Cuvânt și iubire

Shankaracharya

SUNDARYA LAHARI

Frumoasa Unduire

 

1

Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii

2

Dintr-un fir de praf de la picioarele tale făcătorul

Creeaza lumi într-una proteguitorul le poartă cu o

Mie de capete distrugătorul le preface în scrum

Spre a împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă

3

Înduratoareo eşti soarele alungând întunericul nescrisului

Torentul trezviei negândindului piatra cintamani

Atoate dătătoare săracului celor înecaţi în marea naşterilor

Le eşti colţii mistreţului Varaha încarnand pe Vishnu

4

Toţi ceilalţi zei împrăştie daruri cu toate mâinile

Numai tu nu ci ne aperi de înficoşare ne dărui

Roade mai mult decât dorinţa noastră în toate lumile

Tu alinare numai la picioarele tale aflăm adapost

5

Mama celor ce-ţi îngenunche închinându-ţi-se odată Vishnu

S-a făcut femeie şi l-a aţâţat pe sihastrul suprem duşmanul lui Pura

Şi  Amor prosternându-ţi-se distruse pocăinţa marilor înţelepţi

Orbindu-i cu forma-i colirul din ochii soaţei sale Rati

6

Fiica muntelui Himalaia primind o tandră privire a ta

Amor cucereşte această lume numai cu arcul său

Şi cinci săgeţi de flori strună fiind albinele surugiu

Primăvara caleaşcă adierea dinspre miazăzi

7

Apără-ne dinainte cea fara seamăn fala distrugătorului lui Tripura

Faţa strălucindu-i precum plina lună de toamnă

Trupul greu de urcioarele ţâţelor cât tâmplele de elefant

Mâinile purtând arcul săgetile funia si boldul

8

Puţini aleşi ţi se închină unda conştiinţei cidanandalaharim

Asezată pe genunchii supremului augur în culcuşul formei augurale

Din sălaşul cintamani plin de arbori kadamba pe o insulă

Nestemată tu înconjurată de ceri în mijlocul oceanului de ambrozie

9

În lotusul cu o mie de petale sahasrara petreci secret cu domnul tău

De-aţi suit calea toată kundalini pământ în muladhara

Apă în manipura foc în svadhisthana aer în anahata

Eter deasupra în visudhi şi minte în ajna între sprâncene

10

Slăvită te scobori din înălţimi ameţitoare spre sălaşu-ţi

Înrourând toate vinele cu nectarul picurat de picioarele tale

Şi prefăcându-te însăţi într-o şerpuitoare încolăcire

Adormi în golul fin muladhara precum rădăcina lotusului

11

Atotputernico sălaşu-ţi se face în patruzeci şi patru unghiuri

Cu patru roţi de bunăprevestire cinci alte roţi de putere

Nouă rădăcini temeinicindu-te din fire şi trei linii

Încercuitoare acoperind opt şi şaisprezece petale

12

Ţie fiica a munţilor înzăpeziţi frumuseţea

Zadarnic poeţi mari ca Brahma încearcă a o zugravi

A te vedea-si doresc zâne cereşti precum Urvashi ori Rambha

IÎnchipuindu-şi îmbrăţişarea binecuvântătorului

13

Atotputernico arse dau navală cu sutele codanele

Cu pletele despletite pânza dezvelindu-le sânii

Sariurile de mătase lunecandu-le să prindă

Urâtul hodorogit neiubit de-l miluisei cu o ochire

14

Atotputernico perechea picioarelor tale de lotus e

Mai presus de cele cincizeci şi şase  raze din miezul terrei

Cinzeci şi două din apă şaizeci şi două din foc cincizeci şi patru

Din aer şaptezeci şi două din eter şi şaizeci şi patru din gând

15

Amuţesc în gura aleşilor vorbe mai dulci ca dulceaţa

Mierii laptelui strugurilor numai ce o dată îngenunchiară

Dinainte-ţi alba lună de toamnă purtand lună nouă giuvaer în coroană

În mână cu o carte şi rozar de cristal de dar şi nefrică

16

Puţinii şi bunii închinându-se îmbujorată splendoare

Precum soarele înfloreşte lotuşii roind în mintea poeţilor

Încântând o lume cu adâncile lor incantaţii sringara lahari

Râurind unde feciorelnice ale patimii zeiţei întelepciunii

17

Mamă cine la tine meditează la însoţitoarea-ţi Vasini şi celelalte

Izvoditoarele cuvintelor bune frumoase ca pietrele de lună

Devine compunător de mari opere de artă în fragede expresivităţi

Precum fata lotus a zeiţei înţelepciunii asemănându-se mărilor

18

Zâne cereşti precum Urvashi având frumoşi ochi tremurători

Ca ai porumbiţelor padurii pălesc sub vraja celui meditând

La tine scăldând cerul şi pământul în focul slăvit al razelor

Trupului tău asemănătoare bujorilor răsăritului de soare

19

Regina distugătorului cine-ţi meditează kamakala

Văzându-ţi faţa punct jos sâni pereche mai jos pântecele

Pe loc poate lua minţile femeilor ca pe nimica

Acela iute poate cuceri trei lumi tu cu sâni soare şi lună

20

Cine te meditează statuie în piatră de lună

Izvorând ambrozie din razele mii ale formelor tale

Surpa semeţia şerpilor ca şakunta regina Garuda

SŞi vindecă pe cel febril dintr-o privire atotlecuitoare

21

Aleşii unduirii preaînalte întru binecuvantare

Zăresc în mintea-le nemaiîzânită faţa formei tale

Fulger viere de soare fulger foc miezuri sufletului

Pară supremă-n luciul mahalotusului petale mii

22

Zămislitoareo numai tu mântuind cu adevărat

Plecându-ţi la picioare coroana Vishnu Brahma Indra

Apleacă-ţi bunătatea privirii asupra robului

Tău spunându-ţi zămislitoareo vezi-mă

23

Arcata-ţi formă sub greul ţâţelor bujor de purpură

Din trei ochi privind pe creştet creastă purtând luna plină

Cum pare-mi-se jumătatea dreaptă ţi-o ai apropiat

Neîndestulată de stânga binecuvântatorului

24

O clipă miscându-ţi sprânceana a tandră poruncă

Lumea o face făcătorul o ţine ţiitorul

Distrugătorul o distruge spre sine întorcându-se

Dumnezeu işi topeşte forma în binecuvântarea-ţi

25

Binecuvântarea puja închinării la picioarele tale

E şi puja treimii zeilor dintru trei haruri născuţi

Cum se ţin aproape într-una sub tălpile tale

Coroanele aplecându-şi mâinile împreunandu-şi

26

Înalt preacurato atoatefăcătorul moare

Atotţiitorul moare îngerul morţii moare

Atotbogatul moare atotveghetorul ciorchin de zei

Închide ochii în potop pe când soţul tău te curtează

27

Cu ochii ţie pierduţi vorba-mi în dodii fie rostire

Numelui tau mădularele închinare umbletul înconjur

Hrana ofrandă jertfită zacerea plecăciune ţie

Tot ce-mi e pe plac prefăcându-se în închinare ţie

28

O mamă dumnezeu după dumnezeu piere chiar bând ambrozie

Prăpăditoare de moarte batrâneţe şi frică de duşmani

Ci fără sfârşire-i zămislitorul binecuvântării

De inghiţi otrava cea mai rea şi cum ocrotit de cerceii-ţi

29

Când te ridici a-ţi întâmpina creatorul binecuvântării

Sosit acasă pe neaşteptate şi dumnezeu după dumnezeu

Ţi se închină ei fereşte coroana lui Virinci

N-o frânge pe a lui Vishnu ocoleşte coroana lui Indra

30

Întruchipate cum flamele disoluţiei sunt dar celui ce zice

Ţie mă închin înconjurată pretutindeni de raze

De putere precum anima izvorand din forma strălucindă

Şi cărui bunăstarea celui cu trei ochi îi pare abia iarbă

31

Dumnezeul fiinţelor când crease lumea în totalitate

Cu şaizeci şi patru de tantra mulţumise puterile ascunse

Ci la vorba ta a adaos pământului a ta Tantra

La toţi dăruindu-le cele patru dharma artha kama moksha

32

Mamă tu lui Shiva shakti literele kamal ksitir atha

Ka a e la ha sa ka ha la sa ka la adăugate

Celor trei hrims vezi paramaraharyah

Se prefac în numele şi chipul tău namavayavatam

33

Nestrămutato cei aleşi dorind a se bucura într-una

De binecuvantarea-ţi te slăvesc înşirand în rozariu

Pietre precum cintamani picurând libaţii de unt pur

Încântând mantra cea mare panchadasi începand klim hrim srim

34

Prea luminato eşti trup zămislitorului de binecuvantare

Cu soarele şi luna sânii-ţi fiindu-ţi sine cel pur cu noua feţe

Asemeni lui şi ţie potrivit încântându-ţi-se

Nemuritoare binecuvantată samarasaparaananda

35

Minte eşti eter aer eşti şi foc şi apă şi pămant

Însăţi eşti lumea nimic nu există în afară de tine

Har fericit dintru dezmărginire pre sine a te întrupa

I te hărăzeşti mireasă tânără lui Shiva cid-ananda

36

Slăvesc pe atotfericitorul dintre sprâncenele tale ajna-ceakra

Iradiind ca mii de sori şi lune avându-te parte-i atotputernicie

Asupra căreia meditând în credinţă trăieşti pe lumea

Harică nemaivoind lumina neatinsa de soare lună şi foc

37

Mă închin atotbinevoitorului din a ta visudhi-ceakra

Pur cristal luminându-se eter şi tu părtaşa lui Dumnezeu jumătate

De lumina-vă astrală bucura-se lumea întunecată la minte

Precum pasărea ceakori scăldându-se în razele lunii

38

Mă închin celor două lebede fără seamăn ham şi sah plutind în mintea

Celor de seamă-ndulciţi la mierea ştiinţei din lotusul în floare

Şi din gângureala cărora iau fiinţă optsprezece arte

Şi care cern binele din rău precum laptele din apă

39

Mamă mă închin mereudistrugătorului din a ta svadisthana-ceakra

Arătându-se în forma focului preaputernicei a cărei privire

Înrourata de bunătate vindecă în răcoare când uitătura

Mânioasă a distrugatorului arde lumi întru apocalipsă

40

Mă închin celui albastru nor sălăşluit în a ta manipura-ceakra

Înfulgerat întru strălucirea puterii distrugătoare de întuneric

Înluminat cu arcul lui Indra bătut cu geme şi ploi miloase

Peste cele trei lumi arse de distrugător în marea disoluţie

41

Meditez la a ta muladhara ceakra având nouă feţe

Dansând cosmicul dans în nouă rasam împreuna cu însăşi putinţa dansului

Astfel aceasta lume se mai naşte o dată din tată şi mamă

Prin bună-voirea acestei perechi nicicând despărţindu-se

42

Fiica munţilor înzăpeziţi cine-ţi zugrăveşte coroana de aur

Bătută în sori precum geme va zări luna plină în luciul

Multsplendidelor pietre de preţ întru aurul

Coroanei tale de aur coroana ta precum arcul lui Indra

43

Bine vestitoareo risipeşte întunericul din minţile noastre

Cu pletele părului tău moale şi des de lotuşi albaştri în floare

Îmi pare cum că florile arborilor dintr-a lui Indira grădină

Se pogoară aici spre a se învrednici de adevărata-le mireasmă

44

Fie-ne bunăstare cărarea părului tău purtând sindura

Asemănându-se soarelui în răsărire prim ostatic

În pletele tale dese întunecoase şi pline de luptă

Îmi pare izvor undei frumuseţii feţei tale saundaryalahari

45

Faţa ta umbreşte radianţa lotusului tu blând surâs

Dinţi frumoşi tandreţe cu ochii sau ca albinele

Distrugătorul lui Amor soarbe mierea fericirii

Cârlionţi gingaşi pe frunte ţi se risipesc tot ca albinele

46

Îmi pare fermecata-ţi frunte strălucitoare şi pură

Ca o a doua lună nouă în coroană prinzându-ţi-se

Faţă lângă faţă lună nouă lângă lună nouă

Întru o lună plină înnourată de ambrozie

47

Mama Uma încruntată a curma spaima universului

Sprânceana ta aplecată spre albinele ochilor îmi pare

A fi arcul lui Amor înstrunat în mâna lui stângă

Şi astfel ascuns la mijloc de braţul din faţă şi degete

48

Ochiul tău drept întruchipând soarele zămisleşte ziua

Ochiul tau stâng întruchipând luna zămisleşte noaptea

Ochiul tău de-al treilea radiant precum lotusul întredeschis

Zamisleşte amurgul la intalnirea nopţii cu ziua

49

Privirea ţi-e vasta Vishala norocitoare Kalyani

De neînvins Ayodhya de către lotus unda Dhara

De bunătate atât de dulce Madhura proteguitoare Boghavati

Avanti victorioasă Vijaya capitale cuvinte

50

Ochiul tău de pe frunte parcă s-ar înroşi gelos

Pe ceilalţi ochi precum albinele gata a gusta nouă emoţii

Şi de nedespărţit de cele două urechi nerăbdătoare

A se bucura de mierea florilor compuse de poeţi

51

Mamă tandră ţi-e privirea de dragoste spre auspiciosul Shiva

Plină de împotrivire faţă de ceilalţi furioasă pe Ganga minunându-se

De al treilea ochi al domnului speriată de şerpii-podoabă vitează

Ivind sângele lotusului bună cu ai ei miloasă cu mine

52

Putere ce împrospătezi într-una neamul înzăpezitului munte

Cei doi ochi ai tăi zburând spre urechi cu penele genelor

Au de gând să scoată din minţi pe distrugătorul lui Pura

Întocmai săgeţilor lui Amor trase până la ureche

53

Îndragito de Domnul colirul iţi colora cei trei ochi

Roşu alb albastru precum triada harurilor rajas sattva tamas

Generatoare ale zeitătilor creaţiei protecţiei şi distrugerii

Întru tine dizolvându-se la vremea marii disoluţii

54

Zeiţă cu inima data domnului creaturilor din ochii tăi

Plini de milă prietenoasă şi impodobiţi cu trei culori

Roşu alb negru ai făptuit întâlnirea sfintelor trei fluvii

Sonabhadra Ganga şi Yamuna spre a ne purifica

55

Fiica regelui munţilor spun învăţaţii că atunci

Cand tu închizi şi deschizi ochii creezi şi distrugi lumea

Atunci spre a protegui acest întreg univers născut prin

Deschiderea ochilor tăi ţine-i mereu deschişi neînchişi îmi pare

56

Eterno ochii deschişi ai peştilor se ascund în apă ruşinaţi

Negreşit de ochii-ţi spunând poveşti urechilor tale

Zeiţa bunăstării sălăşluită în ochii tăi părăseşte albastrul

Lotus închis dimineaţa şi intră printre petalele-i noaptea

57

Bineprevestitoareo şi scaldă-mă biet de departe în ochii tăi

Ce ajung până la urechi şi se aseamănă întredeschisului lotus albastru

Binecuvântat voi fi astfel şi nici tu n-ai pagubă

Cum şi luna îşi răspândeşte razele peste pădure şi palat la fel

58

Fiică a regelui munţilor curbura dintre ochii şi urechile tale

Pare oricui a fi arcul lui Amor cu florile săgeţi

Astfel privirea îndărăt din coada ochilor tăi

Tăind calea urechilor seamănă tragerii unei săgeţi

59

În oglinda obrajilor ţi se reflectă cerceii rotunzi

Şi faţa ta îmi pare carul cu patru roţi al lui Amor

Ce-l invredniceşte a lupta cu domnul peste Pramathas Shiva

Gata de năvală peste pămant roti soarele şi luna

60

O indragita domnului auzindu-ţi dulci laude cântate

De învăţata Sarasvati undă nectar amritalahari

Iţi mişti capul cu încântată preţuire pe când

Cerceii clinchetează cling cling aplauzele tale

61

Flamură neamului înzăpezitului munte mladă de bambus

Nasul tău respire întru plinirea faptei noastre timpurii

Mlădiţei pline perle eterice dând pe din afară

A le purta aduse de aer prana pe nara stangă

62

Zeiţă cu dinţi frumoşi buzele roşii din fire iţi seamănă

Ţi-oi spune cu ce când lujerul coralului va rodi

Sângele poamă de bimba tocmai iţi răsfrânge buzele

Cum nu s-ar ruşina asemuindu-li-se cât de puţin

63

Se satură păsările ceakora cu dulceaţa surâsului tău

Revărsata lumină de lună plină a feţei tale

Apoi cu pofta de acru beau unde nectarice amritalaharim

Ale razelor lunii noapte de noapte ce le par ovăz acru

64

Mamă ţi-e limba roşie floare de hibiscus recitând

Neîntrerupt norocitoarele haruri ale soţului tău

Pe varful ei cristal alb asezată zeiţa Sarasvati

Se înroşeşte până se aseamănă rubinului

65

Mamă de-ai învins demonii şi apoi coifurile şi-au scos de pe cap

Zeii razboinici Subrahmanya Indra şi Vishnu ci mai purtând

Scuturi şi neputându-se împărtăşi din nirmalya celui auspicios

Le-ai dat camfor ca luna alb de-l mâncară şi se săturară

66

Când zeiţa sunetului cântă la vina faptele domnului

Creaturilor tu clatini capul rostind vorbe de laudă

Dulceaţa vocii tale atât întrece armonia strunelor

Că zeiţa muzicii ascunde vina si-o face să tacă

67

Fiică a muntelui cum să-ţi zugrăvim bărbia fără seamăn

Mânerul oglinzii îl mangâie cu vârful degetelor

Tatăl tău înzăpezitul munte apoi îl ridică iar şi iar

Domnul tau invăpăiat de dorinţă buzele a-ţi sorbi

68

Gâtul tău trupină lotusului ce faţa îţi este sub păr

Răvăşit zi-n zi de îmbrăţişarea învingătorului lui Tripura

Şiragul de perle în jos cât de alb pare întunecos

Frunză de lotus dinaintea sandalului înmiresmant

69

Zeiţă hăruită întru ale muzicii trei linii pe gât

Ca de la cordelele ce domnul tău ţi le-a legat la nuntă

Strălucesc asemeni hotarelor celor trei sate de unde

Vin melodiile dulci Shadja Madhyama Gandharva

70

Speriat de unghiile domnului tău duşman lui Andhaka

De-i tăiase mai înainte unul din cele cinci capete Brahma

Născut din lotus înger creaţiei cu cele patru rămase

Îţi laudă frumuseţea mâinilor lujere de lotus a-l mântui

71

Uma spune-ne tu cum să zugrăvim răpitoarea frumuseţe

A mâinilor tale cu unghii mai radiante ca lotusul roşu în zori

Ci rosul lotus nici împreunat culorii picioarelor lui Lakshmi

Nu ajunge nici a şaisprezecea parte din frumuseţea mâinilor tale

72

Mamă zeiţă risipească-ne durerea tâţele tale

Cum îţi alăptezi deodată fiii Kumara şi Ganesha

Cel cu faţă de elefant îşi duce mâna la tâmplă a tată-ţi

Neliniştit şi grabnic întru fostul părinţilor râset

73

Zeiţă flamură regelui munţilor fără tăgadă

Tâţele-ţi sunt nestemate potire cu ambrozie

Fiii unul faţă de elefant şi Kartikeya ucigaşul demonului Kraunka

De-au supt rămân eterni copii nemuritori în feciorie

74

Mamă tâţele tale poartă şirag de perle de pe

Tâmplele celui cu faţă de elefant preacurate în alb

Ci oglindindu-ţi buzele înroşindu-se ca poama de bimba

Astfel asemănându-se gloriei domnului tău rasfrânte în măreţie

75

Fiică a muntelui laptele revărsat din ţâţele tale

Îmi apare ocean de ambrozie izvorându-ţi din inimă

Undă de trezvie ce-o beau cu voia-ţi şi acest copil din Dravida

Ajungând să compună opere cu ecou în minţi de renumiţi poeţi

76

Mamă fiică a muntelui când flăcările mâniei

Distrugatorului îl acoperiseră Amor plonjă în lunca

Adâncă a buricului tău lumea se uita la şuviţa

De fum ridicându-se ca la dâra  tuleielor pe piele

77

Augurală mamă părul de deasupra zveltului tau mijloc

Precum mărunta undă a întunecatului râu Yamuna

Dă înţelepţilor şi părerea că hotarul dintre potirele

Tâţelor s-ar exila în adâncul buricului scăpând din strânsoare

78

Fiica a muntelui buricul tău înfloreşte precum

Unda lină a fluviului Ganga ori brazda lujerului de păr

Purtându-ţi lotuşii sânilor ori flama lui Kama întru soaţa-i Rati

Ori gura peşterii unde ochii domnului tău îşi mântuie ispăşirea

79

Icoana feminităţii fiica muntelui ferită fie-ţi mereu

Talia zveltă apasată de greul tâţelor

Încordându-se încet-încet ca spre a pocni

Precum copacul spălat de potop de pe malul râului

80

Zeiţă mijlocul ţi-e prins ca de lujere de lavali

În intrarea pântecului altfel sânii grei l-ar răni

Potire de aur aţâţate de Amor zvâcnind în părţi

A-şi lăsa veşmântul dulce când tu eşti cu gândul la domnul tău

81

Fiica muntelui regele munţilor luă greul şi

Vastitatea versanţilor săi şi ţi le făcu zestre

Aşa se face că şoldul îţi este greu şi vast

El ascunde pămantul şi-l face usor ca fulgul

82

Fiică muntelui măiastra iubirii învingatoare rămâi

Coapsele tale bat trompa elefantului sălbatic tulpina bananului de aur

Frumoşii-ţi genunchi întăriţi de prostrarea întru

Domnul tău prăvălesc tâmplele elefantului lui Indra

83

Fiică muntelui tremur cu tremur picioarele tale-s

Săgetate năstruşnic de Amor ci încă pe atatea săgeţi

Tremuri a învinge pe domnu-ţi distrugătorul cum vârfurile

Lucesc precum coroane de îngeri şlefuindu-ţi unghiile

84

Mamă pune-ţi fii bună şi pe crestetul meu tălpile eflorescente

Împodobind upanişadele vedele incoronând

Ţi le udă Ganga în rugă din răsăritul păr al domnului creaturilor

Îţi radiază roşii precum rubinul din coroana lui Vishnu

85

Lasă-ne a spune plecăciune picioarelor încântând ochii

Atât de strălucite şi aprinse de roşul herborial

Domnul fiinţelor este gelos pe arborii de ashoka

Din gradină ce tânjesc a fi călcaţi de tălpile tale

86

Când lotusul piciorului tuu loveşte fruntea domnului tău

Pe când drăgostindu-vă el spune numele alteia şi-şi lasă capul

Ruşinat atunci şi Amor îşi răcoreşte ranchiuna pe domnul tău

De a-l fi ars şi victorios se proclamă în clinchetul brăţărilor gleznelor tale

87

Mamă nu e de mirare că picioarele-ţi întrec lotusul locuinţă

Ferice zeiţei bunăstării petalele-i cad iarna i se închid noaptea

Pe când picioarele-ţi slăvite hălăduie-n zăpadă şi noaptea

Ele îmbogăţesc nesfârşit pe rugătorii-ţi cu mintea în rit samaya

88

Zeiţă cum de asemănară poeţii spinarea ţestoasei

Cu vârful picioarelor tale apărându-ţi credincioşii

Si cum sa ti-l fi inaltat dusmanul lui Tripura gratios

Şi să ţi-l pună pe piatra de moară la nunta voastră

89

Zeiţă de căsăpişi demonul Canda picioarele-ţi înstăresc

Săracii rugându-ţi-se tu râzi de arborii kalpaka din cer

Rodind în ramurile fragede poame numai pentru îngerii din cer şi-ţi râzi

Şi de nimfe cereşti cu unghiile ca zece lune închizandu-le lotusul mâinilor

90

Lasă-mi viaţa minţii şi simţurilor să fie albina

Cu şase picioare păşind pe lotusul piciorului tău

Ce îndestulează săracul după dorinţă cu miere şi frumuseţe nesfârşită

La fel de arătos ca un buchet de flori de kalpaka

91

Zeiţă frumoasă la umblet lebedele din preajma ta

Îţi tot învaţă paşii graţioşi mereu poticnindu-se

Astfel lotusul piciorului tău parca le arată cum să păşească

În clinchetul brăţărilor de la glezne bătute cu pietre scumpe

92

Zeii creaţiei protecţiei distrugerii se pierdură în sălaşul tău

Cel augural învelit în alba-i preastrălucire

Îmbujorat de răsfrângerea razelor din tine izvorând

Bucură ochii întruchipând rasa iubirii sringara

93

Graţioasă putere a celui augural spre a protegui

Lumea înfloreşti îmbujorată cârlionţată surâzând

Cuminte blândă ca floarea de sirisa în inima diamant

Sânii atât de sveltă în talie şi pulpele vaste

94

Pata lunii e mosc luna e apă în albie de smarald

Amestecată cu lunare raze de camfor văzând cum

Zi de zi întru bucuria scaldei o goleşti creatorul

O umple iar şi iar de dragul tău acesta-i adevărul adevărat

95

Tu eşti consoarta domnului suprem învingatorul lui Tripura

Ci mintea nestatornică nu e în stare a ţi se închina

La picioare de aproape astfel zei precum Indra se multumiră

La poartă cu celelalte puteri ale tale ca anima

96

Prea curată ideală feminitate mulţi poeţi se îndreaptă spre

Zeiţa înţelepciunii consoartă făcătorului alţii prin feluri de bogaţii

Se fac lorzi ai zeiţei bunăstării ci sânul tău îl atinge

Numai dumnezeu marele nici măcar arborele de kuravaka

97

Regină supremului întelepţii te văd fiind zeiţa

Înţelepciunii soaţa făcătorului zeiţa bogăţiilor

Soaţa proteguitorului fiica muntelui soaţa distrugatorului

Ci tu a patra forţă mahamaya de nepătruns orbeşti universal

98

Mamă spune-mi când poate învăţăcelul tău bea apa

Ce picioarele ţi-a spălat amestecată cu herburi înroşitoare

Prefăcând şi tonţi din naştere în poeţi şi semănând

Sângeriei licori din lotusul gurii zeiţei înţelepciunii

99

Cel ce ţi se încredinţă întru stiinţă şi nenevoinţă

Întrecator făcătorului şi proteguitorului acela cu trup orbitor

Dezmărgineşte gândul soaţei lui Amor şi fără mai naştere

Trăieşte îndelung şi se bucură de fericire nemarginită

100

Mamă lauda aceasta compusă cu propriile-ţi cuvinte se aseamană

Închinării luminii către soare cu chiar razele lui

Ofrandei către luna cu apele revarsate din piatra de luna

Și facerii pe plac oceanului cu propriile ape

 

În românește de George Anca

 

Cântarea Îngerului Gavriil (de Buna Vestire)

                                                de Traian Dorz

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,
Fecioară Marie,
căreia ţi-a dat Domnul Cel Preanalt
haru-I minunat.

Domnul te arată binecuvântată,
Fecioară curată,
nu te teme dar, tu ai mare har:
vei fi-un sfânt altar.

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,
Fecioară Marie,
căci prin Cel de Sus, Fiu îţi va fi-adus,
să-L numeşti Iisus.

Sfânta Lui Domnie veşnic o să ţie,
Fecioară Marie…
El va fi chemat Fiu Celui Preanalt,
Domn şi Împărat…

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,
Fecioară Marie;
Tatăl va voi, Duhul te-a umbri,
Fiul te-a slăvi.

Plecăciune ţie, plecăciune ţie,
Fecioară Marie,
căci a Celui Sfânt Voie şi Cuvânt
sunt un Legământ.

In viaţa altor naţiuni, ţărănimea a putut avea, şi a avut un rol secundar, şterş; pentru noi însă e izvorul românismului … La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul. Cuvântul însuşi e de origine urbană … Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran. … Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poprul însuşi …

Ţăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară … El se simte zămislit şi născut din acest pământ … Astfel, destinul pământului care ne-a născut şi ne-a crescut a trebuit să comande şi destinul dezvoltării neamului nostru. … Rezultatul? România actuală (nt-antebelică) cu Dacia de odinioară sunt congruente nu numai în privinţa configuraţiei geografice, dar şi a configuraţiei etnografice … Acest singur fapt, această evidenţă bătătoare la ochi ar trebui să puie pe gânduri, dacă nu să-i desarmeze, pe apostolii interesaţi ai discontinuităţii …

O caracteristică tot atât de importantă a unui neam, ca şi comunitatea de sânge, este limba. La noi şi aceasta e opera ţăranului. … Farmecul şi expresivitatea specifică le-a căpătat de la făuritorul ei originar, care a fost ţăranul. … Până la Eminescu totuşi limba literară a mai avut destule şovăiri. Numai geniul eminescian a ştiut să integreze organic comoara limbii ţăranului în limba uzuală a tuturor. Prin Eminescu ţăranul a dăruit elementul cel mai necesar literaturii noastre: limba curată, bogată, mlădioasă, mereu nouă, cu posibilitatea de eternă înoire, cu dinamism etern … Colaborarea dintre Românul cel mai modest şi poetul cel mai mare a fixat linia generală a originalităţii literare româneşti.

Precum şi-a modelat limba, tot astfel a păstrat şi modelat ţăranul român, după chipul şi asemănarea lui, credinţa în Dumnezeu. Din bătrâne superstiţii, din rămăşiţe de credinţe străvechi transformate şi adaptate, din dogme şi precepte creştine, el şi-a alcătuit o religie specifică, un amalgam profund de creştinism şi păgânism. Religia aceasta, legea românească e unică pentru întreg neamul nostru pe deasupra tuturor controverselor teologice. În ea se rezumă concepţia de viaţă a ţăranului român, resemnarea şi încrederea lui în dreptatea divină.

Oricât ar părea de ciudat şi de trist, adaptarea la sărăcie, împreună cu toate consecinţele ei, a fost o necesitate vitală pentru poporul românesc. Altminteri n-ar fi putut îndura viaţa şi s-ar fi sfărâmat şi topit printre celelalte neamuri. Închizându-se în sărăcie ca într-o găoace indestructibilă, s-a singularizat şi a putut să-şi dezvolte însuşirile specifice, să-şi dobândească o fizionomie naţională deosebită. Viaţa săracă nu exclude bogăţia sufletească. Săracul e mai aproape de sufletul său decât bogatul şi are mai multă nevoie de frumosul care, transfigurând realitatea, devine izvor de speranţă şi de mângăiere. Folklorul nostru, în toate manifestările sale, e creaţie de popor sărac, ceea ce nu-l împiedică să fie mai valoros şi mai bogat decât al multor neamuri trăite în belşug.

*Discurs de recepţie la Academia Română, 29 mai 1940

Sursa: Foaie Națională

„Continuitatea românilor în vatra lor strămoşească – Dacia – nu a fost contestată până la sfârşitul secolului al XVIII-lea”.

         (Franz Joseph Sulzer-Geschichte des transalpinischen Daciens)

    Sensul unei rase, naţii ori seminţii în istorie nu constă în cuceririle şi acaparările samavolnice teritoriale, provinciale, în migraţiile barbare distrugătoare, în iredentismul grotesc, în falsificarea istoriei şi a culturii, în maghiarizarea forţată a populaţiei ocupate, în interzicerea vorbirii limbii române în teritoriul sfâşiat şi controlat de invadatori, în şerbia aproape milenară cu care a înjugat pororul român din Ardeal, în ,,aranjarea,, diferitelor tratate internaţionale, în obținerea garanţiei marilor bancheri internaţionali sau a lobbismul anumitor congresmeni întru şovinism pentru liderii diferitelor organisme ale societăţii deschise, ci în misiunea spirituală şi jertfelnică pe care o aduc lui Dumnezeu, naţiei lor şi indirect celorlalte naţiuni.

   Naţiunea noastră dacoromână este cea care a înrâurit dublu destinul rasei migratoare a huno-ungurilor: i-a aşezat într-o vatră ca temelie a vieţii şi le-a dat un sens spiritual încreştinându-i la ortodoxie.

Drept recunoştiinţă s-au învrăjbit într-o acută tendinţă de hegemonie,  de jafuri repetate, de profanări ale sfintelor locaşuri, de masacre înmiite asupra populaţiei civile, care au culminat cu diabolicul holocaust cunoscut în istorie sub denumirea de teroarea hortistă …

Cine sunt ei?

Noi dacoromânii îi ştim destul de bine fiindcă i-am simţit pe pielea noastră, pe truda şi sângele nostru, de-a lungul veagurilor şi chiar în prezent, dar la fel de bine i-au cunoscut şi-i cunosc şi marile personalităţi culturale ale lumii.

Să le dăm deci, cuvântul-mărturie:

   Nestor în Cronica sa de la Kiev din sec. XI, a întocmit povestea neamurilor, spunând că: ungurii trecuseră pe lângă Kiev, peste muntele Ugorskis, peste Nipru, îndreptându-se spre Carpaţii nordici de deasupra Tisei, purtând lupte cu cei ce trăiau acolo, cu vlahii şi slovenii. Înlăturând pe valahi s-au aşezat împreună cu slovenii pe care i-au supus peste acea ţară, care ulterior a devenit Ungaria. (Fontes, II, p.74-75 / Pr. D. Bălaşa, File noi în istoria Daco-Românilor, în rev. Altarul Banatului, 1991, p.10-12,45)

   Fiindcă am ajuns la unguri să zăbovim puţin asupra pseudo teoriei lui Roesler.

În anul 1886, între 1-2 Octombrie s-a ţinut la Viena al VII-lea Congres al orientaliştilor. De la Universitatea Budapesta a participat profesorul Paul Hunfalvy, care s-a străduit să impună bazaconiile-teoriei Roesler, şi anume că: leagănul naţionalităţii române este în Balcani şi că abia către sfârşitul Evului Mediu această naţionalitate începe să se stabilească la sud de Dunăre.

   Cu infatuarea sa, Hunfalvy şi-a încercat cacialmaua-ştiinţifică în faţa marilor savanţi ai lumii ştiinţifice. Ghinionul lui dincolo de aberaţiile susţinute a fost titanul savanţilor, boierul, folcloristul, filologul şi istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu, cunoscător a peste 23 de limbi. Înainte de a scăpa în Dunăre Hunfalvy, Haşdeu intervine: Cer permisiunea de a-l întrerupe pe d. Hunfalvy, pentru a-i pune o întrebare care ar putea să-l intereseze în chiar calitatea sa de ungur. În franceză calul castrat se numeşte Longre, de unde hongrer acţiunea de a scopi un cal. În Evul Mediu şi chiar înainte de secolul al IV-lea, după mărturia lui Ammian Marcellin, această artă era practicată pe malul stâng al Dunării de Jos. Dacă cineva ar încerca să conteste existenţa în Evul Mediu al ungurilor în Ungaria actuală, i s-ar putea foarte bine opune cuvântul francez hongre valon honc. Or, în toate dialectele germane, calul jugănit se numeşte Wallach, adică „român”. S-ar putea explica acest termen, dacă românii n-ar fi trăit în Evul Mediu pe acelaşi mal stâng al Dunării de Jos cu ungurii?

   –Dl. Hunfalvy: Eu nu cunosc vechimea acestui cuvânt în germană.

   -Dl. Haşdeu: Este foarte posibil ca să nu se găsească în vechile texte al Germaniei străvechi şi totuşi el trebuie să fie relativ foarte vechi în vorbirea poporului căci, pe de o parte, el s-a răspândit până în limbile scandinave: în suedeză wallach „hongre”, pe de altă parte el a pătruns în lituană: volukas „hongre”; în fine el se găseşte în toate dialectele slave din nord: în boemă, în polonă, în sorabă, în rusă etc., peste tot considerat de secole ca un vechi termen popular cu totul indigen, nicăieri ca un neologism sau ca un cuvânt de împrumut.

Alfred Ludwig, delegatul praghez face următoarea observaţie: Eu voi prezenta de asemeni în trecere o obiecţie la teoria d-lui Hunfalvy. Dacă Românii ar fi venit de dincolo de Dunăre, natural că vechile lor capitale s-ar găsi în sud, mai aproape de acest fluviu, în timp ce din contra, noi le vedem toate la nord, aproape de Carpaţi, şi decât mult mai târziu, Românii îşi apropie reşedinţele lor de Dunăre.

-Dl. Hunfalvy: Acele capitale nu erau fondate de Români, ci de Slavi, aşa cum numele lor o atestă.

-Haşdeu intervine: Îmi permit o nouă întrebare: În care dialect slav a găsit dl. Hunfalvy cuvintele Câmpu-Lung şi Argeş nume ale vechilor capitale româneşti?

   Bătrânul lingvist ungur se clatină în derută: Eu nu ştiu dacă aceste nume sunt vechi. În Aulă se aşează alături de ungur, ridicolul situaţiei. Haşdeu rămâne în picioare. Hunfalvy se împleticeşte bălmăjind: Aici discuţia este închisă, „graţie” memoriului prea lung… evitând neplăcerea de a obosi chipurile atenţia Congresului şi că transmite manuscrisul d-lui profesor Roth, preşedintele secţiunii ariene, pentru a fi publicat în întregime în Buletin.

Urmarea imprevizibilului s-a produs:  S. Papageorgios, delegatul atenian cu teza despre Cuţovlahi se retrage.

Haşdeu înainte de a-şi prezenta lucrarea spune:

,, Domnilor, România poate fi mândră de a fi de două ori obiectul discuţiilor în rândul Congresului orientaliştilor. Mai întâi dl. Hunfalvy propusese să demonstreze în faţa dumneavoastră că leagănul naţionalităţii române este în Balcani şi că abia spre sfârşitul Evului Mediu această naţionalitate începe să se stabilească la sud de Dunăre. Eu regret că dl. Hunfalvy nu ne-a citit decât introducerea unei lungi monografii destinate să figureze în extenso în Buletinul Congresului. Asistenţa gustă din plin, chiar cere supliment la fina ironie savantă. Regret încă cu atât mai intens de a nu putea împărtăşi teoria venerabilului meu amic, teorie deja susţinută altă dată de Sulzer şi Roesler, asupra raporturilor de filiaţie între ramura daco-romană şi ramura macedo-română a gintei traco-latine. Comunicarea savantului nostru încântă asistenţa atestând străvechimea Daco-românilor în Vatra lor multimilenară.  (B.P.Haşdeu, Sur les elements turcs dans la langue roumaine. Notice lue au VII-e Congres des Orientalistes, a Vienne, le 2 octombre, 1886, Bucarest, 1886, p. 5-6, 19-20, 21, 50, )

Savantul nostru Haşdeu aflat în corespondenţă cu Hunfalvy îi trimisese cu mult înaintea Congresului cursurile sale predate de el la Universitatea Bucureşti în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie: Principie de filologia comparativa ario-europea, cuprinzând grupurile indo-perso-tracic, greco-italo-celtic şi leto-slavo-germanic, ca aplicaţiuni la istoria limbii române, Zina Filma, Goţii şi gepizii în Dacia. Studiu istoric lingvistic şi Glossariu tomul I, cu vorbele din limba română şi străine. Autori: A.T. Laurian şi I.C. Massim.

Mihail Eminescu preia argumentele lui Haşdeu, le îmbogăţeşte cu cele ale lui Iulius  Jungetu şi Edward Gibbon şi supune pseudo-teoria lui Roesler la un examen destul de argumentat şi destul de critic. (Opere vol X, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989, p.701)

Mirajul aurului şi-a bogăţiilor dace, i-a năpustit pe Hunii în frunte cu fiorosul Attila peste noi, Dacoromânii. Neputând să-şi împlinească visul prin faptul că Tezaurul dacic fusese capturat de Traian şi romanii lui, Hunii s-au încăierat între ei după care s-au îndreptat spre Roma, acolo unde se afla Comoara Dacilor:  cinci milioane livre de aur, zece milioane livre de argint, în afară de cupe şi lucruri scumpe, depăşind orice preţuire, apoi turme şi arme şi peste cinci sute de mii de bărbaţi, cât se poate de potriviţi pentru lupta cu armele lor, aşa cum a afirmat Criton, care a luat parte la război. (Fontes, I, 507, 614-615; Fontes, II, p.292-293)

Trebuie desigur să venim cu o precizare referitor la numărul prizonierilor. Cifra prezentată de Criton sau de alţi adepţi ai teoriei Golirii complete a Daciei ocupate în anul 271, d.Hr. este falsă, este o veritabilă găselniţă pentru iarmaroc.

Ea a fost îmbrăţişată doar pentru a se justifica Vatra străbună rămasă goală în fosta provincie ocupată şi a se impune teoria aşezării migratorilor Huni în Vatra noastră părăsită, atunci. Dovadă este pseudo-teoria susţinută de Sulzer şi Roesler.

Alt raţionament este că armata romană oricât de puternică ar fi fost, trebuia să fie cel puţin de două ori numeric peste prizonieri daci, căci altfel n-ar fi avut nici o şansă să-i supuie, să-i dezarmeze, mai ales că se cunoaşte vitejia dacilor şi curajul lor nemuritor de a înfrunta bucuroşi moartea.

Dar să revenim tot la râvnitorii de comori hunii-unguri. După ce s-au încăierat şi prădat reciproc în Dacia neocupată au părăsit-o cu un gust amar. Iată ce ne relatează despre ei  Sfântul Ambrozie: Hunii s-au aruncat asupra Alanilor, Alanii asupra Goţilor, Goţii asupra Taifalilor şi Sarmaţilor şi aşa mai departe. (Manole Neagoe, Attila, Ginghis-han şi Tamerlan, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971, p.18).

O descriere realistă a Hunilor ne-o face ilustrul Ammian Marcellian:

,, Neamul Hunilor, puţin cunoscut în vechile monumente istorice, locuieşte dincolo de mlaştinile Macotrice, în preajma Oceanului Îngheţat, şi întrece orice măsură a sălbăticiei. La ei chiar în primele zile de la naştere, copiilor li se brăzdează adânc obrajii cu fierul pentru ca nimicindu-se din timp rădăcina părului, să se acopere cu cicatrici şi zbârcituri. Încât îmbătrânesc fără barbă şi fără pic de frumuseţe, întocmai ca eunucii, cu mădulare butucănoase şi vânjoase, cu cefe groase şi cu înfăţişare monstruoasă care te înspăimântă şi te face să crezi că sunt animale cu două picioare sau momâi cioplite în chip grosolan, aşezate la marginea pădurilor. Pe lângă neplăcuta lor înfăţişare omenească, mai sunt şi grozav de înapoiaţi, aşa încât nu simt nevoia focului sau a mâncării gătite, ei se hrănesc cu rădăcini de ierburi sălbatice şi cu carne de animale de tot soiul, pe jumătate crude, pe care o încălzesc puţin, aşezând-o între picioarele lor şi pe spinarea cailor. Nu sălăşluiesc niciodată în case şi se feresc de ele ca de nişte morminte oprite folosinţei obşteşti. Nu-i cu putinţă să găseşti la ei nici măcar o colibă ţuguiată de trestie, ci în rătăcirile lor prin munţi şi păduri se obişnuiesc din leagăn să îndure frigul, foamea şi setea… (la noi n-au dovedit acest lucru. n.a.) La dânşii nimeni nu ară şi nici nu pune vreodată mâna pe plug, căci toţi umblă de colo până colo fără sălaşuri statornice, fără cămin şi fără lege, fără un trai regulat, totdeauna ca nişte fugari, împreună cu căruţele în care locuiesc. Asemenea animalelor necuvântătoare, nu-şi dau seama în nici un chip de cinste şi necinste, aprinşi numai de o nemărginită lăcomie pentru aur… Attila s-a intitulat rege al Hunilor şi era extrem de crud. Ucidea prin răstignire. Avea mai multe soţii… După moartea lui (452 d.Hr.) ucis în noapte nunţii probabil de tânăra şi ultima soţie Ildice, de origine germanică, banda de terorişti-fără patrie- s-a destrămat şi a dispărut.  (Fontes, II, p.129-131, 281. /Fontes Historiae Daco-Romanae, Ed. Academiei R.S.R., II, 1970, III, 1975, IV,  1982)

      Doamne şi câte mai sunt de spus!

Trebuie să mărturisim tot adevărul, chiar cu riscul de a-i ajuta şi pe ei.

Cît de alterate sînt instituţiile statului, dacă a trebuit să intervină S.R.I. pentru anihilarea unei reţele de trafic cu tone de carne stricată şi evaziune fiscală, sprijinită, potrivit declaraţiei procurorilor, de lucrători de la Protecţia Consumatorului şi din Poliţia de Frontieră! Denumirea corectă a „Protecţiei Consumatorului este, de fapt, „Protecţia Infractorilor”. Reiau o întrebare mai veche: în ce ţară din Europa, domnule Prim Ministru, cetăţenii sînt păcăliţi să consume resturile de la masa Occidentului şi să plătească de trei ori, cu arcanul,  servicii de care nu toţi au nevoie? Vorbind aici despre taxa radio-tv, încasată abuziv prin factura de energie. Ce treabă are „Electrica-distribuţie” cu Televiziunea Naţională? Domnule Prim, ajunge cu batjocorirea românilor! Chiar de se plînge românul la A.N.P.C., tot nimic nu rezolvă. Fărădelegea are putere de lege. A.N.P.C. există, aşa, pentru diversiune, ca să se spună că, iată, e cineva acolo care veghează, pe salarii fabuloase, şi-i apără pe consumatori. Da, de unde? Îi protejează pe făptaşi. Cu o lună în urmă, Germania a livrat marcheturilor din Ţară, prin intermediul unor firme româneşti, tone de mezeluri expirate. Aţi văzut pe cineva cu cătuşe la mîini pentru subminarea sănătăţii şi a siguranţei naţionale! Nu. Iată, acum, cu ajutorul S.R.I,  au fost găsite 115  tone de carne de porc expirată în judeţele Braşov şi Mehedinţi. Termenul de valabilitate expirase din vara lui 2013. Dragi români, fugiţi de carnea şi de mezelurile supermarcheturilor cum fuge diavolul de tămîie! Altfel, vă achiziţionaţi moartea pe banii dumneavoastră.

Instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă

O strategie bine gîndită este pusă în practică de olimpienii piramidei de Putere. În linia întîi se află  firmele de distribuţie a cărnii de porc stricată, apoi, presa, cumpărată şi ea, lansează ştirea unei invazii a gripei porcine, iar companiile farmaceutice, cu vaccinul din care ies aburi calzi, aşteaptă la colţ intrarea pe piaţă. La fel s-a întîmplat şi cu gripa aviară. Fiecare şi-a primit comisionul gras pentru diversiune şi acţiune, fără să ia în calcul pagubele produse ţăranilor români prin uciderea premeditată a zeci de mii de păsări sănătoase. De 24 de ani sîntem sabotaţi cu gripe porcine, aviare, ţînţari, căpuşe, boala vacii nebune, vaccinuri periculoase, medicamente şi alimente burduşite cu substanţe cancerigene.

România este sabotată din interior şi din afară, pentru că instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă. „Protecţia Consumatorului” a devenit o hală ticsită cu neamurile clasei politice! La fel şi droaia de instituţii de control, cu înalţii lor funcţionari, capabili doar să-şi negocieze şpaga cu firmele reclamate de românii păgubiţi. Altfel nu-mi explic cum, sub ochii lor, carnea pe care alte ţări trebuia s-o arunce la tomberon, este adusă şi vîndută ca „nouă” în România, pentru ca „sursa” să nu mai cheltuiască cu distrugerea ei. Başca, profitul. România a devenit raiul escrocilor şi samsarilor occidentali, care şi-au dat mîna cu autorităţile române. Fiţi pe pace! Nimeni de la Inspecţia sanitară sau de la Inspecţia economică nu v-a ajunge după gratii.

Hoţii de stat au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor U. E.

Cine a învăţat sluga hoaţă? Aţi ghicit! Guvernanţii. Aceştia încurajează hoţia prin atitudine tovărăşească faţă de hoţi, faţă de hoţii din ei înşişi, prin legi parafate în apărarea lor şi prin amnistierea  infractorilor. Au fost înfiinţate zeci de instituţii şi autorităţi naţionale de control, evaluare şi supraveghere, noi ministere de adăpostit tovarăşii de hoţie, dar la un Minister al Siguranţei Naţionale nu s-au gîndit, lipsa siguranţei naţionale fiind cea mai mare ameninţare la adresa României. Hoţii autohtoni au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor Uniunii Europene. Dacă ne gîndim doar la Cristine Lagarde, şeful F.M.I, acuzată de complicitate la fals şi deturnare de fonduri publice (ar fi furnizat 1 milion de dolari unui susţinător al fostului preşedinte Sarkozy, bani a căror provenienţă este necunoscută) şi la cel mai nou exemplu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Magdalena Alvarez, implicată în deturnarea de fonduri destinate unui program social. Potrivit presei, suma deturnată ar putea depăşi 140 de milioane de euro. Auziţi cu ce sume se joacă netrebnicii ăştia, în timp ce unor popoare ale Europei integrate, considerate a fi lumea a treia, li se serveşte austeritate, sclavie, dezbinare şi sărăcie!

Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi

Hrana şi sănătatea populaţiei sînt o problemă de siguranţă naţională, deci şi de competenţa S.R.I. La fel cum ar trebui să fie manifestaţiile extremiştilor maghiari, ai membrilor şi simpatizanţilor „Partidului Jobbik”, privatizările frauduloase, Pungeşti şi R.M.G.C. Ei nu sînt plătiţi doar ca să urmărească adversarii preşedintelui sau ai primului ministru. Eu cred că instituţia are deja lista cu membrii Jobbik, prezenţi pe teritoriul României (nume, prenume, semne particulare, stare civilă, grupa sanguină). În mod sigur îşi face datoria, însă deciziile le iau alţii, nu întotdeauna în beneficiul statului şi al românilor. Presa scrie că S.R.I. avea unele informaţii de la începutul lui 2013 despre reţeaua care aducea carnea stricată în România. Asta înseamnă că, de peste un an de zile, deşi autorităţile plătite să vegheze la sănătatea populaţiei cunoşteau problema, am fost  supravegheaţi să mestecăm bine carnea alterată din import. Explicabil atunci de ce tot mai mulţi sînt interesaţi să-şi extindă afacerea pompelor funebre, avînd în vedere dosarul mitei în care sînt implicaţi cîţiva poliţişti, angajaţi ai SMURD, ai ambulanţei şi patroni de pompe funebre, care primeau cîte 700 de lei pentru fiecare deces semnalat. Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

           MĂ TEM …

 

 

Trezeşte-te,

vulcanul erupe,

focul mistuie,

pământul tremură.

Îmbracă armura,

tu, sodatul războaielor

din noi şi dinafara noastră

Prinde mâna, rănit de

trădarea lumii,

ca să ne putem salva

într-o viaţă viitoare.

 

  CE-ŢI POT SPUNE, OMULE?

 

Caii timpului dărâmă

cetăţi încremenite.

Lumea,

pe la ulucile vremii,

spumegă.

Cucii s-au ouat

în cuibul lor

dar n-are cine sã

le scoate pui…

Străjerii strigă,

a câta oară?

că nici ploaia,

nici vântul,

nici tornadele,

nu şi-au ieşit de mult

din matca omului.

 

 

                CUVÂNTUL DE ORDINE…

Când căţelele armelor au lătrat,

au tăcut greierii.

Câmpia obosită,

s-a lăsat pe-o rână

şi-a adormit.

Eroii şi-au scos

medaliile la soare,

şi-au spălat rănile

şi-au adăstat…

O pată de petrol,

aşternută pe cer,

acesta era cuvântul de ordine,

aceasta era vina lumii

prinsă-ntre viaţă

şi moarte…

 

 

                ŞI MĂ GRĂBESC…

 

 

Caii timpul

galopează

dincolo de dorinţa mea.

Mă grăbesc să te-ntâmpin,

dincolo de revărsatul zorilor,

dincolo de cumpăna zilei,

aproape de miezul cuvântului

nerostit încă.

Ochiul magic

adună poeme de aprilie

pentru albumul

cu noi doi ;

tu cel adevărat,

chemat de mâna mea întinsă,

eu umbra ta,

trecătoare prin anotimpuri…

 

                         Mariana Gurza

 

Artur Silvestri

(19 Martie 1953 – 30 Noiembrie 2008)