Cuvânt și iubire

„Două lucruri sunt infinite: universul și prostia, dar despre univers, nu sunt așa de sigur.”

Einstein

   Cuvântul – grandomanie semnifică  „mania de a se crede om însemnat, valoros, de a-și acorda o importanță nejustificată”. Grandomania se naște din egoism și este rudă cu prostia sau răutatea, cu atitudinea obraznică și sfidătoare definită ca aroganță. Un grandoman este incapabil de a se aprecia corect și în acest context, din egoismul exacerbat al persoanei respective, ia naștere starea patologică. Persoana își apără cu agresivitate poziția obținută prin lupta în care a folosit diferite metode, printre care și minciuna, ca scut al intențiilor sale.

   În viața noastră de toate zilele avem suficiente exemple de egoism, nu mai puțin istoria ne oferă  multiple exemple de luptă pentru ocuparea unei trepte într-o ierarhie, alteori pentru puterea materială, grandomania dovedindu-se a fi asemenea „unei clădiri cu etaje, dar căreia îi lipsește parterul”, clădire ce se poate surpa cu ușurință la un „cutremur”. Planurile de luptă sunt făcute din timp, lupta se duce deschis sau perfid, brutal; o aceeași luptă  de veacuri care bulversează lumea, dusă de oameni care se supraevaluează, își auto-glorifică calități inexistente. Puțini oameni ajunși într-un rang superior știu să se comporte modest și demn. Cei mai mulți se urcă pe un piedestal, de unde privesc spre mulțimea din jur cu detașare și dispreț în suflet, vanitatea le exacerbează dorința ca mulțimea să le recunoască meritele, statutul de „om cuceritor”. Întâlnim la tot pasul în viața noastră persoane cu dorința obsesivă de epatare, de afirmare, de dominare; spațiul în care trăiesc neputându-l îmbunătăți, recurg la extindere, deformând adevărul istoric.

   Caracteristicile sufletești ale omului, în general, se consideră a fi condiționate de factorul ereditar și de cel geografic. O identitate absolută a structurii sufletești nu există între indivizii unui popor, caracterul fiind hotărât de majoritate. Manifestările de natură spirituală sunt manifestări ce aparțin experienței istorice a populației, care prin tradiție se repetă, în mod constant în decursul unei lungi durate de timp, chiar dacă în timp se produc mari schimbări.

   Edmund Husserl (1859-1938) întemeietorul orientării fenomenologice, fenomenologia fiind un mod de cercetare și având ca temă – viața, în lucrarea sa Criza umanității europene și filozofía, scria: „Oamenii care își schimbă atitudinea, își au și pe mai departe interesele lor naturale, fiecare pe ale sale, individuale; prin nici un fel de schimbare ei nu pot să se piardă pur și simplu, adică nici unul nu încetează să fie ceea ce este, cel care a fost de la naștere. În toate circumstanțele, repoziționarea poate să fie astfel numai una provizorie”.

   Populațiile cu trecut istoric au în sufletul lor imprimate caracterele naționale (vorbirea, obiceiuri, concepții preferențiale) și numai în al doilea rând ceilalți factori – fondul biologic ereditar și mediul geografic. Sufletul unui neam se formează ca o rezultantă a sufletelor oamenilor care au trăit în trecut și trăiesc în prezent, căci, în paranteză fiind spus: „ieri este istorie, astăzi este un dar de la Dumnezeu , mâine este mister”. Fiecare popor are anumite calități mai dezvoltate, altele mai puțin dezvoltate, unele defecte accentuate și altele diminuate în timp. Psihologul, psihiatrul Carl Gustav Jung (1875-1961) afirmă că „perechea de contrarii este chiar opera demiurgului”. Comparații se pot face, respectul și toleranța însă, pentru calitățile și defectele unor popoare, unor etnii diferite, trebuie să existe. Și pentru că de cele mai multe ori există, oamenii conviețuiesc și se simt fericiți. Nu toți suntem la fel, știm atât de puțin despre noi înșine, dar mi-te despre celelalte popoare, pentru a le înțelege pe deplin! Suntem deosebiți unul din apropierea celuilalt, așa precum comunitățile pot fi deosebite între ele. Existența toleranței și a respectului poate exclude ura din rândul oamenilor, a popoarelor. Și atunci nu vom mai spune, precum poetul latin Plaut: „Homo homini lupus” (omul e lup pentru om), ci vom rosti frumoasele cuvinte ale lui Seneca: „Homo res sacra homini” (Omul e ceva sfânt pentru om) și vom acționa în acest sens.

   Dar, când poporul este cârmuit de către un conducător devenit tiran sau pe cale de a deveni, pentru care toleranța și respectul pot fi călcate în picioare, grandomania fiind „ciuperca” care crește în sufletul lui, poporul este „otrăvit” și mulți, sau puțini vor fi acei care vor accepta să guste din acea otravă care li se pregătește sau din care unii s-au și grăbit să guste.

   Filosoful german Emmanuel Kant (1724-1804) afirmă că „omul  are capacitatea de a plăsmui reprezentări”, Petre Țuțea, interpretându-l, scrie: „din spiritul uman pot izvorî lumi imaginare, ipoteze de lucru, forme presupus-pure, utile teoretic si practic, monstruozități morale sau estetice, absurdități, modalități ale spiritului autonom care se mișcă între formal și empiric, între concretul opac și fantastic, între util și gratuit, între succes și eșec…”.

   La baza tuturor deciziilor acestor cârmuitori ar trebui să stea moralitatea, despre care Jung spunea că „nu este o neînțelegere născocită de un Moise ambițios pe muntele Sinai, ci ea ține de legile vieții și este produsă de cursul normal al existenței, la fel ca o casă sau un vapor sau oricare alt instrument de cultură”. Iar fără libertate nu există moralitate și pentru ca omul să poată fi liber trebuie mai întâi să-și înfrângă barbaria, existentă în sufletul lui, într-o doză mai mică sau mai mare, pentru a nu da frâu liber „bestiei” din el.

   Grandomania este o hipertrofiere a conștiinței de sine. Omul/conducătorul pozând, dar în curând fiind și convins că este cel mai inteligent, cel mai valoros, superior celorlalți, predestinat a fi conducător, își arogă merite inexistente. Grandomania unui conducător duce la apariția unor idei delirante cu reforme politice dăunătoare societății sau la răzbunări, conflicte, până la războaie, întrucât ele lezează interesele altora. Oamenii grandomani sunt de temut, dar uneori ei frizează ridicolul, pot de veni chiar jalnici și nu puțini au fost scriitorii vremurilor pe care acești oameni i-au inspirat.

   Grandomania este o trădare față de colectivul din care se smulge individul, o trădare față de spirit care cere cu totul alte înălțimi. Fac o paranteză spunând că doar faptele spirituale, artistice sunt cele care fac abstracție de timp și ne scot din ceața intensă a zilelor, pentru a ne ridica pe alt plan eliberat de chingile timpului, cu totul în afara istoriei. În cazul unei nenorociri care se poate abate asupra unei colectivități ne poate salva doar calea spirituală și ar trebui s-o știm cu toții.

   Cineva critica ambiția sugerată de Napoleon Bonaparte conform căreia fiecare soldat (francez) poartă în raniță bastonul de mareșal, deoarece fiecare prost, încurajat de spusele lui Napoleon, se poate crede un mareșal în devenire sau chiar ajuns în funcție. Mi-a plăcut completarea acestei afirmații făcută de un om politic din țara noastră, vorbind despre comunismul adus cu forța în România, în „ranița soldatului rus”… Istoria lumii, pe lângă oamenii merituoși, își are trufașii, grandomanii – proștii și îngâmfații ei. Filosoful britanic Bertrand Russel (1872-1970) spunea: „Nenorocirea omenirii este că proștii sunt așa de siguri și inteligenții sunt  cuprinși de îndoială”. Proștii la care se referea Russel pot fi unii politicieni fără cunoștințele complete și necesare, geografice și istorice ale lumii în care trăim, la oamenii recrutați din rândul celor cu predispoziție de a deveni grandomani. Acestor oameni le lipsește măsura, prevederea, dar și flexibilitatea spiritului pentru a se apropia de adevăr prin acumulare de cunoștințe, de a se apropia și înțelege oamenii pe care-i conduc și nu numai. Cel mai mare pericol prezintă personalitățile dotate cu un grad de inteligență și care beneficiază de viclenie, înlăturându-și adversarii prin manevre iscusite, înșelând buna credință a altora și uneori chiar utilizând demonstrații de forță. Sunt oamenii care nu trebuie să beneficieze de încredere, acel sentiment despre care am mai vorbit, atunci când am considerat că este necesar, în eseul „Încrederea vs. neîncredere”.

   În încheiere să ne întrebăm dacă filosoful francez Paul Ricoeur (1913-2005) care atrăgea atenția că ideologiile par a fi indisolubil legate de anumite trăsături ale personalității umane, avea dreptate scriind: „Atâta vreme cât trăim într-o lume atât de complicată, plină de crize și conflicte, vom avea nevoie de ideologii care să explice – chiar și fals – ce se întâmplă și care să ne ofere un plan pentru viitor – chiar dacă e greșit. Ca și utopiile, ideologiile, în pofida aspectelor negative arhicunoscute, își găsesc în continuare apologeți și mai ales oameni dispuși să moară în numele lor”. Acest subiect a fost mult discutat în mediul universitar și academic, autori influenți precum sociologul, profesorul american de la Universitatea Harvard – Daniel Bell (1919 -2011) – afirmând: „conceptul de ideologie s-a destrămat complet”. Personalitatea este foarte important de a fi definită, întrucât nenumăratele probleme și crize cu care se confruntă omenirea (iminența unui război nuclear, poluarea, abuzul de droguri, terorismul etc.) au aceeași cauză: oamenii. După cum considera unul dintre gânditorii umaniști, remediul ar fi înțelegerea ființei umane: „Dacă vom reuși să îmbunătățim natura umană, atunci vom îmbunătăți totul și aceasta deoarece doar astfel vom înlătura cauza dezordini mondiale” .

   „Fiți buni unii cu alții”, ne spune Biblia, fiindcă bunătatea creștină trebuie să se manifeste în toate aspectele vieții noastre de fiecare zi. Prudența care este „mama înțelepciunii” și curajul la momentul potrivit, s-ar înscrie în perceptele morale ale Bibliei. 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Despre buna rânduială a postului

1. Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire. Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare. Dupa ce harul Duhului Sfant mi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.

2. Exista, fratilor, si alta saturare si betie rea si vicleana, care nu vine nici din mancaruri, nici din bauturi, nici din desfatarea pricinuita de acestea, ci din mania catre aproapele nostru si din ura fata de el, si din tinerea de minte a greselilor sale, si din toate rautatile ce se isca astfel. Despre acestea si Moise in cantarea sa spune: “Vinul lor este venin de scorpion si otrava pierzatoare de aspida” [Deuteronomul 32, 33]. Pentru cestea si proorocul Isaia zice: “Vai de cei ce se imbata fara de vin” [vezi Isaia 20, 1]; si iarasi acelasi prooroc vesteste: “Sa nu postiti cu lupte” [vezi Isaia 58, 3]. Dar si catre cei ce postesc in felul acesta, el spune, ca din partea Domnului: “Sa-si plece capul ca o trestie si sa se culce pe sac si in ce nusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?” [Isaia 58, 5] si “Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu imi intorc ochii aiurea” [Isaia 1, 15].

3. Asadar, aceasta betie a urii, pricina de capatai a indepartarii oamenilor de Dumnezeu, diavolul ca uta sa o insufle tuturor celor ce se roaga si postesc, apoi trezeste amintirea mahnirilor si plangerilor noastre, ne pune in miscare gandurile spre aducerea aminte a raului si ascute limba noastra pentru vorbe haine si de ocara, pregatindu-ne pe noi sa fim astfel precum David il descrie pe cel ce se roaga in necuviinta: “Faradelege toata ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascutit a facut viclesug” [Psalmi 51, 1]; si el se roaga catre Dumnezeu ca sa fie izbavit de acestea, spunand: “Scoate-ma, Doamne, de la omul viclean si de omul nedrept ma izbaveste; ascutit-au limba lor ca a sarpelui; venin de aspida sub buzele lor” [Psalmi 139, 1-3].

4. Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

5. Dar iarasi cugetarea din vremea rugaciunii savarsite de noi si a postului devine fara de nici un folos prin lucratura celui ce unelteste impotriva sufletelor noastre; caci o astfel de cugetare semetita avand acel fariseu, desi postea si se ruga, S-a intors gol. Dar noi, stiind ca este necurat si neprimit la Domnul tot cel ce are inima semeata, si stiind prea bine ca noi suntem datori lui Dumnezeu cu multe si cu mari d aruri si ca dam inapoi prea putin din ceea ce datoram, sa le facem uitate pe cele daruite mai inainte, ca si cum ar fi o nimica toata, si indreptam du’ne cu mintea spre cele viitoare, sa postim, sa ne rugam cu inima zdrobita si cu smerenie sa ne invi-nuim pe noi insine, ca sa fie postul nostru curat, iar noi cu vrednicie sa stam in biserica lui Dumnezeu.

6. Exista si un alt chip de viclenie a celui rau, ca re face ca osteneala noastra pentru post si rugaciune sa fie fara de castig pentru noi, indemnandu-ne sa savarsim si postul, si rugaciunea manati de slava desarta si de fatarnicie. De aceea si Domnul vesteste iarasi in Evanghelie, spunand: “Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 6].

7. Aceste cuvinte nu le spune Domnul ca pe o porunca de a fi indepartate adunarile si rugaciunile si cantarile de psalmi, caci atunci nu ar fi spus proorocul alcatuitor al Psalmilor. “In mijlocul adunarii Te voi lauda” [Psalmi 21, 24] si “Lauda-Te-voi intre popoare, Doamne, canta-voi Tie intre neamuri” [Psalmi 56, 12] si “Rugaciunile mele le voi face inaintea ce lor ce se tem de El” [Psalmi 21, 29]; si inca ne-a mai grait noua: “In adunari binecuvantati pe Dumnezeu” [Psalmi 67, 27] si “Veniti sa ne inchinam si sa cadem inaintea Lui si sa plangem inaintea Domnului, Celui ce ne-a facut pe noi” [Psalmi 94, 6]. Dar si catre altii mai sus asezati – despre care nu este timpul si locul sa vorbim acum – Isi indreapta Domnul indemnul la rugaciunea cea facuta cand suntem singuri in casele noastre si in asternuturile noastre, care intareste rugaciunea catre Dumnezeu savarsita in biserici, asa cum rugaciunea cea launtrica, facuta cu mintea, o intareste pe cea savarsita cu buzele. Fi indca acela ce ar voi sa se roage numai atunci cand se afla in biserica lui Dumnezeu, neingrijindu-se de-loc de rugaciune acasa, sau pe drumuri, sau in piete, acela nu se roaga cu adevarat nici cand sta dina-intea altarului lui Dumnezeu.

8. Acestea le arata si acela care, dupa ce spune: “Gata este inima mea, Dumnezeule!”, adauga: “Canta-voi si voi lauda slava “Ta” [Psalmi 56, 10], iar in alta parte: “De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine…” [Psalmi 62, 7]. Dar ne invata si El: “Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau. Ca re vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 16-18].

9. O, cat de mare si neasemuita este iubirea Ta de oameni! Prin aceste cuvinte insusi Domnul ne-a aratat indoiala si tagada care vor starui asupra Judecatii de apoi, pentru ca noi sa capatam de aici o mai buna judecata si o soarta mai fericita. Caci Domnul ii va agrai atunci pe cei ce traiesc dupa slava desarta si nu dupa porunca Lui, spunand, potrivit celor de mai sus: “Ati luat plata in viata voastra”, precum a zis si Avraam catre acel bogat care ardea in focul tuitor: “Ai primit cele bune ale tale in viata ta” [Luca 16, 25]. Iar celor ce cauta spre El, in vremea in care se ostenesc pentru virtute, spune ca le va rasplati sub ochii tuturor, adica le va da in schimb, la aratarea Sa, aceasta cuprinzatoare binecuvantare si mostenire si desfatare neamestecata si vesnica. Cel Care vrea ca toti sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului vadeste acum – precum spuneam – hotararea cea neprihanita si neschimbatoare, aratand aici ca nu sunt fii ai lui Dumnezeu decat aceia care dispretuiesc slava omeneasca.

10. Caci de aceea aduce El in fata cuvantul Sau hotarat asupra acestor soiuri de oameni, spunand: “Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va da inapoi tie pe fata”, pentru ca sa-i arate El si sa-i faca pe cei ce dispretuiesc omeneasca slava desarta copii infiati si impreuna mostenitori ai Sai; iar pe aceia ce nu sunt astfel sa-i lepede din vrednicia de fii al Lui, daca nu se pocaiesc. Cuvintele acestea le-a grait Domnul pentru ca nu cumva cei ce se roaga si postesc sa ca ute la parerile oamenilor, de la care nu este nici un folos, fiindca altminteri, chiar indurand noi ostenea la postului si a rugaciunii, ramanem lipsiti si straini de rasplata. El spune sa ne ungem capul si sa ne spalam fata, adica sa nu ne folosim de paloarea cea nefireasca, nici sa nu avem capul murdar si cu totul uscat, ca si cum am parea ca suferim aceasta din pricina postului incrancenat si din dispret fata de trup, vanand astfel laude din partea oamenilor. Caci acestea le faceau fariseii, dorind ei a fi vazuti de oa-meni, si de aceea, pe buna dreptate, au fost socotiti despartiti de Biserica lui Hristos, iar Domnul ne opreste intru totul sa ne asemanam lor.

11. Daca se va numi cugetul [ratiunea], prin asemanare [analogie], cap al sufletului, ca unul ce este conducator, iar inchipuirea [imaginatia] chip al sufletului, in care se afla jiltul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorate din simturi, este bine ca noi, atunci cand postim, sa ne ungem capul cu untde lemn, adica sa facem sa fie cugetul nostru milostiv, iar fata noastra, adica inchipuirea, sa o spalam de gandurile cele rusinoase si necurate, de manie si de toata rautatea. Pentru ca un astfel de post, implinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreuna cu acestea si pe duhurile cele necurate, care sunt incepatoare si pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneste si le rusineaza, asezandu-i pe cei ce postesc la rand cu ingerii cei buni, intorcandu-i catre acei ingeri si oranduind ca acestia sa fie pazitori ai acelora, degraba ajutatori si impreuna lu cratori.

12. In felul acesta, pe vremuri, alaturi de cei trei tineri din Babilon, impodobiti cu infranarea si cu postul, a fost vazut in mijlocul focului mistuitor si un al patrulea, care era cu ei, pazindu-i si purtandu-le de grija ca sa ramana teferi, de parca in chip minunat i-ar fi scaldat in roua [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a infatisat un inger care ii dadea sfaturi intelepte si ii prevestea lui cele viitoare. Si in acelasi chip, altada’ ta, un inger a adus de la o mare departare pe un prooroc [Avacum] care a strabatut vazduhul si care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugaciune si post as-tupandu-se gura leilor [Daniel /Bel si balaurul, 33]. Asemenea si noua, care ne ostenim si ne straduim in post trupesc si duhovnicesc si in rugaciuni, cu ajutorul si impreuna lucrarea ingerilor celor buni, vapaia de foc a poftei trupesti ne va fi stinsa de tot, iar mania ne va fi imblanzita precum cea a leilor, facandu-ne noi partasi la hrana cea prooroceasca. Prin nadejdea bunurilor viitoare, prin credinta si prin clarvederea cea duhovniceasca, ne vom invrednici noi sa calcam in picioare serpii si scorpiile, si toata puterea vrajmasului.

13. Iar postul care nu este implinit in acest fel si nu se savarseste in acest chip se inrudeste si se insoteste mai degraba cu ingerii cei rai, caci a lor este pustiirea insotita de manie, de ura si de trufie, ca si de impotrivirea fata de Dumnezeu, pe cand noi, ca unii ce suntem robi si slujitori ai binelui, stam impotriva acestor ingeri rai, cum si spune Apostolul: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” [Efeseni 6, 12]. Asadar, pe scurt, impotrivirea noastra fata de ei se implineste prin post, dar noi cerem pentru paza noastra si platosa intelepciunii, si coiful milostivirii celei mantuitoare, si scutul credintei, pre-cum si sabia cea prea indestulatoare a Duhului Sfant, adica cuvantul cel mantuitor dat noua de Dumnezeu, ca sa ne fie spre aparare. In felul acesta ne vom intrece in lupta cea buna, vom pazi credinta cea temeinica, vom stinge toate sagetile de foc ale celui rau, vom dobandi cununa Lui cea vesnica si cereasca, infatisandu-ne ca biruitori in toate, bucu-randu-ne de-a pururi impreuna cu ingerii din ceruri, intru Hristos, Domnul nostru.

14. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu “Tatal Sau cel fara de inceput si cu Duhul Sau cel Preasfant si de viata facator, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Grigorie Palama

„Dacă Ucraina se va scinda, va fi război. Prima dată vor pierde Crimeea, pentru că vom interveni cum am făcut în Georgia”

(Oficial rus citat de Financial Times).

Ameninţarea făcută de oficialul rus în mod neoficial şi incognito se conturează. Ieri, în seara de sâmbătă într-o şedinţă extraordinară Consiliul Federaţiei Rusiei prin vot unanim (87 voturi „Pro” i-a acordat preşedintelui Putin (la cererea acestuia „În legătură cu situaţia extraordinară din Ucraina unde sunt ameninţări asupra vieţii cetăţenilor ruşi, a contingentului militar cer dislocarea trupelor până la normalizarea situaţiei”!!!) dreptul de a introduce trupe armate pe teritoriul surorii sale Ucraina. Nici un vot împotrivă (Vă daţi seama ce creaturi sunt aşa numitele ramuri independente ale puterii de la Kremlin! Nicio minte trează nu s-a găsit în acest for suprem al Rusiei). Nicio abţinere într-o problemă atât de importantă ce ţine de soarta fraţilor lor ucraineni! Nici una!!! Buni fraţi, n-ai ce zice! Mai mult ca atât şedinţa a fost prezidată de o femeie, care a cerut insistent votarea trimiterii armatei în Ucraina să ucidă oameni paşnici (de regulă, în războaie cei mai afectaţi sunt copiii, femeile şi bătrânii care nu se pot apăra). Preşedintele interimar al Ucrainei Al. Turcinov a cerut autorităţilor ruse să-şi retragă unităţile armate din peninsula Crimeea. „Consider ceea ce se întâmplă drept o invazie armată şi o ocupaţie, care încalcă toate acordurile şi normele internaţionale…Unităţi armate ale flotei ruse blochează aeroportul din Belbek, situat în apropiere de Sevastopol, în care se află militari şi grăniceri ucraineni…Afară – militari cu trese şi înarmaţi fără semne distinctive, dar care nu îşi ascund apartenenţa. La Simferopol, capitala Crimeii, bărbaţi înarmaţi au preluat controlul asupra aeroportului şi nu disimulează apartenenţa la forţele armate ruse” declară ministrul ucrainean de Interne interimar, Arsen Avakov. „O astfel de intervenţie ar însemna începutul războiului şi sfârşitul oricăror relaţii cu Federaţia Rusă” a declarat premierul ucrainean Arseni Iatzeniuc. Până aici a fost „frăţia multiseculară ruso-ucraineană”. „Dacă se va forma în Crimeea un fel de Transnistrie ucraineană, atunci soarta acestei regiuni va fi tristă. Probabil o va aştepta soarta Transnistriei, care lâncezește în suspans de un sfert de secol…Nu cred că meschinul Putin va îndrăzni să includă Crimeea în componenţa Rusiei. Rusia, asemenea unei găini de la gunoişte, se va înconjura din toate părţile de grămezi de gunoi, precum Abhazia, Osetia de Sud, Cecenia, Transnistria. Poate că nici aici nu e sfârşitul. Numărul acestor grămezi, fără nicio perspectivă istorică, se va mări” consideră redactorul-șef al revistei „Ї”, Taras Vozniak.

De menţionat că decizia de introducere a armatei în Ucraina coincide practic cu declanşarea războiului Rusiei împotriva Republicii Moldova (2 martie 1992) tocmai în momentul când la New York se desfăşura ceremonia primirii Republicii Moldova în ONU. Şi decizia Consiliului Federaţiei al Rusiei a fost luată în momentul când Ucraina este tot mai mult decisă să ia cursul proeuropean. Cred că de data aceasta „strategul” Putin a cam dat-o în bară. Ucraina nu este Republica Moldova şi nici Georgia. Dar şi reacţia comunităţii internaţionale de această dată nu se compară cu cea din perioada războiului Rusiei contra Georgiei sau a Rusiei contra Republicii Moldova. Mai există şi garanţiile unor garanţi internaţionali care iau asigurat pe ucraineni să se debaraseze de armele nucleare (Ucraina a semnat în 1992 Tratatul pentru Reducerea Armelor Strategice (START), prin care ceda Rusiei toate armele nucleare) în schimbul respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii. „Ceea ce se întâmplă în prezent în Crimeea ne îngrijorează. În aceste zile trebuie să se facă totul pentru a păstra integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus cancelarul german Angela Merkel. „Statele Unite va fi de partea comunităţii internaţionale, care cu siguranţă va taxa orice intervenţie militară” a declarat preşedintele SUA Barac Obama. „Fiecare moment în care Statele Unite şi aliaţii noştri nu reacţionează trimite un semnal către preşedintele Vladimir Putin, că poate fi şi mai ambiţios şi mai agresiv, în intervenția sa militară în Ucraina. Există o varietate de opţiuni dure la dispoziția noastră în acest moment, fără a implica forţele militare” se spune în declarația senatorului american John McCain. „Agresiunea Rusiei în Republica Moldova, Georgia şi acum Ucraina demonstrează, repetat, dorinţa Federaţiei Ruse de a restabili dominaţia în vecinătate aşa cum a fost pe timpul Rusiei ţariste şi a URSS-ului. PL considera că pretinsele „argumente” şi pretextele dubioase ale Rusiei de „protejare” a cetăţenilor ei nu sunt decât nişte invenţii şi poveşti pentru copii. Adevărul este că Rusia nicicum nu se poate debarasa de politica sa imperialistă”, se menționează în declarația Partidului Liberal din Republica Moldova. „Îmi exprim îngrijorarea faţă de situaţia din Ucraina. Comunitatea internaţională trebuie să se implice cât mai rapid în soluţionarea acestei crize. Deciziile Federaţiei Ruse afectează grav pacea şi liniştea din regiune, precum şi din lume, iar consecinţele pot fi dramatice! În aceste momente de grea cumpănă, îmi exprim solidaritatea cu poporul ucrainean şi îmi doresc ca lucrurile să revină la normal!”, se menționează în mesajul liderului PLDM Vlad Filat.

Încă o dată în plus a fost demonstrat faptul că CSI este o făcătură rusească, sub acoperişul căreia Rusia vrea să refacă imperiul sovietic. Conform statutului acestei organizaţii decizia de a introduce armata într-o ţară membră CSI trebuia să fie luată de comun acord cu ceilalţi membri. Va fi o lecţie în plus pentru naivi de alde Nazarbaev, Lukaşenco, Aliev ş.a. ce înseamnă CSI şi „Uniune Vamală” pentru Rusia.

Să ne punem întrebarea: de ce Putin a făcut acest truc cu susţinerea Consiliului Federaţiei atunci când putea oricând din propria voinţă să trimită trupele în Ucraina (cum, de altfel, deja a procedat cu trupele aflate pe teritoriul Ucrainei, dar şi în alte zone fierbinţi ale fostei u.r.s.s.)? Poate Putin vrea să aibă un as în mânecă la viitoarele tratativele în problema Ucrainei cu participarea granzilor europeni şi a SUA, să se târguiască? Nu este în stilul rusului să cedeze atât de uşor plecarea slugilor de sub oblăduirea lor. Republicii Moldova ia rupt Transnistria, Georgiei – Abhazia şi Osetia de sud. De la Ucraina vrea să se căpătuiască cu Crimeea sau cu un statut special al ei, care să-i permită prezenţa ei pe peninsulă.

Deocamdată evenimentele din Ucraina iau o turnură tot mai alarmantă pentru întreaga comunitate internaţională, inclusiv, pentru republica Moldova. Declarând în cuvinte că respectă integritatea Ucrainei (vedem seară de seară cum respectă ei integritatea Ucrainei!!!) Rusia prin fapte se implică tot mai mult în treburile interne ale Ucrainei. Drept dovadă sunt evenimente din Crimeea (Simferopol, Sevastopol), Har’kov, Doneţk, Lugansk, Mariupol. Gloatele ridicate la nesupunere de ei scandează lozinci „Rusia”, arborează steagul Rusiei în locul celui ucrainean, doboară autorităţile locale, iar ei, ruşii, nu au nicio legătură cu aceste evenimente!!! Armate de deputaţi ruşi gen Jirinovskii şi compania invadează peninsula Crimeea acum în această perioadă fierbinte, iar autorităţile ruse declară că sunt în turism. „Avem două olimpiade: una la Sochi şi alta la Kiev. La Sochi am câştigat multe medalii, iar la Kiev niciuna” declarase câteva săptămâni în urmă excentricul istoric, scriitor şi ultranaţionalist rus Al. Prohanov. Probabil, acum ruşii doresc să recâştige măcar o „medalie de aur” – Crimeea, chiar dacă preţul ar fi de mii de victime. Ce contează!

Armate de tot soiul, inclusiv „stele ale estradei ruse” au aterizat sâmbăta trecută, chiar în prima zi a primăverii, la Sevastopol (în aer Ucraina a pierdut orice control. Avioane militare şi civile ruseşti aterizează fără nicio învoire pe aeroporturile din Crimeea), probabil pentru a serba victoria. Câteva zile în urmă Rusia efectua aplicaţii militare la graniţele Ucrainei, demonstrându-şi muşchii, declarând însă că sunt unele ordinare (adevărat Vanda acest Putin. A planificat desfăşurarea aplicaţiilor militare din timp, dar, întâmplător, au coincis cu evenimentele din Ucraina!!!). Acum îşi demonstrează şi pumnii moscăleşti. În adevărat stil rusesc. Pe întreaga peninsulă Crimeea trupele ruse se primblă ca la ei acasă, ocupă aeroporturi, administraţii etc. în afara teritoriului prescris de Acordul dintre Ucraina şi Rusia referitor la baza militară de la Sevastopol, iar ei spun că nu sunt ale lor ca mai apoi să recunoască că vehiculele blindate observate în Crimeea aparţin Federației Ruse. Nou instalatul premier (nu rămâne nicio îndoială că e făcătura ruşilor) al autonomiei din Crimeea, Serghei Aksionov (un fel de Smirnov al Crimeii cu un trecut nu tocmai adecvat funcţiei) confirmă că în regiunea autonomă ucraineană prorusă operează militari ruşi explicând „Am stabilit să cooperăm cu Flota rusă de la Marea Neagră pentru protejarea obiectivelor de importanţă vitală…Rusia va acorda ajutor financiar Ucrainei pentru Crimeea (întocmai ca în Transnistria). Chiar că sunt cu totul scrântiţi la minte oficialii ruşi, care gândesc că cineva îi mai crede. „Nici usturoi nu au mâncat. Nici gura nu le pute”. Nici chiar fraţii lor de sânge nu-i mai cred, atât de duplicitari sunt.

Putin declară cu emfază că îşi va apăra concetăţenii lor oriunde ar fi (mă întreb, însă, de ce nu se bagă cu ajutorul lui şi în Germania, SUA, Franţa, unde trăiesc mulţi concetăţeni de-ai săi, cărora le sunt lezate „drepturile de a vorbi în limba rusă”?). În Ucraina, Republica Moldova se poate fiindcă, din nefericire pentru noi, facem parte din această anacronică „străinătate apropiată” a Rusiei (China cu care are peste 1000 km de hotar comun nu face parte din această „străinătate apropiată”). De ce însă nu şi-ar chema concetăţenii săi, care s-au împrăştiat în toată lumea, să respecte legile ţărilor, în care s-au oploşit? „Ya nikogda ne vyuchyu etu ihniyu movu (Eu niciodată nu voi învăţa această limbă a lor (limba ucraineană – n.n.)” declara o Maria Ivanovna la Simferopol. Întocmai ca o altă Marie Ivanovna de la Komrat „My skajem rechitel’noe net rumynskomu yazyku v Moldove (noi vom spune un „nu” categoric limbii române în Moldova)”. Care este deosebirea? Niciuna, fiindcă naşul lor este unul: Putin. „Nu mai este prinţîpuri. Nu mai este moralitate. Enteresul şi iar enteresul” ar spune I.L. Caragiale. Interesul rusesc.

Valeriu Dulgheru

Radu Gyr

(n. 2 martie 1905 – d. 29 aprilie 1975)

               TĂCEM DIN GURĂ

Din tot, ne-a mai ramas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
cu pumnii stransi, tacem din gura.

Tacem, parc’am tacea de veacuri
ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
de mii de ani, tacem din gura.

Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.

Deasupra vremii si genunii,
tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
tacem mereu, tacem din gura.

Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.

Tacem ca lacatul pe use,
tacem ca focul sub cenuse,
tacem… dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesatule.

Un zgomot bubuie departe,
se darmã parca ziduri sparte
si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.

Radu Gyr

SPECTACOLUL CITEȘTE

Vasile Menzel, Iubește-mă și ia-mă cu tine, TipoMoldova, Iași 2013

Cea de-a zecea carte de versuri a lui Vasile Menzel urmează volumelor: Frumusețea candorii, 1995, Flacăra lăuntrică, 1997, Jolly Joker, 1999, Am văzut magnolie plângând, 2000, La un cappuccino despre tainele iubirii, 2001, Fac un plonjon în ziua de mîine, 2003, Dușmanilor mei cu prietenie, 2006, Ruj pe buze, 2010, Cartușe cu flori, Tipo-Moldova, cele mai multe cu traducere în engleză de Veronica Angelescu. Ceea ce ar fi putut trece la început drept un hobby târziu se învederează a fi un crescendo literar al carierei de muzician și actor, poate și o scurtătură paradoxală spre longevitate. Oricum, și-a asigurat, prin intrarea în antologia “Actori poeți”, alcătuită de Mircea Ghițulescu, o recunoaștere între Matei Millo și Emil Botta sau Ștefan Radof și Mircea Albulescu.

Pe copertă, în rol, un tânăr honved rebreanian. Iubește-mă și ia-mă cu tine, un titlu simplu parodic sentimental, acoperind compoziții mereu scenice, „vesele și triste”, ca în Topârceanu?

Titlul poeziei-prefață este doar Iubește-mă – la persoana cărții, în final, întreire patetică „Iubiți-mă!/citiți-mă!/iertați-mă” În volum nu apare „ia-mă cu tine”, decât ca o variantă eventuală „ia-mi parfumul,/ia-mi ce vrei”, la persoana une-i ramuri de tei, în poezia Tei, Maitreyi. Contextualizat indian, și „ia-mă” este eufonic lui „(a da)iama”, dar și zeului morții Yama, tăietorul de lemne și vieți, convins de Savitri să-i dea soțul înapoi.

Actor-poet și actor de poezie, Menzel vânează, seduce funambulesc și rece cartea spectacol. Versurile derutează fără proiectarea scenică, nostalgic muzicală, că bine a făcut Beethoven că a schimbat primele cuvinte-măsuri din textul lui Schiller pentru ajustarea pe portativ a Odei bucuriei.

În Iubește-mă… este și mai vădit codul spectacular mai ales prin prologuri și schițe epilogice. Story-ul de mijloc, epic, romanțios, tanatic, reportajist, moralist etc., schimbând tonalitate, metri, agregare halucinatorie, nu e atât pentru lectură cât pentru tiradizare recitativă. Oricum, fiecare carte a sa a avut lansări-specatacol, printre apreciatorii cei mai încântați de această formulă creativă și recitându-l fiind Ion Lucian.

Obișnuit, prologurile eufonizează din clasici. Mihai Eminescu: „Și dacă vântul mi-o purta/cuvintele:iubita mea,/ frunzișul îți va fredona/ iubita mea, iubita mea” (Și dacă). Ion Barbu: „Cărăbuși cărăuși,/cară frunzele din soare/însoțiți de Nerăbdare” (Dăunătorii). Oarecum programatic, Ienăchiță Văcărescu:„Mirifică Zambilă,/ de când erai pupilă/ m-ai îmbătat cu-al tău/ înveninat parfum (Mirifica Zambilă)”; „Într-o fundătură/ căscată ca o gură/ zăcea o porumbiță/ albă, o domniță” (Redevenire).

Poate încă un avatar, pe cer să reapară aceeași porumbiță. Floarea, iubirea redivivat, obsesiv, în Reproșul groparului: „Florile-n pământul ud vor/ re-nflori și cine știe?…/ Iubirea poate reînvie.”

„Scene pline de noroc/Acum morții se întorc” (Am săpat în paradis).

Însă, parcă exclusiv spectacolul citește cartea pentru autor, pentru cei cu Frații Menzel în ureche.

George ANCA

Mărțișor

de Ion Pillat

Privesti de pe poteca ce urca-n deal la noi,
Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi.

Vezi trenul care intra incet de tot in gara
Si omul care sapa plugul care ara.

A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi

Auzi pe sub podgorii un caine care latra
Te simti legat de toate – nu poti urni o piatra.

Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt !
Ce sfanta bucurie descoperi pe pamant.

Ce limpede te cheama un cuc : o data, doua –
De fiecare data ti-e inima mai noua.

De fiecare data mai trainic te unesti
Cu farmecul acestor privelisti campenesti

In gara, iata trenul a inceput sa se miste.
Toti pomii ninsi, pe dealuri ii flutura batiste.

Galgaitor, din iarba un sipot s-a trezit
In tine si prin ramuri e cerul limpezit.

Ce rasete, ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii.

O noua viata astazi de viata veche legi,
Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi.

Cu apa ei lumina ti-a botezat campia.
Ce pace e pe omul in alb ce sapa via,

Pe barza ce se duce pe Arges tot in sus,
Pe-adancul rost al vietii la care te-ai supus.

Ion Pillat

,,A fi conducător echivalează cu a spori ori a diminua substanța lumii (capitalul ei economic și spiritual). Conducătorii sunt apusul sau răsăritul popoarelor. Studiile recente ale celei de-a treia generaţii de specialişti[1] în studiul activităţilor de conducere („lidershipului”), în frunte cu Richard Boyatzis, au arătat fără putinţă de tăgadă că profilul conducătorilor influențează actualizarea puterilor (latenţelor) sufleteşti ale popoarelor, adică, a ceea ce, prin extensie, am putea denumi „valoarea de întrebuințare” a capitalului uman (spiritual). Altfel spus, conducătorii buni generează o stare de bine în „sufletul popoarelor”, iar cei răi, o stare de rău. „Stările noastre emoționale inconștiente generează emoții în cei cu care interacționăm înainte chiar ca ei sau noi s-o știm. Și procesul se extinde dinspre aceștia spre alții” (ibidem), conchid Boyatzis și colaboratorii săi în studiile lor. Cercetările respective ne oferă dovada că elitele disprețului (lidershipul disonant) și actele conducătorilor rupți de spiritualitatea și nevoile unui popor, ale guvernanților egoiști (lideri disonanți, cu termenul lui Boyatzis) și insensibili (spre „nesimțirea cea împietrită”, cum o califică Sf. Ioan Gură de Aur), sunt inhibitorii şi distructive, induc un declin al puterilor sufletești și de inteligenţă socială la scara acelui popor. Conducătorii rupți de popoare induc un efect sigur: le sărăcesc spiritual. Studiile experimentale ale lui Boyatzis și ale colaboratorilor săi ne arată că atunci când popoarele (grupurile umane, în genere) sunt guvernate de lideri disonanți apare acest fenomen ciudat: în câmpul de relații cu asemenea „conducători” sunt dezactivate 11 regiuni cerebrale şi centre de interes din creier. Puterea spirituală a societăţii (şi deci a popoarelor) sporeşte, însă, atunci când conducătorii sunt receptivi și sensibili față de spiritualitatea și de nevoile oamenilor (în acest caz sunt activate 14 regiuni cerebrale la cei ce relaţionează cu asemenea conducători, ne spun Boyatzis și colaboratorii). Sistemele neurale activate la membrii societăţii prin efectele relațiilor cu liderii resonanţi (conducătorii devotați, slujitori) sunt cele care „stimulează atenţia (i.e., anterior cingulate cortex), stimulează reţelele sociale (i.e. right inferior frontal gyrus), sistemul de oglindire (mirror system i.e., the right inferior parietal lobe), şi alte regiuni asociate cu abordarea relaţională (i.e., the right putamen and bilateral insula)” (ibidem). Aceste capacități și altele de acest tip sunt expresia a ceea ce putem denumi partea actualizată a capitalului uman al popoarelor (patrimoniului sufletesc). Gradul folosinței acestor capacități latente (daruri) reprezintă măsura efectivă a valorii de întrebuințare a avuției spirituale a popoarelor (a capitalului lor sufletesc și intelectual). Acest grad de folosință, această capacitate de utilizare a capitalului uman (patrimoniului sufletesc) sunt diminuate de actele liderilor disonanți, a conducătorilor rupți de grupurile peste care doar superfetează. „Liderii disonanţi dezactivează: sistemele implicate în reţelele sociale ori în cele deficitare (i.e., the posterior cingulate cortex), sistemele de oglindire (i.e., the left inferior frontal gyrus), şi activează acele regiuni asociate cu îngustarea atenţiei (i.e., bilateral anterior cingulate cortex), şi a celor asociate cu mai puţină compasiune (i.e., left posterior cingulate cortex), cu emoţii negative (i.e. posterior inferior frontal gyrus)”[2]. Prin urmare, elitele și conducătorii care-și disprețuiesc poporul peste care superfetează, afișând egoism, viclenie spre cinism, minciună, dispreț și ignoranță față de spiritualitatea (cultura) acelui popor etc., induc, iată, un efect tragic: dezactivarea a 60% din totalul regiunilor cerebrale care sunt active la popoarele prețuite de elitele și de guvernanții lor (ibidem). Un asemenea declin este similar cu declinul ratei natalităţii în raport cu potențialul de fertilitate la scara unui popor (în cazul poporului român, femeile fertile nu aduc pe lume decât 1,3 copii per femeie, ceea ce arată că actualizarea potențialului de fertilitate la scara „corpului demografic” (V. Trebici) românesc, a înregistrat un declin de circa 50% față de rata unei reproduceri demografice simple, care ar trebui să fie de circa 2,3 – 2,6 copii per femee fertilă). În România s-a produs acest triplu declin: al fertilității, al capitalului sufletesc și al capitalului economic la scara poporului român. Cauza: modul de guvernare.

Conducătorii poartă, iată, răspunderea în istorie pentru stocul funcţional de puteri (latenţe) sufleteşti în şi prin care individul şi marea colectivitate pot să-şi înmulţească avuţia spirituală şi să-şi domine soarta. Fenomenul acesta se petrece la scara popoarelor când acestea fac amara experienţă a unor conducători/lideri disonanţi. Asemenea elite şi astfel de conducătorii poartă, aşadar, răspunderea nu numai pentru distrugerea proprietăţilor economice ale popoarelor (avuţia naţională), ci şi pentru distrugerea capitalului lor intelectual şi social, deci inclusiv pentru efectul deosebit de grav al distrugerii stocului funcţional de inteligenţă şi de sensibilitate naţională. Evident, este vorba numai despre stocul funcțional de inteligență, adică despre capacitatea indivizilor de a-și actualiza inteligența în felurite împrejurări și situații de viață, nu despre inteligența potențială ea însăși. Aceasta nu poate fi afectată de nimeni și de nimic fiindcă este latență proniatoare, este energie necreată și deci absolut intangibilă. Însă gradul accesării ei în actele noastre poate fi grav afectat astfel că și inteligenții par proști în fața elitelor false. Dictatorii, demagogii, viclenii, insensibilii (liderii mediocrii moral, adică lipsiţi de iubire faţă de popor şi de ţară) contribuie la distrugerea propriilor popoare, adică a stocurilor lor de avuţie spirituală, de inteligenţa activă, de sensibilitate şi receptivitate, a capacităţii de concentrare şi deopotrivă de deschidere, de acces la idei noi şi deci la comportamente inovatoare etc. Am văzut care sunt centrele de interes şi deci stocurile de inteligenţă şi de latenţe sufleteşti activate de conducătorii slujitori sau, cu termenul lui Boyatzis, resonanţi (care-şi iubesc ţara şi poporul, se mobilizează pentru căutarea soluţiilor la crize, sunt sinceri în faţa poporului, deţin competenţe reale de conducere etc.). Ori de câte ori ajung în fruntea popoarelor elite mediocre moral, fără de caractere, viclene şi egoiste, înclinate spre nesinceritate și cinism efectul spiritual (noologic) asupra acelor popoare este unul dezastruos. Ele sunt împiedicate de la „înmulţirea talanților”, a puterii lor spirituale, de la sporirea singurei avuţii care poate schimba cu adevărat soarta unui popor şi, finalemente, sunt deviate, la scara generațiilor active, chiar de la drumul lor spre mântuire. Un popor se poate afirma dacă elitele sale îi stimulează ori chiar îi augmentează capacitatea folosirii puterilor sufleteşti, a darurilor spirituale cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Însă darurile acestea nu rodesc  decât în cadre spirituale adecvate. Darul credinței, de pildă, nu se poate manifesta (activa) decât în cadre spirituale specifice: rugăciunea, ritualurile practicării credinței etc. Dacă aceste cadre spirituale ale religiozității ar fi interzise ori abandonate, religiozitatea sau credincioșia unui popor s-ar diminua, ar coborâ spre pragul zero (n-ar dispărea ci ar redevni latente, s-ar virtualiza). Scoate un popor din Biserica lui și l-ai dezarmat. Aceasta este numai una dintre fațetele despiritualizării popoarelor, adică a deposedării lor de propria avuție spirituală. Dacă-i blochezi unui popor accesul la formele sale spirituale de viață poți considera că l-ai înfrânt pentru o vreme. Avuția spirituală a unui popor, adică suma puterilor sale sufletești, este actualizabilă numai în cadre spirituale specifice (și deopotrivă universale), de la religiozitate și taina căsătoriei (a familiei procreatoare), la sărbătorile neamului, la cultul sfinţilor şi al eroilor, la iubirea de ţară și  de neam și până la cărţile, simbolurile sale reprezentative etc. Dacă rupi un popor de aceste cadre, avuția lui spirituală se va diminua alarmant. Rezultatul va fi un popor pauperizat spiritual, adică schilodit sufletește.

Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate. Aproape toate partidele au fost și sunt folosite ca adăpost pentru operațiunea perversă de administrare a injecţiilor emoţionalităţii agresive contra spiritualității poporului român sau contra Bisericii Ortodoxe, în genere, contra bisericilor lui Hristos. Iar lucrul acesta se va comensura prin căderea voturilor care susţin alianţele politice aflate la guvernare. Orice întârziere în privința anulării alianţelor nenaturale dintre clasa politică şi grupurile intelectuale care compun pseudo-elita disonantă va conduce la escaladarea confuziei, a anarhizării și chiar a dezastrului politic al ţării şi va perpetua fenomenul distrugerii de capital spiritual românesc. Un asemenea fenomen va induce și declinul stocului de inteligenţă funcţională la nivelul tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales la nivelul tinerilor. Prelungirea inerţială a înclinaţiei spre asemenea alianţe cu lideri de opinie rupți de spiritualitatea și nevoile reale ale poporului român va agrava şi fenomenul „idiotizării induse” în diferite categorii de populaţie.

Aşadar, nu Mioriţa este vinovată pentru inapetenţa românilor faţă de schimbări şi de înnoiri, ci această alianţă, explozia grupurilor intelectuale disonante şi graba clasei politice de a se alia cu aceşti „intelectuali” care se fac răspunzători de promovarea emoţiilor identitare negative, cu efectul dezactivării a 60% din numărul regiunilor cerebrale active la membrii popoarelor prețuite de liderii lor (guvernate de conducători slujitori sau „rezonanţi”, cu termenul lui Boyatzis). Un asemenea fenomen bizar şi persistenţa sa pot fi explicate prin combinarea unei anumite filosofii sociale asupra modernizării cu elite și guvernări rupte de popor.

Una dintre prejudecăţile falsificatoare ale teoriei modernizării a fost derivată din credinţa, falsă, evident, că succesul unei societăţi ar depinde de înlăturarea „obstacolelor spirituale” din calea modernizării, adică a valorilor tradiţionale, a religiei ortodoxe (orientale, în genere), a valorilor specificului naţional etc.  O asemenea concepţie a fost generată de ideea că modernitatea este pozitivă istoriceşte şi tradiţionalismul este negativ. În realitate, aşa cum ne dovedesc experimental noile cercetări dedicate „guvernării”, liderismului, în genere şi efectelor acestora asupra sistemelor neuronale, o modernizare acompaniată cu distrugerea valorilor bazale ale unui popor aduce după sine distrugerea stocului de inteligenţă funcţională a acelui popor şi compromite astfel baza decolării capitaliste a societăţii respective. Fenomenul a fost de timpuriu deconspirat de inteligenţa ofensivă a elitei intelectuale românești la startul modernităţii, prin teoria formelor fără fond. Cel care a dus la vârf cercetarea fenomenului a  fost C Rădulescu Motru prin celebra lucrare, pe deplin actuală, “Cultura română şi politicianismul”, apărută în 1904. Credem că această lucrarea pote fi socotită totodată şi volumul de debut al unui tratat de patologie politică răsăriteană.”