10 Nov
2013

P. S. Ioachim Băcăoanul – Cel mai important imnograf al sfinţilor români

IPS Ioachim Bacauanul„GIOSANU (ILIE) IOACHIM, episcop vicar, imnograf, liturgist, muzician. Născut la 29 martie 1954, în localitatea Stăniţa din judeţul Neamţ, fiind al treilea din cei opt copii ai creştinilor ortodocşi Neculai şi Anica. A urmat şcoala generală în satul natal, între anii 1961-1969, iar din anul 1970-1971 a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. Între anii 1970-1975 a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde, printre altele, a învăţat muzică psaltică şi liniară cu Preotul Constantin Sârbu († 1998), care după 1977 a fost chemat ca vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei la Iaşi. Între anii 1975- 1976 a efectuat stagiul militar la Pleniţa, în Oltenia, fiind coleg cu Macedon Petrescu, azi Prof. Univ. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, cu sediul la Tomis, Constanţa, şi cu Costică Crăciun, azi Prof. Univ. Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, cu sediul la Galaţi. Între anii 1976-1980 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, unde, pe lângă multe alte materii teologice, a studiat Muzica bisericească şi corală cu Diac. conf. dr. Nicu Moldoveanu. În anul 1980 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Bistriţa moldoveană, unde stareţ era arhimandritul Ciprian Zaharia şi în acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1985 a fost transferat de către Mitropolitul de atunci al Moldovei, Teoctist Arăpaşu, la Centrul mitropolitan din Iaşi. Aici, pe lângă slujirea ca arhidiacon la Catedrală, a desfăşurat diverse activităţi administrative, sociale, culturale şi economice. În anul 1990 a îndeplinit, timp de patru luni, funcţia de secretar al noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Dr. Daniel Ciobotea, care la 30 decembrie 1990 1-a hirotonit ieromonah, în cadrul Sfintei Liturghii, săvârşită de Mitropolit însoţit de stareţi şi de arhimandritul Bartolomeu Anania. La 7 ianuarie 1991 a fost trimis, cu o bursă de studii postuniversitare, în Franţa, la Institutul Teologic Ortodox Saint Serge din Paris, unde, pe lângă activitatea de cercetare, a desfăşurat şi unele acţiuni în folosul credincioşilor ortodocşi români. La 26 octombrie 1994 şi-a susţinut, în limba franceză, teza de doctorat intitulată: Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, publicată în 2003 la Ed. Trinitas din Iaşi. La 15 mai 1998 a fost hirotesit arhimandrit, în cadrul Sfintei Liturghii, săvârşită la Mănăstirea Bucium de către Mitropolitul Daniel, şi în acelaşi an a fost ales arhiereu-vicar la Episcopia Romanului, fiind ipopsifiat şi hirotonit la 1 mai 2000. În anul 2009 a fost numit episcop-vicar al aceleiaşi episcopii, ridicată – titulatura nouă, de Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului. În afară de teza de doctorat, Preasfinţia sa a alcătuit: Slujba Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, la Ed. Filocalia Roman, 2007. Erudit liturgist şi protopsalt al Catedralei mitropolitane din Iaşi, a devenit cel mai important imnograf al sfinţilor român – în contextul canonizărilor acestora, consemnate după 1989. A adaptat textul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur în limba franceză, pe melodiile tradiţionale ale muzicii bizantine româneşti. Este membru comisii sinodale speciale: Comisia pentru canonizarea Sfinţilor români; Comisia pentru muzică bisericească; Comisia didactică, liturgică şi teologică.

Cel mai important imnograf al sfinţilor români, în contextul canonizărilor consemnate după anul 1989 este  P.S. IOACHIM BĂCĂUANUL,  Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Lucrări: A alcătuit textele slujbe multor sfinţi români: Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Bretanion, episcopul Tomisului, Sf. Irinarh de la Horaiţa; Sf. Pahomie de la Gledin; Sf. Iosif Mărturisitorul; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului; Sf. Ier. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mucenic Emilian din Durostorum; Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei; Sf. Ier. Ioan de la Râşca şi Secu; Sf. Cuv. Dionisie Exiguul; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Ier. şi Mucenic Teodosie de la Brazi, Mitropolitul Moldovei; Sf. Voievod Neagoe Basarab; Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ; Sf. Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic; Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Româneşti; Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica, precum şi Acatistul Sf. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Troparul Sf. Mucenic Hermes.
În calitate de membru al Comisiei sinodale pentru canonizarea Sfinţilor români, a revizuit slujbele existente ale sfinţilor români canonizaţi anterior: Sf. Leonte de la Rădăuţi; Cuv. Daniil Sihastru; Ioan cel Nou de la Neamţ; Teodora de la Sihla; Sf. Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt; Sf. Epictet şi Astion.
Ca membru al Sfântului Sinod, face parte şi din subcomisia de Muzică bisericească şi coordonează, împreună cu IPS dr. Casian Crăciun şi cu IPS dr. Teodosie Petrescu, elaborarea marelui Dicţionar de muzică bisericească românească.
Bibliografie: Candela Moldovei, 4-6/2000, pp.8-9; Cronica Romanului, 3/2000 şi 5/2000, pp.2-3. [A.I., N.M.]”

Text din DICŢIONAR DE MUZICĂ BISERICEASCĂ ROMÂNEASCĂ, Editura Basilica, Bucureşti 2013, pg. 303-305.

Revista Melidonium

10 Nov
2013

George Anca: Aurel Iordache – proză

***

VIPERE-CAPODOPERĂ

Aurel Iordache, Nimeni nu trebuia să moară (schițe, evocări, nuvele), 1973, îngijirea volumului și selecție, Danielea-Olguța Iordache, cuvânt introductiv de Marin Ioniță, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013

            Aurel Iordache (1919 – 1975) este autorul total al Găeștiului: monografist, mentor, poet, dramaturg, epigramist, fabulist, traducător, publicist, actor… Volumul de proză Nimeni nu trebuia să moară întregește opera sa scrisă: Râsul în ceață, traduceri din Mark Twain și St. Leackok (1941), Pălăria doamnei Jipescu, teatru (1945), Cutia Pandorei (1968, 1999), Lumea mare dintr-o floare, versuri (1971), Nani, pui de cufundac, Ion Creangă, București, 1976), Din epigramiștii lumii Bibliotheca, Târgoviște, 2000), Gura Humorului (Bibliotheca, 2001), Ci undeva la poalele tăcerii, poezii (Bibliotheca, 2004), Accidentul, teatru – 1941-1972 (Bibliotheca, 2013).

            Un roman fusese și monografia orașului, cu pajere de cronici și crai. Prezentele proze par rupte dintr-un proiect epopeic. Versatilitatea umoristului sarcast se abandonează, poate cehovian, poate urmuzian, să zicem,  între expresionism nordic și morbiditate d’annunziană. Ne-am depărtat de Găești? Cu Aurel Iordache, nu se iese, se rămâne în Găești, precum în Calea Lactee.

            Se prind vipere cu duduronul, parcă în eufonie cu bandoneonul sau didjiridoo-ul. Vraja Linei poartă haiducie. Cu un picior de lemn și celălalt retezat în război, Tudor al Vasilinii lu’ Tănase primește, de la majur bocanci, ‘fie că nu și-a dat seama, fie c-a vrut să mai nădăjduiesc’ (p.35), sau să își facă pomenile de viu. Bolovanul rostogolit de excavator e tigva dispărutului de la ateliere, iar printre oase, un inel cu numele lui. Comenzile absurde n-ar trebui executatate, de fapt, n-ar trebui date (p.61). Sinucidere, sau victimă a curajului și datoriei? (87). ‘Cest le cherubin Gabriel’ (p. 100). Neagoe Basarab: luați-i scara; Ana rămâne singură pe acoperișul înalt. (p.109). … pe sacul de  bicarbonat fusese vizibli lipită eticheta ‘sare de lux’. (119) ‘Moș Dode, vorbești cam în dodii’ (129). … actor ‘grim’. (137).

            ‘Pe scena improvizată din piedestalele catedrelor, se perindaseră, pe rând, pe rând, Ion Minulescu, Claudia Millian, Aida Vrioni, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Mihail Ilovici, Em. Dumitrescu și mai des invitatul I.C. Vissarion, familiar numit aici, Nenea Iancu’ (p.132). I.C. Vissarion: „Eu iubesc pe toți oamenii și le-am arătat alte drumuri. (…) Voiesc ridicarea oamenilor și pace și-nfrățire între noi toți. În cartea Ber Căciulă le-am spus să fie isteți; în Ion Cepeleac, să nu fure. În Zapis-Împărat, să-și respecte cuvântul; în Ber Căciulă Împărat am arătat cum trebuie să se poarte cei mari, în Agerul Pământului, un drum către pace și fericire. Arăt acum și aici motoare ieftine ca să împlinesc făgăduiala dată în cărțile mai sus pomenite.” (p.136).

            Dacă romantismul profesoral se ia de mână cu copilărirea argheziană, războiul (Vipere/ Bocancii/ Războiul trebuia să treacă prin junglă/ Sarea) și sinuciderea (Vipere/ Zâmbetul/ Mama/ Îngerul morții/ Ion Anghel Romanescu)  tronează asupra misterului din amulete ad hoc – bocanci, inel, zâmbet, stropi, sare, hârtie de o sută de lei (misterele Gaeștiului sunt mai mari ca ale Parisului, intimează Dumitru Ungureanu; deodată Aurel Iordache citează thanatic taina tăinuită). Clasicul folcloric dialectal, onomastic, topografic, de târg, haiducie, război se cinematografiază uneori la perfectul simplu, cu suspans omisionar (lacuna lui Poe): ‘To Dumnezeu de viață – Lespedea Ucigașului  – Tanteleci, acompaniindu-se din cobză la nunta țații Nastasia:/ Radu lu Anghel din Greci, / Cu Soare din Hulubești / Și cu Udrea din Furești, / Cu Ioniță din Conțești / Și cu Tudor din Frunzești, / Hoți ca ăștia nu găsești…/ Cu mustăți în varvarichi, / Cum stă bine la voinici, / Cum stă bine la haiduci… (23-24) – Într-un an a cunoscut târgurile din Cârcinov, Găești, Titu, Târgoviște. A intrat în orașe. A-nvățat drumurile Câmpulungului, Piteștiului, Slatinei, a coborât Dealul Negru spre Vâlcea și-a răscolit crângurile Târgșorului și Piața Ploieștilor. A străbătut pădurea Râioasa, a călărit cu Gheorghe caii pe deșălate și pe șa, a dormit nopțile în pădure lângă ruguri aprinse, la stâni în saricile ciobanilor, dar Gheorghe n-a dus-o la voinicii lui și niciodată-n lume nu și-a scos nasul din tulpan, din basma sau broboadă. (25).

            Basmul magnifiază halucinațiile de război. Întors cu un singur plămân, după ce fusese rănit de trei ori până-n ’43, Ștefan Cojocaru, șantajat de farmacistul Rattenau, pentru că salvase copilul vecinei sale, angajându-se să se plătească cu 30 de vipere, reîncepe, probabil ca pe timp de pace, de mai nainte, să le vâneze. ‘Începu apoi să fulgere la Cornu’ Caprei și Ștefan se văzu pe munte, singur printre vipere. Toate aveau pe cap câte-un ‘v’. Alungă cu trestia câteva, apoi lângă el se ivi deodată o viperă mare, mare, aproape de-un cot. Nu mai văzuse alta la fel. Litera de pe cap semăna cu coroana domnească a lui Basarab din cartea de citire. Și vorbea:/ – Te fac om, Ștefane, dacă mă lași cu viață. Eu sunt crăiasa viperelor./ – Nu pot să te las, surioară! Îmi trebuie bani! N-ai văzut? Vreau să mă-nsor.’ (12).

            Spectrul zmeului se insinuează și în dezertarea cvasisomnambulică a ofițerului german Otto Kreid, din dragoste pentru Ianka, fiica lui Ianoș Szolvay: ‘… –  Sonata lunii are vreun text? / – O infinitate de texte./ – Spune-mi unul/ – …. Lupta se sfârșise. Zmeul zăcea tăiat în bucăți de paloșul voinicului. Fata, care uitase să respire, suspina ușurată/ – Dacă zmeul e mort, ce se va alege de dragostea noastră?/ – Ne vom iubi fără nicio teamă/ – Și ce fel de iubire este asta fără nicio teamă?/ … – Și nu pot fi amândoi … Feți-Frumoși?’ (59).

            Schițele din școli sunt când idilic-medelniene (Stropii Bistriței, când premiale (Ana), când comunist-kafkiene (Apropiere de soț), când euthanasice (Îngerul Morții). Ceea ce scrie Aurel Iordache este abia o magică aruncare de buzdugan, bine intelectualizată, cu stil și calofilie, o fudulie cabotină a naratorului cât să inducă lectorului deliciul detașării de oroarea tragică a vieții. Ești transfigurat până la uitarea de literatură. Empatia dă în fericire. Nesfârșească-se vipera, capodopera.

George Anca

10 Nov
2013

Părintele Justin Pârvu: “Temelia societății a fost dintotdeauna familia”


“Temelia societatii a fost dintotdeauna familia. Toti copiii din lume ar trebui sa creasca si sa prinda aripi in familia aceea traditionala, pe care cu totii o stim

Seara, orice bun crestin isi face canonul, dupa care mai citeste un acatist, mai face cateva metanii, dar cel mai minunat lucru este ca toata familia sa se regaseasca in rugaciune. Vedeti dumneavoastra, daca copiii isi vor vedea parintii facandu-si cu evlavie rugaciunile, apoi vor face si ei o inchinaciune, o matanuta si uite-asa invata urcusul rugaciunii. Sa stiti ca cel mai bun pedagog nu este urechea, este ochiul. Copilul ce vede, aceea face si el!

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu si sa ne apere de toate primejdiile astea grele, pentru ca toate tehnicile astea sa nu ne duca in fundul malului, pentru ca prea miroase a nenorocire si pustietate, prea ne afundam intr-o nesfarsita saracie spirituala.

Eu raman la parerea ca cineva are tot interesul sa ne duca la acea stare de fierbere, spre definitiva noastra pierzanie sufleteasca.

Eu ma tot rog la Dumnezeu sa ne dea noua tuturor mintea cea de pe urma si sa ne gasim sanatatea sufleteasca la putinii duhovnici adevarati, pe care ii mai ingaduie Dumnezeu.”

 

Părintele Justin Pârvu


Imagine: http://roncea.ro/2010/11/09/nunta/

10 Nov
2013

La mulți și frumoși ani !

Fotografie: http://roncea.ro/2013/11/09/sfantul-nectarie-cu-parintele-justin-la-petru-voda/

YOU AMAZE ME, FRIEND

               (Dedication to Victor Roncea)

 

 

You amaze me, friend

with your desire to walk

on traces of the saints

to return toward self.

But you don’t talk to me

about pilgrims splashed

with mud…

In your interior world

you have an answer,

as I also have it

in gloomy days

when everything seems

to slip out of my hands…

 

MĂ UIMEŞTI, PRIETENE

                             (Dedicatie pentru Victor Roncea)

 

Mă uimești, prietene

cu dorinţa ta de a merge

pe urmele sfinţilor,

de a te întoarce spre tine însuţi.

Dar nu-mi vorbeşti

despre pelerinii împroşcaţi

cu noroi…

În lumea ta interioară

ai un răspuns,

aşa cum şi eu îl am

în zilele cernite

când totul pare

că-mi scapă printre degete…

 

 

 

 

TELL ME WHO I AM

            (Dedication to Cristina Nichituș Roncea)

 

I thought you know

who I am.

I thought I was

equally

shadow and being.

Til I realized

that in time mirror

I was not more than

a cry,

a peal of laughter,

a white dress,

a candle flame,

a red egg,

a piece of wafer,

an eye of light…

 

 

 

SPUNE-MI CINE SUNT

                    (Dedicatie pentru Cristina Nichituș Roncea)

 

 

 

Am crezut că ştii

cine sunt.

Eu mă credeam,

deopotrivă că sunt

şi umbră şi fiinţă.

Până când mi-am dat seama

că-n oglinda timpului

nu eram mai mult decât

un strigăt,

un hohot de râs,

o rochie albă,

o flacără de lumânare,

un ou roşu,

o bucăţică de prescură,

un ochi de lumină…

 

 

Mariana Gurza

Traducere: George Anca

9 noiembrie

 

Imagine: Victor Roncea

http://roncea.ro/2010/11/09/nunta/

10 Nov
2013

P.S. Lucian Mic, episcop al Caransebeșului

PS Lucian Mic, episcop al Caransebesului“Prea Sfintitul Parinte Lucian Mic s-a nascut la 9 septembrie 1970 in municipiul Arad. Intre anii 1977-1987 a absolvit Scoala Primara din Arad, iar intre anii 1987-1992 urmeaza cursurile Seminarului Teologic Liceal “Episcop Ioan Popasu” din Caransebes.

In anul 1992 a sustinut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, sectia Pastorala, din cadrul Universitatii “Aurel Vlaicu” din Arad, pe care a absolvit-o in anul 1996, sustinand licenta la disciplina Pastorala cu titlul: “Limonariul lui Ioan Moshu – Studiu patristic”.

Din anul 2001 s-a inscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea. In 1990 a intrat ca vietuitor la Manastirea Hodos-Bodrog, din judetul Arad, in 1991 fiind tuns in rasoforie.

In anul 1992 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot pe seama Manastirii Hodos Bodrog. Ramane la Manastirea Hodos-Bodrog pana in anul 1994, cand a fost transferat de catre I.P.S Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, pe post de preot slujitor la Catedrala Mitropolitana din Timisoara.

In anul 1995 a fost numit staret al Manastirii “Izvorul Miron ” Romanesti din judetul Timis de catre Inalt Prea Sfintitului Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.

In anul 1998 a fost tuns in monahism cu numele Lucian la Manastirea”Izvorul Miron ” Romanesti. In anul 1999 a fost hirotesit Protosinghel si numit Exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Timisoarei, iar in ianuarie 2000 a fost hirotesit Arhimandrit.

In septembrie 2000, la propunerea Inalt Prea Sfintitului Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei cu titlul “Lugojanul”, iar in octombrie 2000 a fost hirotonit intru arhiereu, la Catedrala Mitropolitana din Timisoara.

Odata cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebes prin numirea in functia de Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului a Prea Sfintitului Dr. Laurentiu Streza, in 8 februarie 2006 a fost ales Episcop al Caransebesului la propunerea Inalt Prea Sfintitului Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, iar in 26 februarie a fost instalat ca Episcop al Caransebesului in catedrala Episcopala ” Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebes.

Activitate pastoral misionara

In calitate de episcop vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei efectuat peste 400 de vizite canonice si pastorale. A sfintit zeci de biserici, hirotonind si hirotesind mai multi preoti si diaconi in Arhiepiscopia Timisoarei. Din anul 2001 pana in 2006 a functionat ca Lector asociat la Facultatea de Teologie din Timisoara, unde a predat Patrologie si Formare Duhovniceasca. A urmarit pregatirea spirituala a studentilor teologi, prin organizarea de conferinte, intalniri, simpozioane si sfatuiri duhovnicesti. A coordonat sectorul misionar social din cadrul Arhiepiscopiei Timisoarei.

Odata cu numirea ca Episcop al Caransebesului, in decursul unui an de activitate arhipastoreasca, Prea Sfintia Sa a hirotonit 30 de clerici, a functionat ca profesor de Tipic si Liturgica la Seminarul Teologic Liceal “Episcop Ioan Popasu” din Caransebes si ca Lector la Facultatea de Teologie din Caransebes, a tarnosit 10 altare noi si a efectuat peste 120 de vizite pastorale.

Prin purtarea de grija a Prea Sfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a fost creat in luna mai a anului 2006, in cadrul structurilor administrative ale Centrului Eparhial, Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Caransebesului, care desfasoara o ampla si dinamica lucrare cu tinerii acestor locuri incarcate de credinta si istorie.

Activitate economica

A reluat lucrarile de constructie la noua Catedrala Episcopala “Invierea Domnului” din Caransebes, obtinand fonduri concretizate in inaltarea unei schele interioare, precum si a zidurilor de caramida cu aprox. 3 metri.

A mutat intr-un sediu nou Seminarul Teologic din Caransebes, a reamenajat Centrul Eparhial, a tarnosit si a deschis spre oficierea cultului divin public demisolul Catedralei Episcopale “Invierea Domnului” din Caransebes.

A mutat intru-un sediu nou magazinul Diecezana din Caransebes si a demarat lucrarile pentru deschiderea a altor 4 magazine de obiecte bisericesti in cuprinsul Eparhiei. A infiintat la Centrul Eparhial ateliere de croitorie bisericeasca, de pictura bisericeasca bizantina si a retehnologizat atelierul de lumanari al Eparhiei.

A restaurat exteriorul istoricei catedrale episcopale “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebes atat prin refacerea zidurilor exterioare cat si prin reamenajarea curtii ce ingradeste catedrala. Totodata, cu acest prilej a oficiat retarnosirea catedralei, datorita deteriorarii Sf. Mese.

Activitate culturala

A incurajat revalorizarea trecutului Bisericii Ortodoxe din partile Caras – Severinului prin studierea si evidentierea personalitatii Ierarhilor din scaunul istoric al Episcopiei Caransebesului.

A sprijinit lansarea “Monografiei Episcopiei Caransebesului”, scrisa de dl. prof univ. Dr. Bona Petru si a lucrarii cu caracter biografic despre personalitatea si opera Protopopului Andrei Ghidiu (1849-1937) a prof. Constantin Bratescu.

A organizat si a sprijinit numeroase manifestari culturale din cuprinsul Episcopiei Caransebesului. A reactivat aparitia Calendarului Romanului. A relansat traditia conferintelor teologice de larg interes cu invitati din lumea bisericeasca, dar si din lumea oamenilor de cultura laici.

A scris numeroase articole, note si comentarii in revistele si publicatiile bisericesti. A acordat interviuri la posturile de radio si de televiziune, participand la diferite emisiuni pe teme religioase, culturale si sociale.

A scris un volum dedicat Ierarhului “Sfantul Iosif cel Nou de la Partos 350 de ani de la trecerea in vesnicie“. A mai publicat in colaborare cu doamna Lect. dr. Mihaela Vlasceanu si domnul Prof. Dr. Petru Bona o monografiei dedicate Catedralei Episcopale Sf. M. Mc. Gheorghe din Caransebes, precum si o carte care prezinta parte din activitatea Episcopului Elie Miron Cristea (1910-1919). Pastorale, ordine circulare si corespondenta administrativa.Este presedintele revistei eparhiale “Foaia Diecezana”.

A inaugurat doua expozitii permanente de icoane vechi din zona Banatului Monatan, precum si de carte veche bisericeasca la demisolul Catedralei Episcopale “Invierea Domnului” din Caransebes si la sediul Centrului Eparhial de pe Str. Mihai Viteazu nr. 11.

Activitate sociala

A infiintat in colaborare cu mai multe institutii Centrul Social “Sf. Vasile cel Mare” din Caransebes si a demarat noi proiecte sociale care se afla in curs de desfasurarare. De asemenea s-au incheiat parteneriate de colaborare cu mai multe ONG-uri din judet dar si cu diversi furnizori de servicii sociale ai administratiei locale.”

Sursa: Crestin ortodox

10 Nov
2013

“Teologia mistică poetică”

10712079225_521ddbb3b6_zTeologia mistică poetică. Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 1000 de ani de la compunerea lor, vol. coord. de PS Ioachim Băcăuanul și Pr. Ioan Bârgăoanu, Ed, Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 549 p.

***

E vorba despre comunicările științifice susținute la Mănăstirea Cașin, în jud. Bacău, pe 24-25 noiembrie 2009, la Simpozionul „Imnele iubirii dumnezeiești” ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 100 de ani de la compunerea lor, cf. paginii de titlu.
În Cuvântul înainte al cărții, PFP Daniel Ciobotea subliniază faptul că „experiența Sfinților isihaști este asemănătoare celei a Apostolilor, întrucât în Biserică este prezent și lucrător Același Duh Sfânt în toate timpurile”, p. 7.
Din cuprins (p. 9-11) reiese că au fost 26 de participanți la simpozion.
PS Ioachim Băcăuanul a prezentat referatul: Liturghia iubirii dumnezeiești: hrană și lumină, p. 13-49.
„Simeon vede viața ca o înviere în lumina Învierii lui Hristos, de aceea în mistica sa principalul izvor al pocăinței și luminii îl consideră [a fi] Sfânta Liturghie”, p. 17.
PS Ioachim spune că „Sfântul Simeon nu a fost un dogmatist, ci un trăitor al Sfintei Liturghii”, p. 19.
Lucrurile stau tocmai invers: el e un mare dogmatician tocmai pentru că a experimentat, în viața lui, dogmele Bisericii.
Vederile sale mistice sunt vederi ale slavei Dumnezeului treimic, datorită cărora a putut vorbi, în cunoștință de cauză, despre perihoreza dumnezeiască, despre sinergie, despre unirea ipostatică, despre prezența reală a harului în Sfintele Taine, despre transfigurarea omului și a cosmosului. Adevărații dogmaticieni sunt, în primul rând, mistici, experimentatori ai intimității cu Dumnezeu și nu vorbitori de Dumnezeu fără experiența slavei Lui.

În opera Dumnezeiescului Simeon Noul Teolog „întâlnim multe pasaje care fac apel la o interpretare mistică a Dumnezeieștii Liturghii”, p. 26.
„Efectele cosmice” ale Liturghiei, p. 34.
Pocăința nu este „un simplu act, ci…o atitudine permanentă a vieții”, p. 46.
Evêque Joachim Giosanu, La prière du coeur et le monachisme oriental. La Père Staniloaë et les méthodes byzantines et philocaliques de la prière du coeur, p. 51-74.

E vorba de un extras din teza sa doctorală, cu titlul La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Staniloaë, Ed. Trinitas, Iași, 2003, cf. n. 1, p. 51.

Părintele Stăniloae, „în prezentarea rugăciunii inimii, comme l’aboutissement de la déification, condamnând spiritualismul occidental abstrait”, p. 52.

Părintele Profesor Ioan C. Teșu, de la Iași, a venit cu tema: Paternitatea și filiația duhovnicească în concepția Sfântului Simeon Noul Teolog, p. 97-127.

Prima frază, cu totul adevărată: „Sfântul Simeon Noul Teolog este socotit cel mai mare mistic al Evului Mediu creștin, tocmai datorită înaltelor sale experiențe duhovnicești, trăite încă din fragedă adolescență”, p. 97.

Însă în p. 98, autorul nostru afirmă un lucru extrem de curios, pe care nu îl poate proba pe texte. Și anume, că Sfântul Simeon ar fi susținut că Preoția „nu se dobândește doar prin hirotonie, ci prin botezul Duhului Sfânt”.

Sfântul Simeon spune tocmai contrariul: nimeni nu poate veni la hirotonie, cu adevărat, dacă nu are o viață mistică reală și dacă nu e chemat de Dumnezeu în mod direct. Lucruri care, în orice meserie, nu numai în preoție, sunt cu totul normale.

Cum să devii profesor în ceva, recunoscut și apreciat de toți, dacă nu ai operă și nimeni nu te creditează ca o valoare profesională?

Numai că nouă, celor foarte relaxați în viața ortodoxă, ni se pare că ne putem apropia de Preoție oricum…că Dumnezeu „ne plinește” toate lipsuri și dacă vrem și dacă nu vrem noi. Însă realitatea brutală e cea care este: doar foarte puțini înțeleg/ simt/ experiază slujbele preoțești pe care le fac…ceilalți le fac „în orb”.

Pe scurt: Sfântul Simeon nu a subminat niciodată Taina Preoției și nu a spus că ea nu este deplină în cineva hirotonit valid. Ci, că în mod real, lucrează și simt cele ale Preoției doar cei care au o viață mistică, adică o intimitate reală cu Dumnezeu. Lucru pe care îl știu, din plin, orice episcop, preot sau diacon, care nu simt și nu văd nimic mistic în preoția lor. Și dacă ar dori să inventeze „în materie de experiență”, cine cu experiență mistică i-ar crede?

Mistica sa, deși cu experiențe duhovnicești ample, e „o mistică eclesială, sacramentală”, p. 102.

„compatibilitatea de viață duhovnicească”, p. 108.

Sfântul Simeon însă nu a vorbit despre un Părinte duhovnicesc „ideal” (p. 112), pentru că el a avut parte de unul în carne și oase. El a descris unul real, avut lângă el și nu o idealitate. El însuși a devenit un copleșitor Părinte duhovnicesc pentru ucenicii săi, mulți dintre ei Sfinți.

E cu totul adevărat faptul, că „nu poate deveni un bun duhovnic decât cel ce a cunoscut și a văzut ce înseamnă adevărata duhovnicie, cel care a cunoscut nu numai din citit sau din istorisirile altora ce înseamnă arta conducerii sufletelor, spovedania și duhovnicia, ci a cunoscut și a crescut el însuși, s-a format duhovnicește în ascultare față de astfel de oameni cerești”, p. 113.

După cum un mare scriitor, un mare chirurg, un mare constructor…a fost, mai întâi de toate, un mare ucenic al altora. Nu poți fi mare decât dacă ucenicești pe lângă oameni mari, pe lângă vocația și calitățile tale personale.

După cum și următoarea frază e cu totul corectă: „duhovnicul [real] este…un om duhovnicesc prin excelență, o prezență harismatică și providențială în viața ucenicului, iar calitatea sa de duhovnicesc și de harismatic se recunoaște din roadele operei sale spirituale în sufletele celor încredințați lui spre călăuzire duhovnicească”, p. 126.

Uneori Părintele duhovnicesc poate să nu aibă ucenici pe gustul lui…Iar dacă aceia nu ajung la o viață duhovnicească înaltă, asta nu invalidează sfințenia lui ci arată greutatea vieții ortodoxe autentice.

Adică ucenicii nu sunt ucenici pentru ca „să își întreacă” Învățătorul lor ci pentru ca să ajungă, fiecare dintre ei, la o relație reală și de mare profunzime cu Dumnezeu. Dacă ei nu ajung la aceasta, nu e de vină, în primul rând, Părintele lor, ci ei înșiși.

teologiepentruazi.ro

7 Nov
2013

“Rugăciune către Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

“O, Sfinţilor Arhangheli Mihaile şi Gavriile, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor.

Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi.

Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avrem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre.

Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri.

Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor.

Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate ! Amin! “

Sursa: Intru vesnica pomenire a Parintelui Iustin Parvu.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii