Cuvânt și iubire

Aspazia Otel Petrescu s-a nascut în ziua de 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriței, nu departe de Cernăuți, în județul Noua Suliță. A crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti.

Aspazia Oţel Petrescu a venit ca un dar de la Cel de sus, într-o toamnă nostalgică…Despre domnia sa, s-a scris mult și încă se va scrie. Filonul bucovinean ne-a legat încă de la prima convorbire. Caldă, iubitoare și smerită. O viață închinată lui Hristos, Neamului Românesc. Un model de românism incontestabil. La început eram temătoare, copleșită de personalitatea celei care a cunoscut jertfa. Am realizat că,  lumina divina, i-a aratat mereu drumul, a întărit-o, reușind să depășescă toate barierele.

A rămas aceeasi…un ochi de lumină pentru Neamul Românesc. Nu și-a părăsit niciodată crezul. Iubirea, jertfa „te împlineşte şi te face desăvârşit”.

Doamna Aspazia Oţel Petrescu este un Om împlinit, desăvârșită prin mucenicie.

Am simțit puterea credinței. O vibrație ce te poate învălui oriunde te-ai afla. Majoritatea celor care au devenit mărturisitori și au cunoscut temnița, teroarea, au devenit mai puternici în credință. Acolo, în celule, Aspazia Oţel Petrescu și alți martiri ai Neamului Românesc au fost mai aproape de Dumnezeu ! Cu “Iisus în celulă” !

În prag aniversar am simțit nevoia de a-i dărui o îmbrațișare caldă, îmbrăcând-o în vers, așa cum mi-a fost dat…Un gest de iubire, de prețuire, de respect…O lacrimă de dor, rostogolită din “Țara fagilor”…

    Vivat, crescat, floreat, mucenița Neamului Românesc,

                                                                Aspazia Oțel Petrescu!

“De-aş fi vântul cu miresme parfumate …”

ți-aș săruta inima cuprinsă de dor

aș șterge urmele-ți însângerate

lacrimile vărsate pentru popor.

M-aș cuibări ca o copilă

în poala ta sfântă mucenică

și-am depăna filă cu filă

povești din dulcea Bucovina.

“Strigat-am către Tine, Doamne…”

și vom striga mereu iar în Cetate

cinsitindu-ne martirii, prin ale Tale taine

să ai milă, Doamne, să faci dreptate…

Destine frânte, umilința

te-au întărit în vremuri grele

reazăm ți-a fost credința

frații te-au vegheat din stele.

Neamul Românesc ți-a fost casă

Sfinții din cer  prieteni în veșnicie

lupta pentru adevăr, mireasmă

drumul tău, drum spre mucenicie.

Strig catre Tine, Doamne

azi la ceas aniversar

dăiruiește-i sănătate

bucurii, înmulțeste-i al său har.

O îmbrățișare creștină

din Țara Fagilor venită

ca o sfântă cetină-n lumină

de la legionari primită.

Doamne, te rog, Tată Ceresc,

jertfa i-a fost viața, mult a patimit

Aspazia Oțel Petrescu,

În lumină, prin iubire, a biruit!

Vivat, crescat, floreat!

Mariana Gurza

Timișoara

Decembrie, 2013

Foto: Cristina Nichitus Roncea

La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviurile realizate de monaha Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea. Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.

Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi şi arhierei, ca pr. Arsenie Papcioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.

Alt aspect important este compromisul cu puterea. Sigur, funcţia de preot militar pe frontul de est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea, conform Apostolului Matei, că dacă Îl urmăm, vom fi ca El şi chiar mai presus decât El. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2012), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hrostos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.

Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.

Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.

Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodocsiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semanalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, care se ocupă mai mult de treburile necuratului. O anchetă a Bisericii a demonstrat şi scăderea drastică a numărului celor care mai cred în mântuire. În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu al spiritualităţii româneşti.

*

Dacă dai o roată prin Târgul Gaudeamus, ceea ce te izbeşte este natura lui desacralizată, axată pe comerţ. Totul e ca o tarabă, o varză de nedescris. Parcă editurile nu mai au un specific, scot de toate pentru toţi. Şi standurile arată neîngrijite, sărăcăcioase, jignind chiar arta-kitsch. Un librar mi-a dat o explicaţie a acestui aspect, faptul că nu mai sunt bani, toţi fac mari eforturi, supravieţuiesc, sunt ultimii supravieţuitori ai editurilor sponsorizate. Toţi trăiesc din milă, din mila FMI. De aceea târgul arată aşa de sărăcăcios. Metru pătrat de închiriere costă 55 euro şi eşti obligat la minimum 8 metri pătraţi. Dar în această sumă nu intră şi accesoriile, şi aranjarea civilizată a standului. Fiecare şi-l amenajează cu mobila de acasă, cum se spune. De aceea aspectul este atât de pestriţ. Târgul nu are stil, e o aglomerare de standuri, de edituri, care par una peste alta, nu una lângă alta! Domină manelismul, chiar şi prin muzica ţigănească care se aude la unele difuzoare. Iar vânzările sunt sub limita investiţiei. Un stand obişnuit nu vinde pe zi carte care să depăşească o mie de lei. Unele standuri stau cu emoţie, fiindcă nu câştigă cât le-a costat închirierea. În America am participat la o lansare a cărţii Hunter Games, coadă chilometrică. O carte de top. Aici e tradusă şi scoasă de Ed. Nemira. Într-o zi s-a vândut un exemplar. De ce? Fiindcă românii au scos din educaţia şi cultura lor mitul vampiric, care hrăneşte fantezia. La noi mitul a fost dat afară din cultură, l-au asimilat americanii, care l-au transformat într-o industrie prosperă. O astfel de carte nu va avea succes atâta timp când societatea nu e pregătită să preia un astfel de mit.

Standuri multe goale, mai ales la etajul clădirii Romexpo, la fel ca în magazinele sau restaurantele de lux. E aceeaşi ţară, aceeaşi mentalitate, aceeaşi lipsă de putere de cumpărare. Şi suntem la un târg de carte, având invitaţi de onoare ţările nordice, nu suntem la Obor. Comercializarea abuzivă şi agresivă a Bucureştiului, aşa cum se vede mai ales în zona Lipscani, a distrus complet specificul oraşului. Se suprapune o altă imagine, o civilizaţie de împrumut. Şi e suficient să vă uitaţi la firmele din zonele comerciale, toate sunt străine. E frumos, atractiv. E ca zăpada care cade peste mahala şi îi acoperă toarte asperităţile. E bine? Sigur, dar nu poţi suprapune Parisul sau New York-ul peste Bucureşti. Am văzut pe Lipscani şi un magazin pur american, H&M. Dar e gol. Cine se îmbracă aici după moda americană?

Sau să mergeţi să vedeţi cum arată Noul teatru naţional, ce a făcut Caramitru din el. Un teatru de holuri. Sălile nu mai sunt săli de teatru, sunt holuri. O sală, Multimedia, îi zice, nu are nici scenă, nici acustică. TNB a devenit un teatru de holuri pentru comerţ, pentru spaţii de închiriat. Discutam cu George Motoi, care e oripilat, nu-i vine să creadă ce a devenit TNB. Caramitru are mania mărunţirii. Mărunţeşte lucrurile. Nu-i place ceea ce este întreg sau monumental. Nu a dat el jos, ca ministru, Coloana lui Brâncuşi, nu a pus-o pe orizontală? Iar acum, spunea Motoi, dacă lăsa clădirea Naţionalului cum era, să fi devenit un centru cultural, cu banii respectivi s-ar fi refăcut vechiul teatru Naţional. Dar nu ai cu cine să mai discuţi. E o ţară în care un monah înţelept ca Părintele Justin vorbeşte în pustiu. Nu mai există nici un ecou al vorbelor sale. El propovăduia profetic: “Îndemn spre tot lucrul bun”. Nimeni nu mai urmează un asemenea îndemn. O ţară în care preşedintele şi primul-ministru se înjură ca la uşa cortului, în care fiecare vânează ce gafă a mai făcut adversarul, nu mai poate fi guvernată. Iar străinii profită şi îşi impun stilul. Şi transformă cum vor Bucureştii şi realitatea României.

Dovadă că magazinele occidentale din Bucureşti, ca şi restaurantele, sunt goale. Ca şi librăriile. Sunt muzee. Cărtureşti şi Humanitas practică nişte preţuri alarmante. O librărie ca Sadoveanu vinde pe săptămână zece cărţi! Mai trebuie mult până când puterea de cumpărare a românilor va fi la nivelul Franţei sau Americii. E o tendinţă agresivă, nefirească, sălbatică. Nu e o dezvoltare naturală. E un heirupism-civilizator, total desacralizant, aşa cum se întâmplă şi în China (vezi cronica Spectrul chinez). De ce? Fiindcă a dispărut sacrul. Iar fără el, o ţară ca România este fără călăuză.

Fapt care se vede şi la Târgul Gaudeamus. Totul este nefiresc, despiritualizat, cu lansări şubrede, în familie, cu o lipsă de interes din partea publicului, tot mai decepţionat.

Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.

*

Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.

Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.

În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?

Grid Modorcea

www.agero-stuttgart.de

 Cea mai frumoasă şi solemnă paradă militară din istoria prezentului şi cel mai frumos gest înfăptuit de Ziua Naţională a României: arborarea drapelului naţional pe Vîrful Parîngul Mare (la cota 2.519, de către jandarmii montani hunedoreni, după un drum de şapte ore prin zăpadă viscolită, la o temperatură sub 0 grade Celsius). Citînd pe Comandor (r), Prof. univ. dr. Ion Giurcă, pe întreg cuprinsul Ţării, Ziua Naţională a fost sărbătorit㠄cu solemnitatea şi sobrietatea necesară şi firească şi, împotriva tuturor vicisitudinilor conjuncturale, nu au fost prilejuri de ură, încrâncenare şi dispute sterile, care să genereze imagini şi discuţii nedemne pentru Ziua României”. Nu putem, totuşi, ignora realitatea, pentru că, precum Ianus, ea are două sau mai multe feţe, nu tocmai curate. Astfel, mă întreb ce-a căutat la tribună Nicholas Michael Medforth-Mills? Eventual îşi putea petrece timpul la coada la sarmale, la fasole cu ciolan sau la ţuică! Cu toată încărcătura lui, 1 Decembrie n-a fost atît de fascinant pentru unii colegi de breaslă, care s-au ocupat de ciobanii „oaie-rless” sau au dat Ziua Naţională pe suferinţa lui Bote, aflat în doliu după moartea dihorului de 5.000 de euro, tratat în Franţa, mort şi îngropat tot acolo. Ăsta da subiect de presă! Vedeţi şi dumneavoastră unde a ajuns societatea noastră! Cu adevărat exist㠄o convergenţă de interese” între informare şi manipulare, cum există între Bucureşti şi Beijing.

Pe lîng㠄promovarea schimburilor la nivel înalt”, dragostea cu China a îmbătat de-a binelea şi-a dat pe spate conducerea de la Bucureşti. Cu un ochi la Oltchim şi cu celălalt la vacile româneşti, premierul chinez ne-a promis instalaţii şi tehnologii avansate, infrastructură şi altele chinezării, unele luate cu copy-paste, contra 500. 000 bovine şi alte produse agricole, pe care le vor primi ca bonus. Despre ce infrastructură vorbeşte premierul chinez, pentru că eu nu cunosc niciuna construită de chinezi în Europa. A!, da există o tentativă de autostradă în Polonia, unde s-au ales cu rezilierea contractului din cauză nelivrării la standarde de calitate! Cîtă încredere să ai că vor face treabă bună în deplasare, cînd au o cazuistică tragică. În România, în luna septembrie, una din marile companii chineze de construcţii s-a retras din cursa pentru Autostrada Comarnic-Braşov, pentru că, potrivit revistei Capital, dorea să aducă materiale şi muncitori din China. Ei, dragii mei, limba rusă a intrat demult în crepuscul, engleza plictiseşte, aşa că, trimiteţi-vă copiii să înveţe chineză! De!, nu se ştie. Va fi o condiţie sine qua non în dosarul de angajare peste cîţiva ani! Nu ştim noi ce-au pus la cale şi ce au semnat cei doi premieri în memorandum! Adevărul stă întotdeauna între rîndurile fără acces la public. Dacă se va realiza linia de cale ferată de mare viteză, incluzînd inelul feroviar al Capitalei, asupra căreia au insistat cei doi primi, atunci ar fi cazul ca parlamentarii noştri să renunţe la limuzine şi să meargă la Palat cu trenul super rapid. La fel procedează Simon Burns, Ministrul Transporturilor din Marea Britanie, care, în ultima vreme, face „naveta” cu trenul. Înainte de asta, ministrul folosea pentru deplasările către şi de la serviciu o maşină cu şofer, care îi costa pe contribuabili nu mai puţin de 80.000Ł anual. Contribuabilii şi-au arătat nemulţumirea, aşa că el a ales să n-o mai folosească, gestul lui Simon Burns fiind un răspuns la presiunea publicului.

Încîntat, nevoie mare, potrivit propriei declaraţii, că susţine un discurs în „cea mai mare clădire din lume în care funcţionează un parlament”, premierul chinez, de cum a păşit înăuntru, a dat-o în bară cu „solemnitatea, înţelepciunea, forţa şi aspiraţia poporului român”, pe care, cică, le-ar fi simţit între aleşi, în Palatul Parlamentului? Să nu-i fi trecut lui pe la nas nicio pală de ipocrizie specifică parlamentarilor români? Stupidă periuţă, domnule Li Keqiang! „Forţa şi aspiraţia poporului român” aţi fi simţit-o în mijlocul românilor, cocoşaţi de biruri şi de sărăcie! Da, dragostea cu China are ştate vechi, iar prietenul vechi e ca vinul vechi. Cu cît e mai vechi cu atît e mai bun de dat la întors. Cît priveşte mult proclamata „cooperarea cu Europa de Est şi cu U.E., atît Germania cît şi China trag cu praştia în geamurile bătrînei Europe! Reînnoirea relaţiilor cu China va demara afacerile cu porci, instalaţii eoliene, vite şi trenuri, în condiţiile în care România are la conducere copiloţii F.M.I, care mizează numai pe austeritate, moneda favorită, promisă de aleşi F.M.I. Cînd guvernul a reînnodat acordul cu F.M.I., a acceptat să împartă conducerea ţării cu organismul-vampir. Tocmai de aceea nu există o strategie de redresare naţională! Prioritate au indicaţiile unor funcţionari străini, care mînuiesc finanţele lumii, inclusiv pe ale noastre şi care, iată, nu-şi mai iau piciorul de pe pedala de frînare a României.

În final, ceea ce afirmam cu ceva timp în urmă cu privire la salariile primarilor s-a adeverit. Senatorii şi deputaţii, care o duc extrem de greu, şi-au votat un buget mai mare pentru ei, şi au adoptat iniţiativa legislativă care prevede majorarea indemnizaţiilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Asta pe lîngă faptul că, Guvernul a dat pe furiş 4,5 milioane de euro primăriilor pentru „cheltuieli urgente în sezonul rece”, printr-o hotărîre aprobată în şedinţa de săptămîna trecută a Executivului, dar care nu a fost inclusă pe lista documentelor făcute publice. Publicată direct în Monitorul Oficial vinerea trecută, hotărârea arată că Guvernul a transferat cele 4,5 milioane de euro din Fondul de Rezervă către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, urmînd ca banii să fie împărţiţi prin ordinul ober-ministrului Dragnea. Nu era momentul mărilor şi Haşotti are dreptate! Nu ei erau cei năpăstuiţi din Ţară! Românii se zbat în sărăcie şi doar la buzunarele lor rupte se umblă tot timpul, iar aleşilor locali li se măresc salariile destul de mari şi aşa. Pentru ăştia sînt bani! Profesorii, medicii, copiii, pensionarii şi categoriile defavorizate, care îşi duc traiul pe caietul cu datorii, sînt irelevanţi pentru Guvern!

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Nicolae Labiş

(2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)

    Sunt spiritul adâncurilor

Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.

Nicolae Labiş

“De 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Basarabia-Bucovina.Info incepe prezentarea sistematica a luptatorilor pentru Unire, unii dintre ei deveniti martiri pentru neam si credinta, patrioti pe viata si pe moarte, multi ramasi necunoscuti generatiilor de azi. Astazi, publicam doua marturisiri de suflet despre Vasile Plavan, jurnalist timp de 13 ani la “Glasul Bucovinei” din Cernauti si militant fervent pentru Unirea Bucovinei cu Tara, evocari facute de distinsa Doamna Aspazia Otel Petrescu, fosta detinut politic si calauza spirituala a multor generatii de romani, pana acum si inca mult inainte, si de Doamna Georgeta Plăvan Ştefănescu, fiica ziaristului bucovinean. Cele doua prezentari au fost scoase la lumina de sensibila scriitoare Mariana Gurza, autoarea lucrarii “Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei”, Eurostampa si Editura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, Timișoara, 2013, carte pe care o preluam integral mai jos pentru cititorii portalului Basarabia-Bucovina.Info, multumindu-i autoarei si felicitand-o pentru munca ei deosebita dusa pentru istoria adevarata a neamului. “

Sursa: Victor Roncea

Multumesc jurnalisului de exceptie Victor Roncea!

UN PAYS

Un pays qui m’est très cher

Nous sommes le premier décembre et je voudrais partager avec vous la journée nationale de la Roumanie, un pays qui m’est très cher !

A vous, à vos proches, à votre pays, je souhaite de tout coeur du bonheur et la réalisation de vos ambitions les plus légitimes !

La multi ani

Live simply. Love generously.
Care deeply. Speak kindly.
Leave the rest to God.

Abdelhamid SENOUCI BEREKSI
Alger

Cateva ganduri de ziua tarii si a neamului meu

“Aici doarme fericit intru Domnul ostasul necunoscut savarsit di viata in jertfa pentru intregirea neamului romanesc. Pe oasele lui odihneste pamantul Romaniei intregite, 1916-1918”.

Mesajul de mai sus sta pe o lespede de mormant care la randul ei sta pe coperta unui manual de istorie aparut la editura bunicului, Cugetarea, in anul 1943. Desi an cumplit de razboi, Petre Georgescu – Delafras visa la ridicarea si bunastarea neamului sau, tiparea materiale si vorbea la radio in speranta implinirii nazuintei cele mai arzatoare a vietii sale. Nu mi-a cunoscut bunicul din partea mamei, l-a pus insa pe coperta cartii de istorie, el find unul intre sutele de mii de romani care si-au jertfit viata in primul razboi mondial.  Iar eu simt cum gandurile bunicului dau un sens tot mai conturat vietii mele.

“Simţul moral, generozitatea, atenţia faţã de aproape sunt totdeauna prezente şi la Petre Georgescu-Delafras. Dar subsumate, cu accente patetice, iubirii de ţarã: „N-aş putea afirma cã, încã de la început, ştiam cu preciziune unde voi ajunge cãci omul multe doreşte, dar puţine împlineşte. Ceea ce este adevãrat, însã, e cã totdeauna am avut ambiţiunea româneascã de a mã ridica. Şi cu cât mã ridicam, cu atât doream sã mã ridic şi mai mult. Natural, era şi mândria mea personalã satisfãcutã prin aceastã continuã ascensiune, dar, repet, era în joc ambiţiunea de a face o faptã româneascã. Eu – ca şi alţi mulţi, bineînţeles – am realizat cel mai autentic naţionalism constructiv. Şi mã simt fericit pentru mult-puţinul pe care l-am fãcut”.

Mai e nevoie sã spun cã multe dintre paginile invocate aici vorbesc nu doar prezentului în care au fost scrise ci şi prezentului în care sunt citite?” (Antoaneta Tanasescu, “Unde sunt manierele de altadata”?

La multi ani Romanie, si la tot mai multi romani care te iubesc iubindu-se si ajutandu-se unii pe altii si   intelegand ca fara efort personal neinteresat in favoarea binelui comun, avansul neamului nostru ramane un vis nerealizat.

“Cand vorbesc de progresul omenesc ma gandesc nu numai la cel material, cat mai ales la cel spiritual” scrie bunicul in “Ganduri si fapte din zile de razboi”.

Doresc Romaniei mele un progres spiritual!

                                                                                                                                                                                    Mihaela Delafras

Un om în oraș

Cu trupul firav, chircit, peste care-aveam impresia că tot ninge,

Îl vedeam trecând prin oraș, ușor, neînsoțit.

Se ducea spre dreapta, se ducea spre stânga și nu știam unde.

La început am râs, l-am arătat cu degetul, dar apoi mi-a părut rău,

Căci cu timpul trecerea lui o așteptam ca pe o mângâiere.

Când îl pierdeam, alergam să-l găsesc privindu-l.

Într-o zi am simțit c-a plecat și-am coborât în stradă.

Trupu-i, peste care-aveam impresia că tot ninge, era de negăsit.

Jos, stătea haina pe care fulgii se roteau în reversibila-i trecere.

O căldură nepământeană am aflat în veșmintele-i albe, dar el nicăieri.

Am alergat spre stânga, am alergat spre dreapta. Nimeni.

Am început să plâng și lacrimile mele se făceau oglinzi

În care chipul lui îmi spunea că e pe-aproape.

Din ziua aceea nu l-am mai văzut.

Îi mângâiam hainele temându-mă să nu-l uit.

Prin oraș nu mai trecea nimeni, dar eu continuam să-l aștept.

Știam că nu va putea pleca de aici, decât întorcându-se.

                                            Rodica Burdușel

1 decembrie de ziua mea…

O, mamă, zice el

Să fii la fel de pozitivă

Ca întotdeauna,

O, fiule, să-ţi păstrezi întreaga căldură

Şi să-mi dai, de fiecare dată,

Numai atât, cât am nevoie, să fiu.

O, draga mea, ziceau vocile din Moşilor

Aseară, pe când cu Bombonica

Ne miram de cât ne este de cald şi de frig

De cât şi de cum ne trece vremea

De cât am dat, de cât ne-am risipit

Şi de cât inima ne-am dăruit-o.

O, draga mea mă trage de mânecă

Telefonul la care nu pridideam să răspund

Lui Angi, Fulger e singur şi plânge,

Veturia vrea iar să fie dusă-n oraş neţinută de mână

Nu-mi găsesc timpul şi liniştea să-mi aud pulsul

Să ştiu dacă îmi mai dă timp să te văd

Şi să râdem plângând

În faţa drumului cenuşiu presărat cu steluţele argintii

Ale sărbătorilor, ale sfinţilor

Şi-ale naşterii noastre

O, draga mea Adinuţa zice Soare mai ieri

Să nu reci prin timpuri mai rele

În care, fără să scoţi la lumină, luceferii tăi…

                                           Adina Dumitrescu

.

Dor -han

Am fost la o universitate la sud de Seul, cu lectorat de romana. Acolo am aflat de doctoratul Eminescu-Sowol, condus de Paul Miron la Freiburg (publicat acolo, aveti fisa). M-a impresionat, in naivitatea ei, asocierea yang (Eminescu), yin (Sowol), liniste (So) – sunet (Em), dor-han.

Sowol s-a sinucis, dupa o scurta viata nevrotica (esecuri & alcool). Intraductibilitaea lui fiind explicata si prin integrarea sonoritatilor folclorice coreene (ca si dialectalismul lui Milarepa, din care, iar, am tradus, o carte, insa, fiind expus la cursuri de tibetana in Himalaia indiana), am tratat cu imaginatie “originalul” englez, care (!) consta in traducerea lui x cum a auzit-o (stilizat-o?) y. Lasand fidelitatea samanilor, am tradus punanudu-ma, probabil, la umbra tristului poet din actuala Nord-Coree.

***

Stimate Domnule Deputat Eugen Tomac,

Împărtășind bucuria Zilei Naționale, reaud  studenti indieni rostind: JAI Romania!

Dr. George Anca, RICA

Mesaj de felicitare:

On Friday, November 29, 2013 11:02 AM, Eugen Tomac

Stimate domnule Preşedinte,

Am plăcerea de a vă transmite, alăturat, urările mele cu prilejul Zilei Naţionale a Românilor de Pretutindeni şi a Zilei Naţionale a României.

Cu deosebită consideraţie,

Eugen TOMAC
Deputat

Sursa: George Anca