Bentodos / Bentodas / Bentodice =cuvăntare profundă, spirituală, grăire adâncă, sens.

   Ben Todos / Todas / Todicos / Todice =fiu, înţelepciune.

   Dotan / Dotas (anagrama) Todan / Todas / Todos = datină, obicei, sărbătoare.

   Ben Todică=fiul înţelepciunii (în lb. protodacă / aramaică)

 

   Aşadar, fiul înţelept sărbătoreşte întotdeauna datinile şi obiceiurile sacre.

 

 

Cerul se trezeşte mlădios, radios şi grăbit,  primenindu-se somptuos de mare sărbătoare. În armonia psalmilor serafici îşi pune mantia albastră pe umerii largi, brodată pe margini cu stele aprinse în care se reflectă taina heruvimică a ocrotirii, a purtării de grijă celor dragi.

Cei mai chipeşi vlăstari ai Luceferilor, cu cârlionţii de aur pe frunţile senine urcă în caleaşca Zorilor pornind vijelios spre Bunul Pământ, fratele geamăn al Cerului. În drumul lor cosmic strâng toate dârele de lumină lăsate de genii, de cutezători, de martiri, de sfinţi şi le ţes măiestrit într-un veşmânt ales de porfiră, ca dar divin pentru Fiii Pământului Dac care-şi binecinstesc aniversarea.

Înaintea lor, a Feţilor cereşti soseşte mai întâi ecoul strălucitor al Aurorei, ce înmiresmează văzduhul, dând primul acord corului de păsărele ce freamătă, repetând imnele Alesului Zilei.

Pomii şi Copacii scuturându-şi roua pe poale, îşi înalţă vârfurile spre depărtări, îndreptându-şi ramurile într-un salut omagial spre soarele care sfinţeşte Ziua cea mare, în timp ce Iarba îşi scutură covorul, netezindu-l sobru spre paşii celui sărbătorit.

Un înger care orchestrează tot decorul mirific, trimite cu aripa albă o undă a surâsului său spre turla bisericii să trezească clopotul cel greu, ca odinioară pe Buga al lui Ştefan cel Mare, ce-i aduna pe răzeşi, vestind prietenilor ori rudelor că cel iubit de mulţi trebuie sărbătorit, trebuie urat, trebuie slăvit, fiecare în felul lui, dar cu drag, cu bucurie, cu grabă, cu emoţie şi entuziasm.

Sufletul fiecăruia dintre noi se pregăteşte deci, de oficierea sărbătorii în timp ce Cerul salută Fiul Sărbătorit al Pământului, urându-i să devină Fiul nemuritor al Cerului.

Gândurile senine

în straie de mătase albă

aleargă pe ţărmul

luminii blajine,

înflorind în cuvinte,

mărgăritarele sfinte-

marama frumuseţii

Adevărului sfânt,

umplând de mireasmă

toate fibrele din adânc.

Plin de dragoste

sufletul se preface-n iubire,

lumina curge

şi se-aprinde caldă,

de mire.

Mă umplu de cuvânt

şi ard în cântare,

cuminţenia gândului tău

e pentru noi sărbătoare.

Din geana

împlinirilor albastre

să simţi în gând

cum se coboară

ruga sufletelor noastre:

să ai în fiecare zi

o sfântă bucurie

şi chipul tău frumos

să lumineze-n astre!

 

Întru mulţi ani binecuvântaţi de la Bunul Dumnezeu!

 

Cu aleasă preţuire şi dor !

 

22 noiembrie 2014

Gheorghe Constantin Nistoroiu

 

 

Nota mea:

Mă alătur și eu acestor gânduri de suflet !

La Mulți și Buni Ani!

Aceeași,

mg

În Chipul divin dăruit de Dumnezeu, Omului creat Atotţiitorul a pus şi scânteia Jertfei. La cei Aleşiscânteia aprinde toate virtuţiile prin dragoste, astfel încât flacăra morală devine Aura dumnezeiască a Martirului şi a Sfântului.

   Omul creştin devine un mijlocitor al comuniuni soborniceşti, un fiu haric al Cerului Sfintei Treimi, un creator în natura Creaţiei, o permanentă aspiraţie de înnoire şi îndumnezeire. Aşadar, Omul creat divin în comuniune cu lumina Duhului Sfânt devine la rândul său creator de sens, de armonie, de sublim, de bucurie, de splendoare, de dăruire, de jertfă, de răscumpărare, toate acestea plinindu-le şi sfinţindu-le în Jertfa Răscumpărării Mântuitorului Hristos.

   Prin Sfintele Taine consfinţite în noi, prin har, credinţă şi fapte bune urcăm în sânul Duhului Sfânt, răstignindu-ne lumii pentru a ne renaşte în Iisus Hristos.

   Părintele CONSTANTIN GALERIU (Costachi Galeri) s-a născut în comuna Răcătău, satul Răzeşi, judeţul Bacău, în pragul Zorilor Unirii celei Mari, la 21 Noiembrie 1918, din evlavioşii săi părinţi Elisabeta şi Neculai. După copilăria încărcată de tradiţii, urmează 8 ani cursurile Seminarului „Sf. Gheorghe” din Roman, apoi încă 4 ani pe cele ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1930-1942), susținând sub îndrumarea marelui teolog-poet  Nichifor Crainic, Teza de licenţă cu titlul Îndumnezeirea omului. Primeşte hirotonia la Biserica „Zlătari”, iar ulterior ajunge preot în satul Podul Văleni, comuna Poenarii Burchii din Prahova (1943-1947).Între 1947-1973 slujeşte la Biserica „Sf. Vasile”-Ploieşti, încheindu-şi misiunea, vocaţia şi apostolatul cu un ciclu de 3 decenii la renumita Biserică din capitală, „Sf. Silvestri” (1973-2003)

   Hărăzit de Bunul Dumnezeu cu har peste har, cu bunătate de sfânt, cu dreaptă credinţă mucenicească şi cu dragoste de martir, Părintele profesor Constantin Galeriu a urcat toate treptele ierarhico-didactico-pedagogico-spirituale: preot-spiritual, profund-pedagog, lector-universitar, profesor-titular, profesor-consultant şi conducător de doctorat, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, mărturisitor.

   Graţie meritelor sale deosebite şi a dăruirii ieşite din comun pe lângă  multele distincţii bisericeşti, Părintele Galeriu a mai primit:

   -în 1942  Premiul Senatului Universităţii Bucureşti;

   -în 1990 i s-a acordat premiul revistei Flacăra;

   -în 1992 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţi

   Ecologice din Bucureşti;

   -în 1993 primeşte Diploma de Onoare a Societăţii Academice „Titu

   Maiorescu”, apoi înalte recunoştinţe spirituale:

   –preşedintele de Onoare al Ligii Culturale a Românilor

    de Pretutindeni;

   -membru în Comisia Naţională UNESCO;

   -membru în Consiliul Naţional UNICEF;

   -preşedinte al Editurii „HARISMA”;

   -membru fondator şi Preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice

    Medicale „CHRISTIANA”;

   -preşedinte al Fundaţiei „ELENA DOAMNA”;

   -preşedinte al aşezământului „SF. STELIAN”;

   -membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „DELPHI”;

   -membru de onoare al Fundaţiei „MEMORIA”;

   -preşedinte-executiv al FRĂŢIEI ORTODOXE ROMÂNE;

   -membru fondator al Fundaţiei ECUMENICE SF. AP. ANDREI, ş.a.

   Părintele Profesor Constantin Galeriu pe lângă mulţimea de articole şi studii publicate în ţară şi străinătate, a scris şi publicat următoarele volumele de referinţă:

   –Jertfă şi răscumpărare, (1973, Teză de Doctorat);

   –Meditaţii la Tatăl Nostru şi la Fericiri, 1990;

   -Tîlcuiri la mari praznice de peste an: 22 de modele omiletice, 2001;

   -Între Geneză şi Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa, 2002;

   -Cartea celor nouă Fericiri, 2004.

   Părintele Profesor Constantin Galeriu a fost arestat prima dată între 7 August-7 Octombrie 1950, urmând a doua arestare între August 1952-Octombrie 1953.

   Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat să-l cunosc pe marele Duhovnic al Ortodoxiei, mai întâi ca Dascăl, fiindu-i student la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi ulterior colaborator al misiunii spirituale, la rândul meu, ca profesor.

   Ca student am fost între cei apreciaţi de Părintele Galeriu îndeosebi pentru atitudinea şi zelul meu creştin ortodox privind valorile fundamental-divine ale Neamului protodac şi ale Bisericii lui Hristos.

   Eram spre finalul anului IV la Teologie, când Părintele Profesor Constantin Galeriu îndeplinind şi funcţia de Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor mi-a propus recomandarea sa spre o parohie din Bărăgan. Trebuia doar să mă decid şi să mă grăbesc. Nu m-am decis, dar m-am grăbit cu răspunsul: Părinte drag, nu-mi place zona aridă şi zdrenţuită de vânturi a Bărăganului. Dacă era muntele mă hotăram pe loc!

   Marele Duhovnic a înţeles imediat, acceptându-mi motivaţia.

   Am debutat în învăţământ ca profesor teolog la Şcoala Normală din Bucureşti. În  cadrul manifestării Zilei Colegiului, Directoarea a propus câtorva profesori mai remarcaţi să-şi invite un profesor colaborator din afara Colegiului. Încântat de propunere l-am ales pe cel mai semnificativ Profesor şi poate cea mai aleasă personalitate spirituală a Capitalei şi a Ţării: Părintele Galeriu.

   Între alţi invitaţi de onoare s-au aflat: poetul Ştefan Augustin Doinaş, criticul literar Nicolae Manolescu, Inspectorul General din Învăţământ Vasile Molan, un reprezentant al Ministerului Educaţiei, e.t.c.

   Aula Colegiului era arhiplină, fremătând de sărbătoare. Conducerea şcolii la cererea expresă a invitaţilor a făcut imprudenţa de a-i acorda primul cuvânt Părintelui Galeriu. Într-o linişte de simfonie, Marele Duhovnic a vorbit 3 ceasuri electrizând şi fascinând întregul auditoriu.

   Ceilalţi invitaţi s-au rezumat doar la cele câteva minute care au mai rămas, după care Cadrele Didactice ne-am retras la o Cină festivă.

   În toiul agapei, i-am provocat pe invitaţii de onoare să răspundă la următoarea întrebare:

   –Dacă aţi fi forţaţi de împrejurări ultimative să părăsiţi ţara pentru totdeauna, ce cărţi aţi considera necesare să vă însoţească în necunoscut?

   Primul a răspuns Nicolae Manolescu, care arzând în cenuşa sa critică a exclamat: I. L. Caragiale şi orice critică…

   A urmat, Ştefan Augustin Doinaş: Eminescu, Coşbuc. Alecsandri…

   Inspectorul Vasile Molan a răspuns: Biblia şi Istoria Literaturii Române a lui George Călinescu.

   Invitatul din Ministerul Educaţiei a spus doar că: se mai gândeşte…

   Părintele Constantin Galeriu a fost total şi categoric: Biblia, Scrierile Sf. Părinţi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Ioan Gură de Aur, Clement Alexandrinul, Maxim Mărturisitorul, Grigore Palama, Ioan Damaschin, Simion Noul Teolog, Serafim de Sarov, Dumitru Stăniloae, Vladimir Lossky, N. A. Berdeaev, Jacques Maritain, Dosoftei, V. Pârvan, N. Paulescu, Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Goga, L. Blaga, ş.a.

   Încheind seria răspunsurilor, am grăit la rândul meu: Toate cărţile menţionate de Părintele Profesor Constantin Galeriu, la care mai adaug expres: Noul Testament cu accent pe Evanghelie şi Epistolele Sf. Ap. Pavel,  Ciclul FILOCALIA, Origen, Sf. Ioan Casian, Mihail Pselos, Andrei Şaguna, Cuviosul Paisie Aghioritul, Serafim Rosse, Cuv. Sofronie, Sf. Ignatie Briancianinov, Florenski, Sf. Ioan de Kronştadt, Arsenie Boca, Părintele Galeriu, Pr. Vasile Ţepordei, patriarhul Justinian Marina; filosofii: Socrate, Seneca, Plotin, Boeţius, Eminescu, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Ernest Bernea, Vasile Băncilă, Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu; istoricii: Herodot, Strabon, Socrates, Sozomen, Udrişte Năsturel, Stolnicul Cantacuzino, Ana Comnena, Dimitrie Cantemir, Nicolae Densuşianu, Haşdeu, Xenopol, Ion Nistor, P.P.Panaitescu, Ştefan Pascu, Silviu Dragomir, Constantin Gane, Gheorghe Brătianu; scriitori-oameni de cultură: Melchisedec Ştefănescu, Varlaam, Olahus, Gh. Lazăr, Dostoevski, Dan Botta, Marin Sorescu,  poeţii: Homer, Petrarca, Sf. Ioan al Crucii, Shakespeare, Puşkin, Hugo, Al. Mateevici, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, Ion Pillat, Radu Gyr, Nicolae Labiş, Iulia Haşdeu, Andrei Ciurunga, Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Sandu Tudor, ş.a.

   La mirarea tuturor Părintele Galeriu a afirmat: Vedeţi, Giorgică este discipolul meu deosebit. De pe acum promite mult şi multe preocupări de folos va aduce Neamului nostru Dacoromân!

  Şi aşa a fost: am colaborat fidel şi entuziast în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, (A.S.C.O.R), al Frăţiei Ortodoxe Române ca membru fondator, al Fundaţiei Ec. Sf. Apostol Andrei înfiinţată de mine, în atmosfera diferitelor conferinţe şi dezbateri cultural-religioase din Bucureşti, în formarea mişcării pro-revoluţia Română din Decembrie ’89, în zelul renaşterii spirituale a poporului român, etc.

   Astăzi, acum la acea listă de personalităţi religioase, spirituale şi oameni de cultură dacoromâni pot să mai adaug câteva sute bune şi în mod expres: Elita Mărturisitorilor Creştini-Ortodocşi, alături de Corifeii Ortodoxiei Universale.

    Marii Preoţi, Dascăli, Poeţi, Filosofi, Cuvioşi, Oameni de Cultură, Istorici, Artişti, într-un cuvânt toţi Marii Români Creştini, Ctitori de Adevăr, Frumos şi Bine ai tezaurului Tradiţiei sfinte a Neamului, rămân nemuritori prin misiunea, vocaţia şi mărturisirea lucrărilor lor.

   Preoţii rămân deodată cu Bisericile lor, Duhovnicii trăiesc permanent în Discipolii lor, Dascălii strălucesc în Ucenicii lor, Poeţii se cuminecă în Frumuseţea Neamului, Sfinţii se aprind în Icoana Dumnezeirii, Mărturisitorii sălăşluiesc în Jertfa Martirilor, Cuvioşii se întrupează din Slava Străbunilor şi mireasma Îngerilor.

   În lumea creştin-ortodoxă, în Împărăţia lui Hristos, vremurile stau sub Oameni, sub spiritualitatea lor, care iese din timp, din spaţiu şi punctează transcendenţa.

   Aceşti Oameni sunt Români sau Dacoromâni absoluţi!

   Un Român absolut a fost / este şi Părintele Constantin Galeriu, care odrăslind din Logosul divin s-a făcut Cuvânt crucificat, prefăcând Biserica „Sfântul Silvestru”din Bucureşti în Amvonul Marii Cetăţi-Jertfă pilduitoare şi răscumpărătoare întru Învierea celor mulţi.

   Cuvântul său de folos, de lumină, de înnoire, rostit din amvon, de la catedră, dintr-un amfiteatru anume sau dintr-o aulă oarecare, strălucea,  binecuvânta, electriza, fascina, armoniza, încununa, încânta, rodea.

   L-am ascultat de multe ori şi de fiecare dată în toate momentele, evenimentele, sărbătorile creştin-naţionale aducea ceva nou. O mireasmă de duh plutea deasupra tuturor. Am ascultat sute de preoţi în predicile lor: 98 % nu adăugau un cuvânt la predică, nu puneau o virgulă, se mulţumeau cu pericopa evanghelică rostită de 2000 de ani şi atât… Ba, mai cereau câte un ajutor pentru acoperiş, pentru pictură, pentru veşminte, pentru praznicar, rareori pentru sărmani…

   1 % din preoţi mai adăugau la cuvânt câte o spoială pe ici pe colo, ceva nesemnificativ slab şi cu bule…, ca sifonul îmbuteliat prost.

   Restul de 1 % erau Marii Predicatori: Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Teofil Pârâianu, Ilie Moldovan, Ilie Cleopa, Daniil Tudor, Constantin Galeriu, Ioan Iovan, Nil Dorobanţu, Milan Şesan ori Mitropoliţii: Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania, Serafim Joantă, Teofan Savu, Patriarhul Înţelepciunii Petre Ţuţea, etc.

   Ca toţi Românii absoluţi Părintele Galeriu l-a iubit enorm pe Luceafărul Ortodoxiei româneşti, Mihail Eminescu-Voevodul Limbii Române. Iată ce ne mărturiseşte Marele Părinte Galeriu: „Mihai Eminescu a aparţinut vremii în care s-a născut, format şi afirmat ca geniu al spiritualităţii neamului. Ca geniu deosebit de sensibil şi receptiv la prodigioasa emisie de idei din vremea sa-filosofice, artistice, ştiinţifice-a receptat neîndoielnic o anume influenţă a lor, dar nu s-a lăsat, şi nici nu o putea face, impregnat de acestea în profunzimea lui, în identitatea care i-a rămas nealterată. Cu puterea geniului său a asimilat ideile şi valorile epocii, ca şi cele ale trecutului, a surprins esenţa, partea de adevăr din fiecare şi le-a tezaurizat în vistieria inimii şi cugetului său”. (Studii Teologice…, Seria a II-a, an. XLIII, nr.1 Ian.-Feb., 1991, Pr. Galeriu, Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu, p. 45)

   Autoritatea duhovnicească a Părintelui Constantin Galeriu a strălucit pe zenitul secolului al XX-lea copleşindu-l de emoţie spirituală, însuşindu-şi cel mai sublim act creator: jertfa ca dăruire tuturor şi de împlinire întru Hristos şi întru sine, ca Apostol al Creştinismului social pe care l-a promovat cu osârdie.

   Jertfa a fost sinonimul conştiinţei sale morale. A suferit prigoană, persecuţie, temniţă, purtându-şi crucea şi renăscând strălucitor de fiecare dată ca Marele Trac şi Apostol Pavel, predicând în marile Cetăţi ale Neamului. Pe toţi îi asculta cu mare atenţie şi cu multă răbdare îi aducea pe mulţi la isihia şi dragostea lui Hristos.

   Dacă în Vechiul Testament Frica era începutul Înţelepciunii, în Testamentul Iubirii lui Hristos, dragostea şi isihia (liniştea) aduc Înţelepciunea veşnică.

   Dragostea ortodoxă înseamnă a-l iubi pe celălalt întru Hristos, întru liniştea dumnezeiască ce te renaşte, renăscându-l.

   Isihia vine de la cuvântul protodac: sihastru = cel ce trăieşte în pacea Domnului, în lumina clară a Adevărului, în dorinţa şi dorul după Dumnezeu.

   Iată ce sublinia marele Părinte Galeriu într-o rostire duhovnicească: „Sincer, pot mărturisi că în Evanghelie, în Hristos, în comuniunea cu El simt că mă aflu în adevăr, în lumina adevărului şi nici o filosofie din lume nu mă poate sminti, nimic din lume; n-am nici un argument împotriva adevărului de la Dumnezeu, toate argumentele sunt pentru Dumnezeu şi dimpotrivă toate celelalte sunt „arginţii” căderii, ai prăbuşirii omului din adevăr (cum a căzut satana ca un fulger din cer). Şi atunci poţi da această mărturie că în Iisus Hristos te afli în Adevăr. Căutaţi acest timp pentru isihasm, veţi dobândi negrăita bucurie a isihiei care vine din adevăr, pentru că neliniştea vine din lupta ta lăuntrică pentru adevăr”. (Pagini de Pateric Românesc. Ed. Anastasis, 2009, p. 38)

   Părintele Galeriu ca un mare vizionar şi ziditor al Cetăţii şi Bisericii Dumnezeului-Om Hristos a promovat cu mare zel în cadrul Apostolatului Social, ecumenicitatea culturală şi spirituală a omenirii:

   „Ar trebui toţi, şi iudeul şi musulmanul, şi şintoistul şi confucianistul, şi hinduistul şi budistul şi oricare din lumea aceasta, să recunoască cum că printre oameni nu găsim desăvârşirea. Desăvârşirea este în Dumnezeu şi la Dumnezeu ajungem prin Dumnazeu-Omul, Hristos. Şi El Singurul e Cel Care ne-a învăţat Iubirea. A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. El singur a coborât din cer, a părăsit cerul ca să trăiască viaţa acestei omeniri. El n-a jertfit pe nimeni pentru El, ci numai pe El s-a jertfit pentru toată lumea. Deci aceasta este calea înţelegerii între oameni”. (ibid. p. 39)

   Desigur în viziunea sa amplă, ca: toţi să fie una, adică: pace, iubire, crez, adevăr, isihie, nădejde, jertfă, mântuire, marele Predicator n-a ocolit nici sfera politică: „ Harisma întâi a conducerii implică negreşit modelul. Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci El să slujească, să-şi dea viaţa Lui preţ de răscumpărare pentru cei mulţi. Al doilea-ca tu să slujeşti pentru mulţi. Să ai conştiinţa şi modelul. Dar cum slujeşti pentru cei mulţi? Al treilea punct al omului politic: a sluji pentru cei mulţi înseamnă a-i cunoaşte pe cei mulţi, a şti categoriile sociale, a cunoaşte situaţia lor economică, să pleci de la aceste obiective de realizare. Totodată, ce e şi mai profund, sunt trei factori care zidesc o societate, cel spiritual, de schimbare a mentalităţii, adică o conştiinţă clară, cel moral, comportament în raport cu crezul pe care îl ai; o morală nefăcută de un crez precis nu-i morală. Deci morala e în legătură cu crezul. Iar al treilea, cel economic-social. Deci aceşti trei factori trebuie să-i aibă în vedere omul politic. Un conducător politic dacă nu se identifică cu crezul oamenilor pe care îi conduce, cum să-i reprezinte”? (ibid. p. 43)

  Prinosul înţelepciunii sale l-a făcut pe Părintele Profesor Constantin  Galeriu să abordeze toate problemele omului, ale societăţii, printre altele şi rolul presei. Întrebat fiind de un reporter oarecare, Părintele îi răspunde cu profundă autoritate:

   -Are şi ziaristul o harismă?

   „Are harisma împărtăşirii cuvântului, dar cuvântul Adevărului.

   -Care este rolul presei?

   Rolul presei? Unii au spus că dacă ar fi fost presa şi mass-media pe timpul Sfântului Apostol Pavel, precis că el ar fi fost şi ziarist. El, care a mers 40 000 km pe jos. După Mântuitorul şi Maica Domnului, pentru noi, e cel mai mare om din istorie…

   -Aveţi un mesaj de adresat publiciştilor?

   Un mesaj ca, într-adevăr să slujească adevărului, adevărului care să-l zidească pe om. Eu socotesc că adevărul, iubirea, credinţa, libertatea, creativitatea sunt însuşiri fundamentale care-l definesc pe om: acestea sunt chipul lui Dumnezeu în om, sunt firea omului, sunt sănătatea omului şi când cazi din ele, te-ai îmbolnăvit. Ori mesajul este ca ziaristul să slujească aceste valori, să zidească adevărul, iubirea, credinţa, libertatea, care înseamnă eliberare de tot răul”. (ibid. p. 44)

   Neocolind nici pe cea mai sublimă dimensiune-taină a condiţiei creştinului ortodox în drumul său spre urcuşul mântuirii, Crucea, pe care Părintele Dascăl Constantin Galeriu a purtat-o hristic:

   „Mântuirea înseamnă: iubirea Tatălui Care răstigneşte; iubirea Fiului răstignită; iubirea Duhului Sfânt Care triumfă în puterea de neînvins a Crucii, cum tâlcuieşte un ierarh ortodox. Tatăl este reazemul fundamental al Crucii: Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu. Fiul este Jertfa; Duhul, Porumbelul Care rămâne mereu peste Fiul, este pacea Crucii lui Hristos şi puterea Învierii. Crucea descoperă astfel iubirea Treimii în manifestarea ei concretă, în plinătatea şi în întâlnirea  ei decisivă cu păcatul”.

(Glasul Bisericii-Revista Oficială a Sfintei Mitropolii a Munteniei şi Dobrogei, An. L, nr.3-4, Iulie-Decembrie, 1992, Bucureşti, p. 59)

   Evocându-l pe marele Pandur, pe primul Domn al Dreptăţii Sociale al epocii moderne, care s-a jertfit pentru Dumnezeu şi Neam, pe Tudor Vladimirescu şi Revoluţia de la 1821, condusă de el, Părintele Galeriu consemnează că: „… această mişcare revoluţionară purcede din străfundurile setei de echitate şi dreptate socială a unui neam bun, răbdător şi blând, dar nu mai puţin conştient de vocaţia şi demnitatea sa umană; conştient de dreptul fiecărei persoane şi al fiecărui popor de a-i fi respectate şi împlinite în egală măsură cu ceilalţi semeni, inşi sau naţiuni, aspiraţiile şi interesele legitime fundamentale. Iar când aceste drepturi sunt încălcate brutal, sistematic şi timp îndelungat, şi altă cale de obţinere a lor nu mai există, se impune revolta cu toate suferinţele şi jertfele implicate în ea, ca expresie a dreptăţii divine înseşi. – La acest ceas al istoriei, Tudor Vladimirescu a întrupat, a dat glas, a luptat înfruntând toate ororile luptei şi s-a jertfit, tocmai pentru <> celor năpăstuiţi şi fără glas. Mai cuprinzător şi dintru început spus, mişcarea de renaştere de atunci a urmărit deodată un ţel social şi unul patriotic-naţional: eliberarea de sub jugul intern şi extern, reprezentat de <<domnii străini ai ţării, care cum scria Tudor guvernatorului Vidinului, dimpreună cu boierii… unindu-se cu toţii, ne-au prădat şi ne-au despuiat, încât am ajuns numai cu sufletele>>. (Glasul Bisericii…, Anul XL, nr. 3-5, Martie-Mai 1981, p. 426)

   Între cuvintele alese şi testamentare lăsate Românilor de Marele Duhovnic şi Predicator Dac, Părintele Profesor Constantin Galeriu se numără şi cel referitor la Naţiune şi la Biserica lui Hristos: „Legitimitatea titulaturii de <> pentru Biserica Ortodoxă Română unii poate că pur şi simplu n-o înţeleg, fie din slăbiciunea minţii, fie din puţinătatea cunoştinţelor; alţii o înţeleg, dar oportunismul este mai puternic şi atunci se conformează anumitor comandamente ideologice sau stereotipuri din lumea occidentală, aşa cum ieri făceau ascultare faţă de dogmele ideologice emanate din Uniunea Sovietică: aşa e omul bietul de el, slab şi ispitit să stea << sub vremi>>, cum zicea cronicarul. dar mai sunt şi alţii-sărmanii de ei, Dumnezeu să-i ierte!-care s-au învechit în sminteală şi li s-a întinat lor şi cugetul, şi inima; aceştia cred că sunt stăpânii adevărului împotriva lui Dumnezeu, răstălmăcind totul şi smintindu-i şi pe alţii, cu raţionamente şi vorbe meşteşugite…

   De unde ar trebui să pornească o astfel de discuţie? Desigur, de la naţie sau naţiune, de unde derivă cuvântul naţional. Este naţiunea o realitate sau o simplă convenţie? Este naţiunea de la Dumnezeu sau de la oameni? Şi atunci, dacă naţiunea este convenţie omenească, ea are o valoare relativă, ca toate lucrurile omeneşti; dar dacă este o realitate rânduită de Dumnezeu, atunci ea face parte din ordinea creaţiei dumnezeieşti, este bună în sine, iar a o nega sau a o dispreţui e o lucrare cel puţin nedreaptă…

   Ca să-şi cunoască tradiţia şi deci adevărata identitate spirituală, culturală şi naţională, tinerii noştri ar trebui îndrumaţi să asculte, dincolo de mărturiile istorice bisericeşti, glasul voievozilor cărturari, precum Neagoe Basarab sau Dimitrie Cantemir, al voievozilor martiri, precum Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu, al scriitorilor noştri clasici, de la Heliade-Rădulescu la Eminescu. Zice bunăoară, Neagoe Basarab: <>! Ce mărturie mai frumoasă a credinţei şi evlaviei ortodoxe se poate închipui? Şi ea vine de la un om de stat, de la un voievod!

   De aceea, trebuie să se ştie şi să se spună răspicat: recunoscând Bisericii Ortodoxe Române titlul de <<Biserică naţională>>, recunoaştem şi poporului român titlul de supremă cinstire de a fi ortodox”. (10 Predici de Părintele Galeriu la 10 ani de la mutarea sa la cer. Ed. Lumea Credinei, Bucureşti, 2013, p. 163-170)

   În urcuşul meu spiritual adus ca recunoştiinţă Marelui Părinte drag, adaug şi mărturiile a trei Români Mari:

   Petre Ţuţea: Eram odată cu nişte tineri, nu mai ştiu despre ce le vorbeam, şi unul sare şi-mi zice, plin de admiraţie:<> Eu, care înclin să mă cred genial era să mă supăr. Pe urmă, gândindu-mă mai bine, m-am simţit onorat!

   Nicolae Steinhardt: Sub ochii noştri, sfidând aceste vremuri de apostazie, la Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti, se petrece ceva esenţial: e acolo un preot minunat, de un unic har mărturisitor, Constantin Galeriu, ale cărui predici nimeni n-ar trebui să le ignore. Nu e numai un mare teolog şi un propovăduitor de excepţie al dumnezeieştii Scripturi, ci- o spun cu toată răspunderea-un neasemuit rugător.

Dan Ciachir: Părintele Galeriu a fost, poate, cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe Române. Ortodoxia are oameni de trăire duhovnicească, dar nu prea are predicatori. Părintele avea un patos al comuniunii deosebit. Aceasta era trăsătura sa cea mai puternică şi care îl individualiza.

 Parafrazându-l pe Ioan Slavici, care l-a numit pe cel mai mare Mitropolit al Transilvaniei (aş putea spune al tuturor Românilor fără să greşesc), Şaguna-Mesia ardelenilor, pot afirma cu certitudine: Părintele Galeriu-Mesia bucureştenilor.

  + Marele Duhovnic, Mărturisitor şi Jertfitor întru Hristos a urcat la ceruri la 10 August 2003.

   Slăvit să fie Domnul, întru şi cu Aleşii Săi!

  ( Fragment din  Ciclul: Filocalia Suferinţei şi a Jertfei)

Gheorghe Constantin Nistoroiu

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

(23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006)

***

Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Teofile,
despre toate cele pe care a început Iisus a le face și a le învăța” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, sa auzi un glas care te cheama. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai inteles si nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresari, nu te mira, nu zambi neincrezator, tanarul meu prieten! Glasul care te cheama nu este al unui mort, ci al unui inviat. El nu te striga din istorie, ci din adancul propriei tale fiinte. Cuvintele acestea, rostite si scrise aici, sunt din strafundurile tale, pe care nu ti le cunosti. Ti-a fost poate rusine sau teama sa cobori in adancul tau si sa le descoperi. Ai crezut ca in tine zace o fiara, un mormant al instinctelor din care se ridica strigoii inspaimantatori ai patimilor, si nu ti-ai vazut fata de inger, caci tu inger esti. Daca nu ti-a spus-o nimeni pana acum, ti-o spune Iisus, si marturia lui este adevarata, caci nimeni nu L-a dovedit vreodata de minciuna. Ce stii tu, tinere, despre Hristos? Daca tot ceea ce stii ai invatat la scoala, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinta de un adevar – de singurul Adevar care te poate face liber. Ce stii tu despre Biserica lui Hristos? Daca tot ceea ce stii se reduce la Giorano Bruno, despre care ti s-a vorbit la educatia asa-zis „ateist-stiintifica”, ai fost privat in mod neomenos de lumina adevaratei culturi, de stralucirea spiritualitatii, care este garantia libertatii tale de om. Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”? Daca nu le-ai auzit niciodata, cine si cu ce drept ti le-a interzis? Cine ti-a interzis sa stii ca exista o cale mai buna, mai dreapta si mai simpla decat cea pe care ratacesti orbecaind acum? Cine ti-a pus valul peste ochi, ca sa nu poti vedea lumina cea minunata a dragostei propovaduite si traite de Iisus pana la ultimele ei consecinte? Te vad pe strada, prietene, tanar si frumos, si deodata, totul se schimba in tine, fata ta se schimonoseste, instinctele iti rabufnesc in afara, ravasindu-ti fiinta ca o dezlantuire de stihii, si devii violent… De unde ai invatat violenta, tinere? De la cine? Ti-am vazut mama blanda si cu ochii in lacrimi, ti-am vazut tatal cu fata impietrita de durere – si am stiut ca nu de la ei ai invatat-o… Atunci, de unde? Pleaca-ti urechea si asculta chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afara, pentru violenta ta nesabuita, te asteapta tribunalele si inchisoarea, unde sufletul tau poate fi iremediabil ucis. Te-am vazut cu durere inaintea tribunalelor, unde faptele tale capatau dimensiuni de oroare. Te-am vazut speriat, sau cinic, sau bravand – si toate aceste atitudini ale tale imi aratau cat de aproape de marginea prapastiei te aflai; si m-am intrebat, inca o data, cine este vinovat pentru caderea ta. Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei gasi consolare pentru fiinta ta ravasita, numai in ea vei afla certitudinea; fiindca numai in Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunandu-ti cu blandete: „Fiule, iertate isi sunt tie greselile tale, pentru ca mult ai suferit. Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti”… Nimeni nu ti-a scris vreodata cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasa, de ura politica, de ura si mereu de ura.

Cuvantul „iubire” ti-a sunat strain, dar acum Biserica lui Hristos iti arata o cale mai buna, o cale a dragostei. Ai fost pana acum sclavul instinctelor tale, trupul tau a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Si acum poti sa auzi acest glas al lui Iisus, Care graieste prin gura Apostolului Său: „Au nu stii ca tu esti templul lui Dumnezeu, ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu?”. Ti s-a spus ca descinzi din maimuta, ca esti o fiara care trebuie dresata, iar acum afli un lucru uluitor: tu esti templul lui Dumnezeu, in tine salasluieste Duhul lui Dumnezeu! Esti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; esti ridicat de acolo de unde educatia gresita te-a coborat din sacrul oficiu, de a fi temple in care sa locuiasca Dumnezeu. Noi te chemam la puritate. Daca nu ai uitat cuvantul „inocenta”, daca au mai ramas zone de copilarie neintinata in tine, nu vei rezista acestei chemari. Vino in Biserica lui Hristos! Vino sa inveti ce este inocenta si puritatea, ce este blandetea si ce este iubirea. Vei afla care este rostul tau in lume, care este scopul existentei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla ca viata noastra nu sfarseste in moarte, ci in inviere; ca existenta noastra este spre Hristos si ca lumea nu este doar un moment gol, in care sa stapaneasca neantul. Vei avea o nadejde si nadejdea te va face tare. Vei avea o credinta si credinta te va mantui.

Vei avea o dragoste si dragostea te va face bun. Aceasta este, tanarul meu prieten, cel dintai cuvant pe care Iisus ti-l adreseaza prin tumultul lumii, prin desisul patimilor cu care nimeni niciodata nu te-a invatat sa te lupti, prin transparenta visolor tale de inocenta, care te mai bantuie din cand in cand. Iisus te cauta, Iisus te-a aflat!

(Primul cuvânt, din cele șapte cuvinte către tineri ale Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

 

Artur Silvestri

(17 martie 1953 – 30 decembrie 2008)

Ecrivain, historien des civilisations, promoteur culturel, éditeur, fondateur du consulting immobilier en Roumanie, fondateur d’organisations culturelles et civiques, personne à l’activité encyclopédique.

Né en 1953, d’une famille de négociants Aroumains, arrivée des Balkans, ( côté maternel) et de boyards d’Olténie, de la famille du fameux Iancu Jianu; arrière-petit-fils du métropolite Tit Simedrea, dernier métropolite de Tchernovtsy et de Bucovine, chassé en 1944 par l’occupation russe.

études de philologie à Bucarest (1972-1976), spécialisation en archéologie (Italie) et en histoire de la culture (Sorbonne, 1979), docteur ès lettres de l’Université de Madras (Inde – 1992); dr. Honoris causa de l’Institut d’Études Médiévales – Barcelone (Espagne). En tant que représentant du mouvement littéraire de la revue „Luceafãrul”, il a lancé le projet de la „Nouvelle géographie littéraire” stimulant la création locale et régionale, ainsi que la décentralisation culturelle; les effets de ce projet furent particulièrement forts et durables.

Début littéraire en 1972. Chroniqueur de la revue „Luceafãrul” (1975-1989), des „Actualités roumaines” (1980-1984), des „Romanian News”. Entretient des contacts étroits avec des écrivains et artistes roumains importants du monde entier, une correspondance avec Mircea Eliade, G.Uscatescu, Nicolae Baciu, Paul Lahovary, Luki Galaction, Léon Negruzzi, Ioan I.Mirea, Stefan Baciu, Nicoletta Corteanu-Loffredo.

Adepte de la première heure de l’idée culturelle de „protochronisme”, qu’il n’a jamais reniée, participant, aussi, aux côtés du métropolite Nestor Vornicescu, aux premières recherches sur la „littérature protoroumaine” (à partir de 1984); découvreur de l’écrivain protoroumain Martin de Bracara (VI-e s.) et de l’œuvre littéraire en langue grecque du voivode Ioancu (XIV-e s.), despote de Dobroudja. Découvreur également du journal inédit de l’écrivain français, d’origine roumaine, Pius Servien (1979). Il doit sa formation intellectuelle à des personnalités de la Vieille Génération, tels l’archéologue Dinu Adamesteanu (Italie),le peintre Mirea (France), l’architecte Constantin Joja, l’ethnologue Romulus Vulcãnescu, l’historien de la culture Edgar Papu, le slaviste I.C.Chiþimia.

Son action culturelle est proéminente dès les années ’80 du siècle précédent. Elle illustre et représente idéologiquement le courant littéraire nommé à l’époque „lucéférisme”, mixture de tradition autochtone, ethnologie et spiritualité à la fois chrétienne et archaique. Bien des notions doctrinaires, qui définissent cette orientation de type „indigène” (similaire aux cultures „tiers-mondistes” surtout sud-américaines) lui appartiennent. Il parle de „la révolte du fond non-consommeé” et annonce une création qui récupère des étapes et couches traditionnelles insuffisamment exprimées; il définit „l’orthogenèse” de la littérature sous la forme d’une directive intérieure, à caractère endogène et visant l’entéléchie; il décrit „l’universalité essentielle” qui serait une création à valeur universelle, indifférente à toute diffusion impériale par acculturation; il encourage la création d’idées littéraires nouvelles et spécifiques, suivant en cela G.Càlinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga et V. Pârvan, „apôtres” de „l’originisme” littéraire roumain. La manière de comprendre la culture et l’univers des valeurs devient graduellement une sorte de réponse orthodoxe, bien que l’auteur affirme représenter l’esprit des Gètes, antérieur au christianisme. Cette compréhension du monde en longs cycles et à travers des processus énigmatiques modélisateurs, à la limite du super-sensible, lui impose un penchant inhabituel pour „l’Histoire” et „le Temps”.

Encouragé par Nestor Vornicescu, il avait réussi en 1987 à rassembler plusieurs savants de prestige en un Groupe d’Histoire alternative, une équipe indépendante de chercheurs qui se penchaient sur l’histoire ancienne; en faisaient partie I.C Chiþimia, Pandele Olteanu, Virgiliu ªtefãnescu-Drãgãneºti, Paul Tonciulescu, David Popescu etc. Ce groupe d’histoire alternative a élaboré à l’époque un ouvrage monumental intitulé „Daco-Romanica. Etudes sur la culture roumaine à l’époque de l’ethnogénèse”, œuvre demeurée inédite, comme d’autres recherches concernant les écritures préroumaines, dont „La Bible des Goths” et les alphabets inconnus de Roumanie. Il s’impliqua dans le soutien des recherches en marge du „Codex Rohonczi” (XI – è s.).

Créateur en 1990 de publications culturelles, en sa qualité de directeur de presse de la Fondation Européenne Dragan, il relança et dirigea (1990-1991) les nouvelles séries des publications Natiunea et Dacia literara. Apprécié depuis les années 1980 en tant que personnalité aux préoccupations et réalisations encyclopédiques, Artur Silvestri fonda également la revue „Lumina creºtinã” (1991). A partir de 1992, il disparut pendant une dizaine d’années de la vie publique, dans un repli volontaire qu’il compare à „l’initiation de Zamolxès”, ce sage et prédicateur des Gètes de l’époque antique. Il refit surface en 2002, porteur de projets culturels, sociaux et écologiques, fortement imprégnés d’un caractère spiritualiste et attachés à la Tradition. Artur Silvestri a aussi lancé d’autres programmes culturels, dont ceux intitulés „Document d’époque” (qui encourage la rédaction de mémoires par les écrivains et la publication d’originaux) et „Modèles et exemples” (dont le but est d’encourager les recherches sur l’histoire locale). Il travaille actuellement, en cette fin de l’année 2004, au lancement de séries nouvelles des publications „Columna lui Traian” (dont le fondateur fut l’historien B.P.Hasdeu), „Arhiva Româneascã” (fondée par M.Kogãlniceanu), „L’Etoile du Danube” (fondateur M. Kogãlniceanu) et „Sinteza” (fondée par G.Cãlinescu).

Auteur d’une trentaine de livres, éditions et synthèses de différents domaines; près de deux cents études d’histoire littéraire et histoire des civilisations, une activité proéminente comme journaliste, pendant une trentaine d’années, concrétisée dans plus de 2.500 titres.

L’œuvre publiée n’est que la partie visible d’un immense chantier, l’écrivain semblant reproduire la destinée de l’étrange encyclopédiste du XIX-e roumain B.P.Hasdeu, personnalité proéminente et prophétique d’une sorte de courant scientifique autochtone roumain. Elle contient de brillantes investigations d’historiographie littéraire („Archéologie d’une heure”), une prospective économique et sociale („La Roumanie en 2010”), de pseudo-monographies d’auteur, des études de cas et conclusions de doctrine créative („Radiographie de l’esprit créole. Le cas de Miron Radu Paraschivescu”), de bref essais sur l’énigme de la création et le sort des livres („Le Mystère du fruit”), des prophéties urbaines et projets de développement social („Mégalopolis valaque. Cent principes doctrinaires concernant le Nouveau Bucarest”). Les grandes créations ordinatrices commencent cependant avec „Le Modèle du Grand Homme”, un livre inhabituel sur l’étonnant savant et „réalisateur” qu’est le métropolite Antonie Plãmãdealã de Transylvanie, proposé comme exemple de héros civilisateur. Une note prophétique et une énigme s’installent dès 2004 dans cette œuvre qui, aux dires de l’auteur, comprendra bientôt plusieurs autres livres au puissant caractère prophétique et „réactionnaire”: „La Fin de la Roumanie. Une vingtaine de prophétie troubles” „Bréviaire d’idées hérétiques”, „Le Voivode cryptique”, „Métaphysique de la Roumanie récente” ou „La malédiction des obituaires brulés” sont des titres qui, au cas ou ils verront le jour (l’auteur étant capricieux et achevant souvent ses livres à l’impromptu, comme poussé par quelque injonction secrète), ils modifieront sans doute la perspective de cette œuvre en effervescence. Artur Silvestri s’est rarement manifesté en tant que prosateur, mais „Apocalypsis cum figuris” (2003), volume contenant sept nouvelles fantastiques écrites en 1983-1984, fut une parution choc par son caractère étrange, dans la tradition du miraculeux archaique. Plusieurs fascicules du cycle „Endroits bénis” ont créé un genre de littérature énigmatique, à la limite de l’essai philosophique et des mémoires visionnaires. Le roman „Pinnacle” (écrit en 1977) renforcera l’air de mystère de cette littérature. „La mémoire comme un concert baroque” (I-er volume, „Histoires réelles et imaginaires du Pays-de-Nulle-Part”) est conçu et écrit pendant l’été 2004 à Paris; „Offrande presque sans voix” est le deuxième tome de ce cycle. Les deux volumes renforcent le côté prophétique de cette littérature, qui arrive d’un milieu de tradition à la fois byzantine et archaïque.

Ses études d’histoire de la culture furent publiées dans plusieurs langues étrangères (français, anglais, allemand, russe, espagnol et chinois); des études sont parues à Madrid, Montréal, Vienne, Paris, Milan, aussi bien avant 1989, qu’après cette date.

Depuis quelques années, Artur Silvestri déploie une intense activité de philanthropie culturelle, surtout depuis 2002. Il a fait don de milliers de livres aux bibliothèques départementales, communales et monastiques, il a doté de nouveaux monastères des livres nécessaires au culte. Il a lancé „l’Association des „Bibliothèques villageoises” (2003)”, qui a réuni et offert en quelques mois une dizaine de milliers de volumes et plus de 150.000 publications à des centaines de bibliothèques rurales, paroissiales et monacales de toute la Roumanie.

En tant que président de l’Association Roumaine du Patrimoine, il s’implique dans la constitution d’un fonds de manuscrits au sein des bibliothèques départementales et des établissements ecclésiastiques. Il a fondé „l’Association des écrivains chrétiens de Roumanie” (2006).

Présence extrêmement active, du point de vue culturel au sein de l’Eglise orthodoxe roumaine, depuis une vingtaine d’années. Il soutint dans les années 80 la rénovation et la réfection de monastères et de foyers de vieille culture; sa correspondance de l’époque avec de grands hiérarques et érudits de l’Église, est en cours de parution sous le titre de „Le Temps des Seniors”.

Entre 1986 et 1989, il a fait partie de la Commission d’histoire ecclésiastique du Patriarcat Orthodoxe Roumain, sous la direction du savant métropolite Nestor Vornicescu. Il a ainsi connu de près et travaillé avec les grands hiérarques et érudits du moment.

Au début des années 1990, il s’impliqua, en tant que militant pour les valeurs traditionnelles, dans les confrontations qui eurent lieu au sein de l’Église Orthodoxe. Il est l’auteur de la déclaration adressée au pays par le Saint Synode, le 12 janvier 1990 et qui mit fin aux „mouvements révolutionnaires” au sein de l’Eglise orthodoxe roumaine.

Dès 1992, durant sa période „d’absence publique”, Artur Silvestri s’est consacré aux investissements et à la création de sociétés à activité économique, surtout dans le domaine de l’immobilier. Il a le palmarès professionnel le plus remarquable en la matière. Il est actuellement reconnu comme le principal auteur de livres concernant le domaine immobilier en Roumanie. On a même dit que „si le marché de l’immobilier n’avait pas existé, il aurait fallu le constituer d’après ces livres”.

Il créa la seule collection éditoriale spécialisée de Roumanie – „La Bibliothèque immobilière”. Il organisa et coordonna des groupes de recherche concernant l’investissement dans des logements bon marché, durant l’entre-deux-guerres, et concernant „le Centre historique de Bucarest”, rédigeant des rapports indépendants, financés par ses propres moyens. Il travaille actuellement au „Projet Kisseleff”, proposition majeure de développement urbain, visant à constituer un „Nouveau Bucarest”, projet de grande envergure, pour lequel il a mobilisé des spécialistes du monde entier.

Artur Silvestri mène une vie modeste, studieuse et consacrée aux actions culturelles et sociales. Il déteste les mondanités, aime les animaux et la simplicité. Il n’aime pas les voyages. Ses dernières vacances de 1985, il les a passées à écrire un livre. Il est marié à Mariana Brãescu, surnommée „Madame CASA LUX” d’après la fameuse revue qu’elle dirige. En plus des huit livres actuellement sous presse en Roumanie, il publiera à Paris un volume inédit de philosophie de la culture („Le défi apatride”), une synthèse, en Belgique, („L’Archétype des Moines Scythes” ) sur la littérature roumaine et, en Amérique du Sud, un livre de proses fantastiques.

Il est, depuis juillet 2004, docteur honoris causa ès sciences humanistes et sociales appliquées de l’Université Francophone Internationale de Bruxelles et professeur-visiteur en gestion immobilière, expertise patrimoniale et disciplines connexes de la même Université, pour l’Union Européenne.

Récemment, on lui a décérné La Croix de Saint Antoine du Désert, grande distinction de l’Eglise Copte-Orthodoxe d’Alexandrie (Egypte) et on a été élu „Accademico” au Centre Culturale Copto-Ortodosso – Venezia (2004).

ENGLISH – About the author

Romanian writer, historian of the civilizations, cultural promoter, editor, founder of the Romanian real estate consultancy, establisher of cultural and citizenship organizations, Artur Silvestri is a personality of an encyclopedic activity.

Born – 1953, in a family of Macedo-Romanian merchants (from the mother’s side) and of boyars in Oltenia, descendants of the family of Iancu Jianu. Grandson of Bishop Tit Simedrea, the last bishop in Cernãuþi (1944) driven away from the bishop chair by the Russian invasion.

Philological education in Bucharest (1972-1976); specialized in archeology (Italy) and the history of culture (Sorbonne, 1979). Doctor in Letters – “Trinity Bible Research Center”, University of Madras, India (1992); Doctor honoris causa le Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya – Barcelona, Spain.

Debut in literature – 1972. Literary chronicler at Luceafãrul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984), Romanian News. Tight connections with great writers and Romanian artists all over the world, mailing with Mircea Eliade, G. Uscãtescu, Nicolae Baciu, Paul Lahovary, Luki Galaction, Léon Negruzzi, Ioan I. Mirea, ªtefan Baciu.

From the very beginning he adopts the cultural idea of “proto-cronyism”, that he never denied; initiator, together with Bishop Nestor Vornicescu, of the research regarding the proto-Romanian literature (after 1984); discoverer of the proto-Romanian writer Martin de Bracara (VI century A.C.) and of the literary work of the ruler Ioancu of Dobrogea in Greek language (XIV century). Discoverer of the original diary of the French writer of Romanian origin Pius Servien (1979). He intellectually developed in the presence of some great personalities of the “Old Generation”: the archeologist Dinu Adameşteanu (Italy), the painter Mirea (France), the architect Constantin Joja, the ethnologist Romulus Vulcãnescu, the culture historian Edgar Papu, the Slavonic I.C. Chiþimia. His cultural actions are rendered starting the years ’80 of the last century. He initiated, at “Luceafãrul” magazine, the project of the “New literary geography” for the stimulation of the local and regional creation and of the cultural decentralization; the effects of this idea were powerful and long lasting. As representative and ideologist, he illustrates the literary trend called at that time “luceferism”, a combination of local tradition, ethnology and spirituality both Christian and ancient. Most of the doctrinal concepts that define this orientation belong to him. He speaks about the “revolt of the unconsumed fund”, announcing a creation that recuperates stages and layers of the tradition that remained completely unexpressed; he defines the “orto-genesis” of the Romanian literature according to an inner directive, with an endogenous and entelechy character; describes the “universality of essence” that would represent the creation with universal value independent to the imperial diffusion, which is produced by acculturation; he encourages the creation of new specific literary ideas, following G. Cãlinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga and V. Pârvan, “apostles” of the Romanian literary origin. The way of understanding the culture and the universe of values gradually becomes a variety of the orthodox answer although the author states the fact that it represents the Getic spirit, previous to the Christian spirit. This understanding of the world in long cycles and by mysterious shaping processes, at the edge of the super-sensitive, compels him to unusually lean towards “History” and “Time”.

In 1987, at the suggestion of Nestor Vornicescu, he succeeded in gathering several prestigious savants within the Group for alternative history, a group of independent researchers of ancient history. I.C. Chiþimia, Pandele Olteanu, Virgiliu ªtefãnescu – Drãgãneşti, Paul Tonciulescu, David Popescu etc were also part of the group. “The group for alternative history” elaborated a monumental paper called “Daco-Romanica. Studies regarding the Romanian culture in the age of the ethno-genesis”, which remained the only work of the kind, together with other researches regarding the ancient Romanian writings, the “Bible of the Goths” and the Romanian unknown alphabets. During the same period, he supported the research “Codex Rohonczi”.

Founder of cultural publications in 1990, as manager of “Drãgan European Foundation”, he re-edited and led (during 1990-1991) the publications Naþiunea (The Nation), Dacia literarã (Literary Dacia) and Mileniul III (IIIrd Millennium). Respected since the 80′s as a personality with encyclopedic preoccupations and achievements, Artur Silvestri also edited the magazine “Lumina Creştinã” (“The Christian Light”) (1991). Starting 1992, he withdraws for almost ten years in a voluntary meditation that he compares with the initiation of Zalmoxis, wise and preacher of the Getae in the Ancient times.

He comes back to the public life in 2002, as promoter of cultural, social and ecological projects, deeply marked by a spiritualist character fond of Tradition. Artur Silvestri also initiated a number of cultural programs, among which we remind as most important the “Document de epocã” “Document of the era” (which encourages the editing of memoirs of writers and the publishing of original manuscripts) and “Modele şi exemple” (“Models and Examples”) (which has as purpose the support of the local historiographical research). The present project in progress is the re-creation of the famous cultural publications, in a new serial, Columna lui Traian (The column of Traian) (founder: B. P. Haşdeu) Arhiva româneascã (the Romanian Archive) (founder: M. Kogãlniceanu), L’Etoile du Danube (founder M. Kogãlniceanu) and Sinteza (the Synthesis) (founder G. Cãlinescu).

Author of over thirty books, editions and syntheses in various domains; over two hundred studies of literary history and of history of civilizations; important journalistic activity for over thirty years accomplishing over 2500 titles. The work already published is only a small part of the huge collection, and the writer seems to repeat the fate of the strange encyclopedia writer of the XIX century, B. P. Haşdeu. His work comprises brilliant investigations of literary historiography (“Arheologia unei ore” – “The archeology of an hour”), economic and social prognosis (“România în anul 2010″ – “Romania of the year 2010″), author pseudo-monographic works, in fact “surveys” and conclusions of creative doctrine (“Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu” – “The radiography of the creole spirit. The case of Miron Radu Paraschivescu”), small essays about the mystery of creation and about the fate of books (“Misterul fructului” – “Mystery of the fruit”), urban foreseeing and project of social development (“Megalopolis valah. O sutã de principii doctrinare despre Noul Bucureşti” – “Walachian Megalopolis. A hundred doctrinal principles about New Bucharest”). But his great creations begin with “Modelul Omului Mare” – “The model of the Great Man”, an unusual book about the amazing savant and “establisher” who is the Bishop Antonie Plãmãdealã al Transilvaniei, proposed as living example of the civilizing hero. A certain mark of mystery and foreseeing is established starting the year 2004, and his creation, according to the statement of the author, shall number soon other several books with a deep foreseeing and “reactionary” character. “Sfârşitul României. Douãzeci de profeþii nedesluşite” – “The end of Romania. Twenty enigmatic prophesies”, “Breviar de idei eretice” – “Breviary of heretic ideas”, “Voievodul criptic” – “The cryptic Ruler”, “Metafizica României recente” – “Metaphysicof recent Romania”, “Blestemul pomelnicului ars” – “The curse of the burned diptych”, “Sindromul dacilor înlãnþuiþi” – “The syndrome of united Dacians”, are titles that shall change the perspective of this continuously growing work, if these titles should ever exist (because of the fact that the author usually finishes unannounced books, as if obeying to secrete impulses).

As prose writer, he acted parsimoniously, but “Apocalypsis cum figuris” (2003), comprising seven short stories written between 1983-’84, represented a shocking appearance. Subsequently, a series of the cycle “Locuri binecuvîntate” – “Blessed Places” (especially “Clopote sub ape” – “Bells under water”, “Douãsprezece fîntîni în munþi” – “Twelve wells in the mountains” and “Marea Hieroglifã” – “The great hieroglyph”) established a genre of enigmatic literature, at the edge of the philosophical essay and of the recreated memorialist writings. The novel “Pinnacle” (written in 1977), in progress of editing, shall reinforce the mysterious aspect of his literature. “Memoria ca un concert baroc (vol.I. Povestiri reale şi imaginare din Þara-de-Nicãieri)” – “Memory as a baroque concert (vol. I. Real and imaginary stories of the Nowhere Land)” is a book conceived and written in the summer of 2004, in Paris; “Ofrandã aproape fãrã grai” – “Speechless sacrifice” is the second volume of this cycle. The two volumes emphasize the prophetic level of this literature, which originate in the environments of Tradition, both Byzantine and ancient.

His researches of history of culture were published in several foreign languages (English, French, German, Russian, Spanish, Chinese); the also comprise studies that appeared in Madrid, Montreal, Vienna, Paris, Milan, both before and after the year 1989.

Philanthropic activity of cultural nature, starting 2004. He donated thousands of books to county, commune and monastery Libraries; He endowed some new monasteries with religious books. He founded the Association “Libraries for Villages” (2003), association that, during only several months, gathered and donated almost 10,000 volumes and over 150,000 publications to hundreds of libraries in villages, parishes and monasteries.

At present, as president of the Romanian Association for Patrimony, he participates in the program of establishment of manuscript funds for the county Libraries and for the church institution Libraries. He also founded “The Association of the Romanian Christian Writers” (2005).

Active element from the cultural point of view within the Romanian Orthodox Church during the past twenty years. In the 80′s, he supported actions of restoration and consolidation of ancient monasteries; His correspondence with great hierarchs and scholars of the Church appears in 2005, under the title “Vremea Seniorilor” -”The Time of Seniors”.

Between 1986 and 1989, he was part of the Committee of Church History of the Romanian Patriarchy, under the guidance of the savant Archbishop Nestor Vornicescu, working and closely meeting the great hierarchs and scholars of that time.

At the beginning of 1990, he involved in the confrontations within the Orthodox Church, as militant for the values of tradition, being the author of the declaration towards the country that the, declaration that the Sacred Synod broadcast on January 12, 1990 and which ended the “revolution movements” within the Church institutions.

Starting 1992, during his period of “public absence”, he dedicated his time to the activity of investment and creation in economic institutions, mostly in the real estate domain. He has the most amazing professional background in this field. Within the European program COSA, he organized the elaboration of the covering standards in the real estate domain (contributing to the recognition of the positions of agent, consultant and evaluator); In 1991, he founded the activity of real estate consultancy by publicly practicing this activity and by publishing over 100 studies, analyses and syntheses related to these issues. Today, he is considered to be the most important author of real estate books in Romania, and titles such as “Deceniul straniu. Oraşe variabile, sanctuare şi mituri imobiliare” – “Strange decade. Moving cities, sanctuaries, and real estate myths” (2003), “Retrocedarea secolului. Scandalul Fondului Religionar bucovinean” – “Retrocession of the century. The scandal of the Religious Fund in Bucovina (2003), “România în anul 2010. O prognozã de piaþã imobiliarã” – “Romania of the year 2010. A prognosis of real estate market” (2003), “Efectul Thales din Milet. Eseu despre manipulatorii de bani” – “The Thales of Milet effect. Essay on the money manipulators” (2004), “Megapolis valah. O sutã de principii doctrinare despre Noul Bucureşti” – “Walachian Megalopolis. A hundred doctrinal principles about New Bucharest” (2004) “Apologia Hazardului” – “The apology of Hazard” (2005), are usually mentioned. They said that, “if they real estate market had not been existed, it should have been invented according to these books”.

The leads, as general director, the company “SGA Romania – The Real Estate Consultancy Institute”, one of the most prestigious consultancy companies in Romania, the quarterly reports are the most commented documents of economic analysis in the past years.

He participated in the foundation of the main professional and employers’ organizations in the real estate domain. In 1996 he initiated the first act of professional certification and authorization in this sector, within the National Association of the Real Estate Companies. He was the president of the Real Estate Employers’ Union from its very establishment (1997); elected in 2003 as president of the Romanian Federation of the Real Estate Associations (FAIR). He initiated the establishment of ARCI (Romanian Association of the Real Estate Consultants), for the recognition of this profession in Romania (2004).

In 2000 he initiated and organized the action of public contestation of GO 3/2000, placing himself in front of the protesters; after three years, by his efforts, the Government Ordinance was cancelled. During that period, they used to call him “the patron who changes the law”.

He initiated the Awards of Excellency of the Real Estate Employers’, the only form of value recognition of this kind in the domain; he created the only editorial collection of this field in Romania (“The Real Estate Library”, at Carpathia Press Publishing House). He organized and coordinated groups of research of the cheap building districts, dating from the inter-war period, and analyses about the “Historical center of Bucharest”, drawing up independent reports, financed by his own source. At the time he works on the “Kiseleff Project”, proposal for major urban development, guided by the theory of creating “The New Bucharest”, large project, for which he concluded contracts and gathered specialists from all over the world. Expert-consultant for Romania, representing various international organizations accredited by UNESCO.

He lives a modest, reserved life, dedicated to his studies and to the social and cultural actions. He hates the modernity, he loves animals and the simple life. He is not fond of trips; he spent his latest vacation in 1985 writing a book. Married to Mariana Brãescu, also called “Mrs. CASA LUX“, according to the famous magazine that she founded, magazine that she still owns today. Except for several books in publishing progress in Romania, he shall also publish soon an original volume of culture philosophy (“Le défi apatride”) in Paris, a synthesis about the Romanian literature – in Belgium and a fiction book in South America.

Starting July 2004, he is Doctor h.c. in applied, humanist and social sciences of the International Francophone University in Brussels and “professeur – visiteur” for “real estate administration, patrimonial expertise and related disciplines” of the same University, for the European union and Africa. In fall 2004, he was awarded “La Croix de Saint Antoine du Désert”, the great award of the Copt-Orthodox Church in Alexandria (Egypt) and he was elected “Accademico” of the Cultural Center Copt-Orthodox-Venetia (2004). In October 2004 he becomes “Doctor of Divinity”, at “Saint Ephrem’s Institute” in Puerto Rico.

DEUTSCH

ARTUR SILVESTRI -Bemerkungen zum Autor

Der rumänische Schriftsteller, Zivilisationhistoriker, Förderer der Kultur, Herausgeber, Gründer der Imobilienberatung in Rumänien, Gründer von kulturellen und bürgerlichen Organisationen, Artur Silvestri ist eine Persönlichkeit mit enzyklopädischer Aktivität.

Geboren 1953, in einer Familie von Arumänen (mütterlicherseits) und Landesfürsten aus Oltenien, aus der Familie des Iancu Jianu, Urneffe des Mitropoliten Tit Simedrea, letzter Mitropolit der Cernauten (1944), welcher durch die russische Invasion vertrieben wurde.

Studien der Filologie in Bukarest (1972-1976), Spezialisierung in der Archäologie (Italien) und in der Geschichte der Kulturen (Sorbonne, 1979), Doktor der Sprachwissenschften „Trinity Bible Research Center“, University of Madras, Indien (1992), Doktor Honoris Causa am Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya – Barcelona, Spanien.

Debut in der Literatur – 1972. Literarischer Chroniker „Luceafarul“ (1975- 1989), „Actualités Roumaines“ (1981-1984), „Romanian News”. Enge Kontakte zu den großen rumänischen Schriftstellern und Künstlern in aller Welt, Korrespondenzen mit Mircea Eliade, G. Uscãtescu, Nicolae Baciu, Paul Lahovary, Luki Galaction, Léon Negruzzi, Ioan I. Mirea, Stefan Baciu.

Er verinnerlicht von Anfang an die Idee des „Proto-Chronismus“, welche er nie aufgegibt; zusammen mit dem Mitropoliten Nestor Vornicescu leitet er die Studien zur „Proto-Rumänischen Literatur“ ein (nach 1984); Entdecker des proto-rumänischen Schriftstellers Martin von Bracara (6. Jhr. N. Chr.) und des literarischen Werkes in griechischer Sprache des Fürsten aus Dobrogea Ioancu (14. Jhr.). Entdecker des unveröffentlichten Tagebuchs des französischen Schriftstellers rumänischer Herkunft Pius Servien (1979). Intellektuell wurde er in der Umgebung großer Persönlichkeiten der „Alten Generation“ geformt: des Archäologen Dinu Adamesteanu (Italien), des Malers Mirea (Frankreich), des Architekten Constantin Joja, des Ethnologen Romulus Vulcãnescu, des Kulturhistorikers Edgar Papu, des Slawisten I.C. Chitimia. Mit seinen kultuurellen Aktivitäten ist er schon seit den 80 er Jahren des letzen Jahrhunderts in Erscheinung getreten. Er begann das Projekt „Neue literarische Geografien“ in der Zeitschrift „Luceafãrul“, um das lokale und regionale Schaffen zu stimmulieren und auch um die Kultur an mehrere Orte zu tragen. Die Wirkungen dieser Ideen waren kraftvoll und hielten an. Er ist der Vetretrer und gleichzeitig auch Ideologe eines literarischen Stroms, genannt „Luceferismus“, eine Kombination aus autochthoner Tradition und archaischer und christlicher Ethnologie und Spiritualität. Viele der Doktrinen, die diese „indigene“ (ähnlich derer der Kulturen der „Tiers-Monde“) Orientierung prägen, stammen von ihm. Er spricht von einer Revolte des „unverbrauchten Hintergrundes“, was auf eine Schöpfung hindeutet, welche traditionsgebundene Etappen und Schichten hervorbringt, die noch nicht komplett beschrieben wurden; er definiert die „Orthogenese“ der rumänischen Literatur mit einer inneren Richtlinie mit endogenem und entelechialem Charakter; er beschreibt die „Essenz der Universalität“ , womit die universelle Schöpfung gemeint ist, gleich ihrer imperialen Verbreitung, welche durch die Übernahme einer Kultur entsteht; er ermutigt die Entstehung neuer kulturell spezifischer Ideen, womit er G. Cãlinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga und V. Pârvan folgt, die Apostel des rumänischen literarischen Originismus. Seiner Art, die Kultur und die universellen Werte zu verstehen wird schrittweise eine othodoxe, obwohl der Autor darauf beharrt, dem getischen Geiste anzugehören, welcher dem christlichen vorausging. Dieses Verständnis der Welt in langen Zyklen und in rätselhaften, formenden Prozessen, an der Grenze des Suprasensiblen, zeigt eine ungewöhnliche Neigung zur „Geschichte“ und zur „Zeit“.

1987, einer Idee Nestor Vornicescus folgend, gelingt es ihm, mehrere wichtige Gelehrte in der Gruppe der Alternativen Geschichte zu versammeln, einer unabhängigen Gruppe von Erforschern der alten Geschichte, zu der I.C. Chitimia, Pandele Olteanu, Virgiliu ªtefãnescu – Drãgãnesti, Paul Tonciulescu, David Popescu usw., gehörten. „Die Gruppe für alternative Geschichte“ erschuff eine monumentale Arbeit, die „Daco-Romanica. Studien zur rumänischen Kultur in der Epoche der Ethnogenese“, welche unveröffentlich blieb zusammen mit anderen Schriften zum Urrumänien, wie die „Gothische Bibel“ und die unbekannten Alfabete in Rumänien. Zur selben Zeit widmete er sich auch der Unterstützung der Forschung „Codex Rohonczi“.

1990 ist er Leiter der „Europäischen Stiftung Dragan“. Von 1990 – 1991 leitet er und legt die Zeitungen „Naþiunea“, „Dacia Literarã“ und „Mileniul III“ neu auf. Noch aus den 80 er Jahren als Persönlichkeit mit enzyklopädischen Aktivitäten geschätzt, gibt Artur Silvestri 1991 ebenfalls die Zeitung „Lumina Crestina“ (Das Christliche Licht) heraus. Ab 1992 zieht er sich für fast zehn Jahre zu einer tiefen Meditation zurück, die er mit der Einweihung des Zalmolxis vergleicht, der Weise und Prädiker der antiken Geten.

2002 taucht er wieder in der Gesellschaft als Förderer von kulturellen, sozialen und ökologischen Projekten auf, welche einen straken spirituellen Charakter haben und der Tradition folgen. Artur Silvestri hat ebenfalls mehrere kulturelle Programme begonnen, u. a. „Dokumente einer Epoche“ (die die Veröffentlichung von schriftstellerischen Memoiren und unveröffentlichten Manuskripten ermutigt) und „Modelle und Beispiele“ (welches sich vornimmt, lokale historiografische Forschungen zu unterstützen). Sein aktuelles Projekt ist die Neuauflage der berühmten kulturellen Publikationen, „Die Säule des Traian“ (Gründer B.P. Haºdeu), „Das Neue rumänische Archiv“ (Gründer M. Kogãlniceanu), „L’Étoile du Danube“ (Gründer M. Kogãlniceanu) und „Die Synthese“ (Gründer G. Cãlinescu).

Er ist der Autor von über dreißig Büchern, von Schriften und Synthesen aus unterschiedlichen Bereichen, von über 200 Schriften zur literarischen Geschichte und zur Geschichte der Zivilisationen. Er ist ein wichtiger Journalist. In über 30 Jahren veröffentlichte er 2500 Artikel. Seine veröffentlichten Werke sind nur ein kleiner, sichtbarer Teil eines großen Fundus. Es scheint, als ob der Autor das merkwürdige Schicksal des Enzyklopädisten aus dem 19. Jhr. wiederholt, B.P. Haºdeu, eine grandiose und prophetische Persönlichkeit eines wissenschaftlichen rumänischen Autochthonismus. Dieser Fundus enthält brillante Erforschungen der literarischen Historiografie („Archäologie einer Stunde“), soziale und ökonomische Prognose („Rumänien im J,ahre 2010“) Pseudomonografien von Autoren, eigentlich „Fallstudien“ und Schlussfolgerungen als schöpferische Doktrine („Die Radiografie des kreolen Geistes. Der Fall Miron Radu Paraschivescu“), kleine Aufsätze über das Rätsel der Schöpfung und das Schicksal der Bücher („Das Rätsel der Frucht“), urbanistische Vorhersehung und Projekte der sozialen Entwicklung („Die Megalopolis der Walachei. Einhundert Doktrinen zum Neuen Bukarest“). Die Großen Werke beginnen aber mit „Das Modell des Großen Menschen“, ein ungewöhnliches Buch über den verblüffenden Gelehrten und Erschaffer, dem Mitropolit Antonie Plãmãdealã von Transilvanien, als lebendes Beispiel für einen zivillisierenden Helden vorgeschlagen. Ab 2004 hat sein Werk eine prophetische und rätselhafte Note, ein Werk, zu dem, nach Aussagen des Autors, demnächst noch andere stark prophetische und „reaktionäre“ Bücher zählen werden. „Das Ende Rumäniens. Zwanzig geheime Profezeiungen“, „Liste härethischer Ideen“, „Der kryptische Fürst“, „Die Methaphysik des jüngeren Rumäniens“, „Der Fluch der verbrannten Namen“, „Das Syndrom der verketteten Daken“ sind Titel, die, falls diese existieren werden (denn der Autor ist kapriziös und beenden Bücher nach inneren Angaben) die Perspektive dieses Werkes verändern, welches in ständiger Schaffung ist.

Er verfasste 2003 die Prosa „Apocalypsis cum figuris“, welche sieben fantastische Nuvellen, geschrieben von 1983 – 1984, enthält. Das Erscheinen dieser schockierte. Danach bildeten besonders Teile de Zyklus´ „Gesegnete Orte“ (vor allem „Glocken unterm Wasser“, „Zwölf Brunnen in den Bergen“ und „Die Große Hieroglyphe“) eine enigmatische Literatur, an der Grenze des philosophischen Essays und der wieder zusammen gesetzten Erinnerung. Der Roman „Pinnacle“ (geschrieben 1977), welcher, nach Erscheinen, den mysteriösen Aspekt dieser Literatur verstärken wird. „Die Erinnerung als barockes Konzert (Band I – Wahre und imaginäre Erzählungen aus dem Land des Nirgendwo)“ ist ein Buch welches im Sommer 2004 in Paris geschrieben wurde. „Die fast sprachlose Opfergabe“ ist der zweite Band aus dieser Reihe. Diese zwei Bände stärken den prophetischen Aspekt dieser Literatur, welche aus den Medien der Tradition stammt, sowohl der byzanthinischen, als auch der archaischen.

Die historischen Forschungen wurden in mehreren Sprachen veröffentlicht (Englisch, Französisch, Deutsch, Russisch, Spanisch, Chinesisch). Diese enthalten auch Studien, die in Madrid, Montreal, Wien, Paris und Mailand sowohl vor als auch nach 1989 erschienen sind.

Die filanthropische, kulturelle Aktivität beginnt vor allem im Jahr 2004. Er spendete tausende von Büchern an Bibliotheken in der Provinz, in Kommunen und in Klöstern; er verhalf neugegründeten Klöstern zu alten Büchern. Er gründete die Vereinigung „Bibliotheken für Dörfer“ (2003), welche, in nur wenigen Monaten, fast 20.000 Bücher und mehr als 250.000 Artikel an hunderten von Bibliotheken aus Dörfern, Kirchenhäusern und Klöstern gesammelt und gespendet hat.

Zur Zeit sammelt er als Vorsitzender der „Vereinigung des Rumänischen Kulturguts“ Manuskripte für die Bibliotheken der Provinzen und für die Institutionen der Kirche. Er hat ebenfalls die „Vereinigung der christlichen rumänichen Schriftsteller“ gegründet (2005).

Ebenfalls ist er eine wichtige kulturelle Erscheinung innerhalb der Rumänisch-Orthodoxen Kirche, und dies seit 20 Jahren. In den 80 er Jahren unterstützte er Renovierungsarbeiten an alten Klöstern. Aus dieser Zeit stammt eine bedeutende Korrespondenz mit den großen Persönlichkeiten und Gelehrten der Kirche, welche 2005 unter dem Titel „Das Zeitalter der Herren“ erscheint.

Zwischen 1986 und 1989 war er Teil des Kirchlich-Historischen Ausschusses des Rumänischen Patriarchats, unter Leitung des gelehrtern Mitropoliten Nestor Vornicescu, wobei er die großen Persönlichkeiten und Gelehrten der Kirche kennen gelernt und mit ihnen zusammen gearbeitet hat.

Zu Beginn des Jahres 1990 kämpfte er für die Werte der Tradition innerhalb der Orthodoxen Kirche. Er ist der Autor der Erklärung an das Land, die vom Heiligen Sinod am 12. Januar 1990 verkündet wurde. Dies beendete die „Revolution“ innerhalb der Kirche.

Ab 1992, wärend seines „Fehlens vom öffentlichen Leben“, arbeitete er am Aufbau von wirtschaftlichen Institutionen, vor allem im Bereich der Immobilien. In diesem Bereich führt er die professionelle Rangliste an. Im Rahmen des europäischen Programs COSA etablierte er die Kriterien des Immobilienmarktes in Rumänien ( er trug dazu bei, dass der Beruf der Immobilienvertreter, der Berater und Schätzer annerkannt wurde), er gründete, durch aktive Mitarbeit seit 1991, den Zweig der Immobilienberatung und veröffentlichte über 100 Studien, Artikel und Synthesen zu diesem Thema. Heute gilt er als der wichtigste Autor im Bereich der Immobilienliteratur in Rumänien. Dabei werden häufig Titel wie „Das seltsame Jahrzehnt. Veränderliche Städte, Heiligtümer und Baumythen“ (2003), „Die Rückgabe des Jahrhunderts. Der Skandal des Religionsfonds in der Bukovina“ (2003), „Rumänien im Jahr 2010. Eine Prognose des Immobilienmarktes“ (2003), „Das Phänomen des Thales von Milet. Essay über die Manipulator des Geldes“ (2004), „Megapolis der Walachei. Einhundert Doktrinen zum Neuen Bukarest“ (2004), „Lob des Zufälligen“ (2005) genannt. Über diese Bücher wurde geschrieben, dass, „wenn der Immobilienmarkt nicht existiert hätte, er nach diesen Schriften erschloßen hätte werden müßen.“ Er ist der Geschäftsführer der Firma „SGA Romania – Institut für Immobilienberatung“, eine der bekanntesten Beratungsfirmen in Rumänien, deren trimestrielle Abschlüße zu den am meisten analysierten der ketzten Jahre gehören.

Er trug zur Gründung der wichtigsten professionellen Organisationen im Immobilienbereich bei. 1996 trug er zur ersten Erteilung einer Lizenz und Attestats innerhalb der Nationalen Vereinigung der Immobiliengesellschaften bei. Vorsitzender der Schirmherrschaftlichen Union für Immobilien seit deren Gründung (1997), 2003 auch zum Vorsitzenden der Federation der Immobilienvereinigung Rumäniens (FAIR). Er arbeitete an der Gründung der ARCI (Rumänische Vereinigung der Immobilienberater) mit, um diesen Beruf zu etablieren (2004).

Im Jahr 2000 war unter den Anführern derjeniger, die gegen die Verordnung OG 3/2000 protestierten. Nach drei Jahren wurde die Anordnung, unter Anstrengungen und mit seiner Hilfe, abgeschafft. Zu jener Zeit nannte man ihn den „Boss, der das Gesetz ändert“.

Er erschuf den Preis für Außerordenlichtes Schaffen der Schirmerrschaft für Immobilien, die einzige Form der Annerkennung in diesem Bereich. Er erschuf die einzige Sammlung an Literatur aus dem Bereich der Immobilien („Die Immobilienbibliothek“, Verlag Carpathia Press). Er hat Forschungsgruppen organisiert und geleitet, die preisgünstige Viertel aus der Zwischenkriegszeit und das „Kulturelle Zentrum Bukarests“ erforscht haben, wobei unabhängige Berichte erstellt wurden, welche aus eigenen Mitteln finanziert wurden. Zur Zeit arbeitet er am Projekt „Kiseleff“, ein wichtiger Vorschlag für die städtische Entwicklung, welcher die Schaffenshypothese des „Neuen Bukarests“ verfolgt. Zu diesem Zwecke hat er internationale Kontakte gefestigt und Spezialisten aus der ganzen Welt herbeigerufen.

Als beratender Experte für Rumänien, repräsentiert er verschiedene international akkreditierte Organisationen der UNESCO.

Er führt ein bescheidenes und zurückgezogenes Leben, welches er seinen Studien widmet sowie kulturellen und sozialen Aktionen. Er verachtet die große Welt, liebt Tiere und das einfache Leben. Er reist nicht gerne. Seinen letzten Urlaub verbrachte er 1985 damit, ein Buch zu schreiben. Er ist mit Mariana Brãnescu verheiratet, auch bekannt als „Frau CASA LUX“, nach der bekannten Zeitschrift, die sie gegründet hat und deren Besitzerin sie bis heute ist. Neben mehreren Büchern, die bald in Rumänien erscheinen werden, wird er demnächst in Paris eine Philosophie der Kultur veröffentlichen („Le défi apatride“), eine Zusammenfassung der rumänischen Literatur in Belgien und einen fantastischen Roman in Südamerika.

Seit 2004 ist er Doktor H.C. in angewendeten Wissenschaften, humanistischen und sozialen, der Frankophonen Universität in Brüssel und „Professeur-Visiteur“ für „Immobilienverkauf, Expertise für Kulturgut und affärente Disziplinen“ derselben Universität, für die Europäische Union und Afrika. Im Herbst des Jahres 2004 erhielt er die große Auszeichnung „La Croix de Saint Antoine du Désert“ der Kopto-Orthodoxen Kirche in Alexandrien (Ägypten) und wurde zum „Accademico“ des Kopto-Orthodoxen Kulturzentrums in Venedig (2004). Seit November 2004 ist er „Doctor of Divinity“ am „Saint Ephrem´s Institute“ in Puerto Rico.

KRITISCHE BEMERKUNGEN

Den Essays von Artur Silvestri über das „Archaische“ gelingt eine Exegese rund um dieses Wort und eröffnen dem Leser eine Perspektive die ihn ermutigen, sogar dazu auffordern, alles von Anfang bis Ende zu lesen und dabei alle Gedanken und Gefühle, die ihm während der ersten Lektüre durch den Kopf gingen, mit Hilfe von Artur Silvestris Schlüßel zu kontrollieren.

Akad. Dr. Antonie Plãmãdealã, Mitropolit von Siebenbürgen,1988

Die Essays und Kommentare von Artur Silvestri haben Substanz und sind sehr gut geschrieben und enthalten so viele unterschieldiche Themen wie der moderne Urbanismus und, dem gegenüber, die mittelalterliche Geschichte. Es wäre sehr passend, wenn man all diese in einheitlichen Bänden zusammen fassen würde geordnet nach den spezifischen Themen.

Akad. Prof. Dr. Constantin Ciopraga,2004

Die Studie über die Epoche der Proto-Rumänen von Artur Silvestri, stellt die Anfänge unserer Literatur in ein neues Licht. Seine Schlussfolgerungen habe ich meine Vorlesungen zur „Geschichte der Rumänischen Kirche“, die ich damals vorbereitete, mit ein bezogen.

Akad. Prof. Dr. Mircea Pãcurariu, 1987

Die wertvolle Studie des Prof. Artur Silvestri über die „Proto-Rumänische Literatur“ ist ein wichtiger Beitrag für das Vordringen in die Unbekannten Tiefen der rumänischen Seelen.

Dr. Antim Nica, Erzbischoff der Unteren Donau, 1987

Ich beglückwünsche den Autor zu seiner meisterhaften Arbeit. Ich erinnere mich gerne daran, wie Herr Artur Silvestri in dunkleren Zeiten über kirchliche Themen und Persönlichkeiten in unterschiedlichen Zeitungen schrieb. Ihm sei Ehre zu tragen für den Mut, in der damaligen Zeit über das „Neue Testament von Bãlgrad“ (1648) zu schreiben, das wir 1988 neu heraus gegeben haben. Vorher habe ich ihm dafür nicht gedankt, jetzt tue ich es.

Emilian Birdas, Bischoff von Alba Iulia, 1990

Die Studien und wunderbaren Essays von Artur Silvestri zeigen sowohl sein literarisches Talent, als auch seine monumentale Liebe zu unserem wunderschönen Land.

Epifanie Norocel, Bischoff von Buzau, 1987

Die Beiträge Artur Silvestris sind von außerordenlticher Wichtigkeit, da sie sich wie eine Enzyklopädie über die Phänomene der Geschichte ausweiten, sei es die Revolution von 1848, oder die Epoche des Constantin Brâncoveanu. Diese verdienen große Aufmerksamkeit, nicht nur von Seiten der Spezialisten sondern auch der Leser, um mehr über die Geschichte unseres Vaterlandes zu erfahren.

Pr. Prof. Dr. Petru Rezus, 1989

Ich habe die Arbeiten des Herrn Prof. Artur Silvestri mit großem Interesse gelesen. Fragmente, welche in Gesegnete Orte und Radiografie Rumäniens erschienen sind stellen wertvolle Beiträge dar, die helfen, einige Geschehnisse, Monumente und Persönlichkeiten unserer rumänischen und orthodoxen Kultur und Spiritualität besser kennen zu lernen. Mich beeindruckte das Plädoyer für die Zurückgabe des „Religiösen Fonds in der Bukovina“ und, nicht minder, die Forschungen in „Archäologie einer Stunde“.

Pr. Prof. Dumitru Abrudan, 2004

Die Studien des bekannten Literaturkritikers Artur Silvestri, welche in der angesehenen Zeitschrift „Revue Roumaine“(1988) erschienen sind, fassen in einem neuen Licht wahre Fragmente einer umfangreichen Geschichte der rumänischen Literatur zusammen. Diese zeigen, auf neue Weise, die Werte und Bedeutung der Ideen, die Kraft dieser. Es ist ein außergewöhnlicher Beitrag zur berechtigten Eingliederung dieser in die Universalliteratur.

Pr. Prof. Ion B. Muresianu, 1989

Durch seine vernünftigen Erwägungen in seinen Studien, zählt Artur Silvestri zu den rumänischen Forschern und gehört, als literarischer Historiker, zu den Historikern, welche sich darum bemühen, die Anfänge der literarischen rumänischen Sprache zu ergründen und diese in Raum und Zeit einzuordnen.

Pr.Prof. Dr. Marcu Banescu, 1987

In „Archäologie einer Stunde“ habe ich die Gelehrsamkeit und die logische Beweisführung bewundert.

Arhim. Dr. Veniamin Micle

Artur Silvestri, der „bedeutendste Literaturkritiker der Generation, welche zu, dako-rumänischen Autochthonismus zurückkehrt.

Prof. Dr. Ion Pachia Tatomirescu, 1988

Artur Silvestri – Kritiker, aber ein ehrgeiziger – oftmals Doktrinen /…/ mit Resonanz und am Ende im Stil des Cãlinescu.

Aurel Ion Brumaru, 1988

„Archäologie einer Stunde“ ist ein Unterfangen von klösterlicher Kultur, welches die Geschichte einer, heute wenig bekannten, Bücherzunft in Klöstern aufzeigt. /…/ Ich zeige hier die rigurose und methodische Art und Weise des Unterfangens eines Autors mit einer reichen Aktivität als Literaturkritiker und historiker.

Constantin Cublesan, 2004

Ein sensibler Psychologe und Schiftsteller, Gelehrter und Poet, sehr beunruhigt in einer Realität, welche er auf magische Weise verwandelt, indem er sie durch gehobene Neuentdeckungen neuerfindet. Artur Silvestri ist, auch durch diese Erzählungen, Träger einer Botschaft des großen erhellenden Adels, der Weisheit und auch ein moderner Porträtzeichner, ein Reisender durch parabolische Spiegel. Ein großer Erzähler, welcher seine Modelhelden, die ihre Epochen formten, fast mythologisch erschafft.

Eugen Evu, 2004

„Archäologie einer Stunde“ ist ein Model an Erforschung der literarischen Geschichte.

Mircea Radu Iacoban, 2003

Das Essay „Radiografie des Kreolen Geistes“ von Artur Silvestri füllt eine Lücke in der speziallisierten Literaturkritik, welche sich in eine neben solch illustren Kritikern wie G. Cãlinescu, Iorga und Pârvan einreiht.

Simion Barbulescu, 2004

Sursa: Artur Silvestri

Mi se accentuează în conştiinţă convingerea că Raoul Şorban a fost lăsat în viaţă, până la această vârstă, ca să mărturisească. Astfel, cu el, Învierea s-a petrecut fără a i se pretinde să şi moară, într-un mod exemplar, dându-i-se moartea în doze mici, în vremea tuturor dictaturilor. Da, aceasta e senzaţia mea în legătură cu profesorul Şorban. Istoria îl scrie pe autor, nu autorul scrie istoria. Necercetat de vanităţi literaloide, acest adevăr om al Renaşterii face literatură în marginea evenimentului şi memorialistică de întâmpinare. Stranie specie: literatură lângă eveniment şi memorialistică de întâmpinare. Nu ştiu cum vor fi arătând cărţile extraordinare ale lui Raoul Şorban în nişte vremuri normale, în care singurele evenimente semnificative ar fi cele botanice, zoologice şi biologice. Ştiu, însă, că, în perioada istorică în care Dumnezeu mi-a dat norocul să fim contemporani, Raoul Şorban a reuşit să fie mereu actual şi mereu locuitor al viitorului, mărturisind trecutul. Poate l-a ajutat şi felul în care s-au repetat epocile. Semnificativă trebuie să-i fi părut, de asemenea, amestecătura de epoci de care s-a ciocnit, în mai toate clipele vieţii ale. Ca şi boier Bălcescu, boier Şorban s-a aşezat la stânga. Aşa l-au găsit furtunile: pe partea inimii. Memoria, însă, nu i-a fost selectivă, ci totală. Raoul Şorban s-a ţinut minte pe sine şi de aceea trece atât de liniştit prin această ultimă epocă cu care se putea întâlni. L-am întrebat cum a trăit, ce a mâncat, ce a băut, ce a ales, ce a cules, de a ajuns la această vârstă care ni-l face aproape egal cu strămoşii. Mi-a răspuns, surâzând cu blândeţe, că a trăit normal. A gustat din toate, cu chibzuinţă. Am făcut socoteala câte neveste a avut şi mi-am dat seama că nici Raoul Şorban nu spune până la capăt adevărul. nu a fost chibzuit cu femeile. Şi, sunt obligat să constat, nu a fost economicos nici cu dăruirea pentru cauza progresului şi a neamului său. N-a fost românul absolut, ci acel român relativ apt să determine cursul istoriei lumii la capitolul care ne priveşte pe noi, românii. Raoul Şorban a salvat, în vremea Holocaustului, evrei ameninţaţi cu moartea, pe teritoriile româneşti ocupate de Budapesta şi le-a făcut potecă spre partea de Românie care mai rămăsese vie pe hartă, unde aceştia s-au bucurat de grija şi iubirea poporului român. Raoul Şorban este recunoscut de statul Israel ca „Drept între Popoare. De aceea ziceam că destinul lui contează în Istoria Universală, când e vorba despre ţara care suntem.

Om universal şi iubitor de alte naţii, Raoul Şorban a devenit român, în legitimă apărare, atunci când ideea de român a fost pusă la îndoială. Este propria lui mărturisire. Înainte de a fi român, Raoul Şorban era numai artist şi critic de artă. Şi-a dobândit, prin acumulări de conştiinţă, dreptul la propria naţionalitate. De atunci, scrisul lui Raoul Şorban arde.

În jurul cărţilor profesorului Şorban se creează fraternităţi şi embargouri. Unii dintre bogaţii categoriei pe care o demontează şi o arată lumii Omul de la Stoiana, din părţile Someşului, plătesc fraudolos blocarea tirajelor lui Raoul Şorban în depozite, pentru ca adevărul să nu ajungă sub ochii oamenilor. Profesorul le află toate şi le povesteşte cu detaşare şi mirare. Se salvează de fiecare provocare, scriind mereu o altă carte.

Supravieţuitor al unei generaţii strălucite de intelectuali români, căuzaşi ai ţării lor, Raoul Şorban insistă, în ultima vreme, cu precizarea că aşa a fost legământul generaţiei sale: cine rămâne în viaţă, să scrie! Şi profesorul o face cu har şi eroism, căci el este nu numai unul dintre componenţii acelei generaţii ardelene de vârf, ci şi fiul tatălui său, autor al celor mai eminesciene cântece pe versuri de Eminescu. Guilelm Şorban crea Mai am un singur dor şi Pe lângă plopii fără soţ, concomitent cu procrearea fiului său, Raoul. Aşa se face că muzicile lui Guilelm şi textele fiului său, Raoul, despărţite astăzi de cele câteva decenii care s-au aşezat între momentele în care ele au venit pe lume, se vor apropia şi se vor regăsi în timp, în zestrea de adevăruri şi revelaţii a neamului.

Am citit destule fragmente din Invazia de stafii, cartea pe care o prefaţez. La o vârstă la care ar putea avea strănepoţi care să meargă în armată, profesorul Şorban acceptă cu umilinţă creştină şi tărie de caracter să devină ostaşul cauzei naţionale, în lupta cu stafiile. Postura îl prinde. Subtitlul degustător de artă, intelectual atins de plăcerea decadenţei, pictorul şi muzicianul se înrolează şi se arată gata de sacrificiul suprem pentru ţară, Cel drept între popoare, cel care i-a apărat pe evrei şi pe alţi dezmoşteniţi ai soartei, în Cel De-al Doilea Război Mondial, înţelege să se dedice, cu aceeaşi devoţiune, dezmoşteniţilor soartei din Estul Europei şi, astfel Raoul Şorban devine Drept al Poporului Său.

Nu este exclus ca longevitatea lui Raoul Şorban să se întemeieze şi pe sentimentul dragului nostru prieten că mai are încă multe de mărturisit. Aş risca un diagnostic: Raoul Şorban s-a situat mereu de partea celor slabi şi năpăstuiţi şi a celor ameninţaţi şi lezaţi în drepturile lor. Felul cum a înţeles, în urmă cu 60 de ani, să sară în apărarea evreilor persecutaţi, este prevestitor pentru felul în care Raoul Şorban sare astăzi în apărarea poporului său. Ar trebui să înţelegem severitatea diagnosticului: ne aflăm într-o clipă grea a istoriei noastre.

5 noiembrie 2003

ADRIAN PĂUNESCU

http://raoulsorban.wordpress.com

„Dacă demnitatea îţi lipseşte. Să ştii că nici viitor nu ai…”

(Aurelian Silvestru)

 

Scriam odinioară că interesele Rusiei în alegerile din 30 noiembrie sunt majore. Implicarea ei în alegeri prin partidele marionete ale marionetelor Dodon, Usatâi, Şelin ş.a. cred că nu o mai contestă nimeni. Exponenţii Moscovei înşişi, această coloană a cincea de trădători, fac trimiteri în clipurile lor electorale la această susţinere „dezinteresată”. M-a şocat însă apariţia zilele trecute în întreg oraşul a unor megabanere cu imaginile lui Putin, Greceanâi şi Dodon aflaţi la „cina cea de taină”. Observaţi privirea zeflemitoare a lui Putin (este privirea stăpânului faţă de supuşii săi) şi închinăciunea jenantă a doamnei. Este chiar umilitoare situaţia celor doi „supuşi ai ţarului”, care sunt priviţi de Putin doar ca nişte unelte, ca simple obiecte de unică folosinţă pentru a schimba orientarea Republicii Moldova şi a o readuce în ţarcul său. „Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor determina alegerea geopolitică a acestei țări. Rusia speră (nu numai speră dar şi face tot posibilul – n.n.) că la putere vor veni forțele politice care vor reflecta starea de spirit a majorității populației (adică Dodon Usatâi sunt poporul!!!- n.n)…Nu sunt sigur că parcursul actualei coaliții este patriotic, deoarece patriotismul este promovarea intereselor naționale ale țării (desigur, ale Rusiei, cum sunt Dodon, Ustatîi ş.a. “adevăraţi patri(h)oţi”-n.n.)” a declarat recent Putin prin gura viceprim-ministrului rus Dmitri Rogozin. Bată-l să-l bată acest blestemat interes rusesc. Mai întâi a fost Moldova, apoi Georgia şi acum Ucraina. Citisem undeva că în secolele 16-18 „Hotarul Rusiei era legat de şaua calului cazacului”. Într-adevăr, Rusia s-a întins în acea vreme până unde au ajuns cazacii răzvrătiţi, dorindu-şi mila ţarului. Actualizându-l putem spune că astăzi „Hotarul geopolitic al Rusiei este legat de poalele iudelor naţionale”.

Putin în Rusia este privit ca „adunător al pământurilor ruseşti”. După eşecul din Ucraina Putin şi-ar dori acest colţ de ţară ca o salbă în girlanda „pământurilor ruseşti adunate” şi ca o piatră în fundamentul viitoarei construcţii „Novorosia”, să încercuiască rivalul său slav – Ucraina cu focuri mocninde. Iată ce viitor ne doreşte Putin. Şi în realizarea acestor planuri murdare foloseşte pe deplin coloana a 5^-a, trădătorii Neamului. Este o asemănare între cei doi trădători de azi şi boierii trădători de pe timpuri, care plecau la Istambul cu daruri pentru al convinge pe sultan să-l mazilească pe domn, demonstrându-şi credinţa fără margini faţă de Poartă. După preluarea puterii de către ei (nu dea Domnul să se întâmple acest lucru!), după denunţarea Acordului de Asociere cu UE (pus în prim plan în programul electoral al lui Dodon), după federalizarea Republicii conform mai vechiului plan Kozak (punct, de asemenea, inclus în programul electoral) alde Dodon, Greceanâi ş.a. vor fi aruncaţi (ca obiectele de unică folosinţă!) la groapa de gunoi a istoriei, în locul lor fiind aduşi executori de nădejde ai Rusiei de la Tiraspol. În multe privinţe istoria se repetă. În a. 1940, când ilegaliştii comunişti din Basarabia au făcut mult pentru aducerea sovietelor în Basarabia (manifestari de stradă, răscoale, acte de terorism), în primele guverne formate de sovietici nu a fost inclus nici unul din ei, toţi funcţionarii de vârf fiind aduşi de la Tiraspol. Avem astfel de cazuri şi în istoria mai recentă. Pentru a consolida aşa numita republică populară Doneţk (RPD) au fost trimişi fostul ministru al securităţii de stat din Transnistria V. Antiufeev, numit vice premier al RPD pentru securitate de stat, A. Caraman, fost vice preşedinte al r.m.n., numit ministru de externe al RPD (de menţionat că a absolvit Academia Serviciului de Stat pe lângă Preşedintele Federaţiei Ruse, susţinând licenţa pe tema „Crearea şi dezvoltarea formaţiunilor de stat pe teritoriul fostei URSS” pe exemplul statelor autoproclamate: Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi Karabahul de Munte”. Este mercenar cu experienţă bogată în astfel de treburi, pregătit în academia lui Putin, iar Putin declară nonşalant că nu are nicio treabă cu asta!), înlocuind-o pe ministrul Ecaterina Gubareva din localnici (în care Kremlinul nu are încredere absolută), în total apr. 30 de persoane. Soarta iudelor noastre va fi aceeaşi.

Până unde putem ajunge cu acest comportament de sclav. Se vede că ne-a afectat grav aflarea timp de secole sub diferite imperii (otoman, rus…). Este chiar umilitoare această stare pentru noi – o frântură de neam cu rădăcini multimilenare. Acest Putin în Ucraina astăzi este mai cunoscut prin epitetele „gadina, h…o ş.a.” pentru ceea ce a făcut şi face în Ucraina (dacă cu fraţii săi de sânge procedează astfel cum va proceda cu noi când va obţine (cu ajutorul lui Dodon, Usatâi, Voronin, Şelin ş.a.) controlul absolut asupra acestui colţ de ţară!!! Va umplea Siberia cu noi cum au mai procedat mentorii săi cu taţii şi bunicii noştri, inclusiv, cu părinţii Z. Greceanâi (care, din păcate, este un adevărat Pavlic Morozov!).

Acest anacronism poate fi explicat prin următoarea istorie. Se vorbeşte că Stalin ar fi fost întrebat de una din secretarele sale (tot anturajul lui de bărbaţi se temeau să pună astfel de întrebări, cunoscându-i tiranismul) „Cum se explică că mulţi oameni la comanda Dstră sunt puşi în puşcărie, împuşcaţi, trimişi în Siberia, iar poporul totuşi vă iubeşte”. Pentru ai răspunde Stalin a cerut să i se aducă un cucoș, căruia ia smuls mai toate penele (de viu). După ce ia dat drumul cocoşul gol de pene, însângerat, nu a fugit mai departe de călăul său ci se gudura la picioarele lui. Comentariile sunt de prisos. Acest Putin, care ia penit atât de dur în acest an pe bieţii noştri ţărani (embargouri la vinuri, fructe, legume, expulzarea bieţilor moldoveni plecaţi (nu de viaţă bună) la munci în Rusia fiind slugi la lenoşii ruşi), continuă să fie idolatrizat de ei, dorind să-i voteze pe emisarii lui, Usatîi, Dodon ş.a. „Cand masele conduc, conducatorii le urmeaza!” spunea cineva. Menţionăm că masele nu sunt cei momiţi cu zăhărelul de nişte impostori, marionete ale altui stat, iar conducătorii, care ar putea urma masele, nu sunt Usatâi, Dodon ş.a. Îmi povestea deunăzi un coleg, care a plecat în câteva şcoli din nordul Republicii în componenta echipei electorale a unui partid, despre starea de spirit în acele şcoli în preajma alegerilor. Fiind întrebat de muţenia profesorilor directorul liceului a răspuns literalmente următoarele: „…Nu vorbiţi în zadar fiindcă noi oricum o să-l votăm pe Renato Usatâi”.Nu aş fi împotrivă dacă acest R. Usatâi ar fi candidatura potrivită, în faţa căruia să se închine intelectualii. Dar acesta este un nimeni, un necunoscut până mai ieri paraşutat cu sacul plin cu bani de serviciile ruseşti pe acest sol fertil pentru creduli şi prostime. Cer scuze, nu este chiar atât de necunoscut, este foarte bine cunoscut în mediul criminal. Despre acest lucru scrie nu Chişinăul ci chiar portalul rus crimerussia.ru „R. Usatîi este un celebru bancher, originar din Moldova, cu „moravuri” de atac raider. Din presa moldovenească reiese că „Usatâi strălucește de bunătate și nu se zgârcește să sponsorizeze evenimente culturale sau sociale cu banii lui „binemeritați”. Deși populația are acces la informații, ea refuză să creadă că „iubitul lor mecenat este un criminal”. Spun ruşii înşişi, care-l cunosc mai bine. Prin UniversalBank cu ajutorul lui Usatâi, care era coacţionar, au fost în repetate rânduri spălaţi banii grupării criminale Solnţevskaia. Să te închini acestui idol fals care, vorba lui, vorbeşte la perfecţie „limba kolhoznico-moldovenească” şi nu ştie când Republica Moldova a obţinut independenţa, doar pentru că ţi-a aruncat un os (şi acela străin), doar că ia adus pe unii cântăreţi iubiţi (şi aceia vânduţi lui!) să-i asculţi pe gratis, este ridicol, este chiar jenant pentru un intelectual, care, culmea, mai şi educă generaţiile viitoare. Cum se poate ca într-un colţ de ţară aflat chiar în mijlocul Europei să urci pe piedestal un nimeni, un necunoscut? De parcă am fi un bantustan din Africa. Ce mă şochează mai mult nu e opţiunea Usatâi a unora de la ţară (nu e vina lui moş Ion, pe spinarea căruia stăm noi toţi) ci poziţia intelectualilor în acest caz. În perioada interbelică învăţătorul, primarul, părintele şi jandarmul erau cei mai respectaţi, erau cei care formau opiniile. Ce s-a întamplat astăzi cu stimatul nostru învăţător de la ţară? Unde a dispărut prestaţia lui de altă dată de intelectual de la sat? „A fi intelectual nu înseamnă deloc a avea o di­plomă, un doctorat, o anume funcţie, ci, poate azi mai mult ca oricând, a avea principii, stil, caracter”  spunea Mircea A. Diaconu, membru al Academiei Române. Cred că anume principiile, caracterul ne lipsesc acum unora dintre noi.

 De ce unii dintre noi au devenit atât de apatici, atât de resemnaţi? Prin ce cataclism politic trebuie să mai trecem ca să ne trezim din somnul cel de moarte? Uitaţivă cum s-au mobilizat ucrainenii în aceste clipe de cumpănă pentru ei. Uitaţivă cum s-au inversat lucrurile la alegerile prezidenţiale din România după turul doi. Acest fapt vorbeşte despre o mobilizare masivă (aproape cu 10% mai mulţi votanţi decât în primul tur, aceştia fiind în mare parte indecişii). Ce ar trebui să facem noi ca să-i trezim pe indecişii noştri sau să le şchimbăm opţiunea unor rătăciţi momiţi cu nişte oase aruncate de nişte indivizi? Va fi posibilă oare organizarea unui Snagov al nostru (la Snagov la 21.06.1995 a fost semnată de către liderii partidelor parlamentare din România o Declarație, care atesta acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană)? Au semnat toate partidele parlamentare din România de atunci. De ce la noi nu ar semna o astfel de declaraţie măcar partidele de orientare naţională chiar pe ultima sută de metri? Te uiţi la unii reprezentanţi ai unor partiduţe cum se luptă atât cu comuniştii cât şi cu partidele democratice proeuropene, transformat ringul electoral într-o arenă de circ. Ei bine, declaraţiile sunt frumoase, dar aveţi voi, partiduţe, această putere să vă luptaţi cu toţii laolaltă?

Este poate ultima noastră şansă de a ne desprinde din încleştarea ursului din taigaua rusească şi a reveni în marea familie europeană. Daţi să nu ratăm această şansă. Nu le tăiaţi aripile tinerilor, care vor fi puşi în situaţia să fugă de raiul de tip rusesc ca dracul de tămâie.

Naţiune, fii atentă. Pericolul este major. Tot soiul de organizaţii teroriste (Antifa, Grenada, Liga tineretului rus ş.a. controlate de M. Tkaciuk şi V. Petrenko) sunt gata şi aşteaptă doar ordinul, iar bravii luptători Antimafia, PAD, PNL, PLR, Brega luptă împotriva la ai lor din PL, PLDM. Scriam odinioară că până şi câinii de la stână, care se bat înde ei pe viaţă şi pe moarte pentru supremaţie, încetează lupta imediat în momentul când turma este atacata de lupi, năpustindu-se împreună împotriva lupilor. Stimaţi lideri de partide democrate. Turma este în pericol. Lupii dau târcoale. Fiţi cel puţin la înălţimea primatelor în această situaţie.

Valeriu Dulgheru