Cuvânt și iubire

“Cel mai repede trădează şi se corupe un intelectual. Niciodată omul de rând care a dus povara greutăţilor neamului n-a fost capabil să facă asemenea trădări. Intelectualii noştri au făcut-o şi o fac până azi. Şi asta pentru că ei sunt interesaţi foarte mult să se ridice. Nu se mai satură cu o existenţă medie. Vor din ce în ce mai mult. Aceasta a dus şi duce la prăbuşirea noastră. Elita noastră, cu regret, a fost mâncată de „iepuri”.”

Integral, aici: http://www.jurnal.md/ro/news/parintele-parvu-tradarile-intelectualilor-duc-la-prabusirea-noastra-205435/

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Aplicabilitatea gândirii filosofice a lui Vasile Conta în contemporaneitate

Opera lui Vasile Conta marchează un moment important în istoria gândirii româneşti.

Sub aspect ontologic filosoful ne-a oferit o viziune:
– despre materialitatea, unitatea şi infinitatea lumii:
– psihicul uman reprezintă o funcţie a creierului;
Considerarea lumii ca fiind subdivizată în trei ordine: eteric, geologic, sideral, anticipează metoda de cercetare, atât  de afirmată mai târziu şi anume viziunea sistematică asupra componentelor complexe ale realităţii.
Concluzia sa că atomul este divizibil la infinit a fost întrutotul confirmată  de Fizica contemporană, de Fizica particulelor elementare.
A subliniat faptul că atributul legilor lumii de a fi obiective conduce la un anumit determinism, ce stă la baza tuturor ştiinţelor, iar această trăsătură deterministă (fatalismul său) a existenţei, la rândul ei, dezvoltarea gândirii ştiinţifice (Teoria fatalismului).

Sub aspect gnoseologic:
– concepţia sa ne-a demonstrat o superioritate cu privire la cognoscibilitatea lumii;
– ideile sale despre existenţa unor întipărituri de gr. I şi II, conduc la prefigurarea actuală a treptelor cunoaşterii în general: treapta senzorială şi treapta raţională;

Sub aspect dialectic:
– descoperim valoarea şi actualitatea ideilor sale legate de existenţa mişcării, a conexiunii universale şi de aceea clasificarea formulelor de mişcare se apropie foarte mult de clasificarea făcută de materialismul dialectic;
– teoria sa originală cu privire la mişcarea ondulatorie ce caracterizează universul, pregăteşte parcă, constituirea concepției moderne despre Cosmos, Teoria expansiunii universale a lui Hubles şi Hoyle, expansiune care este succedată periodic de procesul invers al retroacţiunii lumii.

Sub aspect sociologic:
– a susţinut valoarea socială a moralei, a artei, a culturii în general;

Date biografice: în arhiva Academiei Mihăilene, unde marele filosof şi-a făcut studiile, este menţionat: „Născut la 1845, luna Noemvrie 15, profesiunea părinţilor preot, de naţiune armeană, de religiune ortodoxă, născut în Cahul (Basarabia), corespondent C.Conta Sechelariu, locuinţa în mahalaua dispărţirea IV, str. în ograda Bărboiului”. Pe fila unui caiet, din colecţia de manuscrise, păstrată de Maria Băluşescu, prietina intimă a filozofului, citesc notiţa următoare: „M’am născut la Cahul, în 15 Noemvrie 1845, la răsăritul soarelui. Mama mi-a spus că era un frig grozav şi că tata s’a bucurat că sunt băiat şi nu fată. Am fost botezat după un an în Ghindăoani după ce tata fusese numit preut”  (Octav MINAR– Opere complete). Aici se cuvine o remarcă: străbunii săi au fost preoți de cel puțin trei generații, el fiind fiul preotului Grigore Conta, ceea ce înseamnă că nu puteau fi armeni, cum a susținut armeanul Octav Minar, un editor al operelor lui Conta, întrucât pe vremea aceea puteau fi preoțiți numai ortodocșii care erau născuți din părinți ortodocși.

Conta Vasile a petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă în Ghindăoani, Neamţ,  satul învecinat cu Humuleştii lui Creangă. A urmat şcoala primară la Tg. Neamţ iar liceul la  Gimnaziul Central din Iaşi. În 1862, întrerupe studiile şi însoţeşte o trupă de actori prin întreaga Moldovă, timp în care scrie o piesă de teatru jucată la Botoşani. Îşi reia studiile în anul 1864 şi le termină în anul 1968. În anul 1875 traduce piesa Miss Multon de Ad. Belot. După absolvire, funcţionează ca profesor suplinitor la catedra de filosofie. Traduce şi adnotează legi, practică avocatura publică, începând din 1875, în 1875-1876, publică în revista ieşeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, şi în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulaţiei universale (1877), Încercări de metafizică (1878).

Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică. Alte lucrări editate: Originea speciilor, în 1888, la Iaşi; Teoria ondulaţiei universale, în 1895, la Paris, în traducerea lui Rosetti-Tescanu, cu o prefaţă de L. Buchner, care încă din 1892 scrisese o recenzie elogioasă la Încercări de metafizică. În 1888 şi, respectiv, 1890, sunt publicate postum în limba română şi franceză, tot de către Rosetti-Tescanu, Întîile principii care alcătuiesc lumea şi bazele metafizicii, însemnări (1885) şi Cugetări (1908).

A susţinut „prelecţiuni populare“, organizate sub auspiciile Junimii, intitulate: Materialismul, Fetişismul, Starea economică etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care şi Mihai Eminescu, pe atunci redactor al „Curierului de laşi“ şi membru al „Junimii“ („Domnul Conta ca scriitor e din numărul acelor puţini care nu reproduce numai idei nerumegate din cărţi străine, ci gândesc mai cu seamă singuri; apoi d-sa mai are talentul de a expune foarte clar materiile cele mai grele, fără ca prin această limpeziune obiectul să piardă ceva din însemnătatea sa“). Deşi participant la şedinţele Junimii, şi-a păstrat independenţa de gândire şi de acţiune în politică. Pe planul vieţii politice s-a vădit ca liberal; în 1879, fiind ales deputat în Parlamentul României, iar în 1880, ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor.

Moare la 22 aprilie 1882, Bucureşti.

(Emilia Ţuţuianu, Aplicabilitatea gândirii filosofice a lui Vasile Conta în contemporaneitate, Iaşi  1979)

              Un tulnic plânge-n Apuseni…

Un tulnic plânge-n Apuseni
Vestind sfârşitul unei ere
Tradiţii vechi se năruiesc
Iar lumea sfântă-n hăuri piere…

Se scurge mugetul pe pietre
Mai grav, mai trist şi mai încet
Şi nu-s pe munţi mai sfinte note
Decât al tulnicului bocet…

Un moţ se-nchină încruntat
Când sunetul îi sparge pieptul
Pe cetini reci îngenunchiat
Stă moş Arsenie, înţeleptul…

În straie vechi înveşmântat
Mai poartă-n suflet rânduială
Pătruns de-al tulnicului plâns
Topit de dor… şi de-ndoială…

Se stinge-al tulnicului cânt
Şi-n brazi se lasă înserarea
Prin Apuseni se scurg ca-n vis
Dureri trecute…şi uitarea…

Sandu Cătinean din Bonţida

Părintele Adrian Făgețeanu

(16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011)

Înfranarea
Înfrînarea si puterea rugaciunii le sunt date tuturor oamenilor. Daca vrem sa ne înfranam trupul de la cele necurate si daca vrem sa ne rugam,nu exista “nu pot”.

Rugaciunea
Oamenii îl cauta pe Dumnezeu numai la necaz, greutati si suferinte. Dumnezeu ne-a spus: “Nu va puneti nadejdea în oameni” si noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Îi sfatuiesc pe toti crestinii sa nu uite de rugaciune nici cand le este bine si sa nu puna pe altii sa se roage pentru ei – sa se roage pentru ei însisi.

Ascultare
În manastire, cel mai greu vot este de îndeplinit ascultarea. În lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de facut. Ascultarea si împlinirea cuvîntului Lui. Sa urmam pilda Maicii Domnului, care a spus: “Fie mie dupa cuvîntul tau!”

Rostul nostru
Chiar si unii crestini ma întreaba care este rostul vietii noastre. N-avem nici o îndoiala. Mîntuitorul a spus clar: “Cautati împaratia cerurilor”, adica mantuirea.

Mantuire
Numai cei care au capacitatea de a se jertfi pentru ceilalti se mantuiesc.

Duhovnicul
Se vorbeste de mari duhovnici. Duhovnicul, indiferent de pregatirea lui scolara, nu are nici o putere daca nu o primeste de sus.

Marxism
Înainte de venirea comunismului, românii erau mai credinciosi. Marxismul a reusit sa-l desparta pe om de Dumnezeu. Chiar si multi dintre cei care nu credeau sau nu erau de acord cu marxismul au fost zdruncinati în credinta. Iar cei nascuti în comunism au fost cel mai mult distrusi sufleteste.

Atei
Ateii nu-si dau seama ca sunt de nefericiti fara Dumnezeu. Un ateu este ca un paralizat, care nu mai simte durerea.

Ce vor comunistii
Comunistii spuneau: o turma, un pastor. Dar noi stim ca doar Iisus este pastorul cel bun. Lui îi cunoastem glasul si pe El îl urmam. Comunistii vor sa transforme toate oile în capre.

Temnita
În închisoare m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu. Cand simti ca toti te urasc, toti de lovesc, toti doresc distrugerea ta, doar atunci poti pretui iubirea lui Dumnezeu. El niciodata nu te paraseste.

“Trebuie metodă, răbdare şi dragoste, pentru că dragostea toate le rabdă.”

“Tot ce nu e inceput si lucrat in Adevar se va spulbera, se va risipi, cum a zis si înteleptul Gamaliil. Noi sa rabdam si sa traim in Hristos aici unde suntem in ascultare, pana la sfarsit, ca sa ne mantuim”.

Dintre toate acatistele pe care le-am citit, cel al „Rugului Aprins” e cel mai cizelat, cel mai cult, cel mai subtil. Am fost foarte apropiat de părintele Daniil (Sandu Tudor). Mulţi nu-l iubeau, pentru că era foarte pretenţios, dar era foarte pretenţios mai ales cu el însuşi. Eu îi mai făceam observaţie că vorbeşte prea mult. Era schimonah. Un schimonah nu spune decât şapte cuvinte pe zi, dar unii spun chiar şi numai două. Au însă milioane de cuvinte nespuse, pe care le reedita părintele Daniil. Nu se supăra când îi spuneam aşa, ştia că îl iubesc.
Nu vă este de folos ce vă spun acum: el nu a pornit la drumul acesta cu gând sincer. El era un specialist în literatură, cu o asemenea pricepere, că vlădicii îl chemau să le cizeleze cărţile, cuvântările. Mitropolitul Firmilian, dar şi alţii. Stăteau nopţi întregi cu el şi lucrau la cărţi. Şi el s-a gândit că dacă Damian Stănoiu a scos atâţia bani din acele scrieri pornografice, el o să scoată de 1000 de ori mai mult. S-a dus în Athos şi îi întreba pe călugări: „Ce, asta e haină? Asta e mâncare? Ăsta-i creştinism?” Şi a rămas uimit de răspunsul primit: „Ăsta e stareţul meu şi Dumnezeu prin el mă va mântui”. El încerca să-i instige şi ei i-au închis gura. Acasă mitropolitul i-a zis acelaşi lucru şi atunci el s-a schimbat cu totul, a devenit călugăr. A fost bătut mai rău decât toţi la Aiud, a fost omorât în bătaie.

Nu trebuie să ne apucăm noi să vorbim despre canonizarea celor din închisori. Doar Dumnezeu poate hotărî când e momentul. Într-o peşteră din Efes au fost găsite trupuri de sfinţi care zăcuseră acolo sute de ani. La Mânăstirea Neamţ s-a ridicat trotuarul şi au ieşit moaşte. Nu s-a ridicat singur. Doar Dumnezeu hotărăşte când e momentul. Zamfira, care vrea să canonizeze pe cineva la Prislop, e îndrăcită. La fel şi cei care vor să-l canonizeze pe părintele Argatu. Nu e încă momentul, dacă Dumnezeu nu a arătat că vrea să se întâmple acum acest lucru. Atâta privilegiu are Dumnezeu, să hotărască momentul canonizării şi vrem să-I luăm şi asta?

Talmudul n-are nimic din adevărul lui Dumnezeu.

Să nu-i judecăm pe alţii, să nu ne comparăm cu ei.

Ortodoxia adevărată n-a fost niciodată în contradicţie cu ştiinţa, n-a prigonit-o, n-a avut Inchiziţie. Dăm cezarului ce e al cezarului. Dar azi şi ştiinţa se falsifică. Grigore Ureche spunea că minciuna e dumnezeul antihriştilor.

Mielul lui Dumnezeu a ridicat şi păcatul – lui Adam – şi păcatele noastre.

Trebuie să fim atenţi la metodă, la ton şi la semiton. Nu trebuie să-i spunem omului totul deodată, ci să-l luăm uşor. „Te înţeleg, azi cei mai mulţi oameni sunt ca tine. Şi eu am momente de îndoială”. Trebuie metodă, răbdare şi dragoste, pentru că dragostea toate le rabdă.”

Părintele Adrian Făgețeanu

“O sa se bata cu noi si morti, iar noi sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Pr. Gheorghe Calciu, pe patul de spital

“Parintele Gheorghe a fost omul care a spus, intotdeauna, adevarul, verde-n fata. Neincetat, clipa de clipa, a cuvantat Adevarul. Indiferent de regim, indiferent de tara, indiferent de consecinte. Interviul video de mai jos este doar o mica dovada. Cand l-am cunoscut aveam exact atatia ani cat patimise el in inchisoare: 21. Din acel moment mi-a calauzit duhovniceste pasii, in America. Mi-a fost modelul luptatorului pentru Hristos. Ochii lui erau ca niste sabii, taioase, fulgeratoare, sau ca niste candele, mereu aprinse pentru cei apropiati si pentru romanii de pretutindeni. Cand scriam cate ceva despre anii comunismului satanic si produsele lui kominterniste care misuna si azi de pe-o parte pe alta a Oceanului, ma opream si ma intrebam: “Oare Parintele Calciu cum ar fi zis, ce ar fi gandit…”. Asa cum ma intreb acum, adeseori, cu gandul la Parintele Justin. Si mai era ceva cu Parintele Gheorghe: mi-era parinte si mi-era si ca un prieten mai mare. Aceasta prietenie il facea sa imi relateze cu umorul sau special tot ce se colporta despre mine de catre agentii unora sau altora care habar nu aveau despre relatia noastra de camaraderie; ca de la un soldat la un maresal, desigur, dar o camaraderie de front. Ca un fost om de informatii ce fusese in perioada tineretii sale legionare si, pe deasupra, inzestrat cu harul sau preotesc, discernea cu acuratete adevarul. Pe patul de spital, cand ne-a lasat imprimate cu litere de foc cuvintele testamentare de mai sus, ne-a intarit si convingerea ca a stiut, intotdeauna, adevarul. Cand l-am purtat pe umeri, la Radu Voda, cu Parintele Patriarh Teoctist slujind la capul lui, m-am bucurat ca s-a intors acasa. Si ca urma sa fie ingropat, acasa, la umbra brazilor ce nu se indoiesc de la Petru Voda. Cu Parintele Calciu am resimtit profund ce inseamna sa-ti piara – cu atata suferinta suportata muceniceste, la fel ca si Parintele Justin, peste ani -, inca un parinte drag, pe care nu ti-l puteai inchipui plecat, ci ti-l imaginai, intotdeauna, alaturi. Dar de fapt, asa si este. Parintele Gheorghe a urcat la Ceruri tot acolo de unde a plecat si unde a ramas si pe pamant: in oastea Arhanghelului Mihail.”

Victor Roncea

Sursa: http://roncea.ro/2013/11/16/parintele-gheorghe-calciu-dumitreasa-sapte-ani-in-rai-cu-marturisitorii-romani-pomenire-la-mormantul-parintelui-calciu-de-la-manastirea-petru-voda-in-memoriam/

Cititi: Parintele Calciu “ne-a imbracat sufletele in haine de nunta”. Marturia unui fiu duhovnicesc, “golan” al Pietei Universitatii

15 Noiembrie 1987 – Parintele Gheorghe Calciu, Presedintele de Onoare al Asociatiei – Nou cuvant catre tineri: Cine ti L-a furat pe Dumnezeu?

Cuvântul Părintelui Justin la înmormântarea marelui mărturisitor Gheorghe Calciu

Mai mult : Victor Roncea

Părintele Adrian Făgețeanu

(16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011)

,,Alexandru Fageteanu s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in Deleni – Cernauti (Bucovina de nord). A urmat Facultatea de Drept din Cernauti, pe care a absolvit-o in anul 1934. In urmatorii sapte ani a fost comisar de politie in Falticeni, iar apoi seful biroului local al Sigurantei. Era un politist bun si dur. Cariera sa de pana atunci nu prevedea prin nimic intorsatura pe care i-o va lua viata.
Printr-un complex de imprejurari, in februarie 1941, a fost condamnat abuziv la inchisoare, pentru participare la “rebeliunea legionara”, desi nu era inscris in Miscarea Legionara si nici nu s-a razvratit. Ceva mai tarziu, generalul Ion Antonescu, conducatorul statului, a dat ordin sa fie eliberati din inchisoare toti detinutii politici care vor sa mearga pe front in linia intai. Alexandru Fageteanu s-a inrolat si a cazut ranit grav la Stalingrad. A scapat printr-o minune divina. Pe cand zacea aproape mort, a fagaduit ca daca va supravietui i se va darui cu totul lui Dumnezeu. In 1943, s-a calugarit la Putna, sub numele de Adrian. A urmat Facultatea de Teologie din Cernauti. In 1947, s-a inscris la Facultatea de Filosofie din Bucuresti si s-a mutat la Manastirea Antim, unde a facut parte din “Rugul Aprins” – asociatie cultural-duhovniceasca animata de ziaristul Sandu Tudor (ieroschimonahul Daniil de mai tarziu). Dupa interzicerea “Rugului Aprins”, s-a retras la Manastirea Govora si apoi la Crasna, alaturi de Sandu Tudor. Au fost arestati amandoi in 1950, sub acuzatia ca organizeaza o rezistenta anticomunista. Condamnat la opt ani de temnita grea, la recurs i s-a diminuat pedeapsa. A suferit in inchisorile de la Fagaras, Jilava, Canal si Aiud. Eliberat in 1956, a mers la manastirea Lainici si apoi la Slatina, de unde a fost din nou arestat, in februarie 1958, cu lotul “Rugul Aprins”. In 1959, a fost condamnat la 20 de ani de munca silnica. Dupa 1964, cand a fost eliberat, cu decretul de amnistie generala, a trecut prin mai multe manastiri, ramanand mai multi la Lainici, in Gorj, si la Antim. In anul 2003, batran si bolnav, a urcat in munte, la Locurele – Gorj.”

În toamna anului 2011 a luat drumul veșniciei…

Sursa: http: //www.formula-as.ro/2010/933/spiritualitate-39/mari-duhovnici-romani-pr-adrian-fageteanu-12832

Imi lipseste Parintele Adrian…A fost si va ramane “bunicul” meu bucovinean. Ne-am cunoscut inca din anii 1970. Am invatat multe, mi-a aratat calea spre “lumina”…

Si-a pretuit fratii. Pentru Parintele Justin Parvu a avut un deosebit respect. Nu inteleg atitudinea unuia dintre ucenici…Dumnezeu sa ierte si sa ne ierte…

Imi amintesc cum printre altele m-a corectat la semnul crucii…

“Nu exista cruce, decat aceea cu bratele egale. E-ga-le! Caci crucea este simbol al desavarsirii, se incadreaza in cerc, care n-are inceput si nici sfarsit – deci e simbolul vesniciei.

Cand verticala crucii e mai lunga, este doar pentru ca noi sa avem de ce-o tine”. “In numele Tatalui” – cele trei degete inmanunchiate ating fruntea, “Al Fiului” – mana coboara pana in capul pieptului, “Si-al Sfantului Duh” – traseaza orizontala crucii de la un umar la celalalt, apoi, cu mana pe langa corp, “Amin!”.

“Sa fim buni cu aproapele, sa nu fim lacomi, sa impartim cu cei mai nevoiasi tot ce ne da Dumnezeu. Sa-i dai celui flamand sa manance, celui gol de imbracat… Sau daca nu ai de unde, macar sa-l mangai cu vorba. Si daca nici de aceasta nu ne invrednicim, macar sa ne rugam pentru aproapele: “Doamne, eu nu pot sa-l ajut, ajuta-l Tu!”. Rugaciunea n-o faci numai pentru tine…”.

“Mantuitorul zice clar: cine vrea sa-si salveze sufletul sau il va pierde, numai cine isi va da sufletul sau pentru altii, acela se va mantui”.
“Copil fiind, am intrebat-o pe mama mea: la ce spui mata cer? Cateodata spui ca s-a ridicat soarele pe cer, alta data spui ca Dumnezeu este in cer. Care-i adevarul? Mi-a raspuns: “Cerul e acolo unde se face voia lui Dumnezeu“”. (Adrian Fageteanu)

Imi lipsesti, bun Parinte! Simt ca acolo sus, printre Marturistori, imi sprjini fruntea framantata de griji.

Vesnica sa-i fie pomenirea din neam in neam!

mg

15 noiembrie 2013

“Între prefaţa academicianului Gheorghe Păun şi postfaţa scriitorului Ştefan Dumitrescu recenta apariţie editorială „Daţi-mi Ţara înapoi!” (Reşiţa, Editura TIM, 2013, 310p.) a jurnalistei şi scriitoarei Maria Diana Popescu, extrem de apreciată, la momentul de faţă ocupând locul I în topul editorialiştilor naţionalişti din aria identitar românească[1] poate fi descoperită o eseistică de avangardă, în consonanţă cu o poetică-manifest, descinsă din haosul debusolant şi deformator al vremii pe care o trăim. E vorba de o avangardă intrată în istorie şi evocată prin tonuri reactivate de un discurs de revoltă, unde expresia are luxuria figurilor clasice sau vehemenţa unui steag de luptă pentru pace, comunicat într-o sintaxă familiară avangardei. Fiecare eseu, o analiză profundă şi temeinică, este un discurs împotriva ipostazelor tragice în care a fost împinsă

Ţara, un discurs despre întoarcerea la motivele în măsură să-i dea contextului actual valoarea salvării de la colaps. Cartea trebuie asimilată unui fapt de expresie a patriotismului, conştiinţa civică obiectivându-se astfel într-o spiritualitate vie. O asemenea cristalizare în cadrul unei opere literare poate fi o provocare pentru prezent şi viitor, fiind o carte-document, fundamentată pe date şi fapte reale, însumând editorialele Mariei Diana Popescu, publicate în revistele de cultură şi opinie, Art Emis şi Agero-Stuttgart. Trecând cu un condei avizat, de la separarea elementelor teoretice de cele practice – prin obiectivizare, la ideologie şi ştiinţă – prin filosofie, la aspectele evenimentelor reale şi veridice contemporane – prin analiză profundă, autoarea ne aduce în faţa unui caz extrem de autonomie a textului faţă de creatorul său, în care protestul împotriva clasei politice corupte acţionează conform unui principiu unificator, având ca trăsătura definitorie capacitatea de a conserva multiplicitatea de îndemnuri, semnificaţii şi înţelesuri. Cartea poate fi socotită o terapie care oferă soluţii, uneori subtil sugerate, alteori, dimpotrivă, pronunţate cu o fermitate neaşteptată. Convinsă că singura cale de salvare din interacţiunea elementelor destabilizatoare străine este întoarcerea la credinţă, moralitate şi patriotism, Maria Diana Popescu, furnizează cititorilor anumite puncte de plecare, care ar permite întoarcerea României la normalitate.

Pentru că diriguitorii postdecembrişti de pe malurile Dâmboviţei au făcut cel mai mare jaf naţional din istoria Românei şi au dat-o pe mâinile străinilor, pentru că pornografia autohtonă a fost ridicată la rang de nominalizare pe lista premiului „Nobel”, pentru că trădarea, corupţia şi distrugerea economiei naţionale au primit mandat de politică de stat, Maria Diana Popescu, aflată de partea Adevărului, nu tace. Protestează prin scris, cu un curaj mai puţin întâlnit în presa naţională.

Aparent paradoxal, dar, de fapt, în strânsă interdependenţă cu scena politică internă şi internaţională, sunt tratate cu inteligenţă, umor şi bărbăţie, aspectele controversate şi evenimente reale care au ţinut omenirea în priză: război, globalism, ocupaţie, uniune, sclavie modernă, poliţie planetară, legalitate, legitimitate, alienare, putere, lux, privilegii, birocraţie, abuzuri, hoţie instituţionalizată, cenzură, minciună, pornografie, deviaţii sexuale, fariseism, vagabondaj politic, naţionalism, românism, monopolul luării deciziilor… manipulare, dezinformare, trădare, vânzarea bogăţiilor naţionale…

La nivel epistemologic Maria Diana Popescu îşi auto-desconspiră depozitarul cunoştinţelor şi viziunilor în vaste domenii, demonstrând un potenţial critic nebănuit, o „logistică” inteligentă, pe care le pune în slujba adevărului revelator, un fel de „Weltanschaung”, o viziune asupra lumii direcţionată în sens critic pozitiv. Fără a avea pretenţia deţinerii adevărului absolut, redutabila jurnalistă dovedeşte valabilitatea dificil de contracarat a opiniilor sale, cu privire la mecanismele prin care lumea este împinsă spre New World Order. În praxisul doamnei Maria Diana Popescu, director al revistei ART-Emis şi redactor şef adjunct al revistei Agero-Stuttgart îşi face simţit apelul pentru păstrarea tradițiilor de credinţă şi cultură națională, pentru întoarcere la Patrie şi Patriotism.

Câteva titluri sugestive, alese la întâmplare, vor fi edificatoare: „Aprindeţi lumina în ţară”, „Afară cu băncile din Ţară”, „Ce rege, care prinţ? România este Republică”, „Specialiştii globalişti şi deviaţii sexuali, urgent, la tratament”, „Ceauşescu speriase Vestul”, „Harvard în codrul românesc”, „Căpuşe în robă”, „Extratereştrii şi bancherii”, „Sfidarea, marcă de stat”, „Bancherii şi recuperatorii au abuzat milioane de români”, „Slugi şi diamante”, „Nobel, „Marionete celebre”, „Oscar şi Gabriel” „Cu buldozerul în istorie”, „Regionalizarea, un fleac”, „Cursuri de şantaj”, „Butonarea lumii”, „Creier la Hard”, „Ciocoii inculţi şi pungaşi” „Tratate secrete”, „Capitalismul, dragostea mea”, „Nobel, praf de puşcă şi bacşiş”, „Gunoaie de prestigiu”, „O cîrciumă de port”, „Mama hoţilor, mereu gravidă”, „România, în stradă!”, „Naţional, unitar, suveran”, „Hamali în porturi străine”, „Recuperatorii”, „Manipularea informaţiei”, „Plăteşte funcirea, române!”, „Oxigen pe datorie!” , „Vaccinurile din industria ororii” etc…Înainte de a fi o sursă a dinamismului semantic, protestul este pentru Maria Diana Popescu o manifestaţie faţă de condiţia umană, faţă de alteritatea fiinţei sociale, faţă de sclavia şi jugul străin în care a fost aruncat cu de-a sila poporul român de către clasa politică postdecembristă. Vă semnalez una din cărţile bune ale prezentului, care poate servi ca punct de plecare celor care doresc să întreprindă un studiu tipologic al vremii, o radiografie a adevărului, care trebuie citit ca şi cum aţi trăi o redeşteptare sau deşteaptă-te române !, şi ia-ţi Ţara înapoi!, doreşte să spună autoarea. Şi, citându-l pe universitarul-naţionalist Ion Coja, câtă dreptate are această „femeie-bărbată”! “

Ion Măldărescu

Notă: Cei care doresc să intre în posesia volumului „Daţi-mi Ţara înapoi!” a doamnei Maria Diana Popescu se pot adresa redacţiei ART EMIS la adresa: artemisrevista@yahoo.com
Suma colectată va fi folosită pentru administrarea şi găzduirea site-ului revistei ART-EMIS
[1] Vezi http://www.frontpress.ro/