5 Oct
2012

ÎNTRE ADEVĂR, LEGE ŞI POLITEŢE – Maria Diana Popescu, Agero

Sînt vremuri foarte grele în ţară. Băncile scot la vînzare mii de case şi apartamente executate silit, de la locuinţe valorînd cîteva mii de euro, pînă la clădiri istorice evaluate la milioane de euro. Bancherii accelerează recuperarea pierderilor din creditele restante ale românilor rămaşi fără locuri de muncă. În nicio orînduire socială nu li s-a întîmplat românilor astfel de nenorociri. Nicio guvernare din istorie nu a lăsat românii fără locuinţe. Acesta este un mare adevăr. Capitalism ne-a trebuit, capitalism avem! Magazinele de vîndut bani virtuali, stimulate şi ajutate constant de „sfînta” oblăduire be-ne-re  au spoliat clienţii fără jenă. O altă veste piperată, potrivit „Le Monde”,  vine de la Mitt Romney, candidatul republican pentru preşedinţia Americii: „Țările din Orientul Apropiat, zguduite în ultimul timp de proteste violente îndreptate împotriva Statelor Unite, au nevoie de o «conducere americană»”. Cred că s-a uitat prea mult la filme de război. De ce nu o conducere europeană, rusă, sau chineză? Mai nou, aflăm că plagiatul  se situează între adevăr, lege şi politeţea academică. Termenul de „plagiat” nu apare nicăieri în legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Apare doar în unele reglementări din domeniul cercetării. În lumea ştiinţifică însă, noţiunea de plagiat înseamnă mai mult decît o încălcare a legii, înseamnă încălcarea normelor de fair play, a celor de deontologie şi de etică profesională sau a celor de politeţe academică. Ce anume este protejat de legea drepturilor de autor? Potrivit art. 7, „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie in­telectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor”.  Deci, o primă condiţie a protecţiei.

 

Dacă tot am amintit de protecţie, China şi Rusia retează fără milă „picioarele dolarului american”, unii doctori susţin că grîul este o otravă cronică, produsele din grîu „fără gluten, bogate în vitamine” sînt o scorneală a industriei alimentare, iar dacă interesează pe cineva mai mult decît situaţia grea în care se zbate poporul, aproape 80% dintre români au probleme dentare, potrivit unui studiu Ipsos, dat publicităţii cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale. Ca să ne fie mai bine, ar trebui să ne mutăm în ţara care s-a răsculat împotriva hypermarketurilor. În India, opoziţia şi marile sindicate, ca să nu le fie distrugă economia, au susţinut o grevă îndreptată împotriva prezenţei companiilor străine în marea distribuţie, guvernul indian fiind nevoit  să renunţe la proiect din cauza presiunilor populaţiei. Bravo lor, îşi iubesc ţara, avem şi noi politicieni patrioţi, dar numai atunci cînd sînt în direct la tv. , în rest, fac ce vor cu soarta şi cu buzunarele noastre. Sau poate că ar trebui să ne mutăm în masă pe insula unde oamenii nu plătesc nimic pentru curent şi căldură. Este vorba despre micuţa insula daneză Samsø, cu 4.000 de locuitori, întinsă pe 112 kilometri pătraţi. Turbinele eoliene, panourile solare şi instalaţiile pentru valorificare biomasei asigură necesarul de energie al insulei, iar populaţia este cea care deţine toate turbinele de pe insulă şi pe cele din larg. Pentru că mai e puţin şi vine vremea rea, mă întreb cîţi din nevoiaşii de la noi îşi vor putea plăti energia termică la iarnă… cîţi bătrîni îşi vor da obştescul sfîrşit din cauza frigului şi a lipsei de bani? În concluzie, îi întrecem pe danezi: de 22 de ani se construiesc „autostrăzi ecologice” care n-au fost finalizate pînă acum, dar care au îngropat banii pentru energia solară, eoliană, banii pentru casele pe care altădată familiile tinere le primeau de la stat,  banii pensionarilor, ai salariaţilor, adică restul acela mare pînă la nivelul celor veniturilo europene. Noi sîntem duşi cu preşul, totul este livrat gratis la promoţie, odată cu pachetul de zăhărel electoral al candidaţilor, cu condiţia să taci, chiar dacă ai imaginaţie.

 

Imaginaţie are şi A.N.A.F. Te recompensează dacă îţi pîrăşti vecinii rău platnici sau evazionişti. Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii, ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întîmplă şi în alte state, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (M.F.P.), care va studia legislaţia „denunţătorului” din Suedia, scrie Mediafax. În consecinţă, s-a inventat meseria de „turnător fiscal”. Şi cum interesul pentru curtea vecinului, nu gunoiul din propria curte, stă în firea multora, ne putem aştepta la o groază de turnătorii care, evident, vor învrăjbi pe unii împotriva altora, însă fără foloase prea mari pentru A.N.A.F. şi turnător. De ce nu se ocupă instituţia în cauză cu legea în mînă de averile trecute peste graniţă, de cei care stau de-a dreapta lor sau a căror mînă dreaptă le sînt? Bună treabă!, turnătorii vor fi recompensaţi în mod oficial. În primii ani de după 1989 i-am condamnat pe „turnători”, acum încercăm să-i promovăm. Care-i diferenţa?

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

3 Oct
2012

Maria Rugină: De la intimitate, prin alteritate, spre infinitate

De la intimitate, prin alteritate, spre infinitate

(Reflecții de cititor – Maria Rugină)

   Dacă m-ar întreba cineva cum o percep eu pe poeta, eseista, jurnalista Mariana Gurza, l-aş invita să contemple „Cumințenia Pământului”, a lui Constantin Brâncuși: o acumulare interioară, sugerând liniștea preaplinului, o armonie perfect ritmată a curbelor de gând, o cuprindere întrebătoare, dar calmă, a sinelui neîncăput. Mă confirmă, fără tăgadă, și recentul volum de versuri „Pe urmele lui Zenon”, Editura Timpolis, 2012.

    Cerul filosofiei grecești este brăzdat de două stele cu acest nume: Zenon din Elea (490-430 î. Hr.) – autorul paradoxurilor (aporii) care, incitând până la scrâșnet gândirea contemporanilor, a rupt stăvilarele tradiției, conturând matca abordărilor dialectice, descinzând din Parmenide, și a preimplantat stâlpii logicii formale; Zenon din Kition (Larnaka) – 334-326 î.Hr. – fondatorul stoicismului, unul dintre cele mai complexe curente de gândire din antichitatea greco-romană, cu reverberații de neoprit peste timp și spații.

   Simțirea fremătândă și gândirea căutândă a Marianei Gurza au aruncat o punte-arcadă spre aceste izvoare nesecate, aspirând înspre prezentul nostru învolburat sâmburi de lumină, pe care i-a semănat, cu cel mai firesc firesc, pe calea atât de încâlcită a mereu surpinzătorului destin, căruia suntem supuși, fără a ne supune.

   Sfâșiată de răspunderea alegerii, la „răscrucea” contemporană de drumuri – unele neclare, altele blocate și multe umblate fără folos – autoarea lansează un strigăt de trezire a nației amenințate să cadă pradă străinilor, „rechini scorțoși” ce ne vor lăsa „cu bruma noastră de mălai/plângând la mormântul lui Ștefan cel Mare” („Inconștiență”). Discipolii lui Zenon din Kition au aprins – într-un moment istoric asemănător, sec. al II-lea î.Hr.- sec. al II-lea d.Hr., când atotputernicia și lăcomia imperială romană atinsese limitele suportabilității – au aprins, zic, rugurile necruțătoare, întru arderea tiraniei, care înrobise și umilise omul și etniile ,,prea mici în marea bătălie” „cu străinul”.

    Ce poate pune pe masa copiilor şomerul de astăzi, „golit de vise și speranțe”, umblând pierdut, „cu lacrimile îngheţate”, după „un ban cinstit”, când doar sfinților mai „poți să le spui ce doare” („Șomerul singuratic”)? Trăim într-o nesiguranță cinic programată: „Ne învârtim în cercuri acrobatice,/ Fiecare vrea să pară mai tenace,/ Nu știm nici când să ne oprim,/ Dar spectaculos ne rostogolim.// Politica a devenit o poezie,/ Rima este mai mult împerecheată,/ Versu-i plin de promisiuni și nostalgie,/ Ritmul e alert și strofa deja globalizată…” („Spectacol”)

   Este idealul lui Zenon din Kition o soluție viabilă, pare să se întrebe poeta? Filosoful grec, de stripe feniciană, propunea în „Politeia” un fel de globalizare bazată pe dispariția tuturor discriminărilor etnice și sociale, o „Cetate a lumii” și a Soarelui, stăpân al universului, cu cetățeni egali, bazată pe libertate, prietenie și fraternitate – vis rămas, cel puțin până astăzi, o verificată utopie.
Și atunci, ce ne rămâne? „Doar rugăciunile îmi dau putere/ După atâta zbucium și durere”(„Smerenie”)
„Deschid geamul și simt/ răceala stropului de lume…/ Norii s-au cuibărit la sân,/ mi-e greu să-i încălzesc,/ sunt reci,/ și simt că mi-e stăpân/ doar Domnul ceresc.”// („Ramuri triste”)

  Și totuși, forând mai adânc în ,,fâșiile de lumină” ale timpului, autoarea „așteaptă un răsărit”: „Alergam înfrigurată/ spre un sfeșnic pribeag/ întocmai lui Zenon./ Ne-am surpins amândoi/ în noapte întrebând…”(„Pe urmele lui Zenon”)


Există mișcare în nemișcare? Poate sta pe loc o săgeată când zboară? Se află ceva care n-are mărime, nici grosime, nici masă? „Unul în sine este în el însuși o pluralitate” ? (din aporiile cuprinse în „Xyggramma” lui Zenon din Elea)

Arta de a vedea (mythos), de a auzi (lόgos) , de a învăța (,,ratio”) înțelepciunea celor vechi o ajută pe Mariana Gurza să privească „infinitul căutând”. Și „Speranța aleargă / pe un catarg însorit… / Din versuri am îndrăznit / să-mi fac harfă gândului” („Oglinda dorului”).

  Născându-se parcă „din nou”, prin traversarea suferinței, poeta își regăsește „îngerul”, căutându-l, și crește: „Dar acum, Doamne, mă desfăt/ cu darul tău de viață nouă,/ să pot râde, să pot plânge,/ să pot lupta, să trăiesc,/ precum în neclintirea lor stâncile”. („Mă uit spre cer”) Și dacă „unu” poate acestea toate, crezând în „Unul”, de ce toți „alții” n-ar merita măcar să încerce?

Maria Rugină

02  octombrie 2012

3 Oct
2012

„Gânduri ciobite” – un volum scris la patru mâini de Hedir Al-chalabi şi Petre Don

Un nou volum şi-a făcut loc de ceva vreme în peisajul editorial ară­dean. Este vorba despre „Gânduri ciobite”, un volum scris la patru mâni de şi . Apărut la Editura Mirador, „Gânduri ciobite” cuprinde câteva proze scurte de un dramatism copleşitor, de fapt o serie de scrisori imaginare între un tată şi fiica sa. Prefaţa cărţii este semnată de Ştefan Doru Dăncuş.

„Prima parte, «Gânduri ciobite», exaltă şi exaltantă, pare o traducere a unor reproşuri scrise în spiritul popoarelor arabe sau egiptene, un fel de «Carte a mor­ţilor» de factură modernă. Degajă un iz de incantaţie străveche, dar nu de tipul rudimentar al vechilor triburi asiatice sau orientale. (…) Partea a doua, aproape identică în ceea ce priveşte stilul, aparţine lui Petre Don. «De ce luminează licuricii» pare sora geamănă a primei scrieri”, susţine Ştefan Doru Dăncuş.

Volumul „Gânduri ciobite” se va lansa vineri, 5 octombrie de la ora 14, la Sala Clio a Complexului Muzeal . În deschidere vor vorbi Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Ioan Matiuţ şi Dan Lăzărescu. La final va avea loc un scurt recital susţinut de Daniel Julean şi Nelu Pitic.

Hedir Al-chalabi şi Petre Don sunt la primul volum de proză, ambii pu­blicând până acum poezie. Aşa cum probabil vă aduceţi aminte, Hedir Al-chalabi a lansat în această primăvară volumul „Şoptind suspine mute”, al doilea din cariera sa de scriitoare, iar Petre Don a ieşit la rampă în vara lui 2012 cu cel de-al treilea volum de poezie: „Pur şi simplu”, apărut la Editura Mirador.
Lansarea cărții este organizată de Pro Prietenia Arad, Penitenciarul Arad și cotidianul Glasul Aradului.

 

Cristina Lazurca

 

Sursa: http://glsa.ro/arad/cultural/67654-ganduri-ciobite-un-volum-scris-la-patru-maini-de-hedir-al-chalabi-si-petre-don.html

3 Oct
2012

Creditare toxică – scris de Maria Diana Popescu, Revista Agero

Ungaria înapoiază clienţilor comisioanele ilegale încasate de bănci. Autoritatea de supraveghere financiară din Ungaria a amendat cîteva bănci pentru practicarea comisioanelor ilegale, obligîndu-le să returneze banii clienţilor. Aproape 290 milioane forinţi se vor întoarce la peste 26.000 de clienţi. În plus, băncile au fost amendate cu 80 milioane de forinţi pentru abuz şi încă 1 milion de forinţi pentru majorarea nejustificata a comisionului de rambursare anticipată la unele credite. Oare pe unde îşi petrece vacanţa de vreo zece ani încoace instituţia românească de control bancar? Dacă există aşa ceva. În loc să creeze organisme de supraveghere a banului public şi a activităţii bancare ilicite  împotriva împrumutaţilor, autorităţile de la Bucureşti susţin nevoia legalizării şi creşterii comisioanele, nevoia unei noi taxe, a unei noi forme de umilire a celor care le asigură lor salarii record. Ungaria nu se opreşte aici. „Pune şaua pe recuperatorii de creanţe”, instituind măsuri ferme împotriva acestora, după ce au luat cunoştinţă de acţiunile lor abuzive, aflate la limita criminalităţii. România îi ocroteşte! Autorităţile noastre nu vor să protejeze populaţia, asumîndu-şi faţă de F.M.I. intenţia de a nu reglementa domeniul bancar al recuperărilor, extrem de dramatic în ultimii patru ani. B.N.R. susţine băncile în detrimentul clienţilor. Nu contest capabilităţile şefului,  dar tot mai multă lume îşi pune întrebări serioase cu privire la moralitatea intereselor sale. Românii sînt tocaţi pe toate părţile: financiar, educaţional, medical, social.

Dorinţa excesivă de monopolizare a fiecărei surse de venit a românului  este adînc înrădăcinată în mentalitatea Puterii, iar rezultatul face posibilă o astfel de legislaţie în dauna poporului. Tăierile de salarii, pierderea locului de muncă, creditarea toxică şi creşterea spectaculoasă a monedelor exotice, la care se adaugă majorările nejustificate ale comisioanelor bancare, au dus la creşterea numărului  de persoane care nu-şi mai pot achita ratele la bănci. Peste 700.000 persoane au fost daţi pe mîna recuperatorilor, iar ameninţările şi tactica violentă de  intimidarea fac parte din strategia acestora. Autorităţile au dat, în mod direct, semnale recuperatorilor, să-şi vadă liniştiţi de treabă. În schimb, în Ungaria, autoritatea de supraveghere financiară (P.S.Z.A.F. – omologul BNR), intrigată de violenţa recuperatorilor de creanţe, a atras în mod public atenţia, că acest domeniu nereglementat încă, pune în pericol cetăţenii. Pe piaţa de credit românească comportamentele la limita criminalităţii şi practicile lipsite de etică au făcut deja carieră. Agenţii de recuperare, sau mai bine spus, cămătarii, hărţuiesc clienţii pînă la disperare şi suicid. Fără a fi supuse unor cerinţe stricte de lege, unele S.R.L.- uri, fără licenţă din partea autorităţilor financiare, sau cabinete de avocatură cu clientelă anemică şi-au completat activitatea cu cămătăria. Autorităţile de la Bucureşti au respins în mod vădit apariţia unei legi a falimentului personal, au ignorat măsurile de ajutor pentru supraîndatoraţi, abordînd problema creditelor numai în avantajul băncilor.
Ungaria a luptat cu băncile. A elaborat programe de stat care anulează 25% din datoria clientului, dar şi măsuri de încetare a fluctuaţiei cursului de valute, a interzis temporar executarea silită a locuinţelor, a creat un sistem de subvenţii pentru ca locuinţele să fie cumpărate de stat şi închiriate înapoi clienţilor. Curios este că F.M.I susţine şi recomandă legea falimentului personal în toate ţările, pentru a proteja persoanele supraîndatorate, iar Statul român refuză.  Mai mult, Christine Lagarde şeful F.M.I., pe vremea cînd era ministru de finanţe în Franţa lui 2010, a susţinut o reformă legislativă pe piaţa creditului de consum, cunoscută sub numele de Legea Lagarde, care are în vedere procedura falimentului personal. Irlanda, Irlanda de Nord, Lituania, Italia, chiar şi Grecia, atent supravegheată de F.M.I., au o lege a falimentului personal. În România proiectul a fost îngropat în Parlament, importante fiind cîştigarea luptei politice pentru putere şi avere a arondaţilor permanenţi şi protejarea sectorului bancar.  Prin urmare, autorităţile române depun – în momentul de faţă – eforturi ca legea falimentului personal să nu apară. Guvernul şi B.N.R. s-au opus proiectului legislativ fără să efectueze vreun studiu cu privire la situaţia clienţilor. Nu avem o legislaţie specifică pentru recuperatori, prostituţia şi cămătăria s-au născut odată cu omenirea, de ce s-ar chinui Guvernul să creeze echilibru între interesele cetăţenilor din societatea pe care o păstoreşte şi instituţiile sale? În concluzie, Guvernul şi B.N.R. au grija de bănci (de acolo li se umple sacul), nu de populaţie, aceasta avînd enorm de suferit de pe urma fluctuaţiei valutelor, a creşterii preţurilor şi a celor mai mici salarii din U.E.. Românul este bun doar să plătească taxe şi impozite (cele mai multe şi mai mari din U.E.), să voteze atunci cînd au ei interesul, ca să le fie legitimată acţiunea şi reacţiunea. În rest, Dumnezeu cu mila. În România există legislaţie de faţadă, nu o protecţie reală a cetăţeanului.
Maria Diana Popescu, Agero
3 Oct
2012

Nicolae Hăucă, Cernăuţi : „Dinastia” Hurmuzachi

În ziua de 29 septembrie s-au împlinit 200 de ani de la naşterea renumitului istoric şi om politic, Eudoxiu Hurmuzachi,unul dintre cele mai viguroase mădulare ale ilustrei familii Hurmuachi, ce a jucat un rol deosebit de important în istoria Bucovinei nu numai prin faptul că a fost căpitan al Ţării Bucovinei. Alături de alte personalităţi de marcă ale neamului nostru el a participat la Revoluţia din 1848, iar în 1849 a făcut parte din delegaţia care a prezentat împăratului[1] un memoriu, în urma căruia Bucovina a fost recunoscută că entitate distinctă, cu drepturi egale cu ale celorlalte ducate ale Monarhiei austriece[2], fiind ruptă de Galiţia.

Eudoxiu Hurmuzachi a fost şi rămâne primul român care a făcut diverse cercetări în arhivele de la Viena, Pesta şi Lemberg, concretizându-şi marea sa pasiune pentru originea şi trecutul nostru în cele peste 6000 de documente deosebit de importante din istoria neamului românesc, pe care le-a adunat din diverse locuri ale Europei, ca un ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne. După moartea sa, aceste documente au intrat în posesia Academiei Române, formând renumita „Colecţie Hurmuzachi”. La 2 august 1872 Eudoxiu Hurmuzachi a fost ales membru titular al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 29 ianuarie 1874 la Cernăuţi. Este înmormântat în curtea bisericii din Cernăuca.

Cu prilejul acestui jubileu preşedintele Fundaţiei Culturale de Binefacere „Casa Limbii Române” din Cernăuţi, scriitorul academician Vasile Tărâţeanu, a reuşit în pofida diverselor oprelişti neîntemeiate, după o luptă de peste zece ani, să instaleze pe faţada imobilului cu numărul 15 de pe Strada Principală a oraşului Cernăuţi, vizavi de biserica Sfânta Parascheva, o deosebit de frumoasă placă memorială, având incrustate în granit chipurile bătrânului Doxache şi a soţiei lui Ilinca, precum şi a celor trei feciori ai lor mai mari – Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru, – distinse personalităţi ale vieţii culturale, politice şi ştiinţifice ale Bucovinei, care au locuit în casa cumpărată de Hurmuzăcheşti de la Familia Logotetti.

Trebuie să spunem că manifestarea din 29 septembrie a fost o frumoasă continuare a Colocviului ştiinţific internaţional „Personalităţi bucovinene”, organizat recent de Editura „Alexandru cel Bun”, în cadrul căruia profesori universitari din diverse centre ştiinţifice din România, Moldova şi Polonia au vorbit despre rolul Hurmuzăcheştilor în istoria poporului român de pretutindeni şi în special, din Ţara Fagilor. Dezvelirea plăcii memoriale a început cu un Te-Deum, oficiat de preotul Cristian Gabor, la care au participat nu numai reprezentanţi ai intelectualităţii cernăuţene, ci şi invitaţi de peste hotare, din România şi din Republica Moldova, au luat cuvântul, vorbind despre semnificaţia şi importanţa evenimentului, academicienii Anatolie Hurmuzachi de la Chişinău şi Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, scriitorii Mircea Lutic şi Ilie T. Zegrea din Cernăuţi, Ştefan Hostiuc de la Bucureşti, profesorul veteran Octavian Voronca din Mahala, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor omului Arcadie Opaiţ din Cernăuţi ş.a.

Eforturile pe care le depune scriitorul Vasile Tărâţeanu, preşedinte al senatului Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, pentru înveşnicirea memoriei naţionale a românilor din regiunea Cernăuţi, merită toată lauda. Până acum el a reuşit să instaleze mai multe plăci memoriale pe diverse edificii din oraşul Cernăuţi, precum şi din satele Sinauţii de Jos, Carapciu pe Siret, raionul Hliboca, dedicate memoriei lui Mihai Eminescu, scriitorilor Vasile Leviţchi şi Dumitru Hrinciuc, profesorilor Vasile Tovarniţchi şi Mihai Jar, Cernăuţi. Credem că alte acţiuni de aceeaşi anvergură îşi aşteaptă rândul lor. Or, în Cernăuţi mai sunt încă atâtea şi atâtea locuri deosebit de importante încă neconsemnate.

Notă: Prof. Nicolae Hăucă este director al Agenţiei de presă „Euromedia” http://euromedia-ucraina.blogspot.com/ din Cernăuţi.
În fotografii: momente de la dezvelirea plăcii dedicate familiei Hurmuzachi.
——————————————————————————–
[1] Împaratul Franz Josef al Austriei.
[2] Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în limba germană: Donaumonarchie), nu s-a numit niciodată oficial „Imperiul Austro-Ungar”, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn (în germană) și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság (în limba maghiară), adică „Imperiul austriac și regatul maghiar”. Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Austro-Ungaria

Sursa: Revista ART – EMIS

3 Oct
2012

Gabriela Cristea Duican: Prescott, o scenă mirifică pe harta Arizonei

Scriu şi savurez o ciocolată fierbinte. Este o dimineaţă ca oricare alta iar eu zâmbesc liniştită zilei care începe. Prin faţa ochilor mi se perindă amintiri şi dintre ele o voi alege una despre un loc drag mie, un fel de indigo al sufletului meu.

Cu două săptămâni în urmă, mă aflam în Prescott; era a treia oară când îl vizitam dar de data aceasta natura vizitei era…de suflet, în primul rând şi în al doilea rând, urma să descopăr acolo un crâmpei de-acasă, o gură din aerul copilăriei. Indiferent dacă eşti în trecere prin Arizona sau te-ai născut aici, Prescott va rămâne mereu un caleidoscop al naturii, un orăşel care are de oferit multe atât ochiului fizic, cât şi celui ,,sufletesc”. Nu trebuie să fii artist ca să te cufunzi în frumuseţea lui, nu trebuie să fii născut poet (noi românii suntem, oricum) ca să descoperi  extraordinarele culori-pastel ale acestui spaţiu

Prescott  este un orăşel  în Yavapai County, AZ, USA, aparţinând de North Central Arizona. Situat la sud de Granitte Dells, la doar o oră şi jumătate de condus de Phoenix, la o altitudine de 5400 picioare, Prescott, acest  ţinut  cu atmosferă rurală îţi oferă aer proaspăt,  imagini extraordinar de frumoase, lacuri, păduri întinse, istorie, case în stil victorian, cai şi caleşti, turism de calitate dar şi real estate. Aceste caracteristici “minore” fac din  Prescott  un loc unic, asemenea unei picturi rurale ce a prins viaţă. Orăşelul poartă acest nume din mai 1864, în onoarea istoricului William H.Prescott, scriitor renumit pentru lucrările sale, datând din perioada războiului civil. În 186 în munţii Bradshaw, lângă Prescott au fost decoperite mine de aur, ceea ce a făcut ca zona să se bucure de atenţie naţională iar Prescott-ul să se dezvolte  rapid, devenind un fel de localitate de graniţă. Numeroase familii din Midwest şi chiar din Anglia s-au mutat aici şi au construit renumitele locuinţe din lemn.

În Prescott chiar şi fermele de vaci sunt importante, de aceea renumele oraşului se trage de la celebrii cowboys care au rămas în istoria locului. Pe 24 februarie 1863 Prescott a devenit prima capitală teritorială a Arizonei, statut preluat în noiembrie 1867 de oraşul Tucson, pentru ca din 1877, Prescott să redevină capitală până în februarie 1889. Deşi nu mai este capitală, Phoenix-ul câstigând întâietatea, oraşul Prescott se dezvoltă vertiginos şi începând din 1912, pentru 50 de ani consecutiv Morris, unul dintre unchii senatorului Barry Goldwater va fi ales de zece ori primar aici.

Prescott rămâne cunoscut şi ca ,,oraşul  fiecăruia” pentru că la fiecare pas te întâlneşti cu istoria, motiv pentru care şi figurează în Registrul Naţional al Locurilor Istorice.  Colecţiile locale istorice se păstrează la Muzeul Sharlot Hall şi la Muzeul Smoki şi Phippen, cel dintâi găzduind în fiecare lună august, festivalul anual al  poeţilor cowboy. Dacă nu ai vizitat acest muzeu înseamnă că nu ai văzut centrul oraşului. De la Courthouse Square, construit în 1930, unde au loc festivalurile Bluegrass dar şi alte concerte şi  evenimente  culturale, doar o straduţă mai spre vest poţi admira cei mai frumoşi trandafiri din urbe. Nu trebuie trecute cu vederea nici casele în stil victorian, dintre care 525 figurează în acelaşi Registru Naţional al Locurilor Istorice. Pentru că incendiile au distrus o bună parte din oraş, clădirile din centru au fost reconstruite din cărămizi. Aerul de oraşel mic dar liniştit face din Prescott  un loc în care să îţi doreşti să locuieşti sau pe care măcar să îl vizitezi.

Trebuie neapărat să te plimbi pe Whiskey Row- zona istorică  a Prescott-ului, plină de clădiri istorice, de restaurante, de boutique-uri sofisticate, galerii de artă, librării, magazine de antichităţi. Spuneam că vizita mea la Prescott a fost una mai de suflet şi vreau să adaug aici faptul că o persoană dragă mie avusese aici cândva, un magazin de îngheţată, chiar în Whiskey Row. La ,,Whiskey Row Ice Cream Parlor” se ofereau gratis baloane multicolore şi de aceea lumea venea cu mic cu mare să cumpere îngheţata. Conform unei legende, în anul 1900, când un incendiu a distrus clădirile din Wiskey Row, patronii barurilor din zonă şi-au strâns marfa şi au rămas să privească neputincioşi de peste drum, cum  flăcările necruţătoare le mistuiau agoniseala.

Prescott  este şi gazda renumitului World’s Oldest Rodeo, la care au loc întreceri de cai dar şi al ,,monster truck”  events! De asemenea aici se desfăşoară Cinco de Mayo, Earth Day, Navajo Rug Action, Shakespeare Festival, Zilele frontierei şi tot felul de parade şi manifestări sportive.

Despre Prescott se spune că are ,,o climă pefectă”. Deoarece  este localizat la doar o milă deasupra nivelului mării, aici îşi dau întâlnire toate cele patru anotimpuri. Vara şi iarna temperaturile oscilează între 70 şi respectiv 50 grade F iar umiditatea rămâne constantă, la 45%.  Altitudinea la care este situat şi aerul proaspăt de munte fac ca verile să fie foarte plăcute, cu temperature ale căror valori nu depăşesc decât rar 85 de grade F iar iernile sunt scurte şi blânde. Oh, visez la un apus de soare peste munţii din Prescott! Parcă mi-aş înmuia mâinile în văpaia acelui asfinţit şi n-aş lăsa ca să se stingă infinitul…

În Prescott există câteva colegii şi universităţi renumite, printre care se remarcă Embry Riddle Aeronautical şi Yavapai College sau Prescott College.

Oraşul abundă în restaurante ce oferă o gama largă  de servicii, de la bucătăria  rafinată, până la meniuri cu specific local şi chiar etnice. Dacă vrei să îţi  iei ,,doza zilnică de cofeină” în Prescott încearcă Prescott Coffe Roasters, Cappers Coffee sau Raven, unde business people, ciclisti, studenţi  şi  turişti îţi zâmbesc întotdeauna prietenos. Pe lângă  ,,daily caffeine “ aici ai parte şi de o porţie zdravănă de adrenalină şi de acea ,”diversitate pozitivă” datorată unui du-te-vino continuu. Acum ştiu sigur ce vreau: o cafea în Prescott şi un apus de soare cu aromă de brad !

Alte activităţi recreative care vă sunt la îndemână în Prescott sunt drumeţiile montane, pescuitul, înotul, ciclismul pe cărări de munte, căţăratul pe stânci, explorarea canionului, fotografie, arte, muzică, fitness, yoga studios. În prezent, Asociaţia Râurilor din Prescott lucrează la un proiect de restaurare a Lacului Watson, un punct important pe harta turistică a oraşului.

Votat de Naţional Geographic Adventure  ca una dintre cele mai bune zone de locuit pentru pensionari sau de investiţii în real estate, la Prescott chiar unele celebrităţi – ca Cher sau Barbara Streissand – deţin  proprietăţi. Gustul orăşelului mic de la munte şi împrejurimile sale, florile sălbatice şi natura, pădurile, oamenii şi elementele artistice îţi dau senzatia că ai lumea la picioare atunci cand îţi bei cafeaua  în asfinţitul prescotonnian, cu miros de răşină…

O capodoperă naturală cum numai Dumnezeu ar fi putut creea – Prescott, Prescott Valley şi Chino Valley – formează Try-City, având în 2007 o  populaţie de aproximativ 122.000 de persoane. În Prescott sunt în prezent 43.280 locuitori, în Prescott Valley aproximativ  38.962 iar în Chino Valley 13.069.  Caucazieni, negri, afro-americani, indieni, latino şi alte rase duc o viaţă liniştită în acest loc de vis.

Deoarece marea majoritate a rezidenţilor din Prescott Try–City sunt pensionari, aici există numeroase  “retirement homes” şi programe dedicate acestui segment  de vârstă. Prescott are câte ceva pentru fiecare, peisaje  incredibil de frumoase şi o climă temperată. Aici se află cel mai mare spital din Arizona Centrală – Yavapay Regional Medical Center. Prescott Valley, numită şi Valea Luminilor, cu o comunitate diversă atrage turiştii pasionaţi de frumuseţi naturale.  Chino Valley, al treilea orăşel din zona Try-City se găseşte la 15 mile de Prescott şi are o climă caldă. Fie că te ocupi de grădinărit sau intenţionezi să îţi deschizi o mică fermă ori un ,,ranch” mai extins sau să-ţi întemeiezi o familie, Chino Valley poate fi locul tău.

De ce indigo? Sunt sigură că v-a fost dor vreodată de ceva sau cineva anume! Îmi era dor să mă duc acasă pe jos, în gând, cu mintea, cu sufletul dar să fiu acasă măcar o secundă; şi am ajuns în Prescott în acea zi superbă…Dorinţa de linişte, cu sentimentul trecerii iremediabile a timpului  pe mâna stângă, cu gândurile furate de peisajul “mioritic”  al Prescott-ului şi cu mintea  departe am redevenit copil…

Acolo, în parcul aflat în centrul Prescott-ului  m-am  simţit  bună, cuminte şi nevinovată, neîntinată de Hiroshima acestei lumi; eram copilul năzdrăvan de opt ani pe care tata – care era şi este încă un bărbat cu prestanţă, cu ochii lui albaştri, altruist şi manierat, l-a dus la Braşov: luasem premiul I şi el a hotărât că meritam o răsplată; am mers la o familie prietenă; năzdrăvană fiind, de sus, de pe munte m-am avântat în jos, spre poalele lui şi m-am trezit pe burtă şi în plus, cu nasul julit şi sângerând…

Şi uite-mă aici, un copil ceva mai mare, reîntorcându-secu gândul în Braşovul copilăriei, zburând spre alte înălţimi de data aceasta, spre înălţimea lirică a liniştii interioare amestecate cu fericirea rurală, în calendarul necruţător al spaţiului şi al timpului. Intuiesc şi trăiesc simţind imensitatea acestui loc prin toţi porii, cu inima şi mintea vibrându-mi la unison. Frumuseţea Prescott-ului şi a împrejurimilor lui, a acestui spaţiu infinit mă transpune într-un univers real de copil care desenează o lume mai bună, mai fără de păcate, mai atentă la durerea semenilor. Şi uite aşa, sub ploaia imaginilor păstrate cu sfinţenie în memorie, prelingându-se suav şi  blând spre suflet, îmi dau seama că nicio intemperie, nici o criză economică sau socială, nicio eră politică nu ne poate  văduvi de ceea ce avem mai de preţ: AMINTIRILE!

Nu, nu  confund România cu nimic în lume, e doar aşa, o transhumanţă a dorului de casă pe care numai brazii singuratici din Prescott  ştiu să mi-l  tânguie, rostogolindu-mi  visător chemările spre alte chemări…îmbinând totul într-o coloană  a dorului infinit, precum o efigie a iubirii dăinuind peste vremi cu chemări de pâine caldă şi mere coapte pe teracota bunicii, dinspre copilul cu nasul julit înspre adultul care astăzi se vrea mai aproape de Dumnezeu şi care şi-a ales deasupra capului doar… un crâmpei de cer.

Indigo – trebuie să mă am şi aici, trebuie să fiu şi acolo!…

Gabriela Cristea Duican

Glendale, Arizona

Februarie 2009

3 Oct
2012

„Creion” de Corina Petrescu – Un univers poetic sub semnul armoniei

 Motto: „lacrima/ unui vis/ şi/ visul/ unei lacrimi.” („Poezie”)

„Poezia mi-a fost un tovarăş de drum care m-a însoţit din primii ani de viaţă, un prieten foarte drag fără de care existenţa nu ar fi atât de frumoasă şi nici atât de complicată” spune poeta Cornelia Bălan Pop, cunoscută sub pseudonimul literar Corina Petrescu. „Dar, ce este şi ce înseamnă poezia pentru mine ? Am definit-o, aproape involuntar, în câteva dintre versurile mele. Poezia este una dintre rarele posibilităţi de a păstra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infimă, o monadă. Este analiza de sânge la zi. Este refugiu şi binecuvântare şi blestem. Este strigăt de bucurie şi hohot de plâns. Este apă şi foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglindă. Este speranţă şi regret. E deznădejde şi bucurie şi lacrimi şi vis. E viaţă în viaţă. E viaţă şi moarte. E chin şi izbândă. E clipire de gene. E val, furtună şi rază de soare”, afirmă aceasta.

Premiul I la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”

Copil unic, Cornelia Bălan Pop a crescut într-o familie formată din oameni cu mare atracţie faţă de muzică, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru artă, pentru frumos. Acasă a auzit rostindu-se multe versuri – de exemplu, în timp ce gătea sau spăla, mama îi recita din poemele lui George Coşbuc. Tatăl, ofiţer de profesie, un om deosebit, foarte disciplinat în tot ceea ce făcea şi foarte sever, a educat-o în stil spartan. Deşi nu a lăduat-o niciodată, se mândrea cu fiecare realizare a ei, oricât de mică. Tot el a fost şi cel dintâi cititor al versurilor viitoarei poete, versuri compuse în primii ani de şcoală. Înainte de ea, nimeni din familie nu mai scrisese poezie, de aceea Cornelia Bălan Pop nu a visat niciodată să ajungă poetă şi mai mult, o poetă cunoscută, ci doar să urmeze o carieră în învăţământ. Licenţiată a Facultăţii de Filologie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea susţine că poezia a însoţit-o în multe momente din viaţă, dar nu s-a impus în aceeaşi măsură ca şi îndeletnicirea de profesor, din care şi-a făurit un adevărat crez.

Cornelia Bălan Pop scrie de dragul de a scrie şi trăieşte cu certitudinea că versurile sale se adresează în mare parte cititorului de rând şi mai apoi criticului (contemporan), de aceea şi-ar dori ca stihurile să-i fie lecturate de cât mai multă lume. „În ceea ce priveşte contribuţia mea la dezvoltarea poeziei româneşti, dacă ar fi să cern, aş îndrăzni să spun că am câteva texte frumoase în vers clasic, câteva acrostihuri, câteva texte umoristice şi câteva creaţii mai scurte, pseudo-haiku-uri care au prins la cititori. Impresiile acestora şi ale câtorva critici literari, precum şi promtitudinea cu care am primit semnale pozitive din partea cititorului obişnuit şi din partea specialiştilor, din partea redactorilor de reviste literare, m-au convins că poezia aceasta ar putea avea un rol pozitiv în contextul poeziei româneşti”, spune poeta.

De curând, Cornelia Bălan Pop a obţinut locul întâi la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, de la Alba Iulia, unde a participat cu ciclul „Creion” din cartea cu acelaşi nume. Poeta s-a născut pe 10 martie 1955, la Dej, în judeţul Cluj.

A traduce şi a scrie poezie

„Cornelia Bălan Pop s-a afirmat mai întâi ca traducătoare de poezie din şi în limba franceză, mai nou şi din maghiară, semnătura ei regăsindu-se în “Poesis”, “Nord Literar” şi “Citadela”, „Tribuna noastră” (Canada), „Agora literară”. A tradus poezie, nuvelă, roman, texte filozofice, etc.”, spune Ioan Nistor în prefaţa la volumul „Creion”, cea mai recentă creaţie a autoarei. „Lista “traduşilor””, continuă acesta „este remarcabilă (autori din Franţa, Canada, SUA, Belgia, Ungaria, România: Yves Broussard, Jean-Max Tixier, Jacques Lovichi, Dominique Sorrente, Fernando Pessoa, Marcel Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccottet, Marie-Christine Masset, Daniel Leuwers, Jean Pierre Védrines, Bernard Mazo, Marise Rossi, Edmond Jabès, Alain Grandbois, Gérard Bayo, Charles Beausoleil, François Charron, Alexandre Voisard, François Dumont, Albert Roseau, Pierre Reverdy, Georges Henein, Dominique Grandmond, Alain Suied, Richard Rognet, Thierry Dimanche, José Gabriel Valdivia, Andrea Moorhead, Waldermar Deona, Henri Meschonnic, François Ewald, André Hughetto, Anne Hébert, Antoine Tudal, Arnault, Gérard Blua, Eugène Guillevic, Léo Lubéit, Thierry Herbin, Patricia Holz, Serge Bec, Yves Vicciani, Paulina Popa, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Felician Pop, Aurel Pop, Ion Bala, Gaal Aron) şi s-a concretizat în două apariţii editoriale: „Un creion pentru curcubeu” de Dominique Sorrente (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008) şi versiunea în franceză a volumului „Scrisori către onia snaider” de Paulina Popa (Editura Paula, Deva, 2006)”.

Ca autoare, Corina Petrescu debutează în 2001, cu volumul de versuri “Pentru că tu exişti” , apărut la editura „Timpul”, Reşiţa. Au urmat antologiile colective: «Cuvinte din Nord, I», editura „Solstiţiu”, Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», apărute în 2004 la aceeaşi editură şi «Ce enigmatică eşti, femeie! », editura „3D”, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Volumul «Creion» a văzut lumina tiparului în anul 2009, la editura „Citadela”, Satu Mare, având lansarea la Centrul de Creaţie din aceeaşi urbe.

”Creion”

Vorbind despre volumul „Creion”, poeta spune: „”Creion” este prima mea carte scrisă în stil modern. Versurile din acest ciclu sunt, după părerea multora, nişte pseudohaiku-uri. Nu a fost în intenţia mea să folosesc această formă literară care pare foarte simplă, deşi în realitate nu e deloc aşa. Dar pentru mine, creaţia literară este o idee de moment, pe care o transcriu pe hârtie. Rar revin asupra textului, pentru că nu cred că aş putea modifica ceva atunci când acel „fulger” a trecut. Şi nu îmi impun o anumită structură şi nici o anumită formă, decât în acrostihuri.”

„Creion” include mai multe cicluri: „Apartenenţă”, „Monade”, „Creion”, „Poveri de zăpadă”, „Spaţiul scrierii: albul paginii mele”, precum şi poeme de sine stătoare. Făcând referire la temele şi motivele din volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea că acestea „sunt din sfera omenescului din noi. Voi pomeni doar câteva: singurătatea, durerea, aspiraţia. Registrele dominante aparţin liricii intimiste, altele se combină în acelaşi poem, cum se întâmplă cu satira şi duioşia.”

„Ars poetica”

„Am gustat întotdeauna poezia profundă, textele care îţi spun ceva şi care au darul de a te opri pentru o clipă în loc, acelea cu care rămâi în gând şi după ce ai închis cartea şi după ce o pui în bibliotecă, aceea la care revii după câteva săptămâni, luni, chiar ani.” În lumina acestor gânduri, autoarea trasează în „Ars poetica”, principalele linii ale liricii sale – o lirică modernă, în care zăpezile aduc nota de mister şi vorbesc despre un univers poetic prin excelenţă subiectiv. Eul liric este clar definit, iar evocarea anotimpurilor sugerează intrarea în universalitate si dorinţa de a atinge prin scris, perfecţiunea. „Zăpezile acestea/ Ning întotdeauna/ În chip poetic./ Nu rămâne decât/ Să trec puntea/ Anotimpurilor/ Şi să le deznod.”

„O şansă pentru poezie” se remarcă prin totala transparenţă, prin concentrare, prin spiritualitate. Rămânem în cotidian, în lumea obişnuită, condiţia poetului fiind redată simplu, prin starea de a izbuti libertatea şi de a depăşi obstacolele. „Şi dacă scrii/ Şi dacă ai curajul/ Să intri-n prăpastie/ Cu capul înainte/ Şi dacă poţi întinde mâna/ Celui ce-ţi strigă:/ „Mai scrie acum!”/ Şi dacă ţâşneşti/ Izbutind libertatea/ (O altă efemeră prăpastie)/ Atunci/ Propriul tău vertij poate deveni/ O şansă pentru cuvânt.”

Poezia dospeşte undeva, în sufletul meu.

În viziunea Corinei Petrescu, poezia este ”latentă sinucidere/ în timp;/ cap plecat pe/ propriul umăr,/ bolovan atârnând/ de funia sinucigaşului…/ descătuşare…/ dureroasă povară;/ duminică uneori;/ fântână a singurătăţii,/ gând spre ceea ce ar fi putut fi,/ rar de tot,/ o zi de mâine;/ cer albastru de adânc,/ poartă/ spre neuitare,/ spre libertatea/ de a împiedica timpul să curgă/ cu nonşalanţa/ unui fulg de nea/ rătăcit/ şi/ fără rost” („Poezia”). Prin marea putere de abstractizare de care dă dovadă, stilul Corinei Petrescu aminteşte de cel al lui Nichita Stănescu şi Ion Barbu. Iată o definiţie a poeziei, în viziunea celui dintîi: „…poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul,/ plansul unui ochi neinventat,/ lacrima ochiului/ celui care trebuie sa fie frumos,/ lacrima celui care trebuie sa fie fericit.”

Firul comun al stihurilor Corinei Petrescu şi ale lui Nichita Stănescu este marcat de acelaşi dramatism al afirmaţiilor, ce ţine de realism, de aceeaşi complexitate a trăirilor. “Poezia e dor după ziua de ieri şi spaimă faţă de ziua de mâine”, afirmă poeta. „Este clipa încremenită în timp sau zbor cu iuţeală de fulger. E imposibil şi posibil. Este bir. Şi dar. Şi ofrandă. Este ură şi capcană a pasiunii. E dimineaţă şi noapte. E regăsire şi rătăcire. Este cântec şi piatră. Şi încă ceva: cel mai important în poezie este ca ea să nu se identifice cu o barieră între creator şi cititor, ci să fie o punte de legătură între oameni. Nu îmi aleg temele şi, în general, nu scriu. Poezia se scrie în mintea mea aproape singură şi dospeşte undeva, în sufletul meu”, mărturiseşte aceasta.

Între „Impas” şi „Destin”

„Am certitudinea că aş fi putut face mult mai mult(e) în viaţă. E adevărat ce se spune că niciodată nu e prea târziu. Uneori e doar…imposibil! Când ajungi la acest adevăr al trecerii, când realizezi că eternitatea nu ţine de semantica vieţii, când îţi dai seama că ai fi putut începe atâtea şi atâtea drumuri şi că nu ai apucat să o faci, nu te simţi prea confortabil. Şi e foarte greu să recunoşti că la greu, de cele mai multe ori, rămâi singur”, declară Corina Petrescu. În acest sens, poemul „Impas” se detaşează prin nota nostalgică, dând impresia de mister, de „spirit întemniţat în lucruri”, cum spune Nichita Stănescu. Şi aceasta pentru că în viziunea poetei, fiecare început este identic cu un altul, astfel că viaţa este văzută ca spaţiu închis, ca închisoare, motiv consacrat în literatura contemporană de Dostoievski, în romanul „Crimă şi pedeapsă”: „O nouă pagină/ o nouă zi/ ale cărei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate…/ O nouă zi/ la fel de/ veche…”

Asemenea lui Nichita Stănescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent, în versurile sale, pe vizual. În poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitate în nemişcare;/ sticle/ în care/ nisipul/ curge numai/ o/ singură/ dată/ şi numai/ într-un/ singur/ sens” aminteşte de picturile lui Salvador Dali. Poeta înţelege, la fel ca şi Nichita Stănescu, în „Cu o uşoară nostalgie”, zădărnicia luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei Petrescu sunt la acesta clipe „mari ca nişte lacuri/ de câmpie/ … Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.” Dincolo de tenta tristă, însă nu dramatică, specifică ambelor poezii, finalul, deşi identic ca formă – o interogaţie retorică – diferă ca mesaj. Dacă Nichita Stănescu spune: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule ?”, ceea ce denotă neputinţă şi regret, Corina Petrescu are intuiţia întoarcerii spre Divinitate, singura în măsură să găsească o soluţie la orice nelinişte şi durere: „Unde e mâna/ Ta, Doamne,/ să le mai întorci/ din când în când/ aceste uitate/ şi totuşi,/ cât de însemnate/ clepsidre?”

„Cântec şi rugă fierbinte”

În „Nimicnicie”, poeta se află „în căutarea nepreţuitei chei/ a izbăvirii”, a acelei pietre filosofale din poemul „Cu o uşoară nostalgie” al lui Nichita Stănescu. Dezamăgirea, tristeţea, durerea, amărăciunea culminează „într-o disperare fatalistă”. „Înspre amurg,/ viaţa,/ continuu balans/ între bine şi nebine,/ se uită în piaţa de vechituri/ după un toiag/ în care să-şi alinte anii în plus/ într-o disperare fatalistă.” În „Sens interzis”, imaginea este de-a dreptul şocantă – „Pustiul din mine/ nimeni nu ştie cu exactitate/ când a venit şi când a plecat” – sugerând drama creatorului, a omului neînţeles, sfârtecat de frământări interioare, dornic de a cunoaşte absolutul, dar neputincios în faţa vieţii. Despre aceeaşi însingurare, despre căutări, despre setea de cunoaştere şi imposibilitatea împlinirii, Corina Petrescu discută pe larg, în poemul „Geografia existenţei”. „În haine de călătorie/ alergăm mereu/ în căutarea luminii de la/ capătul unui tunel/ inexistent./ Părere,/ iluzie,/ dorinţă,/ tărâm/ spre care/ nu ne putem împiedica/ să ne îndreptăm din ziua în care s-a auzit/ primul strigăt./ Atracţie fatală/ spre un spaţiu/ neconvenţional./ Cântec şi rugă fierbinte/ în aceleaşi/ haine de călătorie/ pe care le purtăm neîncetat/ de la răsărit spre apus./ Două lumânări dantelate/ şi, dincolo de stele,/ o singură stea,/ doar una.”

Apus de soare în oglinda fântânii”

Odată cu poezia naturii, Corina Petrescu ne invită să pătrundem într-un nou univers, romantic prin esenţă, în care elementele cosmice şi terestre se află într-o perfectă armonie. În „Instantaneu”, antiteza dintre imaginile calme din debutul poemului, menite să sugereze veşnicia naturii, şi versul final evocă din nou, neliniştea, anxietatea, imposibilitatea de a accepta stereotipiile. „Stele galbene/ se odihnesc pe umărul nopţii,/ frunze sfioase întârziate în muguri,/ fluture în petale de magnolia,/ apus de soare în oglinda fântânii,/ vaietul mării tânjind dimineţi,/ o muzică rebelă învăluie totul.”

Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atenţiei un nou volum, pe care şi-l intitulează arghezian „Creion”, în care autoarea în cea mai mare parte îşi ia răgazul de a zăbovi graţios lângă imagini, spre a le surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de poetică în imagini este şi „Trecere”. „Numai nuferi albi/ mişcându-se/ ireversibil/ în oglinda timpului.” Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar detaliile sunt precise. În „Primăvară” – „vânt/ zburând/ printre păpădii” – sau în „Melc” – „rouă/ sclipind/ în dimineţi/ şi dâre” – ori în „Mai” – „ninge cu păpădii/ lumina/ şi ţi-e bine/ ai oprit pentru puţin/ timpul în loc” –descrierile sunt estetice, în nuanţe luminoase, elevate, rafinate şi subtile.

„Frunza cântă singură”

În poezia erotică, autoarea „refuză extremismul verbal al unui erotism contaminat de bolile vulgului, resimţindu-l ca trecător, superficial şi capabil să degradeze fiinţa. Devenirea fiinţei presupune şi rafinamentul artei de a iubi, sentimentul acesta, aşezat inclusiv sub razele spiritului, nu doar sub cele ale carnalului, înalţă fiinţa. Un poem cârpit cu slove deşucheate, pare să ne spună poeta, ar suna ca o repriză de manele într-o catedrală. Ca atare, în ogorul poemului ea nu admite expresia buruienoasă pe care o taie până curge sânge. Chiar dacă, în plan artistic, libertatea nelimitată e calea, contând doar textul, mai puţin morala şi moralitatea viziunii”, scrie Ioan Nistor.

Stihurile de dragoste ale Corinei Petrescu au la bază sugestia. Evitând referirile directe, aceasta dispune de capacitatea de a reda prin instantanee, o iubire marcată întotdeauna, de durerea despărţirii. „Frunza cântă/ singură/ fără tine/ şi/ fără vânt.” („Minune”) Autoarea nu trăieşte acea dragoste ce stă sub semnul căsătoriei şi implicit, al statorniciei. Erotismul Corinei Petrescu include decepţia şi dezamăgirea ca aspecte ce ţin de normalitatea relaţiei bărbat-femeie. Chiar dacă îşi doreşte să experimenteze statornicia, poeta înţelege că singurătatea şi dorul rămân un dat pentru ea. În „Dor” – „Neatins buchet/ de liliac/ în nopţi de/ septembrie” – şi în „Încă dor” – „Ai bătut/ la porţi/ şi erau/ ale singurătăţii” – aceasta acceptă cu o înţelepciune resemnată înfrângerea în iubire, redând prin elemente din natură ce dau impresia de tablou, propriile trăiri interioare.

Dragostea nu este o imagine luminoasă în poemele Corinei Petrescu. Fidelitatea este o trăsătură proprie doar poetei, care tânjeşte să se întoarcă şi să retrăiască momentele fericite, ce se dovedesc a fi acum, hrană pentru gând şi suflet. Prezenţa apei, a elementului fluid denotă, la fel ca şi natura, starea sufletească a autoarei, iar senzaţia de sete copleşitoare sugerează ideea de gol interior, de singurătate. „Mi-e sete uneori,/ o sete năvalnică,/ nebună,/ şi atunci/ mă întorc să mai sorb o dată/ minunea/ din căuşul palmelor tale/ am băut cândva/ şi-mi este dor/ să fac din apă/ Fântâna/ în care doi bănuţi,/ zbor de porumbei,/ îi amintesc apei să cânte.” („Dacă”)

„Vers”

„Autoarea volumului „Creion” are credinţa că adaugă un pilon liric la echilibrul lumii”, afirmă Ioan Nistor. „După numeroase tsunami ale urâtului”, completează acesta, „o astfel de infuzie este bine venită. Volumul se impune prin febrilitatea căutării unui timbru dezinvolt, autoarea captându-şi izvoarele de pe versantul realului, îşi adună discret materialul de inspiraţie în albia unui torent. Inspirate, cu originale şi memorabile expresii, suntem încrezători că poeziei pe care o scrie Corina Petrescu i se va distinge tot mai clar răsunetul viguros, distinct, prin adăugarea unor noi “creioane””. Până la apariţia acestora, nu ne rămâne decât să mai lecturăm cu aceeaşi bucurie estetică, un „Vers”: „Numai îngerii/ au învăţat/ să zboare/ înainte chiar/ de a fi fost/ îngeri.”

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Octombrie 2009

 

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii