2 Dec
2016

Harry Ross: Aforisme

Imagini pentru Harry Ross

Aforisme despre singurătatea în doi

Deși stau împreună nu au o viață comună.

X

Iată un trifoi cu două foi.

X

Se uită unul la altul, cu adâncă muțenie, sufocând gândul.

X

Sunt doi foști porumbei, uitați de sine, uitați de zei.

X

E  tare plicticos în doi, dar nu mai este  cale înapoi.

X

De la o vreme vorbesc la pereți ca niște nătăfleți.

X

În fond ce s-a întâmplat?

S-au rupt firele iubirii prin care erau legați.

X

Viața e absurdă când doi foști amorezi în prostie zburdă.

X

Sunt mii de motive de împăcare, dar la ce bun, când fiecare-i plin de însingurare.

X

Omul este flexibil,

poate trăi și singur chiar de nu-i teribil.

X

A trăi în doi o veșnicie nu-i un chilipir și nici o poezie.

X

Cei doi se întreabă uneori de ce s-au unit?

Ei bine, pentru că, pur și simpliu  la nebunie s-au iubit.

X

Și acum iubirea a murit? Nu, doar și ea a îmbătrâit.

X

Asta-i povestea pe care o știm noi; există singurătate și în doi.

X

Ne gândim și la o minune: cele două inimi să treacă printr-o reverie și să se unească într- o nouă căsnicie.

 

HARRY ROSS

Israel

Decembrie 2016

30 Nov
2016

Cristian Sandache: Artur Silvestri – Cultură și identitate românească

CULTURĂ ȘI IDENTITATE ROMÂNEASCĂ

Am descoperit abia de câțiva ani cărțile lui Artur Silvestri. Autorul lor trecuse Dincolo, în ziua de 30 noiembrie 2008, la doar 55 de ani. Nu știam mare lucru despre el și când am descoperit fraza muzicală, concentrarea fascinantă de erudiție și naturalețe, bucuria cosmică în urma contactului cu parfumul cărților ca ființe, pasiunea incandescentă pentru România (înțeleasă ca un pământ, ce-l primise pe apostolul Andrei, așa cum țărâna arsă primește ropotul ploii) am înțeles că era vorba de un creator, care nu poate fi încadrat în nici o nișă. Iubit și dușmănit, Artur Silvestri a fost unul dintre promotorii identității naționale românești prin cultură, un scriitor de factură spiritualistă, identitară și în același timp, un adevărat Mecena al culturii. A susținut efectiv tot ce considera că reprezintă valoare autentică autohtonă, acompaniat cu o nobilă energie de distinsa sa soție, scriitoarea Mariana Brăescu-Silvestri. Este autorul unei viziuni, în conformitate cu care, indiferent de timpurile care se derulează pe plan istoric, în pofida seismelor ideologice, există un substrat spiritual românesc primordial, care conservă esența curată a colectivității și-i conferă acel plus de rezistență și creativitate, fără de care, colectivitatea ca atare și-ar pierde individualitatea, devenind un fel de masă amorfă. A numit acest element- ”România tainică”, o entitate care e (de cele mai multe ori), ignorată sau disprețuită de către trecătoarele instituții ale prezentului și de anexa acestora- mass-media ancilară- sau de consum. E o Românie a însinguraților anonimi, capabili de opere culturale excepționale, este România bunului simț țărănesc, păstrat în mentalitatea acelor meșteri populari sau cărturari din târgurile uitate de trenuri, care fac eforturi ciclopice pentru a salva câte o urmă a strămoșilor repauzați, sau a mai păstra amintirea unor timpuri luminoase. E România lucrătorilor care nu l-au uitat pe Hristos și pildele sale, e țara schiturilor și a mănăstirilor semănate prin luminișuri și poale de munte, acolo unde urmașii ”călugărilor sciți”, își urmează cu anonim eroism, vocația singuraticei lor căi de devenire.

Artur Silvestri a fost un om zidit de viu între cărți și documente străvechi, care avea în cel mai înalt grad simțul generozității, un scriiitor creștin, care și-a iubit în cel mai înalt grad, poporul din care s-a plămădit.

28 Nov
2016

Elena Buică: O primăvară în miezul toamnei

LANSAREA VOLUMULUI „ÎNTRE PORŢI DE UNIVERS”

 DE  VIRGINIA VINI POPESCU

 

Mi-ar fi plăcut să fiu prezentă la „botezul” acestei cărţi „Între porţi de univers” ale cărei „foi” le-am „răsfoit” pe toate părţile în timpul pregătirii ei. Dar porţile universului nu s-au deschis acum şi pentru mine ca să pot zbura până acolo şi ca atare, din departe ca spaţiu, din îndepărtata Canada şi din aproape ca participare de suflet, trimit un cald cuvânt de apreciere şi felicitare prietenei mele, fizicianei-poete, Virginia Vini Popescu. Acest cuvânt este şi mesagerul unei  îmbrăţişari şi  al unui cald zâmbet pentru domnia-sa, dar se adresează şi audientei, acelora  care apreciază acest act de aleasă cultură prin prezenţa lor de astăzi la această lansare şi nu în ultimul rând, organizatorilor pe care îi apreciez pentru implicarea cu atâta osârdie în actul de cultură, inclusiv şi pentru mine la câteva lansări.

La apariţia acestui volum, chiar dacă am mai spus, îmi place să reamintesc şi de această data că: „Împlinirea unui vis de a-ţi vedea scrierile adunate între copertele unei cărţi, e unul dintre cele mai tulburătoare vise”. Aşa îi este dat omului, fiecare să viseze împlinirea  măreţiei unui vis.

Împlinirea visului, de această data, prin acest debut editorial, aduce în câmpul literaturii române izbânda cu care poeta, remarcabila profesoară de fizică, Virginia Vini Popescu, numită cu drag şi aleasă preţuire „savantă noastră” a transpus idei de mare rigoare ştiinţifică  într-o comunicare  plină de vibraţie şi pe înţelesul tuturor, atat cat îi este igaduit naturii umane  să desluşească. E fascinantă  viziunea sa  asupra macro si microcosmosului, ori cea  asupra contemplării creaţiei universale, ori a elementelor care ţin de misterele universului. Am ales ca exemplu doar o poezie, „Particula lui Dumnezeu”: „Din greu, sub munte la Geneva,/ Materia se descifrează,/ Se naşte iar Adam şi Eva,/ Big-Bangul se încurajează.// Hadronii se ciocnesc forţat,/ Se rup în părţi şi părţi de parte,/ Apar şi unde neîncetat/ Şi-s depistate de departe.// Muncă greoaie şi cam tristă/ S-a luminat la vestea mare,/ Particula lui Dumnezeu există,/ Nimic nu este la întâmplare.// EL a făcut-o şi pe Higgs,/ Particula de mic calibru,/ Spre-a nu da Universul chix/ Şi pentru-a stă în echilibru”.

Dar creaţia poetei Virginia Vini Popescu are o largă paletă tematică, nu numai din îndrăgitul domeniu al fizicii. Găsim vibrante pagini de istorie în care retrăim sentimentul de mândrie a poporului nostru, poezii de dragoste de neam, de revoltă socială, probleme cu care se confruntă românii nevoiţi să muncească în străinătate. Vocea ei se ridica împotriva multor strâmbatăţi ale actualei noastre societăţi. Deşi „cartea este o tentative  irezistibilă” rămâne totuşi „o voce conştientă strigând in pustiu” cum afirmă remarcabila scriitoare şi critic literar, Cezarina Adamescu.

 Poeta redă viaţă şi strălucire marilor personalităţi ale ştiinţei, artei şi literaturii româneşti, o parte din ei căzuţi în nedreaptă uitare.  Absorbită total de valorile morale ale poporului nostru, în poeziile sale, poeta Virginia Vini Popescu le pune în valoare uneori  ca un fel de contrapondere a acestor vremuri remarcate prin goana după avuţii materiale, precum în poezia „Bogaţi”: „Bogaţi sunt munţii cu verdeaţă,/ Bogaţi, părinţii cu părinţi,/ Bogaţi, cei ce-au făcut în viaţă, / Din fiii ţării, fii mai mulţi.// Bogată-i casă cu icoane,/ Bogaţi sunt oamenii -ntelepti, /Bogată, lumea cu canoane,/Cu pruncii ei curaţi şi  drepţi .// Bogat, bunicul ascultat,/ Bogată-i ţară cu pământ,/Bogat şi omul neîntinat,/ Cel împlinit prin legământ.// Bogat e omul omenos,/ Bogat, cel care e iubit,/ Bogat e sufletul frumos,/Ce va fi veşnic pomenit.”

 

Închei cuvântul meu de salut, de felicitări şi de urarari de mult success, tot cu o imagine aşa cum am mai spus-o şi în prefaţa acestui volum, o imagine edificatoare pentru fiziciana-poetă Virginia Vini Popescu: „Pe chipul sau frumos şi armonios,  aşa cum se desprinde din toate fotografiile (acum şi în faţă dumneavoastră), se citesc rădăcinile acestor sentimente adânc înfipte în fiinţa sa.  Se vede că există şi un suflet mare odrăslit în cununi de tradiţii străvechi, în dragoste de neam şi ţară. Chivotul sau sufletesc este un lăcaş în care păstrează curăţenia, căldura şi tămâia cu care sfinţeşte aerul pe care îl respiră.”

Teleormănenii se pot  mândri cu un nou nume care se alătură literaturii izvodită din străbunul şi roditorul lor pământ şi sunt îndreptăţiţi să spere la apariţia altor volume semnate Virginia Vini Popescu.

——————–

Elena BUICĂ  

Pickering, Toronto, Canada

noiembrie 2016

28 Nov
2016

Prof.dr.Constantin Dobrescu: Inginer Petre Lucaciu

Autorul dedică aceste modeste rânduri despre ing. Petre Lucaciu preotului stavrofor Radu Botiș din Ulmeni Maramureșului, distins om de cultură și patriot de excepție, precum și fiicei sale Andreia, care prezintă cu talent și har Balada lui Vasile Lucaciu.

Acesta s-a născut la 15 ianuarie 1866, la Baia Mare, ca fiu al preotului institutor Mihail Lucaciu. Era fratele mai mic al lui Vasile Lucaciu (1852-1922), supranumit „leul din Sisești”, om politic și luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Pe frontispiciul bisericii din Sisești, unde acesta a păstorit, era scris în latinește: PRO UNIONE OMNIUM ROMANORUM.

Petre Lucaciu a urmat școala primară și liceul în orașul natal, luându-și în anul 1882 diploma de bacalaureat cu mențiunea “magna cum laudae”.

Studiile superioare le-a urmat la Academia de mine din Schemnitz pe care a absolvit-o în anul 1885. Imediat după absolvire a fost angajat în serviciul statului maghiar ca elev inginer, iar în perioada 1886-1888 a fost secretarul Societății de mine de aur ”Concordia” din Abrud.

            La sfârșitul anului 1888, Petre Lucaciu vine în vechiul Regat, iar la 1 ianuarie 1889 până la 31 martie 1890 îl găsim angajat ca șef de exploatare la Bahha Vârciorava (Mehedinți), după care se angajează la Regia Monopolurilor Statului, unde rămâne timp de aproape 30 de ani, până 1 aprilie 1921, când se pensionează. În acești ani, cât a fost în serviciul RMS, Petre Lucaciu a trecut prin toate gradele profesionale specific corpului tehnic, ajungând până la acela de inginer inspector general.

            Cât a fost în serviciul RMS, Petre Lucaciu a funcționat ca director al Salinelor Ocnele Mari, apoi ca director al salinelor Târgu Ocna și apoi timp de 20 de ani ca director al Salinelor Slănic Praova.

            Cu ocazia retragerii administrației și armatei române în Moldova, Petre Lucaciu fucționează în cadrul RMS din Iași.

            După înfăptuirea unității naționale, acesta a fost trimis în Tansilvania ca director al RMS Cluj.

            În anul 1919, Petre Lucaciu a luat parte activă la înființarea societății “Ceditul minier” care era “creațiunea lui, fiul prea iubit al inteligenței și al muncii sale”. La această societate a fost administrator și delegate precum și vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

            În perioada cât a fost director la Salina din Slănic “a adus această salină în starea înfloritoare” pe care o cunoscuse, făcând din ea ”cea mai important salină din România, atât prin așezarea ei geografică favorabilă, cât și pentru sarea ei pură”.

            Inițiază introducerea iluminatului electric pentru prima dată în exploatarea saline, coordonează efectuarea de noi sondaje pentru amplasarea de noi mine. A colaborat cu L. Mrazec și I.P. Voitești la realizarea primei hărți cu zăcămintele de sare din zona extracarpatică a României, care a fost prezentată la Paris în 1900.

            A fost membru active în Asociația Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România.

            Petre Lucaciu a participat la primul congres al Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România, care a avut loc la Ploiești, în zilele de 4-5 iunie 1921, în Amfiteatrul liceului “Sfinții Petru și Pavel”, alături de I. Gh. Munteanu Murgoci, ing. I. Ghica etc.

            Ca și fratele său, dr. Vasile Lucaciu, ing. Petre Lucaciu a fost luptător de frunte pentru cauza națională. A făcut parte din Comitetul Ligii Culturale la nivel central dar și local. A avut legături apropiate cu prof. I. Lupulescu.

            Numele lui Petre Lucaciu strălucește lângă celelalte mari nume de donator: Adamachi, Tache Anastasiu, Agarici, prof. N.G. Lăzărescu etc. ce “au adus pe altarul culturii neamului prinosul muncii lor”.

            În timpul vieții și activității sale a agonisit o mare avere evaluată la suma de 15.000.000 lei, constând în efecte și acțiuni la diferite societăți și bănci ca Marmoroș Blank, Prevederea social, fabrica de ipsos Hraby et Nicolau din Slănic etc.

            Această avere a format suportul financiar al Fundației inginer Petre Lucaciu, pe care a pus-o la dispoziția Academiei Române, prin testament, cu scopul “de a crea burse pentru studenții merituoși, dar lipsiți de mijloace, care se dedică studiului ingineriei de mine”.

            A încetat din viață la vârsta de 61 de ani, după o scurtă suferință, în ziua de 3 noiembrie 1926, fiind înmormântat în ziua de 6 noiembrie. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica greco-catolică Sfântul Vasile din București, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei veniți să-și ia rămas-bun de la Petre Lucaciu.

            Dintre numeroasele cuvântări ținute cu această ocazie, amintim pe cele ținute de: ing. N.P. Ștefănescu, din partea Societății “Creditul Minier”, Ion Bianu, din partea Academiei Române, ing. Th. Zernoveanu, din partea funcționarilor și lucrătorilor saline Slănic-Prahova, ing. Traian Metianu, din partea Asociației Generale a Inginerilor din România, și ing. I. Ghica, președintele Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România.

            I-a fost dat lui Petre Lucaciu să vadă realizat visul de aur al românilor.

            Se cuvine ca acestei personalități, care a lăsat o dâră luminoasă în istoria neamului și, timp de douăzeci de ani, și-a legat numele de Salina Slănic, municipalitatea de aici să ia măsuri să-l declare Cetățean de Onoare post mortem.

Bibliografie:

Analele Minelor din România, nr. 11,12/ 1926

Prof.dr.Constantin Dobrescu

27 Nov
2016

Vasilica Grigoraș: Universul tainic între „Dumnezeu şi umbră”

 

La palmaresul publicaţiilor Marianei Gurza se adaugă, la ceas aniversar o nouă apariţie editorială. Este vorba de volumul Dumnezeu şi umbră – God and Shadou, ediţie bilingvă, română-engleză, care a văzut lumina tiparului la Editura Singur din Târgovişte, octombrie, 2016. Varianta în limba engleză este o contribuţie strălucită a renumitului scriitor specializat în indianistică, traducător şi eseist privind literatura sanscrită, literatura antropologică, prof. dr. George Anca.

Marele filosof Blaise Pascal afirma în una din celebrele sale cugetări că, atunci când n-ai un templu în suflet în zadar aştepţi apariţia zeităţii. Se pare că acest lucru se potriveşte şi poetei Mariana Gurza, care, în timp, cu aplecare şi migală şi-a construit în suflet un „locaş” al Domnului.

Comentatori şi critici ai poemelor sale, recenzori ai cărţilor de poezie, pe bună dreptate o califică unanim pe Mariana Gurza ca fiind o poetă creştină. Este corect acest lucru, concretizat prin dorinţa sa neclintită de apropiere de cele sfinte, îmbrăcând cu sfială haina unor reale valori creştine: umilinţa, iubirea, dăruirea… „Sunt o frunză înnourată / Căzută la picioarele tale Iisuse, / Doar rugăciunile îmi dau putere / După atâta zbucium şi durere. (Smerenie) Conştientă de tarele lumii în care trăim, poeta îşi păstrează speranţa  că iubirea este cea care ne va salva de la pieire: „Spre infinit m-aş duce / cu un cântec de dor păgân / şi-n lacrimi tremurânde, / aş semăna iubiri; / m-aş prinde printre stele / cu mâinile de flori, / şi-aş îngenunghia o lume, / o lume plină de erori”. (Speranţa) Altruistă până peste poate şi cu generozitatea-i bine cunoscută croieşte un îndemn adresat tuturor celor care iubesc viaţa: „Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse / Liberi în jocul nebunesc de altă dată, / Fără poveri şi fără lanţuri groase / să simtă ce-i aceea viaţă”. (Manifest pentru viaţă)

Punându-şi întrebarea cine suntem, Mariana Gurza conchide că suntem „şi umbră şi fiinţă”.  În opinia sa, umbra se conturează atunci când dispare sau nu mai regăsim soarele în noi. În atare situaţie este nevoie să dedicăm timp şi răbdare scormonirii eu-lui interior pentru a ne descoperi sinele adevărat şi a renunţa la egoul fals sfătuitor. Doar astfel ne întărim şi consolidăm credinţa, pilonul principal al casei Domnului, al Bisericii străbune: „Am crezut că ştii cine sunt. / Eu mă credeam, / deopotrivă că sunt / şi umbră şi fiinţă. / Până când mi-am dat seama / că-n oglinda timpului / nu eram mai mult decât / un strigăt, / un hohot de râs, / o rochie albă, / o flacără de lumânare, / un ou roşu, / o bucăţică de prescură, / un ochi de lumină” (Spune-mi cine sunt)

Mariana Gurza călătoreşte prin vers, cu inima complet deschisă spre lumină. Eleonora Schipor consideră că poetatrăieşte în poezie cele mai variate sentimente, speră și visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund și vulnerabil”, versurile sale fiind ipostaze ale trăirilor, întruchipări ale sufletului, adevăratul „turn de control” al sinelui său interior: „Am crezut că travestindu-mă / în lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia. / Am reuşit / să-mi zăresc îngerul / rătăcit în mine, / căutându-mă / în gestul meu / de umilinţă. (Cerul plânge în inima mea) Poemele sale nu trădează niciodată, ci explică, amplifică ori adânceşte stările şi trăirile.

Scriitura Marianei este lirico-filosofică, cu simplitate şi subtilitate abordează problemele fundamentale ale omului – viaţa şi moartea. În opinia sa, acestea nu sunt opuse, ci complementare, intim legate. Totul este o curgere prin timp, este o trecere, pe care trebuie s-o privim şi s-o primim cu seninătate. „Eu încă mai sper  / să am o plecare provizorie, / să mă pot întoarce, / şi să fiu tânăra femeie din vis. / Să-ţi spun: Vezi, n-am murit, /  n-am vrut să te las / singur cu umbra mea! / Cu toate că moartea / e doar un drum… / De-aceea, / eu n-am să mor niciodată / cu adevărat. / Totul e un simulacru / de moarte. / E doar o şaradă”. (Iubitule, voi fi umbra ta)

Pe firul timpului, se-mpletesc căderi şi înălţări, scăpătări şi reveniri: „Născându-mă din nou, / Iată-mă! / Am trecut prin furcile unui vis urât. / Neştiută de nimeni, / m-am împresurat în suferinţa-mi mută. / Dar acum, Doamne, mă desfăt / cu darul tău de viaţă nouă, / să pot râde, să pot plânge, / să pot lupta, să trăiesc, / precum în neclintirea lor stâncile”. (Mă uit la cer) În opinia sa şi stelele cad, uneori: „Căderea stelelor / o percep ca o scurgere / de clepsidră… / Din când în când, / mai prind câte-o stea / pitind-o după un nor / sperând / ca odată să o regăsesc..” (Căderea stelelor)

Poeta  simte o nevoie acută, o aprigă sete de acurateţe sufletească şi spirituală, de puritate, de adevăr, de dăruire, şi găseşte să împlinească aceasta printr-o oarece izolare, interiorizare şi depărtare de tumultul vieţii, stare presărată din când în când cu izbucniri calde şi transparente, prin vers, pe care citindu-le poţi cunoaşte adevăratul său „chip” liric. Tonul poeziilor nu este unul tern, ci vivace, expresiv, versurile aprinse de metaforă îşi pun sigur şi durabil amprenta în mintea şi sufletul cititorului.

Sub zodia modestiei şi a bunului simţ, în tăcere şi linişte interioară sau zbuciumată, în uşoară melancolie ori extaz, uneori cu seninătate, alteori înnourată, în laboratorul intim al creaţiei poetei, plămada fecundă dă viziune şi prospeţime lirismului său. Poemele sunt izvor de frumuseţe, de căldură, rămânând inalterabile în timp. Semnul vigorii poetei Mariana Gurza este faptul că scrie poezie  în vers alb: „Semn că poezia trăieşte / e versul alb / care a înşelat rima. / De aici începe poezia / de la fotografia asta / pe care ţi-am lăsat-o / la îndemână / cu câteva rânduri oblice / dintr-un manuscris / din care, / prieten drag, / ai rupt o filă, / ai ars-o într-o ţigară, / înainte de a te vindeca / de mine”. (Poezie  în vers alb)

Poemele sunt amplu articulate, cu o consistenţă naturală şi un demers lirico-discursiv coerent. Priveşte lumea interioară şi pe cea din afară printr-o lupă  care-i permite o cunoaştere mai profundă, acceptând lăuntric, cu discernământ pios sugestiile din afară şi lăsând să transpară în ochii cititorilor gesturi de mare delicateţe, precum sentimentul iubirii: „Eram frumoasă, / când te aşteptam. / Dar a trecut ceva vreme / de când noi doi / ne-am legănat / pe două curcubee, / după ce  ploaia / mi-a spălat buzele / de sărutările tale. / Şi totuşi inima mea, / învelită în iubirea ta, / a păstrat / pecetea sacră / cu care tu m-ai / atins cu iubire, / acolo, printre nouri, / printre culori / şi fulgere / irosite de iubiri…” (Eram frumoasă?) Şi merge mai departe, trăgând, poate un semnal de alarmă a deteriorării acestui sublim sentiment uman: „Există o lege nescrisă / care obligă la iubire. / Dar cum iubirea a devenit o relaţie / dintre cerere şi ofertă, / nimeni nu este suficient de bogat / pentru a cumpăra iubirea”… (Paradox sentimental)

Cartea se remarcă şi prin eleganţa şi ţinuta grafică de excepţie, merite incontestabile ale editurii, pentru care transmit un gând bun editurii Singur şi editorului Ştefan Doru Dăncuş.

        Bun venit volumului de versuri Dumnezeu şi umbră pe piaţa editorială, felicitări distinsei poete Mariana Gurza, căreia îi dedic  un micropoem în stil nipon, tanka:

„Deasupra apei

străluceşte în noapte

un pod de lună –

eliberat de temeri

găsesc cheia liniştii”

 

Vasilica Grigoraş

26 Nov
2016

Dr. Mariana Goron: George Alexander, un om providențial pentru familii și copii

Discurs ţinut cu ocazia lansarii cărţii „Copiii nostri în închisorile lor”, a domnului George Alexander la Cluj -Napoca

Suntem onorati să îl avem printre noi, aici, la Cluj Napoca, pe domnul George Alexander, cel care a avut un rol extrem de important în toate demersurile pentru eliberarea copiilor Bodnariu din închisorile Barnevernetului norvegian.

Apreciem sacrificiul pe care distinsul autor, George Alexander l-a facut, atunci cand s-a hotărât să demaşte Barnevernetul- această monstruoasa maşinărie de distrugere a familiilor. Sacrificiul sau a însemnat rununţarea la carierea sa de director la 2 grădiniţe, o poziţie importantă şi un job bine platit în Norvegia.
“Ar fi putut să tacă şi să privească în altă parte…Şi nimeni nu ar fi ştiut. I-ar fi putut lăsa pe alţii să se expună, în vreme ce el şi-ar fi putut defula eventualele mustrări de conştiinţă din spatele unei tastaturi. Din spatele anonimatului în care se plasează mulţi dintre cei ce postează comentarii”. L-am citat pe autorul prefaţei, Cezar Adonis Mihalache.
Dar George Alexander a ales să fie Om, şi-a sacrificat cariera vorbind, scriind, implicându-se, informându-ne, contribuind la mobilizarea a mii de oamneni pentru susţinerea familiilor abuzate de Barnevernet.
Consider cartea de faţă un avertisment! Ea ne arată le ce consecinţele înfricoşătoare se ajunge atunci când societatea/statul îl îndepărteză pe Dumnezeu de la cârma vieţii. În aroganţa lor, cu o atitudine sfidătoare, anumite tări bogate, precum Norvegia, au hotărât să plaseze Statul în locul lui Dumnezeu. În domeniul ocrotirii copilului ei au dat rol de dumnezeu psihologilor, sociologilor, asistentilor sociali şi altor funcţionari. Dar când deasupra noastră, când în cer nu mai există nimic, nici Dumnezeu, nici dragostea, mila sau iertarea inspirate de El, nici valori morale de origine divină, nici un ghid sau un sistem de referinţă absolut, atunci totul devine îngrozitor. Atunci omul devine dumnezeu! Nimic însă nu poate fi mai terifiant decât să îţi imaginezi că omul rămâne la cheremul altui om, om păcătos şi schimbător, om care investit cu puteri absolute poate deveni o fiară pentru semenul său, aşa cum istoria ne-a dovedit-o adesea şi aşa cum această instituţie norvegiană a dovedit-o.

Aceasta este lumea Occidentului bogat, deocamdată, dar decadent, bolnav de autosuficienţă, ce alunecă vertiginos pe panta totalitarismului. In Norvegia “Toate valorile din societate se adaptează omului de pe stradă” spune autorul. Dar această morală relativă, precum şi oribila corectitudine politică sunt extrem de ostile idei de libertate individuală, sunt dogme totalitare care atribuie Statului/ instituţiei ( deci omului) controlul absolut în toate domeniile vieţii, inclusiv în creşterea şi educarea copiilor. Morala relativă din Norvegia a creat structuri periculoase şi perverse de pseudoprotectie a copilului care vor să anhileze componentele afective şi morale educaţionale, care neagă simţămintele umane dintre părinţii naturali şi copii, dintre fraţi. Despărțirea copiilor de părinții biologici, este un experiment social aprobat de stat, având la bază teorii aberante cum este cea a ataşamentului.
Precum Mengele care testa gemenii la Auschwitz, pseudospecialişti ai Barnevernet testează reacţia copiilor şi parinţilor la trauma separării de familie şi a ataşării lor de părinţii surogat. Copii ţinuţi departe de părinți, fraţi desparţiţi, la 4 ore de mers cu mașina, sunt observaţi, testaţi şi măsurați la 15- 30 de zile, băgați în formule și teste psihologice. O halucinantă pseudoştiinţă care produce lacrimi, răni sufleteşti şi suferinţa emoţională de nedescris. Dar teoriticienilor absurdului nu le pasa. Pentru ei omul, copilul, nu este un suflet creat de Dumnezeu. Copilul este pentru ei doar un corp biologic, un animăluţ, un pet, care, cred ei, dacă îl laşi să facă tot ce vrea, dacă are haine, jucării şi mâncare din belşug prin toate locurile în care este surghiunit este suficient.

Norul negru şi ameninţător ce se formează în Occident vine şi înspre noi, în Romania: Este vorba de TOTALITRISMUL MODERN.
Occidentul la “ucis pe Dumnezeu” vorbeşte simbolic George Alexander. Iar o lume fără Dumnezeu devine lumea înfricosătoare a lui Orwell (romanul 1984), în care statul controlează în totalitate individul. Stat în care îţi este controlat şi felul în care gandeşti de sinistra “poliţie a gandirii” .Autorul cărţii a fost supravegheat, urmărit pas cu pas, convorbirile telefonice i-au fost înregistrate, pană la urmă fiind silit să îşi dea demisia. De asemnea părinţilor li s–au fabricat dosare mincinoase, cu probe incriminatorii inventate, un exemplu sfâşiitor din cartea de faţă fiind cel al familiei Nan.
Durerea familiilor de români din Norvegia ar trebui sa fie si durerea noastră care să ne îndemne să acţionăm. Dacă vom sta nepăsători va fi doar o chestiune de timp până când forme ale experimentul social din Norvegia se vor aplice şi în România. Ar trebui să vedem cum se manifstă tot mai acut agresivitatea homosexualilor, care vor drepturi aberante, dreptul să înfieze copii, să facă educaţie sexuală şcoli, prin care să pervertească gândirea şi să păteze inocenţa copiilor mici. Şi apoi să ni-i răpească, sub pretext că noi îi îndoctrinăm, dacă îi vom educa în spiritul moralei creştine şi a bunei cuviinţe. Nu trebuie să minimalizăm acest acest pericol!
In toată această tragedie a copiilor furaţi, daţi în adopţie forţată, mă întristează foarte mult indiferenţa multor semeni români, începând cu autorităţile şi sfârşind cu omul obişnuit. Este adevărat că au protestat mii şi zeci de mii de oameni. Elanul însă s-a diminuat. Dar Familia Nan, familia Barbu si altele au încă nevoie de ajutorul nostru.
George Alexander poate fi omul povidenţial în jurul căruia ar trebui să ne unim cât mai mulţi oameni cărăra ne pasă. Şi cred că ar trebui să ne pese la cât mai mulţi, ar trebui să ieşim din inerţia noastră, să ne exprimăm dezaprobarea pentru aceste acţiuni oribile împotriva familiei.
Îi mulţumim domnului George Alexander pentru sacrificiul pe care l-a făcut! Îi mulţumim pentru cartea pe care a scris-o!

Sursa: https://marianagoron.wordpress.com/2016/11/25/george-alexander-un-om-providential-pentru-familii-si-copii-2/

26 Nov
2016

Valeriu Dulgheru – Aberații postelectorale ale unui profesor din România

Imagini pentru Valeriu Dulgheru cocostarc desenSuntem la două săptămâni după alegerile prezidenţiale din Basarabia – cele mai murdare, cu cele mai mari încălcări ale legislației şi a bunului simţ. Ecourile acestor bătălii încă se mai aud şi vor continua. Alianţa dodonist-plahotniucistă nu a câştigat alegerile. Dodon, etalon al duplicităţii, coadă de topor şi vasal al Kremlinului, nu este, nu poate fi preşedintele meu. Este al găgăuzilor, al transnistrenilor, al rusofonilor care votează fără să gândească, dar nu al meu şi al celor peste 800000 de alegători care nu l-au ales. Nu este nici al milionului din diasporă. Este un tip extrem de distructiv. Deja a reuşit să strice relaţiile cu Ucraina şi România, a ameninţat cu lichidarea tuturor unioniştilor, care sunt apr. 40%!!! Încă nu a fost investit în funcţie dar deja a ameninţat că va arunca în aer „piatra lui Ghimpu” (este vorba despre piatra instalată pe locul viitorului monument al victimelor comuniste), că îl va scoate pe Chirtoacă pe linie moartă. Sunt sigur că în scurt timp şi cei care l-au votat, în primul rând prea credulii moldoveni, de pe malurile Nistrului şi Prutului, când vor fi aplicate sancţiunile Ucrainei, dar şi ale Uniunii Europene (României) îşi vor da seama că nu e nici preşedintele lor. Având în buzunarul său inclusiv Curtea Constituţională Plahotniuc şi-a luat prin fraude, prin mari fraude, imposibil de a nu fi observate de organele de drept dar rămase fără atenţia lor, ceea ce a dorit: ultima ramură a puterii care nu îi era subordonată. Nu cred în marea dragoste dintre Plahotniuc şi Dodon. În lumea şacalilor dragoste nu poate exista. La mijloc, probabil, este teama lui Plahotniuc (dar şi a lui Dodon şi a acoliţilor lui) de a nu urma calea lui Filat, cale descrisă foarte clar de dna Maia Sandu.

Spuneam că ecourile alegerilor continuă. Bătută nemilos de duşmani, dar şi de unii aşa zişi „prieteni”, tratată cu indiferenţă de alţii dna Maia Sandu şi după alegeri este atacată cu aceleaşi minciuni inventate de propaganda goebelsovistă a lui Dodon-Plahotniuc. Mă miră lejeritatea cu care unii politicieni, profesori, jurnalişti români se avântă în „analize” ale situaţiei din Basarabia, necunoscând multe lucruri. Este şi cazul profesorului român Corvin Lupu. Cu durere în suflet citeam deunăzi interviul profesorului „Unioniștii de la Chișinău fac politică sentimentală”, care vine sub lozinca „Adevărul mai presus de teamă”, dar în realitate promovează cu o insistență diabolică „marea teamă care trebuie s-o aibă românii faţă de ruşi, mai presus de adevărul despre situaţia din Basarabia”.

Voi încerca să combat în măsura în care îmi va permite cunoaşterea adevărului despre acest colţ de ţară atât de prost guvernat, avantajul meu fiind faptul că m-am aflat întotdeauna în Basarabia şi cunosc realitatea din interior simţind-o, trăind-o, nu din auzite sau presupuneri. Profesorul atinge probleme deosebit de dureroase pentru aşchia de popor român din Basarabia. Referitor la situaţia demografică (într-adevăr extrem de serioas!) profesorul declară că „Pleacă valorile și inteligențele și rămân să procreeze mediocrii, proștii și țiganii”. Cu regret are dreptate că pleacă multe valori însă este absolut incorect când declară că rămân doar „proştii şi ţiganii”. Este totuşi o insultă în adresa celor mulţi care rămân şi continuă să lupte (cu morile de vânt în opinia profesorului). Dar şi cu ţiganii din Basarabia nu este cea mai bună paralelă, profesorul ar trebui să ştie acest lucru.

Referitor la rezultatele alegerilor prof. declară că „… Dodon mi s-a părut mai aplicat și cu profil mai complet pentru a impune respect..”. Este cu totul aberantă această declaraţie. Toată lumea din Basarabia, care cât de cât gândeşte, spune tocmai contrariul. Mă întreb: ce elemente din profilul lui Dodon îi impune respectul profesorului? Poate duplicitatea fără margini a individului Dodon (socialist comunist, antiromân cu mamă care predă Limba Română şi fii care-şi fac studiile la cel mai românesc liceu)? Poate coţcăriile economice în care a fost implicat milionarul socialist Dodon, unele din ele fiind recunoscute? Poate închinăciunea fără margini a acestui lacheu faţă de stăpânul său Putin? Acest semidoct cu doctorat falsificat, acest etalon al duplicităţii, această coadă de topor să ne impună respectul?

Susținerea pe care Maia Sandu a arătat-o pentru homosexuali, i-a atras adversitatea declarată public a Bisericii Ortodoxe, iar conexiunile ei evidente cu rețeaua lui Soros au determinat o parte a intelectualității naționaliste să nu o susțină…”. De unde a luat profesorul aceste aberaţii. Unde a auzit declaraţia Doamnei despre susţinerea homosexualilor? Este un „argument” luat din arsenalul lui Dodon. Adversitatea bisericii ortodoxe are cu totul alte rădăcini, profesorul ar trebui să ştie acest lucru. Biserica (o parte din ea ţine de Moscova şi s-a avântat în campanie electorală (contrar statutului ei!) la porunca patriarhului Kiril cu mult înainte de alegeri. Referitor la nesusţinerea ei de către „intelectualitatea naţionalistă” este o aberaţie crasă. Intelectualul informat a susţinut-o în totalitate. Drept dovadă este Chişinăul, aşa rusificat cum este, a votat 61.36% (319 mii din 520 mii!) pentru Mara Sandu. De asemenea, centrul Republicii, mult mai bine informat, unde ajung şi unele televiziuni cu rază limitată de emisie, a votat-o în majoritate pe M. Sandu. Din păcate nu a fost susţinută de o bună parte de conaţionali din cauza neinformării. O analiză superficială arată acest lucru: sudul (parţial) şi nordul unde, din păcate la moş Ion prin intermediul imperiului mediatic al lui Dodon-Plahotniuc şi al Rusiei, au ajuns doar minciunile, preluate şi de profesor.

Cu totul aberantă este opinia profesorului la întrebarea ce a pierdut Republica Moldova după aceste alegeri. „După părerea mea, nu a pierdut nimic. O victorie a Maiei Sandu ar fi creat conflicte ale moldovenilor cu transnistrienii, cu Rusia și,  probabil, ar fi adus într-un timp scurt dezamăgiri care ar fi slăbit și mai mult tabăra românească. Cum am spus deja, eu nu o văd pe Maia Sandu ca pe un posibil om de stat valoros, ci doar ca pe o păpușă a corporațiilor occidentale, interesate, desigur, să obțină influență peste tot….După părerea mea, președintele Dodon poate gestiona mai bine relațiile cu durii de la Tiraspol și, desigur, cu Rusia. Cu Dodon la conducere, nu sunt riscuri de agresiune din partea Rusiei, pentru că Dodon nu va angaja țara în acorduri cu NATO sau cu UE, care să fie incompatibile cu interesele Rusiei, cea mai mare putere din această parte a Lumii…”. Este opinia unuia care cunoaşte foarte prost realitatea basarabeană. Problema transnistreană există de peste 25 de ani, din păcate şi cu suportul Ucrainei. Fără suportul ei ea nu ar fi existat nici un an. Agresiunea din partea Rusiei a fost mai probabilă pe timpul guvernărilor de la 1995 încoace. Acum când Ucraina la rândul ei a devenit jertfă a Rusiei situaţia în regiune este cu totul alta. În loc să beneficiem de această oportunitate apărută să ne rezolvăm problemele profesorul ne sfătuieşte să ne băgăm din nou capul în laţul rusesc, să transformăm Ucraina într-un duşman al nostru (aşa cum a făcut deja Dodon prin declaraţiile lui idioate). Chiar mă miră o astfel de abordare nihilistă a problemei. Se vede că în furia oarbă antioccidentală profesorul s-a pierdut complet în această junglă euroasiatică. Citind aceste „confesiuni” ale profesorului mă duce gândul la marii noştri înaintaşi. Ce s-ar fi întâmplat dacă Marele Ştefan în bătălia de la Vaslui (dar şi în alte multe câştigate cu forţe mici!) ar fi gândit la fel ca profesorul? Moldova ar fi devenit un paşalâc turcesc precum ne sfătuie acum profesorul să devenim de bună voie un pașalâc rusesc. Marele domnitor al Unirii A. Ioan Cuza, un „sentimental moldovean”, nu ar fi trebuit să facă mica Unire la 1859 fiindcă Imperiul rus, Imperiul Austroungar, Germania erau împotrivă. Sau Generaţia Unirii din Basarabia de la 1918, de asemenea, nu trebuia să facă Unirea Basarabiei cu România, care la acel moment avea 2/3 din teritoriu ocupat de germani şi în situaţia când existau pretenţii din partea Ucrainei asupra acestui teritoriu dar şi ale huntei bolşevice cu sutele de mii de bande bolşevizate.

Cel mai mare handicap al Maiei Sandu a fost prestația guvernării anterioare pro-europene, în timpul căreia s-au produs marile fraudări ale sistemului bancar  al țării și în timpul căreia țara nu a făcut progrese”. Da, din păcate progresele sunt modeste, marea parte a vinei purtând-o V. Filat care în loc să devină erou naţional al Integrării Europene a preferat să stea la dubă. Totuşi semnarea celor trei Acorduri, printre care cel de liberalizare a vizelor, au făcut ca sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova să beneficieze de ele. Puteau fi mult mai multe dar din păcate din cauza găinăriilor lui Filat, care reprezenta cea mai mare forţă a guvernării proeuropene. Cât priveşte marile fraudări ale sistemului bancar ele au început cu mult înaintea acestei guvernări – încă din a. 2001, în perioada guvernării comuniste, parte a căruia timp de 6 ani a fost şi Dodon, aflându-se într-o funcţie cheie – cea de ministru al Economiei. Dna M. Sandu a fost în funcţia de ministru al Educaţiei unde s-au făcut reforme.

Unul din „argumentele”, de altfel, foarte slab, precum că „Procentul obținut de Maia Sandu s-a datorat și susținerii ei de către oligarhul evreu George Soros”. De unde a luat aceasta inepţie? Din arsenalul rusesc şi al lui Dodon! Dacă această susţinere ar fi fost majoră am fi simţit-o şi noi, cei proşti cum ne etichetează profesorul: fie prin finanţări care ar fi permis o mai bună campanie electorală; fie la televiziuni, unde dna M. Sandu practic nu a avut acces.

Amprenta rusească este puternică în toată Basarabia. Rusofonii sunt în număr mare”. Da, are dreptate că cei peste 160 de ani de dominaţie rusească nu au rămas fără urmări. A deformat serios caracterul românului basarabean. Însă domnia sa ar trebui să se uite în rezultatele ultimului recensământ din 2004 (cele din 2014 nu sunt făcute publice, probabil conţin ceva ce nu îi aranjează: a crescut numărul celor care s-au declarat români, a vorbitorilor de limbă română): numărul celor care se declară români şi moldoveni este de peste 80%. De unde a luat că rusofoni sunt mulţi. A mirării, chiar în aceste condiţii românii basarabeni încă mai există şi se luptă pentru drepturile lor naţionale.

În continuare profesorul declară: „Succesele mari ale Rusiei în asigurarea securității în sud-vestul țării, respectiv în raporturile cu Turcia și la Marea Neagră, prin alipirea (nu cotropirea – n.n.) Crimeii și preluarea controlului (nu ocuparea – n.n) asupra estului Ucrainei, cea mai bogată regiune a acestei țări, nu a finalizat restabilirea deplinei securități a Rusiei la frontierele ei vestice”. Mă miră grija profesorului de soarta Rusiei. Desigur, planurile lui Putin sunt formarea acestui cordon, prin crearea aşa numitei Novorosii, care ar include raioanele de est ale Ucrainei deja practic ocupate, întreg sudul Ucrainei împreună cu Crimeea, sudul Basarabiei şi Transnistria, după care va înghiţi şi actuala Republică Moldova, dacă vom rămâne în aşteptarea acestui „deznodâmânt fatal” aşa cum ne sfătuie profesorul. Întreaga istorie a principatelor româneşti şi a României a demonstrat drept pericol de moarte relaţiile cu Rusia. Despre aceasta ne-au atenţionat polticieni remarcabili, însuşi marele patriot Eminescu.

Noi trebuie să fim un bun vecin al Rusiei… Problema unirii Republicii Moldova cu România nu este realistă și adoptarea ei ca un program național românesc aduce prejudicii de securitate atât României, cât și Moldovei. Federația Rusă nu dorește unirea. Nu uitați că Armata a 14-a a Federației Ruse se află în Republica Moldova. Deci, ne învecinăm cu Rusia…” ne sfătuie profesorul. Deci, noi, românii basarabeni nu trebuie să ne mai răţoim la Rusia să nu cumva să o supărăm, de la care va avea de pătimit şi România. Faptul că Rusia revine la gurile Dunării (visul de cel puţin al unui mileniu al ruşilor) nu este deranjantă pentru profesor. Este aceeași poziţie de struţ împăciuitoare ca şi a premierilor Chamberlen şi Daladie din preajma celui de-al doilea război mondial, care ştim la ce a adus! Iar noi, basarabenii, să fim încă o dată (a câta oară!!!) trădaţi. Bun frate!!!

Îmi pun întrebarea (a câta oară!): înţelegem atitudinea şovinilor ruşi faţă de noi promovată de apr. 200 de ani. Dar nu înţeleg, nu pot înţelege nicicum, atitudinea unor fraţi de sânge gen prof. C. Lupu. Ceea ce ne înbărbătează, ne dă puteri să ne luptăm cu ursul estic şi lacheii săi naţionali, este că mai mulţi fraţi români ne susţin pe toate căile. Ei, dar referitor la alde Corvin Lupu, Răzvan Corlăţeanu, nu există pădure fără uscături.

 

 

Valeriu Dulgheru

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii