Cuvânt și iubire

Marty Smith a crescut într-o zonă deluroasă din nordul Wairarapa, între Pahiatua şi mare. Îi place să observe viaţa oamenilor care  muncesc din greu. Cartea de poezie cu care debutează, „Cal cu pălărie”, prezintă problemele pe care le au soldaţii în urma misiunilor pe care le-au îndeplinit în război, adesea exprimate prin relaţii familiale tensionate; cartea vorbeşte, de asemenea, despre relaţia de lungă durată între cai şi oameni. Ea face cercetare pentru următoarea ei carte la hipodromul  Hawke’s Bay. De asemenea este profesoară cu jumătate de normă, la Liceul Taradale. Marty consideră că cea mai bună scriere rezultă prin asumarea unor riscuri şi că poemele trebuie să fie inspirate de o emoţie puternică şi adevărată, altfel fiind doar cuvinte frumoase.

Cartea „Cal cu pălărie” a câştigat Premiul „Mackey Jesse” pentru cel mai bun debut în poezie în cadrul Premiilor pentru Carte în Noua Zeelandă în 2014 şi a fost finalistă în categoria poezie a aceloraşi premii.

 

***

 

Marty Smith grew up in remote hill country in North Wairarapa between Pahiatua and the sea. She likes to look at the lives of people who do tough work. Her debut poetry collection „Horse with hat” looks at the fallout from the work soldiers had to do in war, often expressed through tense family relationships; it also talks to the long relationship between horses and men.  She is carrying out research for her next book at the Hawke’s Bay racecourse, while teaching part-time at Taradale High School. Marty believes that the best writing comes out of taking risks, and that poems should be driven by a strong and true emotion otherwise they are just pretty words.

 

„Horse with Hat” won the Jesse Mackay Award for Best First Book of Poetry in the New Zealand Book Awards 2014, and was a finalist in the poetry category of the same awards.

***

PĂLĂRIE*

Tata nu concepea să fie văzut

fără pălărie.

Pălărie de fermier, pălărie de soare, pălărie de oraş

chiar când încă avea păr.

Pălărie pe-o parte, pălărie pe cal

pălărie în camionul cu câini.

Pe ascuns noi am pescuit

urmărind păstrăvii

cu o suliţă şi o lumină.

Pe întuneric pălăria lui am purtat-o.

La o milă distanţă de drumul de ţară

a locuit bunica mea

pe jumătatea ei de fermă.

Nici vorbă de întâlniri întâmplătoare, nici măcar

o siluetă la orizont.

Ea aştepta în oraş

urmărind

din galanterie

cum noi pe stradă treceam.

A ieşit ca din întâmplare.

Cu mâna fragilă, strângându-şi

pardesiul,

ne-a aruncat o sfioasă privire

din pungile ochilor ei de copoi—

până şi aerul s-a oprit.

el şi-a ridicat pălăria şi a mers mai departe.

————————–

(Cal cu pălărie, Victoria University Press, 2014)

*Marty Smith comentează: „Tatăl meu nu a vorbit cu bunica 18 ani, apoi el a murit primul“.

 

HAT

 

Dad wouldn’t be seen dead

without a hat.

Farm hat, summer hat, town hat

even when he had hair.

 

Hat on angle, hat on horse,

hat in truck with dogs.              

 

We fished by stealth

stalked trout

with a spear and a light.

We wore his hat in the dark.

 

A mile away by metal road

my grandmother lived

on her half of the farm.

No chance meetings, not even

a skyline sighting.

 

She lay in wait in town

watched

from the haberdashery

as we walked up the street.

She came out as if by accident.

Hand frail, and clasping

the front of her coat,

 

 

she gave a coy look

from the bags of her bloodhound

eyes–

the whole air stopped

 

he raised his hat, went past.

—————————-

(Horse with Hat, Victoria University Press, 2014)

Marty Smith comments: ‘My father didn’t speak to my grandmother for eighteen years, then he died first.’

FRUCTUL PASIUNII

Primul fruct conservat o mică bucurie verde.

Ce limpede este lumina, printre frunze

şi cincizeci de ani – Uite, spune Dar

îndepărtând cârceii,

uită-te la floare. Este povestea lui Hristos

şi a Pasiunii, uite –  arată ea spre cruce

punctele pufoase, marginea ciufulită.

Zâmbesc pentru ea, singuratica bunică

afară în frig, crescând căpşuni,

zmeură, agrişe. Le protejează cu plase.

Ea vrea să-mi mănânce trupul, să-mi bea sângele.

————————–

(Cal cu pălărie, Victoria University Press, 2014)

PASSIONFRUIT

 

The first fruit jarred a small green joy.

How clean the light is, through the leaves

and fifty years – Look, Dar says,

drawing back the tendrils,

look at the flower. It’s the story of Christ

and the Passion, there – she points at the cross

the fluffy dots, the ruffled edge.

I smile for her, lonely grandmother

out in the cold, growing strawberries

raspberries, gooseberries. She keeps nets.

She wants to eat my body, drink my blood.

—————————-

(Horse with Hat, Victoria University Press, 2014)

 

 

SLAVA NÃRILOR LUI E COLOSALÃ

Caii nu dorm.

Noaptea stau în picioare deasupra lumii.

Cum venirea lor a fost începutul nostru,

Pământul reţine caii ca o aducere aminte

deoarece calul are imenşi limpezi ochi

în capul de piesă de şah

calul cu coama şi coapsa lui

aşa cum stă ca un cavaler de strajă.

Calul de bronz scoate fum pe nas

loveşte copitele, loveşte copitele de pe soclul său.

Carele cailor roşii, carele cailor negri de cavalerie

se ciocnesc, rânduri întregi de cai se prăbuşesc.

Ochiul lui rotindu-se alb în scobitura lui

calul trăgând un vagon fără călăreţ.

Am creat maşini care-şi conduc inimile

de acum, oraşele noastre să strălucească noaptea.

Cele mai frumoase culori deja au dispărut

sau există unde nimeni nu le poate vedea

şi acum calul a plecat înapoi, părăsindu-ne.

———————————

(Cal cu pălărie, Victoria University Press, 2014)

 

THE GLORY OF HIS NOSTRILS IS TERRIBLE

 

Horses do not sleep.

At night stay stand up over the world.

 

Since their coming was our beginning,

Earth retains the horse as a rememberer

 

for the horse has huge clear eyes

in the chess-piece head

 

the horse with his crest and his haunch

as he stands like a knight on watch.

 

The bronze horse blows smoke from his nose

pounds his hooves pounds his hooves on his plinth.

 

Chariots of red horses chariots of black horses

cavalry clashes, whole ranks of horse collapsing.

 

His eye rolling white in its socket

the horse dragging a riderless wagon.

 

We have devised machines that drive their own hearts

for now, our cities shine through the night.

 

The loveliest colours have already disappeared

or exist where no one can see them

and now the horse has turned back, leaving us.

————————————————————–

(Horse with Hat, Victoria University Press, 2014)

———————————-

* Translated by Valentina Teclici

Victor Cilincă s-a născut pe 16 ianuarie 1958, la Paşcani, România. Părinţii lui sunt români, dar o bunică a fost rusoaică şi un bunic, grec. Victor locuieşte în Galaţi, România. Victor are un CV care el însuşi poate constitui subiectul unui film sau al unei piese de teatru. A străbătut Marea Neagră, Mediterana şi Atlanticul până la Capul Bunei Speranţe, la Capetown, a prins războaie civile şi terorism în Africa. Victor mărturiseşte „M-am îndrăgostit de Continentul Negru. Am fost scafandru autonom în zona Namibiei, scrijelând, în rare momente de linişte, poeme pe burta din fier a vapoarelor, acolo, sub apă, printre foci curioase”.

Victor a publicat 26 de volume, dintre care nouă romane, a scris peste 30 de piese de teatru. A scris scenarii de film şi radiofonice. A realizat un desen animat. A pictat şi sculptat, participând la câteva expoziţii. De asemenea a ilustrat câteva zeci de cărţi. Victor a publicat poezie în diferite reviste şi-a obţinut premii pentru poezie. Primul său volum de poezie, „Mezzoland”, a fost publicat la Editura N’ERGO, Galaţi, în 2005. Volumul „ELEGIILE VIENEZE – Tropicul Cancerului Capricornului” l-a scris cum s-ar zice cu sânge când se afla internat într-un spital din Viena şi lupta cu cancerul în 2012.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Menţionat în enciclopedii ale personalităţilor din România şi cuprins în dicţionare literare româneşti, şi în „Istoria literaturii române. Dramaturgia”, de Mircea Ghiţulescu.

***

 

Victor Cilincă was born on January 16, 1958 in Paşcani, Romania. His parents are Romanian, one of his grandmothers was  Russian and one of his grandfathers was Greek. Victor lives in Galaţi, Romania. Victor’s biography can be the subject of a film or a play. He crossed the Black Sea, Mediterranean Sea and Atlantic to the Cape of Good Hope, Cape Town, during civil wars and terrorism in Africa. Victor confesses: ‘I fell in love with the Dark Continent. I was an independent diver in the Namibia region and in rare moments of silence I was carving poems, on the iron belly of ships, under water, amongst curious seals.’

 

Victor published 26 books, including 9 novels and wrote more than 30 plays. He wrote screen and radio plays. He made a cartoon. He painted and sculpted, participating in several exhibitions. He also illustrated several dozens of books. Victor published poetry in various magazines and won awards for his poetry. His first volume of poetry, „Mezzoland”, was published by N’ERGO Publishing House, Galati, in 2005. His volume of poems „VIENNA’S ELEGIES – The Tropic of Capricorn’s Cancer”, was written in blood, one might say, when in hospital in Vienna in 2012 battling cancer. He is a member of the Romanian Writers Union and of the Romanian Professional Journalists Union. He has been mentioned in encyclopedias of personalities from Romania, is included in dictionaries of Romanian literature and also in „The History of Romanian Literature. The Drama” by Mircea Ghiţulescu.

***

 

POVESTIND, ULISE COLINDÂND LUMEA

Într-o noapte

Vântul mi-a adus

Un oraş strein.

L-a aruncat pe nisip,

În ochii mei,

la picioarele porții mele.

L-am văzut dimineaţa

Şi toate străzile lui erau pline de oameni.

Şi oamenii alergau

care spre porturi,

care spre gări, unii chiar

se suiseră în avioane şi aşteptau

să încolţească,

să rămână locului

căci oraşul va pleca!

Pisicile, câinii, precum

şi alte fiinţe-ale omului,

sătule de drum,

îşi săpau cotloane-n nisip.

– De ce vă grăbiţi?,i-am întrebat pe acei streini.

– Mâine va cădea aici un alt oraş…

————————–

(Mezzoland, Editura N’ERGO, Galaţi, 2006)

RECOUNTING, ULYSSES TRAVELLING THE WORLD

One night

the wind brought me

a foreign city.

It cast it on the sand,

in my eyes,

at the foot of my gate.

I saw it in the morning

And all its streets were full of people.

And the people were running

some to the harbours,

some to the train stations and some even

went up into aeroplanes waiting

to sprout

to remain on site

because the city will leave!

The cats, the dogs,

and the other men’s pets

fed up by travelling,

dag their shelters into the sand.

‘What is your hurry?’, I asked those strangers.

‘Tomorrow another city will fall here …’

——————————–

(Mezzoland, N’ERGO Publishing House, Galaţi, 2006)

FOARTE UNU

 

Nu moare nimeni de singurătate –

uneori îţi mai cade în cap o cărămidă, o clădire, câte un oraş,

unii sunt mâncaţi de tramvai, alţii, călcaţi de tigru,

dar nimeni nu moare singur de singurătate, trebuie

să fie ajutat…

Cauţi în cutia de poştă şi în cutie nu ţi-au pus nimic,

doar scrisori rătăcite de la nimeni care se iubesc,

îţi torni un pahar într-un singur pahar, o

singură farfurie îţi împarte existenţa la unu

– unu împărţit la unu ne dă nimic!-

noaptea încui o dată de două ori

şi le asculţi zgomotele:

pereţii sunt subţiri ca nişte şaluri de păianjen,

auzi iubirea şi glasul şi zgomotele şi tot.

Dimineaţa ai mai mult curaj,

îţi faci cafeaua – o singură ceaşcă şi

îţi treci în revistă fostele cuceriri, ştii,

primele Ea, romantismul, apoi vânătoarea

şi toate, toate celelalte.

Îţi aduci aminte unde ţi-ai pus primul sărut.

N-ai ales bine locul de temelie:

au construit deasupra un oraş!

—————————–

(Mezzoland, Editura N’ERGO, Galaţi, 2006)

VERY ONE

 

 

No one dies of solitude –

sometimes a brick, a building or a town falls on your head,

some are eaten by a tram, others are crushed by a tiger,

but no one dies alone of solitude,

they must be helped…

You check the letter box and there is nothing,

only lost letters from no one who loves each other,

you pour a glass into one glass only,

only one plate divides your existence by one

-one divided by one gives us nothing! –

at night, you lock the door once, twice

and listen to their noises:

the walls are thin like spider’s shawls,

you can hear the love, and the voice, and the noises, and everything.

In the morning, you have more courage,

make yourself a coffee – a single cup and

browse your former conquests, you know,

the first She, the romance, then the hunting

and all, all the other ones.

You remember where you put your first kiss.

You did not pick the right place for the foundation:

they built over it a city!

——————————-

(Mezzoland, N’ERGO Publishing House, Galaţi 2006)

 

13/ DREIZEHN: TROPIC ÎNVINS

 

Când am trecut prima dată Ecuatorul

Nu am văzut nimic-nimic, numai apă.

Şi atunci când am trecut prima dată Tropicul Capricornului

N-am văzut nimic! Jur! Să-mi sară ochii dacă te mint!

Cancerul l-am văzut cu ochii abia aici la Viena,

Unde abia se mai vorbeşte la şcoală

Despre ocean şi de îndepărtatele tropice.

Cancerul –

O vietate, desigur, rococo, adică fără simetrii imperiale austriece,

Mai degrabă cu frivolităţi franţuzeşti,

Aşa, obişnuită să pătrundă în cavităţile fără ocupaţie,

Aberant dezvoltându-se în invizibilitatea ei feroce, celulară.

Am trecut acum, la Viena, ameţitor,

Acest al treilea tropice, şi mai nevăzut,

Într-un oraş al vechilor splendori foarte vizibile,

Liniştitor, al restaurantelor care descarcă pe trotuare satisfacţie,

Al muzeelor de vizitat cu copiii,

Al grădinilor, al magazinelor extra…

Iată deci, am trecut Tropicul

Şi apele lui bolnave, unde înoată raci carnivori, invizibili,

Nu m-au înghiţit!

————————————

(ELEGIILE VIENEZE – Tropicul Cancerului Capricornului, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi, 2012)

13/ DREIZEHN: CONQUERED TROPIC

 

When I first passed the Equator

I saw nothing, nothing at all only water.           

And when I first passed the Tropic of Capricorn

I saw nothing! I swear! Pop my eyes out if I lie!

I only saw cancer with my own eyes here in Vienna,

Where in schools they hardly talk

About ocean and distant tropics.

Cancer –

A creature of course, rococo, that means

without Austrian Imperial symmetries.

But with French frivolities.

So, it is used to get into the empty cavities

Abnormally developing in its ferocious cellular invisibility.

I have now passed in Vienna, dizzyingly,

This third tropic and unseen

In a city of the very visible old splendours,

Calming, of restaurants that discharge

satisfaction on the pavements,

Of the museums to be visited with children,

Of the gardens, of the extraordinary stores…

Here, then, I passed the Tropic

And its diseased waters, where invisible carnivorous crawfish swim,

Didn’t swallow me!

———————–

(VIENNA’S ELEGIES – The Tropic of Capricorn’s Cancer, Lower Danube Cultural Center Publishing House, Galaţi 2012)        

———————————–

* Translated by Valentina Teclici

Penelope Foster se prezintă: „M-am născut şi am crescut în Natal, Africa de Sud. Am ajuns în Napier tânără soţie şi mamă în 1974, şi de atunci locuiesc fericită în Hawke’s Bay. Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc poezie şi să recit. Cu toate acestea, am început să scriu propriile mele versuri pe la patruzeci de ani. Ambele forme, versul rimat şi rima albă au provocările lor şi îmi place să-mi încerc puterile cu ambele. Îmi place să mă plimb şi-n plimbările mele sunt adesea inspirată de frumuseţea peisajelor înconjurătoare sau a locurilor care-mi trezesc interesul. De-a lungul anilor, am scris o serie de poezii de dragoste. În această colecţie, cele trei poezii ale mele sunt într-un fel sau altul poezii de dragoste. „Dragostea unei mame” a fost scrisă pentru o prietenă dragă din Africa de Sud, când fiul ei a fost ucis în mod tragic, şi eu nu am putut fi cu ea. Scriind cuvinte de consolare a fost tot ce am putut face. „Iarna” a fost parţial inspirată de moartea unui client de-al meu în vârstă, a cărui soţie l-a îngrijit cu dragoste timp de mulţi ani. Dragostea (poezii) şi moartea par partenere neverosimile, dar ambele sunt inseparabile de existenţa umană.

Am citit prima dată la cenaclul Poeţilor în viaţă din Hawke’s Bay în 1996, şi sunt de atunci un membru care contribuie destul de regulat. În 2014, eu, împreună cu alţi trei poeţi, am publicat poeme în „Murmure din interior”, o cărticică de versuri publicată de un prieten, membru al Societăţii Teozofice, din care şi eu fac parte.”

***

 

Penelope Foster introduces herself: I was born and raised in Natal, South Africa. I arrived in Napier as a young wife and mother in 1974, and have been happy to live in Hawke’s Bay ever since. Reading and reciting poetry have always been enjoyable to me for as long as I can remember. However, I only began writing my own verses in my forties. Both rhyming lines and free verse have their respective challenges and I like to try my hand at both. I love to walk, and am often inspired by the surrounding scenes of beauty or interest as I do so. Over the years I have written a number of love poems. In this collection, all my three poems are love poems of a sort. “A Mother’s Love” was penned for a dear friend in South Africa when her son was tragically killed, and I could not be with her. Writing words of comfort was all I could do. “Winter” was inspired partly by the death of an elderly client of mine, whose wife had lovingly cared for him for many years. Love (poems) and death seem unlikely companions, but both are inseparable from human existence. I first read at Hawke’s Bay Live Poets group about 1996, and have been a fairly regular contributor ever since.  In 2014, I published poems in “Murmurs from Within”, a small book of poems, self-published by a friend, a member of The Theosophical Society that I also belong to. In 2014, I, along with three other poets, published poems in Murmurs From Within, a small book of poems, self-published by a friend, a member of The Theosophical Society that I also belong to.’

***

DRAGOSTEA ESTE

Dragostea este purpuriul unui ametist lustruit
auriul unui răsărit de soare iarna.
Mirosul picăturilor de ploaie
lovind pământul uscat
şi marea luminată

de creşterea unei luni portocalii.

Dragostea este patul tău după o lună când ai fost plecat

o baie fierbinte la sfârşitul unei zile obositoare.

Dragostea este apa rece într-o zi toridă,

focul din şemineu într-o zi geroasă.

O îmbrăţişare de consolare într-o zi tristă,

şi râsul împărtăşit într-o zi fericită.

Dragostea este primul zâmbet al primului tău copil,

Este zâmbetul unui străin într-un oraş străin.

Dragostea este unde tu alegi să fie!

Dragostea eşti tu, Dragostea sunt eu.

Dragostea Este!

LOVE IS

 

Love is the purple of a polished amethyst

the gold of a winter sunset.

It is the smell of raindrops

hitting dry earth

and the sea lit up by a

rising orange moon.

 

Love is your own bed after a month away

a hot bath at the end of a busy day.

 

Love is cool water on a sizzling day,

an open fire on a frosty day.

It is a sympathetic hug on a sad day,

and shared laughter on a happy day.

 

Love is the first smile of your first-born,

It is a stranger’s smile in a strange town.

 

Love is where you choose it to be!

Love is you, Love is me.

Love Is!

 

 

IARNA

Viţa de vie iarna, epuizată, a renunţat
la roadele muncii ei,
aşa cum tu ai renunţat, Iubirea Mea.

Regenerarea se odihneşte în interiorul
formeler negre osoase
să înflorească într-un alt sezon
de timp şi spaţiu.

La fel ca tine, Iubirea Mea.
Dar anotimpul tău nu va fi limitat
de spaţiu şi timp
şi de aspectul armonios al acestui plan.

Munţii îndepărtaţi sunt
albaştri cu ghemuiri reci
sub noile lor pături

moi şi albe,
reflectând inima mea amorţită
rece şi tremurând
la cuvintele de condoleanţe
amabile şi lipsite de sens.

Nopţi lungi de iarnă, împrejmuite
de lumina focului şi amintiri
oarbe la stele strălucitoare sau
vânturile sudice ce pătrund la os.

Dar unde eşti, Iubirea Mea?

Voi aştepta vara
să se strecoare cu frunze noi
înapoi în lumea mea.

 

WINTER

The exhausted winter vines have given up

the fruits of their labour,

as you have, My Love.

Regeneration rests within

their bony black shapes

to flourish in another season

of time and space.

So too with you, My Love.

But your season will not be limited

by space and time

and shapely form of this plane.

The distant mountains are

blue with cold

huddling beneath their new

blankets, soft and white,

reflecting my numb heart

cold and shivering

under words of condolence

kind and meaningless.

Long winter nights, closed in

by firelight and memories

oblivious to brilliant stars or

bone-chilling southern winds.

But, where are you, My Love?

I shall wait for the summer

to creep with new leaves

back into my world.

 

DRAGOSTEA UNEI MAME

Dragostea unei mamei îndură:
Este agonia naşterii
Transformată dintr-o dată în extaz.

Dragostea unei mamei îndură:
Ea depăşeşte toate barierele
Oboselii, epuizării,
Egoismului, frustrării.

Dragostea unei mamei îndură:
Creează multă

Minunaţie şi râs,
Cultivă atâta
Generozitate şi bucurie.

Dragostea unei mame îndură:
Supravieţuieşte orice pierdere.
Ea curge veşnic şi hrăneşte
Vastul ocean al iubirii universale
Care ghidează până şi fiecare

Minuscul destin la adevărata împlinire.

Dragostea unei  mamei îndură!

A MOTHER’ S LOVE

 

 

A mother’s love endures:

It is the agony of birth

Transformed at once to ecstasy.

 

A mother’s love endures:

It overcomes all barriers

Of tiredness, exhaustion

Of selfishness, frustration

 

A mother’s love endures:

It creates much

Wonderment and laughter,

It nurtures such

Generosity and joy.

 

A mother’s love endures:

It survives all loss.

It flows eternally and feeds

The vast ocean of Universal Love

Which ever guides each

Tiny destiny to true fulfilment.

 

A Mother’s Love Endures!

———————————————

* Translated by Valentina Teclici

Mariana Gurza s-a născut la 2 octombrie 1955 în Oţelu-Roşu, România. Locuieşte în Timişoara, România. Poeta debutează cu volumul de versuri „Paradox sentimental” (1998), după care publică alte şapte volume de versuri şi un volum de eseuri („Destine umbrite”, Editura Atticea, 2008). Multe din poeziile ei au fost traduse în engleză şi publicate pe blogul ei, apoi preluate de reviste literarei din România, Germania, Canada, SUA, Australia. Poeziile şi eseurile ei sunt publicate în diferite antologii şi volume colective. De asemenea, a îngrijit trei ediţii de memorialistică dedicate lui Vasile Plăvan, Petru Ciobanu şi Ioan Slavici, importanţi scriitori şi oameni de cultură.

Mariana mărturiseşte că, din clasele primare s-a simţit atrasă de poezia marilor poeţi români Eminescu şi Coşbuc. În anii de liceu, gândurile i-au stat în „forme geometrice prinse în unghiuri de vers“. Mariana comentează: „Într-o viaţă de om pe drumuri lungi, întâlneşti, cunoşti oameni. Am învăţat să iubesc omul. Să-l înţeleg în felul său, fiecare având un univers propriu. Respectul şi iubirea faţă de aproapele tău, mi-au fost de folos. Din respect pentru ţara mea, pentru neamul românesc, îmi las pana să scrie aşa cum simt, aşa cum Cel de Sus mă învredniceşte“. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, este numită „Poeta cu suflet de înger”. Volumul ei bilingv de versuri „Dumnezeu şi umbra”, tradus în engleză de dr. George Anca, a apărut la Editura Singur în 2016, chiar de ziua ei. Mariana este membru colaborator la Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Quebéc.

http://www.marianagurza.ro/blog/mariana-gurza/

 

***

Mariana Gurza was born on October 2, 1955, in Oţelu-Roșu, Romania. She lives in Timisoara, Romania. Her debut poetry volume Soulful Paradox (1998), was followed by another seven volumes of poetry and a collection of essays (Shady Destinies, Atticea Publishing House, 2008). Many of her poems have been translated into English and published on her blog, then shared by websites in Romania, Germany, Canada, SUA, and Australia. Her essays and poems are published in anthologies and collective volumes. She has also edited three editions of memoirs dedicated to Vasile Plăvan, Petru Ciobanu and Ioan Slavici, prominent writers and cultural personalities. Mariana confesses that since primary school she felt touched by the poetry of Eminescu and Coşbuc, great Romanian poets.

 

Mariana comments: ‘In a lifetime you meet and get to know people on life’s long roads. I learned to love the human being. I learned to understand them in their own way, each one with their own universe. Respecting and loving your neighbour, helped me. Out of respect for my country, for the Romanian people, I leave my pen to write as I feel, and as God has gifted me.’ For all this and more she is called „The poet with an angel soul”.

Her volume of bilingual poetry God and Shadow, translated into English by Dr George Anca, has published at Alone Publishing House in 2016, on her birthday.

Mariana is a member colaborator of the Association of Romanian Language Writers from Quebec.

http://www.marianagurza.ro/blog/mariana-gurza/

***

 

CTITORIE

Iubitul meu, tu eşti o temelie
a mănăstirii noii ere,
eu mă simt ca Ana lui Manole
jertfindu-ţi
toate dorurile mele.
De mă vei striga în noapte
prin clopot eu îţi voi răspunde
şi fiecare clinchet e o şoaptă,
lumini te vor cuprinde.
Voi sta de veghe la poarta ta;
din înălţimi te voi urmări,
îţi voi apăra cetatea
te voi feri de amăgiri.
Din când în când aş vrea
să-ngenunchezi pe lespezile albe
să-ţi laşi şi tu iubirea
în zidurile sacre.

——————-

(Lacrima iubirii – Editura Artpress, Timişoara, 2003)

 

MONASTRY

My lover, you are a foundation

of the new era’s monastery,

I feel like Manole’s Ana*

sacrificing

all my longings for you.

If you call me in the night

I’ll answer you through a bell

every clink is a whisper,

lights will surround you.

I’ll stand on watch at your gate;

I’ll watch you from up high,

I’ll defend your fortress

and protect you from deceptions.

From time to time I would like

you to kneel on the white slabs

and leave your love

in the sacred walls.

——————

(The Tear of Love, Artpress Publishing House,  Timişoara, 2003)

 * Search in Google: The Legend of Master Manole

http://www.rolandia.eu/romanian-mythology-manole-legend/

TRESTIA LUI PASCAL

Ca trestia mă îndoiesc
de tot ce văd.
Dar sufletul meu plimbă renii
prin deşertul Polului Nord,
locuit de fantasmele malefice,
fără să ştie că dincolo de toate
noi suntem noi,
trestiile râurilor
cu gând spre izvoare.
———————-

(Ultimul strigăt – Editura Eubeea, Timişoara, 2006)

 

PASCAL’S CANE

I doubt everything I see

like a cane.

But my soul takes the reindeers for a walk

through the North Pole’ s desert,

inhabited by evil ghosts

without knowing that above all

we are who we are,

river reeds

thinking of source.

—————————

(The Last Shout, Eubeea Publishing House, Timişoara, 2006)

 

ZBUCIUMUL MUT

Ca să mă păcălească,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragostea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa, când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei,
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi,
ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.
——————————–

(Ultimul strigăt – Editura Eubeea, Timişoara, 2006)

 

 

SILENT STRUGGLE

 

In order to trick me,

the Black Lady

dressed as a bride.

She was getting married to spring

to the unrestrained wind,

she was getting married

to my love for life.

I realized that she was not

the one, when I pushed

her white veil to one side, and

through the window of her soul,

a black dove came out

holding in his beak a neckless

of my tears as hot as

the lava of a volcano.

That moment I was afraid

they might burn

what I loved the most.

—————————-

(The Last Shout, Eubeea Publishing House, Timişoara, 2006)

———————————–

*Translated by Valentina Teclici

 *

 http://confluente.ro/mariana_gurza_1499426721.html

Mulțumiri Dlui George ROCA!

Cuvintele au fost capitalul de bază al lui Mark Raffills pentru mai bine de 40 de ani. Fie că a scris despre foametea lovind Cornul Africii ori comentarii despre albumele de rock, sau mai recent tipărind reproduceri, buletine informative şi reviste pentru o întreagă gamă de clienţi, editorul, jurnalistul şi publicistul din Nelson a meşteşugit textul ca şi cum viaţa lui – şi vieţile altora – depindeau de el.

Organizator al ambelor cenacluri Aurul şi Poeţii în Viaţă din Nelson, Mark e fericit să-şi recite poeziile la colţuri de stradă, în galerii de artă şi baruri sau la festivaluri şi evenimente de poezie din întreaga ţară. El a fost finalist în ediția inaugurală a concursului de poezie NZ Poetry Slam* în 2011 și din nou în 2015. De asemenea, din când în când, face turnee cu formaţia de bluegrass / folk / blues Dirt Floor.

Probleme ale inimii, locul nostru pe planetă și observații ale familiei și prietenilor, toate sunt muză și inspirație pentru cuvintele care până acum şi-au găsit drumul în trei volume publicate de autor – lanul de porumb şi alte poezii, Graţie și favoare şi Iubit, neiubit şi din nou iubit. Mark a participat la fiecare concert susţinut de Bob Dylan în Noua Zeelandă de la prima vizită aici, în 1978. E vorba de vreo 21 de concerte.

———————-

*NZ Poetry Slam: este un concurs organizat în NZ în care poeții își citesc sau recită propriile poezii.

 

***

Words have been Mark Raffills’ stock-in-trade for over 40 years. Whether scribbling dispatches from the famine-stricken Horn of Africa or penning reviews of rock albums, or more latterly producing copy, newsletters and magazines for a whole range of clients, the Nelson-based publisher, journalist, and publicist has crafted text as though his life – and the lives of others – depended on it.

Convener of both the Golden and Nelson Live Poets, Mark is happy telling his poems on street corners, in art galleries and pubs or at festivals and poetry events across the country. He was a finalist in the inaugural NZ Poetry Slam in 2011 and again in 2015 and, also tours from time to time with the bluegrass/folk/blues-based Dirt Floor Alliance.

 Matters of the heart, our place on the planet and observations of family and friends, all are muse and inspiration for the words which so far have found their way into three self-published collections – the cornfield and other poems, Grace and Favour and Loved, Misloved and Loved Again. Mark has attended every concert Bob Dylan has played in New Zealand since his first visit here in 1978. That’s about 21 concerts or so.

 

***

FATA POEMULUI DANS

 

Pe trotuar sunt bălţi,

lacrimi curg pe pământul de dedesupt

o lună fugind complet speriată

în spatele umbrei norilor

alergând cât de repede.

Dansezi în faţa estuarului,

veselă şi mai darnică

decât un geam, vitrină de magazin,

totul este văzut în adâncurile

apelor sale întunecate.

Dansezi ca o sută de spirite,

sprintenă şi agilă şi puternică în acelaşi timp,

ochii tăi căprui zâmbind intens

şi ştiind momentele în care trebuie

să te arunci în braţe deschise.

Şi eu, al tău Walter Raleigh,

un tată în lumina lunii pline,

privesc dansul tău

prin bălţi pe trotuar

printre lacrimi curgând pe pământ.

GIRL OF THE DANCE POEM

 

There are puddles on the pavement,

tears upon the ground beneath

a moon running full scared

behind shadow clouds

racing for all they are worth.

 

You dance in front of the estuary,

joyful and more generous

than a plate-glass, shop-front window,

everything is seen in the depths

of its dark waters.

 

You dance like a hundred spirits,

lithe and nimble and powerful all at once,

your brown eyes smiling and strong

and knowing the times when you need

to press into open arms.

 

And I, your Walter Raleigh,

a father in full moonlight,

watch your dance

through puddles on the pavement

through tears upon the ground.

CÂNTĂREŢUL

Tu cânţi waiata

cu un râs molipsitor

dar ochii tăi sunt trişti.

Vorbeşti despre vise dansând pe apa albastră

dar pauzele scurte de tăcere de asemenea vorbesc.

În ochii tăi

profeţii şi strămoşii

privesc în aceste vremuri,

nemişcarea este invadată

de bătăile întrerupte ale inimii tale.

O vindecătoare manta din moa

îţi împodobeşte umerii,

caldul masaj al

penelor pe trup, confortul modei

la fel de rar ca Takahe.

Tu modulezi waiata

la fel de îmbietor ca sirenele lui Homer,

la fel de ascuţit ca sabia lui Artur;

uneori, şi tu ai nevoie

să fii îmbrăţişat.

Calci urmele paşilor

pe nisip şi te întrebi

ce te determină

să mergi şi să cânţi waiata

de unul singur.

 

THE SINGER

 

You sing waiata

with an infectious laugh

but your eyes are sad.

You talk of dreams dancing on blue water

but brief breaks of silence have their say, too.

 

In your eyes

the prophets and the ancestors

peer into these times,

the stillness is invaded

by the breaking beats

of your heart.

 

A healing cloak of moa

adorns your shoulders,

the warm massage of

feathers on flesh fashions comfort

as rare as the Takahe.

 

You weld waiata

as sweet as Homer’s sirens

as sharp as Arthur’s sword;

you sometimes have need

of arms to hold you.

 

You follow the imprints of feet

in the sand

and wonder what it is

that draws you

to walk and sing waiata alone.

AŞTEPTÂND ÎN GARĂ

Astepţi pe peron

ca oportunitatea să se ivească.

Blestemi întârzierea naibii

care-ţi ţine picioarele

într-o mare de lut –

asta este diferenţa

între viaţă şi moarte,

faimă şi obscuritate

sau noroc şi sărăcie?

Nu contează.

Poţi merge fie în jos

ţipând în fălci

sau găseşte o cale afară de aici

şi oferă-ţi mâna violonistului

sau târăşte-ţi picioarele

la o ţopăială sau un dans irlandez,

ştiind că

din orice puţ vei bea

oricare câmp vei ara

setea şi muncile

sunt la fel

vrabia cade fără nume

iar trenul soseşte doar atunci când va sosi.

———————-

(Cele trei poezii selectate în acest volum au fost publicate iniţial de Mark Raffills în lanul de porumb & alte poezii, PHANTOM PRESS, Nelson, 2005)

WAITING AT THE STATION

 

You wait on the platform

for opportunity to strike.

 

You curse the damn delay

that holds your feet

in a sea of clay –

is this the difference

between life and death,

fame and obscurity

or fortune and poverty?

It matters not.

 

You can either go down

screaming into the jaws

or bum a lift out of here

and offer your hand to

the fiddle player

or shuffle your feet

to a jig or reel,

knowing that

 

whatever well you drink from

whatever field you till

the thirst and the labours

are both the same

the sparrow falls without a name

and the train will only come when it will.

——————————–

(The poems selected for this collection were initially published by Mark Raffills in the cornfield & other poems, PHANTOM PRESS, Nelson, 2005)

———————————————

*Translated by Valentina Teclici

MOTIVAŢIE

 

Aş fi fost poetă
Chiar dacă
N-aş fi scris nici un vers

Am trăit intotdeauna
Întru Poezie
Întru marea,adevărata Poezie

Bucuria,refugiul,
Consolarea,iubirea,
Pe toate le-am găsit în Poezie…
Poate că poezia mea
A fost uneori frumoasă,
Alteori ciudată,
Ca şi mine,
Dar niciodată facilă
Niciodată falsă…

Am trăit-o intens
Şi-am dat-o mai departe
Cum m-am priceput:
Pe scenă,
Pe undele radio
Cu orice prilej potrivit…

Unii m-au ascultat,
Alţii m-au dispreţuit,
Dar eu am trăit mereu
Întru Poezie!

 

LA MOTIVAZIONE

 

Ero poeta
Anche se non
Avrei scritto un verso

Ho sempre vissuto
Tramite la Poesia
Tramite la grande e vera poesia

La gioia, il rifugio,
La consolazione, l’amore,
Io li trovai in poesia …
Forse la mia poesia
A volte era bella,
A volte strana
Come me,
Ma, mai facile
Mai falsa …

Vivevo con l’intensità
E la detti via
Come io lo fatto meglio
Sul palco
Sulle onde radio
In ogni occasione adatto…

Alcuni hanno ascolta
Gli altri mi disprezzavano,
Ma io ho sempre vissuto
Tramite la Poesia

 

 

MEA CULPA

 

Trebuie să-mi cer iertare
De la cei ce nu iubesc cărţile,
Iertaţi-mă c-am indrăznit
să citesc munţi de cărţi
Şi tot nu mă mai satur,
Iertaţi-mă pentru muntele
Care ne desparte
Haideţi,pune-ţi explozivul prostiei,
Cine ştie,
Poate că-mi va sări
În aer sufletul.

Trebuie să-mi cer iertare
De la cei pe care i-am ajutat:
Iertaţi-mă că mai traiesc
Ca un reproş perpetuu pentru voi
Sunt vinovată că m-aţi furat
Că m-aţi lovit,că m-aţi insultat
Că exist….
Sunt vinovată de-a fi floare
Vulnerabilă,dar nemuritoare
Prin seminţe,prin cuvinte.

 

MEA CULPA

 

Dovrebbe scusarmi
Da coloro che non amano i libri,
Perdonatemi che ho avuto il coraggio
di leggere montagne di libri
E ancora non é mai abbastanza,
Perdonatemi per il monte
Ciò che ci separa
Dai, mettere la stupidità esplosiva,
Chi lo sa,
Forse farò saltare
L’anima nell’aria

Dovrebbe scusarmi
Da quelli che ho aiutato:
Perdonatemi che ancora vivo
Come un perenne condanna per voi
Sono colpevole che sono stata rubata
Mentre mi avete colpito, mentre mi avete insultato
Che esisto…
Sono colpevole di essere un fiore
Vulnerabile, ma immortale
Da semi e parole.

 

 

PORUNCĂ

 

Luna
M-a trezit azi noapte
Din somn.
A intrat prin pereţi
Direct
În creierul meu!
M-am strecurat
La fereastră,să văd
Cine-mi bate-n cap
Cuie,
Cine mă- ndeamnă
La veghe şi scris?
Luna
Stranie nălucire
Mi-a poruncit
Cu tărie:
Du-te,
Du-te şi scrie,
Tot ce-ţi trece
Prin cuie!

 

IL COMANDAMENTO

 

La Luna
Mi sveglia la scorsa notte
Dal sonno.
Entrò attraverso i muri
Direttamente
Nel mio cervello!
Mi sono infilato
La finestra per vedere
Chi mi batteva in testa
Chiodi,
Chii mi spingeva
La veglia e scrittura?
La Luna
Strana allucinazione
Mi ha ordinato
Fortemente:
Vai,
Vai e scrive,
Tutto ciò che ti passa
Tra chiodi!

 

 

SECVENŢĂ

Motto:
Non, je ne regrette rien
(Edith Piaff)

 

Pe scenă ,
Era numai cântecul ei,
Semănându-i perfect,
Ca inima care
Nu regretă nimic.
Cântecul ei
Despre dragoste
Despre întâlniri
Si despărţiri,
Despre viaţa in roz,
Despre viaţă…
Se-nvolbura
Oraşul luminii
Peste afişul străzii.
Pe scenă,
Era numai cântecul ei
Semăndu-mi !

 

LA SEQUENZA

Motto:
Non, je ne regrette rien
(Edith Piaff)

 

Sul palco,
E ‘stato solo la sua canzone,
La somiglianza perfetta,
Un cuore che
Non se ne pentirà mai.
La sua canzone
D’amore
Sugli incontri
E rotture,
Sulla vita in rosa,
Sulla vita…
Vorticoso
Nella città di luce
Oltre volantino stradale.
Sul palco,
E ‘stato solo la sua canzone
Assomigliando me!

 

 

CLIPA ACEEA

 

Clipa aceea
mă va face frumoasă.
Necrispat
de temeri,
de-ntrebări,
de mirări
obrazul va-ntineri
sub adiere.
Numai lumina din ochi
va rămâne ascunsă
sub cortina pleoapelor
trasă
peste ultimul spectacol !

 

QUEL MOMENTO

 

Quel momento
mi farà bella.
Non criptata
di paure,
di domande,
a meravigliarsi
manterranno la loro guancia,
sotto la brezza.
Solo gli occhi chiari
rimangono nascosti
sotto le palpebre della tenda
come un disegno
su scorso spettacolo!

 

 

CĂTRE LUCEAFĂR

Motto:
„Dar un Luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizont nemărginit
Singurătăţii mării!”
(Mihai Eminescu)

 

Mă mângâi
Cu Luceafărul de seară,
Cu cel de dimineaţă
Plec la drum,
Tot depănând
Din razele senine,
Un fir de aur
Adunat în mâini

Binecuvântat,
Luceafăr blând, înaltul,
Pe unde visător
Călătoreşti;
Preafericit
Pământul peste care,
Eternă călăuză
Străluceşti!

 

ALL ADONE

Motto:
„All’alba un Adone sorge
Nel silenzio dell’oblio
Dá orizzonte infinito
Dá solitudine al mare!”
(Mihai Eminescu)

 

Mi accarezzó
Con la Stella della serata,
Con quello del mattino
Vado sulla strada,
Facendo la fusa
Dai raggi di sole,
Un filo d’oro
Riuniti nelle mani

Benedetto,
Adone dolce, in alto,
Dove sognatore
Per i tuoi viaggi;
La beatitudine
Sulla Terra su cui
Guida eterna
Tu risplendi!

 

 

PĂRINTELE GALERIU

 

Părintele Galeriu mi-a spus
Intr-un interviu
În care-I puneam întrebări
Despre Vasile Voiculescu :
«Vasile Voiculescu e prietenul meu,
Cel care mi-a rănit sufletul
Cu rană divină”
Şi a început să recite din
“Ultimele sonete închipuite,”
În vreme ce coboram scările
Sanatoriului “Ana Aslan”

Bucuria mea
Nu mai avea margini
Ascultându-l.
O carte de Vasile Voiculescu
N-am putut face împreună
Aşa cum ne-am propus,
Dar părintele Galeriu
Era o carte vie despre
Zidirile lui Dumnezeu!

 

PADRE GALERIU

 

Padre Galeriu mi ha detto
In un’intervista
Misi loro domande
A proposito di Vasile Voiculescu:
“Vasile Voiculescu è mio amico
Uno che ha ferito la mia anima
Con una ferita divina ”
E cominciò a recitare
“Gli ultimi sonetti immaginario”
Mentre scese le scale
Sanatorium “Ana Aslan”

La mia gioia
Non hanno più confini
L’ascolto di lui.
Un libro di Vasile Voiculescu
Avrei potuto fare insieme
Come avevamo previsto,
Ma padre Galeriu
Era un libro sul vivere
L’edificio di Dio!

 

 

CHIPUL MAMEI
Peste chipul mamei m-aplec
Peste ochii ei
Încercănaţi de boală…

Îi sărut mâinile
Cu vene albastre,
Mâinile ei innegrite de trudă
Mereu împreunate
Într-o rugăciune
Nicicând ascultată…

Ca pe-un copil o legăn
Îngânându-i:
Nani,nani, draga mea
Nani,nani mama mea
Nu m-ai plânge,nu m-ai geme
Dumnezeu se va-ndura!…

IMMAGINE DELLA MAMMA

Mi piego sul viso della mia mamma
Sopra i suoi occhi
.Della malattia anellata …

Bacio le sue mani
Con le vene blu,
Le sue mani annerite dalla fatica
sempre assieme
In una preghiera
Mai sentita …

Come un bambino lo a dondolo
Mormorando a lei
Ninna nanna, cara mia
Ninna nanna ,mamma mia
Non piangere, non gemere
Dio ti perseverá! …

 

 

RUGĂ

Fereşte-mi ,Doamne,
De rugină icoana,
Fereşte-mi sufletul
De pustiu
Nu-mi lua foamea,
Nici setea,
Duşmanii mi-i lasă,
Să-i ştiu.
Revarsă asupră-mi,revarsă,
Harul Tău din cuvânt
Şi fă-mi roditoare iubirea,
Tu,preabun, Tu preasfânt!

PREGHIERA

Guarda me, Signore,
Icona di ruggine,
Guarda la mia anima
Deserta
Non prendere la mia fame
Né sete,
Lascia i miei nemici,
Di farci sapere.
Elargito a me, elargito,
Tua grazia della parola
E fai il mio amore fertile,
Tu, gentile, Tu santo!.

 

 

CINE ŞI CUM

Cine şi cum
M-ar putea scăpa de spaimele
Ce-mi întunecă zilele
Şi-mi albesc nopţile…
Sunt aşa de multe şi lipicioase
S-au făcut una cu pielea mea,
Una cu inima mea de iepure fricos!

Când soseşte noaptea
Îmi vine să mă culc îmbrăcată,
Să fiu gata oricând,
S-o iau pe arătură,
Utmărită de dihănii
De focuri de armă!…

CHI E COME?

Chi e come
Avrei potuto liberarmi dei miei spaventi
Negli miei giorni più bui
Che sbiancano le mie notti …
Ci sono così tanti e appiccicosi
Hanno reso uno con la mia pelle,
Uno con il mio cuore di coniglio pauroso!

Quando la notte arriva
Non riesco a dormire solo vestita,
Essere pronta in qualsiasi momento,
Prendere la via
Seguito dei mostri
Gli spari… del fuoco!…

 

***

 

Sabina Măduţa s-a născut la 3 martie 1937 în, satul Gepiş, comuna Lăzăreni, judeţul Bihor. A studiat la Şcoala Medie Tehnică Medicală din Oradea şi doi ani la Institutul Pedagogic din Bucureşti unde se stabileşte. Revine la Oradea după pensionare la chemarea familiei care avea nevoie de susţinere şi îngrijiri medicale… Publică poezie şi eseuri din anul 1984 în diferite reviste literare: Luceafărul, Contemporanul, Familia, Literatorul, Albina, Viaţa medicală şi în revistele online: Agero Stuttgart, Confluenţe  literare, Prolitera, Singur, Slova creştină. ş.a.

În anul 1994 înfiinţează editura proprie „FLORILE DALBE”, editând scriitori importanţi. Volume de poezii apărute:  Drum – 1988, Darul zilei – 1994, Acatist de dragoste eternă,  închinat Poetului Îngerilor V. Voiculescu,-1996, Rana de floare – 2004 – Niciodată liman, volum selectiv de poezii – 2015. A publicat în mai multe volume din antologia „Simbioze lirice” apărute la Editura Anamarol din Bucureşti. A avut o susţinută colaborare cu Societatea Română de Radio, ca reporter cultural, fiind răsplătită în anul 1993 cu Premiul Marconi pentru promovarea operei lui Vasile Voiculescu şi cu Diploma de Excelenţă pentru editarea cărţii „Cum am devenit scriitor”, de Panait Istrati, volumele 1 şi 2. Este membră a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România din anul 1990.
Este membră a UZP (Uniunea Ziariştilor Profesionişti)

*
Sabina MADUTZA è nato il 3 marzo 1937, il villaggio Gepiş, comuna Lăzăreni, County Bihor. A studiato alla Scuola Tecnico Superiore Medica a Oradea e due anni presso l’Istituto Pedagogico di Bucarest in cui è stabilita. Ritorna a Oradea dopo il pensionamento su richiesta della famiglia che hanno bisogno di sostegno e cure medica. Ha publicato poesie e saggi nel 1984 in varie riviste letterarie: Luceafarul, Contemporanul ,Familia, Literatorul, Albina, Vita della salute e riviste on-line: AGERO,  Confluenze letterari, Prolitera, Slova cristiana, ecc.

Nel 1994 ha istituito la pubblicazione propria FLORILE DALBE dove modifica scrittori importanti. Volume di poesia pubblicate: Drum – 1988, Darul zilei – 1994, Acatist de dragoste eterna (di amore eterno) dedicato al poeta V. Voiculescu (Il poeta degli angeli) – 1996, Rana de floare – 2004, Niciodată liman, il volume selettivo di poesie – 2015. Ha pubblicato negli diversi volumi di „Simbioze lirice” editato da Anamarol a Bucarest. Aveva una intensa collaborazione con la Radio rumena come reporter culturale, essere premiato nel 1993 con il premio „Marconi” per il suo lavoro promuovendo dell’opera di Vasile Voiculescu e con la Diploma di Eccellenza per la pubblicazione del libro, Come sono diventato un scrittore, di Panait Istrati volumi 1 e 2. É un membro della Societa dei Medici Scrittori e Pubblicisti in Romania dal 1990. È membro di, UZP (all’Unione dei giornalisti professionisti)

Sabina Măduța

Acatist de Dragoste Eternă

Poetului Îngerilor – Vasile Voiculescu

Editura „Florile dalbe”, Bucureşti, 1999

Trebuie să mărturisesc dintru început că această carte  de iubire, scrisă de Sabina Măduţa, m-a cucerit definitiv, deşi ştiam câte ceva din viaţa poetului martir Vasile Voiculescu. Dar intensitatea trăirii ei este atât de mare încât atrage un număr mare de doritori să afle cât mai multe. E ca o scânteie care reaprinde Rugul ce a ars de Iubire pentru Dumnezeu şi a fost repede înnăbuşit de teama răspândirii căldurii care se degaja din el.

A-i închina cuiva o carte este, se ştie, o dovadă a preţuirii şi dragostei pe care cineva o simte pentru acea persoană, indiferent dacă e scriitor, pictor, muzician ş.a. E un gest care onorează, nu numai persoana omagiată, dar şi pe autorul acelei cărţi omagiale.
Informată şi receptivă la tot ce înseamnă acest spirit înalt care a fost şi a rămas Vasile Voiculescu pentru posteritate, Sabina Măduţa a avut fericita inspiraţie de a-i alcătui – drept omagiu – o carte-acatist cu specificaţia că acest acatist este de Dragoste Eternă.
De obicei, acatistele sunt închinate sfinţilor, oamenilor consacraţi ori persoanelor pe care le impune credinţa şi evlavia populară, mai înainte ca Biserica să se pronunţe în privinţa veridicităţii virtuţilor şi sfinţeniei acestora. În viziunea autoarei şi nu numai, marele poet mistic Vasile Voiculescu, prin mărturia lui, este considerat un creştin care şi-a apărat credinţa până în cele din urmă clipe, cu preţul unor suferinţe de neînchipuit, cauzate de regimul comunist. El şi-a dus crucea până la sfârşit, fără să se lepede de ea, – considerată drept „dulce jug a lui Christos” la care s-a înhămat de bunăvoie, după cuvintele lui Iisus: „Matei 11:29,30 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învaţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veti găsi odihnă pentru sufletele …” De asemenea, a te încredinţa lui Dumnezeu cu tot ce eşti, cu tot ce îţi aparţine, este o dovadă de mare încredere şi devotament. De aceea, spune Vasile Voiculescu în poezia “Crucea – Jug” – care deschide volumul Sabinei Măduţa, un fel de motto la această splendidă lucrare devoţională: “Stau să mă mine Domnul unde-o vrea/ Cu biciul Său de Duh atât de drag;/ Şi nici o muncă nu-mi mai pare grea/ Când ştiu că brazda mântuirii trag” (Vasile Voiculescu – Crucea – Jug). Poezia este datată de însuşi autorul ei: “Luni, 27 Septembrie 1954, Bucureşti”.

O lucrare din care se reflectă fidel personalitatea poetului martir pentru credinţa lui, profilul moral şi spiritual al medicului de excepţie Vasile Voiculescu, fixat în conştiinţa urmaşilor ca unul din promotorii de necontestat ai credinţei creştine, învăluit în aura sfinţeniei, aşa cum este perceput de cunoscători, acest “sfânt al poeziei româneşti”.
Şi într-adevăr, care poet şi-a mai dedicat întreaga viaţă mărturisirii credinţei, dând mărturie cu propria viaţă despre Iisus Cristos? Este drept că suferinţa lui din închisoare, l-a întărit în credinţă, devenind o lumină călăuzitoare pentru colegii lui de suferinţă, dar şi pentru lumea de azi care are mai mult decât oricând nevoie de exemple, de modele morale, în confuzia în care a ajuns să trăiască, fără valori morale şi spirituale, ori cu valorile răsturnate şi schimonosite în fel şi chip.

Nu e de mirare că în vremuri de prigoană şi haos, înfloresc vocaţiile, tocmai pentru a veni în ajutor omenirii derutate. Vasile Voiculescu a ajuns de câteva zeci de ani, un reper fundamental la care se raportează cei care vor să cerceteze, să exploreze tărâmul atât de fascinant al credinţei creştine, să se adâncească în devotamentul şi evlavia către sfinţi, în adoraţia faţă de Mântuitorul lumii şi faţă de Măicuţa Lui Preacurată. Însă, toate aceste binecuvântări spirituale, sub chip de poezie, fie de acatist, fie de poezie mistică, trebuie primite cu inima deschisă şi fără rezerve, aşa cum autoarea de faţă a făcut, rezultatul fiind această splendidă mărturie de iubire eternă, scrisă într-un limbaj accesibil, deşi e vorba de limbajul liturgic ortodox, cu termeni teologici şi mistici. O persoană sfântă, se spune că sfinţeşte şi locul şi lucrurile cu care intră în contact. Nu degeaba Sabina Măduţa spune despre Vasile Voiculescu în acest Acatist, că este “sfinţitorul gratiilor celulare”.

Ca o recomandare din partea unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şi un îndemn la lectura aceasta de suflet, Preot Dr. Theodor Damian de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York, îi scrie Sabinei Măduţa o prefaţă pertinentă, intitulată “Visuri care dor”, cuvinte binecuvântate, sintetizând actul generos al autoarei pentru poetul-martir. Autoarea a socotit necesar să insereze, la începutul acestei lucrări, vorbele lui Arşavir Acterian şi ale părintelui prof. Dumitru Stăniloaie. „Socotesc că – scria distinsul părinte profesor – poezia lui V. Voiculescu este cea mai substanţială şi cea mai originală poezie românească după cea a lui Eminescu, deoarece exprimă, în comparație cu orice altă poezie românească, un sentiment de taină a realității, propriu poporului român, precum proza lui desfășoară mai pe larg acest sentiment. Avem în această operă o marcă românească de mare autenticitate, fără să fie o declamație naționalistă superficială”.

Făcând adeseori referire la versurile voiculesciene, autoarea nu neglijează nici omul Vasile Voiculescu, profilul lui spiritual care constituie şi idealul moral tradiţional, aşa cum afirmă părintele profesor doctor Theodor Damian în prefaţă. O biografie succintă, intitulată poetic “Un tainic strop de Dumnezeu”, va arunca o lumină serafică asupra poetului martir, cu precădere asupra operei sale lirice şi epice, ca şi asupra detenţiei la care a fost supus vreme de patru ani, în condiţii îngrozitoare, la închisorile Jilava şi Aiud, unde s-a şi îmbolnăvit de plămâni, boală care i-a cauzat şi moartea.  Faptul că la 74 de ani este arestat, supus unui regim sever de anchetă, fără asistenţă medicală şi persecutat în fel şi chip, constituie unul din miile de abuzuri ale regimului comunist asupra elitei intelectualităţii române, mai corect spus, una din crimele odioase la care au recurs cei care se temeau de minţile cele mai strălucite ale ţării şi ale lumii.
Poeta îi aduce în primul rând o “Închinare” poetului iubit, în care-şi expune motivaţia scrierii Acatistului de Dragoste eternă, cu alte cuvinte, ce înseamnă pentru ea personalitatea acestui poet: “Biserică îmi eşti,/ Icoană,/ Legendă deodată şi mit;/ De când slova ta/ Mi-este hrană,/ Sunt cer,/ Sunt pământ regăsit./ Chipul tău/ Mă veghează dfin rană/ Nu se mai poate greşi/ Scrisa e viaţ[/ Şi mană,/ Nu se mai poate muri!”

După modelul acestor cântări religioase numite Acatiste, care sunt alcătuite dintr-o succesiune de condace şi icoase, acestea din urmă fiind repetitive şi includ în ele îndemnul: “Bucură-te” sau “Bucuraţi-vă”, Sabina Măduţa a alcătuit acest Acatist de Dragoste eternă, compus din 7 condace şi tot atâtea icoase, în care autoarea expune principalele domenii de afirmare ale poetului, urmate de refrenele care încep cu “Bucură-te”. De remarcat că aceste Condace au câte 8 versuri, dispuse în patru distihuri, iar icoasele conţin 12 versuri, a câte 12 silabe (exceptând repetiţia Bucură-te), aceste versuri având rimă împerecheată. O structură oarecum clasică, folosită în liturghia orientală.
De menţionat că aceste frumoase versuri religioase sunt compuse în Timpul Pascal, din Vinerea Patimilor, 1996, până A doua zi de Paşti, ele reflectând patima poetului Vasile Voiculescu întemniţat şi bolnav, dar şi elemente din opera poetului, prozatorului, dramaturgului Vasile Voiculescu, transfigurate liric după canoanele liturghiei ortodoxe.
Există în literatura religioasă un “Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu”, altul este “Acatistul de mulţumire Slavă lui Dumnezeu pentru toate” şi în genere, toţi sfinţii au câte un acatist, care se citeşte în sărbătoarea prăznuirii lor, dar şi la mari primejdii, pentru înlăturarea răului, pentru întoarcerea păcătoşilor şi a necredincioşilor, pentru călătorii, pentru vindecarea de boli. Cele mai frecvente sunt acatistele închinate Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu. Credincioşii apelează la aceste frumoase poezii dedicate sfinţilor sau lui Iisus Cristos, de câte ori simt că au nevoie de o întărire sufletească, pentru uşurarea sufletului şi nu o dată, după citirea cu evlavie a acestora, credincioşii îşi limpezesc mintea şi inima şi ştiu mai bine ce au de făcut. E adevărat că unii credincioşi se roagă unui sfânt, prin intermediul Acatistului acestuia, pentru un membru al familiei, de obicei pentru copii.

Poeta stăpâneşte foarte bine limbajul liturgic şi foloseşte termeni adecvaţi, cum ar fi: neistovită râvnă, purcezi, sălaş de rugăciune, negrăită taină, plecăciune, prinosul ş.a. Poetul martir purta toiagul Cuvântului “întocmai ca Moisi,/ Contemporan statornic cu veşnicul “a fi”,/ Miresei Crucea cruntă şi Mirelui Iisus/ Le-nchini în vers prinosul de toate mai presus” (I).

Cât priveşte icoasele, aici poeta foloseşte multe metafore şi comparaţii prin care scoate în evidenţă calităţile medicului, principala trăsătură de caracter a acestuia fiind caritatea creştină: el este: alinător de dureri, ocrotitorul orfanilor şi săracilor, răbdătorul de păgâni prigonitori, purtător al unor veşminte modeste. De asemenea, poetul este numit: “Vas albastru de lumină şi de har,/ Floare albă pe al apelor altar”, prin care se propagă “Poezia slăvilor nemărginite,/ Rugăciunea inimii neprihănite!” (1).Începând cu Condacul II este evocată pătimirea poetului, pe umerii căruia atârnă “poveri peste măsură” şi mai ales, felul cum le-a purtat martirul: “Le-ai dus cu resemnare, nici clipei nu te-ai plâns,// Gândind mereu la Domnul în nobilul Urcuş,/ Din inimă făcându-ţi îndestulat căuş”. La Glasul din cer, încă îl îndeamnă să reziste cât mai mult şi atunci: “Poverile de-o viaţă se fac uşoare, fulg,/ Lumeştile zavistii cu ura nu te-ajung” (II).

În al doilea Icos, autoarea încearcă un portret fizic dar şi unul spiritual. El este: “Chip ascetic ca o pajişte firavă” dar şi “Leac de suflet pentru inima bolnavă,/ Bunătate, soare-n ochii îngereşti,/ Alăturare lângă oştile cereşti.” Chipul blând al poetului cu pleată albă “ca şi faldul unui steag” este pentru autoarea Acatistului: “Soare tânăr după care mă rotesc”.

În Condacul III, autoarea preamăreşte din nou virtuţile caritative ale medicului Vasile Voiculescu, cel care a urmat exemplul sfinţilor Cozma şi Damian, cunoscuţi îndeobşte ca “doctorii fără de arginţi”. Toate acestea urmându-le doar pentru ca: “Gândind mereu la alţii cu daruri din prinos,/ Ai vrut să fii pe placul Preabunului Cristos” (III).
Se spune, de obicei că “omul sfinţeşte locul”. Dar cine poate sfinţi, celula unei închisori sordide, cu nişte condiţii de viaţă precare, în care deţinutul e insultat, anchetat, bătut, torturat, ca să spună ceea ce vor anchetatorii? Doar un sfânt ar putea trece peste mizeriile din închisoare şi să rămână fidel în credinţă. Despre Vasile Voiculescu, autoarea spune că a fost: “Sfinţitorul gratiilor celulare”, că a făcut lumină acolo unde a stat închis, în întunericul beciului umed, a devenit în felul acesta “Lumânare care arde zi şi noapte”, şi că rugându-se lui Dumnezeu, nu mai simţea nici foamea, nici frigul, nici durerile fizice provocate de tortura anchetatorilor. Dar, mai presus de toate, poetul devenise “Rugăciunea inimii neprihănite”, adică se făcuse una cu rugăciunea, una cu Iisus suferitor şi închis în Pretoriu. Şi mai spune autoarea că el era “Heruvimul, priveghind cu ochii treji/ Bucură-te, Bucurie, horă-a ţării re-ntregite,/ Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite” (IV).

De observat că toate icoasele se termină cu versul 12, acelaşi: “Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite!” Poetul e vizitat de îngeri în celulă, aşa cum, pe un alt mare suferitor, Radu Gyr, l-a vizitat chiar Iisus, în poezia “Iisus în celulă”. În Condacele V şi VI autoarea vorbeşte despre opera lirică a lui Vasile Voiculescu: “Migală fără seamăn – şi versul, pe încetul,/ Te-a- nscăunat în carte: Măria Sa Sonetul!”(VI). Dar mai bine reiese acest har al său în Icosul VI:

“Bucură-te, Pisc credinţei, ne-nţeles de pământeni,

Bucură-te, Făurarul de Sonete peste vremi,

Bucură-te, Aducătorul de esenţe şi de mir,

Bucură-te – Îngemănare cu poemele – Shakespeare,

Bucură-te, A fi deasupra strâmtului vârtej lumesc

Bucură-te, A fi scânteie din slăvitul foc ceresc.

Bucură-te, A fi comoara regăsită şi pierdută,

Bucură-te, Zestre multă ce nu poate fi vândută,

Bucură-te, Psalm de taină, încrustat în rugăciune,

Bucură-te, Gând cucernic, a lui Dumnezeu minune,

Bucură-te, Luptă mare cu stihiile-nvrăjbite,

Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite”.

Acesta este scris A doua zi de Paşti – 1966, orele 14.

Finalul nu putea fi altul decât supliciul arestării, al încarcerării la o vârstă foarte înaintată: “Pe porţile-nchisorii intrai la senectute/ Făcându-ţi Semnul Crucii spre zidurile crunte/ Şi te-ai retras antimic tăcut în rugăciune,/ În vreme ce tot trupul ţi-ardea ca un tăciune,/ Bolnav, văzându-ţi drumul o Golgotă-n apus,/ Catapeteasmă ruptă la moartea lui Iisus…/O, ce Auroră-ţi puse pe creştet suferinţa/ Şi ce văpaie sacră în inimă credinţa!” (VII).

Şi în Icosul care urmează, poetul, căruia i se recunoaşte maritiriul, este comparat cu “Mieluşelul sângerând pe sfânt chilim,/Bucură-te-Închinătorul vechii Mănăstiri Antim,/ Bucură-te, A fi martirul gloriei cărturăreşti,/ Bucură-te, Lepădare de păcatele lumeşti,/ Bucură-te, Răbdătorul chinurilor peste fire/ Bucură-te, Loc de strană hărăzit cu nemurire/ Bucură-te, Adevărul ce nicicând n-a fost ucis,/ Bucură-te, Iertătorul celor care te-au proscris,/ Bucură-te, Și din Ceruri priveghează-ţi Neamul drag,/ Bucură-te, Vieţii noaste binecuvântatul Mag,/ Bucură-te, Săditorul de speranţe împlinite/ Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite”(VII).

Versurile sunt lungi, orchestrate amplu, cu o bogăţie de imagini care alcătuiesc tabloul suferinţei unui om persecutat pentru convingerile sale. În Sonetul de la final, Sabina Măduţa mărturiseşte că ar vrea să participle cu toată fiinmţa ei la nobilul chin al Poetului Îngerilor: “Ca Solveig, dăruită cu credinţă/ Pe puntea aruncată de destin,/ Renasc din coasta ta ca o fiinţă/De-aceleaşi întrebări să suferim”(Sonet).

În februarie 1996, Sabina Măduţa aduce o completare importantă, printr-o mărturisire intitulată “Religia iubirii” în care îşi motivează demersul liric sub această formă rară de poezie închiantă unei personalităţi care nu este declarat sfânt. Ea mărturiseşte cum a luat cunoştinţă cu poezia acestui mare om şi cum s-a legat sufleteşte de el. Autoarea îi invită pe oameni să pună accent pe “regatele spiritului: Eminescu şi Blaga, Bacovia şi Arghezi!” Ea ni-l recomandă şi ne familiarizează cu acest mare scriitor, poet şi dramaturg. O face cu toată căldura sufletească şi cu toată admiraţia faţă de un maestru, citându-i fragmente de sonete: “Imi scânteiază-n mână azi iarăşi stinsa pană/ Şi-mi bate-n ea tot gândul asemeni unui puls;/ În inimă de-a dreptul o-nmoi, păstrez o rană/ Din care nici o forţă săgeata nu mi-a smuls” (Sonetul 89). Ne invită în Regatul Voiculescu acum, când intrarea este fără nici un fel de interdicţii. Cu mare respect şi admiraţie pentru conştiinţa lui de la care nu s-a abătut nici o clipă, dar şi pentru opera lui, autoarea îl prezintă astfel: “Vasile Voiculescu este unul din rarii scriitori a cărui permanentă grijă a fost aceea de a se pune tot timpul de acord cu propria sa conştiinţă. Misionarismul în care s-a implicat încă de la începutul practicii medicale i-a făcut pe contemporani să-l numească “doctorul fără de arginţi”. Scrisul său este pentru cine îl aprofundează o continuă comunicare cu divinitatea. Asceza din anii prigoanei comuniste, puterea de-a refuza colaborarea, l-au ridicat pe înălţimi numai de el cunoscute, în aerul pur şi tare al celor capabili de jertfire. Cred că Voiculescu şi-a răbdat martiriul conştient că într-un fel şi l-a asumat. Cum altfel se explică faptul că vreme de 10 ani îşi scrie capodoperele fără să publice un rând. Ultimele sonete, Nuvelele fantastice, romanul Zahei orbul şi Poezia religioasă, vor vedea lumina tiparului numai după moartea sa? Vasile Voiculescu a reprezentat în acei ani adevărata rezistenţă scriitoricească”.

Este o schiţă de portret admirabilă, demnă de o iubitoare de adevăr şi frumos: “Cel mai paşnic, cel mai blând, cel mai iubitor de Neam şi Ţară dintre fiii acestui popor a fost etichetat “duşman al poporului”, arestat şi condamnat la ani de grea detenţie, ispăşiţi în închisorile Aiudului şi Jilavei, întrerupându-se brutal şi pentru totdeauna fluxul genialelor creaţii voiculesciene. Cu sănătatea iremediabil distrusă, va fi eliberat pe 2 mai 1962. Un an mai târziu (26 aprilie 1963) se stinge din viaţă la Bucureşti în casa sa din str. Dr. Staicovici, trecând în Duhul eternităţii”.

Duh care îi inspiră şi pe scriitorii discipoli care l-au cunoscut sau numai l-au citit, să-l cinstească şi să-l respecte ca pe un vrednic mărturisitor al credinţei şi mare iubitor de oameni. Faptul că manuscrisele lui au văzut lumina tiparului în postumitate se datorează fiului acestuia, Ionică Voiculescu, cel care le-a smuls din “ghearele” securităţii şi le-a publicat. O seamă de scriitori, istorici şi critici literari s-au pronunţat despre opera lui Vasile Voiculescu, găsind în ea filonul divin care l-a inspirat. Şi în acest sens, demersul autoarei este cu atât mai justificat. Dar gestul său mărinimos de a-l repune în drepturi pe marele autor este şi un semnal, o restituire, dar mai ales, un act de iubire sublimă, gratuită, onorantă şi binefăcătoare pentru suflet.

————————————–

Cezarina ADAMESCU
Galaţi, 2011 –  2017