulgerea lui din sărăcie şi din foamete, pentru că aceasta este realitatea din Ţară la ora actuală, ci mai întîi de aservirea totală în faţa Occidentului. Oare de ce nu-şi amintesc din istorie că sute de ani Vestul ne-a trădat cu orice prilej, iar din 1990 încoace am acceptat să fim containerul lor de gunoaie, taraba lor de desfacere a mărfurilor eurizate şi modificate genetic, gazda mollurilor, farmaciilor, băncilor, cămătarilor, escrocilor, dezaxaţilor-sexual, furnizorilor de corupţie şi droguri, după modelul cosmopolit occidental. Noi avem nevoie de demnitate, solidaritate, concurenţă loială, egalitatea şanselor, fraternitate, justiţie, religie, cultură şi tradiţii, avem nevoie de locuri de muncă, şi cel mai mult, de un trai omenesc şi civilizat. În mod sigur vom fi minţiţi în continuare şi îndopaţi cu politici de austeritate, în timp ce găştile Puterii vor cumpăra şi stăpîni, ca şi pînă acum, în regim de proprietate privată, oraşe, păduri, dealuri, cîmpii, ape şi sate ale României. Aleşii nu au niciun interes să îndrepte Ţara spre normalitate! Haosul, sărăcia şi supunerea populaţiei reprezintă alchimia necesară exercitării profesiei de hoţi cu înalte funcţii statale şi politice. Guvernele au avut întotdeauna destui bani, dar i-au risipit pe afaceri personale, pe obţinerea unui statut social favorizat, acumulare de averi nemuncite, adică, trai-neneacă şi, fireşte, pe clientelism.

Oameni ai străzii  cu firme  şi cu mii de euro în cont

Un proaspăt exemplu de hoţie instituţionalizată, care se adaugă sutelor de dosare penale amplasate pe harta jafului naţional, o reprezintă schema prin care statul a fost păcălit, potrivit procurorilor, cu 5 milioane de euro, schemă pusă la cale de renumiţi oameni de afaceri din Braşov, printre care şi o directoare de bancă (auziţi domnule Isărescu, este al nu ştiu cîtelea director de bancă autor de fraude ticăloase!), un fost angajat de la fisc şi fratele unui fost europarlamentar. Ca să nu mai plătească dări la stat, aceştia racolau oameni ai străzii din Braşov, oameni fără adăpost şi deschideau pe numele lor afaceri  de sute de mii de euro. Aşa s-au trezit oamenii străzii ridicaţi de poliţie pentru evaziune fiscală şi-au aflat că au firme cu mii de euro în cont. Întreg mecanismul de fraudă şi spălare de bani a fost pus la cale de soţul unei grefiere de la Tribunalul Braşov. El racola boschetarii pe numele cărora au fost deschise 19 firme fantomă. Patronii care înregistrau cheltuielile fictive făceau plăţi către firmele oamenilor străzii. Banii erau preluaţi de capii reţelei, cu complicitatea directoarei de bancă. Şefii grupării îşi păstrau între 15 şi 20% din sumele încasate şi dădeau restul patronilor evazionişti. Firmele boschetarilor emiteau facturi pe sume uriaşe de care se foloseau alte zeci de firme reale din Braşov, care activau în diverse domenii: dezvoltări imobiliare, bunuri de larg consum, materiale de construcţii sau hoteluri. Ca să vedeţi pînă unde s-a ajuns cu hoţia!

Astfel de paraziţi scrobiţi la minte decid soarta popoarelor

Aşadar, americanii îşi vor schimba în curînd marioneta de la Cotroceni, dar lanţul corupţiei nu se va rupe, bancherii-cămătari vor juca ţonţoroiul în continuare în ograda noastră, iar viitorii chiriaşi ai Puterii nu vor rezista prea mult şi vor construi alte reţele şi tunele sofisticate. Noi vom fi băgaţi în seamă în Europa şi în lume abia atunci cînd hoţii, mafioţii şi vînzătorii Ţării vor fi, pînă la unul, după gratii, iar averile obţinute fraudulos confiscate. Cum noi, ca popor, nu vrem să ne mai trezim anticorpii utili neutralizării acestor „microbi canceroşi”, vom aştepta mult şi bine ca să trăim omeneşte în propria ţară, ca să-i trezim la realitate pe corupţii Puterii intraţi în transă, care de 25 de ne tot bagă mîna în buzunar şi nu luăm atitudine nici acum, cînd  România este sufocată de hoţie şi sărăcie, de cele mai multe şi groase taxe din U.E., de jocurile mizerabile ale valutelor şi de împrumuturile uriaşe girate de bancherul nemuritor, aflat de un sfert de veac în vîrful piramidei B.N.R, inexpugnabil şi în graţiile bilderbergilor, care l-au vizitat recent pentru noi ordine. Nu străbătea vicontele Étienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, atîta drum doar că să dea mîna cu unealta de la Bucureşti. A venit să ceară alte resurse naturale ale Ţării pentru a contribui la creşterea bogăţiei unui grup de auto-aleşi, a căror lăcomie este fără de sfîrşit. Astfel de paraziţi scrobiţi la minte decid soarta popoarelor în democraţia implementată cu rachete şi drone.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Poetă a emoţiei sobre şi triste, a sintezei de clipe supreme, operînd cu efuziuni psihologice şi sufleteşti, cu fundamente filosofice şi blitz-uri sculptate într-un lirism glacial dar impunător, desfăşurat anume spre accentuarea creaţiei sale, Georgia Miculescu îşi continuă călătoria poetică, glisînd cu nobleţe şi rafinament pe un registru de stil şi atmosferă dureroasă, cu tot ceea ce incumbă responsabilitatea superioară de creator: „Tăcerea se lasă peste casele de nisip ale oamenilor/ la fiecare poartă întâlneşti un copil scheletic/ un bătrân cu faţa suptă/ un steag negru/ în zare/… culegătorii de suflete deschid plăpândele trupuri/ luna goală cu buzele-i albe/ sărută icoanele din biserica pustie/ amurguri violete se desprind din braţele cerului/ paşii preotului se pierd în nisipul roşu.”

Din călătoria prin patrimoniul său sufletesc, la care se angajează cu autoritatea redempţiunii şi ascezei, Georgia Miculescu se creşte pe sine într-un edificiu poetic hrănit din inspiraţie, din biografie proprie şi de un jet permanent al timbrării şi simţirii. Curgerea versurilor izbucneşte uneori ca un mugur, alteori  brusc şi trist ca un plîns chitară: „sufletul cerului arde în jăraticul din nori –/ liniştea în frunze piere –/ un bucium cântă printre sălciile îmbătrânite de ninsori/ celor fără umbră/… cântecul frumos s-a-mbolnăvit de muţenie/ vântul de vest nu mai există/  soarelui/ i-au fost străpunşi plămânii –/ sângelui/ i-au şters celulele roşii –/… durerea lor s-a instalat în copacii mei”.  Nu vorbim însă de un joc liber al sentimentelor, ci de trimiteri la o vastă paletă a trăirilor umane, vorbim de un fluaj poetic prelungit dureros în afara realităţii imediate, unde timpul, ca parte integrantă a sevei sufleteşti sau scară către sine însuşi, devine un mediu de inevitabilă destrămare: „A fost dorinţa îngerilor/ să mă nasc din cenuşa lor/ să fiu amestec de lumină şi fum/ şi să cad în lume/ din treaptă-n treaptă/ n-aveam nume/ doar un testament/ un chip/ şi douăsprezece drumuri sălbatice/ simţeam cum şi fiinţa apei mă cuprinde tainic/ respiram prin trupul ei transparent/ timpu-i se scurgea prin ochiul nopţii/ pentru totdeauna/ într-un ocean vechi -/  glasul meu înota printre spini de stâncă/ la fiecare pas ce-l făceam/ păcatele mi se-nmulţeau/ din mine cădeau icoane albe/ spărgându-se în mii de cioburi roşii…” Vorbim de o aşezare echilibrată a inspiraţiei în raportul semnificant-semnificat, de o conştiinţă a apropierii de cititor şi un sentiment de progresivă instaurare a unui decor de tristeţi şi umbre, care creează o magie de durată.

Poeta aude, vede, simte şi visează prin forţa versurilor, eul liric reuşeşte transmiterea (cu inerenţe naturale) unor mesaje dintr-un univers de vaste dimensiuni: „Trec zilnic pe lâng-o casă colorată/ pe lâng-o cruce veche/ pe lâng-un pom căzut la pământ/ pe drumurile mele tapetate cu ninsori/ aud/ cântece triste de harpă chinuită prin mansarde/ văd/ oameni oropsiţi de ploi/ simt/ durerile sfâşietoare ale norilor aruncaţi în noroi/  visez/ fericirea lumii/ ferecată-n sipetul de marmură al nopţii/ petrec zilnic în ierni geroase/ înghesuită-n clepsidra veche a vieţii/ gândurile-mi zac la rădăcina celor patru vânturi/ tâmplele mi s-au transformat în clape de pian/ timpul cu mantaua-i de sticlă/ nu mă-nvaţă să trăiesc într-o culoare albă/ chipuri transparente/ mă cheamă să le pictez ochi albi/ două umbre gri îmi cer să le adun cenuşa din soba infernului/  timpul cu mantaua-i de sticlă/ nu mă-nvaţă să iubesc răsăritul din mine”.

Fior, miraj, vitalitate şi aplauzele unui spectacol de gală, împletite cu plăcerea evidentă şi manifestă a scrisului care există doar în poezia bună,  Georgia  Miculescu se povesteşte pe sine armonizîndu-se cu strigătele de tristeţe, reuşind să le transforme în creaţie artistică, aşa cum regele Midas transforma în aur tot ceea ce atingea. Pe un fond de nemărginită tristeţe (şi „spinii sînt trişti” în poezia sa – o metaforă superbă!) semnalat chiar şi în titluri, confesiunea poetică recreionează (pe cale de sugestie, dar cel mai adesea în mod direct) dezamăgiri, tristeţi, resemnări, reculegeri, aşteptări, chemări ale divinului, arome, umbre, gheţari,  mici lumini de speranţă sau diverse atitudini poetice faţă de destin: „În mine se cuibăresc bucăţi din aripile munţilor/ ascuţimea lor o simt/ îmi sfâşie trupul – / din palmele-mi de gheaţă/ se scurg gheţari albi – / tălpile/ mi se afundă-n lutul nopţii/ spini trişti/ mărşăluiesc în sângele meu/ – ascult durerea lui/ în arterele reci/ umbra aripilor/ se risipeşte-n tâmpla-mi de argint.” De la dinamismul unei furtuni la valurile calme de muzicalitate tristă, prinse parcă în armonii de orgă, Georgia Miculescu axiologizează liric şi persuasiv trăirile dramatice ale fiinţei sale, ale timpului şi vieţii în perspective cosmice: „Furtuna s-a abătut asupra pământului/ curg apele asupra-mi cad fulgerele/ trupu-mi de apă zace-n agonie/ respir doar prin plămânii lunii/ demonii mă lovesc cu privirile lor ascuţite/ vrăjitoarele-mi sorb umerii goi/ sângele meu se scurge în râuri de cenuşă/ braţele mele se închină unui cer în ruină/ şi plâng/ trupul de apă a secat/ fluturi scheletici cu aripi de noroi/ se cuibăresc în subsuoara mea/ bisericile sunt goale/ candelele au ars/ candelabrele s-au stins/ ochii mi s-au scurs/ odată cu apele…”

Magma poemele, urzită cu lirism autentic din trame imagistice de o rară înfiorare (mai puţin întîlnite în poezia contemporană), dintr-un prag al conştiinţei poetice acut reflexive, din pulsaţii sufleteşti şi sentimente de o intensitate emotivă deosebită, fac ca acestea să pară rostite cu acribia unui actor care doreşte să-şi pună în valoare calităţile interpretative: „De când nu mai umblă Dumnezeu pe pământ/ toate sunt anapoda/  viespile devin regi şi regine/ pământul s-a umplut de cruci negre/ oamenii mor ne’mpărtăşiţi/ râurile au secat/ stejarii nu mai au braţe/  iar arhanghelii sunt opriţi la frontiere/ azi/ n-au  mai rămas/ decât un cer stins / prunci reci în pântece flămânde/  un câine orb ce-şi caută stăpânul pierdut în ruine/  şi-un ochi divin ce tot timpul plânge/ …cântecul privighetorii/  se aude doar sub pământ.”

Atentă la zbaterea dinlăuntrul timpului ce trece şi se închide cu neliniştea abisală a versului tăiat la rădăcina „buruienilor sîngerii”, Georgia Miculescu reuşeşte performanţa de a lua act de prezenţa unor vibraţii care o inspiră, şi de aici caracterul de confesiune al poemelor, de eliberare de un preaplin împovărător, ca instrumente subtile de comunicare: „Inima mea e-ngropată în trupul unui zeu de piatră/ din ochii-mi plânşi/ încolţesc buruieni sângerii – / un înger muribund/ mi-a dat pentru o zi/ doar pentru o zi/ inima lui/ pe vârful muntelui/ pe crucea jertfei/ pelerinii nopţii/ ţineau în lanţuri -/îngerul – / măicuţa lui murise demult / zidarii morţii i-au cimentat sufletul în icoane/ groparii aşteptau ultima zvâcnire/  trupul îngerului delira-n tăcere/ nimeni fruntea nu-i mângâia/ priveau nepăsători şi reci.” Tristeţi fără margini, înfrîngeri dureroase (în acelaşi timp împeriale), care evident impresionează cititorul, fragilitatea şi trecerea a tot ceea ce este omenesc, sentimentalism şi erudiţie, Georgia Miculescu se află mereu deasupra trăirilor, aidoma unui dirijor purtat într-un un univers de sunete aparte, care îi conferă o graţioasă, dar severă expunere: „…undeva/ pe un umăr de deal/ zăcea/ cu trupul stins/ prietenul timpului – / ceasornicarul – / de ieri/ amurgul s-a scurs din ochii lui/ sătenii/ povesteau/ că-ntr-o seară liniştită/ mormântul ceasornicarului a dispărut/ şi astăzi/ oamenii din satul alb/ încă mai caută movila pierdută a ceasornicarului…”

În integralitate şi în miezul său adînc, discursul poetic al Georgiei Miculescu  este, de la un capăt la altul, un superb poem alchimic şi de analiză a lăuntrului, a zonelor onirice şi filosofice, într-o exprimare de calitate şi de bun gust care o legitimează indubitabil ca poetă. Creaţiuni de inspiraţie şi inteligenţă în contact direct cu datele imediate ale trăirilor, poemele Georgiei Miculescu şi-au găsit întruchiparea în teme cu perspective universale, care îi îngăduie desfăşurarea lirismului în înţeles superior, izvorît nu din orgoliu, ci din sensul unei gîndiri filosofice ca atare.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

Poeme de Georgia Miculescu

 

Să ucizi o pasăre cântătoare

Să ucizi o pasăre cântătoare
doar pentru c-o uşă ţi-e surdă
şi inima ţi-e mută
iar sufletu-ţi pluteşte în vidul din trup
departe eşti
de tot ce-i viu
urât şi pustiu
ca un tăciune amorţit
fără nume şi chip
vid la nesfârşit
născut din negre vise

bat clopotele-n ceruri
iar vântu-adie trist –

 

toţi copacii lumii

au plecat spre un alt univers

ducând pe braţe pasărea ucisă

cea care-a fost cândva cântătoare…

 

Altarul din deşert

 

Altarul din deşert

încremenit într-un singur cuvânt –

epidemia căldurii din florile de nisip

se scurge pe trupul scheletic

 

nimeni nu mai visează –

 

orbi prin tunelurile mucegăite

mă gândesc:

atunci era mai bine

liberi

încremeniţi într-o altă lume

deoarece

totul începea de la un gând –

 

Aproape de cerul cocorilor

Stau nemişcată pe un pat de iarbă albă

cu gândurile împrăştiate

aproape de cerul cocorilor

 

nu-mi amintesc să fi dormit vreodată

mă-ntreb cum dorm cocorii…

 

lumina e tot mai rece şi puţină

până la primăvară ce-am să mă fac?

 

– nimeni nu ştie de cocorii ce tremură-n frig

 

ferestrele oceanului se-nceţoşează-n furtuni de nisip

din clapele pianului alb

cad

aripile cocorilor

poarta cerului

e-nchisă

 

cocorii mei s-au rătăcit în labirintul timpului…

 

Odaia de piatră

În odaia de piatră
chipurile sfinţilor pironiţi

mucegăiesc
cuvintele cerului se cristalizează într-un nor negru
iar surâsul durerii le zace pe buze

întunericul din odaia de piatră
absoarbe lumina frumoasă din fereastră
flori negre-au răsărit din podeaua spartă
fantomele-au prins rădăcini de sârmă pe pereţii ei

s-a trezit pasărea morţii
cu aripile-i reci despică strigătul mut din lacrimile sfinţilor
timpul încărunţit se stinge-ncet în braţele umbrelor
bisericile pângărite s-au scurs pe câmpiile muribunde

doar caii de pământ mai zboară azi.

 

Un vânt liliachiu

 

Luminile becurilor de pe stâlpii de-afară

stau mărturie-n fereastra mea

un vânt liliachiu

mişcă foile de pe biroul alb

umbrele unor crengi

pendulează pe el

 

somnul bântuie prin bezna difuză

liniştea pereţilor din beton

mă face să visez povestea filmului de demult

timpul fără timpane

surd

mut

se rostogoleşte pe asfaltul umed

şi dispare în crăpăturile gri –

 

găsesc un alt timp

dar orb

şi măcinat de păianjeni coloraţi

 

mă duc la fereastră privesc –

lumea s-a schimbat

şi

mie nu mi-a spus nimeni.

 

Amurgul nu vindecă

 

Stafiile îşi flutură umbrele despuiate

cei vii s-au ascuns în morminte

de pe crucile împovărate

literele cad putrezite

 

din brazii uscaţi

sar bucăţi

aşchii

dimineţile calde

au plecat şi ele

 

…timpul decade

amurgul nu vindecă

mi-au spus rădăcinile crescute

din tâmpla cerului.

 

Rusia a început să arunce la tomberon jucăriile americane. Restaurantele McDonald’s nu mai sînt pe gustul lui Putin. Decizia Moscovei de a pune lacăt pe lanţul de mîncare made în S.U.A poate fi o socotită o reacţie previzibilă la sancţiunile Occidentului, pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi ţările din Vest. Mai mult, într-un discurs adresat experţilor politici la Soci, Putin a acuzat S.U.A. „că subminează stabilitatea globală pentru a-şi impune punctul de vedere şi că încearcă să facă din Rusia un pericol pentru restul lumii, forţîndu-şi aliaţii să impună sancţiuni Moscovei din cauza crizei ucrainene.” Arătînd spre războaiele din Irak, Libia şi Siria, ca exemple de politici ratate ale S.U.A. ce au dat naştere haosului şi morţii, Putin a avertizat că lumea se va confrunta cu noi războaie dacă Washingtonul nu va respecta interesele altor ţări, scrie Associated Press. Dincolo de sancţiunile impuse Rusiei, n-ar trebui să mire pe nimeni dacă Putin şi Merkel ar negocia în secret, aşa cum în urmă cu 75 de ani Stalin şi Hitler şi-au negociat influenţa şi teritoriile.

 

„Ori ne daţi Roşia Montană şi gazele de şist, ori vă izolăm ca pe vremea lui Ceauşescu şi vă paşte războiul”

Mi-e groază de tot ceea ce se petrece în lume! America fierbe la foc mic, iar Obama pare timorat în urma atacului armat din incinta Parlamentului din Ottawa, cînd premierul Stephen Harper a stat ascuns 15 minute într-o debara în Parlament, iar parlamentarii şi-au făcut suliţe din steagurile aflate în sala de şedinţă. Cu toate acestea, S.U.A. continuă să ameninţe. Potrivit emisiunii „După 20 de ani” de la ProTv, S.U.A. pune condiţii şi ameninţă România: „ori Roşia Montană şi gazele de şist, ori vă izolam ca pe vremea lui Ceauşescu şi vă paşte războiul”. Cuvintele aparţin politologului american George Friedman, Director Stratfor (agenţie de analiză apreciată în S.U.A.), unul dintre analiştii pe care liderii politici şi militari de la Washington îl iau întotdeauna în considerare. Un „oracol” titularizat! Nu trebuie să ne mire că luminăţia sa a revenit pe plaiurile mioritice, însă să nu neglijăm faptul că George Friedman s-a născut la Budapesta şi ca „bun prieten” îşi permite să ne ameninţe şi să ne şantajeze la noi, acasă: „Gazele de şist sunt arma cu care puteţi preveni războiul”. Inacceptabil! Care război! România nu vrea război cu nimeni! Prin portavocea lui Friedman S.U.A. şantajează România: „Ori lăsaţi americanii să extragă gaze de şist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izolam că pe vremea lui Ceauşescu şi vă lăsăm pradă războiului”. Oracolul George Friedman nu neagă „recunoştinţa” S.U.A. faţă de Ceauşescu, care le-a susţinut interesele şi a detensionat relaţiile pe axa Washington-Beijing-Moscova în anii 70. Abject nivel de abordare din partea unui politolog „american 100%”!

 

„Ăsta e preţul pe care trebuie să îl plătiţi!”

România nu era izolată pe vremea lui Ceaşescu, aşa cum afirmă Friedman. Avea relaţii diplomatice şi economice cu state de pe întreaga planetă şi exporta în peste 144 de ţări ale lumii. Cînd vorbeşte despre izolare, Friedman face referire, probabil, la găştile de putere politică şi financiară ale lumii, la care, ca stat, poţi adera doar cedînd suveranitatea economică şi, implicit, pe cea teritorială. „Oracolul” ne ameninţă şi ne şantajează pe faţă, iar traducerea ar suna cam aşa: „ori puneţi ţara la bătaie şi ne daţi gazele de şist şi aurul de la Roşia Montană, ori veţi avea soarta lui Ceauşescu”, scrie site-ul CSIC. „Da, efectele asupra mediului sunt grave, dar ăsta e preţul pe care trebuie să îl plătiţi”. Ceea ce va să însemne că exploatarea gazelor de şist va da lovituri crunte mediul înconjurător, climei, solului şi apelor din Ţară. Dar Friedman nu se opreşte şi avansează cu aroganţă în miezul şantajului: „Americanii vin aici să facă bani. Sunt multe feluri de a face bani şi un mod sigur de a-i pierde: să nu cunoşti situaţia, adică impredictibilitatea. În ultimii ani, investitorii americani s-au săturat de România. Exemplul care îmi vine în minte e Roşia Montană. A devenit un simbol în comunitatea de investitori a ceea ce se poate întâmpla în România. Cred că guvernul a înţeles asta şi faptul că principalele voastre resurse sunt cele energetice şi minerale. Trebuie să vă târguiţi, dar odată încheiat târgul, să vă ţineţi de el.” Noi nu ne tîrguim resursele naţionale în acest capitalism de piaţă, ele aparţin poporului şi nu pot deveni un troc în războaiele made în de S.U.A.. „Dacă un guvern încheie un contract, toate guvernele de după el trebuie să îl respecte. Dacă nu, viabilitatea României că ţara independentă e ameninţată. România are nevoie de investitori străini, nu are resursele să se dezvolte singură.” Aberaţii! Chiar şi după jaful naţional al clasei politice româneşti, Ţara are încă resursele necesare unei dezvoltări rapide şi de durată!

„Gazele de şist din România sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul”

Urmărind mai departe emisiunea, vedem cum Friedman face apel la orgoliu şi mîndrie: „Capacitatea europenilor de a învesti e limitată, chinezii au bani, dar îşi aduc propria forţă de muncă, ruşii au bani, dar nu au expertiză, americanii le au pe toate.” Sigur că le au pe toate şi toată lume ştie că S.U.A. au propriile ogive nucleare care le oferă impunitatea şi curajul unui atac armat. Toată lumea a auzit că America fabrică şi vinde arme din greu şi că prin tradiţie se află mereu în război cu cineva.  Mai departe, Friedman surprinde cu alte abjecte ameninţări: „Problema e acum domnia legii – un contract să rămână un contract, să nu se schimbe. Aşa că nu faceţi târguri proaste, ca să nu trebuiască să le schimbaţi. Companiile americane urmăresc acum cu atenţie România. Ştim de o companie care vrea să investească în energie şi are nevoie de informaţii. Din păcate, la voi aceste informaţii sunt secrete, ori nu poţi aduce investiţii cu informaţii ţinute în secret. Gazele de şist din România sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveţi nevoie de resurse alternative iar România e cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesaţi de resursele voastre. Dată fiind poziţia strategică a României, exploatarea gazelor de şist e o problemă strategică naţională(în favoarea S.U.A., desigur). Gazul de şist limitează influenta rusească. Oricât de mult ar putea afecta mediul ele oferă o soluţie geopolitică.”

 

„Decizia trebuie luată acum!”, plusează Friedman

 

„În situaţia actuală a României, ar fi iresponsabil să nu luaţi în considerarea exploatarea gazelor de şist. Decizia trebuie luată acum!”, plusează analistul american, „fiindcă acum ruşii taie energia Europei. Totul presupune un risc. Gazele de şist ar putea polua mediul, dar Rusia… Nimic din ce am construit nu a rămas fără consecinţe asupra mediului. România vrea să fie sigură că restul Europei are suficient gaz ca să nu poată fi şantajată de ruşi. Cîtă grijă au americanii pentru Europa concurentă! „Câinele moare de bătrîn şi prostul de grija altuia”! „Altfel România va fi izolată, aşa cum a fost în timpul Războiului Rece”. Şantaj 100%! Oare cine a izolat România? Ghici ciupercă… din declaraţia de şantaj a lui Friedman: „Ori ne daţi Roşia Montană şi gazele de şist, ori vă izolăm ca pe vremea lui Ceauşescu şi vă paşte războiul”. Să folosească astfel de formule de ameninţare la un post naţional  de televiziune e de-a dreptul revoltător! Mai departe, Friedman afirmă: „Riscul ecologic e real, riscul geopolitic e şi mai real. Pericolul că România să se întoarcă la perioada când era izolată de toată lumea, că în timpul lui Ceauşescu, trebuie luat în considerare”. În concluzie, purtătorul de cuvînd al intereselor americane în detrimentul altor state, vorbeşte din postura de unealtă a vîrfului piramidei, care altfel nu l-ar menţine în funcţia de director al Stratfor. Pentru o remuneraţie consistentă, mesagerul-oracol încearcă la rîndul lui să manipuleze, utilizând arme din arsenalul său machiavelic: intimidări, ameninţări şi şantaj. Cu România nu-i va merge, deşi Washington-ul duce o politică globală agresivă a resurselor. Miza fiind şi susţinerea industriei sale de armament care ar falimenta în lipsa conflictelor şi războaielor. Mai mult conflictele armate oferă posibilitatea testării unor arme performante.

 

Nepoţii lui Van Rompuy, speriaţi ca de bau-bau

Pentru descreţirea frunţilor, priviţi cu atenţia fotografia de final a summitului Consiliului European! Veţi observa pe Preşedintele Traian Băsescu foarte emoţionat alături de nepoţii lui Herman Van Rompuy, care îşi încheie mandatul la 31 octombrie, şi veţi constata că micuţii par speriaţi de parcă îl văzuseră pe bau-bau. Unul dintre ei ridică un dos de mînuţă spre preşedintele nostru. Dar să-l iertăm, peste cîteva zile îşi încheie mandatul şi poate clopoţelul îl va  chema la D.N.A.. Noi trebuie să ne adunăm, să punem piciorul în prag în aşa fel încît după prezidenţiale nici Ţarul, nici Obama să nu ne confişte zestrea strămoşească, iar clasa politică în frunte cu viitorul preşedinte să stea în poziţie de drepţi în faţa naţiunii.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

După ce noul director al companiei „Apple”, Tim Cook a admis într-un editorial din „Bloomberg Businessweek” că e gay, Rusia a demontat un monument din Sankt Petersburg ridicat în cinstea lui Steve Jobs, fondatorul „Apple”. Monumentul în forma unui iPhone şi înalt de doi metri fusese ridicat în curtea unui colegiu din Sankt Petersburg, în ianuarie 2013, de grupul de companii „ZEFS”. Conformîndu-se unei legi care combate propaganda gay, „ZEFS” a dat un comunicat prin care a anunţat opinia publică despre demolarea monumentului „Apple” din curtea colegiului: „În Rusia, propaganda gay sau alte perversiuni sexuale printre minori, sunt interzise de lege, iar monumentul era „într-o zonă în care tinerii studenţi şi elevi aveau acces direct. După ce directorul Apple, Tim Cook a recunoscut în public că practică sodomia, monumentul a fost dat jos pentru a ne conforma legii federale ruseşti, protejând copiii de informaţii care promovează negarea valorilor familiale”,scrie comunicatul „ZEFS”. De o mie de ori, bravo! A nu se înţelege că sînt fan Putin, cum nu sînt nici fan Obama, dar lucrurile demne şi de moralitate creştină trebuie întotdeauna semnalate.

„Daţi-i interdicţie pe viaţă”!

Ţarul Vladimir Putin face istorie în sensul păstrării şi apărării valorilor morale şi tradiţionale, semnînd anul trecut o lege prin care se interzice „propaganda gay” printre minori, lege care a cauzat furie şi proteste în Occident, fără rezultat însă, în special în cadrul Olimpiadei de Iarnă din februarie, găzduită de Rusia la Soci. Mai mult, Vitalie Milonov, membru al Adunării Parlamentare din Sankt Petersburg, a cerut ca lui Tim Cook, directorul Apple, să i se interzică accesul în Rusia, după ce a recunoscut că este homosexual. „De ce să vină, ce-ar putea să ne aducă? Virusul Ebola, SIDA, gonoree? Toate au legături nevăzute acolo. Daţi-i interdicţie pe viaţă”, a spus politicianul rus. În replică, deviatul-sexual, care are nevoie urgent de tratament, a replicat: „Sunt mândru că sunt gay şi e unul dintre darurile cele mai de preţ de la Dumnezeu”. Înţelegeţi acum cît de dus cu pluta poate să fie un deviat-sexual dacă îl amestecă pe Dumnezeu în sodomia sa. Din nou, bravo lui Putin! Se pare că Ţarul l-a molipsit şi David Cameron, care a afirmat într-o conferinţă de presă că „pornografia virtuală degradează copilăria, iar în cele mai negre colţuri ale internetului se ascund lucruri care ne pun în pericol copiii”. („The Telegraph”). Într-o Europă excesiv de permisivă la capitolul sexualitate şi pornografie, după Rusia, Ucraina şi Islanda, Marea Britanie este a patra ţară europeană care interzice prin lege accesul tinerilor şi copiilor în zona pornografiei virtuale şi a propagandei gay. Bravo islandezilor! Bravo englezilor! Pentru că noi nu realizăm încă ce ne aşteaptă acceptînd din afară pîngărirea tradiţiei moral-creştine, stăm nemişcaţi cu pantalonii în vine şi cu poalele ridicate în faţa libertinajului occidental, iar ruşii şi ţările enunţate mai sus nu mai pot de măsurile dictate de oriunde şi le arată poarta neruşinaţilor.

Obama vorbeşte în somn cu Dumnezeu

În curtea lui Barak Hussein Obama, alt mare „prieten” al omenirii, victoria republicanilor în alegerile parţiale anunţă doi ani dificili pentru el şi partidul său, care poate fi orice, numai partid democrat, nu, avînd în vedere politica violentă a Americii în lume. Pierderea majorităţii democraţilor în Senat în favoarea republicanilor îl va obliga pe Hussein Obama să colaboreze cu opoziţia republicană, deşi mă îndoiesc. Ca să fie sigur că lucrurile vor ieşi conform planurilor sale de democratizare a ţărilor arabe cu rachete şi drone, Obama a autorizat suplimentarea trupelor din Irak care luptă împotriva grupării teroriste Statul Islamic, cu încă 1.500 de aşa-numiţi „consilieri militari” la Bagdad şi înfiinţarea de tabere de instrucţie, scrie Le Courrier International. Aceştia se adaugă celor peste 600 de consilieri militari americani şi 800 de soldaţi care asigură paza Ambasadei Statelor Unite din Bagdad. Mă rog, ştim noi ce pază asigură şi mă întreb, oare, dacă Irakul ar fi produs galoşi de gumă în loc de petrol, ar mai fi fost vreodată invadat de americani? Omenirea ştie că mai toţi preşedinţii americani au vorbit personal cu Dumnezeu, potrivit declaraţiilor lor. Probabil în şcolile de la ei copiii învaţă că civilizaţia s-a născut în Texas, iar scrierea a fost inventată de strămoşii lor. William McKinley a declarat în 1898 că într-o noapte, în timp ce se plimba pe culoarele Casei Albe a vorbit cu Dumnezeu şi a primit ordin de la El să ia în stăpînire Filipinele pentru a civiliza şi creştina populaţia de acolo. La mai mult de un secol, Bush asigura omenirea că Dumnezeu este de partea sa în cucerirea Irakului. La fel cum Reagan anunţa că Nicaragua este un pericol, Bush, plagiindu-l, a strigat că Irakul este un pericol. Obama, ocupat cu multiplele invazii, deşi vorbeşte şi el în somn cu Dumnezeu, a uitat să respecte tradiţia şi să ne informeze ce fel de democraţie i-a spus să trimită în ţările invadate. Aceeaşi democraţie pe care au instaurat-o în Republica Dominicană, în Haiti şi în Nicaragua? Deci, cine ucide pacea popoarelor?

Eduard Şevardnadze a refuzat invitaţia Washington-lui de a invada România

Înainte de distrugerea Iugoslaviei, în cărţile lor figura România. Ar trebui ca numele lui Eduard Şevardnadze să fie dat unui bulevard din Bucureşti sau unei instituţii de pace, pentru că el a refuzat invitaţia Washington-lui de a invada România, altfel am fi fost o Bosnie sau un Kosovo. Secretarul de stat american de la vremea loviturii de stat din ţara noastră, James Baker, îi ceruse lui Şevardnadze (pe atunci ministru de externe al U.R.S.S.) să invadeze România. Acesta a replicat: „Ce, aţi înnebunit, aţi preluat voi doctrina Brejnev?”. După lovitura de stat din decembrie 1989, cînd Baker a venit la Bucureşti, pe cine credeţi că a pupat întîiaşi dată? Pe agentul în sutană Laslo Tökes, licenţiat în ştiinţa trădării, azi, eminent instigator şi duşman al unităţii de neam. Cam aceştia ar fi prietenii omenirii, specializaţi în subjugarea statelor, prin acumularea de resurse cît mai egoist şi războinic cu putinţă. Prietenia lor e o reacţie sinceră la adresa nepăsării prin care omenirea a lăsat de prea multă vreme scara valorilor răsturnată. Ei au hotărît aprig şi intempestiv destinul unor popoare, îngenuncheate cu aberaţii gen libertate, terorism, dictatori, capitalism, privatizare, investitori, economie de piaţă, liberalizări… încît au devenit sclavii celor care au inventat şi au umflat sistemul bancar, inducînd idea că fără bănci şi fără sistemul financiar ticălos din care se hrănesc bogaţii lumii, omenirea se prăbuşeşte. Sistemul acesta clădit pe bani virtuali şi pe împrumuturi cu dobînzi de tip caritas la scară planetară este un imperialism mai periculos decît cele din istoria trecută, un imperialism care a impus statelor anumite guverne dispuse să-şi vîndă poporul. Dacă Hitler a invadat Polonia cu tancurile, astăzi, caracatiţele financiare de putere mondială cotropesc şi ucid.

Maria Diana Popescu

Revista ART – EMIS

CONTEMPLAȚIE

de George Anca

contemplația

 

 

contemplația te va urmări

 

și prinzându-te se va împreuna

 

cu tine într-o prea curată nuntă

 

 

 

glas înăbușit de credință

 

nu ne pierdem sufletele

 

nu băgați în seamă moartea

 

 

 

 

repezea reteza voia ta

 

pe pământ nori de vânt

 

de-ngropat de sărutat

 

 

 

 

vezi pământ fie fii

 

patru vede vanghelii

 

tuspatru patrii temerii

 

 

 

 

lumea-i hoață biet copil

 

cu ochii să uită

 

cu inima te mănâncă

 

 

 

 

n-a rămas ființă vie

 

nimeni n-a rămas cu viață

 

să mai tragă vreo speranță

 

 

 

cei ce-și omoară timpul

 

cei ce risipesc bogăția țării

 

cei ce predică fără a fi atins iluminarea

 

 

 

pe capete ca pe tăiate

 

malario malariu

 

trăgănare clonț glonț

 

 

 

un renunț o renunță

 

colaci localnici potol

 

boturilor miruitoare

 

 

 

poartă-te ca un criminal

 

în gesturi în înfățișare

 

în felul tău de a gândi

 

 

 

dacă am căzut

 

ne retragem în singurătate

 

adăugând căderii o nouă rană

 

 

 

își opreau în gură

 

zgomotele plângerilor

 

până izbucneau în urlet

 

 

 

de ajuns ne va fi

 

să scăpăm

 

de mulțimea amenințărilor

 

 

 

vai vai amar amar

 

cu dereptate cu dreptate

 

cruță-ne cruță-ne

 

 

 

condamnat la moarte

 

nu-i mai arde să privească

 

spectacolele de teatru

 

 

 

începutul blândeții tăcerea buzelor

 

mijlocul tăcerea gândurilor sfârșitul

 

liniștea în care este înfipt sufletul

 

 

 

mânia aducere aminte de ură

 

ura aprinderea inimii

 

furia schimonosirea sufletului

 

 

 

piatră colțuroasă

 

lovindu-se de amintire

 

și devenind rotundă

 

 

 

e vremea potirvită

 

din gropaă în prăpastie

 

frică lângă frică venin lângă venin

 

 

 

bucură-te cel dintâi

 

fii sănătos cel de-al doilea

 

fii fericit cel de-al treilea

 

 

 

unul s-a simțit rănit de frică

 

altul s-a bucurat de ură

 

al treilea a plâns de iubire

 

 

 

spune numele celui ce te-a născut

 

porecla celei ce rău te-a adus pe lume

 

necuratele nume ale fiilor și fiicelor tale

 

 

 

parcă Dumnezeu

 

parcă Dumnezeu tot doarme

cu capul pe mănăstire

și de lume n-are știre

 

matca de repulsie a făcutului

vinovat de dedesfacerea

din mintea universului

 

sursa științelor este în

predispoziția naturii umane

de a realiza omnisciența divină

 

bucățica de Dumnezeu

dezmărginindu-se în om

în porniri idealiste

 

Om Dumnezeu

egal altruism

ex-om obsesie strigoi

 

soarele-n chindie

pui băiat în mănăstire

lua dădea cu desaga

 

cartea soră bună

cunună munților

nedei pe lăsători

 

bate ce-ai de-a bate

bate norii și luna

nu-mi bate inima

 

în iconomia divină

un demon vindecă răul

făcut de alt demon

 

ținerea de minte a răului

dulceața din amărăciunea mâniei

rușinea rugăciunii

 

o sinceră întoarcere

din ceata ucenicilor

în ceata ucigașilor

 

cine te-a născut odraslă

cine cei de te luptă

cine te ucide

 

de nu păcătuim

osândim pe cei ce păcătuiesc

greșind în ceasul morții

 

treime vioară țambal contrabas

ochii geometriilor homerice

plutindu-ne amnezie anamneză

 

 

cădere

 

cădere tremur spume

se ridică în picioare

în stare de inconștiență

 

cădeau fără de voie

alții mai nenorociți

voiau să cadă dar nu puteau

 

plinul de sine

recunoscător devotat al tău

sclav și prieten Plinius

 

simți făurarul divin

că sacra lui arcă nu este

precum o văzuse în vis

 

reușitele divinizării sunt

operate aproape exclusiv

pe calea cercetării experientale

 

reziduu irațional

refractar la orice educație

nesupus spațiului și matematicii

 

matematica este

cea mai clară moștenire

a omniscienței divine

 

dacă Dumnezeu îmi va hărăzi

mereu din rimele sale

voi umple lumea

 

greu să găsești în lume

și în cer pe cineva

pentru binele lumii

 

amintirea trebuie interpretată

prin înălțarea capului

ridicarea sprâncenelor

 

femeie minunat de frumoasă

la vederea ei îl cuprinse

dragostea de Dumnezeu

 

obișnuiesc prea ticăloșii ucigași

să ne războiască pe noi nenorociții

întru cele contrare firii

 

amorțește-ți mâna

spre a nu se apropia

de cele firești și nefirești

 

tâlharii și hoții de

morminte se întâmplă

să nu fie temători

 

sosind tocmai atunci unii lumeni

nenorocitul din sclav al mâniei

s-a făcut robul slavei deșarte

 

cucule fetele crengst

altfel cine mor mur

letanaic pe din trei

 

 

certați

 

certați fiind prin defăimare

putem vedea dacă inima este

așa cum o arată vorbele

 

altceva a te ruga împotriva

gândurilor a grăi împotriva lor

a le disprețui și învinge

 

pe tron pe gunoi afară din cetate

dospitu-m-am și m-am topit

și socotitu-m-am pământ și cenușă

 

între matematism și empirism

există exact același raport

ca între văz și pipăit

 

văzul ajunge la halucinații

care nu se pot controla

decât prin pipăit

 

el reduce volumul la suprafață

suprafața la linie

linia la punct

 

santal alb santal roșu

mistuitorului de sacrificii

făcătorului de ziuă

 

după spargerea ulciorului

maestrul artei dramatice

luminează scena cu o lampă

 

o voi a căror bogăție e asceza

nu voi putea nicidecum

să epuizez tema teatrului

 

cât de scurtă e viața

cât de trecător e tot

cât de deșartă e lumea

 

s-a legat să nu țină în casă

cărți de joc și băuturi alcoolice

două lucruri care i-au nenorocit bărbatul

 

un substantiv însuflețit fără bani

după părerea noastră medicală

este un fel de terebentină

 

nu există un loc

mai sigur decât cerul

de unde cad îngeri

 

cum poate exista fără sine

cel ce a fost pus în altul

spre a fi adăpostit

 

cum va tinde făptura

diferită de cea din naștere

spre ceea ce îi este înrudit

 

silește-te cel puțin să păzești

legea veche spunându-ți

ia seama la tine însuți

 

 

în erezie și hulă

din tulburare și veselie

cunoaștem teomahia demonilor

 

ne rășchirăm așchii

din ascundere neîntâlniți

neaflate idolatrii

 

 

în groapa

 

în groapa adâncă a necunoștinței

întru întunecatele patimi începem

să filosofăm despre cerul pe pământ

 

desăvârșire a celor desăvârșiți

mereu nedesăvârșită foarte

extaz până la cer a contmpla

 

cine mă oprește a spune și a grăi

cuvânt cu cuvânt cele ce-mi sunt cunoscute

prea minunată răpire alergătorule către cer

 

starea minții lui a fost

predestinată nu-l poți face să stea

nicio clipă fericit în paradis

 

să nu ne umilim mai mult

pentru a nu aduce cărbuni aprinși

deasupra capetelor fiilor noștri

 

își murmură rugăciunile

în timp ce vălurile veșmintelor ei

cad alături unul după altul

 

îngâna frânturi de cuvinte

râzând printre lacrimi

care-i scăldau obrazul

 

se înălța în văzduh și cobora

bătaia din aripi

a unei păsări săgetate

 

sămânța stropul episodul

incidentul deznodământul

sunt cele cinci elemente ale intrigii

 

pământul să fie plin de roade

să piară necazurile și bolile

pacea să domnească peste vaci

 

lumea lui credulus și faber

se schimbă indefinit formele

geometrice sun etern aceleași

 

miraculosul divin se naște

la vederea celor cerești

iar cel exultant din bucurie

 

anestezicul dăruiește somn fără

de somn și o sfântă orbire spre

a nu-și vedea faptele sale bune

 

spiritul uman nu se mulțumește

cu verităție de fapt

ci reclamă verități de drept

 

ordinea din natură este

manifestarea exterioară a unei

ordini logice interioare

 

o eră nouă cu o nouă ordine

de viață și cu o nouă înțelegere

a esenței lucrurilor

 

ignoranța pretext întru cele

pe care ar trebui să le știi

vei fi bătut pentru că nu ai învățat

 

tabloul din barieră calculul

axiome matematice înnăscute

și indemonstrabile a priori

 

 

ființa

 

ființa ființa pură

neantul neantul pur

sunt totuna

 

ființa în sine

ființa prntru altcineva

ființa pentru sine

 

idealitatea calitate a infinității

dar procesul devenirii

suprimarea nemărginirii

 

aștepta să i se vorbească

și i se părea că aude voci

care nu existau

 

subordonare la ideal

prezența viitorului în minte

zvârlire triumfală în acțiune

 

să-i apucăm de mâini

ca pe niște prunci

și să-i eliberăm de gânduri

 

să-i purtăm pe umeri

până vor trece pe ușa

strâmtă a intrării

 

aici la intrare

se întâmplă toată

înăbușirea și pimejduirea

 

ai văzut oarecum

luminarea cunoștinței

în viața cealaltă

 

prima senzație

încă de tot vagă

a tristeții sacre

 

această sete de răstignire

chinuiește o ființă

care nu crede în cruce

 

centre care nu văd

nu simt și nu există

decât într-un câmp

 

va interpreta înțepenirea

nemișcat și inconștient

cu membrele atârnând

 

scriu ca să scriu

ca să-ți scriu

măicuță

 

dintr-o lume într-alta

într-o realitate nouă

necunoscută până acum

 

inima curată este

tărâmul unde Dumnezeu

este prezent în om

 

nimic nu mă oprește

a continua istorisirea

în marea sărată a morții

 

izvor fără de apă

plin de broaște egiptene

și mai ales de cărbuni

 

încă povățuiești

mergi înaintea noastră

urcând scara

 

mentism psihopatia

ideilor învârtindu-se

în jurul cozii

 

redemoni predatori împrejmuire

despărțire adunată veac lăptucilor

voi treceți eu aștept platageaua

 

 

horcăitul

 

horcăiul se va reprezenta prin

clipiri repetate râgâit convulsii

rostirea unor sunete nedeslușite

 

paralizia se va interpreta

prin încetarea activității

tuturor simțurilor

 

producătorul de teatru

trebuie să știe că poporul

este autoritatea ultimă

 

nu zgomot nu mișcare

nu incident sala plină

și succesul e numit divin

 

defect de legalizare piesa

nu ține seamă de limbajul

și costumele regiunii

 

adevărații spectatori de teatru

mulțumiți de mulțumirea altora

întristați de întristarea altora

 

atomiștii ultim cuvânt

al concepției lumii

ca materie în mișcare

 

crivăț ploaie de foc

pedeapsa idolilor complexul

răzvrătirilor pedepsite

 

circulația folclorului

de jos în sus infirmă

teoria bunurilor decăzute

 

au ajuns la concepția magică

pentru a suprima numenul

lucrul în sine

 

a spiritualiza legile

naturii transformându-le

în legi ale gândirii

 

dispară fenomenele

naturale rămână

numai legile

 

abolindu-se lucrul în sine

s-a identificat eul

cu non eul

 

singura cale pentru

critica de atribuție este

însăși contemplarea artei

 

transformarea Acestuia

prin artă

nu este suficientă

 

individul cunoscând

că este pătruns

de spiritul divin

 

istorioarele facile

care ar putea repugna

inimii și înțelegerii

 

totalitate a spiritului

a simțirii pe care

noi o numim suflet

 

lipsa de ocupație

nu mai trecea acum

drept ceva sfânt

 

îl omoram cu mâna mea

la venirea nemților

dar nu-l predam comuniștilor

 

înjurături cu adresă anonimă

ab-reacția tensională pentru

a putea păstra răbdarea

 

accident rutier din cauza ta

stop cardiac în plină sănătate

sinucidere din melancolie

 

restant de animalitate

în actuala prezență

de homo sapiens

 

erori umane

avocați apărători

procurori acuzatori

 

autodistrugerea

din ulterior întrece

heterodistrugerea din imediat

 

pedepsitorul personalității

aducătorul deșertului

făcătorul de vid

 

a doua zi

după prigoană

diagnostic diferențial

 

nu ființe negative

ca în junglă

sau în iad

 

arta cea mai

certă certitudine

incertă incertitudine

 

am avut iadul

ne așteaptă deșertul

stopul cardiac în somn

 

excesul de zel și provocare

de ireparabil pentru a merita

favoartea ocupației sovietice

 

invidia celor

cu lăcomie împotriva

celor cu ideal

 

peste vale sabie

lumânare tradusă tradiție

ceață cetățuie

 

 

 

„…Unii moldoveni vor cu tot dinadinsul ca în actuala campanie electorală să încerce marea cu degetul (după principiul „Să vedem ce vor face şi aceştia), alegând din ciudă, invidie, ură sau ignoranţă nişte indivizi sau partide deocheate, mai gălăgioase, mai obraznice, care nici măcar nu ştiu care este bugetul de stat sau în ce an a fost adoptată Declaraţia de Independenţă”

(A. Gherasim. Aventuri periculoase).

 

Ne apropiem vertiginos de ziua de 30 noiembrie când se va hotărî nu numai soarta viitorului parlament ci, chiar viitorul acestui colţ de ţară, direcţia pe care va merge Republica Moldova în următorii 4 ani, dar poate 50 de ani. Alegerile din această toamnă în regiune (nu numai în Republica Moldova ci şi î Ucraina şi România) de mare interes (pentru ruşi) sunt marcate puternic de factorul rusesc. Aceste alegeri (parlamentare în Republica Moldova şi Ucraina, şi prezidenţiale în România) sunt marea durere de cap a Rusiei în această toamnă, nu mizeria materială şi morală, în care se bălăceşte de ani de zile marea majoritate a populaţiei din Rusia. În Ucraina partida rusească a pierdut catastrofal alegerile parlamentare, fiind reprezentată în parlament de un număr infim de parlamentari. Acest lucru era de aşteptat. Agresiunea directă a Rusiei a alimentat puternic atitudinea antirusească în Ucraina. Confruntaţi cu barbarismul ruşilor în Crimeea şi estul Ucrainei chiar şi ucraineni din centrul şi estul Ucrainei într-o măsură oarecare anterior loiali ruşilor au votat pentru partidele proucraineşti antiruse. Dacă Ucraina încă este considerată de Rusia drept parte a taigalei ruseşti atunci referitor la România este o încercare a Rusiei de a o atrage într-o pseudocoaliţie prorusească în Uniunea Europeană. Interesul Rusiei în zonă este de a crea din ţări ale fostului lagăr socialist un cordon, care să lobeze interesele Rusiei în Uniunea Europeană. Alături de Ungaria, care îşi arată demonstrativ pe faţă simpatiile proruseşti (premierul ungur a fost unicul premier invitat de Putin la shodul de la Valdai!), Bulgaria, care şi ea în anumite situaţii şi-a manifestat în repetate rânduri simpatiile faţă de fraţii lor de sânge) Rusia ar dori s-o aibă şi pe România, poate şi pe Cehia, Slovacia (Polonia, de atâtea ori călcată în picioare de către ruşi, dar şi Ţările Baltice, nu vor accepta niciodată o apropiere de Rusia) în acest cordon al lobby-ului rusesc în Uniunea Europeană (acest lucru a fost observat clar în această vară la adoptarea sancţiunilor Kremlinului pentru agresiunea împotriva Ucrainei). Să sperăm că alegerea lui Klaus Iohannis va zădărnici aceste planuri ale Moscovei.

Am rămas ultimii (din cei trei) în faţa ursului. Atât de detestaţi de ruşi pentru îndrăzneala de a ne ridica în picioare (obişnuiţi de atâta timp să ne privească doar de sus pe noi târându-ne!), de a semna Acordul de Asociere fără a le cere învoiala, pentru îndrăzneala preşedintelui Nicolae Timofte de a-l înfrunta pe atotputernicul Putin la recentul summit CSI de la Mensk acum suntem supuşi unor enorme presiuni politice (exercitată prin partide marionete create de Moscova special pentru aceste alegeri), economice (realizată prin tot soiul de embargouri la produsele moldoveneşti) şi informaţionale (exercitată prin puzderia de posturi de televiziune şi radio ruseşti, care poluează spaţiul informaţional al Republicii).  Mai există un mare pericol intern: tendinţa unora de a vota din ciudă, ignoranţă, ură partide mai gălăgioase, mai obraznice, de ai cocoţa pe alde Dodon, Usatîi, Petrenko, Muşuk în fruntea statului după principiul „să vedem ce vor face şi aceştia”. Această aventură ar putea să ne coste scump, mult prea scump. Din păcate unii exponenţi ai guvernării prin comportamentul lor alimentează acest sindrom. Pe de altă parte critica acerbă a actualei guvernări, deseori nejustificată, făcută atât din stânga cât şi din dreapta, a erodat serios institutul guvernării, încrederea în partidele democratice, cuvântul „democraţie” devenind unul de ocară. Chiar şi unele emisiuni nevinovate la prima vedere, cum ar fi „Guvernul din umbră”, „Ora de ras” de la stimatul post Jurnal TV (născut pe baricadele revoluţiei tinerilor din 7 aprilie 2009), acum toarnă apă la moara lui Dodon, Usatîi, Voronin. Accept în mare parte temerile lor privind coruptibilitatea unor lideri de partide democratice şi dorinţa (firească) de extirpare a acestui flagel, însă nu acum, nu în acest moment crucial când lupul e la pândă şi aşteaptă momentul să ne atace. Am putea pierde totul. Invocând în una din emisiunile lui V.Butnaru problemele majore legate de imperfecţiunea sistemului judiciar în Republica Moldova şi aducând drept exemplu succesele la acest capitol în România, unde o serie de suspuşi se află după gratii sau sunt anchetaţi (de exemplu Atotputernicul Hrebenciuc) dl Butnaru nu a menţionat că aceasta se întâmplă în România la 7 ani după aderarea ei al UE, că în perioada de preaderare toate partidele, indiferent de culoarea politică, au susţinut aderarea României la UE, lăsând lupta cu corupţia şi reforma justiţiei pentru mai apoi. De ce noi nu ar trebuie să urmăm exemplul fraţilor noştri? Această ura platonică antiPlohotniuc şi antiFilat le-a întunecat minţile unora, ia orbit cu totul, ia lipsit de elementarul simţ al realităţii, al autoconservării. Nu te poţi bate cu toată lumea în acelaşi timp. Autorii acestor emisiuni trebuie să fie mai atenţi în alegerea protagoniştilor emisiunilor lor acum în această perioadă electorală. Să nu observe ei că anumite momente filmate din emisiunile lor sunt folosite în clipurile electorale ale lui Dodon, Voronin şi Usatâi împotriva democraţiei, cursului proeuropean? Moş Ion este prea mult bombardat cu bombe electorale aruncate de duşmanii noştri Dodon, Usatîi, Voronin. Venite şi din partea la ai noştri ar fi prea mult pentru el. Rezista-va oare? „Să alegem bunăstarea alături de Rusia în locul datoriilor europene” ne cheamă puzderia de banere electorale ale lui Dodon, Usatâi, Voronin. Mai tâmpită chemare nici nu-mi pot imagina. Aflaţi timp de 50 de ani alături de ruşi în componenţa u.r.s.s., alţi peste 20 de ani alături de Rusia în acest anacronic CSI, unde e această bunăstare despre care ne vorbesc grangurii Kremlinului Dodon, Usatâi, Voronin? De ce continuăm să ne bălăcim în mizeria materială şi spirituală generată de ruşi, care au venit pe capul nostru, aducând cu ei cele mai mârşave vicii asiatice: ateismul înverşunat, beţia, curvia, duplicitatea, ura faţă de aproapele. Să ne întrebăm: de ce oare „proştii” de polonezi, lituanieni, letoni, estonieni au părăsit hotărâţi la prima ocazie acest „rai rusesc”, fugind de el ca dracul de tămâie? Oare e atât de greu de observat minciuna promovată de aceşti trădători de neam camuflată atât de prost?

Nu sunt de acord cu cei care declară că nu ai pentru cine vota. Pentru cei cu opţiuni proeuropene avem trei partide democrate, care acoperă un eşichier destul de larg: de la dreapta până la centru stânga. Nu-ţi place din anumite motive PL votează PLDM sau, în cel mai rău caz, PDM, dar nici într-un caz pe Dodon, Usatâi, Voronin, Şelin, Roşca, Mocanu (chiar dacă îţi este pe plac lupta lui cu mafia (care în viziunea lui este doar de culoare albastră şi verde, cea roşie, la care a pus şi el umărul, este lipsită  completamente de atenţia lui. De ce oare?), doar declarată nu şi realizată într-adevăr). De ce trebuiesc votate aceste partide? Fiindcă nu avem altele mai bune cu şanse reale de trecere a barajului electoral. Fiindcă în pofida imperfecţiunii lor, în pofida unor găinari aflaţi în sânul lor, au demonstrat că pot face ceva pentru această aşchie de popor român, pentru a o scoate din mizeria materială şi morală, în care se află în această prea lungă perioadă de tranziţie. Nu avem dreptul moral la aventuri periculoase, să facem altă alegere acum când avem strictă nevoie, ca de aer, de a continua cursul proeuropean până la integrarea deplină în UE.

Cei care consideră că în aceste alegeri au loc lupte între ideologii se înşeală amarnic. Sunt lupte doar pentru două direcţii posibile de dezvoltare a Republicii Moldova: Uniunea Europeană sau efemera inexistenta încă uniune vamală. Anume pe aceste două linii ale frontului s-au aliniat toate partidele politice mai mari sau mai mici. Cu regret pe frontul de vest s-au aliniat doar cele trei partide de guvernământ: PLDM, PDM, PLM (de asemenea, şi PLN, care însă este neînsemnat, lucru demonstrat în alegerile trecute). Partidul Liberal Reformator, aventurându-se şi el în această luptă politică, s-a retras la moment. Este cea mai bună soluţie de moment adoptată de conducerea PLR de a nu tulbura apele pe sectorul de dreapta. Desigur, ar fi fost mai bine pentru Partidul Liberal să nu fi fost divizat în primăvara a. 2013 însă această trădare de partid a liberal-reformatorilor a fost compensată plenar cu constituirea coaliţiei de guvernare. Fără cei şapte liberali reformatori nu ar fi existat coaliţia de guvernare, deci, nu am fi avut astăzi Acordul de Asociere semnat, regimul fără vize, nu am fi fost atât de susţinuţi de partenerii europeni. Mă trec fiorii la gândul ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost ales atunci preşedintele Timofte, premierul Leancă, ministrul de externe şi integrare europeană N. Gherman. Toate acestea sunt şi meritele PLR. Dacă ar fi fost mai activi, dacă l-ar fi putut convinge pe ex-premierul Ion Sturza să aburce PLR în calitate de locomotivă, poate ar fi avut anumite şanse de a reforma liberalismul basarabean aşa cum face acum liderul PNL din România Klaus Iohannis ales în fruntea partidului în locul controversatului lipsit de imagine Crin Antonescu, cu care partidul aluneca vertiginos în hău (în actualele alegeri prezidenţiale din România cred în victoria lui Klaus Iohannis, care ar fi în stare să reformeze clasa politică românească şi s-o readucă în albia firească a normalului. Lupta pe viaţă şi pe moarte între diferite ramuri ale puterii nu sunt benefice pentru poporul român).

 Personal, voi vota Partidul Liberal cu Mihai Ghimpu în frunte, cu toate că în scopul fortificării rândurilor partidului l-aş fi preferat pe tânărul, promiţătorul politician Dorin Chirtoacă, călit în cele două mandate de primar în luptele cu mizeria dodonistă şi voronistă, care încă nu şi-a spus ultimul cuvânt. Îi votez pentru verticalitatea de care au dat dovadă, pentru faptul că în repetate rânduri au şters scuipatul veninos al duşmanilor Neamului de pe obrazul nostru. Pentru că într-o nouă alianţă democratică este strict necesară prezenţa liberalilor, care să şi aibă un vot hotărâtor. Le înţeleg îngrijorarea şi ezitările unora. Şi eu le-am avut şi le mai am. Nu totul e bine în PL. Din cauza miopiei politice a liderului a avut loc scindarea partidului, ieşirea lui de la guvernare într-un moment crucial pentru acest colţ de ţară. Totuşi însă nu au fost implicaţi în diverse găinării economice ceea ce contează mult. Iaşi îndemna şi pe adepţii PLR să voteze partidul liberal, nu PDM, la care a aderat fracţiunea PLR (nu înţeleg de ce anume la PDM şi nu la PLDM, de exemplu, care doctrinar este mult mai aproape). În acest moment crucial pentru această aşchie de popor român trebuie să uităm frustrările de moment, toate supărările anterioare. Să ne unim în jurul unui singur obiectiv de moment – continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, aşa cum au procedat în perioada de preaderare fraţii noştri.

Să ne ajute Dumnezeu şi să ne lumineze mintea în cel de-al douăsprezecelea ceas de răscruce.

Valeriu Dulgheru