Cuvânt și iubire

JOC

De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,
S-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,
Să simt răcoare-i la picioare,
Să simt că-ntregul corp mă doare.
Şi într-o zi…
Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau
Şi pietricele zvârlite departe, pe mal adunau
Erau zeci, sute şi mii
şi albe şi negre, maro, cenuşii,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
Venind de departe, vorbind de alte ere.

***
M-am aplecat şi-am strâns şi eu…
Le-am aşezat chiar la uscat,
Le-am ridicat şi m-am jucat
Zvârlind în sus pe rând, mereu,
Una, două, trei, patru…dar au picat
Din nou în praf. S-au murdărit!
Şi-atunci iarăşi am pornit
Pe prundul aspru să găsesc
Doar pietre albe, negre, maro şi cenuşii…

***

Trecut-au anii…Te-ntâlnii pe malul apei argintii
Eram ca doi îndrăgostiţi, ce-nlănţuiţi
Mergeam încet, călcând uşor,
Nisipul ridicând în zbor,
Dar, deodată am simţit intrând în tălpi
prundişul galben-cenuşiu,
Şi am strigat, ca şi atunci când pietricele azvârleam
În apa în care mă scăldam;
Înnebunită am ţipat: Sunteţi aici? Nu m-aţi uitat?
…………………………………………………..

Le-am strâns apoi pe toate-n mâini
albe şi negre, maro şi cenuşii,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere,
Venind de departe, vorbind de alte ere.

***
Strângeam, strângeam şi trupul mi-l simţeam
Plin de fiori şi de durere…
Dar nu ţipam; ci iar strângeam,
Mai tare, tot mai tare vream…

***
Şi sângele simţeam că-mi fierbe,
Ceream ceva şi nu ştiam
Că-n mâini s-a plămădit durere şi plăcere,
Şi pietrele-mi intrau în piele iar
sângele curgea şuvoi…
Iar mâinile lipsite de viaţă şi moi
se desfăcură încet, pe rând,
ca şi o vorbă dintr-un gând.
Pe degete, sângele-mi făcuse inele
iar ele, sfintele pietricele,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
Venind de departe, vorbind de alte ere,
Nu mai erau: albe, negre, maro, cenuşii
Ci roşu aprins, cu pete aurii
Şi-n mâini parcă aveam zeci, sute, făclii.

***
Pioasă, genunchii i-am pus pe pământ
Şi ochii şi faţa şi gura-mi rosteau în cuvânt
„Ce-amarnică-i truda!…
Dar, iar am plecat pe malul apei înspumat
Pietricele s-adun: albe şi negre, maro, cenuşii
Să le dau strălucirea, să le fac roşii-aurii….

Emilia Ţuţuianu

12 iulie 2014

 

Intuiții, aspirații și dorințe infinite. – Dorințele și aspirațiile cele mai esențiale și cele mai profunde și permanente ale naturii umane sunt fără îndoială sursa tuturor valorilor și prin urmare baza tuturor judecăților de valoare, pentru că ele sunt în același timp scopurile vieții și ale activității umane.

Aceste dorințe și aspirații, comune tuturor oamenilor, din toate timpurile, sunt aproximativ: dorința de a fi, de a trăi etern; dorința de întreaga putere (voința de putere), de libertate, de fericire; dorința de omnisciență; de perfecțiune; iubire; dorința de justiție etc. Aceste aspirații se găsesc în fundul inimii tuturor oamenilor, și ele nu cunosc limite, nu sunt niciodată satisfăcute.

Ceea ce înțelegem prin dorințe și aspirații ale sufletului uman este aproape ce am văzut că înțelege M. Bergson prin intuiție și simpatie. Acestea sunt cunoștințe instinctive, care țin de inteligență și instinct. Aspirațiile noastre sunt infinite ca inteligența dar sigure ca instinctul; sunt veritabile a priori, veritabile intuiții. În ele se manifestă forța de creație infinită pe care M. Bergson o atribuie elanului vital; în ele vedem manifestarea și agentul evoluției sociale și umane, al cărei ciclu este departe de a fi închis. Aceste aspirații nu vor fi satisfăcute decât la termenul acestui ciclu evolutiv și numai în formele ultime și definitive pe care această evoluție le va fi realizat. Și de aceea când se imaginează satisfăcute, adică realizate, acestea sunt presupuse astfel în Dumnezeu, și ele constituie atunci atributele esențiale ale divinității. Ele merg deci în direcția evoluției vieții umane.Ele anticipează și iluminează. Prin chiar aceasta ele îndeplinesc ceea ce M. Bergson rezervă intuițiilor: a proiecta o lumină pâlpâitoare și plăpândă peste originea și peste destinul nostru, pe libertatea noastră, pe locul pe care-l ocupăm în natură, lumină pâlpâitoare dar care nu sfredelește mai puțin obscuritatea nopții în care ne lasă inteligența. Remarcați că aspirațiile noastre exprimă finalitățile și scopurile societății și ale vieții umane. În ele se anunță deci formele ultime și definitive ale omului și ale societății. Lumina pe care scopurile o pot proiecta asupra evoluției noastre fiind mai puțin vie decât cea a cauzelor nu este mai puțin prețioasă și mai puțin eficace. Aici este valoarea logică efectivă a dorințelor și aspirațiilor sufletului uman care sunt tot atâtea intuiții sigure și deși puțin luminate sunt mai utile aici și mai eficace decât doar inteligența.

Intensitatea și extensiunea acestor dorințe pot varia la oameni, pentru că circumstanțele vieții pot să le anemieze, să le sufoce. Dar nu există suflet uman să nu fie animat, în cel mai adânc al său însuși, de aceste dorințe elementare. Dacă adversitățile le pot comprima la mulți, cea mai mică circumstanță favorabilă în viață le poate intensifica și amplifica până la infinit. Cine ar putea refuza, sau, mai bine, cine nu și-ar dori, cel puțin în principiu, toată puterea, omnisciența, justia, simpatia, fericirea și perfecțiunea sau viața infinită? Se poate resemna la a renunța, atunci când totul contrariază aceste dorințe, atunci când totul se opune cu obstinație la aceste aspirații. Dar dacă șansa strălucește cât de puțin în ochii noștri, ea îi reaprinde și îi intensifică și face obiectul unei speranțe viguroase.

Sursa eficacității aspirațiilor. – Dacă dorințele umane ar fi constant dezmințite de realitatea obiectivă ele s-ar epuiza și ar dispărea în cele din urmă. Dar se întâmplă că forța lor și constanța lor sunt mai mari decât rezistența realității obiective: omul, prin știință și prin cooperare, ajunge să învingă realitatea obiectivă; aceasta se pliază în fața lui. Atunci, în aceeași măsură, dorințele se afirmă și cresc, și, în fața forței lor crescânde, realitatea obiectivă devine din ce în ce mai docilă. Adevărata docilitate a lumii obiective, în fața dorințelor noastre, se găsește în știința și cooperarea umane, și, prin consecință, în societate.

Pe măsură ce cooperarea și știința umane se extind, cresc și se intensifică, adică pe măsură ce societatea oamenilor augmentează , lumea obiectivă, așa cum este, mai întâi independentă de noi și ostilă, începe să devină așa cum trebuie să fie pentru a răspunde dorințelor noastre. În aceste condiții, aspirațiile noastre și forța lor de realizare se augmentează, și limitele puterii noastre și a științei noastre reculează. Și de aceea ele trebuie considerate ca având, în lumea morală și socială, aceeași importanță ca energia și legile sale în lumea inorganică și ca axiomele și principiile logice în științele naturale. Dar dorințele și aspirațiile noastre nu se transformă în speranță, în credință și în revelație, decât în anumite epoci privilegiate și în anumite medii sociale, agitate de mari mișcări istorice. Astfel a fost epoca profeților lui Israel, care profetizară în timpul marilor vârtejuri rezultând din coliziunea imperiilor asiatice; astfel mai ales epoca misticismului creștin din primele secole , în care toate popoarele antichității au fost integrate în imperiul roman; astfel cea a sfârșitului Evului Mediu, și astfel pare, după toate aparențele, epoca noastră însăși, care trăiește ecloziunea Societății Națiunilor. Sunt epoci în care se efectuează mari shimbări sociale, care termină o fază a lumii și în care începe o altă fază. În aceste epoci, se întâmplă invariabil ca societățile umane, popoarele constituite în națiuni diferite și ostile, se interpenetrează, se unifică, pentru a compune un tot mai vast, cu tendința de a îngloba toată umanitatea.

Noi am analizat, în altă parte, activitatea acestor epoci. Ar fi de ajuns să spunem aici că, în asemenea circumstanțe, conștiința oamenilor se îmbogățește, se lărgește excepțional, pentru că lumea socială, și, chiar prin aceasta, de asemenea, porțiunea de lume fizică ce-i este accesibilă, și din care ea se hrănește, se lărgește și se îmbogățește, și în același timp că stările de conștiință capătă o intensitate incomparabilă.

Evoluția socială și ideologiile. – Ideologiile se dezvoltă, apar sau se descompun și se eclipsează, în funcție de extensia sau de îngustarea pe care le iau grupurile umane în timp și spațiu. De aceea există, în istorie, primăveri, în care creațiile ideologice abundă, și ierni în care spiritul creator al ideologiilor cade și se epuizează. Când societățile umane se integrează, reunindu-se între ele pentru a forma un tot din ce în ce mai vast, atunci dorințele și aspirațiile se intensifică, spiritul creator, sub incitarea acestor dorințe capătă o fecunditate excepțională și dă cea mai bogată vegetație de capodopere. Eul subliminal, îmbogățit și intensificat în asemenea circumstanțe prin aluviuni sociale și istorice vaste și variate, este comparabil cu un mugur, care, primăvara, debordează de sevă și înflorește în frunze și în flori. Aceste epoci sunt anotimpul revelațiilor, cum primăvara este anotimpul florilor. Toate ideologiile poartă în aceste epoci muguri care înfloresc în revelații artistice, tehnice, filosofice, științifice, literare etc. Sunt epoci mistice de asemenea când revelația religioasă înflorește deplin.

În asemenea epoci spiritul fecund și clar al unui Poincaré, de exemplu, va plonja în profunzimile obscure ale eului pentru a-și atrage din ele invențiile matematice. S-ar spune că omul ia astfel contact cu divinitatea și îi smulge ceva din secretele sale, din știința sa, din puterea sa. În aceste epoci, prin mecanismul care funcționează în fundul inconștient al eului, spiritul se revelă în istorie, inspirând savanților verități istorice; moraliștilor, înaltele idei și calități morale; artiștilor, capodoperele lor eterne; credincioșilor mistici, trăsăturile Ființei inefabile. Deci revelațiile nu sunt accesibile oricui și oricând; ele se traduc printr-un concurs de circumstanțe excepționalmente fericite, doar în epoci privilegiate și oamenilor desemnați ca printr-un sort de grație divină. În aceste momente istorice privilegiate, revoluționare, ceea ce se ascunde sub privilegiu este faptul colaborării unei mai vaste porțiuni a umanității.(10).

(10)Aceste epoci fecunde, anumiţi filosofi germani le-au anvizajat în ceea ce ei numesc Kairos pe care Tillich îl defineşte în aceşti termeni: „Timp bogat în conţinut, timp revolut, timp decisiv, opotunitate fatidică”. Ceea ce caracterizează aceste timpuri este spiritul profetic şi profeţia este iruperea eternităţii în timp. „Există Kairos, atunci, în timpul imobilizat în formele sale spaţiale, Spiritul Eternului începe vizibil să se agite, preparând revoluţiile”. Spiritul profetic după Tillich a fost incarnat în Germania de Karl Marx şi Nietzsche. (Ernest SEILLIÈRE, Morales et Religions en Allemagne, p. 174-176).

Revoluție socială și revelație. – Cu extensia societății, spiritul crește și se mărește în umanitate. Fiecare descoperire științifică, tehnică sau artistică este ca apariția unui detaliu care integrează unul din atributele spiritului. Spiritul se dezvoltă, se explică în om, prin actele sale de revelație. Dezvoltându-se, el ia o direcție precisă, ca pentru a realiza progresiv un model dat. Aici, ca în ontogeneză, așa cum o concep Semon și Hering, (citați de Rignano), natura intimă a dezvoltării este analogă celei a unei reevocări mnemotehnice. „Dacă embrionul crește și reconstruiește, ca printr-o veritabilă amintire, organismul căruia îi este germen (se poate spune aceasta despre dezvoltatea spiritului, în circumstanțele istorice date), el îmbracă un aspect astfel încât pare „ghidat”, „dirijat” de un sort de inteligență ocultă sau „entelehie” de aceeași manieră în care construcția unei mașini este ghidată prin spiritul tehnicianului”. „… Pretinsa acțiune morfologică a factorilor fizico-chimici se revelă ca o simplă acțiune de declanșare și de potențialitate morfogenetică care există dinaintea ei . (11)”. Știința modernă pare, în aceasta, să confirme teoria platoniciană a anamnezei. Putem spune de asemenea, fără absurditate, că orice invenție sau descoperire este o reminiscență, o revelație. Așa cum factorii fizico-chimici în dezvoltarea embrionului, experiența și logica pot declanșa, provoca invenția, act mnemotehnic, anamneză; ele nu o creează și n-o explică.

Or, spiritul se hrănește din colaboraraea unei umanități mereu mai largi, constituind vaste societăți, dezvoltându-se în și pentru evoluția umanității, revelă omului adevărurile noi, care iau atunci aparența inspirației sau a revelației propriu-zise. În acest sens trebuie să-l înțelegem pe M. Brunschviecg, atunci când scrie: „Cea mai înaltă revelație a conștiinței religioase se face la ora când Newton demonstrează formula gravitației … la ora când un stoic descoperă în sufletul său caritatea genului uman (12).” Cum se pot uita, în acest sens, revelațiile lui Iisus, ale sfântului Paul și ale sfâtului Ioan?

(11) RIGNANO, Qu’est-ce que la vie? p. 41.

(12) Idéalisme moderne, p. 97

Cum se produc revelațiile în profunzimile eului subliminal, ale subconștientului? H. Poincaré a furnizat, în acest sens, câteva indicații foarte prețioase. Subconștientul are, după Poincaré, proprietatea de a condensa în puțin timp o activitate formidabilă care ar strivi eul conștient. S-ar spune că el lucrează în infinitul mic și că face aceeași operație de condensare psihică precum face ochiul, pentru a condensa, într-o clipă, în senzația de roșu, în jur de 400 trilioane de mișcări ondulatorii. Așadar în fundul eului subconștient se produce actul mnemotehnic, anamneza, care este baza întregului nou adevăr. Este probabil că scara timpului subconștientului este de ordinul infinitului mic, pe când cea timpului nostru este infinit mai mare, și viteza evenimentelor este accelerată aici în aceleași proporții. Eul nostru conștient lucrează cu o lentoare care este la scara timpului nostru și a masei noastre.

Dar eul nostru conștient este puțin propriu la a descoperi, a inventa, pentru alte considerații încă. Fiind în contact cu lumea și agitat de atâtea alte chestiuni de ordin practic, tulburat de spectacolul lumii și de agitațiile sale, eul conștient este distrat și incapabil de concentrare. Pentru a-l prezerva trebuie să fie supus la un regim asemănător celui pe care i-l impun misticii, să fie făcut să treacă acest tunel al tenebrelor care realizează ceea ce se numește noaptea simțurilor și a rațiunii discursive; sau, în alți termeni, să fie făcut să descindă și să scoată apa în inconștient (13).

(13) „Autorii mistici au comparat deseori sufletul cu o sferă. La suprafaţă se găsesc simţurile şi facultatea discursivă, care o pun în raport cu exteriorul; dar unirea mistică se face în centru, ceea ce vrea să spună independent de raţionament şi de imagini”. După Maurice Blondel, „cunoaşterea integrală prin metoda mistică cere noaptea simţurilor, pentru că simţurile şi raţiunea discursivă îi sunt mai degrabă o jenă decât un concurs”. „În extaz, exerciţiul simţurilor este suspendat, nu mai există nicio mişcare voluntară.” (Procès de l’intelligence, p. 270). „Celesta lumină a contemplaţiei aruncă sufletul în tenebrele spirituale, căci claritatea sa depăşeşte forţele intelectuale ale sufletului şi paralizează modul său natural de a înţelege.”

Or, ce vor să spună toate acestea? Nu ne aminteşte asta de savantul care declară că raţionamentul nu-i serveşte cu nimic în descoperirile sale, în crearea ipotezelor? Eul subliminal, de care vorbea Poincaré, ce este altceva decât această noapte a simţurilor şi a înţelegerii?

„Există, spune M. Blondel, fără îndoială „tenebre” de afrontat, nopţi de traversat pentru simţuri şi înţelegere… dar ce să fie întunecat şi decolorat în umbra evanescentă şi reculul caselor îndepărtate?… Să fie fie cunoaşterea şi realitatea nouă? Nu. Este strălucirea soarelui nostru vizibil, lumina luminilor noastre obişnuite care pare să se şteargă şi să se depărteze.” (Qu’est-ce que la mystique? P. 10).

Cum se disting revelaţiile veridice de falsele revelaţii? În arte, gustul public rejectează creaţiile artificioase: în ştiinţă, experimentarea, aplicaţia practică condamnă falsele revelaţii; în morală şi în religie, criteriumul revelaţiilor este elevaţia preceptelor, perfecţiunea. Dacă verităţile morale şi religioase sunt vizibil orientate în direcţia perfecţiunii concepute în Dumnezeu, veracitatea lor este probată.

Mistici, Profeți și Utopiști. – Pe teren social, revelația ia caracterul utopic, și utopiile dezlănțuie revoluțiile. Comunismul pe care îl concepu Platon, și pe care, în timpurile lor, îl practicară Esenienii, Terapeuții şi primele comunități creștine, ca și comunismul timpului nostru este o revelație socială amestecată cu o revelație religioasă. De altfel, doctrinele morale, ca și dogmele religioase și utopiile, sunt cu atât mai utopice cu cât sunt mai idealiste, mai pure, mai nobile. Ceea ce este utopic în ele provine de la rezistența pe care ele o opun realității istorice a timpului: timpul este măsura înălțimii lor ideale, a nobleței lor încă inaccesibilă la realitate. Cei care ar vrea s-o atingă imediat, misticii și utopiștii, se izbesc de zidul timpului și aceasta îi face utopiști. Utopia nu este doar o țară extra-spațială, cum o vrea etimologia, este mai degrabă o țară extra-temporală, uchronie (14). Dar, periculoasă cât se vrea a se pune imediat în practică, ea este de cea mai mare

(14) După Tillich, credincioşii în progres au sentimentul intervenţiei Eternului în fapte, în timp, adică al posibilităţii profeţiei al „zguguiturii pe care în fiecare clipă o suferă din partea Eternului”. La fel de bine „utopia este strâns legată de concepţia Kairos-ului. Se poate spune că, fără spirit utopic, nu există forţă profetică veritabil revoluţionară”. (SEILLIÈRE, op. cit., p. 175)

utilitate, căci, previziunea profetică, ea trasează dinainte direcția în care omul trebuie să se orienteze și îi trasează schița imaginii realității viitoare.

Utopiile, în calitate de anticipații sau invenții etico-sociale, ca de altfel descoperirile științifice și invențiile tehnice, sunt în dezvoltarea intelectuală și morală a umanității ceea ce sunt variațiile spontanee ale lui de Vries. Aceste variații nu sunt determinate de condițiile ambianței fizice ci de produsul spontaneu al viații, milieul fizico-chimic nefăcând în plus decât să facă posibilă declanșarea lor. Ele nu s-ar declanșa dacă n-ar exista în forță în forma vitală care le manifestă. Mediul fizico-chimic permite, dar nu determină nici manifestarea lor nici forma pe care o iau. Apoi, o dată ce ele s-au manifestat, ambianța fizică exersează o veritabilă selecție printre ele, elimină pe cele care sunt mai puțin adaptabile la condițiile date, și permite dezvoltarea celor care sunt în armonie sau cel puțin compatibile cu condițiile actuale. Acestora, milieul fizic le oferă atunci un concurs eficace și le favorizează manifestarea și conservarea lor.

Este exact la fel pentru utopii. În anumite momente ale istoriei unui popor, când conjuncturi ale circumstanțelor puțin excepționale au loc, există o eflorescență a ideilor sociale și morale inedite. Aceste idei sunt în oarecare sort incitate, făcute posibile, prin efervescența morală pe care o provoacă circumstanțele schimbătoare de moment, și, în general, ele merg în direcția pe care o vor lua ulterior evenimentele, dar nu sunt determinate de circumstanțe de fapt; ele nu le corespund acestora de un fason adecvat. Departe de a le determina, circumstanțele de fapt, dar mai particular condițiile economice și sociale, „milieul” și „momentul” au mai degrabă o acțiune reductivă și modificatoare asupra lor. Printre aceste utopii, milieul istoric, condițiile economice actuale fac un sort de triaj: resping și elimină pe cele mai inadecvate, rețin și modifică utopiile care par mai compatibile cu condițiile actuale, cu trecutul apropiat și aspirațiile care vor fi realitatea de mâine. Acestea, după ce au fost puse la punct, sunt erijate în reforme practice și devin bune și frumoase realități pentru mâine, în timp ce celelalte sunt lăsate de o parte, aruncate în domeniul fictiv al literaturii, de unde ele vor resuscita poate cu ocazia apropiatelor conjuncturi din care se vor ivi noi mișcări revoluționare.

Cel al căror nume este atașat utopiilor care au reușit sunt profeții și precursorii, ceilalți rămân simpli utopiști.

Revoluției îi corespunde, în domeniul logic al vieții spiritului, revelația profetică. Invenția, crearea de ipoteze prin intuiție, adică prin divinație și revelație, sunt aplicația, în domeniul spiritului, a metodei revoluționare care utilizează natura în creațiile sale fizice vulcanice și în mutațiile biologice, în timp ce lentele formațiuni sedentare și transformismul își găsesc contrapartea mentală în inducția și deducția logice. Și de aceea putem afirma că revelația este la fel de legitimă ca inducția și rațiunea și că în ceea ce privește cercetările și descoperirile în domeniul social al moralei și al spiritului, revelația este metoda cea mai legitimă și cea mai eficace.

Revelație și experiență. – A judeca revelațiile morale și religioase după criteriul elevației și perfecțiunii lor nu este și nu a fost niciodată suficient. Este ca și cum s-ar mulțumi a se fonda o veritate științifică doar pe raționament și pe a priori. Cât timp adevărul științific n-a afrontat experimentare, el nu este definitiv. Este și mai ales a fost la fel pentru revelațiile credinței. Primii creștini n-au reușit să convingă lumea antică de adevărul revelației lor decât printr-un lung experimentum crucis, supliciul crucii și al rugului. Mai târziu, locica a adoptat, și ea, pentru verificarea legilor naturale, acest experimentum crucis, supunând generalitățile științifice la proba faptelor.

Dacă astfel este natura faptelor conștiinței și ale istoriei, și dacă ea cere o atitudine creatoare, adică activă, care nu constată ceea ce este dar decretează ceea ce trebuie să fie, și care nu descoperă ci inventează, este facil de a recunoaște că aici că invenția n-are nimic de a face cu rațiunea discursivă. Aici, savantul trebuie să fie profet, descoperirea este revelație și sfințenia este experimentare a stărilor conștiinței noi și profunde. Sfinții, profeții, misticii și utopiștii sunt, pentru viața interioară a conștiinței și pentru viața exterioară a societății, ceea ce sunt eroii sau geniile științifice pentru științele naturii. Veritabilii savanți în acest domeniu sunt vizionarul și utopistul, profetul și revoluționarul; căci ei sunt cei ce descoperă, anticipează, formulează și experimentează legile morale.

Calea cea mai rațională este aici cea a martiriului și a miracolului. Metoda este, la propriu vorbind, cea a anticipațiilor, a revelațiilor profunde asupra viitorului, revelație a lucrurilor care sunt reale și clare, într-un viitor mai mult sau mai puțin depărtat, cu atât mai mult cu cât ele sunt obscure și iraționale pentru moment. De aici, caracterul lor de mister, de utopie și de obscuritate.

Controlul rațiunii și Criteriumul. – Aceasta nu înseamnă a spune că rațiunea nu are niciun rol de îndeplinit. Sarcina sa este de a controla invențiile morale, decretele și revelațiile conștiinței, idealurile și revelațiile sufletului uman. Dacă controlul rațiunii nu intervenea, conștiințele exaltate s-ar fi cufundat în cele mai rele și mai nebune extravaganțe. Lumina rațiunii trebuie să ilumineze sentințele și decretele revelației.

Care este criteriul pe care rațiunea îl folosește pentru a judeca valoarea revelațiilor, a dorințelor, a idealurilor, a sentințelor și a profețiilor pe care ele le aduc? Acest criteriu este cel care a fost întotdeauna în trecut: elevația morală, puritatea și spiritualitatea invențiilor morale. Revelația trebuie să aducă o perfecționare vizibilă a ceea ce era deja cunoscut și practicat, a idealurilor care să fie profund în linia ascendentă a evoluției progresive.

În fine, rațiunea trebuie să examineze de asemenea oportunitatea revelațiilor, și să vadă în ce măsură ele corespund necesităților timpului, circumstanțelor istorice și sociale, ansamblului condițiilor sociale și morale date.

(D. Draghicesco, Vérité et révélation, Paris, Félix Alcan, 1934, pp. 292-303)

Traducere de George Anca

Crez

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred şi-n neamul meu,
înfrăţit cu dorul.

Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
cred în flori şi-n cremeni,
căci tăcuţii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.

Şi-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge şi prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrăţit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!

Radu Gyr

Agramaţii şi nulităţile aspiră la funcţii înalte

Mircea Băsecu-Bercea Mondial, Voiculescu-ICA/terenurile A.D.S., Ponta-Duicu au luat faţa altor evenimente cu impact semnificativ asupra viitorului apropiat al României şi Uniunii. Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Bucureşti cere, cu pofta lui contagioasă de putere, în schimbul voturilor din sector, să fie susţinut de partid la viitoarele alegeri, pentru funcţia de primar general al Capitalei. Numai primari unul şi unul a avut Capitala! De aceea este în urma metropolelor europene cu un secol. Va să zică, „Marean care este”, deşi n-a învăţat încă să conjuge verbul „a fi”, vrea mai multe fonduri pentru „almanahe” şi vanghelioane. Agramaţii şi nulităţile aspiră şi, culmea, obţin funcţii înalte. Ideal ar fi ca aceşti circari să-şi facă bagajul şi s-o tulească, nu să se aşeze ca păduchele în frunte, bătînd cu pumnul în masă pentru avansare.

Ar umbla cîrpit în coate şi ar cerşi la poarta bisericii

În Franţa, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy este pus sub acuzare pentru corupţie şi trafic de influenţă, iar românii sînt nerăbdători ca minunea să se reverse asupra preşedintelui nostru, asupra Ilenei Cosânzene, asupra tuturor clanurilor de jefuitori, pentru glorioasa muncă depusă în slujba patriei şi poporului. Poate fi extrem de palpitantă viaţa în România, dacă ar fi să ne luăm după declaraţia fantastă şi absurdă de creştere economică de 4% a Premierului Victor Ponta, simţită doar la masa corupţilor, nu la cea a poporului. Îl invit pe premier să facă un schimb de experienţă cu „un român de rînd”, adică să se descurce lunar, la bloc, cu salariul minim sau mediu pe economie, cu doi-trei copii de îngrijit, cu plata utilităţilor, taxelor şi impozitelor şi cu rate la bancă. Nu i-ar mai rămîne nimic pentru hrană, ar umbla cîrpit în coate şi ar cerşi la poarta bisericii. Potrivit unei sinteze realizate de Institutul de Politici Publice, 41 de parlamentari, care au ştiut să adulmece din timp vînatul, şi-au schimbat în sesiunea februarie – iunie, partidul şi grupul parlamentar din care fac parte. Sigur, aceştia suferă de boala incurabilă a traseismului pentru avantaje financiare.

Vişegradul, leac împotriva revoltelor şi manifestaţiilor populare

Mînios de respingerea solicitării Ungariei de a deschide birouri consulare la Oradea şi Târgu Mureş, Ministerul maghiar de Externe l-a chemat la discuţii pe ambasadorul României la Budapesta, Alexandru Victor Micula. Cu toate că în prezent Ungaria are, pe lîngă reţeaua de diversionişti, informatori, agitatori şi iluzionişti neoficiali, un birou consular la sediul ambasadei din Bucureşti şi consulate generale la Cluj şi Miercurea Ciuc, adică se lăfăieşte pe teritoriul nostru, Ungaria vrea acum birouri consulare şi în cadrul consulatelor generale de la Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc. România are o ambasadă şi un birou consular la Budapesta şi consulate generale la Szeged şi Gyula. Potrivit Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, România are dreptul suveran să aprobe sau nu extinderea reprezentării consulare a altui stat pe teritoriul românesc.

Batalionul moşit de Merkel şi Hollande

Ungaria mizează pe ce? Probabil pe Eurogendfor, batalionul de „super-soldaţi” (ţinut pitit de presa naţională), care ne aşteaptă la colţ în caz de nesupunere. Fotomodelul-motociclist Tăriceanu împreună cu preşedintele Băsescu au perfectat şi parafat, cu ani în urmă, în Spania, proiectul „Jandarmeriei Europene – Eurogendfor”. Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia au angajat în acest batalion peste trei mii de bătăuşi şi puşcaşi antrenaţi pentru înăbuşirea violentă a protestelor populare, aşa cum s-a întîmplat în Grecia şi Turcia. „Batalionul de la Vişegrad (V4 EU BG), (moşit de Merkel şi Hollande – n.a.), parte a Unităţii de luptă comună a U.E. – scrie cotidianul slovac „Pravda” -, va fi gata de luptă pînă în 2016”, avînd oficial alte misiuni, iar neoficial, misiunea de a reprima orice revoltă şi manifestaţie populară, de a gestiona crizele şi nemulţumirile interne ale cetăţenilor europeni pe fondul dictaturii de la Bruxelles şi Berlin. Conform programului, Republica Cehă va trimite medici şi structură logistică, Ungaria, ingineri militari, Slovacia va pune la dispoziţie experţi în arme de distrugere în masă, iar Polonia va furniza cea mai mare parte a forţei militare, adică aproximativ 1.600 de soldaţi. Grupul de la Vişegrad – club informal care a luat naştere în 1991, nu a dezvăluit alte detalii, dar presa poloneză susţine că Batalionul va putea fi desfăşurat în zonele de conflict în maximum 15 zile, sub comanda Poloniei.

Unităţi speciale create după patent american

Experţii susţin că, Polonia, Cehia, Slovacia (fosta Cehoslovacie), Ungaria (foste membre ale Tratatului de la Varşovia, tratat care prevedea ca, în cazul în care erau atacate, să opună rezistenţă) au beneficiat de consultanţă americană pentru a crea unităţi speciale de intervenţie rapidă, care să „rezolve” treburile murdare dictate de la înălţimile periculoase, să se infiltrează în teritorii, să captureze şi să asasineze şefi ai unor structuri ostile lor, să pregătească insurecţii armate în ţări în care puterile oculte au hotărît că trebuie să se producă o schimbare de regim. Atunci, „Dacă ne pasă”, vorba cititorului, Cosmin Vasile, „cum e posibil ca Ministerul Culturii să aibă ministru ungur şi secretar de stat ungur, secretar general ungur, plus o grămadă de funcţionari? În ce ţară trăim?” Vai de biata cultură română care a încăput pe mîini străine! Premierul României ar face bine să-şi instaleze cabinetul, nu la Ministerul Apărării, ci în palatul guvernului de la Budapesta, să-şi ia şef de cabinet tot un ungur, de preferat ar fi agentul cu sutană, Tökes. Premierul are, deja, consilier personal ungur. Iată cîte coincidenţe! Se ştiu ccei care au comis această crimă la adresa intereselor naţionale, dar, ei între ei, cum să se tragă la răspundere?

Editorial ART EMIS, Maria Diana Popescu

Două recente hotărîri de guvern suplimentează bugetele Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei. Ban la ban trage, iar corupţia, primeşte, ca la trenul accelerat, supliment de viteză. Ştiind că pînă la urmă funia se apropie de par, 198 deputaţi cu umor negru au votat împotriva arestării preventive. În concepţia profund filosofică a acestora, corupţia trebuie aşezată în rîndul profesiilor de cinste. Cum să-şi taie singuri craca de sub picioare! Numărul parlamentarilor penali apăraţi de Parlament creşte semnificativ. Plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea D.N.A. de arestare preventivă a deputatului U.N.PR. Titi Holban, acuzat de procurori ca ar fi luat 10.000 de euro pentru trafic de influenţă. Acest vot, dar şi cel dat în cazul senatorului P.N.L., Tudor Chiuariu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie în dosarul Poşta, creşte numărul parlamentarilor condamnaţi penal prin sentinţe definitive, dar apăraţi de imunitate. Problema imunităţii parlamentarilor, care, în cazul arestării, reţinerii sau percheziţiei, sînt apăraţi de imunitate, trebuie soluţionată prin eliminarea imediată a prevederii din Constituţie. Nu pentru că ne-ar fi criticat oficialii americani, ci pentru că muşterii ar rămîne dezbrăcaţi în faţa ispititoarei hoţii şi ar beneficia  de tratament egal în faţa legii.

Alţi patru judecători trimişi în judecată de D.N.A.

Potrvit unui vechi cîntec popular, „în lunca mică frunza pică, merg boierii cam cu frică”, în clanul exclusivist al baronilor locali a intrat frica după ce o altă pară mălăiaţă, baron de Argeş, a picat în gura cătuşelor pentru nouă ani, trăgînd după sine un car alegoric de patroni şi funcţionari, care mai de care mai străluciţi în faptele lor, potrivit sumelor înghiţite. Concediu plăcut tuturor după zăbrele! Şi la Oradea, procurorii D.N.A. au trimis în judecată patru judecători pentru săvîrşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, fals intelectual, favorizarea infractorului şi abuz în serviciu, acuzaţi că au primit bani şi diverse produse pentru a scăpa de închisoare un bărbat condamnat pentru tentativă de viol. Justiţia nu duce lipsă de astfel de exemplare. Cuiburile de năpîrci au nevoie de o picătură de gaz şi un chibrit, apoi să vedeţi cum baronii super-bogaţi care au făcut legea în teritoriu iau drumul închisorilor, unde, brusc, devin scriitori, memorialişti, poeţi. E aşa de mare numărul nelegiuiţilor care au distrus viitorul României încît ar fi nevoie de voluntari la D.N.A.!

O nouă încălcare a libertăţii cetăţeneşti

Camera Deputaţilor, încovoiată de atîtea capete luminate, a aprobat proiectul de act normativ care prevede că orice persoană care cumpără o cartelă pre-plătită trebuie să pună la dispoziţia vînzătorului datele personale din buletin sau pe cele din paşaport ori permisul de conducere. Obligativitatea de a furniza date de identificare pentru accesarea sistemelor de comunicaţie wifi şi telefonie preplătită vine în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 28 din Constituţie, fiind, ca multe alte îngrădiri democratice, o încălcare a libertăţii cetăţeneşti (secretul corespondenţei, trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte modalităţi de comunicare, fiind inviolabil). Probabil, într-un viitor apropiat vom semna, în baza codului numeric personal, pe tabele electronice pentru pîine şi apă.

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea) care trebuie contactati si informati in timp util. Orice preluare de texte din revista AGERO (presa, televiziune, radio, net) fără aprobarea autorilor și precizarea sursei *Agero intră sub incidența legii dreptului de autor, fiind considerata furt intelectual și va fi urmărită și pedepsită penal. Redifuzarea preluării prin alte medii (presă, televiziune, radio, net) trebuie sa indice pe mai departe autorul și AGERO ca sursa originală.

Pieţarii mai au să ne ceară CNP-ul la cumpărarea legumelor, în rest, a încăput pe mîna marcheturilor şi a firmelor prestatoare de servicii. Nimic nu mai poţi cumpăra fără furnizarea CNP-ului. Vedem cu toţii unde a dus incapacitatea clasei politice de a veni cu soluţii adecvate problemelor acute ale romanilor: încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, sărăcirea populaţiei prin venituri mizerabile, servicii de sănătate costisitoare, lipsirea de demnitate şi promovarea non-valorilor şi corupţilor în structuri de conducere.

Îndreptarul de represiune democratică

Popoarele subjugate abuziv de dictatura capitalistă muncesc precum sclavii doar pentru mîncare şi datorii către stat sau bănci străine. Peste patruzeci de bănci cu armatele de cămătari aferente de sub aripa lui Mugur Isărescu abuzează prin contracte frauduloase mii de români. Acesta ar fi, în mare, ajutorul generos dat popoarelor invadate, căruia i se adaugă preluarea suveranităţi în schimbul surogatelor libertinare ale capitalismului confiscător de valori. Vînduţi la preţul vitelor de povară, sîntem văzuţi şi trataţi în acest mod. Avem cele mai mici au salarii din U.E, din care plătim cele mai mari şi mai numeroase taxe din uniune. Dacă cetăţenii nemulţumiţi  de contextul politic şi social îndrăznesc să iasă în stradă sînt alungaţi cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, conform îndreptarului de represiune democratică al „Jandarmeriei Europene – Eurogendfor”. Unde este dreptul la o viaţă demnă? Dacă ar fi să facem o comparaţie între profilul societăţii actuale, compromis pînă în măduva oaselor, şi profilul Imperiului Roman, nu vom găsim mari deosebiri. Aproximativ aceleaşi cauze care au adus apusul Imperiului Roman vor destrăma şi imperiul capitalist.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

acestui zbor

 

sunt obligat de soarta acestui zbor să zac

în vers încetinitul Pacific la un pac

soldaţii marinarii de liberi invitaţi-i

strop marinari la apă la aer cu soldaţii

pentacostală riga de mătăcină zimţ

auzi-ne aloha Hawaii cu părinţi

deritm claustru laur coclaur de Pacific

nu-mi strig lichid poi mâine jumate de specific

treflez încetinirea speed aş juca nu ştiu

ne află ore hore pe cobre coboriu

de hula te învaţă aniversarea bulă

ci ne distrăm canastă Popescului din hulă

aşa ne paşte clima cu polinezienii

mala şi micronezii danseze caloienii

că de pe urmă dreptul adio hawaiienii

doar că renasc în copii trăiască râmnicenii

pot să le spun istorii de doamna doctor Morris

am scris lui Bron şi versul Baudelaire că ai lui norii-s

ne suntem siguranţă centură îmbucată

de ne luasem şatra şi şi pe mama fată

picăm înot şi-o vestă vestească-ne rechini

de ladră idolatră cu mile şi prăjini

înghesui ghes chelie pe oul neghimpos

şi filmul scoate ochii târziu Los Alamos

plecând cochilii perle din mers am prinde plod

mai grasul hărtănirii războiului din pod

de neestetic vadul mă descotorosi-va

ajungerea la poştă în Minnesota viva

acum şi butoirea Parisului strâmbangă

o piesă n-ar cânta-o nici neamul lui Barangă

o anonimă coardă cântându-se aland

cu saudadul sudic vânat şi goeland

ce dat nezar o zare în dar primind primat

cu simiană missă altarul a pamat

n-aş fiorosi chirnoaga pe şalele cămaşă

rar benevol la dungă în Indonezii paşă

ne strângă bumbăceala bumbacului mănuşă

pe înţeleg a stanţă gunoiul de la uşă

prea pe zburate urcă la smuls abia-abia

cu lumea din oceanul mai limpede cişmea

ce zici tu nea mulţime c-aş scrie ireper

de nu şi canonada c-am luneca pe cer

privească-ne toţi peştii ne râdă îngeri lucii

înfloare Viorica la vocea Santei Lucii

abia acum se-nfoaie direct peste ocean

spre ceva nou cu moarte bătrâne căpitan

lumina prelungită bastonului bălan

cu ochi de chinezoaică ne e aeroplan

astfel se despărţiră şi Magellan şi Vasco

de lumea cunoscută ci nouă doar fiasco

întreabă caraula de ce numai o stea

mă-mprejmuia din ceruri în ultim’ noapte-a mea

îţi va răspunde ţanţoş social security

lăsaţi-vă broscoii pe plaja purity

n-aş mai rima nici puşca s-o slobozi by chance

spontan şi Paradisul plictisitor la dans

de ore dinainte mă fleorţăi pe ce preţ

mi-oi fi vândut alura infantă nemaicreţ

cine de cine scapă te ţin într-o crăcană

străveche măgăoaia telefonează hrană

de foame câţi pe astăzi s-or alfabetiza

în silă moşul scuipă cu preţul pagina

pe plată cânt aloha nu mi-a părut zăgaz

neascultat pe arta cu artefact afaz

mi-aş subţia gonia cu agonia ocnă

de frig neauziţii de sare nici o ocnă

analizaţi colindul kabala cu afoni

şi tare ne mai iartă doimea de tritoni

citească îngerimea şi sus de-o pomenii

cum ne plăcuse viaţa chiar şi între cei vii

pe-o parte a epavă împins de mal din cuplu

din nepăcătuire mă număr tot quadruplu

aşa că la pretenţii scuipaţi căcănării

nu ne mai vândă Scorus ce scârnă cântări(i)

se lasă ăst’ mă-mpinge de glandă peluzatul

n-aş asculta galera ce mi se face satul

întrevăzusem caldul prea luminos şi-americ’

să-mi fi trecut prin linişti un sunet de-ntuneric

sării peste depresii îmi cauţionară

bătrâne leat cu mine şi ignorata-mi ţară

la tine vin Grigore Alexandrescu zi de

Ştefan şi Mira Baciu de peste Atlantide

Pacificului clasici nu îi mai presărară

arhaic modernismul său de odinioară

la Paul Claudel cultivă al lui Charlot amic

mexicanist cu zidul nu Chaplin tiriplic

rechinul şi plevuşca o fabulă pe invers

engleză japoneză trăgacele pe triggers

ne-om ferici nebunii de neam de neam din noi

cu dragostea picturii lui Teodor Bogoi

cine s-ar sinucide să aibă altă baltă

decât Pacific sine în umbră că-l asaltă

ce-mi spune cum că nu mă încape babaracu

pe Atkinson marţ’ caşul Ala Moana lacu’

am răsărit pe triste cormane înflorite

mireasmă taoismul gândire fără rite

în viaţă-mi număr scala de cuie ne în inimi

şi de urât şi moartea cât de curând puţini-mi

dospită covrigeala orăcăie baboiul

de-o empatie altul elicea lui Alboiu

ne facem că ne strigă pentateuc din raft

ăi graşi se scob chiloţii cu val răcoricaft

se înţelege gluma masivităţii slană

musulmănime suplă grăsime-americană

rămân în spaima pielii la saramură culă

neconstruită verii pe lanţ de funiculă

prostimii o fântână de-un deşti şi unghios

nu te stropeşte plaga de când şi aghios

mă tem că pier prentâmpin pe Tâmpa timp prieten

cu plaga împuşcată din cete-n cete-n cete-n

rar sânge pe Waikiki din peşti devoratori

încetineala strigii şi ce mai nenişori

o ploaie ţârâită în scurta mea şedere

odată inundaţii şi nici o mângâiere

cordon recif o parcă înoată prin destine

o obosi ridică şi vulpea ca de mine

ne-om călări carâmbii om înjura poporul

cum din Hawai poetul conjură viitorul

cu dumnealui maestru prea naltă subţioară

mai aminteşte-ţi altfel Mărie Mărioară

greu orele să fure din spaţiu cer becher

călugăriţe limpezi de întuneric ler

balaurul se-ntoarce nemailuat în lance

tot Bistriţa izbeşte vlahuţian în Toance

prinserăţi fenomenul ca-n puşcărie rime

memorizare vie nici moartea s-o suprime

exilul tot o pală de învârtit memorii

şi-n Hilton Village roata Hawaiilor e-a morii

mă în răspăr răspărui cu unghii fâlfâinde

chineze nemongole thai lande nemai inde

Pacificul o vale muncei la antipod

o guşă nucleară puhoiului de iod

când facla în multiplu reflex de hula frige

unduitoare afte de zgaibe catalige

de-i veche sprinteneala tresaltă şi maceta

măcelul pălăria colegul tău Gambetta

eram complecşi atuncea de complexare râsă

mai jos înăierarea nici pâs de a sa pâsă

oranj noptatic bakhtul cu Hanuman în joacă

a rugăciune starea de pace te atacă

nu din fiinţă flama abia toarnă taverna

o coadă caravană în satul tău Izverna

Pacificului peştii zeificaţi corali

ni s-ar părea şi Darwin şi păruiţi bacali

vei persifla ori tifla ori din prescuri secure

ce ne tălăzuieşte credinţa în custure

sub obiect o sobă la tropic nici o sobă

cu naşterea nici iele nici ursitori cu dobă

a nu-mi cădea aidiul cu poză de registru

a nu-mi afla periplul Danae ori ministru

de-mi şi abat sfiitul parad patris prădar

şi ies cu Muşatescu din strada Sărindar

parodiază Baciu pârnaia din exil

Hawaii vaii taftă caftanului tractil

i-am vizitat mormântul ce rar năvod năvadă

Pacificului cură perechea să şi-o vadă

pe gheaţă câinii filmul în pargere vădeşte

aş vrea să scriu o odă şi tot alexăndreşte

nu comparăm uitarea necumpărată sarea

pe unde curge apă nu ne lipsească marea

am alungat de veacuri recunoscut conflict

nici dracul să cunoască recunoscut adict

ce de secrete zboruri discreţie fidelă

pe margini să nu tulburi ermetica nacelă

nopţi caste valea pleavă o vântură vânată

se scutură din carne şi sufletul de fată

paşi iuţi a înşelare dans hula unduire

lahari predispusă sundarya citire

mă poticnesc ticnire aducerii aminte

în mort cu vin tandemul stafiile incinte

de separate quante din entităţi bacante

perfecţiune monştrii visatelor infante

a înghiţit mejdina portocalie tânga

tu mai închide mina bănată din Nălânga

imersia Marsilii cu Honolulu sore

şi iar claudeliene pedante choefore

la capăt mai nici Susie prefaţatoarea sină

cu psiholog zăpadă ce orbul i se-nchină

nu Bron nu Ted din Marshal tot insule yankee

nu recunosc aloha nici delăsata Cheie

de-a jumătăţii noimă genom şi paranimfă

spălarea de oceane prelingă-ni-se-n limfă

faţade sub masaje coralii iar corala

o operă sacrală-n acord cu nicovala

bine că nu-mi atinge crăpelniţa dimensii

să car pe câini o gheaţă de sete şi hortensii

în tinereţe arta ploua în fapt de vreme

şi parcă semănarea târziului neseme

mai noapte la întorsul fus cantonat cutumei

ce-o fi văzut vast cuplul hrăniţii câini anume-i

sustraşi din aparenţă îşi văd de treburi dharma

tot indian când mama îşi păcăle jandarma

a povesti nu-mi cere n-ascund de interog

fie şi în cărţuşcă de corb cu inorog

se răsturnară sacii înscrisurilor lojă

nici unghii nu-mi tăiară pe corso şi cu ojă

în seamă câinii bagă salvarea semenară

rar oamenii la mandă înot de roşioară

ce şi catharsis hybris târgoviştenii vând

Gitagovinda ritul dansat paracomând

cum oboseala bască ne basculează prova

ori provensal ori nordic nesinucisă n-o va

pâlc petrecanii rase s-o deznoda şi dura

din rotunzimi de ceară din charminar Tripura

aşa pendulul hindul plecându-mă vocal

îmi ţin neintonată şi mantra de coral

voi dezvolta în studiu cu avocat chinina

cum că bătrân profesor nu-n India în China

păcatul confesării iertarea iar în braţe

să-l dea de nopţi la dublu împărcuitei Vaţe

condac don icos dinte căsătoritei carii

stabilimentul Platon arcadian acvarii

bătrâni esteţi jucatul de tineri în picioare

urlă o băbătie de râs înstrechiare

a liniştire frica şi de umor infarct

zăpada fără haturi ori câinele e arct

sau ţi se pare filmul atât de şanţ pe focă

oceanu-mbujorează albirea univocă

v-aţi mai lupta olaltă la patru ani cu fata

în avion din Houston să meargă în Bharata

adaos caterincă împăroşe ţesala

copilul urlătoare aminte în Valhala

 

…

 

mă duc eu iar că vouă vă pare cu deranj

 

…

 

negrul orelor pe craca de ne linia oranj

câinii tatei cautate în apt fapt Mahabharatei

văd c-atunci rimam altare cu arătarea karatei

nici o salbă de albalbă nici un crin de hawaiin

dacă unda mă desfundă înapoi în Shaolin

nici de psihogramă rostul dodie nimic moloh

cu aloha în fereastră Goe-n Marcea e paroh

ce şi tata să mă rupă cu fiordul mai acum

şcoala arse-nvăţătura ce ne facem doar de scrum

într-o insulă-n Pacific din destule şi mai şi

şcoala s-a aprins vacanţei pe ziarele făclii

de-am cobit şi alt dezastru de cu ani e paradis

rar să se trezească altfel cine din acelaşi vis

nereligios cu banul aruncat pe cancer rac

scumpă viaţa pe ce plajă se prăjeşte ăl sărac

mă fersc nu hoţii rula îmi lua şi fâş şi taşcă

nu e voie lege single nici tu să fii de-al lui Ceaşcă

pe subconştient poetic nici un sfanţ că nu se fa

nici amorul nu transpiră tropicului mucava

nu văzurăm noi de sexul ăl sexagenar genar

un ianuarie simetric pe solstiţiu druidar

cum concluzii hawaiiene de-o decadă mi-aş smuci

Campanella în cetate nu ne mai solarisi

sa re ga ma do re mi fa pa da ni sa sol la si do

Iliada Odiseea Ramayana Mahabha ho

mai o hoaşcă de paletă ne-o picta adiacent

din zăpadă scrii ajunsul până şi pe continent

timp mai mult decât hârtia ăsta este subiectul

pe săpun scrii puşcăria aviatic dialectul

ne forţăm calandrul rampă ne pictăm din compoziţii

cu ideea pe poiană de a nu pica în viţii

ce şi-n Polovragi cutremur sfinxul dacă d’ukulele

a ciupit struna băcită tăbăcită ne e piele

zarca sacra pe Pacific din iubirea Stăniloae

ce predanie întoarsă pe moşie mămuloaie

nu scriu versuri în arenă întreţin pentateuc

mi-e de capătul Katrinei c-apoi ştiu unde mă duc

Picu Angelus ori Tulsi împănează audiţii

iar în plasa placentară înflorindu-ne strliţii

până la uscat mai este una zi a dispărut

din repaos haos doamne Eminescu a părut

ce de stanţe în instanţe grasul dreapta apoi grasa

într-o viaţă ailaltă doar odată-nvârte roata

singularii într-o trupă de pereţi umpluţi cu ei

care s-o certa mai geniu din bărbaţi şi din femei

mă voi descălţa devale c-aici e înghesuială

poza-şi face mănuşiţe în verzală neduhneală

n-o s-aleg de psihorată călăreala pe horhon

de hornar nici har nici han nu nărui norului pripon

din a liricii petală sângerată pe pedală

nici bacil nici lipsă guardul gardul ghimpii îşi răscoală

nici a scrie în picioare pe cardiogramă gram

îţi cunosc cuvântătorii de o litră în program

de cu cale alţii saltă ţara lor eu o brobon

cu un abstinent semestru şi la loc îi cerşesc tron

 

…

 

de ce din ziuă noapte se face pe mosor

îmi pare copiere din ce citeşti sior

 

…

 

vedea că stau în picioare postcăcare o şuetă

mai ţinea să mulţumească la centură pe lunetă

pe luate plită hota ce anglism neluminat

de când tata şi cu mama nu s-au mai destrăbălat

judecă-mă tu din vârfor de lăţimi pe doage orgi

muzica porunci de şuncă avocatului de morgi

care scrii te preîntâmpini datului de morţii toţi

cum adormi din somn răsare amic nu fanarioţi

 

…

 

nu vă sting lumina urâţi pinguini

limitată noapte nedormind lumini

fiecine fila ca la naş compilă

de pe aripi smulge-mi şi ultima milă

da’ măcar distracţii dintre carabine

crabul neouatul diferit de sine

 

…

 

după câinii prin zăpadă pingii în incubator

de-notaseră şi valsul din picior pe alt picior

sărăcia sub teroare şi a bogăţiei dumă

pân’ la ziuă noaptea nu fu timpul nu mai e de glumă

hawaiienii în Pacific avioanele în zbor

o climatizare sumbră naturii pe polizor

de numai cinci ore puiul şi mai tânăr paraping

ne începe cantilena neplătită nici în ring

scris negenial anume de trecut peste trecut

şi aştept căzut rutinei să ne mai fi petrecut

măcar zodia prozodii muzica urzică zică

tocmai când mă lasă clona s-aţipesc nu-mi mai e frică

mediocritate somnul o aramă inelectră

ca şi cum a doua oară le refuz trei sute vectră

 

…

 

impresii ai acasă de-aici prin proxeneţi

americană curva la fete şi băieţi

ai mai urâ fanfară pinguinari zăluzi

ornitorincii stele ca printre papruzi

li se cuvine totul şi nu se au pe ei

corona altădată acum şi scarabei

maqi şi murirăţi tineri vă vai nenorociţi

în viaţa de oceane la antipozi păşiţi

pe cine vizitasem mormânt în altă lume

la antipod se cheamă că este de renume

atunci în cer m-aduse dantesca pogoreală

cu înălţare veche pe firul de beteală

suntem din vii azi mâine din morţi se mai ocură

să pici la drum cu moartea că ai de-ntors procură

depinde cine însă te mai cunoaşte moaşte

cât că delaşi cravata şi insula cu paşte

Pacificul ne vede c-o insulă cu alta

ne-aude noi pe dânsul ochi şi urechi penalta

cantata nu se cântă de frumuseţe vană

călare se încarcă pe neagra caravană

tu ce tragi înţelese catrene le transform

pe când afla-voi bancul pătruns de cloroform

Maldivele alt’dată a faimă de apar

femeia ca şi asta zadar prietenar

furate paradisuri de banul nespălat

salut librare nu eşti nici zâmbetul zâmbat

întoarcă-se păroasa ca roata lighioană

de mă-nsoţesc Sorbonei pantagruelic hrană

hram dării de pomană viaţa la umblat

cin’ s-o contra-ncotro să zărească epifanii

nu mai gresa bătrânii de-şi agresară anii

de zdrenţăroase boşo aviamericane

şi grase patrupede în cupluri de arcane

cu tot dichisul foarte departe-i insula’i sus

lui Eminescu şi-a lui Euthanasius

aproape două ore însă şi mia mila

putori abia cu banii şi tot parcă de-a sila

 

…

 

odâr America rămâi cui eşti

şi nu întoarce capul spre Găeşti

c-ai bombarda suflerul

pe Eminescu şi bananierul

 

…

 

c’est grave maman răzbpoiul ne coace propagandă

pe scut întoarsă încă ridică-se pe glandă

ce ham pe iapa brună amestec de damblale

să nu-ţi mai pese doamne de îngerii matale

înghesuit în hălci de sovhoz mă vezi în tindă

jumate şapte ore pe grindă în oglindă

ce tragi color Orlando pe Arlechin de noadă

spuneam nici o valoare abia mâţa de coadă

cuplezi catapeteasma religiei gregare

prilejului onoare icoanelor rugare

o mulţumită sieşi a preot ortodox

grecimea mafiotă fereşte-te de box

îmi trebuie de-atâta amar de timp duşman

s-ar bucura în urmă pân’ pe Teleorman

gen maraton caietul cad să învie el

să povestească foaia catrenului duel

nu te-ar trezi c-o apă ocean tras de sub talpă

te voi compune Marlei nici chiar madamei Marple

zgârciţi de dinainte să nu se cace insul

a-nfometare vinde-i cativă ca învinsul

contorul unghierii bara ca patrafir

ca-n Carnivale chronos diferă Andrafir

Mirela nerăspunsă a drog sau neamor

Cu banii mai alalteri neduşi la cremator

Ca plata unu unşpe zării pe ecranistru

Şi nici că stau pe ace că nu ajung ministru

Şi-am loc la giol nu dreapta de malul femein

Că se schimbară budă acum şi razachin

Mai nesimţită oama c’americana getă

n-am unde pune dreapta picioarele în chetă

răsplata m-aşteptase dar iar m-ar fi furat

ruşinea arătându-mi legându-mă de pat

oceanul munţii over din creaţionism

într-un coral iar creaţa ne crăune câinism

nu-mi bubelor strigoiul desfac în gheară lungă

ostatic Valentinul saregamapa nu-n gă

cu dusul şi întorsul te saturi de Hawaii

acolo tot transportul îţi fluştură toţi caii

că e armată poate americani pe japi

epavele cântate în şcolile de napi

frumoase de copile se ştiu cu doamne-ajută

doamne fereşte cine mai ştii ce parașută

voi sparge şi măsura a asana arson

cum şi mistriii cară ori pumni ca lui Parhon

moşi îngălaţi netulburi e drept că magraoni

pe zile bir zburară cu foame de ioni

mi-am înfrânat ranchiuna versificând-o copt

nici orele scăzute în dublu ritul kopt

decât în graşi şi golul pe stânga bani luam

dormindu-mi armia în hawaiam

reproş de grasă nu tu să-mi iau bagajul unde

jivine la cravată ca mine şi cu funde

frustraţi pe pacea mării iraqieni măcel

mă şi scrobişi în gâmfă netorpilat căţel

noroc de prepeliţă pe coropişniţă

cu mărunţişuri Chapman mai face bişniţă

scârbe americane te taie de pe listă

nici tu nici România de parcă nu există

da’ anonoim cravată de unul singur canci

n-am loc de-ntins pantofii dacă aveam bocanci

vezi tută că sunt graşii nici ac să fiu nu trec

din Honolulu-aproape opt ore de refec

voi şi uita pe scrisul pe sus ateriza

da’ Dumnezeu ne vede din înălţimea sa

 

…

şi tu caldă şi amară

spiritele te vărsară

verşuri mi te-nmormântară

mai neagră călugăriţa

vaci bălţate-avea Mariţa

Minneapolis le paşte

New Orleans le recunoaşte

jazzul cu Gitagovinda

ne aşteaptă cu oglinda

mama-ne Elisveta

soră-mii să-i zică beta

plec la iarba de plecare

peste ore cu versare

ce-mi plăcuse astă-vară

chiar acum fostă amară

cară-mi dispariţia

florii de streliţia

că mi s-o mai întâmpla

melos în America

popular şi ţărănesc

după ea mă prăpădesc

 

…

 

spectacolul pleznise o zi nici un rotund

aşa ne nimereşte furtuna de pe fund

m’opresc de rând şi laur pe morţii blues-ului

ai chipului cioplit şi a toate mătăuzului

că vă scrisei iubirea cu mame într-o piesă

cenuşăreasă tot tu şi iarăşi tu prinţesă

trezită în ambiţii uitarea n-o frimalgă

precum şi eu din freedom abia bobii o algă

plancton de le iubit-am balenelor materne

ne-o obseda a mamei nevroză între perne

şi dublul ginere cum să se mai supere pe

a noastră părintească foială de pe stepe

din patru-n patru ore şi două de saftea

ne-am întâlni bătaia de-o a scuti pe ea

c-o luă într-o silabă de ne eram ce cată

venită-n capitală însărcinata fată

ca nunta-n Himalaia cântată Kalidasa

de Parvati cu Shiva nerupă-ni-se casa

ce petrecurăm maya numească-se şi tot

ne vom iubi cu viaţa oceanului înot

te prind în piept a sorţii cu inima ci iris

pe rime d’Eminescu Brigbelu şi Tomiris

din Botoşani de nu chiar pădurea Gorovei

sosiră oseminte şi zornăiră chei

prea repede la tropic şi creştere şi martor

băiatul juca fotbal îndrăgostirii tartor

nici zece ani ca mine când kids love books citind

de dragoste copiii în cărţi că se întind

minori noi apărarăm persoana să o ştie

de am iubit-o tandru cum e-n copilărie

cruzimea părintească în studiu cu Medeea

literaturizasem şi-aşa prosopopeea

cum carnea născătoare subînţeleasă firii

de-a doua nu mardeşte fătucei trandafirii

de tema punitară aleasă-i la hazard

în contra noastră-ntoarsă a ne lega de gard

avem să ţinem şale de gazdă loviturii

ce şi ne-ai hărăzi-o şi fostă de-ale gurii

ne ţinem compensaţii din zile jucăuşe

din Australia şi Ionică la căuşe

voind a adormire prietena mi-e soartă

mai este ea ori nimeni şi eu din Marea Moartă

apare alta-şi soarbe paharul plastic alt

intră pe uşă-ntreabă de oarecare psalt

şi nerăbdarea expo în semn de doamne dă-ne

iubirea de copila bananelor mănăne

pe-acum aici desire no Indians enlighten

emerge enrich schimbate triadele în haită

jazz up învăţătura de tată tehnolog

poeţii poezia prede-i-o decalog

outreach nu ni se-ntâmple ci yes tehnologie

chino-americane lecturi pe păpădie

who’s there Louisiana în mintea de pe urmă

în gemeni şi de zodii desprinşi ca dintr-o turmă

ridiche viitorul să o frecăm familii

pe mile de Pacific ori în cutia milei

comunicare lib how my pearents learn to eat

beyond the same old thing alt sujet ne-a parvenit

publish don’t perish retor spre autor exclami

ce mai reimagineering colecţii speciale-a-mi

Scanning the Future darling is smartest card update

cum eşti de blândă mame inventă-le deşert

şi noi cu simple ideas that make the differerence

citeşte-mi cu mormântul aprinsului incens

că not so sexy treatul but oh so satisfying

de intranet uitate şi rude şi de Cain

din graphic novels manga and Anime trăim

fără ca-n Honolulu hu hu prin ţintirim

I’m dancing as fast as I can şi noi să ne zicem

excluded group la uşă nu se întreabă price

povestea-ţi meet us at the Campfire nu Katrina

citeşte tare-n noul New Orleans sorellina

audio preservation program implementation

dai ochii peste cap ori la creştetul ce tei’s în

se vârfuiră brio intenţii Dumnezeu

duminica din jazzul pe sufletul ateu

se strâng în paşi în hohot audienţi în lauri

că din Iraq retragă-se via minotauri

se cam consumă goma şi piaza ne-o feri

o clipă ori clipească în viitoarea zi

de nu ştiusei şoaptei ce-ai pus-o pe e-mail

de ţi se revelase al cărnii putinei

unt sfârâit afară la tropic pe alt pod

şi ne cântară patrii amicii de voievod

din cine ne muriră sufletul nemuriră

urechea pe o liră privirea pe o miră

exil în alţi părinţi cum ne-ai naşte adoptiv

şi te frământă pâinea neplânsă portativ

că-nfulecai o notă de ciocolată grund

ci sieşi ca şi ţie Orlando mă ascund

jazz in the morning Hilton pe mâine dimineaţă

Gabi Gheorghiu seara marina călăreaţă

at risk life style nici mândra de muncă Platagea

să nu roşească sumbră în apa de cişmea

o alfabetizare în Kaleidoscop

ne-o scoate tata-mare cu moldoveni la stop

follow the money sigur că doar nu noii granguri

aici din ban în bancă nici hula cea de canguri

French Quarter hearts and hands for New Orleans pe când

sfinţii şi păcătoşii se plimbă la un rând

diversiuni abuzul în ochii virtuali

şueta calităţii pe viaţa dumitale

aplauze peluză cât new environmental

movement restaurează vreun echilibru-n stal

cu strangers ephemera sustenabilitate

colecţii şi servicii că numai voi pe toate

etnicităţi orlane ceai tot pe Riverside

la noi în han cu paşii ca în engleză raid

destin computer cale guvernul dumitale

mai alfabetizându-ţi mame conceptuale

a doua zi a doua şi viaţa ieri cu mama

închidem ochii alta de tine ţine seama

iubind şi avatarii aunty Trikha citire

nici gelozii ori morbul vechimii părăsire

or monitor or mentor în era digitală

m-aş duce mai la uşă să pot ieşi din sală

m-aş părăsi l’adică iubindu-te patern

de dragul veseliei din numai rai infern

la internet e coadă cultura megastarul

cu mama ta vezi Taj-ul cu tata Amritsar-ul

la uşă federalii pe bibliotecărime

pe Patriot act ei ţipă ce reautorime

Nepal prin Nicaragua tot sustenabil pact

secrete internete din index biblioact

ultim portal cu frică mai copyright la doc

service respect pe şapte de-a acronim în stoc

şi eu în cifră vântul ventuzei lipitori

celula Radu Gyr în cei Morial condori

a lui şi Luminiţa a noastră şi Gioconda

în draga ta persoană pe motoreta Honda

vorbiţi a plictiseală sării de pagini rare

ne-om doplosi aleanul fără bacoviare

nu bande funerare prin galbene frunzare

cum v-ar răpi Katrina din naşterea pe mare

technology of gaming noi cum ne-am priceput

literatură multă şi tot necunoscut

 

…

 

noi vederi climat şi acţii google glia ţi-o dedic

şi intellectual freedom prin lentile borangic

alfabetiza(n)te lirici pe intelligent design

nu-i free speech în asonanţă heideggerian Dasein

v-am vorbit de Jung Makiki îşi arată cimitirul

cavou alb cruce plecată poezie patrafirul

fad and west bibliotecarii alfabetizând computer

ce mai face Luri soro frăţiorul Sandu Suter

chestie de toleranţă să ne legumim depresii

pe o pantă cu amicii veresiei şi miresii

 

…

 

ţi-am scris programul mumă cu mama dedesubt

ea două mame două şi eu neîntrerupt

a nu rămâne goală împărăţia gol

de-o fi şi împăratul prin Mississippi ghiol

de ore două ş’patru în Morial şi Chapton

cu telefonul bombă că mamă mi se piaptăn

aşa şi eu de unghii Katrina mă lăsai

şi-om mai bârfi dilectul delict pe sub susai

de viciu incapabili românii lui Baudelaire

beţia amintită ucisului pe fler

Alda Zaira morţii şi-i numără părinţi

de i ne oferirăm intrându-ne în minţi

de ibsenieni antractul în blouse din New Orleans

ne salutăm copilul de vaca sfântă lins

cum nemişcat şi sare din stana soaţă Lot

sunt un evreu cu Borges şi ochiul hotentot

mă rătăcesc în firul întins de Ariadna

până la fata noastră privindu-l pe mahatma

ne învăţăm prinosul de ne-ai ameninţa

puţin rămasul poncho la gât pe-o iminea

cititul e poporul bătăi de palme calme

aici n-ar fi păţit-o cititul Olof Palme

albit auditoriu şi goale scăunaşe

nu mai suna la unu din noapte plata naşe

ne-n cerc deschisă cartea că doar on-line te limiţi

mai pleacă o rusalcă politică de pimniţi

din personal librarians ce mai e şi cu tine

strângi ganguri să-ţi privească notariale mine

cu Texas de-auzisei de Hanuman şi-ai lui

alt literat de Gorman măsura calului

vecinului drumeţul în rîsete de preş

s-a sinucis cu sine şi floarea de cireş

de Churchill beat ba nu tu are very attractive

se scoală-n zori ca altul Moisil nedemotiv

cu Chaucer şi cu Shakespeare pierzi la femei de bar

secretele materne baroului barbar

tu lui Mizil îi semeni fiţi sănătoşi pe groşi

al vostru comunismul în mii de Steve Ambroise

că zece mii de pagini Ambrose şi tra(n)să poanta

în viaţă Dickens ce să pameraparapanta

automat se scrie cu laughter şi cu bâlbe

pe un ecran ba naşa ieşi la patru sârbe

pres Michael Gorman şi pe nefranţuzeşte sect

de m-o lăsa copilul ce fac ne zici corect

ce voi mânca te spun de geniu la miliard

văzuşi pe Călinescu iar Vera după gard

Mizil e moderator tu ca Băsescu peste

vreo cinşpe ani la voce marinăriei creste

fiicele îţi lauzi pe less otoritate

blândeţe şi savantă pe jazz calamitate

din Kevin Starr şi alţii reciţi întâi trebarea

nu holy biblia ci literatură starea

ba-s doi vă puneţi voce de unul filiali

paternilor şi lotuşi aceiaşi liliali

întreabă Kevin Gorman răspunde ca Mizil

ce divulgaşi femeie al înfierii kil(l)

bilet altă-ntrebare hai fetelor pe şanţ

de-oi mai pleca în lume iar fără nici un sfanţ

că we are our mother’s dughters o ştim pe şleau

fetele ca băieţii după tătâni se iau

cu alaltă best-seller perini pe suferinţi

iubirea-ţi lăsăm viestre şi alt rând de părinţi

ţi-oi scrie dimineaţă o viaţă cu mătreaţă

îmi fac program New Orleans Katrina şugubeaţă

cu miile omoară cu întâmplaţi aleşi

de nu se mai desecă în floarea de cireş

 

…

 

poze nu din mit în mită că-mi scăpaşi cu mâna-n sac

pixule ce-mi scrii chixia literelor de prusac

nu schimbarăm cărţi poeţii s-aibă fata de la tată

a afla şi adevărul cu iubirea totodată

de-a contrat-o şi regretul of şi c-o fi un cartof

s-o saluţi la-nmormântare de m-o plânge iar din off

mi-aş destăinui carata de am zis copiii mei

tocmai fetei înfrăţire Ibsenieni volumul trei

tu şi mama şi fiica de nu Ibsen în persoană

când am pune la icoană caravană walhallană

din tango măcar rugină pentru blues în New Orleans

tu.mi vei povesti în perle să nu zici că n-am pretins

auzi muzică pe strună briza s-o fi aciuând

de-mi păruse din greşeală un tărâm neţărânând

cu Plata vorbii română aseară şi cu Mirela

după scris fiori e-mailuri fetei noastre menestrela

nici nu se mai lasă ploaia pe pârâul Mississippi

cu amica lui Katrina luna ta şi a aripii

cum pozaţi filmaţi de Blendea Stavropoleos Triumf

cartea din pancinci traduc-o nemţii mâine şi fiumf

facem sentiment la micro literele nu ne sar

la gât nu nu pori triorul grânele de pe cântar

 

George ANCA

 

„Fiecare creație e o mărturisire de sine, așadar o bucurie!”

 Constantin Noica

 

   Cultura coregrafică trebuie considerată ca făcând parte din cultura noastră spirituală și ca oricare alt gen de artă ea reflectă lumea sub formă de imagine artistică, specificul constând în faptul că sentimentele, gândurile, dispoziţiile omului se transmit prin intermediul mişcărilor, gesturilor, mimicii. Prin mişcările corporale ale dansului omul poate reda atât frumuseţea exterioară, cât şi pe cea interioară – spirituală.

   Despre Pilobolus am mai scris anii trecuți, cu ocazia desfășurării Festivalului de Dans American – AFD  2010, 2011, 2012, ca despre o Companie remarcabilă prin programele sale strălucitoare şi provocatoare, pline de imaginaţie, spirit, de explorare atletică și colaborare creativă.

   Compania Pilobolus și-a început activitatea în 1971 ca o companie de dans de grup și a dobândit renume pentru calitățile extraordinare, obținute evolutiv în acest secol al 21-lea. Dansatorii se aruncă în aer, cad, execută fascinante piruete, totul făcut cu precizie, dovadă a exercițiului intens și al talentului. De fapt, toți dansatorii își dăruiesc întreaga tinerețe acestei obositoare dar fascinante arte.

   Să ne amintim că denumirea Companiei vine de la fungi cărora le place soarele, având o remarcabilă abilitate de a se orienta spre sursa de lumină și care cresc prin pășuni, dar nu numai. Acest fapt ni se amintește și de data aceasta, în video-clipurile prezentate, prin imagini sugestive, fungii fiind prezenți peste tot, înmulțindu-se și răspândindu-se prin și peste tot ce alcătuiește viața omului.

   În data de 26 iunie a.c. am vizionat spectacolul  care a avut loc la Performing Arts Center (Centrul de Arte performante)  din oraşul Durham, Carolina de Nord. Programul spectacolului a fost alcătuit din mai multe dansuri: ON THE NATURE OF THING  (În natura lucrurilor) – premieră executată de dansatorii Shawn Fitzgerald Ahern, Eriko Jimbo și Mike Tyus, sugerând nașterea dorinței, interconectată cu sfiiciunea și răzbunarea. Încurajată fiind improvizația de către coregrafi, am putut vedea alcătuiri pe tema echilibrului, tehnici de contact dintre corpuri folosind legile fizicii și ajungându-se adesea la prize spectaculoase ca în acest dans, mișcările celor trei dansatori fiind condensate într-o arie circumscrisă. Trei minunate trupuri au dansat  pe o muzică vocală superbă – Michelle DiBucci și Ed Bilous -, au executat un dans senzual impresionant, plin de grație și simbol. Prima scenă, cea a aducerii pe masă a trupului femeii, mi-a amintit tabloul The Demidoff Table (Masa amorurilor) a sculptorului italian Lorenzo Bartolini, văzut la Muzeul Metropolitan de Artă, acel alb sclipitor al marmurei celor două trupuri, redată aici, la începutul dansului, de lumina albă proiectată pe trupul dansatoarei. Trupurile cu o musculatură superbă se dezvăluie șerpuind grațios, îngemănându-se în figuri legate și complicate. Poți avea imaginea edenului în care primul bărbat și prima femeie încearcă seducția, dragostea trupească și invidia celuilalt bărbat care intervine precum șarpele, și a cărui dorință și invidie naște răzbunarea. Este o temă care, în fond, poate fi aflată în multe alte domenii ale vieții.

   Al doilea dans intitulat SKYSCRAPER (Zgârie-nori) a fost un dans repetat din 2012 executat de șase dansatori: Shawn Fitzgerald Ahern, Benjamin Coalter, Eriko Jimbo, Jordan Kriston, Derion Loman și Nile Russel (cinci americani și o japoneză), executat în duet, cu  melancolie elegantă,  în ritm de tangou, cu o frumoasă costumație în ton cu coloritul fundalului cu imagini urbane. A fost plăcută apariția fiecărei perechi care exprima un altfel de moment al întâlnirii îndrăgostiților, la sfârșitul dansului dansatorii  revenind în costume divers colorate, dansând într-un ritm alert, veseli, fericiți, în timp ce pe fundalul ecranului se perindau imagini noi cu viteză accelerată, sugerând traversarea perioadelor vieții plină de transformări.

   Al treilea dans a fost KOROKORO reluat din 2011 – coregrafia artistului japonez Takuya Muramatsu de Dairakudakan. Executat de cei șase dansatori, dansul ne-a creat senzații ciudate, de mediu apocaliptic, datorită și iluminatului, și proiecțiilor video.

   A urmat THE INCONSISTENT PEDALER (Pedalare inconsecventă), dans în premieră, executat de șapte dansatori (Shawn Fitzgerald Ahern, Benjamin Coalter, Eriko  Jimbo, Matt Del Rosario, Jordan Kriston, Nile Russel, Mike Tyus), creat de companie împreună cu Shira Geffen și Etgar Keret – amândoi tineri scriitori izraelieni, poveste în care este vorba de aniversarea unui bărbat de 99 de ani. Povestea a părut amuzantă, bătrânul dovedește încă putere, personalitate și dorință de viață, tinerii nu prea înțeleg, mai fac și glume, mai impresionată și atașată de bătrân pare a fi o nepoată. Scenele se succed bătrânul recurge la pedalarea bicicletei, simbolul încărcării vieții cu energie, execută ultimele gesturi, după care, obosit, cade pe un scaun și un balon se ridică în sus simbolizând ridicarea sufletului la cer, de fapt singurul și inevitabilul „exit” al ființei umane.

  La finalul spectacolului am văzut piesa MEGAWATT (Megawați) executat de cei nouă dansatori ai companiei, un dans extrem de energic, în care dansatorii au dovedit pregătirea lor, tehnica execuției fiind impecabilă. Trupurile se frângeau, vibrau  la limita puterii fizice, dovedind că trupul nostru este de fapt un sistem energetic – fizic, emoțional, mintal și spiritual, prin cel fizic exprimându-se celelalte. Cred, dar este părerea mea, fiindcă fiecare poate să-și imagineze și să înțeleagă ce vrea și ce poate, coregrafii au vrut să arate importanța echilibrului energiei noastre, ce se poate întâmpla când suntem suprasolicitați, când energiile se dezechilibrează, arătând aceasta prin mișcările de dans ajunse la limita posibilităților fizice ale corpului. Au fost momente superbe de tensiune.

   Întreg spectacolul a fost un amestec de creativitate, umor și dramă. Gusturile pot fi diferite, aprecierile de asemenea, mai ales că dansurile au fost diferite ca temă și simbol.

   Poate în dansul modern ca și în celelalte arte se caută de către coregrafi tehnică cât mai strălucită și originalitate? Dar altfel cum poate fi conceput progresul? Se caută de multe ori teme ce au o oarecare cruzime, am auzit exprimându-se unii, dar ele sunt ale vieții pe care o trăim. Impresia care mi-a lăsat-o acest spectacol (merg pe ideea efectului care trebuie să aibă o cauză) a fost acel interes al coregrafilor pentru importanta Lege a vibrației care ne guvernează viața. Universul se află într-o stare continuă de vibraţie; cu tot ceea ce cuprinde el, este alcătuit din energie în mişcare. Scaunul pe care stăm, dădea exemplu cineva, casa în care locuim, pământul pe care călcăm, iată scena pe care se dansează, trupurile dansatorilor de pe scenă, mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm, totul este energie în mişcare, cu alte cuvinte materia solidă este energie care vibrează; spiritul, gândul reprezintă tot energie în mişcare. Energia există și noi o transformăm veșnic în ceva nou. Și dansul are această putere de a transforma energia, a-i da o minunată formă.

   Și, tot ca o constatare personală, dansul a pierdut mult din grația și lirismul de altădată, dar, adaug, există o lege a schimbării care ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o continuă mişca­re, totul se și schimbă, nimic nu rămâne vreodată la fel. În acest sens intervine imaginația coregrafilor, dar și a dansatorilor. Unii nu acceptă, nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, schimbarea le produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Artiștii însă sunt oameni creativi, sclipitori, cărora le vin idei noi în minte și mai sunt plini de curaj.

   Pentru originalitatea spectacolului și performanța dansatorilor care este de necontestat, merită felicitări Compania și Directorului Festivalului – Jodee Nimerichter.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.