Cuvânt și iubire

               Moş Gerilă

Moş Crăciun, din totdeauna
Bun, bătrân, cu părul dalb
Cine a avut ideea
Să te strige ca pe-un alt
Să-ţi traducă al tău nume
Dintr-o limbă ce nu-i dacă
Să te facă Moş Gerilă
Să apari la altă dată?!

Tu, din datina străbună
Ai venit doar de Crăciun
Toţi îţi cunoşteam năravul
Aşteptându-te-n Ajun

Lângă-un foc ce strângea-n casă
Tot ce-i neam l-aceeaşi masă
Lângă-un pom sclipind de stele
Cu copii, cu ochi mărgele.

Când vorbeam de Moş Crăciun
De la mic până la mare
Degustam fiorul care
Ne-arunca în altă lume
Lume scoasă din poveste
Ce-o vedeam c-aşa şi este
Plină de minuni, fantasme
Minunată ca în basme.

Azi când spunem Moş Gerilă
Sună cam străin, cam fals
Ne pătrund fiori de ghiaţă
L-acest nume cam banal
Tu apari ca ş-altă dată
’N seara zisului ajun
Dar ajun de Anul Nou
Nu-i Ajunul de Crăciun…

24 dec.’77
Maputo

            Postumele…

 

Postumele le-am iniţiat

Ca semn de-naltă preţuire

Plecase-un suflet, un amic –

El m-a-nvăţat ce-i dăruire.

 

Drept moştenire mi-a lăsat

Prieteni dragi într-o pleiadă –

Cu tine am făcut tandem

Chiar dacă am avut şi sfadă.

 

Şi cum mizam pe ce-am mai scris

Tu ai cerut să las trecutul

Şi am trecut la pagini vii

Să-ncerc să mai sporesc avutul.

 

’Postume vii’ au apărut –

La început ca într-o joacă –

Dar jocu-i joc, nu-l poţi opri,

Şi jocul a-nceput să-mi placă.

 

Şi-am scris din suflet tot ce-am scris –

Parcă venea din vremi trecute –

Tu-ai înţeles, dar nu ai râs,

Eu am zâmbit, dar pe tăcute.

Da, astăzi suntem în tandem –

Au spus-o şi-alţii printre rânduri –

Un tunet parcă ne-a-adunat

Punându-ne ades pe gânduri…

 

Boris David

20 decembrie 2013

 

              Elegie de Crăciun

Un cântec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba în visul dinspre strada.
Ce pas se mai opreste în gheata si zapada,
la casa zavorita de astazi sa colinde?

Pe lenesa beteala de trista promoroaca
aud colindatorii cu steaua de clestar
si înteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.

Si magica lui usa trecutu-ncet si-atinge
si vad un pom de aur când se deschide usa…
Dar daca mâna, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?

Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n-a mai vrut din aur sa cheme înapoi
îngerii tristi de zahar si saniile moi
zâmbind cu Mos-Craciunii de turta dulce-n ele?…

S-au stins în brad luceferi si portocale-n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
În scrinuri vechi dorm îngeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.

Si doar colinda curge… De ce atâta zvon,
când mâna ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adânc, când ninge pe cântec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton.

Radu Gyr

Foto: “Precum în cer, așa și pe pământ” – Cristina Nichitus Roncea

Căutând prin amintiri…

Căutând prin sertarele amintirilor, autorul, Daris Basarab, aflat la vârsta maturităţii depline îşi redescoperă fiinţa cuprinsă de doruri, doruri de viaţă, de soare, dor de iubita sufletului.
Aşa cum mărturiseşte, sub pretextul scrierii unor poezii postume a decis a scrie despre nostalgiile ce îi tulbură sufletul şi despre iubirile, interioare şi imaginare, din care cea rămasă până astăzi este dorul de ducă, călătoria deasupra mundanului.

Amintiri pline de bucurii şi-amăgiri presărate de lacrimi şi păreri de rău pentru tinereţea devenită doar fragmente de pagini a cărţii vieţii.

Nevoia de împărtăşire a iubirii este chinuitoare, nevoia de a auzi din glasul iubitei şi şoaptele iubirii devine aproape obsesivă şi întrebările îl poartă în lanţurile incertitudinii.
,,De ce nu-mi spui că mă iubeşti? ..De ce-ai rămas pe gânduri?”

Poetul este copleşit de toamna care îl răscoleşte cu cromatica ei galben-aurie iar dorinţa împărtăşită de a fi însoţit de iubita sa, în sărutări şi îmbrăţişări, se dovedeşte a fi doar visul candid, curat şi frumos, aşternut în versuri peste frunzele ruginite..
Registrul romantic în care se plasează cu dăruire şi obstinaţie autorul include şi melancolica ploaie, prilej care îi înfiorează şi cutremură fiinţa poetică zămislitoare de noi nostalgii. Din nostalgice doruri şi tristeţi poetul revarsă cuvinte picurate din roua sufletului peste implacabila trecere a timpului, ce devine o sursă de amintiri dureroase pline de îndoieli cu întrebări fără răspunsuri.
O poezie densă, plină de trăire, în registrul romantic printre imaginea iubitei: Eu te-am iubit dintotdeauna, Femeie-ntruchipată într-un vis... amintiri şi doruri ce nu pot fi decât împărtăşite în arderea lor mistuitoare.
În alt plan profund uman, prietenia dintre autor şi poeta Mariana Gurza, legați de același dor şi durere: ţinuturile înstrăinate ale Ţării Moldovei, Basarabia şi Bucovina, s-a cimentat în timp…
Dragostea pentru rădăcinile dragi, s-a reflectat spre bucovineanca ce nu are astâmpăr, tânjind după dulcea Moldovă de nord. O chemare comună a celor doi poeţi, o prietenie trainică între un basarabean, Daris Basarab şi o bucovineancă, poeta Mariana Gurza.
De ce nu?… aceste poezii sunt închinate metaforic celor două ţinuturi moldoveneşti. Imaginea frumoasei şi tinerei bucovinence apare constant în visele poetului, întâlnirea putând avea loc doar în versurile poeziilor sale…
Onorant acest sentiment al autorului, dorind să-i aducă poetei neliniștite un zâmbet, un dar de suflet, un fel de omagiu, ca mângâiere pentru destinul tragic al frumoasei Bucovine….

Emilia Ţuţuianu (Prefața volumului Postume vii… de Daris Basarab alias Boris David,  Editura Mușatinia, Roman, dedicat poetei Mariana Gurza)

aici puteţi lectura volumul de poezie: Postume vii – Daris Basarab

http://www.scribd.com/doc/192572082/Postume-vii-Daris-Basarab

 

Sursa: Revista Melidonium

 

 

 

 

Dor de…

 

Dor de dorurile mele

Dor de ducă, dor de mare

Dor de viaţă şi de soare

Şi de tine, printre ele.

 

Dor de clipe-n care stele

Dăruiam fără de preget

Dirijând dintr-al meu cuget

Sensul gândurilor mele.

 

Azi de caut prin sertare

Câte-un dor din cele multe

N-am cui cere să le-asculte…

 

Nu că nu ar fi în stare

Dar  mă tem că-s doar a mele

Şi deci nu au căutare…

 

28 mai 2013

 

 

Tot alergând…

 

Tot alergând după-un apus –

Împins de ce-a fost Micul Prinţ –

M-am pomenit de vreme dus

Departe de al meu trecut

Pe care-oricât eu l-aş scruta

Nu-l pot întoarce, repeta,

Căci mă orbeşte al meu Apus

Pe care l-am ajuns, fără a vrea.

 

De ce se-ntâmplă-aşa ceva

O spun cu vorba altcuiva:

Nu cerceta!…e inutil –

Nu-i om să poată explica –

Căci orice drum are-un sfârşit

Aleatoriu, din păcat,

Ce nu-i făcut a-l controla

Un om ce-ncearcă a visa.

 

Căci visul nu-i ceva finit

El trece peste orice zid

Crezând că şi-unde nu-i sfârşit

Visarea-i parte-n infinit.

Sună cumva prea optimist?!

Nu, e luat chiar din trecut

Ce-l însoţeşte fără a vrea

Chiar de-l orbeşte-al său Apus…

 

3 iunie 2013

 

Tăcerea

 

O fi tăcerea poleită

Cu aur galben, auriu,

Dar ce nu ştiţi e că ascunde

Dureri ce vin dintr-un pustiu.

 

Pustiul care nu se vede

Oricât ai fi de străveziu –

Zâmbeşti, glumeşti, dar ceva plânge

În sufletul ce încă-i viu.

 

Căci nu se moare pe nespuse,

Chiar dac-ar fi mult mai uşor –

De ce ţi-e dat nu ai scăpare,

Tăcut, tu strigi, de ce ţi-e dor.

 

Şi-aşa-n tăcere poţi ascunde

Ce din orgoliu-l tot păstrezi –

Lăsând să treacă,-a câta oară?!

Ceva ce nu mai vrei să vezi…

 

 

4 august 2013

 

 

S-a născut…

 

S-a născut un copil

O minune de fată

Că va fi răsfăţată

Nu-i figură de stil.

 

Eu pe surse-am aflat –

Tot ce-i suflet vuieşte

Şi o undă-mi şopteşte –

Ce uşor te-ai trădat.

 

Căci şi alţii o ştiu

Că m-ascund în cuvinte –

Dar privirea-mi dezminte

A lor vorbe-n pustiu.

 

Cum ar fi să le spun

Că-n ce simt, au dreptate –

Chiar de e pe furate

Eu la timp mă adun…

 

18 octombrie 2013

 

În prag de iarnă…

 

E toamnă târzie

Ca mâine zăpada

Va-ntinde hermina-i

De-un alb de contrast

Dispare-va glodul

Stârnit de o ploaie

Cu tot ce oraşul

Mai are-n balast.

 

Dar cum ce e negru

Pătează şi-un suflet

Aşa şi hermina

Va fi ’dalmaţian’

Şi-atuncea şi paşii

Cu-a lor contribuţii

Vor scoate mocirla

Iar iarna-i în van.

 

De ce toate-acestea

De ce nu ne păsă?!

De ce murdăria

Acoperă tot?!

Şi strada-i un suflet

Iar praful o spurcă

Să facem să fie

Curat peste tot.

 

24 noiembrie 2013

 

 

 

Lacrimi…

 

Lacrimi de bucurie

S-au prelins din ochii tăi

Ce-am făcut ca să le merit?!

De ce-s umezi ochii mei?!

 

Am primit câteva rânduri

Ce ar umple-un întreg tom –

Cine poate să-nţeleagă

Că-mi îndrept paşii spre-un Dom!

 

Doar într-un lăcaş de taină

Aş putea să regăsesc,

Liniştea de ieri pierdută,

Bucuria că trăiesc.

 

Uneori sunt clipe-n care,

Vreau chiar Lui să-i mulţumesc…

 

13 decembrie 2013

 

Boris David

 

(Din  volumul Postume vii… de Daris Basarab alias Boris David,  Editura Mușatinia, Roman)

 

Căutând prin sertarele amintirilor, autorul, Daris Basarab, aflat la vârsta maturităţii depline îşi redescoperă fiinţa cuprinsă de doruri, doruri de viaţă, de soare, dor de iubita sufletului. Aşa cum mărturiseşte, sub pretextul scrierii unor poezii postume a decis a scrie despre nostalgiile ce îi tulbură sufletul şi de iubirile interioare şi imaginare din care cea rămasă până astăzi este dorul de ducă, călătoria deasupra mundanului.

Amintiri pline de bucurii şi amăgiri presărate de lacrimi şi păreri de rău pentru tinereţea devenită doar fragmente de pagini a cărţii vieţii.

Nevoia de împărtăşire a iubirii este chinuitoare, nevoia de a auzi din glasul iubitei şoaptele iubirii devine aproape obsesivă şi întrebările îl poartă în lanţurile incertitudinii.

,,De ce nu-mi spui că mă iubeşti? ..De ce-ai rămas pe gânduri?”

Poetul este copleşit de toamna care îl răscoleşte cu cromatica galben-aurie iar dorinţa împărtăşită este de a fi însoţit de iubita sa, în sărutări şi îmbrăţişări se dovedeşte a fi doar visul candid, curat şi frumos, aşternut în versuri peste frunzele ruginite… Registrul romantic în care se plasează cu dăruire şi obstinaţie autorul include şi melancolica ploaie, prilej care îi înfiorează şi cutremură fiinţa poetică zămislitoare de alte şi noi nostalgii. Din nostalgice doruri şi tristeţi, poetul revarsă cuvinte picurate din roua sufletului peste implacabila trecere a timpului ce devine o sursă de amintiri dureroase pline de îndoieli cu întrebări fără răspunsuri. O poezie densă plină de trăire în registrul romantic printre imaginea iubitei: Eu te-am iubit dintotdeauna, Femeie-ntruchipată într-un vis…amintiri şi doruri ce nu pot fi decât împărtăşite în arderea lor mistuitoare.

În alt plan profund uman, prietenia dintre autor şi poeta Mariana Gurza, legați de același dor şi durere: ţinuturile înstrăinate ale Ţării Moldovei, Basarabia şi Bucovina, s-a cimentat în timp… Dragostea pentru rădăcinile dragi, s-a reflectat spre bucovineanca ce nu are astâmpăr, tânjind după dulcea Moldovă de nord. O chemare comună pentru cei doi poeţi, o prietenie trainică între un basarabean, Daris Basarab şi o bucovineancă, poeta Mariana Gurza.

De ce nu?… aceste poezii sunt închinate metaforic celor două ţinuturi moldoveneşti. Imaginea frumoasei şi tinerei bucovinence apare constant în visele poetului, întâlnirea putând avea loc doar în versurile poeziilor sale…

Onorant acest sentiment al autorului, dorind să-i aducă poetei neliniștite un zâmbet, un dar de suflet, un fel de omagiu, ca mângâiere pentru destinul frumoasei Bucovine.

Emilia Dospinescu Ţuţuianu

(Prefața volumului Postume vii… de Daris Basarab alias Boris David,  Editura Mușatinia, Roman, dedicat poetei Mariana Gurza)

Alexandru Vlahuță

(1858 – 1919)

“În toate timpurile au fost căutaţi oamenii de treabă, dar niciodată n-am avut mai mare nevoie ca acum de luptători hotărâţi, de oameni vrednici şi de caracter pe care să nu-i abată nimic din drumul lor, să nu-i ademenească nici strălucirile deşarte ale puterii, nici pofta de un trai mai îndestulat, nici slava cea ieftină şi trecătoare, pe care o vântura de colo-colo huietul mulţimii.”

Alexandru Vlahuţă