George Anca
ÎNTRU DODIE
Lui Iarman Poppart
Cine plăteşte artiştii? Cinci morţi. Melhores momentos. Oedip invadează platoul, aruncarea cărţilor în prăpastie, Şoimii Pâncota bătând UTA. Nu-mi spune, că te cred, chestia cu cărţile. Zi-mi poeţi care pot fi citiţi. Avântul Prăbuşirea. P’exil întors verso. Formaţii nihiliste. O mediocrtitate atât de mediocră. Crivoi bate. Du-te înapoi în Silva. Îşi fac toate drumurile, ca să nu se izbească unul de altul. Lumini şi decor. Regizor.
Mă duc mereu la muzeu – mi-a zis doctorul să nu consum – nici nu beau, nici nu fumez. Mă duc la Cinema Central, nici acolo nu consum. Câinele a luat-o la dreapta, ursul îl tot cheamă să se joace cu el, îl înhaţă, urlu răgete preistorice, se uită dihania la mine. L-au vindecat cu antibiotice de ultimă generaţie.
S-o fi regăsit, din singurătate, în literatura mea nebăgată în seamă de cercuri. Şcoală absconsă. Reminiscenţă studenţească. Încâlcire de context. Scoaterea din Couva, Tinidad Pupincari. Glosolalie făţişă. Omorâţi toţi japonezii, Diooyu Senkaku.
corolele scrumite-n zări de cunii
denunţă crimele cremaţiunii
Caleaşcă numai roţi de sunet printre audiţiile bulimiei diabetice. Cei care consumă carne de porc au un miros deranjant. Haraam. Ai picta cataracte, ploi de noapte, ba în picturi ruseşti p’Oltchim. Umor, templier, „dialoguri rapizi”, „nivele egale de cruzime”, parandărăt baban, cum îi dispare rânjetul la arătarea unei hârtii.
Moon River. Recitări franceze.Grădinile lui Aurel Stroe. Cortina aia parcă e o vomă de câine. Plecați în marile puteri. Sunteți noaptea minții. Nu ieșeam nici în pijama, pe-a impudoarei. Își scade singur cota inexistentă. I se ține minte insignifianța-tribulanța. O mai veni și Arman cu stick, de mă salvează pentru eternitate. Vine el Valeriu și ne rezolvăm. Mâine la Marius Nasta vedem de noduli, nici cancer, nici tbc, nici doctori zeloși.
Barbut cu zaruri rotunde. Asasinarea României. Miza-mija, stăncuța-chivuța, ocupat-omidat, referendum-repetendum. Nepotul va fi încântat să se nască. Ad unus omnes. Asasinarea lui Nicolae Iorga. Koțka. Lasă scris, dar nu exist, fictus, word perfect, voce hiposexuală. Să nu-l lași mai sus de talpă că ți se urcă în cap. Chintesență de mizerii. Patru pseudonime, al cincilea nu se va vădi. Literatura e un sistem.
Valeriu, te așteptăm exersând pași. Sunt un mahalagiu. Trei schimbări de viață, două fericiri nepot-critică-mariană, și femurul fracturat al bunicii. Plata operată. Literatura ca religie. Bătăi de pendulă, pîinea și bisturiul. De ce pdf și nu word. Reality show vs scripted reality. Turcus. Burlador. Tablouri smulse de pe slaiuri. Everything is Brahman. Nu biserică, nu icoană, nu veveriță. Ceva figurativ și cu anecdotă. Plus x. Oi fi în scris, da-n viață, fii și tu mai (normal?) Îți dau cele două stick-uri, faci ce vrei cu ele.
Gura tot o rană. Răspunzi amar, te miri de dureri. Spiritualitatea corporalității rănite. Fără bani, nu se uită nimeni la tine. Trembling bushes, prea realist. Rugasei pe Dumnezeu să-ți ajute să te lași de fumat și ți-ai rupt piciorul. Standing with Israel. Hegel: „Iehova al lor” (nu și al lui Iisus?) „în mintea lor iudaică”. Abdullah-Noica întru dodie. Costea c-o stea.
Unde duce suferința, parilizia-ne înviată? Când te și terzești ceasuri, spaimă de mașini în treapăd. M-ai și-mi vînzol aparatele consol, dedicatoriu varum. Jurnale în versuri – asta mi-e tot. Dare de seamă distrus și înapoi. Chiar neștiind nimic de noi vreodată, nepoate.
*
Gatha. Grubum. Valul e Valeriu, marea ne așteaptă. N-o mai fuma bunica. Sport ceramic. Mozart și Beethoven la maxim, să acoperiți muzica de jos, bormașinile reabilitării, și ele. Nu mi-e de cine pleacă, dar de cine vine, pe dinapoi, involutiv, rapace, decapitant. Era plecat în Germania când i se juca piesa pe Calderon. Un actor, că nu joacă dacă nu dă mâna cu autorul. Sunteți lumina lui, el e lumina mea.
Satya. Salt cuantic. Trecem peste durere. Învârtesc masa lungă pe parchet dintr-un bobârnac. Vedea secretara. Masa dansa la câte alt push. Trecusem la un raft a căuta. Ambarcații pe canal, în golf. Vedetă lungă, fosta masă, iar se rotea în larg, când s-a lăsat pe crac împinsă de curent, lent, mai repede, nu m-o fi văzut nimeni pornind masa. Uitasem de martoră.
Murise Zarathustra, atragic. Yak perifrastic. Creiez, creez tău. Marea amiază. Sămânța răririi lumeștide țară frântă sub călcâi alergător. S-o liniști noua mamă. Visând cu tine, credeam cu mama transcendentă. Călugării himalaieni pe natră. Subrepțiune. Taie tomi.
Socotință. Rațiune. Venunft. Kant-Eminescu: apriori aievea – făptura subiectivă a sufletului nostru – lucrui în sine (an sich) – lucrul în sine însuși (Ding an sich) – nelucrurile eterne și infinite esistente pentru sine (timp și spațiu) – noțiuni uzurpate, precum noroc, soarte – subrept – inteligență Verstand – contrariul Widerspiel – simplul intern der innere Siun – dacă și cât e un cuant sau nu – mintea pură Verstand – principiu Grundsatz – conceptus cosmicus – cu o ființă deasupra naturei, cunoașterea transcendentală a lui Dumnezeu.
Rațiunea pură, nesupusă vreunei îngrădiri, este Divinitatea însăși (Hegel, Das leben Jesu). Diavolul, într-o zi, mi-a spus: murit-a Dumnezeu: din milă pentru oameni a murit (Nietzsche-Tăușan).
Samson netuns. A adus de două ori aparatul de ultrasunete, restul bicicleta și îndoiri. E vorbăreț, se uită și la tv, pledează pentru porumbei. Mă uit la mișcare, durerea nu mă interesează.
Veronica naște primul copil, Valeria, în 23 aprilie 1866. Virginia Micle spune că Veronica are un copil de la Eminescu, născut mort. A luat arsenicul de la Smaranda Gârbea (Gheorghiu?)
Aiureală (delirium, twadle, rigmarole, babble, moonshine, drivel, dating, dotage, thoughtlessness), pleaznă (whiplash), a vorbi în bobote (to talk through one’s hat/neck, to talk at random, to talk wet), a bate câmpii (to talk wildly, to rave, to drift away from a subject), hodoronc-tronc (all of a sudden, quite/just out of the blue; for no reason at all; whitout rhyme or reason, drepping a brick), umblă mintea cu sorcova (to be out of one’s senses/wits), iordane (to play the giddy goat), banc (quip, crank, wise crack, joke, anecdote), tâmpenii (clotted nonsenses), prostii (nonsense, rubbish, stuff and nonsense, moonshine, fiddles ticks, foolishness), prăpăstii (twaddle),fleoșc (flip-flap, smack, pop, bang).
Tisbiu demisionă de la asigurări, caută altceva, creativ. Ar spăla vase, ar plimba câini, nu găsește. În Anglia, nu, că rămâne mama numai cu Tisbia, de-i zice egoist. Țigară electronică. N-am mai zis de canabis. Tot scrisul, dar compune și muzică pe negativ. Îmi înapoiază cartea cu Mathieu Ricard (de-i știe ilustrațiile dzonga ale Platei). Au mai luat o cățelușă de-o duc la dresaj. Ar face și el un curs. Și ce-ai ști să faci când ți-a murit fratele și tatăl s-a sinucis?
Mathieu o fi rămas cartezian în buddhismul său, cât ta-su Jean i se dă bikshu. Valeriana. Prăpăd zile de supărare împușcare. Cât cu baie a visa curat, cald, frig, depresie, ah dialectica transcendentală. Tăvălug de somn cu toamne, act dodiesc, exprimare dodiescă.
Nesomn, durere, lună plină. De unde mi se vede umbra? Senzație, copan de porc atârnat într-un cui. Mușchii să lucreze. Care mușchi? Se duce până la fereastră, îl culegem noi. Calc până-n pat cu pompa de mașină, comunistă. E mai scurt, leagă un sac de nisip să tragă de el. Lăsați picioarele să vină la mine. Să nu-l faci mai lung.
La Fundații, lansată carte de Marx, erau și Bagdasar și Pandrea, legionarii s-au luat la bătaie cu adversarii, cei mai mulți, neutri, s-a evacuat sala. Nu eram marxist. Am făcut teoria cunoașterii și logica cu Traian Brăileanu, profesor de la Cernuți, stătea pe poziție politică, ministru în guvernul Antonescu, cu legiunea și Horia Sima. La 17 ani am cititi prolegomenele kantiene în traducerea lui Antoniade, am conspectat. Kant avea un valet care-l îmbrăca și-l dezbrăca. Am citit Vechiul Testament, m-am îngrozit, atât de sângeros. Cumpliți profeți, Isaia, Ieremia, mari poeți. Hristos foarte multe lucruri nu le-a făcut, doctrina lui l-a trădat. Nu Hristos, Pavel. Nu l-a cunoscut. Petru, da.
Ta/tla zeița neîncăpută. Fir Vernunft. Bucurie critică. Deochiul lui Iahve citit de Nestor. L-ar fi dus Bebe la Târg, dar n-avea cu cine. Catastrofa catastrofei, pe cine a lăsa nelăsând. Amețeala tot văzutului clamoros idiotic resovietic. Părea-ni-s-ar un colocviu de marți cu efect și miercuri. Kant pe Descartes îl decartează dekantându-l.
Ostașul necunoscut a încercat să creeze deranj. Nici cenușa. Ciomege rupte, umbrelă uscată. Într-o lume lipsită de spațiu și de timp, moartea nu există. Nu mai vorbiți așa tare că ne aud vecinii. România între popoarele-gunoaie ale lui Engels. Romanse. Libera la două scrise, lungă, scurtă, perisabile, scăpată scurta, mă realizam noapte, mai ce?
De unde guignol pe scena Pesceana? Om mani pande (pende) hum. De noorderlingen. Bratu în sală, că apare Pomuț, nu mai apare. Îl primeam. Sărbătorim pe Coșbuc. Vizită patriotică la Viena. Întâmpin actrițele la ușă cu un bulz de brânză în mână. Se făcuse Coșbuc. Bratu, dispărut. Ies, ajung prin margini. În urma autobuzului, când să cobor, mă prinde un lanț, strig să stea, trag lanțul cu sculpturi de marmoră pictate imperial. Lanț nesfârșit, ăsta o pleca, încă nu, expoziție-istorie-avere, ce-o fi făcând azi la o oră, păcat de Coșbuc.
Fire de grass. Golos Rosii. Papuci pupaci. Picioare rupte pe capete. Humana 1. Plecasem din piața luminată prin parcul obscur de nu se mai vedeau lumini evidente, doar vaste tăpșane anunțând prăpăstii și olande. Ce, cine, cecitate. Parcă nici nu mai ascultă mukabele. Velehrad. Paleativ. Creștini închipuind-se dumnezei în Iisus. Osteoporoză peste linia obișnuită la femeile de vârsta ei. O să fie fericit ce mamă are, dură, dacă altfel nu se poate. N-ai mâncat niciodată atâte mere, o cere gena Ceahlăului.
Caderouse, exulpat de tăiere. Ex-ante. Vecinele cu pastilele de ce nu-i spusese? Se juca piesă nescrisă. La cine-or fi foile. Fără idee de subiect. Vocabularul mai sărac al lui Kant, apud Iahve. Electrosimulare în Alto Paradaiso de Goias.
21.12.2012
AHIMSA ELIADEANĂ
Ahimsa eliadeană
Abia se înfiinţă nebunia-lacrimă. Thomas făcu cercul. Fiecare ceva, eu cântai, Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi. Toţi pe Dumnezeu, cu amen, cu namaste. Jesus, the greatest embodyment of the non-violence, L.S. Gandhi. O lacrimă de-a Platei, Elisa, ikebaneza, indoneziano-australianul Effendi. Cercul omenirii-Crăciun în auditoriumul Palatului Păcii Copiilor din Rajsamand pe deal mai înalt ca Golgota. Thomas făcuse rugăciunea. Subhash – om, shanti, om. Tamilezul, să-i scriu de Dragoş Pâslaru (facem mişcare, acum ori mai pe urmă). Ce biruitor creştinism, la o adică. Ce zile ne-or mai veni după naştere, în atât adânc. Educaţia yoga, Mirceo. Nici asta nu e de Diwali. De rugat ne rugarăm la lacrimă. Acum plictisul. Mă scăldasem şi pătura yoga numai praf, cenuşă în cap, Eliade, nu mahapranam.
Mult m-a potrivit o soartă, mamă moartă, m-a născut creştin în artă. Culoarea e în orient, linia în vest. Ne culcă pe ureche. Mă tăvălesc în nisipul verde al deşertului. Mi se bulboacă sângele. (N-)am de murit. Crăciuniţe-ahimse. Îl salutaşi pe Hristos frăţeşte. Nu ne pare rău. De bine ce ne pare, o lacrimă. Vieţi zidite în ce alegere, tolerantă, purificatoare, ahimsa. Cu Mahavir cunoscându-mă, cu Isus născându-mă, crucea aşteptând-o.
Acharya Tulsi a recomandat să nu se aplaude, că sunt microbi în aer şi pot fi ucişi. În schimb să se ridice mâinile, copaci răsfiraţi rotindu-se în aer.
Mi-am serbat în gând – cum am spus şi Tatăl Nostru la masă -, 30 de ani de când am venit în India. Acum eram la Indore, cu Plata şi fata, ba ne întorsesem. Crăciun indian şi atunci, neamule. Cum să se fi întâmplat altfel acum. Măcar şi italiencele, evreii, jainii, ţările tot Bangladesh. Ce lumânare luminoasă. Apa din analiză. Masut Rana de Kazi Anwar Hussain, cu ţigani mistici din România. Cu măicile nu ştiu ce să mă fac, ba o ahimsa de crizanteme. Coroana labirintului pedeapsă pe ducă odată cu noi.
Ahimsa jainilor mi s-a aninat de o poematizare. Bătrâni şi ne-am mai relaxa pe viaţă, nu deţinuţi ca sub sovietici. Islam înseamnă pace Vasile Lovinescu. N-avem cunoştinţe să ne convertim, precum Miguel şi uite Thomas, Nicu., trebuindu-ne creştini într-o gheţărie a arşiţei de peste iarnă.
Gabriela, că-n India c’e tutto. A ne vedea indianitate din nesfârşitele indianităţi, poezii de dragoste jaine, rajsamandiene.
Ahimsa-Memna/Mioriţa, Spaţiul mioritic, comparaţia cu Mahabharata. Colind de crăciun. Mama, maica Domnului. Deal-vale, troheu-anushtub. Violence of man against god. Hyperion. I belong to Jain sect.
Mahapragya primeşte în camera 13, unde dormisem sub decibeli. Sadhus. Intraţi care n-aţi fost. Măturaţi desculţenia. După Thomas, cu policolor, îi ofer şi eu dar galben, Cenuşa lui Eliade. Primeşte. Alb? Îmi dă voie să-l traduc. Mă face ambasador ahimsa pentru România/Sud-Estul Europei.
Manoj, din Hyderabad, vrea literatură română (ascultase Mioriţa-Ahimsa şi fusese la worksop-ul meu, primul, nu şi la al doilea).Să se intereseze de Prabhu Vydiasagar Dyal, să-mi spună şi mi de amintirea lui postumă, dacă se face ceva, semnez şi eu. I-am dat Cenuşa lui Eliade şi ultimul prosop. Musulmanul fundamentalist din Sri Lanka a vrut documentaţie Mioriţa, i-am recomandat Mircea Eliade, The Vanishing God. Fusese în Bulgaria şi Ungaria.
Zalmoxe şi Isus, cu ahimsa, ne făcură pe daci/români prea ospitalieri cu invadatorii. De ajutor fir-ar India. La ieşirea de la Mahapragya, Thomas că face masă rotundă la Atena, să mă duc şi eu, că el e eretic, că n-am să-i dau o carte cu Eliade, o văzuse la Mahpragya, a fost ultima, i-am zis, adevărat.
Muni Kumar Shrman fu benjaminul. Întrebase atât de senin unde e România. Are vecini Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Moldova. E lângă Rusia. Rusia e şi lângă India. În Rusia avem 25 campusuri, şi în Moldova. Ce ţări sunt în Europa de East? I le spun, România e a şaptea din Europa, până intră Ucraina. Bine, eşti ambasadorul lui Mahapragya în România. Se cucereşte lumea nu ştiind-o.
Cred că îmi sunt încurcate şi orele. În orice caz, e nor. Sunt primul afară. O fi în 28. Fac revelionul de unul singur în camera 13.. Uliţa spre palat e abrubtă, cer scuteriştii de zece ori mai mult.. I-am zis în ’77 unui yogin de Eliade şi e l m-a întrebat, which swami. Aseară, dându-i lui His Holiness pe Eliade, nu l-a mai refuzat la culoare. Ce faci, iarno, nu mai arzi? Pe prânz, în yarzi cu barzi. Ultima yoga, cel puţin. Secret India, 1934, Paul Brunton citat la meditaţie.
Blajinii sunt jainii de se ştiau yoginii pierdui cu versuri crinii. Am greul subiectului pe nebunia sectului. În tradiţia sud-indiană, dacă moare soţul unei femei tinere, primul bărbat cu care are voie să se căsătorească este fratele mamei, unchiul ei. Nu şi în nord. Apropo de diversitate şi relativitate. Tradiţia religioasă îţi arată calea spre fericire.
Părăduim litere de nisip. Le laşi cu spatele la cămilă. În medina Rabatului, discul kuranic audiam. Să ne fi întristând acum despărţirea de jaini?
Cine ne mai povesteşte secta, pas către mokşa? Secta prazului, obrazului. Vrei să controlezi pe altul şi-ţi pierzi propriul control. Trupul nu e al meu. Soldaţi la frontiere. Sunt prieten cu toate fiinţele. N-am viaţă-n mine dacă nu mor un pic nonviolent, restul ghilotină. Între atâtea limbaje scriu automat spre neînţelegerea niciunuia, cu dialectele misteriozităţii sectare. De unde punctuaţie, că să nu ne lăcomim, să nu ucidem incoerenţa. Mă vărs în întunericul auditoriumului, câte miliarde de Indii cu tot atâtea populaţii de raze. Romanul ahimsa nu se pricepe Rajsamand. Mai tari vor fi fiind bastoanele celor ce-l joacă pe Gandhi. N-am epică, dar coincidenţa hazului, acolo, o Indie cu teme de ţără nonviolentă, între mari. Plato, eşti jaină din dragoste de animale. Profesorul de sanscrită se declară între Gita şi ahimsa, alţii între Zalmoxe şi Hristos.
Cu bătrânii, m-o lăsa inima. Cu fata, în tren. Am coborât într-o gară să merg aproape la o gazdă, nu ştiu ce să iau. Am uitat să mă întorc. Am pierdut trenul. N-aveam bani să plătesc gazda. I-am explicat, făcea feţe. A apărut fata şi s-a rezolvat. În Rajsamand am scris poeme pe apucate, improvizaţii printre meditaţii. Angela recomandă pe evreica din Ancona pentru tratamente de fertilitate. Cod liber în creierii Rajasthanului, cu Benazir moartă. Violenţă şi-n cea mai mică entitate.Contemplarea compasiunii. Intrăm în somn. Copii de 3-4 ani condamnaţi la yoga.
Mă gândesc să te scriu de când nu te ştiam. Ce răsurar roz meditat Jaipur. În pace mai mult Benazir, ne-a ţinut tăcerii ei Rupini. Funeralii anticipate. Ahimsa eliadeană din swami în swami.
RECITIND GITA
Recitind Gita, aldinele din indicele lui Pârvan la manuscripte-Bianu – jumătate de ţigan, cumpărat-vândut, ardhanariswara, jumătate ţigancă, jumătate dumnezeu. Shunya, absenţa. Directorul îi spunea profesorului din faţă unele secrete, schimbând vorba când intra cineva, şi la ei, ori ca la noi. După manuscrise, poate scrierile lui Vladimir Ghica. Lotusul antropomorfic, antropolotusul neud peste apă (aer de divinitate). Gazetele, nuca (în buzunar, ieri). Probabil n-o să cumpere infinitate. Premiul Poe, cheii spre Rebecca. Vaida a făcut bani să nu mai lucreze toată viaţa, Chiţoran a văzut toată lumea, iar Iamandi nici una, nici alta.
Refuzaseră cafeau (mai bine), au plecat cu cărţile. Ţinta atinsă. La ce le-aş fi vârât pe gât necunoscutul? Pronunţau whiski. Moldovenii sunt mai fanatici. Câinele mă caută până ocupă fotoliul tău. Muzică electronică întru depărtări ale nimănui. Cum se exportă tot albul de titan (ultimul, în pictură, încă). Frig în fereastră. Aseară, piesa. Fata la liceu-i – microsferulelor, ce faceţi, vectorilor, vreţi să vă fac scalari (valoare numerică şi, de aici, de măsură), ce faci, omonimule, stai aşa, hi-hi-ha.
Multe carnete mi le deschideam cu o pagină predoslovică, abia o duceam până la sfârşit, ca pe-o aşteptare, fără nimic înainte. Albul de zinc, nu de titan, al nostru cu crom în ele, Australia, India. Pisica se-ntinde spre papagal, câinele spre pisică, acum vă miaună la uşă, aiuritelor. Mai latră şi Tiţa la luna plină. Conversaţia noastră de fum.
Gita – Hyperion, hipereoni-yugas, întru dicteuri hyperiongitice. În fostul cinema Aida, fost Erecteyon, la cenaclul Eugen Lovinescu, miercuri ce vine, la 17, citeşte Nana. La sindicat, redefinirea comicului – madam Popescu se prăvălise cu scaunul, toată lumea râdea (dar dacă nu s-ar mai fi ridicat? vezi Bergson). C’est sentir en posant sa pierre, que l’on contribue a batir le monde (Antoine de Saint-Exupery, transcris de Nana, cu accente.
Mierea-n seif (ce plăcut că vrea să vorbim). Ceaţa dimineţii, busturi din infern. Paul, realizat prin epoci, limite învinse, Elvira, cum o sărutase ultima noapte. Râdea, la câteva luni de văduvie. Cum de vorbeam cu papagalul – până la 17 ani, 80.000 de cuvinte, 5000 pe an, 13 pe zi (papagalul cu o sută de cuvinte – o sută de lei, cel cu 200 cuvinte, 200 lei, ăl fără niciun cuvânt, 500 lei, şeful primilor). S-a apropiat câinele, ce s-or fi gândind puricii lui, a sărit, nu erai tu. Fractalii, ce sunt ăia, well, fulgalaxii.
S-or găsi alţii pentru lectorate, dar director mai greu. Lecturi povestitoare, şi ce împuşcător de scurte sunt frazele de story lungind ameţitor romanul cu formulări definitive. Polo pe iarbă cu caii, mai aproape de naştere decât de prima întâlnire cu tine. Te poetizam peste toată gelozia, şi uite cum întârzii. Vreau să-mi iau valea de bună voie, luni nu e aşa departe. Apa Dâmboviţei, la abator, la Grozăveşti, fără de care nu s-ar putea inginerie, în susul fostei curgeri. Vizita psihiatrei de la spitalul 9. Zilnică privire Bisericii Domneşti. Diriginta: pubertatea, mai uşoară pentru fete decât pentru băieţi. Fata a văzut femeia căzută de la etajul al zecelea, îi intraseră picioarele înăuntru.
Înainte de expoziţia filmului american şi actul veneţian camilian, te duci cu câinele la măceşe, pentru şcoală, ce-om face de sticle de bere, pentru fabrică. Băieţii, şi două. O ţigară bună. Genurile literare, preferinţa dramatică – îţi strig prin uşă excelenţa epică şi intimitatea lirică. V-a zis de Aristotel? Nu. De Poetica? Nu, nu poezia. Mă gândeam că o avem în bengali. Ciubucul ai voie să ţi-l pui, da’ cafeaua mea n-ai voie s-o bei. Băi, paşii în sus, da, piesa ta, pantomima la vânătoare, regi şi prinţese, s-a opus Alina, din invidie, fraieră, că autorul şi regizorul nu se băgau în seamă. Pierdem filmul, n-am da actul pe el. Cum depăşea capitolele, până la educaţia sexuală, n-au zis părinţii nimic. Degete însângerate, mi s-a rupt o creangă în mână.
Groaznic să te înţepi în toate degetele tale alea de pianistă, roşii cât să umpli o batistă. S-o fi zvântat încincitul sânge, colorezi măceşele, vino şi tu la americani, pe chestia asta. Dabija, că poetul n-are dreptul la eroare. Cioran lui Stăniloae în româneşte. Îţi dăm drumul de la teatru, tot n-ai bilet. Pe verso, Zurich, adică Răduleţ ar fi excelat numai în doctoratul de-acolo,iar, nu se poate concepe inginerie fără mişcare. Gazele zgomotoase la indieni, nu aşa grele, aici silenţioase, ţi-e jenă, că cine. Cum că-n limba aia (engleză?) nu contează pelticia. Sărise-n sus aseară, când o imitasem cu chestionarul francez.
Ziceaţi că plecăm la 12, e 11 şi 20, te-oi fi dus după mercurocrom, notiţe: bolte (bolţi) de craniu – la fereastră jumătatea de ţigan – chromium – chiar nu se poate concepe fără mişcare, Traiane. Ce e uniforma, aţi înţeles? Sarafan bleumarin, bluză bleu, bentiţă, încălţăminte decentă, ciorapi nature, bleumarine, alb (nouă ne-a spus, numai culoarea piciorului), fără inele, fără toc, fără visători, se face că-şi ia notiţe, interzişi ciorapii negri, curăţenia la sfârşitul anului, balul bobocilor, serbări trimestriale, cartier 9/10, liceu 5/6, vara, 3,26 media pe clasă, până la cronicari, Loreta, Monica, Jiri strânge sticlele, Mihaela absenţă la mate, legea 23 cu copiii, cu străinii nu, halat albastru, basma albastră la serviciu, anunţ de abateri, Diana casieră, 33 elevi.
Tot ce vezi ai mai văzut. Nu te mai uita. De ce nu se machiase Gralla-Piersic, ca-n poze, să-i vadă lumea faţa încă a lui, cu ochii înfundaţi şi vocea încleiat-explozivă, ca la karate? Trei români la Holywood, abia, plus naiul Găeştiului, măritat. Povestirea se amănunţea şi-n vitrine şi-n rărimea lumii, duminicală, seara mai animată, dacă. Pe chei, Elia Kazan, miliţieni, în faţă, înăuntru golani (vii şi naturali, „m-a şi înjurat”), babe, filmomani eroici, snobi şi noi. De când nu ne mai dădusem întâlnire la Patria, din ’64, prima, acum a doua, i-am povestit fetei întâlnirea (ieri, mai toate amănuntele ei în India, „am avut parte numai de culoarea mov”).
Poimâine citeşti flori japoneze, Toto (eu), indianul, Bătrâneţea. Manoliu ţi-a cerut şi manuscrise. Nu se mai trage apa, plec la Londra, la întoarcere, scandal, că e reparată. Printre ruine, praf, mai lumină în gol, o biserică, şi crenelurile, dantela informaţiei pe lat-înalt, o poezie, n-am nici eu ce şi cum transcrie. Augustin şi Cornel, elefantul preferat leului, porcul o dată, măcelarul de mai multe ori, matematicianul de la Bălcescu interzice termenul pozitiv pentru mai mare decât zero. Adelaida m-a pomenit la Sinaia, public, apoi decanul. Bătrânii ţintarului, cum nu pot ei face niciodată un car. Perfecţiuni aşezate, sau în picioare, lunea după meciuri, pretext a doua parte. This is still a monkey looking for another Monday.
Alo, mamă, ce mai e nou? vii pe la mine? în juma de oră, pe la trei. Îl simte-n casă, ca amputaţia, dar, în locul durerii, despărţirii – bucuria prezenţei, în spate, două vise, că nu se întoarce, repetase, în trupă, pe-o terasă. Ultimele zile, cu discurs retro-scolioză (Kant prepostmodernist – gazetele din erori tipografice, post-Gutenberg) în copilărie, taică-său era general, nu vinde casa (amintiri Bydermayer, cărţi, scoarţa din 1861, icoana veche, prezenţa) – ce să fac cu banii, avocatu-i pare suspect, lui Sorinache-i fuge româna de sub limbă (nu prepoziţiona nici înainte acuzativul şi omisiunea bântuie prin cercuri poliptice), că a întâlnit-o pe Odette şi aia i-a spus că mi-a publicat careva poeziile şi a luat el banii, ce mai traduce Elvira, prietena ei Zizi, suferindă, i-a revelat vizita ratatei nore în Bucureşti, de Sfinţii Petru şi Pavel, maestul primea felicitările, „aleagă-se praful de voi şi de copilul vostru” (presase nunta fără părinţi).
A citit încet. Daniel, că umor. Debut public al Nanei în România, după India. Se întunecase şi nu se mai vedeau peste drum sudările la casa republicii (în dreapta, pe ecran, Monet, Manet, Degas, Pissaro, Cezanne, Van Gogh, Gaugain, Lautrec-Toulouse, pe bandă, Pastorala). Soldaţii vor face revelionul aici, demolarea, după martie, fost cinema Aida. Îl credeam slăbănog, după voce, el, butoiaş. Plata, la nouă nu sosise, la un minut, intră şi ea, de la Tib, spărsese un pahar, văitându-se şi de osul sacru. Ruşii trecuseră la ortodoxie pentru alcool. Nu se mai joacă Hagi Tudose.
Toamnă, Nobel de noicar, nu-ţi mai pune sacii-n car. La Colţea, furate florile din poarta de fier verde încuiată – nu mai era covrig. Dacă n-am deschis Gita, mi-a luat-o Edmond, de faţă cu Ion M. Popescu, tocmai îmi dă un Cioran, că Lupasco nici atât, autograf Nanei pe 100 de oameni de şiinţă şi inventatori, Tinerei A-M A, împreună cu cele mai bune urări de realizare deplină a frumoaselor sale talente – spre o totală realizare pe multiplele planuri ale existenţei, Ram-Ram! (Oct. 1987).
Coadă la covrigi, la Sfântul Gheorghe, prea, cea de la gară, treacă, unul pe mîine, invitaţie la un congres, rutină, totuşi – academie internaţională de ştiinţe, cu statute, Nobeli, Aslan (ah, psihosomaticele), Iordan (câţi vii), Maurer, ce bobi, în ce hârtoape. Să ne comunicaţi acordul de transfer începând cu data de 1 noiembrie 1987. Demian, că merg la o instituţie care se desfiinţează, da, pentru Londra. Roger Vadim pentru Cornelia Moţoc.
Te pune să cânţi şi, dacă te alege, e obligatoriu, a zis că nu ne ia de la ore, ne ia de la practică, şi-mi place. Codiţele de negresă le-ai trecut în jurnal? Nu. Nici eu. Mă duc să mă spăl (Noica, aha, dau în el ai lui, ca şi cum ei sunt nobel-işti, antinoicari ce-şi dau singuri peste orbul găinilor, cu gâlma notorietăţii nemaicosmopolite, de naftalină pentru peruci), du-te şi te spală, cu Dumnezeu, de nu s-ar răci. Mare şmecher, mi-a zis mie că nu e apă caldă, ca să-şi facă el baie. Credeam că vorbeşti de Felix. S-a pişat pe el şi miroase de te trăzneşte.
I didn’t know Romanians are so flamboyant and romantic (Ruth). Mă cheamă Berta. Sunteţi de-a noastră, semănaţi cu Alice Taylor. Întotdeauna îmi spun oamenii că seamăn cu cineva, înseamnă că însumez trăsături de la mai multe persoane sau mai bine zis că am o faţă comună. Semănaţi şi cu dumneavoastră, în secret. Aveţi frică de menţinerea documentelor? Nu avem nimic rău în această piesă, dar tocmai în acelaşi timp m-am întrebat, să rupem, să ardem, sau să aruncăm la gunoi această discuţie istorică dintre doi oameni care s-au cunoascu astfel: prin scris.
De-ai ajuns să furi o oglindă, nu două pâini, să-ţi fie pe viaţă. Ratanna ce părţi îşi autodevoră? Vocea a treia, copilă, nu te supăra de nimic. Vrea ceva, poate un pumn şi-n ochiul celălalt. Pe Găinuşă o împinsese să dea afară directori. Când am mers la Pe chei, printre miliţie şi juni mitocani, huligani întrucâtva, în Cişmigiu, mai înainte, v-am desfăcut în pasajul de la Universitate marginile smulse ale Informaţiei, o poezie, cocoloşeşte-o, n-o pot lipi, e faţă-verso, rând cu rând pe lat, la vreo cinci-şase, nu le număr, şi pe distih, ori mai mult, diagonala, apoi verso-ul, cuvinte ambalajice, anti-isteric-anti-dada, intranscriptibil, mai târziu fabrica de bere, Aida, să nu uit să-ţi îndemn computerele, cam Moskva clezam ne verit, oricum nu crede-n lacrimi.
tahanatos în Xanadu taurul Californiei nu tu
calling to love pe istm păsările vrăbiesc
splina peisajului turla
pe stânga nevăzutului
frunză verde flori de tei
mă duc la film pe bulevard
bre la Patria Pe chei
scris pe straifuri
tradus pe hârtie de sac
pictat pe coajă de palmier
capete-nuci-de-cocos
aproape zilnicei
evaziuni în Delhi
traista plasticul paşii
amintiri din codri
niciodată iarăşi
nu numai lipsa
privirea neplecării
origami în lung şi înalt
sănii de unghii
pe cicatrici înflăcărate
întemniţându-se
A FURAT VEDELE
Văduva soldatului, ca de erou necunoscut, nu l-ar refuza (strigoi), şi ea l-o mai fi iubind. Parte de eseu în dodii, cu Brâncuşi, cu literatură andromacă. Hector, da. Romeo, nu. Nici Hamlet. Atunci, Ofelia. El, văduvul ei, lumini aprinse, mângâieri de câine (ghearele-n ochi). Soldatul şi văduva – scriitorul şi literatura, cât amor proscris, ce respingeri şi certuri şi doliu, apoi dodii, doamnă Sugeodici. Say it like the Marines, swallow the anchor, Raggie, Grog. Aşa e cu ancora, înghiţind-o vin, nu ştii dacă ai trecut marea. Soldatul îi recitase văduvei la fel de frumos cum şi ea-i recitase versurile, pe coloana clopotului imaginare, ţine tu minte puntea, minuneo, ancora pianul florentin.
N-ai pus faianţa. De Mahabharata n-a zis. Maşina mea e la coadă la benzină. Toată distribuţia din Hamlet pe aici. Persoane din natura naturans. Cum puseşi merele galbene în castronul de plastic albastru, aşa te latră câinele. Mirosea a biserică. De unde gospodăreală, fără buget. Modestia asta sinucigaşă, chiar numai dumnezeu, incizaţionism. Cuiburil de mierle fără niciun ou de cuc. Poeţii morţi fac temperatură, ce ruşine să fii sănătos, să trăieşti. Poezie, o reducţie a hazardului în lauda energiei.
Hayagriva a furat Vedele din gura lui Brahma când dormea, Marele Peşte Matsya/Vişnu l-a ucis cu cornul, recuperând Vedele şi înapoindu-le lui Brahma. Duşyanta şi Sakuntala se căsătoresc după ritul aristocratic al simplei consimţiri rituale. Abhinavagupta consideră că obiectivul şi sursa povestirii este obţinerea unui fiu de către împărat. Kumara sambhava, originea lui Kumara. Kama rămâne fără trup, ars cu o săgeată din cel de-al treilea ochi al lui Shiva. Nevoit-am a prinde taina dintru scripturi. Teme de indoeminescologie, Katha Upanishad – Luceafărul, Sakuntala – Călin, Rigveda – Rugăciunea unui dac, Luceafărul, Scrisoarea I, Gitagovinda – Luceafărul. Tatvam asi, Kamadeva, Nirvana. Yama poartă vidya şi-n Luceafărul.
Unde eşti, Aurelia Rusu, te-a aprobat Clătici, deci şi Eminescu. Acolo dacă te duci, tată, iei tot ce găseşti de muzică. Are Jiri ăsta o fantezie, da’ nu puteam să-i spun că nu-l cred, dădea peste lume, blond, înalt, ochi căprui, tuns punk, oricum, faţă de ăilalţi din clasă, e cel mai cel mai, e şi dăştept. Era documentat, ştia c-a murit Sanjay şi d-aia şi poate să inventeze, cred că citeşte lecţiile înainte, zice că tot de la ambasadă şi-a luat şi treningul, vai de capul lui, ca izmenele mele. Profesorul de studiu ne-a spus că osmiul e cel mai greu metal, profesoara de chimie că e cromul, mă interesez eu, să-mi scrii pe fişe, dau de ele-n buzunar şi mă interesez. Două poze ale corului de fete de-a noua.
Extremităţile golite de sânge, un punct negru imens pe linia vieţii, mai sus de muntele lui Venus al palmei. Bine, doamnă, ce v-a făcut şcoala, de-o vitregiţi, nu se poate, sora mea mi-a dat misiune, nici mulţumesc, ajutor psihologic, a fost şi ea, dumneavoastră aţi vorbit cel mai frumos. Acum, tu dacă nu vrei să vii, de ce mă ţii, îmi place să mă plimb cu tine, asta nu e plimbare, e isterie, toate se vaită, şi au, mor că s-au terminat ouăle chiar la noi, te duc la zece etaje, mâine vă bagă, nimeni nu ştie când le bagă, împinge mănuşa mică peste cicatricea mare, încă o pungă de sarmale din prăvălie, ce gaură, trei verze, şi zeama, nu-ţi venea şi ţie să faci pipi, la toţi, băltăreală thanatică, ia, ce scriitor a mai murit, era o femeie la locul ei, tu nu vezi că astea miros a ars aici, nu simţi, poate semnele de întrebare, de când n-am mai scris, teatru fără text, actori de Cişmigiu pe sfori familiale, ai intrat la pâine la Spicu’, da’ voi în centru mai staţi, plus Hamburg, pe româneşte rectorul din Lisabona, suc de roşii la recepţii, laptele tău la televizor color, expresii nu-n limbă-n dialect şi rupi gura, o avoidance de minorat, ajunsesei la ce întrebare ţi-ai pus, cine ţine biblioteca, evreii, nu, nici ultimul, învăţătorii dintotdeauna ai ţării, decodarea la şedinţă, oriunde, i se dă nechezol, ce-o mai linge, n-am comentat, ţi-ai mai pus, scrie, nu cred, au-au-papagalul-stânga-dreapta, ciolanul pentru Tiţa înapoi, lângă închisul coteţ cu găinile, de-a plâns, s-a învăţat, ăsta ne domină el pe noi, unde sunt beţele, ne cunoaştem de atâta vreme, vinul episcopal de ţinut, am venit, nu mai scrie, ai venit şi tu Bulache, dă la mama, dă, ca la circ, tu’ţi năravu’ tău, unde te-ai pişat azi, Bulinache, vai, n-are apă băiatu’, gata apa caldă, s-a dus în pizda mă-sii, tu ce vrei, băi Jane, ce doreşti, clamp, clamp, iar ţi-ai pus, ochi, uşa, ce fhaci, ei, câinelui, ţi-arată că are un os, ia să văd osul, cum e osul, vino să-l vezi pe Richard Clyderman, stai că am o mână, o mânecă udă, patinaj, nu, de la anu’ nou, astă-seară băieţii, mâine gala, e, mâine, hai să vezi eşecuri, râsete.
Răul de India şi răul de politehnică, întoarse la răul dintâi al educaţiei interdicţioniste, pe care nu-l mai simt. S-a încuiat în birou: lucrez pentru patron (apropierea de Univesul şi manieră săptămânistă?). Voi v-aţi apucat – după melci -, de curăţenie şi iarna abia se pune.Tata strică, dacă nu stă mai des pe la cozi, se termină în faţa lui. Să-i faci şi lui o haină, mamă, ce culoare, ce culoare îţi place, mă, albă, ă, să se jăgărească, s-o spăl mereu, şi după aia, nu-l scot afară, să se usuce hăinuţa, şi mai trebuie şi călcată, că nu-l scot eu fără ea necălcată, dacă e d-aia care se fisonează, că dacă nu e d-aia, plec fără tine, e nebun, a-nceput pulovărul ăsta mare să facă ciucuri pe la mânecuţe, ce poci să fac, ie-tă şi p-ăsta cum sare, miaună, ham, eşti culmea, papagalul, parcă nu ştii lecţia că te iau în braţe la-nceput.
Neoterismul dinspre India via Grecia-Roma, deci careva l-o fi înţeles, eu nu l-am omis, nici explicat, a da Yama, şoc termic evitabil, extreme golite de sânge. Aţi fost voi pe la copilul tăiat în geam sau de cuţit, tăietura se adâncea. Aş pune-n loc părţile, una cu alta, sunt atâtea upanişade în poezia lui Eminescu. Dialoguri întretăiate anti-upanişadic, te-oi fi născut sub vreo stea, de-aia nu ne mai întâlneam. Bine, bă, eu am vrut să te scap de asta şi tu mi-ai dat-o mie. Mă chemase sus, la şampanie, îngheţa ceaiul în ceaşcă. Johnii ăştia sunt ca tine cu ceaiurile. Mi-a amorţit mâna stângă total, nu mai face treabă. Vei fi pedepsit conform legii, tată, e mişto de tot. Poate punctul negru să fie numai boală, şi nu moarte, numai pe linia palmei stângi, înstelarea neagră a vieţii, zici că-mi faci clătite acuma, bine. Veniţi la miezul nopţii cu tot ce-aveţi mai bun, fructe şi flori zeilor. Vin din Popa Nan, au demolat-o pe mama. Nu mai citeşti teatru englez, vi-l faceţi pe-al vostru.
Viaţa nu ne-o fi cunoaştere, generaţii de vorbe ne-am iubit suferinţa anonimatului, da’ anonimatul suferinţei. Mă jigneşte în fiecare an dactilografierea asta, cât cinci cozi ale tale la ouă fără să prinzi. Pe Roxana o sună bărbatu-so din Koln, aşa să faci şi tu, să ne uiţi la coadă la ouă. Două originale anual la toate maşinile de scris din ţară. Corzi, Koln, mai scrie, nu mai, mi-e dor să citesc. Întinse corturi de piele. Marţi ia tata leafa şi marţi e ziua lui Radu, un joc, ceva. Gib Mihăescu şi Gala în engleză, o vreau la Londra. Jucăm şah, mi-ai luat partida, dame, pieduşi, ţintar, câştigaşi. Îţi vezi aburii gurii, de unde atâta curiozitate, s-a întunecat, cum o fi în Costa Rica. Vrei să-l fac să vorbească hindi cu tine, ce-mi ascuţi mie aicea, ăştia traduc gratis, nu mai există limba română decât în traducere, nicio rostire permisă, nici seruri. Pahiderm eterului bolte neaplecate coacăză cu morcov mort mă pictează cum mă port culce-se creioanele minţile matroanele cifru numai pentru viu când în casă mă transcriu să nu poţi citi la nimeni nopţile cum nu te primeni din duminical răspăr vei alege adevăr ia bucata mortului constelaţii ortului nimic nu se publică la noi în republică totul se republică.
Să se ridice în picioare cine m-a văzut îmbrăcat în verde. I-a dat Crângul de cimişir. Tovarăşul general avea bilanţ. Omisiunea e voită, vorbiţi cu directorul meu, Ileasa. Proca a descărcat instalaţia. Roşculeţ merge la Constanţa. Slovaca, măritată cu un ungur. Îi trebuie o haină, pentru fotograf, la comisariat. Mecanicul lui Ionuţ, aceeaşi problemă băută. Biblii Jiblii bonz de bronz junc în plug scarmănă tălpicule cifrul în cubicule schimele ridicule dracului să circule să târcole să zvârcole cârcote mârcote discontinuă răsdiminuă ce dracu’ omule ce om dracule da’ ce drace om nu le domnule. Ce cald e aicea la tine. Mi-a lepădat la şapte luni un băiat, apoi doi gemeni superbi, iar noua mea nevastă a făcut uter transvers. Ciorba ieşi, scrii literatură din pipotă, cel mai aproape îmi e cuţitul, realitatea oboseşte povestindu-se iar autorul a evitat vremea zilelor lui, depresiile izbucurilor vitale. Primă cerşetorilor ceasurile morilor rimele nesârmelor înghimpare urmelor ţi-au şoptit hibrizii că teoria fizică nime-n lume te-a atins fără numa bob de nins schimbă-te în zodie de tradusă dodie nici statuie nici privire peste drum de mănăstire.
Popeştii puseseră spirt peste esenţă de Cherry şi-am visat morţi şi psihanaliză. La Unirii, mecanicul se bătuse cu un bărbos neîncăput. Spărsese oglinda pe scara rulantă, în câte cioburi, atâţia ani mai ai până la măritiş. Marţi, 200 de ani ai primilor englezi în Austrlia, 41 ai independenţei indiene, vrei, Jiri, în hindi zilele săptămânii? Nu era să-l serbez pe Eminescu cu cafea rusească. Spălat tabloul, spălat geamul, pot să plec. Trebuie învăţate tehnici de a te ascunde oriunde, plus alte visări. O să am o zi minunată, pentru că m-am întors, pa-pa, eu când mă întorc îmi merge bine. Auzi ceaiul fierbând, cascadă în Himalaia, poziţia omului în univers (probabil la Noica), lecţiile de engleză pentru ospătari, congresul vârstei a treia. Coniac Unirea de la Cristina, a primit-o pe Margot, 40, la ea, o bate bărbatul, 60, gagiul îi e în străinătate, vecina ei, lucrează la fabrica de coniac, aduce, da’ nu bea, dacă beau, îi vine să facă ceva. Jiri îşi dă şi bluzele la Nufărul, n-oi fi vrând să le dea şi pe ale tale.
Vorba asta a ta, ori tu a ei, întorci capul, pe neatinse, să fii sănătos, ascultă, nu mai asculta, gură mare, şi eu, nicio sonerie, paşi, audio, şcoala politehnică, şi-ai noştri, malinconia, I love it, perorant, te-aşezi, abţine-te, ăsta nu moare-n patul lui, şi toţi au plecat, salut de-atâtea paturi, unde m-oi îngropa, durere, faţă de toate nenorocirile existând, o disperare prozodică, tahicardiacă, trohei mioritici, why not, murind treacă-meargă, clopotele cui, vagă vibraţie, nicio grijă, misticism imaginativ, pliveşte concepte, nu te completa, vezi de-ai tăi, de toţi, simte-te, câtuşi de cât, dă-te înflorit, dragoste de blestem şi viceversa, descrie frăţioare pe hârtie iertări şi libertăţi de unde nici cu mintea nu gândeşti.
unghi în floare la rărunchi
tot e bine în genunchi
n-ai sparge numărul trei
cu al fumului costrei
junghiul îţi apleacă poale
din şalele dumitale
limb albit codalbi heralzi
scob de copcă să te scalzi
ocna-n val la provă e
gazdele sporovăe
flăcărilor fără focuri
hai la locuri din ghiocuri
ceară stingere lucire
fă-mă doamne auzire
adevărul strică-se
dodiile zică-se
şi mai prost şi mai concept
crucea codrului la piept
două şahuri cu pioni
apoi doamnei campioni
vinului femei cu ie
baletaţi schizofrenie
trăznete amnistiate
ascultării de carate
răsărit iar răsărit
cerşetor îmbătrânit
Imaginează-ţi c-aş reproduce viaţa noastră antireproductivă, vorbeşti cu câinele, scheaună vedic, mă priveşte, nu-i răspund, şantaj buddhic, a mai mare bucurie libertatea after hunger as happiness, spioanele afară, strângeţi cercul ori roiul, v-am fost director, nufărul dezbrăcaţilor, rochia de mireasă, n-ai nevoie de-un mecanic, tocmai că da, ochiul drept mă mănâncă de două zile, vede foame, teatru radioactiv omonim, oţelarii din Ohio, care-om avea nevoie primul de celălalt, vide rafturi de alcool, golul şi mai dat de gol, nu ţii minte cine eşti, necum firul de poveşti, de m-ai visat spre blănuri, de prefer gândirea acţiunii, de-i jucau ochii albaştri, ce-nseamnă femei inteligente şi-ncă mame, bă, ia a mai frumoasă femeie din lume şi vino la mine la atelier să-ţi arăt portretul, mi-a plăcut ce-aţi spus despre Brâncuşi, de ce mă crede Iliescu-Călineşti cea mai frumoasă femeie, mă bibliografiază de vreo opt ani, îl inspir, ca Pogany pe Brâncuşi, nu merg la orgie cu fericitul dv., videocasetofonul strică ochii şi nervii, Socrate n-a avut studii, Platon da, a studiat cu Socrate, confirmată intelectualitatea dansatorilor, se face liber postul de ambasador în India, eşti eligibil, da, sau tu, mai sunt cinci uşi, întâi instalaţia de forţă, cabinetul dentar, domnule director, au venit de la gaze, cei de la telefoane nu reveniseră ieri, în Sighişoara ar fi şapte femei la un bărbat, aşa că nevastă-mea nu e în pericol, care şi le şi mai bat, tată, tu baţi câmpii mai bine decât mine.
Baptistul scoate ceva de patrimoniu, aveţi, nu se atinge nimeni, mulţumesc pentru telefon, l-a adus tocmai ea, bolnavă, o chem, era prietena lui, i l-a suflat prietena ei, nu face practica asta (baptistă), aţi zis karate, şi Riz, bibliofil, nu vine, că dacă murea, păi adică şi patrimoniul, expoziţii cu acces direct, liber, plânge jos că să vină Ancuţa, că du-te la director, c-aţi tras cu piciorul, n-au fost niciodată atâţia cititori, muzeografă la muzeul satului în transă la garderobă, o obosise Eminescu, violista îşi dă gradul doi, revista, afişul de sub geam să-l pună la dosar, informarea curentă, ultimul exemplar la dosarul ei, numele în fine corect, patru surori Albăstroiu, ochi albaştri, nu căprui, accent pe actriţe, vindeam mere, vă place matematica, m-am pomenit cu şase mii de rupii, o invitaţie primită nu mai e a invitatorului, reabilitări, influenţa celor de bine, curve de batjocură, bârfa e opinie publică, îţi pun eu gem pe pâine, moarte din cauza greşelii gramaticale, am luat brânză mai multă, şi pentru dumneavoastră, mi-a picat ulei fierbinte pe picior şi mi-am pus ciorapul, Hodgi out de luni, lumina ce se stinge în numele trandafirului, hipnoze şi transe de-a gata.
Fata pleca la olimpiadă, tu spălai rufe, eu prelungeam crima, din film, în vis, prima întâlnire cu victima frumoasă şi sinucigaşă fără motiv, m-ai încurajat că nu era vorba despre ce credeam, apăruse şi Dinase, discutam în fosta casă a colonelului Radulian, scăpam cu ochii de anchetatori şi cunoscuţi şi dragi şi nici crima nu existase, m-am pomenit în drum după apă, copil crescut, cărări, o curte de biserică, Niculina formal bravurându-mă, trezire după amintita-i moarte, ce pâclă, siam de zăpadă a vedelor tristeţe mioriţa maicii Romanian cântec bătrânesc ţoalele plictisului pe coapsele visului suflete neînţelept astăzi iarăşi te aştept litere de cu limbaj elefanţilor în gaj gaja sugic şi Ganeş dansului fără de leş ochii lui Brâncuşi pe viu Milarepa zăpeziu ai o minte Indie peste frunte-ţi bindi e frustrează dama Thomas Middleton lasă jupâne ton agent acolo cine-i la bucuria cinei trăieşte-te la vale de viii ucigaşi stropindu-te cu zile ce lor o să le laşi.
George Anca
