Ziaristi Online: ,,Reproducem un reportaj edificator al colegilor nostri de la Mesagerul de Neamt, nu inainte de a sublinia ca in spatiul online circula si minciuna ticaloasa ca Parintele Justin ar fi vrut sa-l dezgroape pe Parintele Calciu la sapte ani. Aceasta afirmatie este un neadevar cras, am fost asigurati de catre reprezentanti ai manastirii Petru Voda. Un neadevar din tolba prafuita a agentilor si servitorilor unui grup etnic, personaje planturoase si patapievicioase, obisnuite cu melanjul de adevar si minciuna pentru a triumfa minciuna si tatal ei, adaugam noi. Si acum textul:”
A doua prigonire a părintelui Calciu
Motto: ”Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”. (Matei 18,7)
În plin postul Crăciunului, când toată lumea e mai preocupată de cele creștinești și mai aplecată cu sufletul spre cele sfinte, o veste a tulburat inimile credincioșilor: la mănăstirea Petru Vodă, locul ridicat de Părintele Iustin, s-a făcut parastasul de 7 ani pentru părintele Calciu Dumitreasa, iar acesta ar fi fost găsit cu trupul neputrezit. O singură televiziune, Antena 3, a dat imagini care păreau a susține întru totul ideea că părintele Calciu a fost găsit cu sfinte moaște. Știrea a fost rapid preluată de ziarele locale, presa națională și mai ales diverși români cu site-uri și bloguri aplecate spre mai multă sau mai puțină spiritualitate. Evident, au apărut elemente noi. Că obștea de la Petru Vodă ar fi cerut in corpore canonizarea părintelui Calciu, că este puhoi de lume care vine și cere același lucru și că, per ansamblu, într-o vreme în care românilor le-au rămas prea puțini stâlpi de susținere, părintele Calciu ar putea face mai multe pentru ei dacă ar fi declarat sfânt. La orizont se prefigurează o isterie crescândă, abil întreținută, care angrenează tot mai multe inimi (și mai puține minți), deși nimeni nu pare să fi considerat necesar să meargă până la Petru Vodă. Măcar să vadă. Noi am fost. Ce am văzut, ce am aflat, e cutremurător.
* Părintele Calciu Dumitreasa
A fost unul dintre cei prigoniți de regimul comunist, dar care s-a statornicit în credința sa în Hristos și în ideea națională. A petrecut peste 21 de ani în cele mai crunte din temnițele comuniste (1948-1964 și 1979-1984), trecând și prin iadul reeducării, de la Pitești și Aiud.
În 1963, a fost eliberat din închisoare, cu domiciliu forțat în Bărăgan, apoi a fost eliberat, în 1964, după amnistia generală. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției și ajunge profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. Este arestat pentru a doua oară în 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare și confiscarea averii. Arestarea a determinat un val de proteste din partea intelectualilor români aflați în străinătate: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A trecut prin secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi a fost dus la penitenciarul Aiud, unde mare parte din detenție a petrecut-o în izolare. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia și se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Aici și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind primit la Casa Albă de 2 președinți – Ronald Reagan și George W. Bush.
A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă:
”Mai întâi, să știți că Părintele Stareț al Mănăstirii Petru-Vodă, Arhimandritul Iustin Pârvu, ne-a acordat în cimitirul mănăstirii două gropi alăturate, pentru ca, așa cum am trăit în viață, să fiu și-n moarte cu soția mea Adriana, care m-a ajutat în împrejurările grele, cu un curaj pe care înainte de aceste împrejurări nici nu i l-am bănuit. La căpătâi va fi o singură cruce de piatră, pe care vor fi scrise numele noastre, data nașterii și a decesului și un îndemn către cei care ne vor vizita mormântul, să se roage pentru noi.
Conform legilor americane, trupul meu va fi depus într-o casă mortuară, care va îndeplini procedurile prevăzute pentru un trup care va fi transportat în România. După spălarea profesională făcută de casa mortuară, rugați un preot ortodox să spele trupul cu vin și untdelemn, rostind rugăciunile de cuviință și miruindu-mă pe tot trupul. Apoi, să mă îmbrace cu straiele preoțești și pe piept să-mi pună icoana Maicii Domnului, cea sculptată în os și fixată într-un cadru de lemn, pe care mi-a dăruit-o în spital Prea Fericitul Patriarh Teoctist al României, care mi-a dat și binecuvântare pentru asta. În mâna dreaptă să-mi pună sfânta cruce și metaniile primite de la Mănăstirea Diaconești, care vor merge cu mine în mormânt” (Părintele Calciu, 12 noiembrie 2006, Spitalul Militar București).
* Testamentul
Ca și când ar fi știut ce se va întâmpla peste ani, părintele Calciu a lăsat un testament, cu lucruri clare și deloc interpretabile:
”Știu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viață. Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă și mă va arăta așa cum am fost, ca un păcătos și nevrednic. (…) Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greși, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareț, să găsiți o cale prin care să împiedicați asemenea lucruri: fie că veți lăsa la mănăstire un document, fie că veți pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu și atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.
Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcție sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat și, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoții să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înșelarea celui rău. Să fie legați preoții care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă și trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.” (Preot Gheorghe Calciu, 28 octombrie 2006, Spitalul Militar București, cit. Viața Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, București, 2007)
În fața acestui testament, nu prea mai e loc de comentarii sau interpretări. Totuși, la Petru Vodă, trei-patru călugări s-au erijat în interpreți, inspirați din exterior, de divinitate sau nu. Conducătorul lor pare a fi părintele Teodot, cel care și recunoaște că inițiativa de a-l dezgropa pe părintele Calciu i-a aparținut. Pe părintele Teodot l-am găsit în chilia părintelui Iustin, în camera din spate, veghind trupul părintelui Calciu și uscându-l cu aeroterma.
* Parastas la un mormânt gol
Părintele Teodot e dornic să vorbească și să justifice ce s-a făcut, chiar dacă asta înseamnă să amestece propria-i voință cu învățămintele părintelui Calciu, ale părintelui Iustin ori chiar lucrarea Sfântului Duh. Povestește, oricui vrea să-l asculte, iar povestea e stupefiantă.
Și a început cu ”M-am dus la mormântul părintelui Calciu, cu care am avut o legătură deosebită. Când am fost călugărit, părintele Calciu era aici și a ținut predică. Eu am partea orizontală a Crucii părintelui Calciu la mine în chilie. Acea parte înseamnă iubirea de oameni. Am mers la mormântul părintelui Calciu și i-am spus: «Părinte, eu nu vreau să te supăr, pentru că știu că ești sfânt. Dacă tu vrei să fii dezgropat, de-ne nouă încredințare», și mi-a zis: «Cu toată bucuria!»”
A urmat o revelație pe care părintele Teodot a simțit-o ca pe ”o putere deosebită” într-o noapte de sâmbătă, dar nu s-a putut duce să dezgroape trupul părintelui Calciu că n-a venit ”cineva” cu uneltele. Și-a amânat-o pentru marți, mai ales că ”Luni i-am spus părintelui stareț ce am de gând, el mi-a spus că oficial nu dezgroapă pe nimeni, dar facă-se voia Domnului”.
”Marți am început să-l dezgrop, ziua în amiaza mare. Am reușit să ajung până la podul de lemn de deasupra sicriului, iar când am ajuns aici am fost împiedicat. A venit cineva și m-a luat de acolo, m-a înșelat că mă duce nu știu unde și până la urmă nu am mai continuat dezgropămintea. Alții au fost puși să toarne pământ înapoi, să-l îngroape la loc. Cineva ne-a acuzat că ne jucăm cu Dumnezeu și cu sfinții”.
Marți era 11 noiembrie, amănunt important de precizat. Teodot nu spune că s-ar fi făcut vreo slujbă creștinească la momentul dezgropării, dar zice că a postit el două zile jum’ate. După care a căutat pe internet predicile părintelui Calciu și din prima oferită de Google a ales îndemnul de care avea nevoie mai departe: ”Aceasta a fost una din încredințările prin care noi am avut puterea să purcedem în noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 noiembrie)… Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt, dar pe noi nu ne crede nimeni”.
Pe 16 decembrie, un sobor de preoți a oficiat parastasul părintelui Calciu, la mormântul din cimitirul de la Petru Vodă. Mormânt gol, după cum spune chiar Teodot: „Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…”
Cum s-a făcut parastas dacă nu mai era trupul acolo, cum au făcut preoții slujba dacă știau că mormântul e gol – sau, poate, nu știau -, cum au putut fi lăsate niște oase acolo dacă trupul era întreg, acestea și multe altele sunt întrebări la care nu avem deocamdată răspunsuri.
* Mitropolitul și starețul Hariton… Facă-se voia Domnului
Cu greutatea și importanța pe care i-o asigură statutul de păstrător al cheilor de la chilia Părintelui Iustin, părintele Teodot este acum gardianul trupului părintelui Calciu. Nu dă cheile nimănui și, cu excepția lui și-a celor trei companioni, toți călugării de la Petru Vodă sunt ”turbați de diavol”. ”Au vrut să-l îngroape la loc. Au venit la mine și au vrut să îmi ia cheia cu forța, m-au amenințat că vor sparge ușile. (…) Eu atunci am zis că ar fi cel mai bine să vină mitropolitul, ca să decidă ce să facem. Numai așa i-am putut liniști. Când a venit mitropolitul, a ascultat ce a avut de spus fiecare dintre noi și a spus că părerea lui este să-l îngropăm înapoi și să punem în biserică cele câteva oseminte care ne-au rămas. Tot atunci, ne-a spus că nu ne obligă să facem asta, că n-o să vină cu jandarmii să ne oblige, ci că e strict părerea lui”.
Părintele stareț Hariton Negrea a părut cel puțin la fel de neimplicat în această chestiune, parcă lăsând lucrurile să curgă de la sine: ”Nu putem avea o poziție oficială, pentru că avem o problemă în acest moment cu fiul părintelui Calciu, care vrea să dea în judecată mănăstirea și să ceară multe zeci de mii de dolari”. Înțelegem că ar fi o consecință a dezgropării trupului fără acordul familiei. Întrebat de acțiunea grupului lui Teodot, părintele stareț a fost evaziv: ”S-au grăbit, lucrurile nu se fac așa”. Am insistat să aflăm de ce Teodot are cheile și se comportă ca și cum ar fi el, singur, stăpân peste acea parte din mănăstire. Părintele stareț a dat un răspuns împăciuitor, dar care nu se leagă cu regulile de ascultare dintr-o mănăstire: ”Eu sunt venit de puțin timp. Am găsit aici niște lucruri și nu le pot schimba dintr-o dată”. Noi, de aici, înțelegem că, dată fiind perioada scurtă de când părintele Hariton este stareț, nu-și permite să intre întru totul în atribuțiunile funcției.
Lipsa de fermitate în acest caz, de la nivelul starețului până la ÎPS Teofan, nu face însă decât să-i dea părintelui Teodot impresia că are perfectă dreptate și justificare în ceea ce a făcut și face.
”Eu nu voi face niciodată acest lucru, nu voi da cheia unor persoane care sunt în ispită, în boală demonică. Ei sunt înfricoșați de lege, nu au încredere în sfântul. (…) În afară de o parte din obștea de aici, căzută în ispită, aflarea moaștelor este motiv de mare bucurie. În prezența mitropolitului, un preot bolnav, părintele Luca, ar fi cerut alungarea din obște a celor care au dezgropat sfintele moaște. A spus că este cea mai mare fărădelege și neascultare, că fiecare a făcut ce a vrut. Dacă ar fi fost un blestem, s-ar fi întâmplat ceva, dar moaștele au rămas intacte”.
* Promisiunea Mitropoliei: ”lucrurile se vor așeza într-un firesc”
Am luat legătura, marți, 10 decembrie, cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pentru a afla poziția oficială asupra situației de la Petru Vodă și, mai ales, asupra perspectivelor care se întrevăd, dat fiind că trupul părintelui Calciu odihnește acum pe un pat de scânduri, la căldura unei aeroterme, și i se aduc alături vizitatori care să-l cinstească și să-l sărute ca pe moaște. Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al MMB, ne-a explicat că
”În general, Biserica Ortodoxă nu se grăbește cu canonizarea, acest lucru se întâmplă la multă vreme după trecerea în cele veșnice. Au fost mulți sfinți canonizați după foarte mulți ani. De exemplu, Sf. Ștefan cel Mare a fost târziu canonizat, deși în evlavia poporului exista ca sfânt. Nu e nicio grabă, nu e în duhul Bisericii să grăbească lucrurile atunci când vorbim de canonizare”.
Întrebat dacă, totuși, pe parcursul acestui proces îndelungat, rămășițele n-ar trebui îngropate, măcar până la decizia finală, părintele Sturzu a răspuns clar: ”Ar trebui îngropate. Bine, acum, depinde, de la caz la caz”.
Strict în cazul trupului părintelui Calciu Dumitreasa, părintele Constantin Sturzu a fost limpede: ”Cum n-a fost îngropat la loc?! Știam că a fost îngropat”.
După ce i-am spus părintelui ce știm noi – că trupului părintelui Calciu nu numai că n-a fost pus înapoi în țărnă, ci este ținut în chilia părintelui Iustin și este arătat tuturor pelerinilor care ajung la Petru Vodă, pentru ca aceștia să se închine la el ca la sfinte moaște -, pr. Constantin Sturzu a cerut un răgaz. A revenit apoi, la scurt timp:
”Într-adevăr, lucrurile stau așa cum le-ați spus dvs. Am înțeles că la nivelul Mitropoliei se știe acest lucru. Ce pot eu să vă spun este că în acest moment lucrurile se analizează din mai multe puncte de vedere. Și legale, și canonice, chiar testamentare, pentru că părintele Calciu a lăsat clar că nu vrea să fie dezgropat, iar asta va cântări foarte mult în analiză. Avem încredere și în maturitatea obștii și credem că lucrurile se vor așeza într-un firesc al lor. În câteva zile, nu mai mult”.
* ”Prigoane, pușcării, lagăre, temnițe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut și noi. Nu mai sunt atât de grozave. Dar prin ce veți trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii până azi” – Părintele Iustin.
* Îndemn la cumpătare
În fața poziției încă ambigue a oficialilor Bisericii Ortodoxe și a determinării părintelui Teodot, ne vedem obligați să facem acest îndemn la cumpătare. Departe de noi gândul de a ne îndoi de harul părintelui Calciu. Ba, dimpotrivă, Bunul Dumnezeu să-l răsplătească pentru toate eforturile făcute în slujba Mântuitorului Iisus Hristos, după cât de mult a iubit și a slujit România, Biserica Creștină Ortodoxă și creația lui Dumnezeu!
Trebuie totuși să ținem cont de chiar testamentul său, de faptul că a murit în țară străină și a fost primenit după obiceiuri străine, pentru un transport care a durat 2 săptămâni. Părintele Teodot spunea că, atunci când l-au dezgropat, părintele Calciu era ”până la brâu într-un sac de nylon și tot ce era în sac s-a păstrat, în ciuda umezelii din jur”. Din cauza umezelii a pus el aeroterma. Un preot din Bacău, venit să vadă cu ochii lui realitatea, a exclamat: ”Bine, părinte, dar dacă sunt sfinte moaște n-au nevoie să fie uscate cu aeroterma!”
Există un lucru care ar trebui să ne facă și mai cumpătați: un martir al luptei anticomuniste, umilit, bătut, batjocorit în închisori, are, de aproape o lună de zile, trupul deshumat și expus agresiunilor de oriunde și de tot felul. Ori tocmai asta a cerut să nu i se facă.
Întrebarea e qui prodest?
Ultima oră: Ieri, miercuri, 11 decembrie, părintele Constantin Sturzu de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei ne-a declarat, pe la prânz, că ”Suntem în aceeași etapă, dar lucrurile urmează să se rezolve, nu mai durează mult”. Tot cam pe atunci, dinspre Petru Vodă a venit și vestea că părintele Calciu Dumitreasa a fost reînhumat, iar călugării care l-au tulburat în odihna sa au fost trimiși spre alte locuri.
* ”În testamentul părintelui scrie că dacă va fi dezgropat și găsit întreg, să fie îngropat nu știu unde, iar cei care îl îngroapă să fie «legați», așa încât să nu știe nimeni niciodată unde a fost pus. Asta e smerenia lui, noi nu putem să facem așa ceva ad-literam. Noi trebuie să înțelegem în duh testamentul” – interpretarea lui Teodot a testamentului părintelui Calciu.
Moaștele sfinților și puterea lor
În 2006, într-un interviu acordat Formula As, părintele Calciu Dumitreasa atingea tocmai subiectul moaștelor.”Moaștele sunt corpuri neputrezite ale sfinților. Aici e o întreagă teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu înzestrează cu un anumit dar, chiar și după moarte, persoanele care au o viață spirituală înaltă. Dar nu insist în privința aceasta. Vreau doar să spun că există o relație strânsă între sufletul sfântului și moaștele pe care le venerăm. Este bine să le cinstim. Neîndoios că această sete de venerație a moaștelor ține și de o anumită relație care se stabilește între credinciosul care se roagă sfântului și sfântul respectiv. Sunt convins că fiecare credincios își dă seama că nu moaștele în sine aduc vindecări, sau consolări, ori scăpări de necazuri, ci sfântul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate să opereze prin acele particele de moaște. Dacă există persoane care cred că moaștele fac bine, nu Dumnezeu Însuși, înseamnă că au căzut într-un exces, foarte aproape de idolatrie. (…) Am constatat că, indiferent dacă ești credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. În Occident, vrăjitoarele și ghicitoarele sunt la mare căutare. Este o rătăcire pentru noi, oamenii, născocită de diavol, pentru a satisface setea noastră de miracol. Probabil că și aici, în țară, sunt oameni care merg la moaște, dar și la vrăjitoare. Este un amestec neîngăduit. (…)
Oamenii cred că la sărbători puterea sfântului crește. Și cred că au dreptate. Important este însă ca oamenii să nu-și facă idol. Să nu uite că dincolo de moaște este Sfântul și, mai ales, este Dumnezeu, care îi dă putere sfântului și care face ca minunea să se realizeze. Se știe că acolo unde credința se bazează exclusiv pe minuni, nu este credință tare.
– Cum realizăm că suntem dinaintea unor moaște?
– Moaștele sunt consacrate de Biserică, asta e garanția. Vindecările sau întoarcerea la credință sunt consecințe ale acestui fapt, că moaștele sunt consacrate de Biserică. (…) Sunt moaște dacă sunt împlinite toate canoanele și fac minuni. Însă constatarea Bisericii este importantă și ea vine prudentă, după ce se verifică toate semnele. Nu e rău că se întâmplă astfel.
– Nu există pericolul să se facă un comerț cu moaște?
– Ei, și sfinții sunt supuși unui risc, unor obiceiuri ale noastre… (zâmbește). Eu mă gândesc că poate sfântul s-a rugat la Dumnezeu să ajungă, chiar și cumpărat pe bucățele, în anumite locuri unde oamenii au mai multă nevoie de el. (…) Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaște. Nu toți sfinții devin moaște. Dumnezeu lucrează prin diverse haruri pe care le pune în anumiți oameni. Moaștele sunt numai un fel de manifestare a divinității. (…) Creștinul nu trebuie să se limiteze la rugăciunea dinaintea moaștelor ori chiar la rugăciunea către sfântul invocat. Creștinul să fie conștient că Dumnezeu Însuși lucrează prin sfinți și răspunde rugăciunilor făcute la icoane sau la moaște. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adânc credincioși, dar nu au o bază a înțelegerii lui Dumnezeu. (sursa: Formula As)
Dana OSTAHIE
Valentin BĂLĂNESCU
Publicat la 12 Dec 2013
Mesagerul de Neamt via Ziaristi Online
Coborârea la iad a Mântuitorului, spune acatistul – cu sufletul şi dumnezeirea. Cu sufletul imediat după ce a închis ochii pe cruce sau după coborârea în mormânt?
