Cuvânt și iubire

„Dacă banul pentru dumneavoastră este speranţa de independenţă, nu va fi niciodată el. Singura siguranţă pe care un om o va avea în această lume este o rezervă de cunoştinţe, experienţa şi capacitatea.”

Henry Ford

Cu mii de ani în urmă, în așa numită Epoca de piatră, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul. Metalele încă nu fuseseră descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatră, de unde și-a luat denumirea epoca respectivă. Femeile şi bărbaţii din acea Epocă nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent, dar făceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învăţat să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi fierul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Schimbai ceva pentru o anumită cantitate de metal, iar ulterior, puteai să folosești părți din metal pentru a-ți plăti dările. Era o posibilitate de schimb, de măsură a valorii.

   Primele monede, convenabile prin faptul că puteau fi repede manevrate – numărare în loc de cântărire –, au apărut în Asia Mică, în sec. VII î. H., dintr-un aliaj de aur și argint, iar Grecii antici au preluat rapid conceptul și au început să fabrice monede de argint şi de bronz, mai târziu numai din metale prețioase argint și aur, ele prezentând încredere şi devenind un „mijloc de schimb” eficient. Se foloseau totuși și metale neprețioase, cuprul și aliajele sale (cuprul cu staniu denumit bronz și cupru cu zincul denumit alamă), care aveau o valoare mai mică, necesară tranzacțiilor comerciale zilnice. Banii, deci au apărut ca o necesitate a practicării comerțului, ei reprezentând valoarea muncii.

   Cuvântul „monedă” provine de la primul loc unde se producea fabricarea lor în Roma Antică, numit „Templul Iunonei Moneta”. Mai târziu s-au deschis și alte monetării şi monedele romane au fost acceptate pentru schimburi în toată Europa, din Insulele Britanice până în Turcia. Când Imperiul Roman a început să se destrame și au apărut naţiunile în Europa, fiecare ţară a preluat și menţinut controlul asupra propriului sistem monetar.

  Până nu demult banii existau exclusiv sub forma monedelor – bani metalici –, o monedă conţinând o cantitate exactă de metal, precum aur sau argint, cu valoare cunoscută. Pe măsură ce comerţul s-a intensificat și era nevoie de tot mai mulţi bani ca mediu de schimb, băncile şi guvernele au început să emită bancnote – bani de hârtie – cu valoare nominală mai mare. Bancnotele nu conţin valoarea pe care o reprezintă, dar, emitentul unei bancnote garantează valoarea acesteia.

   De fapt banii în sine sunt aproape nimic, o hârtie inscripţionată dar care reprezintă un acord de încredere între stat şi cetăţenii lui, între agenţii economici externi şi cei interni, între ţările care colaborează economic la toate nivelurile, iar statul garantează bancnotele ca fiind purtătoare ale muncii pe întreg teritoriul ţării şi nu numai. Banii folosiţi în comerţ au o valoare clară, recunoscută de toată lumea, sau mai bine spus: „Banul vorbeşte în limba înţeleasă de toate naţiunile”.

   Aceasta fiind pe scurt istoria banilor, să vedem ce a ajuns să reprezinte banii în zilele noastre. Și fiindcă ne găsim în pragul Sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, ne dăm seama, mai bine ca oricând, că fără bani nu se poate trăi, nu se poate intra și ieși din această perioadă. Dacă pofta sexuală și cea a mâncării este intermitentă, pofta banului a devenit permanentă. Trăim într-o societate unde banii sunt la mare valoare, de fapt trăim într-o lume unde banii dau valoarea oricărui lucru. În societatea noastră pluteşte ideea că banii deschid orice uşă şi pot cumpăra totul, că banul ar fi un pașaport pentru lumea bunăstării și a fericirii. Iubirea de bani a luat amploare, a devenit „drogul” societății în care trăim și nu ne dăm seama că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.

  Vedem cu ochii noștri și auzim cu urechile noastre atâtea cazuri în care banii nu aduc fericirea. Unii se exprimă cinic: „Banii n-aduc fericirea, ci numărul lor!” Cineva chiar a glumit pe socoteala acestei maxime, dându-și cu părerea: „Cine a spus că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu a ştiut unde să meargă să facă cumpărături!?”

   Sigur că se poate glosa îndelung pe tema banilor care pot dezvolta pe lângă rarele calități întâlnite la oameni – de recompensă dreaptă pentru o muncă depusă, de cadouri pentru membrii familiei sau pentru prieteni la anumite ocazii, diferite acte de caritate – și cele mai urâte trăsături ale caracterului precum lăcomia, egoismul, parvenitismul, înșelăciunea, minciuna, furtul etc. Cu banii obținuți prin efort și muncă poți să-ți cumperi o casă, dar nu poți să-ți faci cu ei un cămin fericit, poți să-ți cumperi o mașină pentru a fi de folos timpului tău, dar nu poți avea siguranța vieții cu ea, poți să-ți cumperi medicamentele cele mai scumpe, dar nu și sănătatea, poți cumpăra haine scumpe, mobilă frumoasă, dar nu poți împodobi casa sufletului, poți aduce la masa ta sute de oameni, dar nu și prietenii adevărați, poți să faci tranzacții cu oameni, dar nu poți avea totodată respectul și mulțumirea lor, ș. a. m. d. Se întâmplă foarte des ca omul cu bani mulți să nu mai gândească normal, gândirea să-i fie pervertită și în acest caz, după spusele lui R. W. Emerson, omul „este mai atent la banii lui decât la principiile sale”; conștiința este învăluită și acel „tribunal al omului” de care vorbea Kant, cu adevărat omul nu-l mai simte.

   Și totuși astăzi, oamenii consideră că banii sunt foarte importanți! Încetul cu încetul s-a împământenit ideea că „banul, pilele și relațiile” te fac om, îți asigură succesul în viață, te fac fericit și politicienii de vârf cultivă, pe ascuns de cele mai multe ori, acest mijloc de îmbogățire. Aproape nimeni nu mai face nici un gest – intervenție (pilă) – fără să fie răsplătit cu bani, ceea ce nu corespunde cu firea românului – miloasă, ajutătoare, generoasă, corectă. Și în lipsa unor legi clare și morale care să pună stavilă acestui comportament, s-a ajuns la fenomenul corupției – abatere de la moralitate, de la cinste, la depravarea propriului eu. S-a ivit un apetit deosebit pentru a da și a lua, așa zisa șpagă. Fenomenul corupției avea și are și astăzi multe aspecte, de la „banii în plic”, trafic de influență, primirea de bunuri necuvenite, la devalizarea de bănci şi comisioane tulburătoare. El se întâlnește la multe niveluri și ceea ce este revoltător, este „acoperirea” furtului; cei corupți se acoperă unii pe alții, conducătorii ascund „petele negre” ale societății și inegalitățile grave ivite prin fenomenul corupției. Ori, în democrație așa ceva nu este permis, conducerea politică din democrație trebuie să respecte anumite reguli și principii de bază sănătoase ale societății, cerințele morale adresându-se „tuturor oamenilor, în orice moment și în orice condiții” ale vieții.

   Unii spun pe drept că degeaba ai bani dacă nu ai şi relaţii, fiindcă atunci nu prea știi sau nu prea poți să faci ceva cu ei. De multe ori ca să rezolvi o problemă nu-ţi sunt de ajuns banii, ci ai nevoie de o persoană sau de un grup de persoane cu putere de decizie care te-ar putea ajuta. Şi când zic asta nu mă gândesc la a face ceva ilegal sau la afaceri urâte, ci mă gândesc la lucruri simple care se pot ivi în viața oricui. Contează însă legalitatea și felul relațiilor. Când se plănuiesc afacerile urâte, acestea adună oamenii de calitate sufletească inferioară, se formează acele așa zise „clanuri” (părți mici ale societății uniți de interese comune), sau organizații criminale cu activitate infracțională, în scopul obținerii de venituri ilicite și care distrug valoarea societății construită cu mari eforturi. O metodă practicată intens în zilele noastre este împrumutul sumelor mari de bani care creează adevărate „imperii” ale datoriilor și al numărului de datornici. Oamenii harnici care recurg la împrumuturi (e dreptul lor!), prin muncă reușesc să se achite onorabil de datorii, oamenii profitori, leneși și păgubitori, dezechilibrează societatea prin aceste datorii, prin nemuncă și necinste. Repercusiunile sunt de ordin economic și politic ale țării respective.

   Toţi se gândesc la bani și la bunurile materiale, aleargă să obțină bani și să aibă cât mai multe bunuri. Este normal să muncești, este normal să vrei să câștigi bani, este normal să nu dorești a fi sărac, ci bogat, dar este cu totul altceva să ajungi să fii sclavul banului și el să fie stăpânul tău. Biblia ne învață că „nu este greşit să fii bogat, dar este greşit să iubeşti banii”, adică să fii împătimit de ei, căci drumul Răului pe cât este de atrăgător, pe atât este de amăgitor și distrugător! Goana după îmbogățire este într-atât de seducătoare, încât noblețea și omenia dispar. Confucius care a trăit într-o perioadă când țara sa se afla într-o stare de declin social și moral, spunea: ,,Virtutea omeniei este mai folositoare oamenilor decât apa și focul; am văzut oameni care au murit pentru că au pășit în apă și în foc; însă nu am văzut niciodată murind pentru că au pășit pe calea omeniei”.

  Uităm că nu luăm cu noi la plecare, nici banii, nici bunurile dobândite cu ei și o dată plecați, nu ne mai întoarcem la ele. Ce frumos ne grăiește Biblia!: „Nu vă strângeți comori pe pământ unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă și nici nu le fură…” (Matei cap.6,19-21).

   Nu atât banii sunt problema, ci relaţia defectuoasă din viața noastră cu legile morale, cu Divinitatea, spre a înțelege bine rostul banilor, rostul vieții și a nu uita de comorile necesare sufletului nostru, pentru ca viața noastră să aibă valoare, prin acțiunile, faptele din timpul dăruit fiecăruia.

   Să ne amintim de frumoasa imagine invocată de Immanuel Kant: „cerul înstelat” – creația lui Dumnezeu (perfecțiunea) – și „legea morală” – conținutul sublim al creației – care definesc, adică ar trebui să definească, frumusețea vieții noastre.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Convorbiri – Vavila Popovici

“S-a dus şi anul acesta. Tragem linie şi socotim, retrospectiv, realizările şi eşecurile zilelor scurse din clepsidră. Din decembrie 1989 şi până în decembrie actual, conducătorii naţiunii au ţinut-o numai în „Panem et circenes”– după cum glăsuia Juvenal în satirele sale. Mai pe româneşte spus, ca să înţelegem ce înseamnă democraţia capitalistă, poporului român i s-a aplicat pe toate căile „doctrina şocului”. În urmă cu vreo şapte ani, pe vremea guvernării Tăriceanu, scriam un articol al cărui titlu mi-a fost inspirat de creaţia corifeului Şcolii Ardelene, Ioan Budai Deleanu. Se numea „Ţiganiada”. Pe atunci nu-mi închipuiam însă că dialogul purtat „la uşa cortului” între pupitrele de comandă de la Cotroceni, Casa Poporului şi Palatul Victoria, de către „aleşii neamului” se se va instaura ca regulă de bază a administraţiilor ce s-au succedat. Dacă ar fi posibilă o teleportare în timpul lui decembrie 1989, am constata că spectacolele groteşti de atunci calcă pe urmele lui Goya ori pe ale lui Vincent Van Gogh. Deşi diferenţa este enormă, aş fi tentat să cred că protagoniştii „Ţiganiadei” contemporane au călcat peste petele de vopsea, căzute pe caldarâmul decembrist din penelul ipotetic al celor doi artişti, înzestrându-i pe cei din urmă, nu cu postura de discipoli ai maeştrilor artei plastice, ci cu profilul caricaturilor machiavelice de slugi ale globalismului agresiv şi demolator. Mistificările pe care au neobrăzarea să ni le prezinte, chiar şi azi – drept reforme profitabile şi contractele încheiate cu fel de fel de „parteneri strategici” ,- pot fi comparate, mai degrabă, cu picturile naive de pe „simezele” de la Săpânţa, decât cu inegalabila fresc[ din Capela Sixtină, operă a lui Michelangelo Buonarroti.

Excepţii există… dar, cu câteva flori nu se face „primăvară”!

Eu ştiu că, prin tradiţie, românul (spre diferenţă de american, spre exemplu, pentru că tot îi copiem de-a-n-boulea), atunci când îşi vede adversarul sau inamicul căzut la pământ, se opreşte, nu mai loveşte cu picioarele trupul învinsului, cum se întâmplă în filmele comerciale de proastă factură. Ceauşeştii nu au fost nişte sfinţi. Ar fi absurd să susţină cineva asemenea bazaconie! I-am „înjurat” destul la vremea cât trăiau şi puţin a lipsit să nu o păţesc pentru slobozeniile gurii mele. Astăzi, când fac comparaţie… constat cu amărăciune că, pe lângătoate păcatele sale, Nicolae Ceauşescu a fost un mare patriot, mult mai mare decât oricare samsar din gaşca criminalilor-jefuitori sau incompetenţi, căţăraţi după el la pupitrele de comandă ale României. Realitatea istoriei recente a dovedit că el a ţinut cu Ţara, spre diferenţă de trădătorii de Neam, exemplele cele mai evidente şi recente fiind cele ale ex-miniştrilor dovediţi ca sabotori ai economiei naţionale şi tradători de Ţară. Fără exagerare!

Blestemul Crăciunului însângerat ne urmăreşte

„Se pare că Blestemul Crăciunului însângerat ne urmăreşte şi v-aş ruga să ţineţi cont de această (să-i spunem) butadă: toţi cei care le-au succedat Ceauşeştilor după 25 decembrie ’89 au dovedit, în acest nenorocit sfert de veac românesc, că de fapt au fost orice, dar Nu Români, Nu Lideri, Nu Capacităţi!”[1] Trăim într-o „lume a monştrilor”, unde putem îngloba numeroase exemple: de la şefii de stat, la deţinătorii portofoliilor ministeriale, la majoritatea covârşitoare a membrilor celor două cămări ale Parlamentului României şi la guvernatorul „pe viaţă” al B.N.R.. Deşi rarissime, excepţii există… dar, „cu câteva flori nu se face primăvară”! Priviţi, vă rog, cu mai multă atenţie şi detaşare creaţiile „maeştrilor” Ţiganiadei actuale. Poate îmi veţi da dreptate. Sunt tentat să compar „magnificele” realizări din ultima vreme cu la fel de „majestuoasă” şi de prost gust creaţie a „maestrului” Mungiu, para-premiat pentru inepţiile sale cinematografice pe teme politice şi, analizând făcăturile de proastă calitate ale cârpacilor contemporani, întreb: cu ce ne deosebim de dadaiştii lui Trestian Tzara (Samuel Rosenstock), de distrugătorii intelectualităţii şi ai talentelor veritabile de după război? Cu ce se deosebesc chiriaşii de la Cotroceni şi cei ai Palatului Victoria de exponatele simezelor pornografice organizate de Patapievici, la New York, Berlin şi Veneţia, de creaţiile recidivistului nobeliabilul cărtărescian sau ale nobeliatei Herta Müller şi de „palatele” ţigăneşti care au năpădit Ţara?

Suflete mutilate

În cei 24 de ani de „democraţie” capitalistă ne-au fost mutilate până şi sufletele. Încercăm să găsim vinovaţii, dar nu-i căutăm unde trebuie. Acuzăm corbii croncănitori de pe crengile F.M.I.-ului. Deşi ne sar în ochi precum silicoanele la show-urile păcătoase de la TV., ne prefacem că nu vedem apucăturile escrocilor-lustragii din vârful piramidei naţionale. Cu toţii alcătuiesc un cockteil vulgar, hidos, o supă infectă în noroiul căreia se scaldă aceiaşi jefuitori ai bogăţiilor ţării, indiferent de partidele politice cărora le aparţin. Nu este exclus ca, la următoarele „Europarlamentare”, din partea României să candideze chiar Mama Omida, şi, n-ar fi de mirare, să ajungă vicepreşedinte al Parlamentului European, precum astăzi, este „Satana în sutană”, răspopitul episcop imoral şi incitator xenofob.[2] Unde au dispărut valorile autentice ale acestei ţări?

Dacă umblăm puţin la resorturile mahalalei, vom constata că meschinăria ubicuă, benigno-umană se articulează perfect cu hoţia, cu perversiunea şi cu trădarea de Ţară în demersul criminal de a triumfa – malign – deasupra bunului simţ, deasupra noastră, a tuturor. Oare vremea demnităţii a apus? Butoniştii puterii îşi desconspiră, fără să vrea, vieţile lor pline de frustrări, de refulări distructive. Sunt la modă: hoţia, prostia, incultura, ifosele, demenţa, iar dacă nouă, celorl mulţi, „normalul” ni se pare altfel, riscăm trecerea în zona suprarealismului. Trebuie să se poată şi altfel. A venit vremea să vrem să se poată!”

Ion Măldărescu

“Parlamentarii români pot intra în Cartea Recordurilor. Cît ai zice „peşte” au votat bugetul pentru anul viitor! Bugetul, în variantă de noapte! Primul buget al secolului, adoptat de dimineaţă pînă la miezul nopţii, s-a împiedicat de nemulţumirea preşedintelui, care a ameninţat că-l va trimite retur. Pînă şi bugetul a ajuns motiv de ciorovăială, ca la uşa cortului. Un gen de ping-pong la nivel înalt, deosebit de nociv pentru naţiunea română. Dacă preşedintele a respins acordul cu F.M.I., înseamnă că s-a trezit sau s-a deşteptat şi va lua măsuri concrete: va naţionalizeze resursele, îi va îndepărta din guvern pe miniştrii puşcăriabili şi foşti puşcăriaşi; va scăpa de parlamentarii şi deputaţii cu dosare penale, başca de cei cu puşcărie la activ. Apoi va face o sfeştanie, astfel ca fenomenele „paranormale”, care au făcut să dispară economia ţării în buzunarele lor şi ale acoliţilor străini, să fie anihilate. Va face viaţa cetăţenilor mai bună, va mări salariile şi pensiile tăiate de premierul de buzunar, va cere tuturor corupţilor să înapoieze mita şi averile dobîndite ilicit, va cere înapoi tot ce s-a privatizat fraudulos, va cere şi ieşirea din U.E. E destul loc sub soarele României, deşi tot mai mulţi sus-puşi se aşează la umbră cu căţel, purcel şi toată căpătuiala adunată de pe spinarea poporului, timp de 24 de ani. Greu de crezut! Cîte n-a mai spus preşedintele că va face şi a „uitat” a doua zi după „potop”!

Că Ţara a fost prădată de la vîrf, o dovedeşte topul milionarilor-miliardari, care include şi un celebru trădător, cîndva purtător de coroană, dar şi recentele condamnări cu închisoarea ale lui Codruț Sereș, fost ministru al Economiei, care a primit cadou şase ani de închisoare, şi Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor, cadorisit şi el cu cinci ani de închisoare, ambii cu executare, în Dosarul privatizărilor strategice. Conform statisticilor, sîntem Ţara cu cei mai mulţi miniştri şi guvernanţi ascunşi după gratii. Pînă aici totul ar fi clar. Dacă sînţeţi cu adevărat patriot, domnule Preşedinte, invitaţi-l afară din casă pe Tom Holst, managerul Chevron, care în urma protestelor din toamnă, a anunţat oficial că explorarea gazelor de şist de la Pungeşti se suspendă pînă obţine aprobarea populaţiei. Ce măsuri ia statul român, guvernul şi dumneavoastră, domnule Preşedinte, cu primarul din zonă, care, potrivit plîngerilor scrise ale protestatarilor către D.N.A, şi-ar fi însuşit terenul cu pricina? Ce să însemne asta? Că guvernanţii lucrează pentru popor? Nu! Sînt preacuvioase slugi ale străinilor jefuitori.

După cum se poate observa, nici premierul nici preşedintele n-au timp să se plictisească. Meciul lor a intrat în prelungire. Deşi tradiţia creştină spune că în post trebuie să fii evlavios şi să ierţi, pe micile ecrane, românul, ţinut între subzistenţă şi supravieţuire, aude tot felul de ameninţări de „cartier” şi sofisme elucubrante, prin care „onorabilii” îşi apără obsesiile şi orgoliile păgubitoare pentru naţiune. Nu vedeţi că şmecheriile înalte sînt păstrate în sertarele puterii o vreme, ca mai apoi să se ajungă la un schimb de prizonieri, după caz? Politica noastră e în delir total. Vine Sfîntul Crăciun, iar ei, în loc să-şi spele feţele de păcate, conform tradiţiei creştine, şi să bea apă sfinţită dimineaţa, sînt gata să nege pînă şi faptul că apa e alcătuită din două molecule de hidrogen şi una de oxigen, doar ca să-şi demonstreze unul altuia aberaţiile. N-ar fi de mirare! Prin anii ’90, un ciobănaş-ministru, întrebat de către un reporter dacă ştie că apa Bucureştiului conţine hidrogen, el a răspuns senin: „Opoziţia e de vină!” Din păcate astfel de indivizi ne conduc, ajutaţi de votul nostru, de soft şi de tastatură. Ei, elita naţiunii, sînt gata să nege chiar şi faptul că „marele” şi recidivistul nobeliabil Cărtărel înjură şi spurcă tot ce-i românesc în textele sale, deşi e publicat şi tradus în cam toată lumea, iar cărţile tipărite pe banii naţiunii mucegăiesc în lăzile I.C.R.-ului.

Să nu uităm că, prin credinţă şi tradiţie creştină ne-am păstrat fiinţa naţională. Tradiţia se încadrează în rîndul valorilor şi trebuie păstrată ca atare. Iar respectul pentru adevăratele valori tradiţionale, măcar în această perioadă din an, foarte aşteptată, ar trebui să fie şi pentru ei un sentiment manifest. Însă, efortul clasei noastre politice, care a vopsit comunismul în capitalism barbar, se oglindeşte în nivelul de trai al românilor. Pentru guvernul de la Bucureşti, viaţa cetăţeanului de rînd, muncit pînă la epuizare, plătit extrem prost, şi stors de bani prin biruri şi taxe, nu valorează nici cît o ceapă degerată. Aşa că, eu nu primesc, nu pentru că nu pot, ci pentru că nu vreau, această spoială măcinată pînă la măduvă de corupţie, prin care ei încearcă, mandat după mandat, să convingă naţiunea că Pămîntul nu e rotund, ci, în colţuri. Să mai luăm un exemplu recent: aprobarea obţinută de Chevron prin eludarea unor legi, a unor principii de drept, a unor drepturi constituţionale. Ceea ce face guvernul şi Chevron e similar acţiunii unui piroman, care vrea să dea drumul la gaz în apartamentul lui şi să aprindă un chibrit, fără să ţină cont că, fapta lui va distruge întregul bloc şi va pune în pericol vieţile oamenilor. În rîndul clasei politice nici măcar nu sînt politicieni, ci mercenari plătiţi de „agenturili străine”. Lor nu le pasă de ideologii şi platforme, nu merg în Parlament să ajute Naţiunea Română, ci să se ajute între ei. Duşmăniile publice fac parte din rol, în culise se bat pe umăr şi ne rîd în nas.

De 24 de ani, aceleaşi feţe se perindă la putere, cînd în opoziţie, cînd pe metereze. Şi-au împărţit între ei funcţiile şi posturile bine plătite, iar cînd e vorba de popor, îşi pierd faţa umană. Sînt prea dezumanizaţi, ca să priceapă realele probleme ale cetăţenilor, care alergă amăgiţi, ca şoriceii, după firimituri, pe o bandă rulantă, fără să înţeleagă că nu firimiturile sînt problema, ci banda care îi duce cu rapiditate în hău. Guvernele postdecembriste n-au aparţinut cetăţenilor, ci potentaţilor vremii sau grupurilor economico-financiare, care i-au tratat ca pe nişte entităţi inferioare. Alegerile au fost întotdeauna nişte mascarade, o parte a mass-media s-a vîndut cui dă mai mult, adică, diavolului, justiţia dansează cum i se cîntă, sindicatele, amanetate şi ele, nu-i mai apără pe salariaţi, iar noi votăm „catindaţii” după numărul micilor şi sarmalelor electorale, ca apoi să ne arunce la gunoi demnitatea şi dreptul la o existenţă decentă. Orice purtător de mapă, instalat prin imbecilul algoritm politic într-un scaun important, uită pentru ce a fost pus acolo, îşi pierde uzul raţiunii la văzul banilor şi, îndrăgostit pe loc de cîştigul personal, e dispus să calce şi pe cadavre. Au pierdut aproape de tot contactul cu realitatea, se mint chiar şi pe ei înşişi că îşi fac datoria, însă un psihiatru ar pune un diagnostic sumbru: evidente cazuri clinice de dedublare a personalităţii.”

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

“Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, caci in aceasta se implica marturisirea ca Cel ce S-a nascut din ea nu e o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a nascut din ea, dupa firea Sa omeneasca. Niciodata nu se naste o fire, ci un ipostas, care in ordinea omeneasca este o persoana, daca firea nu vine la subzistenta reala decat ca persoana. Persoana care Se naste din Fecioara Maria este identica cu Persoana Cuvantului dumnezeiesc, Care prin intrupare Se face si persoana firii omenesti. Leontiu de Bizant foloseste un alt argument pentru unitatea Persoanei care Se naste din Fecioara Maria, deci pentru faptul ca aceasta Persoana este Dumnezeu-Cuvantul: unicitatea Persoanei manifestata in toata multiplicitatea actelor Ei, in orice amanunt al manifestarilor Ei. “Corespunzator dominarii partii dumnezeiesti si urmand cu evlavie Sfintei Scripturi, numim Dumnezeu pe intregul Hristos, mai ales pentru ca trasatura cea mai proprie a lui Dumnezeu o observam in El intreg, si nu numai intr-o parte. Aceasta este nepatimirea. Pe langa aceea,toata fapta vrednica de Dumnezeu o cunoastem in El intreg.”

Din Fecioara Maria Se naste deci Fiul lui Dumnezeu insusi, ca persoana a firii omenesti. A respinge calitatea aceasta a Fecioarei Maria inseamna a respinge intruparea Fiului lui Dumnezeu, a contesta ca Fiul lui Dumnezeu insusi S-a facut om, a nega ca Iisus Hristos este Insusi Fiul lui Dumnezeu cel intrupat pentru un dialog etern cu noi, facandu-Se in acest scop si persoana omeneasca. A nega ca Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu inseamna a nega ca Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiul ei, deci Fiul omului. De ce a pus Iisus Hristos atata accent pe numirea Sa de Fiul omului? Daca era numai om, aceasta era de la sine inteles. El a insistat sa Se numeasca Fiul omului, pentru a arata ca, desi e Dumnezeu, S-a facut cu adevarat Fiul omului El Insusi. Numai intrucat Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiul Fecioarei, El S-a facut Fiul omului si Fratele oamenilor si prin aceasta i-a facut pe oameni fii ai lui Dumnezeu, prin har. Numai asa Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a impartasit de patimirile noastre si de moartea noastra si prin aceasta le-a biruit. Numai asa a indumnezeit firea omeneasca.

De aceea Sfantul Chiril din Alexandria a unit lupta impotriva lui Nestorie pentru o unica persoana in Hristos cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Nascatoare de Dumnezeu, precum acela intarea teoria lui despre cele doua persoane, cu negarea acestui atribut pe seama Sfintei Fecioare, recunoscandu-i numai numele de Nascatoare de om sau de Hristos.

Urmand Sfantului Chiril, Leontiu de Bizant a luptat de asemenea impotriva nestorienilor pentru calitatea de Nascatoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria. Dar inca inainte de Sfantul Chiril, Sfantul Grigorie de Nazianz spunea: “Daca cineva nu crede ca Sfanta Maria este Nascatoare de Dumnezeu, e despartit de Dumnezeu.” Dupa el, de aceasta depinde mantuirea noastra.

Daca Fiul lui Dumnezeu a dat la inceput existenta omului, adresandu-i-Se ca unui alter-ego al subiectului Sau, acum Se face El insusi un astfel de subiect; dar aceasta nu inseamna ca inceteaza de a fi El Insusi si subiectul creator. El vrea sa treaca in dialogul cu oamenii de la pozitia de partener din afara ordinii lor, in ordinea lor. In scopul acesta El nu Se mai poate folosi de persoanele umane care se nasc unele din altele. El Isi produce Siesi din Fecioara Maria o natura omeneasca proprie, ca subiect uman. El Insusi Se naste ca om. Acesta e nu numai un act nou, ci si un inceput cu totul nou, care se produce in istoria umanitatii.

Acest inceput nou nu se putea produce din initiativa umana, ci din cea dumnezeiasca. Un alt subiect uman, nascut pe cale obisnuita din barbat si femeie, n-ar fi implinit planul Fiului lui Dumnezeu de a Se face El Insusi subiect uman in dialogul cu oamenii, fara a inceta sa ramana in acelasi timp Fiul lui Dumnezeu. O nastere, din autonomia umana, adica printr-o pereche umana, suficienta pentru a aduce la existenta o alta persoana umana din puterile imanente omenesti, n-ar fi introdus in sirul persoanelor umane o persoana care sa fie in acelasi timp o persoana dumnezeiasca. Nasterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara a tinut seama de neputinta imanentei umane de a se mantui prin ea insasi, de a sparge in sus orizontul inchis al umanului supus repetitiei si mortii, de a incadra pe toti cei ce se nasc din Hristos dupa har in sirul celor “nascuti” din Dumnezeu.

Din acest punct de vedere nasterea lui Dumnezeu-Cuvantul ca om este o nastere unica, neavand nimic din nasterea celorlalti oameni. “Nici prima Lui nastere “din Tatal”, nici a doua nu a avut ceva comun cu a altcuiva.” Ea nu e o nastere din necesitatea firii, ci din bunavoirea lui Dumnezeu. Se naste subiectul divin liber si ca om, nu e nascut un om din randuiala naturii. De altfel, chiar persoana umana nu e numai nascuta ca un obiect, ci se si naste, sau se naste propriu-zis ca subiect, avand din prima clipa acest rol activ in formarea naturii sale, in formarea sa ca om. Propriu-zis subiectul uman isi are explicatia aparitiei ca suport al naturii sale umane, sau natura umana isi are explicarea aparitiei cu suportul ei in ea insasi, in suportul sau in ipostasul mai adanc al Cuvantului dumnezeiesc, ca al carui chip si partener de dialog se constituie din prima clipa, la chemarea lui Dumnezeu Cuvantul. Dar in Hristos, Cuvantul Insusi Se face nemijlocit ipostasul naturii umane. In Hristos El Se cheama pe Sine Insusi in existenta ca om. Ipostasul mai adanc al ipostasurilor umane se face de asta data in mod nemijlocit ipostasul naturii Sale umane. In felul acesta nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om depaseste si mai mult posibilitatile firii. Faptul acestei nasteri minunate nu e un fapt de natura, ci un fapt al coplesirii naturii de catre Duhul dumnezeiesc, intr-un mod cu mult mai deplin decat in nasterea celorlalti oameni. De aceea in Evanghelii si in Simbolurile de credinta ale Bisericii primare se atribuie un rol decisiv Duhului Sfant in zamislirea si nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om. Omul se constituie in mod deplin inca de la inceputul existentei sale prin suflarea de viata a lui Dumnezeu, adica prin Duhul Sfant. Cu atat mai mult Se constituie acum Cuvantul lui Dumnezeu ca om prin impreuna-lucrarea Duhului Sfant. Prin lucrarea Duhului Sfant omul se constituie ca subiect, prin care se afirma spiritul, ca un factor superior fata de natura, deci nu ca obiect; prin lucrarea Duhului Sfant omul e chemat la un dialog cu Logosul. In Hristos omul afla implinirea suprema in identitatea sa, ca subiect, cu Logosul, ca subiect divin, prin prezenta Duhului Insusi ca persoana.

Sfintii Parinti observa ca daca la inceput Dumnezeu a putut lua El Insusi numai din Adam un alt subiect uman, de ce n-ar fi putut lua acum numai dintr-o femeie, El insusi, nu un subiect uman, ci numai o natura umana pentru Sine ca subiect? Dar daca atunci a luat intr-o clipa un subiect uman din Adam – caci omului ii trebuia de la inceput un partener de dialog -, acum Dumnezeu Cuvantul parcurge intregul proces de formare a naturii Sale, de formare a Sa ca om, ca un nou partener de dialog al omului, pentru a parcurge de la inceput intregul drum al omului, cu exceptia initiativei umane a nasterii, care n-ar fi putut forma decat un alt subiect uman din sirul imanent uman. Sfantul Maxim Marturisitorul observa ca prin acest mod nou de nastere, nu numai Dumnezeu accepta o temporalitate, care nu contrazice eternitatea Sa, ci si natura umana e restabilita in starea sa originara, fiind coplesita de Duhul dumnezeiesc prin fortificarea spiritului uman. Caci Hristos ca om vine la existenta, asemenea lui Adam, printr-un act de creatie dumnezeiasca, deci nepatat de pacatul voluptatii. Dar pe de alta parte, Hristos ramane in continuitate si cu succesorii lui Adam veniti la existenta prin nasterea naturala.”

Parintele Dumitru Staniloae

“Am vrut sa-i cant un imn Doamnei Aspazia, astazi, de ziua dansei, la implinirea frumoasei varste de 90 de ani. Dar au facut-o altii, poate mai bine, asa ca ma bucur sa reproduc si sa fac trimitere catre materialele pline de substanta publicate pe Marturisitorii:

“Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:

“- Doamne! Nu mă lăsa!”

Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.

Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei.” – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”

Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România” (si un material video in final). La Multi Ani, Maica Aspazia!”

Integral la MARTURISITORII. Doamna Aspazia Oţel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”. La Multi Ani, la împlinirea vârstei de 90 de ani!

Sursa:   http://roncea.ro/2013/12/09/doamna-aspazia-otel-petrescu-implineste-astazi-90-de-ani-un-interviu-tulburator-miscarea-legionara-este-biruitoare-in-spiritul-hristic-la-multi-ani-maica-aspazia/

       Pom de Crăciun

                               de Radu Gyr

Cu îngerii ce se-ndurau să vină
Veneau smochine din Ierusalim,
Iar noi pândeam, prosteşte şi sublim,
Pe Moş-Crăciun la geamuri de hermină.

Şi când plângea în cer un heruvim,
Cădeau în brad mari lacrimi de lumină,
Creştea din fiecare-o mandarină
Şi ne dădea azur să mirosim.

Ce gravi stau astăzi numai pe morminte
Serafi de piatră, orbi şi fără grai.
În sănii nu mai vin ca mai-nainte

Nici Moş-Crăciun, nici sfântul Neculai,
Iar noi am pus prin cetini oseminte
Şi-am oblonit fereastra către rai.

Motto:
,,Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
Si-L făcea mai înalt şi mai trist.
……………………………….
Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui.”
(Radu Gyr – Cu Iisus în celulă)

Cu Hristos în celulă, de Aspazia Oțel Petrescu, ediția a doua revizuită şi coordonată de Danion Vasile, Editura Meditații, Bucureşti, 2013, ,,promite o vecernie de suflet, în care veţi auzi cum picură lin lumina jertfei neînserate…”

O carte document, de trăire ortodoxa ,,într-un timp învolburat, când o lume debusolată se clătina pe marginea abisului apostazic”.

Am folosit aceste cuvinte ale autoarei pe care le-am savurat citind prefața cărţii. Cuvintele mele ar fi prea sărace în faţa dezvăluirilor cutremurătoare, Aspazia Oțel Petrescu, vorbindu-ne despre un ,,trecut ziditor de suflete” despre acea călătorie statornică ,,spre un ideal sfânt” pe care l-a slujit până la jertfă.

Este şi va rămâne o mărturisitoare a lui Hristos, Cel care i-a trimis îngeri păzitori în celule comuniste. Așa cum bine subliniază editorul, ,,în volumul de faţă sunt ecouri ale acestei mărturisiri”…fiind vorba de femeia creștină, gata să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc…”

Fidelă convingerilor legionare, așa cum au fost majoritatea intelectualilor, din acea perioadă, 14 ani de temniță, cu Hristos în celulă, Aspazia Oțel Petrescu, a știut să-şi păstreze demnitatea şi dragostea pentru neam, credinţa fiind prezentă alături de mărturisitori. Cu toții au fost animaţi de același ideal:  iubirea pentru Hristos, lupta împotriva comunismului, dragostea pentru ţară şi neam.

,,Noi l-am întâlnit (pe Hristos -.n.n.) viu şi adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătăţii şi al terorii de nedescris…”

Pentru Aspazia Oțel Petrescu, temniţa, a fost ,,o onoare aşa cum şi Petre Ţutea o considera”,  toți răspunzând la o chemare a suferinței pentru izbăvirea neamului.

Strigătul i-a fost auzit în toți anii de cumpănă. Rugăciunea i-a salvat viața.

Cuvinte de folos, cuvinte vii…Comunicarea directă, smerită, i-a adus lumina tainică a Celui Preaînalt. Acolo, în răceala zidurilor, a primit mângâiere, mulțumind pentru suferința primită.

Emoționantă evocarea,  aruncării sale în izolatorul 3, o celulă mică cu șobolani… Experiența sa mistică  pare fi desprinsă dintr-o filă de pateric.

,,Doamne nu mă lăsa…”  

Şi strigătul i-a fost auzit…,,în clipa aceea toată realitatea din jurul meu s-a transfigurat. Nu mai era nici lucarna, nici platforma, nici scări care coborau, nici șobolani. Nu mai era nimic. Era o imensitate alba, era o lumină albă, eu eram cuprinsă de aceasta lumină, eu o simțeam concretă, atât de concretă încât eu o credeam materială. Era ca o lumină concretă, materială, o simțeam, mă simţeam cuprinsă în ea…Şi nu era o lumină ca de la soare sau ca de la bec. Era o lumină ireală, o lumină…vibratoare” aducătoare de bucurie, de liniște şi pace.

Cred, sunt convinsă că această izolare în celula trei, nu a fost întâmplătoare  – Sfânta treime mereu prezentă printre fii săi!

Dar asta Nu aveau cum să știe şi să înţeleagă inchizitorii…

Fascinante aceste trăiri povestite cu blândețe şi smerenie. M-aş bucura dacă în timp ar dispărea ,,disprețul nătâng al unora” faţă de mărturisitorii Neamului Românesc. Istoria acestui încercat popor trebuie cunoscută aşa cum a fost, recunoscându-ne valorile, idealurile înaintașilor.

,,Cum să nu iubești neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credința primită de la strămoşi din propria cenușă?”

Nu putem nega sau deforma adevărul. Fără jertfa lor, cum am arata acum ca popor? Ne încăpăţânăm să îi distanțam pe cei care într-o perioadă a vieții lor ne-au arătat calea spre mântuire. Ei l-au cunoscut pe Hristos în celulă!

 ,,Acolo în toiul suferințelor de neîndurat, ni S-a descoperit ca Domn al iubirii şi al îndurării, prieten adevărat, certitudine imediată, naturală şi clară ca lumina zilei”.

Volumul Cu Hristos în celulă se citește cu sufletul. Cuvinte ce zidesc, tainice minuni, îndemn spre desăvârşirea fiecăruia prin credința în Tatăl Ceresc, prin blânda rugăciune.

Aspazia Oțel Petrescu, o truditoare prin Cuvânt în Lumină! O carte scrisa din iubire!

Femeia creştină care a ştiut ,,să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc.”

Mariana Gurza
Timisoara
06. Dec. 2013